13 Decembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Camera Deputaților a votat Legea secularizării averilor mânăstirești

 

1524 – Radu de la Afumați a fost confirmat la Istanbul domn al Țării Românești

Radu al V-lea „de la Afumați” (ante 1500 – 2 ianuarie 1529, Râmnicu Vâlcea), fiul lui Radu cel Mare și al Doamnei Cătălina, a fost domnitor al Țării Românești între anii 1522–1529 (cu intermitențe). A luat domnia într-o perioadă de grave tulburări politice, când Imperiul Otoman dorea transformarea țării în pașalâc. Prin luptele sale susținute împotriva turcilor conduși de Mehmed-Beg, care dorea domnia țării Românești pentru el, Radu de la Afumați a reușit să împiedice planurile sultanului Soliman Magnificul și să îl determine să se răzgândească.

1693 – A încetat din viață Dosoftei (Dimitrie Barilă; 26 octombrie 1624 – 13 decembrie 1693)

Cărturar, poet și traducător, Mitropolit al Moldovei (1671–1674 și 1675–1686); primul poet român cult; a tradus și prelucrat din slavonă Psaltirea pre versuri tocmită, prima psaltire în versuri în tot Răsăritul ortodox și prima operă în versuri tipărită în românește; a contribuit la introducerea limbii române în biserică. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română (2005), fiind prăznuit în ziua morții sale.

1812 – S-a declanșat Ciuma lui Caragea

Epidemia dintre anii 1812–1813 a izbucnit în a doua zi de domnie a lui Ioan Vodă Caragea și a decimat, în următoarele luni, jumătate din locuitorii Bucureștiului. „Sosirea acestui domn în București a fost semnalul unor mari calamități în țară. Chiar în noaptea instalării sale, Palatul Domnesc de la Mihai Vodă, din Dealul Spirii, a ars până la temelii și Curtea domnească a devenit Curtea arsă. […] Nici nu se stinsese bine focul din Dealul Spirii, că unul dintre oamenii lui de încredere, venit de la Constantinopol, cade la pat, bolnav de ciumă” [George Potra – Din Bucureștii de ieri].

Boala a provocat un adevărat haos în Capitală, iar în acele zile s-au petrecut multe jafuri și violuri. Au murit până la 300 de oameni pe zi și se crede că numărul morților în toată țara a fost mai mare de 90.000.

1833 – S-a născut Petre S. Aurelian

Petre Sebeșanu Aurelian; 13 decembrie 1833, Slatina – 24 ianuarie 1909, București

Economist, inginer agronom, publicist, om politic liberal, prim-ministru, membru titular (din 1871) și președinte (1901–1904) al Academiei Române. A studiat la Colegiul Sfântul Sava, apoi în Franța la Școala Superioară de Agronomie din Grignon (1856–1860). S-a întors în România, unde a fost angajat inginer la Ministerul Lucrărilor Publice și profesor la Școala de Agricultură din Pantelimon. Este autorul teoriei complexului economiei naționale. A fost și redactor la publicațiile Monitorul și Agronomia. A fost ales deputat, senator, numit ministru al Lucrărilor Publice și ministru al Educației, prim-ministru al României în perioada 2 decembrie 1896–12 aprilie 1897.

1843 – S-a născut George Stephanescu

13 decembrie 1843, București – 25 aprilie 1925, București

Compozitor, pedagog și dirijor; organizator al vieții muzicale românești, creator al școlii românești de canto. A studiat la Conservatorul din București cu Eduard Wachmann și la Conservatorul din Paris cu H. Reber, E. Auber și A. Thomas. A fost profesor de Canto la Conservatorul din București și dirijor al Teatrului Național din București. A fost inițiatorul reprezentațiilor de operă în limba română și fondatorul a trei societăți lirice premergătoare Operei Române. A compus o dramă lirică, feeria muzicală Sânziana și Pepelea, prima simfonie românească, Simfonia în la major, Uvertura națională, două sonate pentru pian și, respectiv, pentru violoncel și pian, un octet pentru coarde și suflători, un cvartet pentru coarde și unul pentru coarde, flaut și pian, lieduri etc.

George Stephanescu – Simfonia în La major • Filarmonica de Stat din Arad, Dirijor Eliodor Rău

1848 – Orașul Cluj a fost ocupat de trupele insurgente maghiare conduse de generalul Iosif Bem

În timpul Revoluției de la 1848, Jozef Bem s-a alăturat insurgenților din Viena. O perioadă, a comandat trupele revoluționare austriece. După înfrângerea lor, s-a refugiat în Ungaria. Lajos Kossuth l-a numit general al armatei formate din regimentele de grăniceri secui, alcătuite din circa 10.000 de oameni, care au luptat împotriva trupelor austriece și împotriva armatei revoluționare a românilor ardeleni, loiali Casei de Austria. În timp ce trupele generalului imperial Windisgratz recucereau, în decembrie, Slovacia și nordul Ungariei, ocupând în ianuarie Pesta și obligând guvernul Kossuth să se retragă la Debrețin, armata „revoluționară” a lui Iosif Bem, în loc să treacă la contraofensivă, a invadat Transilvania. În decembrie 1848–martie 1849, Ardealul a fost cucerit de armata revoluţionară ungară, cu excepția Munților Apuseni, transformați  într-o mică și inexpugnabilă țară românească, de prefecții și tribunii lui Avram Iancu.

La 13 decembrie 1848 a fost ocupat Clujul, moment care l-a determinat pe noul împărat Franz Joseph să recunoască Comitetul Național Român de la Sibiu drept guvern legal al Transilvaniei (16 decembrie), care căpăta astfel legitimarea existenței sale statale.

1856 – S-a născut David Praporgescu

13 decembrie 1856, Turnu-Măgurele – 30 septembrie/13 octombrie 1916, Munții Coți

General al Armatei României, erou al primului război mondial. A fost bursier al Școlii Normale pentru Învățătura Poporului Român, din București. După terminarea școlii, a activat ca învățător în satul Lița, din apropierea orașului Turnu-Măgurele. În 1885 s-a înrolat ca soldat voluntar în Regimentul 11 Călărași din Botoșani. În 1888, pe când avea gradul de sergent, i s-a aprobat să meargă direct la examenul de absolvire la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București, pe care l-a absolvit primul din 100 de absolvenți, fiind avansat la gradul de sublocotenent. Între 1889–1890 a urmat Școala Specială de Cavalerie din București, pe care a absolvit-o tot ca șef de promoție. În 1894 a fost trimis la perfecționare la Școala de Echitație de la Samur (Franța), a continuat cu un stagiu de pregătire la Regimentul 5 Dragoni din Compiegne. Întors în țară a absolvit cursurile Școlii Superioare de Război cu gradul de sublocotenent. A ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 4 Roșiori sau comandant al Brigăzii 2 Călărași. A avut și o bogată carieră didactică în instituțiile militare de învățământ. În perioada primului război mondial, a îndeplinit funcțiile de comandant al Diviziei 20 Infanterie și comandant al Corpului I Armată, distingându-se în cursul bătăliei de pe Valea Oltului. A murit eroic pe câmpul de luptă în bătălia de pe Valea Oltului, din octombrie 1916.

1863 – Legea secularizării averilor mânăstirești

Deziderat al Revoluției de la 1848 și a Adunărilor ad-hoc, proiectul legii a fost prezentat, de către Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, în urma unor pregătiri susținute, Camerei Deputaților la 13/25 decembrie, fiind adoptat, apoi promulgat și publicat câteva zile mai târziu, la 17/29 decembrie.

Legea secularizării averilor mănăstirești a fost, alături de reforma agrară, una dintre reformele fundamentale adoptate de Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea României, prin care proprietățile bisericilor și mănăstirilor închinate din țară au fost trecute în proprietatea statului: „Toate averile mănăstirești închinate și neînchinate precum și alte legate publice sau daruri făcute de diferiți testatori și donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum și la mitropolii, episcopii și la metoacele lor de aici din țară și la alte mănăstiri și biserici din orașe sau la așezăminte de binefacere și de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor așezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului”. Măsura era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucât un sfert din suprafața arabilă a țării aparținea mănăstirilor românești aflate sub influență preponderent greacă. Aceste proprietăți generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care luau calea străinătății și pe care călugării greci instalați în mănăstiri îi cheltuiau fără să dea socoteală autorităților și fără să aducă un folos real românilor.

1876 – S-a născut Mihail Lungianu

13 decembrie 1876, Rucăr, Argeș – 21 ianuarie 1966, București

Jurist prozator, reprezentant al sămănătorismului. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea din București (1906), urmând o carieră juridică. A debutat în România literară (1905), iar debutul editorial a avut loc în 1910 cu volumul Icoane din popor. A colaborat cu povestiri și nuvele la Semănătorul, Neamul românesc, Ramuri, Sburătorul etc. Din scrierile sale: La Cruci. Icoane de la țară, Din umbra satelor, Postelnicul Cumpănă, Zile senine. Icoane de la țară, Gura iadului, Însăilări, Clacă și robot, Mucenicii neamului, În Sărbători, Povestiri, Săracu’ Gealapu, Alte povești, Din Țara lui Alb-Împărat, Comoara lui Prâslea.

1886 – S-a născut Nae Leonard

Leonard Nae; 13 decembrie 1886, Galați – 24 decembrie 1928, Câmpulung

Tenor, supranumit Prințul operetei. Numele de familie este Nae. A debutat în 1893, la serbarea școlară după clasa I, pe scena de la Moldavia din Buzău, primul său succes în teatru. Din 1900 a devenit intern la Institutul Ottescu de artă dramatică și muzică din București. A debutat la 16 ani în Trupa lui Poenaru, apoi a cântat cu Compania de operetă Grigoriu. În 1909 a mers la studii la Paris, după care și-a continuat cariera în țară. În 1916 a fost distribuit într-un rol în opera Werther, pe scena Teatrului Liric din București, cu care a avut mare succes. În 1920, pe când era la conducerea Teatrului Liric, iar sala teatrului a fost luată din ordinul Primăriei, iar compania condusă de Maximilian și Leonard s-a stabilit, la Timișoara. În 1924, au apărut primele semne ale tuberculozei, dar Leonard, care primise propuneri de angajare din Franța, a plecat la Paris, în 1925 a avut jucat la Lyon, în opereta Baiadera, cu un mare succes. Întors în țară, nu a reușit să relanseze opereta în București. Rechemat în Franța, a început un turneu în Marsilia. Grav bolnav, juca de parcă nu ar fi avut nimic, repurtând un succes fulminant. A urmat o serie de 40 de spectacole de mare succes, cu săli arhipline. La București, a jucat la Alhambra în opereta Fritz, 50 de spectacole la rând. Din cauza sănătății tot mai șubrede, făcea față cu greu spectacolelor, accesele de tuse se întețeau, iar la ultimul spectacol a căzut pe scenă…

Leonard – Creola

1887 – S-a născut Mihail Cruceanu

13 decembrie 1887, Iași – 7 iulie 1988, București

Poet simbolist, memorialist și profesor universitar. S-a înscris la Universitatea din București, unde a luat licență în Drept (1911) și Literatură și filosofie (1913). A predat la licee din Alexandria, Craiova și București. A debutat poetic în Revista literară în 1904, iar debutul editorial a fost cu volumul Spre cetatea zorilor (1912).  Între 1911–1913, a intervievat o serie de figuri culturale: Macedonski, Densușianu, Alexandru Vlahuță, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Dimitrie Anghel, Ioan A. Bassarabescu și Mihail Dragomirescu. A colaborat cu recenzii și versuri la revistele Farul, Vieața Nouă, Versuri și proză, Flacăra, Adevărul literar, Revista Fundațiilor Regale, Luceafărul, Viața Românească și România Literară. A încercat și proză fantastică, a fost autor de evocări istorice. S-a alăturat Partidului Comunist de la fondarea sa din 1921, deținând diverse funcții de conducere. Partidul fiind interzis în 1924, a fost arestat și încarcerat cu diferite ocazii pentru activitatea sa politică. După venirea la putere a Partidului Comunist, a continuat să fie activ pe plan social și politic. A fost profesor la facultatea de Limba și literatura română a Universității din București, președinte al Societății de Științe Filologice. A publicat volume de versuri: Altare nouă, Fericirea celorlalți și Lauda vieții, Poezii alese; proză: Povestiri pentru tine, Pălării și capete; memorii: De vorbă cu trecutul etc.

1893 – S-a născut Ana Pauker

Hana Rabinsohn; 13 decembrie 1893, Vaslui – 3 iunie 1960, București

Politiciană comunistă ilegalistă; lideră a „grupării moscovite” din Partidul Comunist Român. A studiat o vreme medicina la Geneva (1918–1919), dar și-a întrerupt studiile. În timpul unei șederi în Franța l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker, descendentul unei influente familii de ziariști și avocați de stânga, cu care s-a căsătorit. La încurajarea lui, a intrat, în anul 1920, în mișcarea comunistă. A fost arestată de mai multe ori pentru activitate politică interzisă, fiind membră a PCR, în cadrul căruia ca activistă Comintern, milita și pentru desprinderea Basarabiei românești de România. Soțul ei a fost arestat și executat în 1938 în Rusia, în cadrul epurărilor staliniste, fapt care nu a reușit, totuși, să zdruncine credința ei în cauza comunistă și loialitatea ei de agent al regimului sovietic. A jucat un rol important în constituirea diviziei de prizonieri români „Tudor Vladimirescu”, conducând activitățile de „reeducare”. A fost vicepremier și ministru de externe al României (1947–1952) – cea mai înaltă funcție politică deținută de o femeie în istoria României, cât și din lume; supranumită „Stalin în fustă, una dintre puținele femei din epoca stalinistă ajunsă în funcții înalte. În septembrie 1948 fotografia ei a apărut pe coperta revistei Time, cu eticheta For an old battle-ax, a new edge [Pentru o veche secure, un nou ascuțiș]. În 1952 Gheorghe Gheorghiu-Dej a înlăturat-o din funcții și din partid, în același timp cu Vasile Luca și Teohari Georgescu, cei trei fiind acuzați că fac parte dintr-un „grup antipartinic”, în realitate, pentru a-și consolida poziția prin înlăturarea adversarilor.

1893 – S-a născut Gheorghe Atanasiu

13 decembrie 1893, Iași – 4 aprilie 1972, București

Fizician și geofizician, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Științe din București, după care s-a specializat în Franța, unde a lucrat timp de patru ani după terminarea studiilor. A obținut doctoratul la Sorbona în anul 1924. Întors în țară în 1925, a fost asistent la Institutul Electrotehnic, apoi conferențiar la Universitatea din Cluj. În 1937 a fost numit profesor la Universitatea din Cernăuți, iar în 1940 la cea din București. A fost inițiatorul cercetărilor geofizice din România, înființând în 1953 Catedra de Geofizică, unde a predat până în 1963. A activat ulterior la Institutul de Fizică Atomică, Institutul de Fizică și la Centrul de Cercetări Geofizice al Academiei Române din București. A fost un deschizător de drum în multe domenii ale fizicii românești. A efectuat cercetări în domenii ca: geomagnetism, optică, radioactivitate. A publicat peste 70 lucrări de specialitate. A fost membru al Comitetului Român pentru Geodezie și Fizică. În anul 1964 a fost distins cu Ordinul Muncii cl.I.

1898 – A încetat din viață Ion Georgescu (118 martie 1856 – 13 decembrie 1898)

Sculptor, pictor și acuarelist; profesor la Școala de arte frumoase din București.

1900 – S-a născut Ionel Perlea

13 decembrie 1900, Ograda, Ialomița – 29 iulie 1970, New York City

Dirijor și compozitor. A studiat compoziția și dirijatul în Leipzig (1918–1923). La 17 octombrie 1919 a dat primul concert la Ateneul Român din București, în dublă ipostază de interpret și compozitor, iar în 1926 a obținut Premiul de compoziție „George Enescu” pentru Quartetul de coarde, op. 10. A fost dirijor al Operei Române din Cluj, dirijor și, pentru o perioadă, director muzical al Operei Naționale din București, dirijor al Operei din Roma. A primit un angajament permanent la Teatro alla Scala din Milano, care a însemnat consacrarea sa definitivă pe plan internațional. În 1949 a debutat la Metropolitan Opera din New York, cu opera Tristan și Isolda de Richard Wagner. A dirijat pe scene de prestigiu: San Francisco Opera Company, Orchestra Simfonică NBC, a fost director muzical al Grand Opera Festival din San Antonio, Texas. La recomandarea lui Arturo Toscanini, a dirijat Connecticut Symphony Orchestra între 1955–1965, a fost profesor de artă dirijorală la Manhattan School of Music din New York. În 1969, a dat ultimele sale concerte în București, în Sala Palatului și la Ateneul Român. Printre compozițiile sale se numără un concert pentru vioară și orchestră, piese de muzică de cameră, muzică simfonică. A lăsat numeroase înregistrări pe discuri din repertoriul simfonic sau de operă.

Ionel Perlea – Poemul simfonic Don Quijote (1945) • Orchestra Naţională Radio, Dirijor Paul Popescu

1912 – A încetat din viață Grigore Mithridate Buiucliu (15 decembrie 1840 – 13 decembrie 1912)

Jurist și politician, deputat, senator, traducător.

1916 – S-a născut Tatiana Baillayre

13 decembrie 1916, Petrograd, Imperiul Rus – 1 ianuarie 1991, București

Graficiană, membră a Grupului Grafic și a grupului de artiști de la Bocșa Montană. Născută într-o familie de artiști – tatăl, pictorul Auguste Baillayre de origine franceză, profesor și director al Academiei de Artă din Chișinău, mama, pictorița Lidia Arionescu din Basarabia. A studiat la Facultatea de Litere de la Sorbona, Paris, apoi a urmat Școala de Arte plastice din Chișinău și Academia de Arte din București unde l-a avut profesor pe Jean Alexandru Steriadi și a fost laureată a Premiului „Anastase Simu” pentru grafică. A fost căsătorită cu graficianul Gheorghe Ceglokoff. A realizat portrete, compoziții și peisaje folosind tehnici variate precum gravura, acuarela, desenul și pictura și a ilustrat diferite ediții de carte. Și-a expus lucrările la numeroase saloane oficiale naționale precum și în numeroase expoziții personale din țară – București, Cluj, Banat, Timișoara – și din străinătate – Stockholm, împreună cu alți artiști ai Grupului Grafic, China, Uniunea Sovietică, Buenos Aires, Memphis, Torino, Londra, Paris.

Biografie ilustrată: BAILLAYRE TANIA [Colecția Patzelt]

1917 – S-a născut Miron Constantinescu

13 decembrie 1917, Chișinău – 18 iulie 1974, București

Sociolog marxist, istoric, om politic comunist, membru titular (din 1974) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Filosofie din București și a obținut doctoratul în Științe sociale cu teza: Unitățile sociale și marxismul. Din punct de vedere politic a fost activ încă din 1935, în rândurile UTC. În anul următor, a devenit membru al PCR. În timpul regimului Antonescu, a fost arestat de către Siguranța Statului pentru activitate comunistă și condamnat la 10 ani de muncă forțată. După căderea guvernării Ion Antonescu a fost eliberat, alături de ceilalți comuniști și în august 1944 a fost numit redactor-șef al ziarului Scînteia, fiind „primul boss roșu al Scînteii legale (de după 23 august 1944)”. A fost apoi membru în Biroul Politic, membru în CC al PCR, și secretar al acestuia, președinte al Comisiei de Stat a Planificării etc.

 

Ziua tipografului

1918 – Manifestația muncitorească din București

La 6 decembrie, muncitorii tipografi de la atelierele grafice Sfetea și Minerva au declarat grevă pentru a obține condiții mai bune de muncă și viață (salarii mărite, ziua de muncă de 8 ore etc.). Revendicările lor nefiind satisfăcute, toți tipografii din capitală au anunțat o nouă grevă, stabilită la interval de o săptămână, la 13/26 decembrie 1918. Marea manifestație socialistă a muncitorilor din București, avea ca principali organizatori pe Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop și alții. Cei aproape 600 de muncitori tipografi din capitală au încetat lucrul și s-au îndreptat spre Ministerul Industriei și Comerțului, însoțind delegația pe care au desemnat-o să prezinte revendicările lor. S-au solidarizat și muncitorii de la alte fabrici și uzine din București. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național. În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vânători de munte, Poliție și Jandarmerie, comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu, care au intervenit cu focuri de armă, provocând 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor. Ulterior, după preluarea puterii, propaganda comunistă a susținut că au fost 102 morți și sute de răniți, dar care nu au fost înregistrați de istoriografia oficială. Au urmat arestări și anchete, fiind arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți. În urma tratamentului aplicat în detenție, unul din cei mai importanți oameni ai mișcării, I.C. Frimu, a murit. Personalități marcante ale vieții culturale, artistice și politice ca Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction, au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului.

1918 – S-a născut Liviu Comes

13 decembrie 1918, Șerel, Hunedoara – 28 septembrie 2004, București

Compozitor, muzicolog și profesor universitar. A studiat între 1927–1937 la Conservatorul municipal din Târgu Mureș, apoi la Conservatorul din Cluj, unde i-a avut profesori pe, printre alții, Sigismund Toduță, Iuliu Mureșianu, Antonin Ciolan, Ana Voileanu-Nicoară. Între 1937–1943 a studiat Medicina la Universitatea din Cluj, iar în paralel a urmat și cursurile de Filosofie ale lui D.D. Roșca și de Filosofia culturii ale lui Lucian Blaga. A predat la Conservatorul din Cluj: Armonie, Contrapunct, Forme muzicale, a fost prorector (din 1963) și rector (1965–1970). A fost apoi profesor de Contrapunct și Fugă la Conservatorul din București, unde a fost și prorector (1971–1981). A fost secretar la secția de creație didactică și pentru copii la Uniunea Compozitorilor din România. A compus muzică de cameră, vocal-simfonică, simfonică: Mică serenadă pentru orchestră de coarde, corală: Liturghia a II-a „Brevis”, piese instrumentale. A fost distins cu Premiul Academiei Române (1974), Premiul Uniunii Compozitorilor (1972, 1976, 1981, 1985, 1987, 1991, 1998), Ordinul Muncii cl.III (1965), Ordinul Meritul Cultural cl.III (1969).

Liviu Comes – Sarmis Suită coregrafică (1956)

1921 – Demisia Guvernului Alexandru Averescu (2)

Consiliu de miniștri de uniune națională prezidat de generalul Alexandru Averescu, care a guvernat în perioada 13 martie 1920–16 decembrie 1921. Deși a reușit să înfăptuiască reforma financiară, unificarea monetară și desăvârșirea reformei agrare, așteptările populației erau mult mai mari; cei mai dezamăgiți erau țăranii, care nu numai că nu au primit cele 5 hectare promise, dar reforma s-a înfăptuit cu foarte mare greutate. În mandatul acestui guvern au avut loc atentatul cu bombă de la Senat și prima grevă generală din istorie (octombrie 1920); s-a adoptat Legea privind sindicatele profesionale; s-au încheiat Convenția de alianță defensivă cu Polonia, Tratatul de la Trianon, constituirea Micii Înțelegeri. În vara anului 1921 Brătianu a declanșat campania de înlăturare a guvernului. Fruntașul liberal l-a convins pe rege că Averescu nu mai face față situației, iar la sugestia șefului statului, ministrul de externe Take Ionescu și-a depus demisia pe 11 decembrie. Criza politică declanșată l-a determinat pe Averescu să depună mandatul guvernului.

1923 – S-a născut Nicolae Purcărea

13 decembrie 1923, Brașov – 25 septembrie 2015, Brașov

Sculptor în lemn, deținut politic în închisorile comuniste (peste 20 de ani), memorialist. La Brașov, unde a urmat liceul, s-a înscris în Frățiile de Cruce, atras de ideile promovate de această organizație. Prima arestare avea să vină în 1942, pentru convingerile sale ideologice, primind o condamnare de 15 ani. A fost eliberat în aprilie 1944, după ce a trecut prin închisorile din Brașov, Văcărești, Pitești și Alba Iulia. În 1945 a reușit să dea admiterea la Academia Comercială din Brașov, cu toate că în decursul acelui an a mai fost închis două săptămâni la Brașov și câteva luni în lagărul de la Caracal. În timpul studiilor a fost permanent urmărit de Siguranță, fiind din nou reținut pentru 10 zile în decembrie 1947. Înțelegând pericolul unei noi arestări (urmată de o posibilă condamnare), a fugit în Munții Argeșului unde s-a alăturat grupului de partizani condus de Dumitru Apostol. În 1949 a fost prins și trimis la închisoarea din Craiova, ulterior devenind victimă a „experimentului Pitești”. A intrat în procesul de reeducare pe 6 decembrie 1949, fiind bătut de un „comitet” condus de Alexandru Mărtinuș. A fost torturat o lungă perioadă, rezistența sa de a nu renunța la credința creștină și de a nu declara informații suplimentare înfuriindu-l pe Eugen Țurcanu. Acesta din urmă l-a bătut pe Nicolae Purcărea până când i-a rupt 3 coaste și i-a spart timpanul, cauzându-i o pierdere temporală a auzului. Gravele torturi l-au adus pe Purcărea într-o stare de inconștiență permanentă. În vara lui 1951 a fost transferat la Canal, revenind la Pitești în 1952, fără a ști că procesul de „reeducare” fusese oprit, apoi la Gherla, unde l-a avertizat pe Ion Sadovan de pericolul studenților reeducați, fapt pentru care a fost trimis câteva luni la izolare, apoi la Codlea și din nou la Gherla. Eliberat în 1956, a primit domiciliu obligatoriu doi ani în Lătești, Bărăgan. S-a căsătorit un an mai târziu, dar a fost rearestat în 1958 și închis în diferite colonii de muncă, precum și în temnița Aiudului. Eliberat în 1964, a trăit în Brașov, în casa părintească, dedicându-se sculpturii în lemn, deprinsă în detenție. A devenit unul dintre cei mai apreciați sculptori de inspirație populară din România, și și-a scris memoriile din lungii ani de detenție politică la 90 de ani: Urlă haita…Pitești, Canal, Gherla, Jilava, Aiud (2012).

1925 – S-a născut Ovidiu Maitec

13 decembrie 1925, Arad – 18 martie 2007, Paris

Sculptor, profesor universitar, membru titular (din 1999) al Academiei Române. A absolvit în 1950 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.

A avut expoziții personale la Cercle Gallery, Alwin Gallery din Londra, Kettle’s Yard Gallery Cambridge, Richard Demarco Gallery Edinburgh; Bleucoat Gallery Liverpool; Galeria Orizont, Institutul Cultural Italian, Sala Dalles, Galeria Catacomba, Muzeul Național de Artă al României și Casa Academiei Române din București. A fost asistent la Catedra de Anatomie artistică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București (1950–1956), vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici (1968–1973).

Biografie ilustrată: Maitec Ovidiu [Artindex]

1925 – S-a născut Nicolae Proca

13 decembrie 1925, Slănic-Muscel/Slănic, Argeș – 9 iulie 2007

Jucător și antrenor de fotbal. Eliminat din Facultatea de Drept aproape de final, s-a mutat la Brașov. A debutat la Steagul Roșu în 1947, în campionatul districtual, îmbrăcând tricoul „stegarilor“ până în 1961, perioadă în care echipa a ajuns în Divizia A, a terminat pe locul doi în spatele CCA-ului și a câștigat Cupa balcanică. A evoluat în 66 de meciuri cu Steagul Roșu Brașov în Divizia A. În 1961, a devenit antrenor secund la Steagul Roșu și principal în 1967. A reușit să ducă Steagul pe locul 3 în Divizia A și să o califice în cupa UEFA. A plecat în 1975, cînd echipa a retrogradat, dar a revenit după 4 ani și a „semnat“ promovarea în Divizia A. În 1981, a fost arestat, pentru banii negri din fotbal, a fost condamnat cu suspendare. A antrenat echipa Tractorul Brașov, s-a întors la FCM Brașov, în 1991, pentru două meciuri. Pe „stegari“ i-a antrenat în 242 de meciuri, în primele două ligi. În 2004, a devenit consilier tehnic la divizionara C, Forex Brașov.

1931 – Primele concursuri de scenarii radiofonice la radio

La Radiodifuziunea Română, au fost inițiate primele concursuri de scenarii radiofonice, dotate cu trei premii și mențiuni, pentru încurajarea dramaturgiei radiofonice.

1939 – S-a născut Zeno Gârban

13 decembrie 1939

Chimist, membru corespondent (din 2011) al Academiei Române. A urmat studii superioare la Institutul Agronomic Timișoara (Universitatea de Științe Agricole), Facultatea de Agronomie și Zootehnie (1956–1962), apoi la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Facultatea de Chimie (1968–1973). În 1982 a devenit Doctor în Științe Chimice (biochimie) cu teza Investigații asupra acizilor nucleici nativi și denaturați: Interacția acidului deoxiribonucleic și metaboliților purinici cu metale divalente. Activitatea sa științifică s-a concretizat în peste 370 lucrări publicate în țară și în străinătate, din care 253 în limba engleză. A elaborat 27 de cărți și tratate de specialitate, a fost co-editor al tomurilor publicate în cadrul Simpozionului internațional Metal Elements in Environment, Medicine and Biology (tomurile I-IX). În anul 2003 i s-a decernat premiul „Traian Săvulescu” al Academiei Române pentru volumul Biologie moleculară: Probleme fundamentale și aplicative (2001). A fost solicitat să colaboreze la publicarea unor capitole de carte în volume apărute în străinătate la editurile: Pergamon Press și Libbey (Anglia), Wiley – VCH (Germania) etc.

1941 – S-a născut Iulian Neacșu

13 decembrie 1941, Podgoria, Buzău – 20 decembrie 2021

Prozator și traducător. Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română din București (1964), a fost profesor, inspector la Comitetul de Cultură și Educație Socialistă, șeful Secției de cultură a publicațiilor pentru străinătate România, redactor la Viața studențească, Amfiteatru, Gazeta literară, Albina, Flacăra. A debutat în Gazeta literară (1964) și editorial cu volumul de proze scurte Iarna când e soare (1966), urmat de Insul și cartea de reportaje Un bucureștean în trecere prin București. A tradus din Günter de Bruyn, Semenovici Leskov, V. Lihonosov, M. Radev, Vladimir Voinovici.

1941 – S-a născut Mircea Babeș

13 decembrie 1941, București – 26 aprilie 2023

Arheolog și istoric, publicist, profesor universitar. A studiat la Facultatea de Istorie a Universității din București (1959–1964). Cu o bursă a Fundației ”Alexander von Humboldt”, a studiat la Universitatea din Saarbrücken, Institut für Vor und Frühgeschichte cu profesorul Rolf Hachmann (1971–1972, 1975, 1979-1980). A obținut numeroase alte burse, stagii de documentare și călătorii de studii în Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Iugoslavia, Luxemburg, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Suedia, Turcia, Ungaria, URSS. A devenit Doctor în Istorie în 1978, cu teza Moldova centrală și de nord în sec. II–I î.e.n.. A fost cercetător științific la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, urcând toate treptele profesionale până la cercetător științific gradul I. Pasionat arheolog de teren, a cercetat epoca fierului, arheologia funerară și istoria arheologiei. A condus săpăturile de la Fântânele, necropola getică, Romula, necropola din nordul orașului, Ghelăiești „Dealul Nedeea”, Boroșești „La Picior”, Enisala, Cârlomănești „Cetățuia”, Poienești „Dealul Teilor-Măgura”, Zimnicea „Cetate” și Zimnicea „Câmpul Morților”. A fost profesor asociat, apoi profesor titular (1996–2007), la Facultatea de Istorie a Universității din București, unde a susținut cursurile de Arheologie generală, Arheologie funerară, Arheologie militară, Cultura geto-dacică clasică, Istoria arheologiei în România și Schimbare culturală, difuziune și migrații în proto-istorie. A fost redactor șef al revistei Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie (1995–2009) și profesor de arheologie la Universitatea din București (1997–2007). A fost președinte și, ulterior, președinte de onoare al Clubului Humboldt România, membru al Comisiei Naționale de Arheologie Germane, membru corespondent al Institutului de Arheologie al Academiei Bulgare și membru de onoare al Institutului de Arheologie din Iași, membru de onoare al Institutului de Studii Sud-Est Europene, membru în Consiliul permanent sau Executiv al Union Internationale des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques (UISPP), redactor-șef al revistei Studii și Cercetări de Istorie Veche (1972–2017). A scris peste 150 de contribuții științifice valoroase, cărți și studii de specialitate.

1943 – S-a născut Mihai Caranica

13 decembrie 1943, Deva – 9 septembrie 2023, București

Sculptor. A urmat Școala de Geologie București (1963–1966) și a studiat la Școala Populară de Artă București cu Gabriela Manole-Adoc și Ion Vlasiu (1968–1970). A participat la expoziții de grup în România, Elveția, Germania și a avut expoziții personale la Casa de cultură „Fr. Schiller” și Institutul de Arhitectură din București, Galeria Mică a Fondului Plastic din Cluj-Napoca, Galeria Raphael Frankfurt-am-Main. A fost distins cu Premiul special al juriului la Expoziția Artiștilor Amatori București și Premiul „Gheorghe Anghel” pentru sculptură. Din 1982 s-a stabilit în Germania, apoi în SUA.

Mai mult în interviul: Mihai Caranica și fotografia de arhitectură ca omagiu adus amprentei umane asupra spațiului [Igloo]

1945 – S-a născut Bogdan Pietriș

13 decembrie 1945, București – 6 august 2006, București

Pictor, membru al Uniunii Artisticilor Plastici din 1976. În 1973 a absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” la clasa Alexandru Ciucurencu. În 1975 a primit bursa „Teodor Aman” și un an mai târziu bursa Uniunii Artiștilor Plastici. În anul 2002 s-a clasat al III-lea la Concursul Național de Acuarelă de la Tulcea. A fost membru fondator al Societății de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale, VISARTA. A avut expoziții personale atât în țară, cât și în străinătate, la Slobozia, Galeriile Municipiului București, Galeriile Simeza, „Jean Louis Calderon”, Casa Vernescu, Orizont din București, Galeria Frezia din Dej; în Polonia, Bulgaria, Franța, Serbia, China, Norvegia, etc. Picturile sale se regăsesc în colecții particulare din România și străinătate.

Biografie ilustrată: Pietriș Bogdan [Artindex]

1947 – S-a născut Ioan Bocșa

13 decembrie 1947, Oarda de Jos, Alba

Interpret de muzică populară din zona Ardealului și profesor universitar. Pe când avea doar 7 ani, cânta într-un grup de tineri liceeni din satul natal, el fiind cel mai mic. În 1970, a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, iar din 1994 este profesor la aceeași universitate și președinte al Fundației Culturale TerrArmonia. În 1988 a apărut de un disc colectiv, alături de alți interpreți, după care, în 1990, a lansat primul său material discografic, Doru’ m-o purtat, urmat de albumul Dorul meu pe unde trece, caseta cu colinde Bună dimineața, nană!, CD-urile Colinde și cântece populare românești, Ana, zorile se varsă, Colinde Transilvane etc. A jucat în filmele Balada pentru Munții Apuseni și Colinde transilvane. S-a remarcat prin munca de cercetare depusă, prin lucrările de specialitate și culegerile realizate pe baza unei asidue munci de teren. Și-a luat doctoratul cu teza Caracteristici ale colindului de pe valea Mureșului Mijlociu și derulează proiectul PHARE Colindul Transilvan – element de identitate națională și proiectul UE–Euroart Ethnos – Mileniul III. A coordonat două volume intitulate 1484 colinde cu text și melodie. Este autorul volumului Alfabetul gândurilor mele.

Ioan Bocșa – Ana, zorile se varsă

1948 – S-a născut Emil Ciocoiu

13 decembrie 1948, Șasa, Gorj – 1 august 2020, Aachen, Germania

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, stabilit în Germania din 1980. A studiat la Academia de Arte „Nicolae Grigorescu” din București (1968–1974) cu pictorul Gheorghe Șaru.

În 1972 a primit premiul Musée 2000 în Luxemburg, și în 1975, municipalitatea București i-a acordat bursa „Theodor Aman”. În perioada 1968–1974, a participat constant la expoziții anuale de stat, dar și la expoziții de grup, în țară și străinătate: Luxemburg (1972), Dortmund (1976), Paris (1983, 1985, 1990). În 1980 a părăsit țara pentru a avea mai multă libertate de creație. S-a stabilit în Aachen, Germania, unde lucra în propriul său atelier. A devenit membru al Uniunii Artiștilor Germani în 1983.

Biografie ilustrată: Ciocoiu Emil [Artindex]

1948 – A încetat din viață Zaharia Bârsan (11 ianuarie 1878 – 13 decembrie 1948)

Scriitor, poet, dramaturg; fondatorul Teatrului Național din Cluj și primul său director.

1950 – A încetat din viață Abraham Wald (31 octombrie 1902 – 13 decembrie 1950)

Matematician american, originar din Transilvania; a avut rezultate în teoria deciziilor, geometrie și econometrie, teoria jocurilor; a fost fondatorul analizei secvențiale în statistică matematică.

1955 – A încetat din viață Alexandru Proca (16 octombrie 1897 – 13 decembrie 1955)

Om de știință, fizician; considerat o notorietate mondială în domeniul particulelor numite „mezoni”, a căror existență a demonstrat-o teoretic; membru de onoare al Academiei Române.

1961 – S-a născut Mihnea Constantinescu

13 decembrie 1961, România – 18 noiembrie 2018, Nisa, Franța

Înalt funcționar și diplomat, declarat, încă din 2009 de Ziarul Financiar „unul dintre cei mai puternici oameni din umbra politicii”, contribuind substanțial la succesele diplomației românești. În 1986 a absolvit Facultatea de Energetică a Institutului Politehnic din București, cu media de 10,50 (se adăugau 50 de sutimi studenților care activau în Asociația Studenților Comuniști), ca șef de promoție absolut pe Institutul Politehnic. Totodată, a condus Revista ING a Politehnicii. După absolvire, a fost repartizat la Centrala Atomică de la Cernavodă, iar din 1989, a fost cooptat de Petre Roman în echipa didactică a Politehnicii. A fost, pe rând, asistent personal al premierului Petre Roman, director de cabinet al premierului Theodor Stolojan, purtător de cuvânt al Guvernului, director de cabinet al premierului Nicolae Văcăroiu, ministru de stat pentru reforma economică în guvernul Văcăroiu. În 1993 a părăsit Guvernul Văcăroiu, urmând un stagiu de studii în SUA, la Knoxville, Tennessee. A devenit Doctor în Energie nucleară la Universitatea Politehnică, unde a rămas asistent și lector universitar până în 2005. În 1996, a fost cooptat în echipa Ministerului Afacerilor Externe fiind șef de cabinet și director politic al MAE sub mai mulți miniștri de externe, până în 2004, director de cabinet și consilier al ministrului de externe Mircea Geoană, director de cabinet al premierului Adrian Năstase, director de cabinet al premierului Călin Popescu-Tăriceanu, după care a devenit ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, specializat în probleme de energie. De asemenea, prin eforturile susținute în favoarea Casei Regale Române a câștigat respectul și încrederea Regelui Mihai I, devenind liaison diplomatic pentru Casa Regală în Ministerul Afacerilor Interne din 2001, iar în 2010, a fost invitat să facă parte din Consiliul Regal. A fost decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor, cu Decorația Regală Nihil Sine Deo și cu Crucea Casei Regale a României, a primit distincția de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare a Franței (2013), a fost înscris în Cartea de Aur a organizației Jewish National Fund [Keren Kayemeth LeIsrael].

1962 – S-a născut Vlady Cnejevici

13 decembrie 1962, Timișoara

Instrumentist, compozitor și aranjor, fiu al reputatului rapsod popular Laza Cnejevici. A fost membru a nenumărate trupe de vârf din România: Progresiv TM, Compact, Blue Workers, Laura Stoica Band, Weinberger Blues Machine, Pasărea Colibri etc. și a colaborat cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Teo Boar și mulți alții. Numele său apare pe coperta a peste 30 de albume, alături de numeroși artiști aparținând unor genuri muzicale variate. Compune și muzică de film; pentru lungmetrajul Eva al lui Adrian Popovici a luat în 2011 Marele Premiu pentru muzică la festivalul de film de la Monaco.

Festivalul Flori pentru suflet (2018) • Mircea Baniciu, Teo Boar & Vlady Cnejevici

1974 – Acord între Guvernul RSR și Guvernul SUA privind cooperarea în domeniile culturii

Acordul între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul SUA privind cooperarea și schimburile în domeniile culturii, învățământului, științei și tehnologiei a fost semnat la București, la 13 decembrie 1974.

1983 – A încetat din viață Nichita Stănescu (31 martie 1933 – 13 decembrie 1983)

Poet, eseist; laureat al Premiului Herder, iar în 1980, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură; membru post-mortem al Academiei Române.

1987 – A încetat din viață George Acsinteanu (13 iulie 1905 – 13 decembrie 1987)

Scriitor; secretar de redacție la Ilustrațiunea română; secretar literar la Radiodifuziunea Română.

1987 – A încetat din viață Marcel Mihalaș (15 august 1937 – 13 decembrie 1987)

Inginer, poet, eseist, critic literar, publicist.

1990 – A fost înființat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, CSAT

Constituit prin Legea nr. 39/13 decembrie 1990 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cu scopul declarat: „organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța statului în timp de pace, cât și de război”.

Președintele României îndeplinește funcția de președinte, primul-ministru al Guvernului îndeplinește funcția de vicepreședinte, membri ai CSAT fiind: ministrul Apărării Naționale, ministrul de Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiției, ministrul Industriei și Resurselor, ministrul Finanțelor Publice, directorul Serviciului Român de Informații, directorul Serviciului de Informații Externe, șeful Statului Major General și consilierul prezidențial pentru securitate națională.

1999 – A încetat din viață Gheorghe Berindei (Gheorghe Ilie Berindei; 17 martie 1921 – 13 decembrie 1999)

Ucenic în mănăstire, ofițer de carieră, pictor autodidact.

2002 – A încetat din viață Costin C. Kirițescu (25 mai 1908 – 13 decembrie 2002)

Economist; profesor universitar la Facultatea de Drept și la Catedra de Finanțe a Academiei de Studii Economice; membru titular al Academiei Române.

2005 – Ceremonia inaugurării Bibliotecii Academiei Române

Construită lângă vechea clădire din Calea Victoriei, între 1993–2001, ridicată după proiectul arhitecților Romeo Belea și Gheorghe Roșu.

Noua clădire are o suprafață de circa 16.000 metri pătrați, fiind alcătuită din mai multe corpuri, unul de zece etaje, celelalte de patru etaje, în care sunt găzduite aproape 11 milioane de piese din patrimoniul cultural, aproape toate cărțile românești care au fost tipărite din 1508 până în 2000; toate documentele care definesc identitatea noastră istorică și culturală.  Aici funcționează săli de lectură, o sală de expoziții, un muzeu, o sală de conferințe cu un sistem performant de digitizare și sonorizare, serviciile de informatizare, de schimb internațional, de bibliografie națională, cataloagele de carte și de periodice etc. Inaugurarea a avut loc în prezența președintelui României și a numeroase personalități ale culturii, iar în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii a fost lansat volumul Relațiile româno-chineze. 1880–1974. Documente, coordonat de Romulus Ioan Budura.

 

Ziua Etniei Tătare

A fost stabilită prin lege a Parlamentului României în 2006; data a fost aleasă datorită faptului că pe 13 decembrie 1917, parlamentul tătarilor crimeeni a proclamat Republica Populară Crimeea și a aprobat constituția. Republica tătarilor crimeeni a fost cea dintâi republică din întreaga lume islamică. Tătarii care s-au stabilit în România, în urmă cu mai bine de 800 de ani, sunt originari din Crimeea.

 

2015 – A încetat din viață Florin Manolescu (11 ianuarie 1943 – 13 decembrie 2015)

Eseist, critic și istoric literar, traducător și profesor; promotor al literaturii SF; a studiat literatura exilului românesc.

2020 – A încetat din viață Dumitru Dobrescu (12 martie 1927 – 13 decembrie 2020)

Farmacolog, medic practician alopat și homeopat, profesor de farmacologie la Facultatea de Medicină București; membru corespondent al Academiei Române.

2023 – A încetat din viață Anda Caropol (9 aprilie 1939 – 13 decembrie 2023)

Actriță de teatru și film; a jucat pe scena Teatrului „Nottara” peste 50 de ani; soția actorului Ion Marinescu.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită