16 Iulie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Ștefan cel Mare a încheiat construirea cetății Chilia Nouă (reconstituire)

 

1054 – Marea Schismă dintre bisericile creștine occidentale și bisericile orientale de rit bizantin

Marea Schismă din 1054 este separarea canonică și întreruperea comuniunii liturgice dintre Biserica Romei (acum Biserica Romano-Catolică) și Bisericile patriarhiilor de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim (în prezent, Biserica Ortodoxă). Biserica română a rămas alături de Patriarhia Constatinopolului.

1264 – Prima mențiune documentară a orașului Bistrița

În regiune s-au stabilit flamanzi, valoni, saxoni, bavarezi, cunoscuți ulterior sub numele de sași; au primit o serie de drepturi și libertăți din partea coroanei maghiare, care le-au conferit un statut social și economic privilegiat, proces care s-a petrecut după mijlocul secolului al XII-lea. Era o urbe de meșteșugari și negustori. Prima mențiune a localității datează din 16 iulie 1241, când codicele Mănăstirii Echternach menționează, între așezările distruse de către mongoli, și oppidum Nosa numele dat de către coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici, Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche), care are la origine cuvântul slav „bistro” (repede), așa cum apele repezi sunt denumite, de obicei, „bistrițe”.

1479 – Ștefan cel Mare a încheiat construirea cetății Chilia Nouă

Pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, în vara lui 1479 (22 iunie–16 iulie), Voievodul Moldovei Ștefan cel Mare a reconstruit Cetatea Chilia pe malul stîng al Dunării (Cetatea Chilia Nouă). „Vă leato 6987 [1479] iunie 22 au început Ștefan-Vodă a zidi cetatea Chiliei și au sfârșit-o într-același an, iulie 16”. La lucrări au participat 8.000 de zidari și 17.000 de ajutoare. Cetatea era înconjurată cu un șanț alimentat direct din apele Dunării care transforma cetatea într-o insulă. În cetate se afla o garnizoană militară în frunte cu doi pîrcălabi numiți de către domnitor. Unul din pîrcălabi conducea și o mică flotă militară, creată pe timpul lui Ștefan cel Mare.

1653 – Bătălia de la Sârca

Luptă între armata domnitorului Moldovei, Vasile Lupu și a lui Gheorghe Ștefan, pretendentul la tron. Pe 11 iulie armata pretendentului, Gheorghe Ștefan, întărită cu 1000 de cavaleri transilvăneni, a trecut Siretul și s-a îndreptat spre nord-est. Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, în fruntea unei oști de 4.000 ostași (miliții din Moldova, greci din Iași, seimeni și cazaci) a marșǎluit spre inamic. Lupta a avut loc 16 iulie 1653 în apropiere de satul Sârca, 55 km est de Iași. Vasile Lupu a fost învins de Gheorghe Ștefan, retrăgându-se peste Nistru, în Smila (Hatmanatul Căzăcesc).

1683 – A început Asediul Vienei

Operațiune militară inițiată de otomani împotriva Imperiului Habsburgic, între 15 iulie–12 septembrie. La ordinul sultanului Mehmed al IV-lea (1648–1487), marele vizir Kara Mustafa pașa a trecut la mobilizarea tuturor forțelor necesare înfrângerii statului habsburgic. Astfel, domnii Țării Românești și Moldovei, Șerban Cantacuzino (1678–1688), respectiv Gheorghe Duca (1678–1683) și principele Transilvaniei Mihail Apafi I (1661–1690) au fost obligați să participe alături de otomani la campania din Europa Centrală. Joncțiunea acestor armate s-a realizat la Eszék, pe Dunăre, la începutul lunii iunie (2/14 iunie). La 14 iulie 1683, trupele otomane au ajuns la Viena, două zile mai târziu, au început asediul asupra cetății. Oștenilor români participanți le-au revenit misiuni în spatele frontului, fiind încartiruiți într-o zonă mărginașă a Vienei (Rossau). Coaliția antiotomană a reușit să învingă armata turcească.

1859 – S-a născut Titus Cerne

16 iulie 1859, Iași – 19 octombrie 1910, Iași

Muzicolog, compozitor, lexicograf și dirijor de cor, creatorul organologiei muzicale clasice românești. A fost profesor de muzică la Seminarul „Veniamin Costache”, profesor de armonie la Conservatorul din Iași, dirijor al Corului Seminarului „Veniamin Costache” și al corului Bisericii Sf. Spiridon din Iași, fondator al revistei Arta. În 1890 a fost ales membru al Accademia Filarmonica din Bologna. A compus muzică vocal-simfonică: Esther; muzică simfonică: Uvertura pentru orchestră; muzică instrumentală pentru pian: Cîntece populare; muzică corală: Doina; muzică vocală: Infinitul. A scris lucrări de lexicografie și organologie muzicală: Instrumentele muzicale populare, Dicționar de muzică; lucrări didactice: Conspect de definițiuni și regule de armonie, prelucrat după cursul Conservatorului din Iași.

Graiul Neamului – Muzica Titus Cerne, Versuri George Coșbuc

1863 – S-a născut Ștefan Șoldănescu

16 iulie 1863, Fălticeni – 22 noiembrie 1899, Iași

Pictor. A studiat la Școala de arte frumoase din Iași cu Gheorghe Panaiteanu-Bardasare și Emanoil Panaiteanu-Bardasare (1879–1884), apoi la München (1891–1895). A fost pedagog la liceul Național din Iași, iar după absolvirea școlii, a obținut prin concurs, numirea ca profesor de Desen și Caligrafie la Școala de arte frumoase. Excelent pedagog, în 1894 a devenit profesor la catedra de Pictură a aceleiași prestigioase instituții de învățământ, pe care a slujit-o toată viața. A lucrat în ulei și cretă neagră portrete, capete de expresie: Portret de bătrână, Un băiat italian, Portret de bătrân țăran, Portretul lui Alexandru Suțu Voievod etc., în spiritul școlii müncheneze, apreciat în epocă, nuduri, peisaje etc. dar și ilustrații de carte: Acte și fragmente cu privire la istoria românilor de Nicolae Iorga, Metodă nouă de scriere și citire pentru uzul clasei I primare de Ion Creangă.

1872 – S-a născut Dimitrie Anghel

16 iulie 1872, Cornești–Miroslava, Iași – 13 noiembrie 1914, Iași

Poet și prozator, reprezentant al simbolismului românesc. A călătorit în Italia și Franța, unde a studiat Literatura la Sorbona, în Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea, referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice. A debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la revistele: Adevărul, Adevărul literar și artistic, Lumea nouă, Literatură și artă română, Pagini literare, Viața românească etc. A editat revista Cumpăna, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909–1910). A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de Dimitrie Anghel în colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic), Cometa (comedie), Caleidoscopul lui A. Mirea, Carmen saeculare (poem istoric), Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză, dintre care: Povestea celor necăjiți, Fantome, Oglinda fermecată, Triumful vieții, Steluța.

1888 – S-a născut Virgil Potârcă

16 iulie 1888, Plenița, Dolj – 6 iunie 1954, închisoarea Sighet

Avocat, politician, fruntaș țărănist, ministru. A urmat Facultatea de Drept din București și Facultatea de Litere la Paris, pe care a absolvit-o în 1914. Pentru o scurtă perioadă de timp a practicat avocatura la Craiova. A participat la Războiul pentru Întregirea Neamului, după care a intrat în politică, în Partidul Poporului, apoi în Partidul Național Țărănesc. A fost președintele organizației Dolj a PNȚ (1927–1937), președinte al Uniunii Camerelor Agricole din România și s-a specializat în domeniul agriculturii. Intrat în Parlament, el a făcut parte din toate legislaturile interbelice de după 1920, fiind și membru în Delegația Permanentă a PNȚ. A îndeplinit numeroase funcții în stat, în special în domeniul agriculturii. A fost arestat în iulie 1947 și condamnat politic la închisoare. În 1950 a fost dus la închisoarea de la Sighetu Marmației în același lot cu Constantin Argetoianu, unde nu a rezistat regimului concentraționar decât 4 ani, decedând la vârsta de 66 de ani.

1894 – S-a născut Alexandru Froda

16 iulie 1894, București – 7 octombrie 1973, București

Inginer și matematician. A absolvit Școala de Poduri și Șosele, devenind inginer contructor, iar în 1927 a obținut și licența în Matematică. A fost profesor de Mecanică rațională la Școala Specială de Ofițeri de Aviație din București, inginer șef în Corpul Tehnic. În 1929 a devenit Doctor în Matematică la Sorbona. Din 1932 a fost statistician expert, apoi subdirector la o societate de asigurare, profesor de Economie la Școala de Statistică, pendinte de Ministerul Muncii. Fiind evreu, în perioada 1940–1944, a fost eliminat din învățământ din motive politico-rasiale. După 1944 a fost numit conferențiar al Universității din București și a predat: Matematici generale, Algebră superioară, Mecanică rațională, cursuri speciale de Teoria mulțimilor și Teoria funcțiilor. A adus contribuții importante în analiză matematică, algebră, teoria numerelor, mecanică rațională. În 1954 a devenit Doctor Docent, colaborator științific al Institutului de Matematică al Academiei, iar din 1956 șef de sector al acestui Institut și președinte al Societății Române de Matematică. Din scrierile sale: Asupra fundamentelor mecanicii mișcărilor realizabile ale punctului material, Algebră superioară, Concepte fundamentale ale algebrei superioare, Introducere în algebra modernă, Eroare și paradox în matematică.

1898 – Vizita oficială la Petersburg, a Regelui Carol I al României

A fost prima vizită, după cucerirea independenței, a unui șef de stat român în Rusia (16/28 iulie –24 iulie/5 august). La 13 iulie, Regele Carol I, însoțit de Prințul moștenitor Ferdinand, de primul ministru, Dimitrie Alexandru Sturdza și o suită compusă mai ales din militari, a plecat din Sinaia spre Varșovia, prima oprire programată după trecerea graniței, unde avea să poposească o zi. Aici a fost întâmpinat de Prințul Imeritinski, guvernator al Varșoviei. După aceea, suita regală s-a îndreptat spre Vilnius și Peterhof, în această ultimă locație fiind întâmpinat cu căldură la gară de Țarul Nicolae al II-lea, Marele Duce Mihail și alte oficialități. Regele Carol I și Prințul moștenitor au asistat la trecerea în revistă a trupelor, la Tzarskoe-Selo, unde s-au rostit și câteva discursuri. Regele României a susținut un discurs care n-a trecut neobservat, afirmând: „Armata mea a fost mândră să lupte alături de o armată ce posedă cele mai înalte calități militare; ea n-a uitat niciodată con-fraternitatea de arme și se asociază cu toate sentimentele mele, precum și urărilor călduroase ce fac pentru viteaza armată imperială, pentru iluștrii săi șefi și mai înainte de toate pentru prețioasa sănătate și o lungă și glorioasă domnie a Majestății Voastre”. Următoarea destinație era Moscova, unde a ajuns la 20 iulie, întâmpinat fiind de Marele Duce Sergiu. Aici Carol I a vizitat Kremlinul și a avut o întrevedere cu Mitropolitul Paladie. Ultima destinație a delegației regale a fost Kievul (24 iulie), unde s-a întâlnit cu generalul Dragomirov, după care a urmat reîntoarcerea în țară.

1902 – S-a născut Gheorghe Călugăreanu

16 iulie 1902, Iași – 15 noiembrie 1976, Cluj-Napoca

Matematician, membru corespondent (din 1935) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A urmat, între 1921–1924, cursurile Facultății de Științe la secția de Matematică și Fizică a Universității din Cluj, încă student fiind preparator la Institutul de Fizică teoretică și aplicată al Universității din Cluj. În 1924 a absolvit, cu diplomă de licență despre ecuații integrale, unul dintre cele mai moderne capitole ale matematicii din acea vreme. A plecat la Paris, ca bursier al statului, frecventând cursurile unora dintre cei mai mari matematicieni ai epocii (Émile Picard, Jacques Hadamard, Élie Cartan, Paul Montel, Arnaud Denjoy și Gaston Julia). A primit certificatul de Licență în Științe la Sorbona, iar în anul 1928 a susținut Doctoratul în Științele Matematice la aceiași universitate, cu teza 1. Sur les fonctions polygenes d’une variable complexe; 2. Equations integrales a limites fixes, (conducǎtor Émile Picard), care aduce contribuții importante la studiul funcțiilor poligene inițiat de marele matematician român Dimitrie Pompeiu. Reîntors în țară, a fost asistent, conferențiar și profesor, fiind unul dintre cei mai prețuiți profesori ai universității clujene, consolidând o școală prestigioasǎ de teoria funcțiilor și topologie.

1918 – A încetat din viață Mihail Străjan (2 octombrie 1841, Tiur, Alba – 16 iulie 1918, Râmnicu Vâlcea)

Estetician, profesor și traducător; unul dintre ctitorii Ateneului Român

1920 – Acordul de la Spa

Acordul reprezintă punctul final al conferinței privind reparațiile datorate de Germania puterilor învingătoare din primul război mondial; care a avut loc între 5–16 iulie, la Spa (Belgia). S-a ajuns la un acord, în prezența unei delegații germane, prin care erau repartizate sumele pe care Berlinul trebuia să le plătească Puterilor Aliate cu titlu de reparații. Din nou s-a facut simțită discriminarea dintre marile puteri și statele considerate cu interese limitate, României, de exemplu, fiindu-i repartizată o cotă de 1% din totalul reparațiilor germane și 10,55 % din cele orientale (de la Ungaria, Austria și Bulgaria).

1921 – Primul Congres al medicilor din România

16–23 iulie 1921

Congresul a fost prezidat de prof. dr. Ioan Cantacuzino, care a mărturisit la deschidere: „Cea mai mare bucurie a mea a fost de a împărtăși tinerilor știința pe care o dobândisem și de a deștepta în mintea lor dorința de a ști mai departe și de a-și adânci cunoștințele”.

1921 – Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”

Institutul a fost înființat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”. În Monitorul Oficial din 16 iulie 1921, a fost publicată Legea privind înființarea Institutului de Seruri si Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, votată de Parlament și promulgată de Regele Ferdinand I, cu Marele Decret Nr. 306/13 iulie 1922. A primit numele fondatorului său, Prof. Dr. Ion Cantacuzino, care a fost și primul director. A fost al doilea institut de acest fel din lume, primul fiind Institutul „Pasteur“ de la Paris. De la început a fost un institut de stat, având sarcini ca: prepararea serurilor, vaccinurilor și produselor biologice necesare diagnosticului, profilaxiei și tratamentului bolilor infecțioase; cercetări științifice pentru produsele preparate și continua lor ameliorare, introducerea de noi produse, precum și cercetarea problemelor de patologie experimentală, de microbiologie și de epidemiologie generate de realitățile sanitare ale țării; formarea de cadre de specialitate.

1933 – S-a născut Gheorghe Cozorici

16 iulie 1933, Arbore, Suceava – 18 decembrie 1993, București

Cunoscut actor de teatru și film. A urmat Institutul de artă dramatică din București obținând diploma de absolvire în 1956. Inițial, a lucrat la Teatrul Național din București, pe scena căruia a evoluat pînă la sfîrșitul vieții, dar și la Craiova, unde, la vârsta de numai 24 de ani, i s-a încredințat dificilul rol al lui Hamlet (1957), cel dintîi Hamlet românesc din epoca postbelică. Într-o carieră artistică de peste trei decenii, a interpretat roluri de mare succes, în piese românești și străine: Bărbierul din Sevillia de Beaumarchais, Titanic vals de Tudor Mușatescu, Becket de Jean Anouilh, Danton de Camil Petrescu, Tinerețea lui Moromete după Marin Preda și multe altele; ultimul său rol a fost Firs din piesa Livada cu vișini de Cehov. În 1962 s-a lansat în cinematografie jucând în Partea ta de vină. Gheorghe Cozorici a fost cel care l-a reînviat pe Ștefan cel Mare printr-o interpretare monumentală în filmul Ștefan cel Mare (regia Mircea Drăgan). Pădurea spânzuraților (regia Liviu Ciulei), Gioconda fără surâs (regia Malvina Urșianu), Moartea unui artist (regia Horia Popescu), Capcana mercenarilor, Ciuleandra (regia Sergiu Nicolaescu) sunt doar câteva dintre peliculele în care și-a lăsat amprenta. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural cl.IV (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Ștefan cel Mare – Vaslui 1475 (1975)

1934 – S-a născut Victor Crăciun

16 iulie 1934, Chișinău – 30 august 2018

Jurnalist, scriitor. A absolvit Facultatea de Istorie-Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1956), unde a și lucrat ca bibliotecar în studenție și unde a fost apoi asistent, lector și conferențiar la Catedra de Istoria și teoria literaturii române. S-a mutat la București unde a fost redactor, șef de secție, secretar general de redacție la Redacția culturală din Radiodifuziunea Română, director adjunct de programe la Televiziunea Română, redactor la Teatrul Radiofonic, din nou redactor la Radiodifuziune, director al Editurii pentru Turism. A devenit Doctor în Filologie cu teza O istorie a literaturii române la microfon (1973). A fost inițiatorul evenimentului Podul de flori de peste Prut, care a deschis, pentru o vreme, granița celor două state românești. A fost președintele Ligii Culturale Române. A inițiat și organizat peste 20 de ediții ale Congresului Spiritualității Românești, la care au participat peste 6.000 de reprezentați din 45 de țări ale lumii, a organizat, în 15 țări, structuri proprii, departamente, sucursale sau filiale cu importante activități proprii în scopul păstrării și dezvoltării limbii române, a credinței, obiceiurilor, tradițiilor, istoriei vieții sociale și culturale. Prin cărțile Manuscrise și voci, Confesiuni sonore și Scena undelor, a scos la lumină din arhiva Radiodifuziunii Române, mai ales din fonoteca ei de aur, pagini literare inedite, „unele de o importanță capitală, totdeauna interesante” [Alexandru Piru]. În Manuscrise și voci a editat opiniile multor scriitori și oameni de cultură despre menirea cultural-educativă a radioului, despre rolul lui civilizator.

1936 – S-a născut Sergiu Adam

16 iulie 1936, Cosmești, Galați – 26 februarie 2015, București

Poet, prozator și traducător. A studiat la Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, susținându-și licența în 1958. Un timp a fost profesor, apoi metodist și bibliotecar la Bacău, redactor la revista Ateneu, ulterior redactor-șef. A debutat cu volumul Țara de lut sau Scrisorile blândului și însinguratului Sergiu Adam către mult prea iubita lui soață, Doamna Otilia, în 1971. A publicat volume de versuri: Gravuri, Peisaj cu prințesă, Scrisori din țara cocorilor albi, romane: Iarna, departe…, Chipuri și voci, Moartea avea ochii verzi și traduceri.

1939 – S-a născut Caius Dragomir

16 iulie 1939, Slatina

Medic, poet și eseist, diplomat și om politic, membru (din 1998) al Academiei de Științe Medicale A urmat cursurile Universității de Medicină din București (1957–1963). A urmat o carieră de medic și cercetător în domeniul medicinei: asistent universitar, șef de laborator la Institutul „Victor Babeș” din București, cercetător, director al aceleiași instituții, director general al Institutului „Ana Aslan”, profesor de Biopsihologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. În 1971, a obținut titlul de Doctor în Științe medicale. Este autorul a numeroase articole de specialitate, publicate în reviste internaționale. Literar, a debutat în revista Steaua, debutul editorial constituindu-l volumul de poezie Intimitatea verbului, apărut în 1981. A mai colaborat la Luceafărul, Convorbiri literare, Viața românească, Caiete critice, România literară etc. Din 1997, a fost redactor-șef al revistei Viața românească. După 1990, a desfășurat și activitate politică: secretar de stat, șeful Departamentului de Informații Publice al Guvernului României, candidat independent la președinția României (1992), ambasador al României în Franța și în Republica Elenă, publicist și editorialist în principalele periodice românești. A fost decorat cu ordinul brazilian Rio Branco în grad de cavaler pentru dezvoltarea relațiilor culturale dintre Brazilia și România și cu Ordinul Național Pentru Merit, în grad de ofițer.

1940 – S-a născut Costin Cernescu

16 iulie 1940, București

Medic, specialist în virusologie, membru titular (din 2001) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Medicină Generală a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București din București (1964), a devenit Doctor în Medicină (1972) cu teza Markerii genetici ai virusului rujeolos. Director onorific al Institutului de Virusologie „Ștefan S. Nicolau” al Academiei Române, titular al cursului de Virusologie la Facultatea de Medicină Generală a UMF București, a abordat în cercetările sale producția și controlul vaccinurilor virale, diagnosticul rapid al virozelor, reacțiile virusuri-afecțiuni ale sistemului nervos central, mecanisme moleculare de inducție a efectelor antivirale ale diferitelor tipuri de interferoni și sindromul de imunodeficit dobândit etc. Ca membru al Comisiei naționale SIDA efectuează studii referitoare la sursa și diversitatea tulpinilor HIV circulante, susceptibilitatea genetic condiționată la infecție etc. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în monografii, manuale, peste 170 de studii, apărute în reviste de profil din țară și străinătate. Printre lucrările sale de referință: Vaccinuri și vaccinări, Rujeola: etiopatologie și profilaxie, Patogenia infecției virale cronice, Terapia antiretrovirală, Tratat de virusologie medicală, Practica diagnosticului virusologie, Progrese în terapia cu celule stem.

1940 – S-a născut Tiberiu Ceia

16 iulie 1940, Timișoara – 29 martie 2023, Timișoara

Cântăreț de muzică populară, reprezentant al Banatului. Primele cântece le-a auzit în casă de la mama sa, venită din Bihor și de la tatăl sau de la Oravița, începând să cânte de la 5 ani. A urmat Universitatea din Timișoara, Facultatea de Filologie. În 1967 a devenit profesor de Limba și literatura română, a debutat oficial pe scena Operei din Timișoara și tot atunci a cântat în cadrul emisiunii de televiziune Dialog la distanță, în concursul dintre Timișoara și Iași. A câștigat, devenind oficial interpret de muzică populară. În 1978 a plecat definitiv din învățământ, a ales scena, concertând alături de ansamblul Doina Oltului sub îndrumarea directorului Gheorghe Stan, urmând o serie de colaborări cu majoritatea orchestrelor din țară.

Tiberiu Ceia – Din copită murgul bate

1941 – Luptele Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică – Chișinău

Divizia 1 Blindată a început atacul asupra Chișinăului la ora 3:30, apropiindu-se de oraș cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Nouă și cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a pătruns în oraș la ora 8:30, surprinzând trupele sovietice aflate în Chișinău. Lângă Mitropolie, Compania 3 Care de Luptă, comandată de cpt. Victor Gabrinschi, a lichidat un escadron de cavalerie și o baterie de artilerie grea. Slt. Ștefan Marinescu a ridicat drapelul românesc pe Biserica Sf. Treime.

La 11:30 înaintarea celei de-a două grupări a fost oprită de trupele sovietice aflate pe Dealul Rășcanu, care au fost ulterior scoase din poziție de Batalionului 2 Care de Luptă sprijinit de toată artileria grea disponibilă. Drumul de retragere al trupelor Armatei Roșii spre Tighina era tăiată. Au mai pătruns apoi în Chișinău și Diviziile 50 și 72 Infanterie germane și până seara orașul fusese curățat de rămășițele unităților sovietice. Cealaltă unitate română a Corpului 54 german, Divizia 5 Infanterie, a continuat înaintarea spre est de la Orhei, ajungând pe aliniamentul Hârtopul Mic–Ișnovăț–Buric. A două zi a atins Nistrul. La nord, Diviziile 8, 13 și 14 Infanterie română, care erau subordonate Corpului 30 german au alcătuit Grupul de divizii Gen. Rozin (gen. de brigadă Gheorghe Rozin era comandantul Diviziei 13). Misiunea sa era de a apăra flancul drept al Corpului 30 german, în timp ce acesta forța trecerea Nistrului. Regimentul 13 Dorobanți din Divizia 14 Infanterie a dus lupte dificile cu trupe sovietice sprijinite de tancuri, în zona Gura Camencii, dar a reușit să respingă toate atacurile. În sectorul Armatei a 4-a, Corpul 3 a manevrat pe la sud Chișinăul și a ajuns pe aliniamentul Ruseștii Noi–Bardar–(est) Hîncești–(est) Orac. Corpul 5 a înaintat cu Divizia de Gardă spre Porumbești și Lărguța și cu Divizia 21 Infanterie spre Țiganca Nouă. Regimentul 11 Dorobanți a cucerit acest sat până seară, cu pierderi: 16 morți, 57 răniți și 37 dispăruți. În seara zilei de 16 iulie, orașul Chișinău, capitala Basarabiei, a fost eliberat de Armata Română.

1941 – S-a născut Cela Neamțu

16 iulie 1941, Piciorul Lupului, Iași

Artistă decoratoare, specializată în tapiserie, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1970. În urma unui bombardament din cel de al doilea război mondial, a rămas fără un picior. A urmat cursurile Institutului „Nicolae Grigorescu” din București, Secția Arta textilă (1960–1966). Este membră corespondentă a European Textile Network (ETN) și a International Textile Network (ITNET) din 1990. A avut numeroase expoziții personale la București, Iași, Botoșani, Constanța, Buzău, Bârlad, Vaslui, Brăila, Düsseldorf, Velbert, Hilden și Bad Oyenhausen (Germania), Roma, Ashkelon și Tel Aviv (Israel), Soissons (Franța), Sofia, New York, Washington DC etc. A fost distinsă cu Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru prototip, Premiul II pentru Tapiserie oferit de Ministerul Culturii, Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Tapiserie, Diplomă de Onoare la Cvadrienala Artelor Decorative din Erfurt, Germania, Plachetă la a 8-a Bienală Internațională de Arte din Valparaiso, Chile, Medalia „Mihai Eminescu”, Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Comandor, Medalia de Aur a Salonului Artiștilor Plastici Francezi (2008), Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române în domeniul artelor plastice pentru întreaga creație (2011).

Expozitie Cela Neamțu

1943 – A încetat din viață Eugen Lovinescu (31 octombrie 1881, Fălticeni – 16 iulie 1943, București)

Critic și istoric literar, teoretician al literaturii și sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier și nuvelist; fondator și director al revistei Sburătorul; membru post-mortem al Academiei Române

1945 – S-a născut Virgil Tănase

16 iulie 1945, Galați

Scriitor și regizor de teatru franco-român. A studiat Filologia la Universitatea din București (1963–1968) și Regia de teatru la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” (1970–1974). După ce fusese exmatriculat de la Facultatea de Litere pentru faptul că îl menționase pe Emil Cioran la o conferință a tinerilor scriitori, și după ce a lucrat ca betonist la Combinatul siderurgic din Galați, i s-a impus, pentru a fi reprimit la facultate, să ia parte la „supraveghierea informativă a legionarului grațiat Petrișor Marcel”. Dintr-un document din arhiva CNAS reiese că după ce a acceptat această condiție, Virgil Tănase nu a respectat angajamentul luat și la numai câteva luni după reprimirea lui în facultate a fost „exclus din sistemul informativ”. Continuându-și activitatea de disident, a publicat în 1977 în Franța un roman interzis în România și a dat, de la București, interviuri în presa străină criticând aspru regimul politic românesc. Ca urmare, i s-a dat un pașaport pe care nu-l ceruse și i s-a impus să plece cu familia în străinătate. La începutul anului 1978 s-a stabilit în Franța unde nu a cerut azil politic, rămânînd cetățean român și după ce a obținut naționalitatea franceză. La Paris, a obținut un Doctorat în Sociologia și semiologia artei (1979) sub conducerea lui Roland Barthes și a desfășurat o amplă activitate de scriitor, jurnalist și regizor de teatru. Din 1999, a predat Istoria civilizațiilor la Institutul Internațional de Imagine și Sunet de la Paris. A fost, alături Paul Goma, obiectul unei încercări de asasinare pusă la cale de către Securitate, care l-a însărcinat pe Matei Pavel Haiducu să o execute. Între 1993–1997 și 2001–2005 a fost directorul Centrului Cultural Român din Paris. A scris romane: Portrait d’homme à la faux dans un paysage marin, Apocalypse d’un adolescent de bonne famille, C’est mon affaire, La Vie mystérieuse et terrifiante d’un tueur anonyme, Ma Roumanie (Entretiens avec Blandine Teze-Delafou), Zoïa; teatru: Le Paradis à l’amiable, Veneția mereu, De Crăciun după revoluție, Les Jumeaux de Goldoni, Le Complexe d’Œdipe, Une tasse de thé…, Le démon du jeu, a pus în scenă: Burghezul gentilom de Molière la Teatrul Național Iași, Il pleut, si on tuait papa-maman de Yves Navarre la Coupe-Chou Beaubourg, Soir de grève de Odile Ehret la Théâtre du Marais și Théâtre du Croq’Diamants, Le Rouge et le noir adaptare de Emmanuelle de Boysson după Stendhal la Théâtre du Lucernaire, Le Petit Prince adaptare de Virgil Tănase după Antoine de Saint-Exupéry la Comédie des Champs-Elysées, Mais n’te promène donc pas toute nue! de Georges Feydeau la Festival d’Avignon Off și Théâtre Buffon.

Afacerea Tănase Documentar

1946 – S-a născut Vasile Neagu

16 iulie 1946, Galați – 24 noiembrie 2018, Galați

Pictor, profesor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Galați. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secția Pictură, promoția 1971. Este profesor la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galați. În paralel cu activitatea la catedră, de-a lungul anilor a avut două expoziții personale la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” (1986, 1993), din 1971 a participat la saloanele filialei locale, precum și la multe expoziții de grup organizate pe plan național și internațional. Pentru meritele sale, în 2016, a primit din partea Filialei Galați a UAPR Premiul de Excelență pentru întreaga activitate. Lucrări ale sale se găsesc în colecții de stat și particulare din România, Canada, Franța, Grecia, Israel și SUA.

1946 – A încetat din viață Dumitru Bagdasar (17 decembrie 1893, Roșiești, Vaslui – 16 iulie 1946, București)

Medic neurochirurg; profesor la Facultatea de Medicină din București, a pus bazele școlii românești de neurochirgie; membru post-mortem ala Academiei Române

1947 – S-a născut Angela Gavrilă-Dieterle

16 iulie 1947 – 24 ianuarie 2021

Violonistă și solistă italiană de origine română cu peste 2400 de concerte. Copil minune, afirmată încă din primii ani de studiu muzical, s-a impus pretutindeni prin calități de excepție: sunet, expresie, frazare, cunoaștere a stilurilor abordate și, nu în ultimul rând, despre forța de a munci intens pentru elaborarea interpretărilor sale. În perioada 1964–1979 a sustinut anual, în postură de solistă, concerte cu orchestrele filarmonice românești, pretutindeni în țară, devenind astfel unanim cunoscută pe plan național. A cântat cu Orchestra Radio și Filarmonica „George Enescu” din București, repertoriul ei cuprinzând lucrări aparținând barocului, clasicismului, romantismului, muzicii secolului XX, de la Vivaldi și Veracini, la Bruch, Wieniavski, Glazunov sau Haciaturian. A fost prima femeie din lume devenită concert maestru al unei orchestre – Maggio Musicale Fiorentino, condusă de Riccardo Mutti. După 1983, odată cu plecarea dirijorului italian, s-a retras complet din activitatea artistică. A trăit în Italia și Elveția până în anul 2002, când s-a întors în România.

1948 – S-a născut Andrei Eșanu

16 iulie 1948, Sculeni, Ungheni, R. Moldova

Istoric, scriitor, profesor cercetător, membru titular (din 2007) al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare (din 2011) al Academiei Române. A făcut studii la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău. A lucrat aproape un an ca profesor de istorie, după care a fost angajat, în 1972, la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei. A fost membru al PCUS. A efectuat cercetări în domenii ca istoria politică și relațiile internaționale, istoria militară a Țării Moldovei (sec. XIV–XIX); a analizat probleme de istorie și civilizație urbană medievală și modernă; probleme de istorie și cultură ecleziastică și spiritualitate; a scris studii despre mari personalități și centre de cultură ale Moldovei. Din scrierile sale: Dimitrie Cantemir. „Descrierea Moldovei”. Manuscrise și ediții, Istoria învățământului și a gândirii pedagogice în Moldova, Din vremuri copleșite de greutăți. Schițe din istoria culturii medievale din Moldova, Vlaicu Pârcălab – unchiul lui Ștefan cel Mare, Epoca lui Ștefan cel Mare. Oameni, destine și fapte, Bogdan al II-lea și Maria-Oltea – părinții lui Ștefan cel Mare, Mănăstirea Voroneț. Istorie. Cultură. Spiritualitate etc.

 

Ziua Rezistenței Anticomuniste din Banat

1949 – Au fost împușcați primii 5 din cei 12 lideri bănățeni ai mișcării de rezistență anticomunistă

În Pădurea Verde de la marginea Timișoarei și-au aflat sfârșitul primii 5 din cei 12 lideri bănățeni ai mișcării de rezistență anticomunistă: Petre Domoșneanu, Spiru Blănaru, Ion Tănase, Petre Pușchiță zis „Mutașcu” și Romulus Marițescu. Ceilalți șapte – Aurel Vernichescu, Gheorghe Popovici, Teodor Ungureanu, Gheorghe Smultea, Petre Pușchiță zis „Liber”, Nicolae Ghimboașe și Gheorghe Luminosu – primiseră condamnări la închisoare sau la muncă silnică. Cu toate acestea, curând după primele execuții, la 2 august, au fost ridicați și ei și asasinați în același loc.

După 44 de ani, în data de 16 iulie 1993, la Pădurea Verde din Timișoara, cei 12 martiri ai rezistenței armate anticomuniste din Munții Banatului au fost pentru prima oară comemorați în mod public, iar ulterior pe locul în care au fost executați, filiala Timișoara a Asociației Foștilor Deținuți Politici a înălțat un impresionant monument în amintirea lor. Din acel an, în fiecare zi de 16 iulie sunt comemorați luptătorii rezistenței armate anticomuniste din Banat.

1959 – S-a născut Victor Spirache

16 iulie 1959, București – 26 noiembrie 2015, București

Jurnalist, redactor, realizator de emisiuni radio. A absolvit Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara. A fost redactor la Radio Timișoara, redactor acreditat al Radio România Actualități la Senatul României, realizator de emisiuni la Radio România Actualități, redactor-șef la Antena Bucureștilor, realizator al emisiunii România Dimineața la Radio Europa FM, realizator la Radio România Actualități, unde a realizat emisiunile: Matinal, Post Meridian, Ascultă noaptea, Care mai de care, Sută la sută country. A fost decorat cu ordinul Meritul cultural cl.I, Categoria F „Promovarea culturii” (2003).

1961 – Iolanda Balaș a stabilit al 14-lea record mondial la săritura în înălțime

La un concurs desfășurat la Sofia (Bulgaria) atleta Iolanda Balaș a stabilit al 14-lea și ultimul record mondial: 1,91 m, care a rămas neegalat timp de zece ani.

Iolanda Balaș a înregistrat, într-un interval de zece ani, 142 de victorii consecutive, performanță înscrisă în Cartea Recordurilor, înregistrând în același timp, cele mai bune performanțe pe 150 de arene sportive ale lumii.

1967 – A încetat din viață Mihai Carp (7 octombrie 1875, Iași – 16 iulie 1967, București)

Profesor, publicist, traducător; fondator al revistei Viața Românească

1992 – Prima ședință a Consiliului Național al Audiovizualului

A avut loc prima întâlnire în formație completă a celor 11 membri ai CNA. Consiliul a fost găzduit temporar în clădirea Senatului României. La 16 iulie 1992, în cadrul ședinței de constituire, a fost ales președintele CNA, prin vot secret, profesorul universitar dr. Titus Raveica.

 

Ziua Donatorului de Organe

 

1996 – A luat ființă Aociația Transplantaților din România

Ziua Donatorului de Organe a fost organizată, începând din 2014, de către Asociația Transplantaților din România (ATR) și Agenția Națională de Transplant (ANT). Este o zi simbol pentru pacienții care trăiesc datorită darului suprem pe care l-au primit. În fiecare an, aceștia participă la slujbe de pomenire prin care aduc un omagiu donatorilor-îngeri, prin care își manifestă recunoștiința și prețuirea pentru darul primit.

 

1999 – A încetat din viață Dan Sava (30 noiembrie 1966, Verbița, Dolj – 16 iulie 1999, Olimp–Eforie, Constanța)

Comedian, membru al grupului de umor Vacanța Mare, autor de cărți de umor. Și-a pierdut viața într-un accident rutier

2001 – A încetat din viață Vicențiu Donose (6 februarie 1942, Bogdănești, Vaslui – 16 iulie 2001, Iași)

Prozator, publicist, bibliograf; membru al Uniunii Scriitorilor din România

2005 – A încetat din viață Harald Alexandrescu (7 ianuarie 1945, Anadia, Portugalia – 16 iulie 2005, București)

Astronom; coordonatorul Observatorului Astronomic Amiral „Vasile Urseanu” din București timp de peste două decenii

2012 – A încetat din viață Freddy Negrescu

(Theodor Negrescu; 21 august 1931, București – 16 iulie 2012, București)

Inginer de sunet; a lucrat la Radiodifuziunea Română și timp de 39 de ani la Casa de discuri Electrecord

2017 – A încetat din viață Maria Mariș Dărăban (19 decembrie 1956, Apa, Satu Mare – 16 iulie 2017)

Artist plastic; membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România și a Association Culturelle Terre des Arts, Franța

2020 – A încetat din viață George Paul Avram (31 martie 1940, București – 16 iulie 2020)

Actor de film, radio, televiziune, scenă și voce; a jucat la Teatrul Național din București

2020 – A încetat din viață Gheorghe Verman (10 martie 1942, Constanța – 16 iulie 2020)

Jurnalist, profesor; realizator de emisiuni de radio și televiziune; fondator al rețelei Studiourilor Teritoriale și Locale din cadrul Societății Române de Radiodifuziune; director general adjunct al Radiodifuziunii

 

#istoriaRomaniei #Romaniafrumoasa #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemory #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită