16 Decembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Declanșarea Revoluției anticomuniste și anticeaușiste din România

1591 – A început domnia voievodului Aron Vodă în Moldova

După moartea lui Petru Șchiopul, o Locotenență domnească în frunte cu mitropolitul Gheorghe Movilă a condus Moldova între 19/29 august–16/26 decembrie 1591. A urmat la tron Aron Vodă (1560 – iunie 1597, Vințu de Jos, Alba), fiul natural al lui Alexandru Lăpușneanu. A fost Domn al Moldovei de două ori: 16/26 decembrie 1591–15/25 iunie 1592 și 8/18 octombrie 1592–25 aprilie/5 mai 1595. A ajuns la domnie cumpărând tronul cu 1 milion de galbeni. Ca să-și plătească datoriile, a scos dări noi, „prădând” țara. Țara s-a răsculat, iar Aron a înăbușit răscoala cu cruzime. Poarta l-a mazilit (1592), dar, datorită rugăminților creditorilor săi, a fost numit din nou Domn.

1816 – A încetat din viață Ferenc Benkő (4 ianuarie 1745 – 16 decembrie 1816)

Pastor reformat și mineralog transilvănean, întemeietorul Muzeului de Științe Naturale din Aiud.

1859 – Legea asupra taxelor vamale

În anul 1859, după proclamarea și înfăptuirea Unirii, Comisiunea Centrală de la Focșani a decis exploatarea vămilor în regie proprie de către stat, ceea ce s-a și făcut prin regulamentul decretat în același an, Proiectul pentru administrarea vămilor Principatelor Unite ale Moldovei și Țara Româneasca, influențat mai ales de legislația franceză, promulgat de Alexandru Ioan Cuza la 16 decembrie 1859. A fost cea mai veche lege pentru sistematizarea vămilor din toate punctele de vedere: administrație, impunere, principii și norme economice, financiare, juridice și sociale, prima organizare vamală a Principatelor Române.

1859 – S-a născut Vasile Tarnavschi

16 decembrie 1859, Mihoveni, Suceava – 4 februarie 1945, București

Profesor universitar, unul dintre teologii de seamă ai Ortodoxiei române. Licențiat al Facultății de Teologie din Cernăuți (1882), a obținut titlul de Doctor în Teologie al aceleiași facultăți în 1884. A urmat studii postuniversitare de Exegeză biblică și Limbi semitice la Viena, Breslau (Wroclaw) și Berlin. A fost preot în Stroiești (Suceava) și Cernăuți, apoi profesor la Catedra de Studiul Biblic al Vechiului Testament și Limba ebraică la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde a suplinit o vreme și Catedra de Teologie Practică și a predat cursuri opționale de aramaică, siriană și arabă. A fost de cinci ori decan al Facultății de Teologie (1912–1920) și rector al Universității din Cernăuți. A fost membru al Consiliului Bucovinei și delegat la Congresul General al Bucovinei care a votat Unirea Bucovinei cu Regatul Român. Ca director și redactor al revistei Candela (1923–1932) și președinte al Asociației Clerului din Bucovina, profesor și teolog, Vasile Tarnavschi s-a impus ca un exeget de referință al secolului trecut. Cercetările sale de exegeză și teologie biblică s-au concretizat prin publicarea volumelor Introducere în sfintele cărți ale Testamentului Vechi și Arheologie biblică.

1860 – S-a născut Ion Dragalina

16 decembrie 1860, Caransebeș, Austro-Ungaria/Caraș Severin – 9 noiembrie 1916, București

General considerat unul dintre cei mai valoroși generali români din primul război mondial, erou al primului război mondial, căzut la datorie în prima linie a frontului. A urmat Școala de cadeți din Timișoara, și-a continuat studiile militare la Academia Militară de la Viena (1884), fiind încadrat în armata austro-ungară. În paralel a absolvit și Școala de ingineri geodezi. În 1887 a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița în România și a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent. A avansat treptat pe scara ierarhică până la locotenent-colonel (1908). A fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București (1908–1911). În anii neutralității României, s-a ocupat de fortificarea Văii Prahovei. La începerea primului război mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3 teritorial. Pentru ridicarea nivelului științific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituită în învățământul militar, a fost decorat cu Ordinul Steaua României, cl.V, apoi cu Ordinul Coroana României, cl.IV. În 1916, înainte ca România să intre în Primul Război Mondial de partea Aliaților, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie, la Turnu Severin. Trupele diviziei acopereau o distanță mare din frontiera de vest a României, de la izvoarele Argeșului până la Calafat. Divizia sa a luptat cu curaj, în august 1916, la Orșova și pe valea râului Cerna. După ce au atacat la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit, la 19 august, să ocupe culmile muntoase Alion, Ozion și Drănic, eliberând în zilele următoare orașul Orșova. În octombrie 1916, în momente grele pentru trupele române, generalul a fost numit comandant al Armatei I. În prima bătălie de la Jiu, militarii români au reușit să respingă puternica ofensivă inamică și astfel să oprească înaintarea spre Oltenia. Plecat în Valea Jiului pentru a lua legătura cu cei aflați în prima linie a frontului, generalul a fost rănit grav de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat. Se spune că generalul l-ar fi întrebat pe medic: „Cum aș putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce în luptă, păstrându-mi brațul sau tăindu-l?” „Prin amputarea brațului vindecarea ar fi mai grabnică”, a răspuns medicul. „Ei bine, taie-l, doctore, o să-mi ajungă și un singur braț”. Și asta s-a întâmplat dar, câteva zile mai târziu, generalul erou a murit din cauza septicemiei. Pe patul de spital, regele Ferdinand I i-a conferit Ordinul „Mihai Viteazul”.

1871 – A apărut revista Dreptul

La 16 decembrie 1871 vedea lumina tiparului primul număr al revistei Dreptul sub conducerea lui Grigore G. Păucescu, editor fiind Societatea juridică al cărei președinte era Constantin Bosianu. A fost cea mai veche publicație juridică din România și a doua revistă, în ordine cronologică, după Convorbiri literare.

1878 – S-a născut Nicolae Bănescu

16 decembrie 1878, Călărași – 11 septembrie 1971, București

Istoric, specialist în bizantinologie, membru titular (din 1936) și vicepreședinte (1938–1947) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București, s-a specializat în Limba greacă și Literatura bizantină la Universitatea din München (1912–1914) și a luat Doctoratul cu Magna cum laudae (1914). După licență, a fost numit profesor la Colegiul Național „Carol I”, apoi la Liceul „Frații Buzești”, Liceul Comercial „Gheorghe Chițu” și Școala Normală din Craiova. Silit să părăsească Craiova, după ce s-a solidarizat cu țăranii răsculați în 1907, a fost numit revizor școlar la Argeș de Spiru Haret, apoi inspector școlar la București, director la Liceul „Gh. Lazăr” și la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu. Anii petrecuți la Craiova coincid cu debutul său în activitatea științifică, cu lucrări în domeniul literaturii antice grecești. A publicat articole, comentarii, însemnări critice despre biblioteca, teatrul, societatea și presa craioveană în revista Ramuri. A fost profesor de Istorie bizantină și rector (1924–1926) la Universitatea din Cluj, profesor universitar la București, la catedra de Studii bizantine a Facultății de Istorie-Filosofie până la pensionare. A publicat studii de bizantinologie în revista Ramuri. A fost secretarul Secției de istorie din cadrul Academiei, directorul Institutului de Studii Bizantine și al Institutului de Studii al Sud-Estului European și conducător al Revistei istorice.

1883 – S-a născut Kós Károly

16 decembrie 1883, Timișoara – 25 august 1977, Cluj

Arhitect, scriitor, grafician, etnograf, profesor universitar și politician maghiar; exponent al transilvanismului din Austro-Ungaria și România. A studiat inițial ingineria, mai târziu îndreptându-se spre arhitectură. Încă din timpul studiilor a manifestat un puternic interes pentru arhitectura tradițională țărănească, călătorind în Ținutul Secuiesc și zona cu folclor de tip Kalotaszeg (pe cursul râului Călata și în jurul localității Rimetea, Alba). În 1914 s-a mutat la Stana, un sat în comuna Almașu, Sălaj unde și-a construit o casă numită Varjúvár, într-un stil unic. A fost încorporat în armată la începutul primului război mondial, în 1915, dar a fost eliberat în scurt timp, la cererea Ministerului Culturii. După o călătorie de studii la Istanbul (1917–1918), i s-a oferit postul de profesor la Facultatea de Arte din Budapesta, dar a refuzat, dorind să se întoarcă în Transilvania. În primăvara lui 1919, împreună cu un grup de intelectuali maghiari, a proclamat „Republica din Călata”, fiind respins de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, iar în 1921 a fondat, împreună cu Lajos Albrecht și alții, Partidul Popular Transilvănean (ulterior, Partidul Popular Ungar). A fost editor și grafician la ziarul politic ilustrat Vasárnap, în 1924, a fondat editura Erdélyi Szépmíves Céh („Breasla artistică transilvăneană”), împreună cu câțiva prieteni și apoi a fost conducătorul unei asociații de artiști maghiari din România. În 1944, casa sa fiind jefuită, s-a alăturat familiei la Cluj, unde a fost director al Asociației Economice Ungaro-Transilvănene, președintele Uniunii Populare Maghiare (Magyar Népi Szövetség, MNSz) și mai apoi membru în Parlamentul României (1946–1948). A fost profesor de Construcții agricole, decan (1945–1946) la Colegiul Superior din Cluj până în 1953. Și-a continuat activitatea de arhitect în Ardeal până în 1960. A făcut multe proiecte de locuințe, clădiri publice, construcții agricole, construcții și restaurări de biserici, dintre care: Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Biserica cu Cocoș din Cluj, Biserica reformată din satul Tetișu, Sălaj, Biserica Greco-Catolică din Feiurdeni, Gimnaziul calvin de fete din Sfântu Gheorghe, Clădirea uzinelor comunale din Târgu Mureș etc.

1884 – S-a născut Ion N. Angelescu

16 decembrie 1884, Pitești – 16 februarie 1930, București

Economist, profesor universitar și om politic liberal. A fost licențiat în Drept, Litere și Filosofie al Universității din București, a devenit Doctor în Științe Economice la Universitatea din München. A fost director adjunct la Direcția de statistică din Ministerul Agriculturii și Domeniilor, director al Contabilității Generale a Statului și a datoriei publice în Ministerul de Finanțe, secretar general în Ministerul de Finanțe, expert în tratativele de pace cu Puterile Centrale din 1918, director general al Comerțului în Ministerul Industriei și Comerțului, Secretar general al Ministerului de Industrie și Comerț, Ministru de Finanțe al României în Guvernul Artur Văitoianu, subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în Guvernul Alexandru Averescu (2) și în Guvernul Take Ionescu, președinte al Asociației Economiștilor din România, deputat în Parlamentul României. După ce s-a implicat activ alături de alți economiști de valoare în acțiunea de înființare a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale, a devenit profesor la catedra de Istoria comerțului și catedra de Știință și legislație financiară, rector (1924–1929). Din lucrările sale: Asigurările sociale în statele moderne, Începuturile capitalismului modern, Istoria luptelor pentru expansiunea economică (sec. 16–sec. 20), Politica economică a României Mari, Tehnica stabilizării leului, Finanțele publice ale României în ultimii 20 de ani (lucrare scrisă în ultimele luni de viață) etc.

1886 – Al doilea experiment al unui motor cu reacție

După primul model, prezentat la 13 august 1886, care a obținut brevetul francez cu nr. 17.9001/12 octombrie 1886 pentru Ambarcațiune cu reacție – Motor cu reacție, Alexandru Ciurcu și Just Buisson au construit un al doilea motor, mai puternic, cu un recipient mai mare, care urma să mărească presiunea din interiorul cilindrului și viteza de ieșire a gazelor. Experimentarea acestei noi mașini, la data de 16 decembrie 1886, s-a terminat printr-un dezastru: mașina a explodat omorându-i pe Just Boisson și pe un asistent al inventatorilor, care se afla la cârma ambarcațiunii, iar ambarcațiunea s-a scufundat. Alexandru Ciurcu, care a reușit să scape înotând până la mal, a fost acuzat de ucidere din culpă, dar a fost achitat. Marele public nu a considerat că accidentul se datora faptului că cei doi inventatori se jucau cu explozivi puternici.

Ciurcu a avut dificultăți în a explica faptul că motorul se baza pe un principiu fizic complet diferit, cel al forței de reacțiune provocate de un jet de gaze, nu al unei forțe provocate de o explozie. Gaston Tissandier, editorul revistei La Nature, care era și el inventator, l-a încurajat pe Ciurcu să-și continue experimentările.

A fost și un al treilea experiment, în 1888 – Ciurcu s-a asociat cu Emil Sarrau și Paul Vieille, inventatorul prafului de pușcă alb. De data aceasta au montat aparatul pe o drezină de cale ferată. Experiența, efectuată în anul 1888 pe sectorul de cale ferată Sevran-Livry (lângă Paris) a fost reușită. Eliminând posibilitatea de a utiliza abur sub înaltă presiune sau aer comprimat, inventatorii s-au concentrat asupra utilizării unui amestec exploziv cu ardere lentă pentru a produce presiunea. Camerele de combustie utilizate erau executate din bronz. Totuși ideile inventatorilor erau prea avansate pentru posibilitățile tehnologice ale vremurilor: inventatorii căutau să utilizeze tehnologia mașinilor cu aburi pentru a aplica principiile motoarelor cu reacție. Greutatea motoarelor a fost probabil elementul care a determinat oprirea experiențelor. În plus, pericolul de explozie nu putea fi eliminat. A fost nevoie de jumătate de secol până la realizarea în anul 1943 a primelor motoare cu reacție utilizabile în mod practic.

1887 – S-a născut Ion Bărbulescu

16 decembrie 1887, Odobești, Vrancea – 1 noiembrie 1969, București; pseudonim artistic „B’Arg”

Pictor. A fost un autodidact în domeniul picturii, făcând studii independente privind tehnicile de desen și culoare, precum și o călătorie de studii și documentare în Franța. A abordat tehnici diverse – ulei, acuarelă, cărbune și îndeosebi pastel. Primele sale desene au fost publicate în revista Toamna din București, începând cu anul 1906, semnate cu pseudonimul B’Arg. Tot din 1906 a avut rubrică permanentă în Revista Copiilor și a Tinerimii și în Dimineața copiilor, iar primele expoziții la care a participat au fost cele din 1915, la Cazinoul Constanța și la Sala Minerva din București. În timpul primului război mondial, a fost încorporat în Regimentul 10 Putna din Focșani, iar în 1917 a fost chemat la Iași, unde a făcut parte din Grupul artiștilor mobilizați, înființat pe lângă Marele Cartier General, colaborând cu desene la ziarele și revistele din Iași: România (sub conducerea lui Mihail Sadoveanu), Arena, Dușmanul, Greerul (cu George Ranetti). O mare parte din opera sa este inspirată din lumea celor săraci, a celor excluși din societatea interbelică și mai ales din universul copilăriei. Sute de imagini din această lume au împodobit presa din anii ’20–’40 și o parte din acestea se găsesc expuse astăzi la Palatul Suțu din București.

1891 – A încetat din viață Ion Ionescu de la Brad (Ion Isăcescu; 24 iunie/6 iulie 1818 – 16/28 decembrie 1891)

Agronom și economist, savant și scriitor; întemeietorul școlii românești de agronomie; revoluționar pașoptist; membru de onoare al Academiei Române.

1894 – A încetat din viață Alexandru Orăscu (30 iulie 1817 – 16 decembrie 1894)

Arhitect, urbanist și profesor universitar; rector al Universității București; autorul Planului Orăscu al Bucureștilor.

1908 – S-a născut Jean David

16 decembrie 1908, București – 1993, Tel Aviv, Israel

Pictor, grafician, artist decorator român-israelian, activ în Bucureștiul interbelic în mișcarea de avangardă, iar după 1944, în Israel. A studiat la Paris între 1927–1937, printre altele, la Academia Scandinavă din Montparnasse și la Academie Libre, unde l-a avut profesor pe André Lhote. În țară s-a alăturat grupului din jurul revistei unu, editată de Sașa Pană, la care a și contribuit. În 1935 a întreprins o călătorie în Palestina, Egipt și Corfu. În 1932 a ilustrat volumul lui Sașa Pană Viața romanțată a lui Dumnezeu.

În 1942 a emigrat din România aflată sub regim antonescian, fugind cu o barcă pe mare, împreună cu alți 12 evrei (inclusiv artistul Theodor Brauner, fratele lui Harry și Victor Brauner). După o perioadă de doi ani de deținere de către autoritățile britanice într-un lagăr din Cipru, a ajuns în 1944 să se stabilească în Palestina, aflată atunci în ultimii ani ai regimului de mandat britanic. După proclamarea Statului Israel în 1948 a servit în flota militară israeliană. A devenit unul dintre cei mai activi artiști plastici ai noului stat Israel, înființând alături de Marcel Iancu satul artiștilor Ein Hod, și-a expus lucrările sale în Israel, la Londra și la New York.

Galerie de imagini: Jean David [WIKIART]

1910 – Primul zbor experimental al avionului Coandă 1910

Aeroplanul fără elice, dotat cu un propulsor-turbină, inventat de Henri Coandă, a făcut senzație la cel de-al doilea Salon de Locomoție Aeriană de la Paris. Săptămânalul francez La vie au grand air dedica un număr excepțional salonului și descria în detaliu biplanul lui Coandă, care „diferă în concepție și construcție de tot ce s-a făcut până acum”.

Relatări similare au apărut în diferite publicații cu specific aeronautic: La Tèchnique Aeronautique, Jahrbuch der Lufthart, a fost semnalat și în țară, chiar din momentul expunerii sale la Paris, în Adevărul. La 16 decembrie 1910, tânărul Coandă își scotea aparatul de zbor pe terenul militar de la Issy-les-Moulineaux, de lângă Paris, pentru un test, dar avionul s-a comportat surprinzător. Până să se ridice de la sol, flăcările care ieșeau din ajutaj au provocat un incendiu, fiind orientate către fuzelajul aparatului, și nu în exterior așa cum se aștepta inginerul. Pericolul enorm, cauzat de faptul că fuzelajul fusese fabricat din lemn, iar habitaclul era și el expus focului, l-a forțat pe Coandă să abandoneze aparatul și să se salveze. Acest eșec (inclusiv de ordin financiar) nu l-a descurajat ci, dimpotrivă, l-a ambiționat. Abia după efectuarea unor studii aprofundate, care au durat peste două decenii, cele întâmplate cu prilejul acestei încercări au fost materializate în ceea ce a intrat în istoria științei și tehnicii sub numele de Efectul Coandă, cu numeroase aplicații în domeniul hidrodinamicii și al aerodinamicii.

1918 – Începutul reformei agrare în România Mare

Prin Decretul-lege nr. 3.6971918 privind exproprierea pământului, publicat în Monitorul Oficial nr. 215/16 decembrie 1918, între anii 1918–1921 s-au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pământ care au fost împărțite țăranilor, modificându-se astfel structura proprietății în noua Românie. Practic, Regele Ferdinand I, sprijinit de Parlament și de Guvern, a decis să exproprieze mari părți ale moșiilor (inclusiv bisericești), dar și unele construcții aferente, pentru a-i împroprietări pe țăranii săraci care au luptat în primul război mondial și pe văduvele eroilor de război, dar și pentru a crea pășuni și păduri comunitare.

1921 – Nicolae Titulescu a fost numit ambasador al României la Londra

Nicolae Titulescu, numit în acest post de Regele Ferdinand I, a funcționat în perioada 16 decembrie 1921–6 iulie 1927, ulterior de Regele Mihai I, între 1 august 1928–20 octombrie 1932 și de Carol al II-lea, între 29 august 1936–1 noiembrie 1936. Toată activitatea diplomatică a lui a avut în vedere respectarea intereselor României pe plan internațional, consolidarea Marii Uniri, realizarea unor sisteme de securitate colectivă care să garanteze securitatea și integritatea României, păstrarea atmosferei de pace în Europa.

1924 – S-a născut Hajdu Zoltan

16 decembrie 1924, București – 12 februarie 1982

Poet, traducător, pictor, compozitor maghiar din Transilvania. A absolvit studiile medii în Târgu Mureș. După al doilea război mondial a locuit în Belgia și Danemarca timp de doi ani. Întors acasă, s-a alăturat Asociației Poporului Maghiar. Poezii ale sale au fost publicate pentru prima dată în 1950. într-o antologie, iar piesa lui, Mireasa desculță (în colaborare cu András Sütő) a fost jucată la Cluj în același an și a primit Premiul de Stat. În Bucureștiul anilor ’50 a lucrat la Radioul Român, apoi, la Târgu Mureș, a organizat și condus Ansamblul Popular de Stat Secuiesc (devenit cunoscut sub numele de Ansamblul de Artă Mureș). A publicat și tradus mai multe volume de poezie. În ultimii 15 ani ai vieții a pictat și a compus piese instrumentale și cântece, care au fost interpretate la București, Târgu Mureș, Viena și Bruxelles. A publicat volume de versuri: Până la moarte, Excursie, Cântece simple, Poemul lupului, Cuvânt flaut, Pietre pe marginea drumului, Sky Blue Magic, Întrebător etc.

1926 – S-a născut Ioan Ceterchi

16 decembrie 1926, Ferneziu–Baia Mare – 6 aprilie 1992, București

Jurist, specialist în teoria statului și a dreptului, politician comunist, membru corespondent (din 1974) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Drept din Cluj. A obținut și titlul de Doctor în Drept la Universitatea din Leningrad/Sankt Petersburg (1953). După absolvire, a fost profesor la catedra de Teoria și Istoria statului și dreptului a Facultății de Științe Juridice din Cluj, în paralel deținând și funcția de șef al Secției de Știință și Cultură a Regionalei PCR Cluj. Ulterior, s-a transferat la Universitatea din București, devenind totodată membru al CC al PCR, președinte al Consiliului Legislativ și membru al Consiliului de Stat al RSR, ministru al Justiției în Guvernul Ilie Verdeț. În anul 1984 a fost trimis ambasador în Suedia și Norvegia, din 1990 fiind ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Suediei.

1935 – S-a născut Emanoil Mihăilescu

16 decembrie 1935, București – 27 februarie 2019

Arhitect, membru al Uniunii Arhitecților din România, deținut politic. S-a născut într-o familie de mici meseriași. A urmat cursurile Facultății de Arhitectură între 1953–1958. În septembrie 1958 a fost arestat, ca membru al „organizației Rugul Aprins”. Timp de 5 ani a făcut detenție politică la Jilava, Periprava, Salcia, Stoenești, Gherla. Din 1963 a lucrat ca proiectant la Institutul Proiect București, iar trei ani mai târziu a primit dreptul de a-și relua studiile la Facultatea de Arhitectură, absolvind în 1968. A fost repartizat la IPCM, unde a participat la elaborarea unor studii și oferte pentru Iran, Egipt și URSS și a realizat proiecte de hale industriale și construcții auxiliare tehnico-administrative, ca: Întreprinderea Mecanică Bistrița, Întreprinderea Mașini Agregate Iași, Întreprinderea Unirea Cluj, Întreprinderea de Orologie Arad, Întreprinderea Mașini Agregat Sf. Gheorghe, Întreprinderea Steaua Roșie București, Întreprinderea de Rulmenți Bârlad. În 1987 a fost detașat la Institutul Carpați, pentru realizarea proiectului Casa Republicii. Ulterior a fost Arhitect-șef al sectorului 4 București și, din 1993 până la pensionare a lucrat la Inspecția de Stat în Construcții a Ministerului Lucrărilor Publice. Din 2000 a fost secretarul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala București.

1936 – S-a născut Constantin Flondor

16 decembrie 1936, Cernăuți, Bucovina

Pictor și profesor universitar care locuiește și lucrează la Timișoara, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1964). A studiat la Liceul de Arte Plastice din Timișoara și la Institutul „Nicolae Grigorescu“ din București (1954–1960). A refuzat repartiția la Medgidia, lucrând sporadic ca muncitor calificat, pictor executant la Opera Română și Teatrul Maghiar din Timișoara. Între 1962–1991 a fost profesor la Liceul de Arte Plastice Timișoara. Începând cu anul 1967 a expus atât în țară cât și în străinătate (Berlin, Düsseldorf, Nürnberg, Oslo, Bologna, Bethonvilliers, Maastricht, Eindhoven, Budapesta, Szeged, Odessa, Vatican, Bruxelles) și a făcut parte din trei grupuri artistice: co-fondator al grupului 111, împreună cu Ștefan Bertalan și Roman Cotoșman, co-fondator al grupului Sigma și al grupării Prolog. Din 1991 a fost cadru didactic universitar și decan (1996–1999) la Facultatea de Artă a Universității de Vest Timișoara. A făcut de-a lungul anilor instalații, performance, a scris, a practicat mail-art, a făcut film, a desenat, a pictat, a avut intervenții în natură etc. A fost premiat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, de American-Romanian Academy of Arts and Sciences (ARAA) Los Angeles, USA, de Academia Română cu premiul „Ion Andreescu” și decorat de președintele României cu Ordinul Meritul Cultural.

Biografie ilustrată: Flondor Constantin [Artindex]

1937 – S-a născut Marin Gherasim

Marin Haralambie Gherasim; 16 decembrie 1937, Rădăuți, Bucovina – 27 martie 2017, București

Artist plastic, profesor universitar, membru al Uniuni Artiștilor Plastici din România. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București la clasa Octav Angheluță în 1962. În paralel a frecventat atelierul pictorului Catul Bogdan. A fost asistent la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București, istoric de artă la Institutul de Istoria Artelor al Academiei Române, profesor la Academia de Arte București (din 1990). A debutat în 1962, la Expoziția Orașului București (Sala Dalles), participând apoi la majoritatea expozițiilor anuale, bienale, republicane organizate în capitală. A fost laureat al Marelui Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici pe anul 2001. A publicat cartea de eseuri A patra dimensiune.

Biografie ilustrată: Gherasim Marin Haralambie [Artindex]

 1938 – A fost înființat Frontul Renașterii Naționale, FRN

Partid înființat de regele Carol al II-lea la data de 16 decembrie 1938, fiind primul partid „de masă” din România. Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica, în Art.1, că FRN este „unică organizație politică în stat„, pentru ca Art. 7 să specifice „orice altă activitate politică decât acea a FRN fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți„. Scopul, enunțat în Art. 2, era „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului„, iar Art. 6 prevedea că numai FRN avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri. În plus, se cerea tuturor deputaților și senatorilor să poarte uniforma FRN și să presteze juramânt de credință regelui. Șeful suprem al FRN era regele; totodată, s-a reorganizat și formațiunea paramilitară.  Straja țării.

1942 – Conducătorul legionar Horia Sima a evadat din lagărul din Germania și s-a refugiat în Italia

Împrejurările evadării au rămas necunoscute. Ministrul italian de externe Galeazzo Ciano nota cu acest prilej: „A sosit în Italia Horia Sima, șeful legiunii românești. Pentru că a fugit din Germania, cu un pașaport fals, Himmler ne cere extrădarea lui. Din partea mea, l-am consiliat pe Duce să-l extrădeze, fără alte discuții, cu atât mai mult cu cât prezența lui aici ne-ar crea probleme cu Antonescu. Apoi, una peste alta, un derbedeu mai puțin”. Horia Sima a fost readus în Germania; naziștii i-au internat pe legionari în lagărele de concentrare de la Buchenwald și Sachsenhausen iar pe Horia Sima la izolare, în lagărul de la Sachsenhausen.   

1943 – Astronomul Victor Daimaca a descoperit o a doua cometă

La 3 septembrie 1943, Victor Daimaca a descoperit prima cometă evidențiată de un român, denumită de Uniunea Astronomică Internațională 1943c Daimaca. A doua cometă a fost descoperită de astronomul Victor Daimaca concomitent cu alți 2 astronomi, Van Gelt și Peltier. Uniunea astronomică internațională a denumit cometa după numele celor 3 descoperitori: Cometa VanGelt-Peltier-Daimaca.

Victor Daimaca este singurul astronom român care a descoperit nu una, ci două comete.

1943 – S-a născut Tudor Olteanu

16 decembrie 1943, Timișoara

Comparatist și teoretician literar. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din București și a luat licența în Filologie română în 1966, după care a devenit asistent la catedra de Literatură comparată și universală la Facultatea de Filologie din București. A debutat în Gazeta literară (1964) și apoi editorial cu Morfologia romanului european în secolul al XVIII-lea (1974). Cercetarea de factură academică, încadrabilă în critica universitară, a fost continuată cu Morfologia romanului european în secolul al XIX-lea (1977).

1943 – S-a născut Corneliu Bîrsan

16 decembrie 1943, Muntenii de Jos, Vaslui – 31 august 2024

Jurist și profesor, membru corespondent (din 2017) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București, unde a obținut și titlul de Doctor în Drept (1977), apoi Facultatea Internațională pentru Studiul Dreptului Comparat din Strasbourg. Din 1967 a urmat o carieră universitară, de la asistent la profesor titular la Catedra de Drept Privat și decan (1990–1998) al Facultății de Drept a Universității din București, ulterior profesor al Facultății de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din București, fiind titularul cursurilor de Drept civil, Drepturile Reale Principale și Teoria Generală a Obligațiilor. A fost membru al Comisiei Europene a Drepturilor Omului și judecător al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, CEDO (1998–2013). A scris lucrările: Drept civil. Drepturile reale principale, Convenția europeană a drepturilor omului (2 vol.).

1943 – A încetat din viață Nicolae Ghica-Budești (22 decembrie 1869 – 16 decembrie 1943)

Arhitect; unul dintre promotorii stilului neoromânesc în arhitectură; membru de onoare al Academiei Române; a proiectat noile clădiri ale Universității bucureștene, Muzeul Țăranului Român.

1944 – A reapărut la București, zilnic, revista Bilete de papagal

Într-o sâmbătă, Tudor Arghezi a scos ultima serie – a patra – a publicației Bilete de papagal în format de ziar, din care au apărut 48 de numere. Bilete de papagal a fost un ziar scos de Tudor Arghezi, deschis, în special, tuturor scriitorilor consacrați, dar și tinerelor talente.

A apărut în patru serii: zilnic, între 2 februarie 1928–9 august 1929; săptămânal, între 15 iunie–5 octombrie 1930; săptămânal, între 7 iunie 1937–februarie 1938; zilnic, între 9 aprilie – 30 septembrie 1943, intercalat (cu chenar) în paginile ziarului Informația zilei; zilnic, între 16 decembrie 1944–14 februarie 1945; din iulie 1966 până la moartea lui Arghezi.

1944 – S-a născut Emil Pintea

16 decembrie 1944, Cluj – 7 ianuarie 2004, Cluj

Poet și pictor. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1968). Debutul absolut s-a produs în 1968, cu poezii în Luceafărul. A fost inclus în volumul colectiv Alpha ’87. A publicat volumul Rare ploi rare. A fost autor al unor indici bibliografici: Blajul (1934–1936, 1972); Steaua (1949–1974, 1979 – în colaborare); Boabe de grâu (1930–1935, 1986); Gândirea. Antologie literară.

1945 – Conferința de la Moscova

Conferință din perioada 16–26 decembrie, cunoscută sub numele de Întâlnirea interimară a miniștrilor de externe Ernest Bevin (Regatul Unit), Viaceslav Molotov (URSS) și James F. Byrnes (SUA), a adus în discuție problemele ocupației, restabilirii păcii și unele chestiuni care țineau de Orientul Îndepărtat.

Comunicatul, semnat de cei trei miniștri de externe și dat publicității la încheierea conferinței, conținea o declarație comună pentru rezolvarea unei serii de probleme apărute la încheierea celui de-al doilea război mondial. Cuprindea următoarele secțiuni: 1. Pregătirea tratatelor de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda; 2. Comisia Orientului Îndepărtat și Comisia Aliată de Control pentru Japonia; 3. Coreea; 4. China; 5. România; 6. Bulgaria; 7. Înființarea în cadrul ONU a unei comisii pentru controlul asupra energiei atomice. În privința României, a hotărât recunoașterea guvernului condus de Petru Groza, cu condiția includerii câte unui reprezentant al PNL și PNȚ precum și organizarea de alegeri libere.

1947 – S-a născut Crișan Mușețeanu

16 decembrie 1947, București

Arheolog. A absolvit Facultatea de Istorie din București în 1970. A devenit Doctor în Istorie în 1993. A fost profesor de Istorie la liceu în Fetești, muzeograf, director (1975–1977) la Muzeul de Istorie Călărași, muzeograf la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București – Muzeul „Curtea Veche”, muzeograf, director general (1997–2010) al Muzeului Național de Istorie a României și a avut o importantă activitate de cercetare pe șantiere arheologice. Este membru al Comisiei Naționale de Arheologie. Din opera sa: Ateliere ceramice romane de la Durostorum, Corona Laurea, Histria.

1949 – S-a născut Sergiu Cipariu–Babu

16 decembrie 1949, Pănade–Sâncel, Alba – 6 ianuarie 2020, Orlat, Sibiu

Taragotist de muzică populară sibian. Mare parte din creația sa a fost inspirată din cântecul popular din Mărginimea Sibiului. De-a lungul vieții a colaborat cu mulți dintre marii artiști ai muzicii populare românești, a fost prieten și apropiat al lui Ioan Bocșa, pe care îl acompania la țambal în concertele sale și cu care a avut numeroase turnee, inclusiv peste Ocean.

Sergiu Cipariu – Bate vântul, iarba crește [TVR,Tezaur folcloric]

1950 – S-a născut Nelu Ploieșteanu

Ion Dumitrache; 16 decembrie 1950, Ciorani, Prahova – 2 aprilie 2021, București

Unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România. Muncește de la 18 ani, când a început să cânte în satul natal, cu timpul învățând să cânte la pian și la acordeon. A cântat la restaurantele Caraiman, Bulevard, Doina, Crama Domnească, Caru’ cu Bere din București. În 1979 a plecat în primul turneu, cu Ansamblul Mugurelul, în Franța, Italia, Belgia și Olanda, urmat de multe alte turnee în Italia, Spania, Germania. A lansat 18 albume, a cântat la Șarpele roșu și la Perla, cele mai importante colaborări le-a avut cu actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache.

Viața n-o poți cumpăra

1951 – S-a născut Virgiliu Dan Dimulescu

16 decembrie 1951, Băbeni–Bistrița, Vâlcea – 21 octombrie 2020, Caracal

Pictor. A urmat Liceul de muzică și arte plastice, Craiova, Institutul de Arte Plastice și Decorative „Ion Andreescu” Cluj –Napoca, Universitatea „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, luând licența la Facultatea de Arte și Design de la Universitatea de Vest, Timișoara. A debutat în 1977 într-o expoziție de grup la Galeria UAP Cluj-Napoca.

A participat la numeroase expoziții de grup (Corabia, Slatina, Târgu Jiu, Craiova, Calafat, Râmnicu Vâlcea, Sibiu etc.), personale (Slatina, Caracal, Craiova, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea etc.), tabere de creație.

Biografie ilustrată: Dimulescu Dan Virgiliu [UAP Vâlcea]

1951 – S-a născut Dan Cristea

16 decembrie 1951, Moinești, Bacău

Informatician, matematician, cercetător, profesor universitar și scriitor, specialist în lingvistică computațională, membru titular (din 2015) al Academiei de Științe Tehnice din România, membru corespondent (din 2015) al Academiei Române. A obținut diploma de inginer în specialitatea Calculatoare, la Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare, în 1975. A urmat cursurile Facultății de Matematică, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o, cu diplomă de matematician, în 1981. În 1994, a obținut titlul de Doctor Inginer în specialitatea Calculatoare la Universitatea Politehnica București, Facultatea de Automatică și Calculatoare. Este inițiatorul secției de masterat în Lingvistică Computațională din cadrul Facultății de Informatică a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. A pus online cele 36 de volume din Dicționarul Tezaur al Limbii Române, folosit acum de cercetătorii Academiei Române, a creat wordnet-ul românesc, o platformă de sinonime. Lista sa de publicații de natură științifică cuprinde peste 200 de lucrări.

1953 – S-a născut Leonard Oprea

16 decembrie 1953, Prejmer, Brașov

Prozator, poet, haijin și eseist contemporan, traducător român și american. A urmat Universitatea Transilvania din Brașov, având și o specializare în mass-media la Chico University California, în 1990. A debutat în 1981 cu proză scurtă în revista literară Vatra din Târgu Mureș. Între 1981–1987 a publicat proză în principalele reviste literare naționale, pentru care a primit premii literare naționale pentru proză scurtă (1981, 1982, 1984, 1985). Între 1978–1989 a devenit disident anticomunist, fiind interogat de Securitate, a participat la revolta muncitorilor din Brașov, din 15 noiembrie 1987. După această dată a fost interzis ca scriitor de către cenzura ceaușistă. După 1990 a publicat articole, eseuri și proză în reviste literare și culturale naționale: Orizont, Timpul, Atelier LiterNet. A creat Fundația Culturală „Vladimir Colin”, onorând cu premiile sale intelectuali români și americani-români, a fondat Editura Athena Publishing House. Începând din 1999 a trăit în SUA, la Boston, Massachusetts, însă recent s-a întors în Romania unde își continuǎ activitatea literară.

1952 – S-a născut Rolf Bossert

16 decembrie 1952, Reșița – 17 februarie 1986, Frankfurt am Main, RFG

Poet de limba germană originar din Banat. A urmat Facultatea de Limbi Străine a Universității din București, secția Germană-Engleză (1971–1975), fiind repartizat profesor de Limba germană la Bușteni. A fost ulterior instructor cultural și organizator de programe la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București, apoi lector/redactor la Editura Meridiane Editura Kriterion din București. A debutat în 1971 în revista de limbă germană Neue Literatur, cu poezia Japanisches Märchen (Poveste japoneză). A făcut parte din Aktionsgruppe Banat (Grupul de acțiune Banat), un cerc de prieteni și scriitori (între care Richard Wagner, William Totok, Johann Lippet, Gerhard Ortinau), care discutau probleme de literatură, își comentau reciproc lucrările, dar erau activi și din punct de vedere politic. Grupul, intrat în atenția Securității, a fost reprimat. După 1977, a fost membru al cenaclului literar „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timișoara la care au aderat și Herta Müller, Helmuth Frauendorfer, Roland Kirsch și alții. După percheziții, interogatorii, o mustrare scrisă din partea Securității și după ce a fost bătut de niște necunoscuți în preajma sediului Uniunii Scriitorilor din București, în 1984 a depus cerere de emigrare. Nu a mai fost primit la nici un loc de muncă, a fost interzis la publicare, i-au fost confiscate toate manuscrisele, care i-au fost înapoiate doar cu puțin timp înainte de a părăsi România. Deși a devenit cunoscut și apreciat ca poet în Germania, a stabilit întâlniri cu redactori, lectori și prieteni, în mod inexplicabil, la doar șase săptămâni de la emigrarea sa în Germania, la 33 de ani, sărind de la o fereastră de la etajul doi al căminului de azilanți din Frankfurt am Main în care era găzduit împreună cu familia. Au existat speculații privind implicarea Securității, însă fără probe concrete.

1954 – S-a născut Emil Iordache

16 decembrie 1954, Movileni, Iași – 11 octombrie 2005, Iași

Critic și istoric literar, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași (1979). A fost profesor în învățământul gimnazial, secretar de redacție al publicației Caiete botoșănene, asistent, lector, conferențiar, apoi profesor, șef de catedră la Facultatea de Litere din Iași, catedra de Slavistică. Opera sa cuprinde cărți de critică literară, studii și eseuri, traduceri, ghiduri de conversație: Carte către Serghei Esenin, Evadări din Zoorlanda, Cărțile de pe masă, Semiotica traducerii poetice, Variațiuni pe marginea subteranei.

1956 – S-a născut Călin-Andrei Mihăilescu

16 decembrie 1956, București

Teoretician, critic literar, eseist, stabilit din anul 1987 în Canada. Este profesor de Literatură comparată, Teorie critică și Studii hispanice la University of Western Ontario (London, Canada) și autor al multor volume și texte scurte scrise în română, engleză, franceză sau spaniolă. Scrie în diverse genuri academice, eseu, poezie, proză scurtă, cărți-calendar, cărți cu și despre copii. Între cărțile publicate în România sunt: Țară europsită, Antropomorfina, 16-17 ~ Renaștere, manierism, baroc, Cum era? Cam așa… Amintiri din anii comunismului (românesc), Happy New Fear!. Rubrica lui de proză experimentală Artele-s artele apare lunar în revista Orizont din Timișoara.

1958 – S-a născut Dani Constantin

16 decembrie 1958, București

Compozitor de muzică ușoară. A urmat cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București – secția Pedagogie (1977–1981). A debutat în 1985 la Festivalul Melodii ’84 cu piesa Nici nu, nici da. Din 1979 a colaborat și apoi a fost angajat la Radioteleviziunea română, ca maestru de sunet. A contribuit la lansarea lui Adrian Daminescu, a colaborat cu Mihaela Oancea, Mirabela Dauer, Dida Drăgan, Elena Cârstea, Sanda Ladoși. A creat musical-ul Idolul și Ion Anapoda, E..e..e iubire.

Dani Constantin – Ce bucurie ar fi • Corul de Copii Radio, Dirijor Răzvan Rădos, Soliști Tudor Andrei Achim și Chirina Arnăutu

1962 – A încetat din viață Cezar Drăgoi (14 august 1925, Chișinău – 16 decembrie 1962, București)

Scriitor, jurnalist, autor de cărți pentru copii; s-a sinucis.

1963 – Relații diplomatice România – Republica Tunisiană

România a recunoscut Republica Tunisiană în august 1956, imediat după proclamarea independenței, iar relațiile diplomatice, la rang de ambasadă, au fost stabilite la 16 decembrie 1963. Ambasada română la Tunis a fost deschisă în octombrie 1967, iar Tunisia a deschis Ambasada sa la București în octombrie 1981.

1971 – S-a născut Crina Matei

Ecaterina Marina Matei; 16 decembrie 1971, București

Actriță de teatru și film, prezentatoare de emisiuni de televiziune, cântăreață. După patru încercări, a intrat la Academia de Teatru și Film, iar debutul în teatru i-a adus o nominalizare la Gala Premiilor UNITER. La un moment dat, artista a deschis o școală de artă pentru copii, abandonând apoi afacerea pentru televiziune. În amintirea vremurilor când era prezentatoarea emisiunii Cei mai frumoși ani a lansat un album cu melodiile emisiunii, Din cei mai frumoși ani, concept original semnat Marius Mihalache și Crina Matei. A apărut într-un clip cu muzică în registru lăutăresc, Pe ulița armenească, în duet cu Nelu Ploieșteanu. A jucat în filme: La urgență, Portrete în pădure.

Pe ulița armenească

1975 – S-a născut Valentin Bădoi

16 decembrie 1975, Turnu Măgurele, Teleorman

Fost fotbalist, actual antrenor. A debutat pentru FCM Bacău, pe postul de fundaș, a jucat de-a lungul carierei și la Rapid București, Steaua București, FC Timișoara, Universitatea Craiova. A jucat 10 meciuri la Echipa Națională din 2005. A antrenat: FC Clinceni, Sporting Turnu Măgurele, Carmen București, în prezent CSM Cetatea Turnu Măgurele. În 2006 a primit Medalia Meritul Sportiv cl.II cu o baretă, deoarece a făcut parte din echipa Rapidului care a obținut calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005–2006.

1975 – A încetat din viață Eugen Aburel (Eugen Bogdan Aburel; 23 ianuarie 1899 – 16 decembrie 1975)

Medic obstetrician și chirurg renumit al vremii; inovator de tehnici chirurgicale ginecologice.

1976 – S-a născut Mihai Trăistariu

16 decembrie 1976, Piatra Neamț

Cântăreț de muzică pop. Între anii 1996–1998 a participat la 18 concursuri naționale de interpretare muzicală, obținând de fiecare dată premii, șapte din acestea fiind trofee. A vândut până acum peste 2.000.000 albume în țară și în străinătate, a câștigat titlul de Cea mai bună voce din România în 1999, 2000 și 2006, are semnate contracte cu case de discuri din 15 țări.

Mihai Trăistariu – Cât de frumoasă ești

1978 – S-a semnat protocolul final de construcție a Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavodă

Conform contractului, România primea de la Canada un credit în valoare de un miliard de dolari, 680 de milioane de dolari fiind utilizați pentru plata componentelor canadiene. Restul constituiau credite de achiziții pentru ca România să poată participa la construcția de la Cernavodă.

Lucrările au început efectiv în septembrie 1980. Guvernul român a decis să colaboreze cu firma canadiană pentru toate unitățile nucleare prevăzute de Programul nuclear național, la Cernavodă fiind proiectate cinci reactoare de tip CANDU.

1979 – S-a născut Valeria Beșe

Valeria Aurica (Beșe) Motogna; 16 decembrie 1979, Bistrița

Jucătoare de handbal care, de-a lungul carierei, a evoluat ca inter stânga, centru sau inter dreapta. A început să joace handbal la Bistrița, în 1991, a fost remarcată de Gheorghe Tadici și transferată la secția de junioare a echipei antrenate de acesta, Silcotub Zalău în 1994, de unde a promovat apoi la echipa de senioare, cu care a câștigat City Cup 1996, Liga Națională – 2001, 2004, 2005. A jucat apoi la Oltchim Râmnicu-Vâlcea (Trofeul Campionilor EHF – 2007; Cupa Cupelor EHF – 2007; Liga Națională – 2007, 2008, 2009, 2010, 2011; Cupa României – 2007, 2011; Supercupa României – 2011), la HC Zalău, a anunțat că s-a retras din activitate la sfârșitul sezonului 2013-2014, dar a revenit asupra deciziei doi ani mai târziu, în prezent activând la CSU Oradea. A fost unul din cei mai buni apărători centrali ai echipelor la care a jucat. În 1998 și 1999 a obținut cu echipa națională a României două medalii de aur, la Campionatele Mondiale pentru juniori, respectiv pentru tineret. În 2000 și 2008, ea a fost componentă a echipelor naționale ale României care au avansat până în sferturile de finală ale turneelor feminine de handbal de la Jocurile Olimpice. La Olimpiada din 2008 a fost desemnată căpitanul echipei și port-drapelul delegației României la ceremonia de deschidere.

1980 – A încetat din viață Ion Maxim (1 iulie 1925 – 16 decembrie 1980)

Poet, prozator și critic literar; profesor; deținut politic al regimului comunist, trecând prin penitenciarul Aiud și lagărul Periprava.

1981 – S-a născut Ioan Strugari

16 decembrie 1981, Timișoara – 20 martie 2011, Timișoara

Actor al Teatrului Național Timișoara. A urmat Facultatea de Muzică din Timişoara, catedra Artele spectacolului, pe care a absolvit-o în anul 2007, devenind actor la Teatrul Naţional şi profesor de teatru la Colegiul Naţional de Artă „Ioan Vidu” din Timişoara. În cei patru ani de actorie a devenit cunoscut, iubit şi apreciat de timişoreni pentru talentul şi dăruirea sa profesională. I s-au distribuit cele mai importante roluri din piese de teatru cu repertoriu clasic şi modern.

Remember Ioan Strugari

1985 – S-a născut Aylin Cadîr

16 decembrie 1985, Constanța

Cântăreață pop și actriță română de origine turcă. S-a remarcat pe scenă în 2002 în cadrul concursului Alege Asia în urma căruia a înființat formația Pops alături de Diana Bișinicu, Minola Anthea Szikszay și Tina Geru. A jucat în diverse seriale TV și teatru: Forma lucrurilor, Maitreyi, Lecția.

Aylin – Cloud

 

Ziua Solidarității Naționale împotriva Dictaturii

A fost proclamată de Parlamentul României prin Legea nr. 230/9 decembrie 1998, un omagiu adus Revoluției române din 1989, în data declanșării

1989 – Declanșarea Revoluției anticomuniste și anticeaușiste din România

La Timișoara, de la nemulțumiri locale (hotărârea judecătorească prin care pastorul reformat László Tőkés urma să fie strămutat în altă localitate), s-a ajuns la revendicări pe plan politic. Timișorenii au început să se strângă din nou în Piața Catedralei în dimineața zilei de 16 decembrie 1989. Oficialitățile locale au încercat să liniștească lucrurile. Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, primarul, Petre Moț a făcut câteva declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés, însă manifestanții (în jur de 200) au cerut un document oficial care să ateste faptul că hotărârea judecătorească nu va fi pusă în practică. Mulțimea crescuse amenințător – și de vreme ce Petre Moț a refuzat să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, în jurul orei 15, s-a format o delegație care să meargă la Primărie, să vadă ordinul scris. În loc să rezolve cererea, autoritățile i-au amenințat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piața Mare în două ore, vor fi împrăștiați cu tunuri cu apă. Chiar și László Tőkés i-a sfătuit pe oameni să plece acasă. Manifestația s-a transformat în una politică, au avut loc ciocniri între forțele de ordine și manifestanți. Timișorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai și a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu și nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceaușescu!” Circulația a fost întreruptă de cele câteva mii de persoane care se strânseseră în centrul orașului. Se striga „Libertate, Dreptate”, se cânta „Deșteaptă-te, române” și s-a jucat Hora Unirii. Acesta a fost, spun martorii, momentul declanșării Revoluției Române.

Coloanele s-au îndreptat spre Comitetul Județean al PCR, bine păzit de trupele Ministerului de Interne. Oficialitățile locale hotărâseră, în ședință, să mobilizeze toate forțele, pentru a-i îndepărta pe manifestanți, și chiar să ceară ajutor la București. Oamenii au fost întâmpinați cu jeturi de apă, cu gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc. S-au făcut primele arestări, iar timișorenii s-au regrupat în fața Catedralei, unde se simțeau mai protejați. Forțele de ordine au șters imediat urmele atacului asupra Comitetului Județean și apoi au atacat manifestanții, de mai multe ori, în diferite locuri din oraș. Protestatarilor li s-au alăturat studenții și sindicatele. A fost momentul în care protestul a devenit unul social. Oamenii au spart vitrinele magazinelor și au dat foc cărților lui Ceaușescu, au distrus lozincile Epocii de aur din oraș. Până după miezul nopții, au avut loc adevărate lupte de stradă. Pastorul László Tőkés a fost arestat și bătut, dar combatanții și-au părăsit pozițiile spre dimineață. Cu promisiunea, însă, că vor continua protestul și a doua zi, pe 17 decembrie. În acea noapte, timișorenii au primit un mesaj de împăcare de la autorități – caloriferele erau fierbinți, iar la robinete curgea apă caldă…

16 Decembrie Timisoara

1991 – Guvernul român a transmis cererea oficială de aderare la Consiliul Europei

Printr-o scrisoare oficială adresată Secretarului General al CE, Catherine Lalumiere.

1991 – A încetat din viață Mihai Berechet (7 noiembrie 1927 – 16 decembrie 1991)

Actor de teatru și film; regizor la Teatrul Național și Teatrul „Nottara” din București; memorialist, autorul cărții 9 caiete albastre.

1993 – A încetat din viață Ovidiu Constantinescu (28 martie 1914 – 16 decembrie 1993)

Prozator, cronicar teatral și unul dintre cei mai prolifici traducători ai epocii comuniste, din literatura franceză și rusă.

2000 – A fost dezvelită, la Târgu Mureș, statuia poetului și revoluționarului pașoptist Petőfi Sándor

Monument realizat de sculptorul László Hunyadi, care a fost dezvelit cu ocazia milenarului maghiar și de a duce omagiu poetului romantic, erou al Revoluției și Războiului de Independență Maghiară din 1848–1849.

2003 – A încetat din viață Gioni Dimitriu (21 august 1921 – 16 decembrie 2003)

Actor de revistă și de film.

2004 – România a fost acceptată ca membru cu drepturi depline al Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research, ITF

Organizație interguvernamentală creată în 1998, la inițiativa premierului suedez de la acea dată, Göran Persson. În decembrie 2012 ITF și-a schimbat denumirea în Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului (IHRA). Obiectivul principal al IHRA este de a încuraja activități legate de promovarea educației, comemorării și cercetării Holocaustului în statele membre, dar și în alte țări interesate, precum și de a asigura sprijinul politic necesar în vederea materializării acestora. În prezent, organizația numără 31 de state membre.

2005 – Suspendarea serviciului militar obligatoriu

Prin Legea 395/16 decembrie 2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciului militar pe bază de voluntariat, publicată în Monitorul Oficial la 23 decembrie 2005, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007.

2005 – A încetat din viață Mircea Oncescu (5 octombrie 1925 – 16 decembrie 2005)

Fizician și profesor, pionier al radioprotecției în România, fondator al școlii române de radioprotecție; director al Institutului de Fizică Atomică.

2006 – A încetat din viață Liviu Ionesi (27 ianuarie 1925 – 16 decembrie 2006)

Geolog, profesor universitar membru titular al Academiei Române.

2008 – A încetat din viață Eugen Cizek (Eugen Antoniu Cizek; 24 februarie 1932 –16 decembrie 2008)

Istoric și filolog, specialist în filologie clasică; profesor universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București; autorul unor studii ce privesc literatura latină.

2010 – România a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Agenției Spațiale Europene, ESA

În conformitate cu decizia Consiliului Agenției Spațiale Europene din 16 decembrie 2010, România a fost acceptată în unanimitate ca membru cu drepturi depline în cadrul ESA și a semnat convenția de aderare la 20 ianuarie 2011, într-o ceremonie care a avut loc la București, cu participarea directorului general al Agenției, Jean-Jacques Dordain.

Apartenența la ESA permite țării noastre dezvoltarea unor aplicații spațiale pentru agricultură, mediu, transporturi, măsurarea dezastrelor naturale și telemedicină.

2016 – A încetat din viață Ion Toboșaru (1 noiembrie 1930 – 16 decembrie 2016)

Critic de film, estetician și teatrolog; profesor, decan, prorector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București.

2017 – Funeraliile Regelui Mihai I al României

Slujba religioasă a Regelui Mihai I al României a fost oficiată la Catedrala Patriarhală din București, de Patriarhul Daniel. Apoi cortegiul s-a deplasat cu trenul regal la noua Catedrală din Curtea de Argeș, unde regele a fost înmormântat alături de soția sa, Principesa Ana. La funeralii au participat Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Regina Silvia a Suediei, Marele Duce de Luxemburg, Prințul Charles de Wales (acum, Regele Charles al III-lea al Marii Britanii), Regele Juan Carlos I al Spaniei și Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al II-lea al Bulgariei, Regina Anne-Marie a Greciei și reprezentanți ai mai multor casele regale și imperiale.

Slujba de la Palatul Regal pentru Regele Mihai I al Romaniei

 

2018 – A încetat din viață Gelcu Maksutovici (Gelcu Sefedin Maksutovici; 8 martie 1931 – 16 decembrie 2018)

Scriitor și istoric; președinte al Uniunii Culturale a Albanezilor din România; membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

2018 – A încetat din viață Mircea Petescu (15 octombrie 1943 – 16 decembrie 2018)

Fotbalist care a jucat pe post de fundaș, impresar și antrenor.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită