Tiberiu Brediceanu (1877-1968)
Personalitatea zilei

Tiberiu Brediceanu

(2 aprilie 1877 – 19 decembrie 1968)

~ Personalitatea zilei* ~

 

Tiberiu BrediceanuTiberiu Brediceanu

2 aprilie 1877, Lugoj – 19 decembrie 1968, București

 

Tiberiu Brediceanu a fost compozitor, muzicolog, folclorist, pianist-concertist, critic muzical, totodată un mare organizator al mișcării muzicale din spațiul românesc al primei jumătăți a secolului XX, membru corespondent al Academiei Române.

Membru al unei ilustre familii: tatăl, Coriolan Brediceanu – avocat și om politic, fratele – Caius Brediceanu, diplomat și politician, sora – Cornelia, soția marelui poet Lucian Blaga.

A obținut licența în Drept la Budapesta, iar după studii muzicale (în țară și în Cehoslovacia) a fost pianist concertist pentru o lungă perioadă (1890–1914), colaborator al Institutului Albina și al Asociației ASTRA din Sibiu, director al artelor în Consiliul Dirigent din Cluj, președinte al Comisiei pentru culegerea și publicarea cântecului popular, director general al Operei Române din București (1941–1944).

Brâul • Flaut Ion Bogdan Ștefănescu

A participat la înființarea unor importante instituții: Teatrul Național, Conservatorul și Opera Română din Cluj (al cărei director a fost), în 1919 și Societatea Compozitorilor Români (1920).

În politică a fost membru al Partidului Național-Țărănesc și deputat, președinte al Conservatorului Astra din Brașov, director al Băncii Albina, sucursala Brașov.

Mult mă-ntreabă inima • Niculina Cârstea, Pian: Viorica Cojocaru-Lambrache

A publicat studii, articole, eseuri, cronici în reviste de la Sibiu: Muzica, Luceafărul, Telegraful Român, Botoșani: Armonia, Cluj: Transilvania, Patria, Lugoj: Drapelul, Brașov: Gazeta Transilvaniei, Blaj: Cultura creștină și a publicat culegeri de folclor din toate regiunile țării, în special bănățene și maramureșene, însumând 2.045 de melodii populare.

Hora ca in Banat • Pian: Carmen Daniela

A scris un număr impresionant de lucrări: muzică de teatru, simfonică, de cameră, corală, vocală, la care se adaugă culegerile de foclor și scrierile muzicologice. Creația sa dedicată scenei a fost gândită pentru teatrul de amatori, fiind concepută astfel încât să fie accesibilă din punct de vedere tehnic și să pună în evidență un limbaj predominant folcloric. Simplitatea și coloristica bogată a unor lucrări, precum: Hora pentru pian, Quadrilul pe motive române, La șezătoare, Învierea, Hora în bemol major, Seara Mare, Colinde pentru voce şi pian, La seceriş i-au atras compozitorului simpatia publicului. Liedurile sale au avut succes în întreaga Europă și în cele două Americi.

Bade, pentru ochii tai • Angela Gheorghiu, Pian: Jeff Cohen (Los Angeles, 2013)

A compus muzică de teatru: Poemul muzical etnografic: Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul în port, joc și cântec, muzică simfonică: Rândunica, 12 dansuri românești, muzică de cameră: Ardeleana, Doină și joc pentru flaut și pian, Preludiul și Hora în re bemol major, muzică corală: S-a dus cucul, muzică vocală: Colinde culese și întocmite pentru voce și pian sau piano solo, Miorița – șase teme ale baladei pentru cvartet vocal și pian și a scris lucrări de muzicologie și folclor.

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tiberiu_Brediceanu și articolul Tiberiu Brediceanu de Iulia Alexandra Cherteș [Radio România Muzical]

 

Floricica de pe apă • Eugenia Moldoveanu

 

***** [In English] *****

Tiberiu BrediceanuTiberiu Brediceanu

2 April 1877, Lugoj – 19 December 1968, Bucharest

 

Tiberiu Brediceanu was a Romanian composer and folklorist.

He studied in Blaj and Brașov and worked as a general manager of the Bucharest Opera House.

Four Romanian dances • „George Enescu” Philharmonic Orchestra Bucharest, Conductor: Mihai Brediceanu (the composer’s son)

He composed symphonic dances as well as songs and ballads for both voice and piano. He also published a collection of 170 folk melodies and wrote several works on Romanian folk songs.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Tiberiu_Brediceanu

 

Cine m-aude cântând/Pe sub flori mă legănaiAngela Gheorghiu, Pian: Jeff Cohen (Los Angeles, 2013)

 

#TiberiuBrediceanu #personalitateazilei #romanianmusic #romanifrumosi #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită