8 Octombrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Intrarea triumfală a Armatei Române în Bucuresci la întoarcerea din Războiul de Independenţă, la data de 8 Octombrie 1878 (Litografie de Carol Popp de Szathmári)

 

451 – Sinodul al IV-lea ecumenic de la Calcedon sau Conciliul de la Calcedon

Conciliul s-a întrunit între 8–25 octombrie din inițiativa împăratului Marcian și al soției sale, Pulheria, în biserica Sfânta Eufimia din Calcedon, fiind prezidat de episcopul Anatolie al Constantinopolului și a reunit aproape 525 de episcopi; Papa Leon I a trimis cinci reprezentanți. Sinodalii au definit doctrina bisericească a celor doua firi din persoana lui Iisus Hristos (divină și umană) și că Fecioara Maria este născătoare de Dumnezeu. A marcat anumite dezbinări, determinate de dorința patriarhilor de a avea mai multă putere în cadrul bisericii.

1207 – A încetat din viață Ioniță Vlahul (Caloianu)

? – 8 octombrie 1207

Țar de origine română al Țaratului Vlaho-Bulgar între anii 1197–1207, cel de al treilea frate al celor care au restaurat țaratul, Petru și Asan, eliberându-l de sub stăpânirea bizantină. A domnit la sud de Dunăre cu titlul de rege al bulgarilor și al românilor; îi revine meritul de a fi reușit să stabilizeze puterea centrală după asasinarea celor doi frați ai săi și totodată de a fi extins granițele țaratului, asigurându-i poziția de principală putere în Balcani, în principal în detrimentul Imperiului Latin de Constantinopol. A avut mari calităţi de militar și politician, reușind nu numai să întindă hotarele statului său, ci a obţinut și recunoașterea oficială a acestuia din partea atât a bizantinilor, cât și a papei. A primit titlul de rege pentru sine și pe cel de primat pentru arhiepiscopul bisericii Bulgariei și Vlahiei. A murit ucis de cumani în timpul asedierii Salonicului.

1408 – Prima atestare documentară a localității Cernăuți

Cernăuți, ca și alte târguri moldovenești, Iași, Bacău, Tighina, Tîrgu Neamț, Bârlad, Dorohoi, au fost menționate la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu comercial (hrisov) acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), „sfetnicilor și orășenilor din târgul Liovului” și negustorilor din Galiția.

1434 – Cea mai veche atestare scrisă a Curții domnești din Iași

Prima atestare datează din vremea lui Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400–1432), într-un alt privilegiu comercial. Curtea Domnească a funcționat o perioadă îndelungată de timp, din prima jumătate a secolului al XV-lea până la sfârșitul secolului al XIX-lea, perioadă în care însemnătatea administrativă și politică a fortificațiilor a fost completată de cea culturală, la Iași tipărindu-se cărți și documente de referință în istoria românilor. Curtea ocupa spațiul pe care se află astăzi Palatul Culturii și s-a extins în timpul lui Ștefan cel Mare. 

1582 – A încetat din viață Iancu Sasul (Ioan al V lea; ? – 8/18 octombrie 1582)

Fiul lui Petru Rareș cu soția sasului Jörg Weiss din Brașov, Domn al Moldovei (21 noiembrie 1579–august 1582). Pe tot timpul domniei nu s-a remarcat decât prin jafuri și biruri nemaipomenite, inventând și văcăritul (din 10 vite, una era luată bir)

1856 – S-a născut Dimitrie Dan

8/20 octombrie 1856, Suceava – 25 mai 1927, Cernăuți

Istoric și folclorist, membru corespondent (din 1904) al Academiei Române. În 1876 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuți, după absolvirea acesteia, a fost numit preot paroh în anul 1890, urcând în scurt timp treptele ierarhiei clericale: exarh, protoprezviter, consilier consistorial. Pe tărâm cultural, încă din 1870 a fost membru al Societății literare a junimii române studioase din Suceava, printre conducătorii căreia s-a numărat. Inițiativa sa de a investiga trecutul românilor și de a întări legăturile cu România a nemulțumit autoritățile imperiale, care i-au refuzat în repetate rânduri, eliberarea vizelor de ieșire din țară; din acest motiv nu a putut participa la ședințele periodice ale Academiei Române din București. A lăsat în urma sa o operă considerată de unii modestă sau fragmentară, iar de alții exotică sau interesantă. Prin implicarea lui în studierea trecutului istoric, a devenit membru al Comisiunii Centrale pentru întreținerea monumente lor de artă și istorie din Viena. A publicat în reviste de specialitate documente referitoare la monumente istorice sau familii românești de seamă din Bucovina: Documente și acte privitoare la istoria răzeșilor și mazililor din Bucovina, Documente privitoare la istoria Românilor din Bucovina, Inscripția de pe peatra mormântală a Silioneștilor în mănăstirea Sucevița, Un document românesc cu marele sigil. A scris monografii: Obiceiuri și credințe armene la naștere, nuntă și înmormântare, Rutenii din Bucovina, Poezii populare adunate în comuna Bâlca, Doine și hore din Bucovina, jurnale de călătorie: O plimbare În Ceahlău, Isvorul și cataractul râului Suceava, dar și lucrări de istorie bisericească: Rolul preoțimii în menținerea Românismului de la robirea (1775) la desrobirea Bucovinei (1918), Un adaos la istoria Protestantismului în Bucovina, Monofisitismul în biserica armeană.

1856 – S-a născut Petru Th. Missir

8 octombrie 1856, Roman – 10 ianuarie 1929, București

Jurist, critic literar, publicist, descendent al unei cunoscute și ramificate familii armenești, membru de onoare (din 1926) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Drept la Iași. În 1879 a obținut doctoratul în Drept, cu calificativul Summa cum laude, la Universitatea din Berlin. A fost membru al asociației culturale Junimea, apropiat al lui Titu Maiorescu și Petre P. Carp, prieten cu Ion Luca Caragiale și protectorul lui Mihai Eminescu în ultima parte a vieții acestuia. A fost magistrat la Iași, apoi a predat Drept natural, Drept internațional, Filosofie juridică la Universitatea din Iași și Drept internațional privat la Universitatea din București. A fost ales membru asociat al Institutului de Drept Internațional, vice-președinte al Senatului. A fondat, alături de Nicolae Volenti și de Alexandru C. Cuza, săptămânalul junimist Era nouă, care grupa o dizidență conservator-junimistă condusă de Petre P. Carp și din care făceau parte Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi. A colaborat la Revista de drept și sociologie și a fost autorul a 17 cărți și broșuri, unele scrise în colaborare cu Constantin G. Dissescu sau Take Ionescu.

1857 – Au început lucrările Adunării ad-hoc a Țării Românești

Lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei, s-au desfășurat sub președenția formală a mitropolitului și cea efectivă a vicepreședintelui Nicolae Golescu. Neținând seama de ploaie, o mare mulțime s-a strâns în preajma Adunării. Masele se arătau hotărâte de a da tot sprijinul deputaților patrioți. Constantin A. Kretzulescu a prezentat o rezoluție care cuprindea „doleanțele fundamentale” ale românilor, cu cereri asemănătoare Rezoluției moldovene, arătînd că „dorința cea mai mare, cea mai generală, acea hotărîtă de toate generațiile trecute, acea care este sufletul generației actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generațiilor viitoare, este Unirea principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru că în Moldova și Valahia suntem același popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație, aceeași instituții, aceleași legi și obiceiuri, același temeiuri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe, aceeași hotare de păzit, aceleași dureri de trecut, același viitor asigurat și în sfîrșit, aceeași misie de îndeplinit”. Pe 9 octombrie 1857, a doua zi după citire, rezoluția lui C.A. Kretzulescu a fost adoptată în unanimitate.

1860 – S-a născut Oscar Niculescu

8 octombrie 1860, București – 24 iulie 1939, București

Jurist, membru de onoare (din 1934) al Academiei Române. A fost președinte de secție la înalta Curte de Casație și Justiție, președinte al Comisiei de modificare a Legii Mârzescu privind organizarea judecătorească (1922) elaborând un anteproiect de lege privind justiția militară. A semnat o serie de lucrări de specialitate, dintre care Curs de drept internațional public, Rezumat al cursului de drept internațional public.

1872 – S-a născut D.D. Pătrășcanu

Dumitru D. Pătrășcanu; 8 octombrie 1872, Tomești, Iași – 1937, București

Om de litere, prozator, profesor de istorie și cunoscut autor de manuale de istorie în perioada interbelică. Provenea dintr-o familie de nobili moldoveni. A absolvit la Iași Facultatea de Drept, Litere și Filosofie și Școala Normală Superioară. A animat revista ieșeană Viața Românească, alături de Constantin Stere și Garabet Ibrăileanu, prietenul său din tinerețe. A cunoscut nume mari ale culturii românești, printre care Panait Istrati, Jean Rosenthal, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction. În politică, s-a remarcat ca membru al Partidului Conservator, deputat în Parlamentul României la începutul secolului XX. A fost tatăl liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Lucrări literare: Plimbare, Între filologi, O inspecție școlară, Schițe și amintiri, Timothei mucenicul, Candidat fără noroc și alte povestiri folositoare, Domnul Nae – Scene din vremea ocupației, Un prânz de gală etc.

1878 – Intrarea triumfală în București a armatei române

Armata română, victorioasă în Războiul de Independență, și-a făcut intrarea triumfală în București, la 8/20 octombrie, pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei. Singurul fotograf căruia i-a fost permis să fotografieze intrarea Armatei române în București a fost ungurul Franz Mandy. Independența României a fost recunoscută de marile puteri pe 13 iulie 1878. Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor au intrat oficial în componența României în aceeași zi.

Cronicarul Regelui Carol I, pe baza jurnalului și notelor sale, în Memoriile Regelui Carol I al României de un martor ocular (Stutgart, 1894-1900) scria: „Încă din revărsatul zilei, 21 de focuri de tun anunță locuitorilor Capitalei că azi o să fie o serbare rară. Timpul e foarte frumos, cu soare. Prințul […] la ora 11 și un sfert se duce la bariera Herăstrău, unde încalecă și, înconjurat de o suită numeroasă, în care se află și mai mulți generali și înalți ofițeri ruși, trece în revistă trupele înșirate pe câmpul de la Băneasa. Generalul Cernat îi dă raportul de front. Principesa trece în trăsura sa cu patru cai pe dinaintea frontului, iar prințul o însoțește călare. Aripa dreaptă e formată de vreo 400 de răniți, care până acum au fost căutați prin spitale, și de șase steaguri cucerite în luptele de dincolo de Dunăre; între ele este batalionul de geniu, batalioanele 1 și 2 de vânători, un regiment compus din detașamente ale celor 16 regimente de dorobanți cu steagurile lor, regimanetele 2 și 3 de linie și regimentul 1 de artilerie; toate trupele astea fac parte din divizia I-a. Urmează un detașament de soldați de marină, batalionul 4 de vânători, regimentele 4, 5 și 7 de linie și reg. 2 artilerie; acestea fac parte din divizia a II-a; la urmă vine un regiment compus din detașamente ale celor opt regimente de călărași, cu stindardele lor, și regimentele 1 și 3 de roșiori. În mijlocul careului format de ambele divizii s-a ridicat un altar pe o estradă împodobită cu flori și înconjurată de cele 46 de tunuri turcești, cucerite în război. Înaintea acestui altar se celebrează un serviciu divin de către mitropolit, asistat de toți epitropii și de înaltul cler. Perechea princiară s-a urcat pe estradă în mijlocul celor 43 de steaguri românești, care au fost purtate prin Bulgaria. După terminarea Te-Deum-ului, Prințul decorează fiecare steag cu „Crucea Dunării”, în vreme ce Prințesa le încunună cu flori. Steagurile regimentelor 4 și 6 de linie și 9 de dorobanți, care s-au distins în luptele de la Smârdan, sunt decorate și cu ordinul „Steaua României”. După ce purtătorii steagurilor și-au reluat locurile în șiruri, în sunetul muzicii și aclamările entuziaste ale mulțimii se citește ordinul de zi al prințului, care se termină cu aceste cuvinte: „Vă mulțumesc, copii!”. […] Cortegiul se pune apoi în mișcare, având înainte un detașament de jandarmi călări. Înaintea prințului merg răniții și trofeele cucerite, îndărătul lui și al strălucitului său Stat-Major vine generalul Cernat cu Statul său Major. Urmează apoi muzicile tuturor regimentelor de infanterie, steagurile infanteriei de linie și teritorială, comandantul primei divizii și în urmă lunga coloană de trupe pe dinaintea cărora prințul trecuse călare cu puțin mai înainte. Dincolo de Arcul de triumf s-au ridicat tribune pe care au luat loc Prințesa, Corpul diplomatic, membrii Senatului, ai Camerei, înaltele Curți judiciare, apoi delegații tuturor comunelor, reprezentanți ai industriei și comerțului etc. Deosebit apoi, se grămădește acolo un public imens. Pe Arcul de Triumf, împodobit cu steaguri și cu arme, se pot citi numele tuturor bătăliilor victorioase, în care s-au distins românii, iar deasupra lui e un geniu care întrupează țara. Inscripția lui e astfel: „Orașul București, apărătorilor independenței. […]”.

1881 – S-a născut Nicolae al-Lupului

Nicolae I. Popescu; 8 octombrie 1881, Brădiceni, Gorj – 13 iulie 1963

Scriitor. A făcut studiile secundare la Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. A îndeplinit diverse funcții în București la Ministerul Sănătății și la Craiova: sufleur de teatru, decorator, desenator, zugrav de biserici, ziarist, funcționar la Inspectoratul Sanitar al Olteniei. Acceptat în grupul scriitorilor olteni, în revistele Ramuri și Gând și slovă oltenească, la invitația lui C.S. Nicolăescu-Plopșor, a citit povestirea O judecată de munte, publicată ulterior în volumul Povestiri oltenești. Șerban Cioculescu l-a caracterizat ca pe un Ion Creangă oltean. A colaborat la Datina, Năzuința, Vatra, Buciumul, Adevărul literar și artistic, Universul, Ramuri, Doljul, Gazeta Craiovei, Conștiința națională etc. Din scrierile sale: Posada Gurenilor sau Pământul care cere sânge, Povestiri din alte vremi, Povestiri oltenești, Minunea de la Tismana, Povestirea Sfântului Ilie și, în manuscris: Creaţiunea, Lumea în viitor, Povestea vieţii mele, Omul și Șarpele în Grădina Fericirii etc.

1889 – S-a născut Nina Arbore

Tamara Nina Arbore; 8 octombrie 1889, Tecuci, Galați – 7 martie 1942, București

Pictoriță, graficiană, profesoară. A făcut studiile liceale în București, luînd lecții de pictură de la Nicolae Vermont. În anul 1906 s-a înscris la Academia de Pictură din Munchen, unde a studiat cu expresioniștii germani Friedrich Fehr, Angelo Jank și Karl Schmidt-Rottluff, a urmat cursurile profesorilor de referință în epocă, Wilhelm von Debschitz și Albert Weisgerber. A continuat studiile la Paris, în atelierul-școală al lui Henri Matisse, în ultima promoție, unde a luat contact cu boema pariziană precum și cu radicalismul și nihilismul avangardei. Cu experiența câștigată s-a întors la București în 1914 și s-a integrat grupurilor și asociațiunilor avangardiste reprezentate de Victor Brauner, Marcel Iancu, Aurel Jiquidi, Nicolae Tonitza, Milița Petrașcu și Dida Solomon-Callimachi. A avut un succes enorm, s-a remarcat prin portrete și naturi statice. A fost o prezență constantă și agreabilă la Saloanele Oficiale ale vremii și la alte expoziții de grup, de răsunet în epocă: Arta română, Arta nouă, Grupul nostru, Expoziția de artă futuristă de la Roma, Expoziția Internațională de Arte Plastice de la Barcelona (unde a fost distinsă cu Diploma de Onoare Clasa I-a, 1929).

Biografie ilustrată [Wikipedia]

1890 – S-a născut Alfred Moșoiu

8 octombrie 1890, Galați – 10 septembrie 1932, București

Poet, prozator și dramaturg. A urmat studii de drept la Paris și a fost numit referent literar la Casa Școalelor. A debutat în Gazeta Transilvaniei (1907) și editorial cu volumul Sonete (1910). Și-a publicat majoritatea versurilor în Flacara, dar a colaborat și la Sburătorul, Luceafărul, Universul literar, Rampa. Opera sa cuprinde o poezie de atmosferă, de grație și senzualitate difuză, practicând arta suspensiei, a sugestiei simboliste: Sonete, O toamnă, Sufletul grădinei, teatru în versuri (liric și feeric) și în proză (realist-sentimental): O noapte la Mircești, Prin jertfă, la Unire!, Jocul apelor, Siriana, nuvele: Toader nebunul, Marieta.

1897 – S-a înființat Școala militară de marină

Prin Înaltul Decret nr. 3.110/8 octombrie 1897, Regele Carol I a aprobat Regulamentul de funcționare al Școlii de submecanici și submaeștri de marină, care își recruta elevii doar din fiii marinarilor din marina de război sau civilă și din fii de militari. Școala funcționa la Galați, iar primul comandant al acesteia a fost numit comandorul Constantin Bălescu. În 1908, școala s-a mutat la Constanța. Astăzi, Școala Militară de Maiștri de Marină „Amiral Ion Murgescu” e o instituție de învățământ de nivel postliceal, cu misiunea de a pregăti personalul necesar Forțelor Navale.

1897 – S-a născut Ștefan Nenițescu

8 octombrie 1890, București – octombrie 1979, București

Poet și estetician, fiul poetului Ioan Nenițescu, fost deținut politic. A urmat studii universitare la Roma și la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București. A fost Docent în Estetică, devenind conferențiar la Universitatea București, consilier economic la legația română de la Haga. A debutat în Noua revista română (1915) cu un articol despre Shakespeare. Primul volum de poezii, Denii (1919) a fost urmat de Vraja, Ode italice și un volum de teatru, Trei mistere. Din 1924 a colaborat la Gândirea. A fost membru fondator al PEN Clubului Român. Ca poet și critic de artă, a semnat în Convorbiri literare, Ideea europeană, Vremea, Universul literar, Viața Românească, Adevărul, Arta plastică etc. A publicat tratatul Istoria artei ca filosofie a istoriei (1925), traduceri din Croce, Machiavelli etc.

1900 – S-a născut Zeno Vancea

Zeno Octavian Vancea; 8 octombrie 1900, Bocșa, comitatul Caraș-Severin – 15 ianuarie 1990, București

Compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor. A studiat la Lugoj cu Ion Vidu și Iosif Willer, la Cluj cu Gheorghe Dima și Augustin Bena, apoi la Viena, la Neues Wiener Konservatorium cu Ernst Kanitz. Ulterior, a aderat la atonalismul și principiile promovate de cea de a doua școală vieneză (Arnold Schoenberg, Anton Webern și Alban Berg), principii care se vor regăsi, selectiv, în creația sa, fără a renunța complet la tradițiile școlii românești. Cât a fost la Viena, a activat și ca dirijor al corului Catedralei ortodoxe din Viena. A predat Contrapunct și Istoria muzicii la Conservatorul din Târgu Mureș și la cel din Timișoara, a fost apoi director general al învățământului artistic din București, profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, secretar apoi vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a lucrat la Revista Muzica, al cărei redactor șef a fost. A fost laureat al premiului „Gottfried von Herder” al Universității din Viena (1974). Dintre compozițiile sale: Rapsodiile bănățene nr. 1 și nr. 2, Priculiciul (suită de balet), Tripticul: Peambul, Intermezzo, Marș, Cinci piese pentru orchestră de coarde, Prolog simfonic, Sonata pentru orgă și orchestră de coarde, muzică corală bisericească: Psalmul 127, Liturghia pentru cor mixt pe melodii de strană din Banat

Zeno Vancea – Sinfonietta nr. 1 (1948) • Orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, Dirijor Teodor Costin

1908 – S-a născut Max Eisikovits

8 octombrie 1908, Blaj, Austro-Ungaria – 13 ianuarie 1983, Cluj-Napoca

Compozitor, muzicolog, profesor evreu din Transilvania, culegător și exeget de folclor idiș, din România. A urmat studiile muzicale la Conservatorul din Cluj (1928–1933) cu Marțian Negrea, Gheorghe Ciolac, Augustin Bena și George Simonis. A urmat în paralel și Facultatea de Drept din Cluj, unde a obținut doctoratul (1933), dar nu profesat ca avocat. A fost profesor la Liceul Israelit din Timișoara, până la desființarea acestuia, director al Operei Maghiare de Stat din Cluj, profesor de Armonie și contrapunct la Conservatorul din Cluj. Din lucrările sale: Polifonia vocală a Renașterii. Stilul palestrinian, Moshe Carmilly-Weinberger, Songs of the Martyrs. Hassidic Melodies of Maramures, Contribuții la geneza unor elemente de stil ale creației lui Bela Bartok etc. A fost decorat cu Premiul de Stat al Republicii Populare Române (1957) și cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1977).

Max Eisikovits – Rondo pe melodii populare Hassidice din Maramureș • Judit Kertész (2010)

1914 – A încetat din viață Dimitrie A. Sturdza-Miclăușanu (10 martie 1833, Miclăușeni, Iași – 8 octombrie 1914, București)

Istoric și om politic liberal, președinte al PNL și de patru ori prim-ministru al României; membru titular și președinte (1882–1884) al Academiei Române

1916 – A început Bătălia din zona Bran-Câmpulung

A făcut parte din operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați; au fost angajate forțele Armatei 2 române și forțele Armatei 9 germane (8–23 octombrie) și a avut ca rezultat anihilarea încercării Armatei 9 germane de forțare a Munților Carpați prin Culoarul Rucăr–Bran.

1916 – S-a născut Gheorghe Bazavan

8 octombrie 1916, Bragadiru, Teleorman – 6 ianuarie 1990

Compozitor, dirijor de cor, folclorist. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul București (1935–1939), cu Ioan D. Chirescu, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin, Constantin Brăiloiu și Ștefan Popescu. A fost șeful Bibliotecii Muzicale a Radiodifuziunii Române, dirijor de cor la diferite formații de amatori din Zimnicea, Medgidia și București, instructor muzical la Casa Centrală a Creației Populare, director (1962–1973) și șeful serviciului muzical (1973–1975) la Casa Regională a Creației Populare București. A fost consilier artistic la Ansamblul Artistic UTC din București. A cules folclor. A făcut parte din jurii naționale de concursuri corale. A scris articole în Argeș (Pitești), Informația Bucureștiului etc. A fost în turnee artistice și vizite de documentare în Belgia și Statele Unite. A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor (1973 și 1983). A compus muzică vocal-simfonică: 1907, oratoriu pentru soliști, cor mixt și orchestră; muzică de film: Câmpia soarelui; muzică corală: Pe Murăș și pe Târnave, Călușul oltenesc, Plaiuri dobrogene, Balada Bărăganului, Pe valea Neajlovului, Balada timonierului, Pe munții Nehoiului, Codrule cu frunză multă etc.

Gheorghe Bazavan – Pe Murăș și pe Târnave • Canticum Bucharest

1917 – S-a născut Aurel Savin

8 octombrie 1917, Jorăști, Galați – 11 noiembrie 2007, București

Teolog și jurist. Din 1936 a devenit membru activ al Asociației Creștine a Tinerilor, ATC (Young Men’s Christian Association, YMCA) din România și ulterior Secretar General al acestei asociații până la venirea comuniștilor. După desființarea ATC de către comuniști și confiscarea bunurilor de patrimoniu precum și a actelor organizației, Aurel Savin a fost sistematic hăituit și marginalizat fiind dat afară din orice loc de muncă. Abia în 1964 a reușit să se angajeze corist la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de unde s-a pensionat în 1974. După revoluție, Aurel Savin a reînregistrat ATC ca persoană juridică și timp de 7 ani s-a luptat să recupereze bunurile confiscate și să refacă activitatea asociației. în 1995, președintele Poloniei i-a acordat Crucea de cavaler al legiunii Polonia pentru activitatea de la Timișul de Sus în tabăra ACT (YMCA) când în 1939, 600 de tineri polonezi au fost adăpostiți și salvați.

1919 – S-a născut Ionel Budișteanu

8 octombrie 1919, Budești, Ilfov – 30 octombrie 1991, București

Reputat violonist, dirijor și aranjor muzical, „lordul” muzicii populare românești. S-a născut într-o familie de muzicanți vestiți, care și-a luat numele de Budișteanu de la denumirea comunei. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică (1933–1936), avându-i profesori pe Vasile Filip, Victor Gheorghiu, Ioan D. Chirescu, Constantin Brăiloiu, Mihail Andricu etc. și apoi la Conservatorul particular de muzică Pro Arte, unde l-a avut profesor pe Alexandru Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii. A abandonat muzica clasică, îndreptându-se către muzica populară. A fost violonist în orchestra lui Victor Predescu (care concerta la Radio România) și în cea a lui Petrică Moțoi, violonist-solist în Orchestra Ansamblului Banu Mărăcine, al Orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru”, iar din 1953, dirijorul acesteia, conducând orchestra în paralel cu Nicu Stănescu până în 1970. Între 1970–1991 a fost dirijorul Orchestrei Rapsodia română din București, susținând turnee în Polonia, Franța, URSS, Cipru, Grecia, Bulgaria, Statele Unite, Mexic, Japonia, Israel, Egipt, Argentina, Brazilia, Anglia, China, Mongolia, Spania, Italia, Elveția, Suedia, Finlanda, Norvegia, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Turcia, Ceylon, India, Birmania, Iugoslavia, Ungaria, Albania, Danemarca etc. A fost laureat al Premiului de Stat, cl.I (1950, 1951), Artist emerit al RPR (1957), Artist al Poporului (1962), distins cu Ordinul Muncii, cl.III (1953), Ordinul Meritul Cultural, cl.II (1966).

Ionel Budișteanu Hanul melodiilor (TVR, 1988)

1923 – S-a născut Ion Voicu

8 octombrie 1923, București – 24 februarie 1997

Violonist de reputație mondială. S-a născut într-o familie de muzicieni-lăutari. Pe la vârsta de 4–5 ani, a primit o vioară, așa cum își dorea. Încântat peste măsură micuțul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama sa i-a luat profesor un student de la Conservator cu care a studiat câțiva ani, apoi i-a avut profesori pe Garabet Avakian și Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la Academia Regală de Muzică, unde a intrat direct în anul V, reușind să absolve cursurile în doar trei ani. 5 Primul său loc de muncă a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg, care, împreună cu directorul Orchestrei Radio, Theodor Rogalski, au intuit uriașul pontențial al tânărului Ion Voicu și l-au sprijinit spre o carieră solistică. George Enescu i-a oferit lecții gratuite. În cei 50 de ani de carieră, a susținut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin. Statul român i-a dat în folosință o vioară Stradivarius, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim. A fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani. A contribuit la crearea Orchestrei de Cameră în 1969, cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale.

Pablo de Sarasate – Zigeunerweisen

1927 – S-a născut Harry Eliad

8 octombrie 1927, Craiova – 5/6 august 2012, București

Actor și regizor de teatru. A absolvit Conservatorul Cornetti. A debutat în stagiunea 1949–1950, la Teatrul Național din Craiova, în piesa lui Victor Eftimiu Înșir-te mărgărite. În 1953, la îndemnul lui Toma Caragiu s-a mutat la Teatrul de Stat din Ploiești unde a rămas până în 1989, întâi ca regizor și apoi ca director al teatrului. În paralel a fost și conferențiar la clasa de regie a Școlii de Arte Populare Ploiești. În decembrie 1989 s-a mutat la Teatrul Evreiesc de Stat din București, unde a fost regizor și director până la moarte. S-a dedicat promovării culturii și teatrului în limba idiș, organizând și conducând 29 de turnee internaționale ale acestui teatru, colaborând cu mari actori și regizori ai teatrelor din România, SUA și Germania. A montat spectacolele de mare succes Vânzătorii de haloimes și Romanul unui om de afaceri, a regizat piese de Anton Pavlovici Cehov și Nikolai Gogol. Ultima sa realizare a fost o spumoasă comedie după Woody Allen, Cum se cuceresc femeile.

1929 – S-a născut Alexandru Andrițoiu

8 octombrie 1929, Vașcău, Bihor – 1 octombrie 1996, București

Poet și traducător. Debutul în presă și l-a făcut la ziarul Lupta Ardealului din Cluj, în presa culturală la Almanahul literar. După ce, în 1961, a absolvit Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, a lucrat în redacțiile a diferite reviste, precum Contemporanul, Luceafărul, Gazeta Literară, Viața militară, a fost redactor-șef al revistei Familia din Oradea timp de aproape 25 de ani, de la primul număr până în 1989. Bun cunoscător de poezie, Alexandru Andrițoiu a alcătuit antologii și a tradus din lirica rusă, maghiară, greacă, vietnameză etc. Din scrierile sale (fără a cita din perioada în care a scris versuri realist-socialiste): Constelația lirei, Vârful cu dor, Simetrii, Euritmii, Versuri.

1929 – S-a născut Dumitran Frunză

8 octombrie 1929, Miroslovești, Iași – 8 iunie 2020

Scriitor, gazetar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1944 s-a refugiat cu familia din Bucovina de Nord, lângă București, la Buftea. În 1951 a devenit ofiţer activ, în garnizoana Brașov, ulterior s-a stabilit la București, ziarist în presa militară. Trecând în rezervă, a fost redactor la Radioteleviziunea Română. A studiat la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași și apoi la Universitatea București, unde a obţinut licenţa în Logică și Filosofie. A început studii doctorale, dar a renunţat la susţinerea tezei, refuzând să insereze referinţe la ideologia oficială a vremii. A fost publicist comentator și apoi redactor-șef al revistei Albina. A debutat literar în revista Luminiţa, a Liceului „Barbu Știrbei” din Buftea, cu poezia Praguri de toamnă (1945). A colaborat la Drum Nou, Luceafărul de ziuă (Brașov), Tânărul Scriitor, Iașiul literar, Cronica, Luceafărul, Contemporanul, România literară, Albina, Poesis, Bucovina literară etc. A publicat 14 volume de versuri, dintre care: Mișcarea sentimentelor, Echilibru, Umbra focului, Vremea nesomnului, dar și romane: Descântec pe un mușuroi de furnici și volume memorialistice: Să zbori ca o pasăre cântătoare. A primit Premiul întâi pentru poezie al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor (1954).

1930 – Demisia Guvernului Iuliu Maniu (2)

A fost un cabinet național-țărănesc, prezidat de Iuliu Maniu (13 iunie–8 octombrie 1930). În timpul mandatului, Elena Lupescu a sosit în țară și s-au pus bazele camarilei regale; s-au accentuat divergențele politice dintre rege și Maniu în privința „ordinii constituționale”; în semn de protest, primul ministru a demisionat, invocând probleme de sănătate.

1931 – S-a născut Vasile Gorduz

8 octombrie 1931, Trifești, Orhei – 12 decembrie 2008, București

Sculptor, profesor universitar, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1963. A absolvit în 1961 Academia de Arte Frumoase din București, clasa Profesorului Ion Lucian Murnu. A fost profesor la catedra de sculptură a Universitații Naționale de Arte din București, fiind o personalitate de prim rang a sculpturii românești, membru fondator al Grupării 9+1, alături de alți intelectuali români cu sensibilitate religioasă: Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Sorin Dumitrescu, Andrei Pleșu, Horea Mihai, Marin Gherasim, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig. Paricipant la numeroase expoziții de grup, a avut expoziții personale în Praga, Varșovia, Sankt Petersburg, Roma, Berlin, iar în țară la Galeria Catacomba, Palatul Mogoșoaia etc. A fost distins cu Marele Premiu al Uniunii Artiștilor din România (1983, 1989), Premiul „Ion Andreescu”, al Academiei Române (1983), Premiul Național atribuit de Ministerul Culturii din România (1992) etc.

Biografie ilustrată [Artindex] 

1933 – S-a născut Lidia Ionescu Stăniloae

8 octombrie 1933, Sibiu – 17 februarie 2017

Fiziciană, scriitoare, traducătoare, fiica părintelui Dumitru Stăniloae. A urmat cursurile Facultății de Fizică, Secția Fizică Atomică a Universității din București (1951–1955), avându-l profesor pe Horia Hulubei. Lucrarea sa de diplomă a fost prima lucrare din România despre teoria fisiunii nucleare. Până în 1958 a lucrat în cadrul Facultății de Fizică și, în calitate de cercetător, la IFA. La arestarea tatălui său, a fost dată afară. S-a căsătorit în 1958 și a avut un fiu, Dumitru Horia Ionescu. Din 1961 a fost profesoară de Fizică la Grupul Școlar de Chimie Alimentară din București. A început cariera literară în 1970, publicând volumele de poezii Versuri, Munții și Locul unde aștepți. A tradus din limba germană Însemnările lui Malte Laurids Brigge de Rilke și un volum de versuri al poetei germane Hilde Domin. În 1984 a emigrat împreună cu fiul său în Germania, lucrând la Universitatea din Freiburg. A publicat în 1991 volumul Raiul inocenților, iar în anul 2000 lucrarea Lumina faptei din lumina cuvântului. În 2006 a apărut, în limba germană, romanul istoric Zahringerblutt, având ca temă înființarea orașului Freiburg la 1120, lucrare care s-a bucurat de mare interes în Germania. În 2009 a publicat volumul Memoriile unui fugar, iar în 2012 romanul Moștenitoarea. În paralel, a avut o activitate intensă de conferențiar în Germania, Franța, Belgia etc.

1937 – A fost înființată organizația paramilitară pentru tineret Străjerii țării

Primele grupuri de cercetași din România au apărut în 1912, la Blaj, Brașov și București, iar în 1914 a luat ființă și Asociația Cercetașii României, recunoscută oficial. În timpul primului război mondial, cercetașii au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenți acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafiști. În memoria celor care au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume, dedicat cercetașilor. Temeliile organizației Straja Țării au fost puse în 1934, a fost reorganizată la 24 ianuarie și apoi, la 8 octombrie 1937, la decizia regelui Carol al II-lea, cercetășia a fost transformată în Străjerie, care a devenit singura organizație națională (având și caracter obligatoriu) pentru copii și tineret (7–18 ani). A fost desființată în septembrie 1940.

1938 – S-a născut Constantin Abăluță

8 octombrie 1938, București

Arhitect, poet, prozator, antologator și traducător. Este licențiat în arhitectură (din 1961), pe care a practicat-o până în 1969. A debutat editorial, ca poet, în 1964. A mai scris și proză, teatru și dramatizări pentru radio. A publicat volume de poezie: Lumina pământului, Unu, Obiecte de tăcere, Aerul, mod de folosință, Drumul furnicilor, Intrusul; proză: Singurătatea ciclopului, Ultimele știri din planeta simetrică, A sta în picioare și Antologia poeziei contemporane. A tradus din Thomas Roetke, Frank O’Hara, Wallace Stevens, Dylan Thomas, José Eduardo Mendes Camargo.

1939 – S-a inaugurat oficial postul Radio Basarabia de la Chișinău

Primul studio regional al Societății Române de Radiodifuziune, înființat la 30 septembrie 1939. Primăria Chișinău a cedat Societății Române de Radiodifuziune, în 1937, clădirea fostului Auditoriu Pușkin de pe strada Regele Carol I pentru a deschide primul post de radio din Chișinău, care să contracareze propaganda sovietică. Postul avea un program propriu, difuzat la început între orele 14.00–14.45 și 21.00–22.15, iar puțin mai târziu între orele 14.00–15.15 și 21.00–23.00. Programul era alcătuit în întregime din emisiuni muzicale și din radiojurnale în limba română și în limba rusă. Inaugurarea oficială a postului a avut loc pe 8 octombrie 1939, prin transmiterea Liturghiei de la Catedrala Mitropoliei din Chișinău.

1947 – S-a născut Monica Pillat

8 octombrie 1947, București

Prozatoare, poetă și traducătoare de literatură engleză, membră a Uniunii Scriitorilor, secția poezie, fiica prozatorului Dinu Pillat. A absolvit Facultatea de Limbi Germanice, Secția Engleză-Română (1970), a susținut Doctoratul în Literatură comparată cu teza Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A. Poe (1978). A debutat cu poezia Elan, în revista Luceafărul (1965). A fost profesoară de Literatură engleză și americană la catedra de Limbi străine a Institutului Pedagogic din București, apoi la catedra de Literatură engleză a Facultății de Limbi Străine, Universitatea București. A fost autoare de cărți de poezie, proză, critică literară, literatură memorialistică și editoare, a îngrijit volumele de corespondență ale familiei Pillat și a editat, împreună cu George Ardeleanu, seria de autor Dinu Pillat. A colaborat cu România literară, Steaua, Viața Românească, Ramuri. A debutat editorial cu romanul Cei 13 și misterul (1968), reluat ca prim episod în romanul în trei părți Corabia timpului (1976). Dintre scrierile sale: Cultura ca interior, Drumul spre Emaus, Povești din lumea jumătăților de zâmbet, Dorul de rai.

1954 – S-a născut Costin Tuchilă

8 octombrie 1954, Ploiești

Jurnalist cultural și critic literar, realizator de teatru radiofonic. A studiat la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1974–1978), secția Română-Portugheză. A fost profesor la școli din București, redactor la ziarul Scînteia, secția Cultură-Învățământ, redactor la ziarul Adevărul, secretar general de redacție la revistele Cărți românești și Universul cărții, șef al Departamentului de cultură al agenției de presă Mediafax, redactor și realizator la Societatea Română de Radiodifuziune. A debutat ca publicist în Amfiteatru (1975), colaborând cu articole, studii, eseuri și recenzii în revistele Viața studențească, Luceafărul, România literară, Viața Românească, Ramuri, Steaua, Tribuna, Orizont, Ateneu etc. A scris cronici literare și cronici muzicale. Este autorul pieselor de teatru Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit (în colaborare cu Pușa Roth), Dans alb, Baba Dochia. Trei legende românești și Prințul din adâncul pământului. A scris prefețele și postfețele unor antologii poetice scrise de Constantin Abăluță, Cezar Ivănescu, George Alboiu, Ioanid Romanescu. Activitatea sa de critică literară a fost distinsă cu Premiul revistei Amfiteatru (1978) și Premiul revistei Luceafărul pentru critică literară, (1981) și Premiul de Excelență pentru întreaga activitate culturală (2016). Din studiile sale: Cetățile poeziei, Privirea și cadrul, Punctul pe cuvânt (2 vol.), În căutarea capodoperei, Vocația performanței. Formațiile Muzicale Radio, 1999–2008, Tratat despre macaze etc.

Prințul din adâncul pământului Teatru radiofonic

1954 – A încetat din viață Dimitrie Pompeiu (22 septembrie/4 octombrie 1873, Broscăuți, Botoșani – 8 octombrie 1954, București)

Matematician, profesor la universitățile din Iași, București și Cluj; unul dintre creatorii școlii matematice românești; membru titular al Academiei Române; membru titular al Academiei de Științe din România

1959 – A încetat din viață Constantin Baciu (13 iulie 1885, Vaslui – 8 octombrie 1959 București)

Compozitor, dirijor și profesor la Conservatorul din Iași; dirijor la Societatea Corală Doina

1966 – Măsuri de descurajare a divorțului

Prin Decretul nr. 779/8 octombrie 1966 pentru modificarea unor dispoziții legale privitoare la divorț, o căsătorie se putea desface doar în cazuri excepționale iar taxa de timbru era de 3.000–6.000 de lei.

1984 – A încetat din viață Hadrian Daicoviciu (11 octombrie 1932, Cluj – 8 octombrie 1984, Cluj-Napoca)

Arheolog și istoric; profesor universitar; director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei și al Institutului de Arheologie din Cluj-Napoca; fiul istoricului Constantin Daicoviciu

1986 – S-a născut Adela Popescu

8 octombrie 1986, Șușani, Vâlcea

Actriță și interpretă de muzică ușoară. În anul 2001, a făcut parte din trupa Viva, împreună cu Elena Gheorghe. În timp ce filma pentru serialul Lacrimi de iubire, a înregistrat și primul său album de muzică, intitulat la fel, Lacrimi de iubire, în stil pop slow cu influențe dance și latino. Începând cu anul 2005, a fost protagonista producțiilor românești Acasă.

Adela Popescu – Doar tu (Lacrimi de iubire)

1988 – S-a născut Alexandru Șimicu

Alexandru Viorel Șimicu; 8 octombrie 1988, Timișoara

Handbalist care joacă pe postul de intermediar stânga. A jucat inițial la LPS Banatul Timișoara, apoi la Politehnica Timișoara, HCM Constanța (cu care a câștigat campionatul național – 2012, 2013, Cupa României – 2012, 2013, 2014, Supercupa României – 2013), HSV Hamburg, în prezent la Saint-Raphaël Var Handball (medalie de argint în Divizia 1 Franceză 2016). A debutat la naționala de seniori în 2006. A jucat pentru Naționala României în 34 de meciuri, în care a înscris 52 de goluri.

1992 – S-a deschis Institutul Cultural Român din Budapesta

Institutul Cultural Român are o rețea de 17 institute – centre culturale și o filială, care funcționează în 16 țări, și face parte din rețeaua institutelor culturale naționale din Uniunea Europeană, EUNIC. Centrul Cultural Român de la Budapesta a fost inaugurat la o săptămână după deschiderea la București, a Centrului Cultural Ungar, la 1 octombrie.

1998 – A încetat din viață Anatol Vieru (8 iunie 1926, Iași – 8 octombrie 1998, București)

Compozitor, pedagog și teoretician al muzicii românești clasice a secolului al XX-lea; laureat al Premiului Herder (1986), pentru întreaga activitate componistică, muzicologică și teoretică

2000 – A încetat din viață Mihai Pop (18 noiembrie 1907, Glod, comitatul Maramureș/Glod–Strâmtura, Maramureș – 8 octombrie 2000, București)

Folclorist, antropolog cultural și etnolog; renumit cercetător al culturilor din sud-estul Europei, laureat al Premiului Herder (1967); membru de onoare al Academiei Române

2009 – Memorialul Holocaustului

În anul 2006, avea loc ceremonia punerii pietrei de temelie a monumentului închinat memoriei victimelor Holocaustului din România. Memorialul Holocaustului din România, realizat de sculptorul Peter Jacobi, a fost inaugurat pe 8 octombrie 2009. Este construit pe o suprafață de teren de 2.894 de metri pătrați aflată la intersecția străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu și Lipscani din București.

2009 – Herta Müller a primit Premiul Nobel pentru Literatură

Scriitoarea germană originară din România, a primit Premiul Nobel pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu.

2013 – A încetat din viață Ion Panaitescu (17 martie 1936, București – 8 octombrie 2013, București)

Grafician, desenator, gravor și ilustrator de carte

2019 – A încetat din viață Corneliu Gheorghiu (14 septembrie 1924, Botoșani – 8 octombrie 2019, Bruxelles, Belgia)

Pianist, profesor și compozitor belgian de origine română

2019 – A încetat din viață Ion Moraru (9 martie 1929, Mîndîc, r. Drochia, Republica Moldova – 9 octombrie 2019, Bălți, Republica Moldova)

Scriitor și activist anticomunist român din Basarabia; unul dintre fondatorii grupului antisovietic Sabia Dreptății; prizonier politic în Uniunea Sovietică, supraviețuitor al lagărelor staliniste din Siberia

2021 – A încetat din viață Gheorghe Zaman (13 iunie 1942, Bucșani, Giurgiu – 8 octombrie 2021, București)

Economist, membru corespondent al Academiei Române din anul 2001

2021 – A încetat din viaţă Vasile Flueraş (30 decembrie 1948, Cluj – 8 octombrie 2021, Cluj-Napoca)

Cleric ortodox, teolog; episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului; membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi

----------

*Ediție revizuită și adăugită