~ Personalitatea zilei* ~
Florin Bogardo
Florin Amadeo Bogardo; 16 august 1942, București – 15 august 2009, București
Florin Bogardo a fost compozitor de muzică ușoară și de film și cântăreț, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România din 1968.
Familia sa are rădăcini în Drăgășani, Vâlcea. Ambii părinți s-au născut în „orașul dintre vii”: tatăl fiind fiul unor italieni stabiliți aici la începutul secolului XX, iar mama fiica unui reputat medic local. Tatăl său, Oronzo Bogardo era înscris la baroul din Drăgășani ca avocat. Fratele tatălui, Alfredo Bogardo a fost jurnalist sportiv și autor de romane; însuși tatăl lui Florin, Oronzo Bogardo, a publicat un roman în 1930.
A început să studieze pianul la 5 ani, cu renumita profesoară Cici Manta, iar de la 17 ani a început să compună mici lucrări în genuri culte: fantezii și preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variațiuni etc. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (1961–1967), secția Compoziție, în clasa profesorului Anatol Vieru, având profesori pe Victor Iușceanu și Dragoș Alexandrescu (Teoria muzicii și Solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (Armonie), Myriam Marbe (Polifonie), Tudor Ciortea (Forme muzicale), Ovidiu Varga și Octavian Lazăr Cosma (Istoria muzicii), Emilia Comișel (Folclor muzical). În această perioadă, Bogardo scria lucrări camerale, între care și un cvartet de coarde.
Ca textier și compozitor a debutat chiar în anul în care a intrat la Conservator cu piesa Un cântec pentru tine, difuzată în același an pentru prima oară la Radio, interpretată de Valentin Baciu. S-a lansat ca autor de muzică ușoară în 1963, la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia cu piesa Cum e oare? și a obținut premiul special al Uniunii Scriitorilor.
Florin Bogardo / Madeleine Fortunescu – Cum e oare • Margareta Pâslaru [Festivalul Mamaia 1963, Arhiva TVR]
Cu Margareta Pâslaru a avut de-a lungul anilor o colaborare de mare succes.
După absolvire, a fost angajat regizor muzical la Radiodifuziunea Română, unde a lucrat peste 15 ani. Tot din 1967, și-a început și activitatea de cântăreț, de aici înainte înregistrând multe dintre compozițiile sale în două interpretări: cea proprie și cea a unui solist.
Florin Bogardo – Iubirea cea mare
Pe Stela Enache a cunoscut-o la Festivalul de la Mamaia, în 1971 și s-au căsătorit în acelaşi an. A fost una dintre cele mai de succes şi longevive colaborări, povestea lor de dragoste durând 38 de ani. Din anul următor, a început să compună piese pentru Stela, pe care uneori le-au cântat şi în duet, mare parte pe versurile lui Mihai Eminescu: Dacă iubeşti fără să speri, Când amintirile, Dintre sute de catarge, Ochiul tău, La steaua.

Din relaţia lor au rezultat 76 de piese, dar şi doi copii: Laura şi Anton.
Ca o chemare • Stela Enache și Florin Bogardo
A primit premii la cinci ediții ale Festivalului Internațional de Muzică Ușoară de la Mamaia și mențiuni la alte două și a fost distins de trei ori cu Premiul Uniunii Compozitorilor. A fost distins cu Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler (2000).
Florin Bogardo / Mihai Eminescu – Dacă iubești fără să speri • Florin Bogardo
Florin Bogardo s-a retras din lumea artistică la începutul anilor ’90. A acordat ultimul său interviu radio, în 2008, cu ocazia lansării albumului de colecţie 80 de ani de muzică în 80 de melodii, un album în patru CD-uri, la împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea Radio România, ocupând locul 1, din cele 80 de melodii, cu piesa Tu eşti primăvara mea, în interpretarea inegalabilului Aurelian Andreescu.
Florin Bogardo / Ioana Diaconescu – Tu ești primăvara mea • Aurelian Andreescu
Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără: Să nu uităm, Plop înfrînt, Tu ești primăvara mea, Dansul e ca o vrajă, Un fluture și o pasăre, Diminețile mele, Balada pescăruşilor albaştri, Ca un tren ne pare viaţa, Dorul, flacără nebună, Hai, vino şi stai lângă mine, N-ai să mă poţi uita, Vino-n codru, la izvor, Vraja sărutului, Iertarea etc.
Florin Bogardo / Sașa Georgescu – N-ai să mă poți uita • Stela Enache și Florin Bogardo
A semnat coloana sonoră pentru filme ca: Bunicul și doi delicvenți minori, Alo, aterizează străbunica, Declarație de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenție etc.
Coloana sonoră a filmului Bunicul şi doi delincvenți minori
Personalitate complexă și completă, Bogardo a fost compozitor, interpret, instrumentist, orchestrator, textier, regizor muzical, a compus și muzică simfonică, vocal-simfonică, de cameră, coruri, cântece pentru copii, muzică electronică și a realizat aranjamente și orchestrații de muzică ușoară românească și internațională.
Mai mult: Florin Bogardo [Wikipedia]
Florin Bogardo / Ovidiu Dumitru – Să nu uităm
***** [In English] *****
Florin Bogardo
16 August 1942, București – 15 August 2009, București
Florin Bogardo was a light music and film composer and singer, member of the Union of Composers and Musicologists from Romania since 1968.
He began to study the piano at the age of 5 and from the age of 17 he began to compose small works in cult genres: fantasias and preludes for the piano, lied, choirs, themes with variations etc. He studied at the „Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bucharest, Composition section, in the class of Professor Anatol Vieru (1961–1967). He made his debut as a lyricist and composer in the same year he entered the Conservatory with the song A song for you, broadcast in the same year for the first time on Radio, performed by Valentin Baciu.
During this period, he wrote chamber works, including a string quartet. He launched himself as an author of light music in 1963, at the Mamaia National Light Music Festival with the song Cum e oare? and won the special prize of the Union of Writers.
Florin Bogardo / Ioana Diaconescu – Un future și-o pasăre • Aurelian Andreescu
After graduating, he was hired as a music director at the Romanian Broadcasting Company, where he worked for over 15 years. At the same time, he began his career as a singer, recording many of his compositions in two interpretations: his own and that of a soloist. He composed the music for ten films.
Florin Bogardo / Sașa Georgescu – Ani de liceu • Stela Enache și Florin Bogardo [Arhiva TVR]
He met Stela Enache at the Mamaia Festival in 1971, and they married the same year. It was one of his most successful and long-lasting collaborations, their love story lasting 38 years. From the following year, he began composing songs for Stela, which they sometimes sang in duet.
Florin Bogardo / Mihai Eminescu – La Steaua • Stela Enache & Florin Bogardo, Romanian Radiotelevision Orchestra conducted by Sile Dinicu
Bogardo received awards at five editions of the Mamaia International Light Music Festival and mentions at two others, and was awarded the Composers’ Union Award three times.
A complex and complete personality, Bogardo was a composer, performer, instrumentalist, orchestrator, lyricist, musical director, he also composed symphonic, vocal-symphonic, chamber music, choirs, children’s songs, electronic music and made arrangements and orchestrations of Romanian and international pop music.
*****
Alo, aterizează străbunica! (1981) • Regia Nicolae Corjos, muzica Florin Bogardo. Cu: Sebastian Papaiani, Mimi Enăceanu, Adela Mărculescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Adina Popescu
#FlorinBogardo #personalitateazilei #romanianmusic #romanifrumosi #todayspersonality
---------- *Ediție revizuită și adăugită

Pingback: 9 Iulie în istoria românilor
Pingback: Aurelian Andreescu
Pingback: 15 August în istoria românilor
Pingback: 9 Iulie în istoria românilor – Amintirile Bunicuţei Virtuale