~ Personalitatea zilei ~
Prințul Bâzu Cantacuzino
Constantin Cantacuzino; 11 noiembrie 1905, București – 26 mai 1958, Madrid
Aviator, unul dintre aviatorii militari de elită al celui de-al doilea război mondial, supranumit “prințul înălțimilor”.
Făcea parte din familia Cantacuzino, nepotul celebrului prinț Gheorghe Grigore Cantacuzino–Nababul, descendent atât al voievozilor români, al împăraților bizantini, cât și al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Nababul, numit așa datorită uriașei sale averi, presupusă, niciodată cunoscută cu exactitate, a avut 7 copii: 6 băieți și o fată. Unul dintre fiii săi, Mihai Cantacuzino, s-a căsătorit cu tânăra și frumoasa Maria Rosetti-Tescanu–Măruca, cei doi fiind părinții personajului nostru. Măruca va deveni văduvă, fiind apoi cunoscută pentru relația agitată cu Nae Ionescu, care a culminat cu o tentativă ratată de sinucidere, dar care a lăsat traume și, mai târziu, prin căsătoria cu George Enescu.
Bâzu Cantacuzino, a fost un model al epocii lui – deosebit de inteligent și cultivat, o prezență masculină plăcută care nu trecea neobservată, un bărbat preocupat de senzații tari și de palmares în tot ce întreprindea. Nicolae Iorga spunea despre el că a fost „cel din urmă reprezentant al boierului mare de odinioară”.
A studiat Dreptul și Comerțul, dar și Ingineria spațială la Paris și Strasbourg. Încă din adolescență a fost atras de sport: excela în motociclism (câștigând multe curse și stabilind un record mondial la cursa Paris–București), hochei pe gheață (a fost căpitanul echipei României la Campionatul Mondial din 1933), automobilism (la 25 de ani a stabilit un record mondial la un raliu automobilistic, parcurgând distanța București–Paris în 44 de ore, atunci un record mondial, recunoscut și premiat), tenis etc.
I s-au pus la socoteală numeroase aventuri galante, dar marea sa pasiune a fost aviația de care s-a apucat în 1933, când împlinise 28 de ani. Luând în serios această pasiune și cheltuind sume mari de bani pe diferite modele perfecționate de avioane, a ajuns în 1933 campionul Romaniei la acrobație, reușind cu avionul său Bü 133 Jungmeister demonstrații extrem de riscante, motiv pentru care și-a câștigat renumele de „nebunul acrobat”. Acrobația aeriană, practicarea a numeroase sporturi individuale, i-au creat o siguranță de sine, o capacitate uriașă de efort, o permanentă dorință de a-și bate propriile recorduri, o agresivitate chiar, care îi vor aduce lauri, dar îi vor crea mari probleme în viața de pilot militar.
Ca aviator, a obținut toate brevetele posibile. Pasiunea lui pentru aviație s-a manifestat și prin activitatea de concepție tehnică, fiind autorul invenției „Dispozitiv care arată simultan ora în unități uzuale de măsurare a timpului și în unități uzuale de măsurare a arcului„, pentru care a primit brevet în Franța.
La 32 de ani a intrat în rândurile piloților de la compania aeriană națională LARES (Liniile Aeriene Române în Exploatarea Statului). Datorită profesionalismului său, în 1941 a fost numit pilot șef al companiei naționale de transport aerian LARES.
În 1939, mama sa s-a recăsătorit cu George Enescu, cel care o ajutase să depășească drama despărțirii de Nae Ionescu. Nici el, nici sora lui Alice, nu au fost de acord cu acest mariaj sub nivelul social al mamei lor care păstrase titlul de prințesă, considerându-l pe Enescu „un simplu lăutar”.
La începutul celui de al doilea război mondial, deși mobilizat pe loc la LARES, s-a oferit voluntar, fiind încadrat în rândul aviatorilor de vânătoare care luptau pe Frontul de Est. A luptat pe un avion de fabricaţie britanică, Hurricane.
A efectuat 608 misiuni aeriene de luptă cu Escadrila 53 Vânătoare (5 iulie–31 octombrie 1941), dar în 1941 a fost demobilizat pentru că „întreţine relaţii intime cu o ne-ariană, Nadia Kujnir-Herescu şi este înconjurat numai de evrei”.
La sfârșitul anului 1942, a adus în ţară, cu mari riscuri, un avion Lockheed avariat la Melitopol şi reparat sumar, apoi un avion de vânătoare sovietic şi un alt avion românesc de transport, ambele avariate şi reparate în fugă, primind mulţumiri scrise.
Nemulțumit că nu poate să lupte, i-a scris în 1943 mareșalului Ion Antonescu, șeful statului, un memoriu – rezultatul, se va întoarce pe front, luptând cu Grupul 7 Vânătoare (26 aprilie 1943–31 mai 1944). În august 1943 a fost avansat căpitan şi decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cl.III, cea mai înaltă distincţie de război din România. A luptat apoi cu Grupul 9 Vânătoare (31 mai 1944 – 9 mai 1945) – tot împotriva URSS, iar după 23 august 1944 împotriva Ungariei și Germaniei. A fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică de război cu spade, clasa Crucea de Aur (1942) pentru următoarele merite: „Pilot de vânătoare, care a dovedit un elan excepțional în îndeplinirea misiunilor. A executat 56 misiuni de războiu și 89 ore de sbor dela începutul operațiunilor. A doborât patru avioane inamice de bombardament” și clasa Cavaler (1944) „pentru curajul și vitejia de care a dat dovadă în lupte aeriene, în executarea celor 105 misiuni, doborînd 2 avioane inamice” Ordinul național „Mihai Viteazul”.
Misiunile secrete în care a fost implicat Constantin „Bâzu” Cantacuzino, asul aviaţiei româneşti
În 27 august 1944 a plecat de la București la Foggia, Italia, peste teritoriul inamic, cu un Messerschmitt Bf 109G, avându-l ascuns în fuselaj pe cel mai înalt în grad prizonier american, lt.col James Gunn; împreună cu acesta, a pus la punct și a executat fără nicio pierdere evacuarea tuturor celor 1.053 de prizonieri americani valizi din România, înaintea ocupării Bucureștiului de către trupele sovietice.
În total, a avut 470 de misiuni la inamic, 220 de lupte aeriene și 68 de victorii aeriene, în realitate numărul victoriilor fiind mult mai mare, deoarece Bâzu avea deseori eleganța de a-l lăsa pe coechipierul său să tragă rafala de grație în inamicul deja atins, ajutându-l astfel pe acesta să poata înainta în grad sau să obțină o medalie.
În 1945, după alte două mariaje, s-a căsătorit cu Nadia Kujnir -Herescu, o foarte frumoasă și talentată artistă la Teatrul Național. Înțelegând aversiunea noului regim față de evrei a decis să-și ajute soția să plece din țară, oferindu-i un motiv întemeiat pentru o cerere de divorț – înscenând o părăsire a domiciuluilui conjugal. A ajutat-o să ajungă în Franța, unde s-a căsătorit și a cunoscut succesul în cariera de actriță de film sub numele de Nadia Grey.
Până în 1947 a pierdut, prin naționalizare, toată averea, s-a angajat din nou la LARES – lipsa cronică de piloți i-a determinat pe guvernanți să închidă ochii la „dosarul pătat” și „originea nesănătoasă” a prințului Cantacuzino.
În 1948 a reușit să primească un zbor extern, în Italia. Imediat ce a aterizat la MIlano, a expediat autorităților din țară o telegramă prin care anunța că renunță la cetâțenia română, pe care o va pierde oficial o lună mai târziu. Întâi s-a stabilit în Franța, apoi, cu ajutorul surorii sale, Alice, căsătorită Sturza, în Spania.
A participat la zeci de show-uri aeriene, care i-au reconfirmat extraordinarul talent de pilot, a făcut și acrobație aeriană, fiind primit în Aeroclubul Regal Spaniol și participând la numeroase mitinguri internaționale între anii 1951–1957,
La numai 53 de ani, în urma unei operaţii reuşite de ulcer, a apărut în mod neașteptat o complicaţie rară, care îl va ucide două săptămâni mai târziu. Este înmormântat în Madrid, în cimitirul Nuestra Señora de la Almudena.
Prințul Bâzu Cantacuzino
A avut cu cea de-a doua soție o fiică, Maria-Ioana Cantacuzino (1936 – 2014) , fostă deținută politic, încarcerată la vârsta de 16 ani (motivul pentru care și George Enescu a decis să părăsească România împreună cu soția sa, Măruca), refugiată în Franța în 1980, scriitoare cunoscută sub pseudonimul Oana Orlea. Este cea care nu a dat acceptul autorităților române să aducă în țară, la pachet, rămășițele tatălui ei împreună cu cele ale lui George Enescu, respectând astfel dorința tatălui său de a nu fi înmormântat în țară.
Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Cantacuzino_(aviator); Inspirat și din postarea FB a doamnei Anca Drughean
#personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality #PrintulBazuCantacuzino
0 comentarii la „Bâzu Cantacuzino”