~ Amintirea zilei – Today’s Memory* ~

 

Constantin Brâncoveanu

15 august 1654, Brâncoveni, Olt – 15 august 1714, Constantinopol

 

Constantin Brâncoveanu a fost Domn în Țara Românească în perioada 29 octombrie/8 noiembrie 1688 – 24 martie/4 aprilie 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române.

A fost urmaşul unei vechi familii boiereşti din Oltenia. Tatăl său, postelnicul Papa Brâncoveanu, a fost ucis în 1655 în timpul răscoalei seimenilor, fiul său putând fi salvat doar pentru că a fost substituit cu un copil de țigan. Mama sa a fost Stanca Cantacuzino, soră al domnului Șerban Cantacuzino.

A primit educaţia corespunzătoare unui boier şi vorbea, pe lângă limba română, limbile greacă şi turcă. Şi-a desăvârşit cunoştinţele în timpul unor misiuni în Transilvania şi la Constantinopole.

A fost căsătorit cu Marica, cu care a avut unsprezece copii, dintre care patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi şapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda.

Sub domnia unchiului său, Şerban Cantacuzino, a ajuns mare dregător, urcând treptele ierarhiei boiereşti până la demnităţile de mare logofăt şi ispravnic al scaunului ţării.

A acces la tron după moartea lui Șerban Cantacuzino (1640–1688), sprijinit de unchii săi, stolnicul Constantin şi marele spătar Mihai Cantacuzino, fraţii răposatului domn al Munteniei, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Într-o scrisoare către egumenul mânăstirii Brâncoveni, prin care cerea o contribuție la plătirea ploconului împărătesc, Constantin Brâncoveanu se pronunța asupra alegerii sale ca domn: „Ne-am ridicat domn iar domnia mea aceasta nu aș fi pohtit, că știe sfinția ta că de nici unele lipsă n-am fost ci ca un domn eram la casa mea […] și pentru ca să vină nișcari străini domni asupra țării și a săracilor să-i necăjească fără milă și să pustiască țara, pentru aceia am luat domnia mea jugul acesta asupra domniei mele”.

În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

A fost unul dintre cei mai importanți ctitori de biserici și mănăstiri din țările române. Încă înainte de a ajunge domn, a ridicat biserica de la Potlogi, Dâmbovița și biserica Mogoșoaia. După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, a mai ctitorit în București biserica Sfântul Ioan cel Mare (Grecesc) și biserica Mănăstirii Sfântul Sava, demolate în secolul trecut și Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, existentă și azi, în care au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica.

A mai zidit biserica din satul Doicești, Dâmbovița, împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Horezu (Hurezi) cu hramul Sfinții împărați Constantin și Elena. Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de Brâncoveanu sunt Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraș, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi.

Balada Sfântului Constantin Brâncoveanu • Versuri: Vasile Alecsandri

În politica externă, perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu s-a caracterizat prin îndelungi lupte pentru supremaţie între Imperiul austriac și Imperiului otoman. Ambele imperii aveau interesul să atragă de partea lor Ţara Românească, ea situându-se la limita dintre cele două puteri. Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv în tabăra imperială, și-a cumpărat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol.

Ținând agenți și spioni în toată Europa, era informat asupra știrilor de pe întregul continent și informa simultan taberele rivale. A încercat să păstreze independenţa Munteniei, încercând să evite soarta Transilvaniei, cucerită şi ocupată de austrieci, acţionând împotriva acestora în alianţă cu turcii. Pe de altă parte, a încercat să limiteze influenţa turcilor în Muntenia, aliindu-se cu austriecii. Când a fost cazul s-a aliat cu curuţii (partida antihabsburgică transilvăneană) împotriva austriecilor. A căutat sprijinul Rusiei pentru a se menţine în acest joc, dar fără a primi ajutorul aşteptat. Întreaga lui domnie, de peste 25 ani, s-a caracterizat prin jocuri politice şi diplomatice cu cele trei mari puteri care se confruntau în această zonă a Europei.

În ce privește Moldova, domnul muntean a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase.

Constantin Brâncoveanu – omul acțiunilor cumpătate care a susținut independența Țării Românesti

La 24 martie 1714, Constantin Brâncoveanu a fost mazilit și arestat de Mustafa aga capigi-bașa, care a fost trimis cu o escortă înarmată la București. Domnitorul, arestat cu întreaga familie, a fost dus la Constantinopole, iar toată averea sa aflată în țară (bunuri în valoare de 12.000 galbeni și alte imense valori constând în vase de argint, bijuterii, haine scumpe și blănuri) confiscată. În locul său a fost numit domnitor al Munteniei spătarul Ștefan Cantacuzino. Brâncoveanu a fost întemnițat inițial la Edi-kule, apoi la Bostangi. A fost torturat pentru a spune unde a depozitat banii în alte țări, dar deși fostul domnitor a cedat torturii și a spus tot ce vroiau turcii să afle, aceștia nu au putut să pună mâna pe imensele sume.

La 15/26 august 1714, ziua când împlinea 60 de ani, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi și clucerul Ianache Văcărescu, cumnatul lui (frate după mamă cu doamna Maria Brâncoveanu), au fost decapitați în urma refuzului de a trece la mahomedanism, în zi de mare sărbătoare creștină.

Au fost duși la locul de osândă Ialy Chisc [Chioșcul Mării]. Erau prezenți sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanții „creștinătății apusene – Franța, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei – care nu refuzaseră invitația chiar în ziua de Sf. Maria” [Nicolae Iorga], alături de numeroși privitori. Li s-a îngăduit să-și facă o ultimă rugăciune, după care sultanul le-a oferit viața dacă trec la mahomedanism.

Cronicarul Del Chiaro a notat răspunsul demn al Voievodului „Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creștină nu mă las! În ea m-am născut și am trăit, în ea vreau să mor. Pământul țării mele l-am umplut cu biserici creștinești și, acum, la bătrânețe, să mă închin în geamiile voastre turcești? Nu, Împărate! Moșia mi-am apărat, credința mi-am păzit. În credința mea vreau să închid ochii, eu și feciorii mei”. Apoi și-a încurajat fiii astfel: „Fiilor, aveți curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem și pe ele, ci să le aducem curate în fața Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.

După execuție, capetele lor au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce corpurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate spre seară în mare. Văduvele celor uciși și singurul nepot de fiu al fostului domnitor au fost surghiuniți în Asia Mică.

Pentru felul cum au murit, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în 1992. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut în rândul Sfinților din calendar pe Constantin Brâncoveanu și fiii săi și pe sfetnicul Ianache, având zi de prăznuire data de 16 august a fiecărui an. Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, Biblia de la București (1688). Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând Școala de la Sf. Sava în „colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior.

Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeași pedeapsă au suferit-o și cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.

Mai mult: Constantin Brâncoveanu [Wikipedia]

 

Constantin Brâncoveanu, boier vechi şi domn creştin [PRO MEMORIA]

 

#ConstantinBrancoveanu #istoriaRomaniei #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită