DimitriePaciurea - 0-Dimitrie-Paciurea-1873-1932
Personalitatea zilei Romanian Visual Art

Dimitrie Paciurea

(2 noiembrie 1873 – 14 iulie 1932)

~ Personalitatea zilei* ~

 

DimitriePaciurea - Dimitrie-Paciurea-1873-1932Dimitrie Paciurea

2 noiembrie 1873, București – 14 iulie 1932, București

 

Dimitrie Paciurea a fost sculptor, considerat cel mai reprezentativ al avangardei din România, grafician, acuarelist și profesor, supranumit de Petru Comarnescu și de alți critici de artă din România drept „Luchianul sculpturii românești”, ales post-mortem (din 2012) membru al Academiei Române.

A studiat la Școala de Arte și Meserii, secția Mecanică, apoi Sculptură (1890–1894), avându-l profesor pe sculptorul Wladimir Hegel, care i-a insuflat cultul pentru formă, și care l-a sprijinit să își continue studiile la Paris (1896–1900). A studiat la Școala de Arte Decorative și Industriale din Paris, la Școala de Belle-Arte în atelierele lui Gabriel Thomas și Jean-Antoine Injalbert, în cadrul Academiei Julian, în atelierele lui William Bouguereau și Gabriel Ferrier.

Format ca sculptor în ţară, dar şi în importante centre artistice europene, în Franţa, Italia şi Germania, Dimitrie Paciurea primeşte în mod constructiv şi creator influenţele epocii, dar, în egală măsură, se distanţează de acestea, realizând o operă de sinteză puternic amprentată de viziunea sa proprie şi de o remarcabilă originalitate. Dimitrie Paciurea, ca artist şi ca pedagog de excepţie, a refuzat direcţia academistă, neoclasicismul, alegoria, preferând să aprofundeze stilurile şi tradiţiile mai vechi, a cercetat deopotrivă arta bizantină, pe cea romanică şi pe cea renascentistă, a dovedit o profundă înţelegere a formei anatomice şi a ales mereu, ca temă centrală a operei sale figura umană” [Luiza Barcan, 2014].

DimitriePaciurea - 1-Stefan-Luchian
Ştefan Luchian
DimitriePaciurea - 2-Bust-de-femeie_Female-Bust
Bust de femeie / Female Bust
DimitriePaciurea - 3-Cap-de-copil_Child-head
Cap de copil / Child head
DimitriePaciurea - 7-Beethowen
Beethowen

A debutat în 1894 la Expoziția artiștilor în viață, fiind apoi prezent la Saloanele Oficiale, la manifestările Cercului artistic și ale Tinerimii artistice, s-a aflat printre membrii fondatori ai Societății Arta română (1919). A avut expoziţii personale: la Ateneul Român (cu Gheorghe Petraşcu, 1907), (cu Gabriel Popescu şi Cornel Medrea, 1922); la Muzeul „Aman” (cu Gabriel Popescu şi Iosif Steurer, 1930); la Pavilionul Artelor (1932); retrospective la Muzeul Naţional de Artă al României (1957, 1973).

Stilul său simbolic și reprezentațional contrastează puternic cu stilul simplificat până la esența pură al contemporanului și conaționalului său, Constantin Brâncuși.

Opera sa nu îngăduie o etichetare în sensul înrâuririlor diferitelor stiluri care s-au exprimat în Europa Occidentală în timpul vieții lui, însă himerele și-au găsit cu mare ușurință un loc în analele simbolismului european. Nici un alt artist român nu a reușit să transpună în bronz, marmură sau gips, complexul de stări sufletești de care este capabilă o ființă umană și nu a putut reda prin materie o forță atât de mare de sugestie. Căutările artistice ale lui Dimitrie Paciurea au avut ca izvor de manifestare lumea interioară a individului. Folosindu-se de simbolurile poeziei lui Mihai Eminescu, totul a prins contur în opera pe care a realizat-o. Lucrările lui Paciurea sunt niște emanații ale propriului inconștient, niște hibrizi care sunt de departe cele mai fascinante și mai misterioase înfățișări din sculptura din România [Ioana Vlasiu – Dicționarul sculptorilor din România. Secolele XIX-XX].

A creat lucrări monumentale: Omul primitiv, Gigantul, Sfinxul, Zeul Pan, sculptură: Christ încoronat cu spini, seria Himere, portrete, compoziții: Fata cu ulciorul.

DimitriePaciurea - 4-Gigantul_The-Giant
Gigantul / The Giant

Mai mult: Dimitrie Paciurea [Wikipedia]; Statuile Giganții [Wikipedia]

 

Dimitrie Paciurea – un reper în sculptura românească modernă

 

Seria Himere

DimitriePaciurea - 8-Himera_Chimera
Himera / Chimera
DimitriePaciurea - 9-Himera-Pamantului_Chimera-of-the-Earth
Himera Pământului / Chimera of the Earth
DimitriePaciurea - 10-Himera-cu-aripi_Chimera-with-Wings
Himera cu aripi / Chimera with Wings
DimitriePaciurea - 11-Himera-apei_Chimera-of-the-Water
Himera apei / Chimera of the Water
DimitriePaciurea - 12-Himera-cerului_Chimera-of-the-Sky
Himera cerului / Chimera of the Sky
DimitriePaciurea - 13-Himera-vultur_Chimera-Eagle
Himera vultur / Chimera Eagle

 

***** [In English] *****

Dimitrie Paciurea

November 2, 1873 or 1875 – July 14, 1932

 

Dimitrie Paciurea was a Romanian sculptor. His representational and symbolic style contrasts strongly to the more abstract style of his contemporary and co-national Constantin Brâncuși.

Born in Bucharest, he studied in Bucharest (1890–1894) and Paris (1896–1900). Paciurea was one of the founders of the Romanian Art Society (1919).

He made his debut in 1894 at the Exhibition of Living Artists, then being present at the Official Salons, at the manifestations of the Artistic Circle and of the Artistic Youth, he was among the founding members of the Romanian Art Society (1919).

DimitriePaciurea - 5-Sfinxul_The-Sphinx
Sfinxul / The Sphinx
DimitriePaciurea - 6-Fawn
Faun / Fawn
DimitriePaciurea - 6-Pan
Pan

A room of the Romanian National Art Museum is devoted largely to his Chimera sculptures.

Paciurea was declared posthumous member of Romanian Academy.

DimitriePaciurea - 14-Nud-de-femeie_Woman-Nude
Nud de femeie / Woman Nude

More on: Dimitrie Paciurea [Wikipedia]

Source photos: Dimitrie Paciurea [Wikimedia Commons]

*****

 

#DimitriePaciurea #personalitateazilei #romanianvisualart #romanifrumosi #todayspersonality #universalvisualart

----------

*Ediție revizuită și adăugită