~ Amintirea zilei – Today’s Memory* ~

Prima audiție a Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven

7 mai 1824, Viena

Simfonia a IX-a în Re Minor, Op. 125 de Ludwig van Beethoven, cunoscută și sub numele „Corala”, fost ultima compoziție finalizată a compozitorului, compusă între 1822–1824, una dintre cele mai renumite compoziții ale sale, celebră pentru grandiosul final coral pe versurile poetului Friedrich Schiller.

Simfonia este una dintre lucrările cele mai cunoscute din repertoriul clasic occidental, considerată a fi printre cele mai mari opere ale lui Beethoven și una dintre realizările supreme din istoria muzicii. Sergiu Celibidache spunea: „Beethoven, fiind surd atunci când a scris simfonia, a avut nevoie de o putere mare de spiritualizare pentru a fi sigur de frumusețea simfoniei lui”.

Simfonia este formată din patru părți: I. Allegro Ma Non Troppo, II. Scherzo, III. Adagio Molto e Cantabile, IV. Finale (Oda bucuriei). Este primul exemplu al unui mare compozitor care a compus părți vocale într-o simfonie. Mișcarea finală (a 4-a) a simfoniei, cunoscută în mod obișnuit sub numele de Oda bucuriei, introduce patru soliști vocali și un cor în tonalitate modulată paralel în Re major. Textul a fost adaptat după An die Freude (Oda bucuriei), o poezie scrisă de Friedrich Schiller în 1785 și revizuită în 1803, cu un text suplimentar scris de Beethoven.

Premiera Simfoniei a IX-a a avut loc la Viena, la Theatre am Kärntnertor în 7 mai 1824 împreună cu uvertura Sfințirea Casei și primele părți ale compoziției Missa Solemnis. Aceasta a fost prima apariție în public a lui Beethoven după 12 ani.

Premiera a implicat cea mai mare orchestră formată vreodată de Beethoven și a necesitat eforturile combinate ale orchestrei casei Kärntnertor, Gesellschaft der Musikfreunde (Societatea Muzicală din Viena), împreună cu un grup select de amatori capabili. Deși nu există o listă completă a interpreților care au cântat la premieră, se știe că mulți dintre cei mai de elită interpreți ai Vienei au participat.

Deși performanța a fost oficial regizată de Michael Umlauf, capelmaistrul teatrului, Beethoven a împărțit scena cu el. La începutul fiecărei părți, Beethoven stătea lângă scenă și dădea tempo-urile, cu toate că era surd. Soprana Henriette Sontag și Soprana alto Caroline Unger au apărut primele pe scenă.

Beethoven – Simfonia a IX-a în Re Minor, Op. 125 • Filarmonica din Viena, Dirijor Herbert von Karajan. Cu: Elisabeth Schwarzkopf–soprană, Elisabeth Hongen–mezzo-soprană, Julius Patzak–tenor, Hans Hotter–bas (1947)

Sala era plină de un public entuziast și de mulți muzicieni. La sfârșitul spectacolului (deși unele surse spun că ar fi putut fi după a doua parte), se spunea că Beethoven a continuat să dirijeze chiar dacă muzica se terminase. Caroline Unger l-a oprit și l-a întors spre sală, pentru a-i accepta aplauzele.

Premiera a fost un mare succes: publicul aplauda, unii plângeau, alții jubilau. Publicul, conștient de pierderea auzului lui Beethoven, pe lângă aplauze, și-au aruncat pălăriile și eșarfele în aer, astfel încât acesta să poată vedea aprobarea lor covârșitoare. Cu toții erau exaltați. Unii spuseseră că au primit în dar de la Dumnezeu un erou muzical pe care-l vor respecta mereu, alții râdeau sau se bucurau printre lacrimi de fericire aplaudând apăsat. Apoi tot publicul îl ovaționa pe compozitor. Toți l-au aclamat și l-au lăudat. La final au pornit cinci salve de zgomote cauzate de faptul că mulțimea tropăia de cinci ori. Toată sala răsună de aplauze și urale. Toți ridicau mâinile și aplaudau.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări din muzica de practică obișnuită, se situează printre cele mai frecvent interpretate simfonii din lume. În secolul al XX-lea, un aranjament instrumental al corului a fost adoptat de Consiliul Europei, și mai târziu de Uniunea Europeană, ca Imn al Europei.

Mai mult: Simfonia nr. 9 (Beethoven) [Wikipedia]; Simfonia a 9-a, o istorie de Sever Voinescu [Dilema Veche]

Ludwig van Beethoven – Simfonia Nr. 9 în Re minor „Corala”, Op. 125 • Orchestra Filarmonicii din München, Dirijor Sergiu Celibidache. Cu: Helen Donath–soprană, Doris Soffel–mezzo-soprană, Siegfried Jerusalem–tenor, Peter Lika–bass (1989)

***** [In English] *****

The premiere of Ludwig van Beethoven’s Ninth Symphony

7 mai 1824, Viena

The Symphony No. 9 in D minor, Op. 125, is a choral symphony, the final complete symphony by Ludwig van Beethoven, composed between 1822 and 1824. The symphony is regarded by many critics and musicologists as a masterpiece of Western classical music and one of the supreme achievements in the history of music. One of the best-known works in common practice music, it stands as one of the most frequently performed symphonies in the world.

The Ninth was the first example of a major composer scoring vocal parts in a symphony. The final (4th) movement of the symphony, commonly known as the Ode to Joy, features four vocal soloists and a chorus in the parallel modulated key of D major. The text was adapted from the An die Freude (Ode to Joy), a poem written by Friedrich Schiller in 1785 and revised in 1803, with additional text written by Beethoven.

Beethoven – Symphony No. 9 in D Minor • „George Enescu” Philharmonic Choir and Orchestra, Conductor George Georgescu (so sorry, I don’t know the soloists, but I can guess that they may be Elena Cernei, Arta Florescu, David Ohanesian, Nicolae Herlea)

The premiere performance was conducted by Michael Umlauf under the composer’s supervision, in the Theater am Kärntnertor in Vienna. This was the composer’s first on-stage appearance in 12 years; the hall was packed with an eager audience and a number of musicians.

The premiere of Symphony No. 9 involved the largest orchestra ever assembled by Beethoven and required the combined efforts of the Kärntnertor house orchestra, The Vienna Music Society (Gesellschaft der Musikfreunde), along with a select group of capable amateurs. While no complete list of premiere performers exists, many of Vienna’s most elite performers are known to have participated.

At the end of the performance (though some sources say it could have been after the 2^nd movement), it was said that Beethoven continued conducting even though the music had ended. One of the soloists stopped him and turned him around to accept his applause. The audience was well aware of Beethoven’s health and hearing loss, so in addition to clapping, they threw their hats and scarves in the air so that he could see their overwhelming approval.

In the 20th century, an instrumental arrangement of the chorus was adopted by the Council of Europe, and later the European Union, as the Anthem of Europe.

More on: Symphony No. 9 (Beethoven) [Wikipedia]

*****

Ludwig Van Beethoven’s 9th Symphony • The European Union Youth Orchestra (EUYO), Conductor Vasily Petrenko,  Miah Persson–soprano, Theresa Kronthaler–mezzo soprano, Norbert Ernst–tenor, Leon Košavić–bass (2019)

#SimfoniaIXBeethoven #BeethovensNinthSymphony #amintireazilei #todaysmemory #universalmusic

----------

*Ediție revizuită și adăugită