~ Personalitatea zilei* ~
Neagu Djuvara
31 august 1916, București – 25 ianuarie 2018, București
Neagu Bunea Djuvara a fost istoric, diplomat, filosof, jurnalist și romancier.
S-a născut într-o familie aristocrată de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu.
Și-a făcut studiile la Nisa și Paris, fiind licențiat în Istorie la Sorbona (1937) și Doctor în Drept la Paris (1940). A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie–noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, la „direcția cifru”, a fost apoi trimis de Ion Antonescu curier diplomatic la Stockholm, în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică (avea misiunea să o contacteze pe doamna Kolontay, ambasadorul URSS la Stockholm), cu doar câteva ore înainte de arestarea mareșalului. A fost secretar de legație la Stockholm (numit de guvernul Sănătescu), funcție în care a rămas până în septembrie 1947, când comuniștii au preluat și acest minister.
Neagu Djuvara – Despre geneza națiunilor din Balcani
A hotărât să rămână în exil, militând în diverse organizații ale exilului românesc – secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români la Paris; ziarist la Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare Carol I.
În anul 1961, a plecat în Africa, în Republica Niger, cu un contract de doi ani, în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine și, concomitent, profesor de Drept internațional și de Istorie economică, la Universitatea din Niamey. Șederea sa în Africa s-a prelungit însă pentru o perioadă mult mai lungă, de 23 de ani.
În anul 1972 a devenit Doctor în Filosofie la Sorbona, cu o teză de filosofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron. Ulterior a obținut și o diplomă pentru limba sârbo-croată a Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale Paris.
Din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când s-a întors în ţară.
A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.
Profesioniștii cu Neagu Djuvara [TVR1]
Cele mai importante cărţi ale sale: Le droit roumain en matière de nationalité, Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Premiul Academiei Franceze), Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle (Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne), O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Cum s-a născut poporul român, Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii, De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Însemnările lui Georges Milesco (roman), Amintiri şi poveşti mai deocheate, Amintiri din pribegie (Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil, 1948–1990), Există istorie adevărată?, Thocomerius–Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti, Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie, Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX), Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă, Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări, O scurtă istorie ilustrată a românilor.
Interviu Neagu Djuvara [HotNews]
A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului național Serviciul Credincios și cu Ordre des Arts et des Lettres în grad de Ofițer.
Personalitate extrem de respectată în România, el s-a remarcat, până în ultima clipă a vieții, prin înțelepciune, putere de muncă miraculoasă și o erudiție imensă, dar și prin opiniile și replicile extrem de tăioase referitoare la aspectele istoriei noastre dar și ale vieții de zi cu zi pe care o trăim.
Mai mult: Neagu Djuvara [Wikipedia]
Garantat 100% cu Neagu Djuvara [TVR1] (2016)
***** [In English] *****
Neagu Djuvara
August 31, 1916, Bucharest – January 25, 2018
Neagu Djuvara was a Romanian historian, essayist, philosopher, journalist, novelist and diplomat. A native of Bucharest, he was descended from an aristocratic Aromanian family.
Most of Djuvara’s work concerns the history of Romania and that of the Romanian people, although he has published significant works pertaining to the philosophy of history, particularly questioning the existence of what he calls „truthful history„.
Neagu Djuvara despre O scurtă istorie ilustrată a românilor / A Concise History of Romanians
He has also published extensively regarding the relationship between his native Romania and Europe, placing the country politically and culturally „between East and West„, citing it as the „last to enter what is commonly called the European concert„, referring not to Romania’s 2007 accession to the European Union, but to the country’s change of orientation towards adopting a Western political and cultural model. He has voiced his concern regarding multiculturalism in Europe, a policy which he views as detrimental to stability within the EU.
More on: Neagu Djuvara [Wikipedia]
*****
Romanian historian Neagu Djuvara
#NeaguDjuvara #istoriaromanilor #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality
---------- *Ediție revizuită și adăugită
Pingback: 22 Martie în istoria românilor