~ Personalitatea zilei ~

 

Gheorghe Petrașcu

Gheorghe Petrovici; 20 noiembrie/2 decembrie 1872, Tecuci, Galați – 1 mai 1949, București

 

Gheorghe Petrașcu a fost pictor, membru titular (din 1936) al Academiei Române.

S-a născut într-o familie cu tradiții culturale. Părinții săi erau mici proprietari din ținutul Fălciu, Costache Petrovici-Rusciucliu (probabil de origine aromână) și soția acestuia Elena, născută Bițu-Dumitriu. Nu și-a cunoscut tatăl, fiindcă acesta a murit la puțin timp după nașterea sa. A avut doi frați mai mari, Nicolae și Vasile, care au fost crescuți de mama lor. Frații Petrașcu, unul câte unul, când le-a venit vremea, au luat drumul Bucureștiului, ca să urmeze studii universitare.

Gheorghe (alintat Iorgu în familie) a arătat de tânăr înclinații artistice – talentul i-a fost descoperit de profesorul de desen Gheorghe Ulinescu, de la gimnaziul din Tecuci, iar fratele său, Nicolae, care lucra deja în diplomație și era bun prieten cu Nicolae Grigorescu, l-a încurajat să-și urmeze vocația. Hotărât să se dedice științei, s-a înscris la un liceu real, la Brăila, unde profesorul de Zoologie și Botanică, l-a sfătuit să se apuce serios de pictură, impresionat de desenele lui pentru orele de științele naturii. Totuși, s-a înscris la Facultatea de Științe ale Naturii. Abia în anul II a decis să-și încerce norocul la Universitatea Națională de Arte București. Un timp a frecventat cursurile ambelor facultăți, dar, în final, a ales pictura.

A ajuns în scurt timp un apropiat al lui Nicolae Grigorescu, pe care-l vizita deseori în atelierul său și care, la rândul său, l-a ajutat cu sfaturi. La recomandarea lui Grigorescu, a primit o bursă pentru a se perfecționa în străinătate.

În toamna anului 1898, Gheorghe Petrașcu era deja la Paris, mulțumind printr-o scrisoare binefăcătorului său de la București. Veșnic recunoscător, în 1936, în discursul de primire în Academia Română, l-a omagiat pe Nicolae Grigorescu. După un scurt timp petrecut la München, a plecat la Paris, unde s-a înscris la Academia Julian și a lucrat în atelierul lui Bouguereau (1899–1902).

De la prima sa expoziție personală la Ateneul Român (1900), a fost remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea și Alexandru Vlahuță, care i-au cumpărat câte o lucrare.

A fost un călător pasionat, vizitând numeroase țări europene: Franța, Italia, Anglia, Olanda, Belgia, Germania, dar și Egiptul. În Italia, de pildă, a fost la Napoli și Florența, unde a cunoscut pictori renumiți, sosiți aici să capteze pe pânză farmecul peisajelor peninsulare. Cu o pasiune nestăvilită, a pictat peisaje, atât în ţară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât şi în Franţa (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) şi mai ales în Italia (Veneţia, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu şterge contururile ca la impresionişti, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. A fost fondatorul unui curent caracterizat prin colorit grav, concentrat și prin forța de evocare a obiectelor și priveliștelor, prinse în mediul lor imediat.

A pictat mii de tablouri, având numeroase expoziții personale, la Ateneul Român (1903–1923), la Căminul Artei (1926–1930), două retrospective la Sala Dalles (1936 și 1940). A participat la saloanele oficiale, la Bienala din Veneția (1924, 1938 și 1940). Apropiații săi spuneau că nu-i plăcea să arate tablourile în atelier, preferând să le arate lumii numai cu ocazia expozițiilor. A fost unul dintre puținii artiști care au câștigat bine din munca lor. 

A primit Marele Premiu al Expoziției Internaționale din Barcelona (1929) și al celei din Paris (1937), francezii i-au con­ferit Legiunea de onoare (1932), iar românii l-au primit în Academie și l-au numit director al pinacotecii statului.

Modelul său preferat din ședințele de pictură, Lucreția C. Marinescu, i-a devenit soție și au avut împreună doi copii.

În 1922 s-a stabilit la Târgoviște, unde a lucrat în atelierul amenajat aici. S-a stins din viață la aproape 77 de ani, dar de câțiva ani, bolnav fiind, încetase să mai lucreze.

Mai mult: Gheorghe Petrașcu [Wikipedia]; Gheorghe Petrașcu, un boier al picturii de Dumitru Bădița [Formula AS]; Gheorghe PETRAŞCU [Institutul Cultural Român]

Imagini: Petrașcu Gheorghe [Artindex]; Gheorghe Petraşcu [Gaby,My heart to your heart]

 

***** [In English] *****

Gheorghe Petrașcu

20 November/2 December 1872, Tecuci – 1 May 1949, Bucharest

 

Gheorghe Petrașcu was a Romanian painter. He won numerous prizes throughout his lifetime and had his paintings exhibited posthumously at the Paris International Exhibition and the Venice Biennale. He was the brother of Nicolae Petrașcu, a literary critic, novelist, and diplomat.

He was born in a family with cultural traditions. His parents were small owners from Fălciu County, Costache Petrovici-Rusciucliu and his wife Elena, maiden name Bițu-Dumitriu. Gheorghe Petrașcu showed artistic inclinations as a young man, doing his first studies at the National University of Arts in Bucharest. At the recommendation of Nicolae Grigorescu, he received a scholarship to improve abroad. After a short time in Munich, he left for Paris, where he enrolled at the Académie Julian and worked in Bouguereau’s studio (1899–1902).

From his first personal exhibition at the Romanian Athenaeum (1900), he was noticed by the writers Barbu Delavrancea and Alexandru Vlahuță, who bought him a work.

With unbridled passion, he painted landscapes, both in the country (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), and in France (Vitré, Saint-Malo), Spain (San Martin Bridge in Toledo) and especially in Italy (Venice, Chioggia, Naples). In his landscapes, light does not erase the contours as in the Impressionists, on the contrary, the rectilinear architectures are imposed by an impression of solidity. From this point of view, the Venetian landscapes best demonstrate Petrașcu’s anticonformism. The artist resists traditional interpretations, in which the landscape of the city on the lagoon was only a pretext to analyze the interference of light vibrations, in eternal change on water, on colored walls and in the pure air.

The portraits – especially those painted between 1923 and 1927 – produce an impression of majestic austerity. The self-portrait in the „Zambaccian Museum” seems to descend from the Italian Renaissance, of a solemn gravity but also with a note of sensuality.

He had personal exhibitions – at the Romanian Athenaeum (1903–1923), then at the Home of Art (1926–1930), culminating with the two retrospectives at the „Sala Dalles” in 1936 and 1940. He participated in the Venice Biennale (1924, 1938 and 1940); he received the „Grand Prize” of the International Exhibition in Barcelona (1929) and the one in Paris (1937). The French awarded him the Legion of Honor (1932), and the Romanians accepted him into the Academy (1936), and appointed him director of the state art gallery.

His favorite model from his painting sessions, Lucreția C. Marinescu, became his wife and they had two children together.

In 1922 he settled in Târgoviște, where he worked in the studio he set up there. He died at almost 77 years old, but for several years, being ill, he had stopped working.

More on: Gheorghe Petrașcu [Wikipedia]

*****

 

 

#GheorghePetrașcu #personalitateazilei #romanianvisualart #romanifrumosi #todayspersonality #universalvisualart