~ Personalitatea zilei* ~

 

Nichita Stănescu

31 martie 1933, Ploiești – 13 decembrie 1983, București

 

Nichita Stănescu a fost poet, scriitor și eseist al generației ’60, un artist memorabil, care prin teoriile, jocurile, abilităţile şi stările sale a metamorfozat imaginea poeziei româneşti. A fost ales post-mortem în 1990, membru al Academiei Române.

Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, era membră a unei familii de nobili de origine rusă refugiată în România, iar tatăl, Nicolae Hristea Stănescu, fost ţăran devenit meşteşugar şi comerciant.

Între 1952–1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București. În primul an de facultate s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, marea sa iubire din adolescenţă, dar cei doi s-au despărțit după un an..

În martie 1957 a debutat simultan în revistele Tribuna din Cluj și în Gazeta literară cu trei poezii, iar în 1960 a debutat editorial cu volumul Sensul iubirii. A lucrat o vreme corector şi apoi redactor la secţia de poezie a revistei Gazeta literară, aflată sub direcţia lui Zaharia Stancu.

Nichita Stănescu despre limba română

S-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea în anul 1962, muză și inspiraţie pentru volumul O viziune a sentimentelor, pentru care a primit premiul Uniunii Scriitorilor (1964), urmat de Dreptul la timp (1965), 11 elegii (1966), Roşu vertical, Antologia Alfa și Oul şi sfera (1967), iar în anul 1969 a publicat volumele de poezii Necuvintele (primind din nou Premiul Uniunii Scriitorilor) şi Un pământ numit România.

necuvintele Recită Nichita Stanescu

A devenit redactor-șef adjunct al revistei Luceafărul, alături de Adrian Păunescu, apoi redactor-șef adjunct la revista România literară, aflată sub conducerea lui Nicolae Breban.

A fost considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. A aparținut, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii ’60–’70, fiind considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici. În anul 1975 a fost laureat al Premiului ”Herder”.

Nichita Stănescu – Emoție de toamnă

La cutremurul din 1977, încearcând, în zadar, să-și salveze prietenul, Nicolae Ştefănescu, a fost lovit de un zid care s-a prăbuşit, suferind un şoc şi o paralizie temporară a părţii stângi a corpului și a rămas cu sechele pentru restul vieții. A fost momentul în care a devenit dependent de alcool – apropiaţii săi povesteau că Nichita, după două sticle de vodcă pe zi, nu avea beţia obișnuită, ci o luciditate aproape nefirească şi o efervescenţă artistică care conducea spre culmea genialităţii.

În anul 1980, scriitorul suedez Arthur Lundkvist l-a propus Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură, Nichita fiind nominalizat alături de nume mari precum Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn, laureatul acelei ediţii fiind, însă, poetul grec Odysseas Elytis.

Dezîmblânzirea recită Horațiu Mălăele

În 1982 s-a căsătorit cu ultima soţie, Todoriţa Tărâţă (Dora), povestea lor de iubire fiind atât de mare încât Dora i-a convins chiar pe prietenii poetului să alcătuiască un fel de „conjuraţie antialcool“, oficializată printr-un act pe care toţi şi-au pus semnăturile, angajându-se să lupte alături de el împotriva acestui viciu care pusese stăpânire pe Nichita…

Mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nichita_St%C4%83nescu

și: Nichita Stănescu – mărirea şi decăderea unui geniu de Răzvan Moceanu [Radio România Cultural]

 

Frunză verde de albastru Versuri: Nichita Stănescu, Muzica: Mircea Vintilă

 

***** [In English] *****

Nichita Stănescu

31 martie 1933, Ploiești – 13 decembrie 1983, București

 

Nichita Stănescu was a Romanian poet and essayist. He is the most acclaimed contemporary Romanian language poet, loved by the public and generally held in esteem by literary critics.

He made his literary debut in the Tribuna literary magazine. His editorial debut was the poetry book Sensul iubirii (The Aim of Love) in 1960. The last volume of poetry published in his lifetime was Noduri și semne (Knots and Signs), published in 1982.

Nichita Stănescu received numerous poetry awards, of which the most important was the Herder Prize (1975) as well as a Nobel Prize nomination.

More on: http://en.wikipedia.org/wiki/Nichita_St%C4%83nescu

 

Muzica

The translation:

Music

Suddenly they came from beneath the trees,

They were carrying a guitar

that cast at night

a heavy triangular shadow.

After that they started to sing

and the melody reached out to you

its cold arms.

I was looking down

to the chore of the earth

so that I would see you when you would pass by.

 The melody was reaching out

its feline arms, its cold arms

and I didn’t know when it took you into its arms

just like the way

the evening sometimes embraces you

electrically and dark.

The melody was feasting on you

just like a swarm of crabs

does on a pray.

 

Suddenly they left from beneath the trees.

They were carrying with them a guitar

with a heavy, triangular shadow,

pulled out of the evening, torn from the evening.

 

When I turned my face to you

I saw only a skeleton that

the sand was polishing.

 

Oh, my dear, my beloved one,

my woman,

be forever welcome!

I kissed your arcade, your stern

your frail bone that decorates your hand,

the skeleton of the moment passing through eternity…

 

#NichitaStanescu #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită