~ Personalitatea zilei* ~
Ileana Sărăroiu
25 septembrie 1936, Valea Voievozilor, Dâmbovița – 13 mai 1979, Unirea, Călărași
Ileana Sărăroiu a fost o cunoscută interpretă de muzică populară, romanțe și muzică ușoară.
De la vârsta de 11 ani a cântat pe scena căminului cultural din satul natal. A debutat la Casa de Cultură din Târgoviște. Muzica a fost dragostea ei de-o viață.
Vocea Ilenei a fost remarcata de Benone Sinulescu, primul artist care i-a apreciat talentul și care a susținut-o: „I-am dat primele cântece cu care s-a lansat: Ți-o părea, puiule, bine și Satule, vatră frumoasă”.
De ce plângi, fetița mamei?
După absolvirea Școlii populare de artă a plecat la București și a fost angajată, la sugestia lui Harry Negrin, la Teatrul „Ion Vasilescu”, apoi a cântat la hotelul-restaurant Minerva din Craiova, în Ansamblul de cântece și dansuri al Direcției Generale a Serviciului Muncii, Ansamblului Aviației, Ansamblul Ciocârlia.
A făcut prima imprimare în 1964, la Radio București, devenind colaboratoare a Radioteleviziunii Române, iar în 1966 a lansat primul disc la casa de discuri Electrecord.
Păsărică, mută-ți cuibul
Datorită vocii sale excepționale a ajuns să susțină numeroase turnee atât în țară cât și înafara granițelor, mai ales în Israel. Pe parcursul întregii sale cariere, și-a îmbogățit repertoriul cu cântece populare de la poalele munților Bucegi și Făgăraș și a rămas în memoria tuturor ca Regina cântecului de cârciumă.
Inimă, de dor nu știi
Le-a numit interpretele sale preferate pe Maria Tănase, Ioana Radu și Rodica Bujor.
A murit pe scenă, la o nuntă în localitatea Unirea, la vârsta de 43 de ani. Vestea morții artistei a șocat o țară întreagă… Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din București.
Mai mult: Ileana Sărăroiu [Wikipedia]
Dar-ar naiba-n tine, dragoste
***** [In English] *****
Ileana Sararoiu
25 September 1936, Valea Voievozilor, Dâmbovița – 12 May 1979
Elena Sararoiu was a renowned Romanian singer of traditional and popular folk music, one of the most important Romanian female folk singers alongside Maria Tănase, Maria Lătărețu, or Maria Ciobanu.
Unde e Târgoviștea?
She makes first printing at Radio Bucharest (1964) and in 1966 launches the first disc to record label Electrecord. She made many tours in the country and abroad.
More on: Ileana Sărăroiu [Wikipedia]
*****
Album Ileana Sărăroiu
#IleanaSararoiu #personalitateazilei #romanianmusic #romanifrumosi #todayspersonality
---------- *Ediție revizuită

0 comentarii la „Ileana Sărăroiu”