~ Amintirea zilei – Today’s Memory* ~

 

Constantin Brâncoveanu

15 august 1654, Brâncoveni, Olt – 15 august 1714, Constantinopol

 

Constantin Brâncoveanu a fost Domn în Țara Românească în perioada 29 octombrie/8 noiembrie 1688 – 24 martie/4 aprilie 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române.

A fost urmaşul unei vechi familii boiereşti din Oltenia. Tatăl său, postelnicul Papa Brâncoveanu, a fost ucis în 1655 în timpul răscoalei seimenilor, fiul său putând fi salvat doar pentru că a fost substituit cu un copil de țigan. Mama sa a fost Stanca Cantacuzino, soră al domnului Șerban Cantacuzino.

A primit educaţia corespunzătoare unui boier şi vorbea, pe lângă limba română, limbile greacă şi turcă. Şi-a desăvârşit cunoştinţele în timpul unor misiuni în Transilvania şi la Constantinopole.

A fost căsătorit cu Marica, cu care a avut unsprezece copii, dintre care patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi şapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda.

Sub domnia unchiului său, Şerban Cantacuzino, a ajuns mare dregător, urcând treptele ierarhiei boiereşti până la demnităţile de mare logofăt şi ispravnic al scaunului ţării.

A acces la tron după moartea lui Șerban Cantacuzino (1640–1688), sprijinit de unchii săi, stolnicul Constantin şi marele spătar Mihai Cantacuzino, fraţii răposatului domn al Munteniei, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române. Într-o scrisoare către egumenul mânăstirii Brâncoveni, prin care cerea o contribuție la plătirea ploconului împărătesc, Constantin Brâncoveanu se pronunța asupra alegerii sale ca domn: „Ne-am ridicat domn iar domnia mea aceasta nu aș fi pohtit, că știe sfinția ta că de nici unele lipsă n-am fost ci ca un domn eram la casa mea […] și pentru ca să vină nișcari străini domni asupra țării și a săracilor să-i necăjească fără milă și să pustiască țara, pentru aceia am luat domnia mea jugul acesta asupra domniei mele”.

În timpul în care a domnit, Țara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele.

A fost unul dintre cei mai importanți ctitori de biserici și mănăstiri din țările române. Încă înainte de a ajunge domn, a ridicat biserica de la Potlogi, Dâmbovița și biserica Mogoșoaia. După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, a mai ctitorit în București biserica Sfântul Ioan cel Mare (Grecesc) și biserica Mănăstirii Sfântul Sava, demolate în secolul trecut și Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, existentă și azi, în care au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica.

A mai zidit biserica din satul Doicești, Dâmbovița, împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Mănăstirea Horezu (Hurezi) cu hramul Sfinții împărați Constantin și Elena. Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de Brâncoveanu sunt Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraș, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi.

Balada Sfântului Constantin Brâncoveanu • Versuri: Vasile Alecsandri

În politica externă, perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu s-a caracterizat prin îndelungi lupte pentru supremaţie între Imperiul austriac și Imperiului otoman. Ambele imperii aveau interesul să atragă de partea lor Ţara Românească, ea situându-se la limita dintre cele două puteri. Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv în tabăra imperială, și-a cumpărat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol.

Ținând agenți și spioni în toată Europa, era informat asupra știrilor de pe întregul continent și informa simultan taberele rivale. A încercat să păstreze independenţa Munteniei, încercând să evite soarta Transilvaniei, cucerită şi ocupată de austrieci, acţionând împotriva acestora în alianţă cu turcii. Pe de altă parte, a încercat să limiteze influenţa turcilor în Muntenia, aliindu-se cu austriecii. Când a fost cazul s-a aliat cu curuţii (partida antihabsburgică transilvăneană) împotriva austriecilor. A căutat sprijinul Rusiei pentru a se menţine în acest joc, dar fără a primi ajutorul aşteptat. Întreaga lui domnie, de peste 25 ani, s-a caracterizat prin jocuri politice şi diplomatice cu cele trei mari puteri care se confruntau în această zonă a Europei.

În ce privește Moldova, domnul muntean a intervenit în mod repetat în chestiunea domniei, în timp ce în Transilvania a exercitat o importantă influență culturală, prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase.

Constantin Brâncoveanu – omul acțiunilor cumpătate care a susținut independența Țării Românesti

În urma conflictului dintre Constantin Brâncoveanu și boierii Cantacuzini, Domnul a fost reclamat la Poartă. Capugiul Mustafa-aga, unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Brâncoveanu, a fost trimis cu o escortă înarmată la București. A ajuns în ziua de marți, 23 martie/4 aprilie. Ales ca să nu-l înspăimânte pe Domnul muntean, a călătorit cu pretextul că ar avea treburi la Hotin. Întâmpinat de ofițeri ai lui Brâncoveanu, a spus că este obosit și că ar dori să fie primit a doua zi în audiență. „A doua zi, Mercuri, obicinuitul alai conduse pe capugiu la Curte, așteptat de Brâncoveanu în marea sală de audiență unde, sosind Turcul, Domnitorul se ridică de pe tron, îl întâmpină până la jumătatea odăiei și urându-i bun venit îl poftește să șadă. Turcul răspunse că nu este timp de șezut, și fiindu-i vechi prieten regretă a-i fi adus o știre rea, dar să aibă răbdare și să se supuie voinții divine și să asculte de ordinele Sultanului, și scoțând o năframă de mătasă neagră o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i mazil, ceea ce înseamnă detronat. Bietul Principe, surprins, începu să deteste nerecunoștința sălbatică a turcilor, cari răsplătesc în așa fel serviciile aduse împărăției în 25 și mai bine de ani, și voind a se așeza pe tron, fu împins la o parte de turc, care-i spuse că locul său nu mai este pe tron”. [Del Chiaro Fiorentino]. Domnitorul, arestat cu întreaga familie, a fost dus la Constantinopole, iar toată averea sa aflată în țară (bunuri în valoare de 12.000 galbeni și alte imense valori constând în vase de argint, bijuterii, haine scumpe și blănuri) confiscată. În locul său a fost numit domnitor al Munteniei spătarul Ștefan Cantacuzino.

Brâncoveanu a fost întemnițat inițial la Edi-kule, apoi la Bostangi. A fost torturat pentru a spune unde a depozitat banii în alte țări, dar deși fostul domnitor a cedat torturii și a spus tot ce vroiau turcii să afle, aceștia nu au putut să pună mâna pe imensele sume. La 15/26 august 1714, ziua când împlinea 60 de ani, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi și clucerul Ianache Văcărescu, cumnatul lui (frate după mamă cu doamna Maria Brâncoveanu), au fost decapitați în urma refuzului de a trece la mahomedanism, în zi de mare sărbătoare creștină.

Au fost duși la locul de osândă Ialy Chisc [Chioșcul Mării]. Erau prezenți sultanul Ahmed al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanții „creștinătății apusene – Franța, Anglia, Imperiul Habsburgic, Rusiei – care nu refuzaseră invitația chiar în ziua de Sf. Maria” [Nicolae Iorga], alături de numeroși privitori. Li s-a îngăduit să-și facă o ultimă rugăciune, după care sultanul le-a oferit viața dacă trec la mahomedanism.

Cronicarul Del Chiaro a notat răspunsul demn al Voievodului „Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creștină nu mă las! În ea m-am născut și am trăit, în ea vreau să mor. Pământul țării mele l-am umplut cu biserici creștinești și, acum, la bătrânețe, să mă închin în geamiile voastre turcești? Nu, Împărate! Moșia mi-am apărat, credința mi-am păzit. În credința mea vreau să închid ochii, eu și feciorii mei”. Apoi și-a încurajat fiii astfel: „Fiilor, aveți curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem și pe ele, ci să le aducem curate în fața Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.

După execuție, capetele lor au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce corpurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate spre seară în mare. Văduvele celor uciși și singurul nepot de fiu al fostului domnitor au fost surghiuniți în Asia Mică.

Pentru felul cum au murit, cu toții sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni în 1992. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut în rândul Sfinților din calendar pe Constantin Brâncoveanu și fiii săi și pe sfetnicul Ianache, având zi de prăznuire data de 16 august a fiecărui an. Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, Biblia de la București (1688). Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând Școala de la Sf. Sava în „colegiu public pentru pământeni și străini”, cu o programă asemănătoare instituțiilor de grad superior.

Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeași pedeapsă au suferit-o și cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.

Mai mult: Constantin Brâncoveanu [Wikipedia]

 

Constantin Brâncoveanu, boier vechi şi domn creştin [PRO MEMORIA]

 

***** [In English] *****

Constantin Brâncoveanu

August 15, 1654, Brâncoveni, Wallachia – August 15, 1714, Constantinopole, Ottoman Empire

 

Constantin Brâncoveanu was King of Wallachia from October 29/November 8, 1688, to March 24/April 4, 1714, having one of the longest reigns in the history of the Romanian principalities.

He was the son of Pope Brâncoveanu and his wife, Stanca Cantacuzino, a descendant of the noble Greek family Cantacuzino. He ascended to the throne after the death of his uncle Șerban Cantacuzino (1640–1688), supported by his uncles, the stolnic Constantin and the grand spătar Mihai Cantacuzino, brothers of the late prince of Wallachia, having one of the longest reigns in the history of the Romanian principalities.

During his reign, Wallachia experienced a long period of peace, cultural flourishing and the development of spiritual life, leaving in his wake a large number of religious founders and an eclectic architectural style that bears his name.

The prince took steps in negotiating anti-Ottoman alliances first with the Habsburg monarchy, and then with Peter the Great’s Russia. His rivalry with the Moldavian Prince Dimitrie Cantemir (the main regional ally of the Russians) prevented a more decisive political move. Instead, Brâncoveanu gathered Wallachian troops in Urlați, near the Moldavian border, waiting for Russian troops to storm into his country and offer his services to the tsar, while also readying to join the Ottoman counter-offensive in the event of a change in fortunes. When several of his boyars fled to the Russian camp, the prince saw himself forced to decide in favor of the Ottomans or risk becoming an enemy of his Ottoman suzerain and swiftly returned the gifts he had received from the Russians.

Brâncoveanu was a great patron of culture, his achievements being part of the Romanian and world cultural heritage. Under his reign, many Romanian, Greek, Bulgarian, Arabic, Turkish, and Georgian texts were printed after a printing press was established in Bucharest – an institution overseen by Anthim the Iberian. In 1694, he founded the Royal Academy of Bucharest.

In his religious and laic constructions, Brâncoveanu harmoniously combined in architecture the mural and sculptural painting, the local tradition, the Neo-Byzantine style and the innovative ideas of the Italian Renaissance, giving rise to Brâncovenesc style. The most accomplished and the best preserved example of Brâncovenesc style architecture is Hurezi Monastery, inscribed by UNESCO on its list of World Heritage Sites, where Brâncoveanu intended to have his tomb. Other buildings built by him are Mogoșoaia Palace complex, Potlogi Palace, Brâncoveanu Monastery.

Such cultural ventures relied on increased taxation, which was also determined by the mounting fiscal pressure of the Ottomans (adding in turn to Brâncoveanu’s determination to strip Wallachia of Turkish rule).

On 15 August 1714, the Feast of the Dormition, when Constantin Brâncoveanu was also celebrating his 60th birthday, he and his four sons and boyar Ianache Văcărescu were brought before Sultan Ahmed III of Turkey. Diplomatic representatives of Austria, Russia, France and England were also present. After all his fortune had been seized, in exchange for the life of his family he was asked to renounce the Orthodox Christian faith. He reportedly said: „Behold, all my fortunes and all I had, I have lost! Let us not lose our souls. Be brave and manly, my beloved! Ignore death. Look at how much Christ, our Savior, has endured for us and with what shameful death he died. Firmly believe in this and do not move, nor leave your faith for this life and this world„. His four sons, Constantin, Ștefan, Radu and Matei and advisor Ianache were beheaded in front of their father. After Brâncoveanu himself was decapitated, their heads were impaled on javelins and displayed in a procession. Their bodies were left before the gate and later thrown into the waters of the Bosphorus.

More on: Constantin Brâncoveanu [Wikipedia]

 

#ConstantinBrancoveanu #istoriaRomaniei #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită