Tia Peltz Autoportret -cover22
Personalitatea zilei Romanian Visual Art

Tia Peltz

(30 ianuarie 1923 – 5 martie 1999)

~ Personalitatea zilei* ~

 

Tia Peltz (1) Autoportret Self PortraitTia Peltz

30 ianuarie 1923, București – 5 martie 1999, București

 

Tia Peltz a fost graficiană, pictoriță și scriitoare, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A fost fiica scriitorului și ziaristului Isac Peltz.

A început studiile la Institutul de domnișoare Moteanu și le-a continuat la Conservatorul particular de Muzică și Artă Dramatică sub îndrumarea lui M.H. Maxy pentru trei ani, în timpul celui de al doilea război mondial, după care și-a completat educația la Școala de Belle-Arte din București.

Opera sa artistică include lucrări de pictură, grafică, desen și ilustrație de carte. A început să ilustreze cărțile scrise de tatăl său, iar tematicile pe care le-a menținut de-a lungul carierei au vizat lumea copiilor și străzile Bucureștiului, în stil expresionist.

Artist prolific, din 1953, a participat la anuale de grafică în țară, apoi la multe expoziții colective în străinătate. În 1965 a fost prezentă la Expoziția de artă românească de la Berlin, iar în 1968 la Expoziția internațională de grafică de la Köln, având, în același timp, numeroase expoziții personale în București și în Israel. Au urmat expoziții și în Italia, Franța, Canada, SUA, Germania, Suedia, Argentina, Australia, Japonia etc.

Expoziție Tia Peltz (1982)

Activitatea sa artistică include picturi, grafică, desen și ilustrații de carte. Tia Peltz a realizat o serie de portrete ale unor personalități ale culturii românești precum: Isac Peltz, Nicolae Tonitza, M.H. Maxy, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Leny Caler.

O parte din lucrările sale sunt expuse în muzee, cum sunt Muzeul Național de Artă din București și Muzeul de Artă din Craiova, alte lucrări aflându-se în colecții particulare.

A ilustrat cărți: Max și Lumea lui, Foc în Hanul cu tei, Nopțile Domnișoarei Mili, Calea Văcărești de Isac Peltz, Baletul Mecanic de Camil Petrescu, Povestiri pentru copii de Valeriu Geodâc.

Cărți publicate: De la lume adunate, album de proverbe comentate și ilustrate de Tia Peltz, Miniaturi, Descîntece, O lacrimă într-un minialbum, Crochiuri din inima mea: cartierele Văcărești – Dudești.

A fost membră a Academiei de Arte Frumoase de la Roma, membră fondatoare a Uniunii Artiștilor Plastici din România și membră a Academiei San Sal Maggiore din Parma.

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tia_Peltz

Surse fotografii: http://artindex.ro/2012/05/16/peltz-tia-2/ [Artindex];  https://www.wikiart.org/en/tia-peltz [WikiArt]

2 Ștrengărița The Hoyden
Ștrengărița / The Hoyden
3 Cap De Copil Child Head
Cap de copil /Child Head
4 Cele Trei Gratii The Three Graces
Cele trei grații /The Three Graces
5 Acrobati La Circ
Acrobați la circ / Circus Acrobats
6 Dansul Dragostei The Dance Of Love
Dansul dragostei / The Dance of Love
7 Zi De Târg Day Of The Fair
Zi de târg / Day of the Fair
8 Joc De Copii Children's Game
Joc de copii / Children’s Game
9 Festivalul Copiilor Children's Festival
Festivalul copiilor / Children’s Festival
10 Cimpoieș Bagpiper
Cimpoieș / Bagpiper
Taclale (chating)
Taclale / Chating

 

***** [In English] *****

Tia Peltz (1)Tia Peltz

30 January 1923, Bucharest – 5 March 1999, Bucharest

 

Tia Peltz was a Romanian graphic artist, illustrator, painter and writer Romanian Jewish origin, the daughter of writer and journalist Isaac Peltz.

She studied fine arts at the Institute of Fine Arts „Nicolae Grigorescu”; in Bucharest.

Her artistic work includes paintings, graphics, drawing and book illustration. Tia Peltz made a series of portraits of some personalities of Romanian culture such as: Isac Peltz, Nicolae Tonitza, M.H. Maxy, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Leny Caler.

Prolific artist, Tia Peltz has had numerous solo exhibitions and participation in collective exhibitions both in Romania and abroad (Berlin, Köln). Some of her works are exhibited in museums such as the National Art Museum in Bucharest and the Craiova Art Museum, other works being in private collections.

She was member of Union of Artists of Romania and of Academy of Fine Arts in Rome.

More on: http://surprising-romania.blogspot.ro/2011/02/tia-peltz.html

 

Tia Peltz (1923-1999) Romanian Expressionism

 

#TiaPeltz #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită