20 Octombrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei – Today’s Memories* ~

 

Foto: S-a încheiat construcția Mănăstirii Căldărușani

 

1595 – S-a încheiat Bătălia de la Giurgiu

Mihai Viteazu a eliberat orașul Giurgiu; artileria toscană a dărâmat o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini au pătruns învingători în cetate, Sinan Pașa privind neputincios de la Rusciuc victoria adversarilor săi. Hotarul Țării Românești s-a stabilit pe Dunăre, fiind eliberată și Brăila. O importantă consecință a campaniei din toamna lui 1595, încheiată cu victoria de la Giurgiu, a fost mutarea capitalei Munteniei de la București din nou la Târgoviște, mai departe de Dunăre și astfel de pericolul otoman.

1600 – Lupta de la Bucov

La 20 octombrie 1600 a avut loc lângă Bucov, pe Teleajen, lupta dintre valahii conduși de Mihai Viteazul și trupele poloneze ale lui Jan Zamoyski, sprijinite de trupe moldovenești conduse de Ieremia Movilă. După mai multe ore de luptă, Mihai „e silit să se retragă spre apus”, iar Zamoyski îl reinstalează pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă.

1632 – Bătălia de la Mănăstirea Plumbuita

Lupta s-a dat la Plumbuita-Obilești la 20/30–21/31 octombrie 1632, între oastea Țării Românești, condusă de domnitorul Matei Basarab, cu sprijinul majorității boierilor, care îl desemnaseră încă din august și oastea turcă, în frunte cu Radu Iliași, care fusese trimis de sultan pentru a îl înlătura din scaun pe Matei Basarab, urmând să instaleze în locul său un domnitor numit de Poarta Otomană. Bătălia a fost câștigată de Matei Basarab, care a rămas astfel pe tronul Țării Românești, silindu-i pe turci să-i acorde firmanul de învestitură.

1638 – S-a încheiat construcția Mănăstirii Căldărușani

Unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Țara Românească, Mănăstirea Căldărușani a fost ctitorită de domnitorul Matei Basarab (1632–1654) și construită în 100 de zile, din cărămidă și piatră de râu, pe locul unei vechi sihăstrii. Se află la 40 km de București, pe o peninsulă în lacul cu același nume. Complexul conține mai multe monumente – Biserica Sf. Dimitrie, Biserica Sf. Ioan Evanghelistul în cimitir, o pinacotecă, Biserica Sf. Varvara și Duminica Tuturor Sființilor-Cocioc. Pisania bisericii arată: „[…] Drept aceea și eu întru Hristos Domnul bun creștin singur țiitor a toată Țara Românească și de cea parte de munte și altele domnind, auzind acestea, repezitu-m-am cu pohta și cu gândul cel dumnezeiesc care este către sfintele biserici a le zidi și a le urzi și a le înfrumuseța cu cheltuiala din avuția ce s-au dat nouă de la Dumnezeu; întocmind aceastea, vrut-am și aici în locul acesta care se chiamă Căldărușani a zidi casă Domnului, care loc singur domnia mea cu gândul l-am găsit întru mărirea și întru lauda Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie celuia ce-i cură mir, ca să ne fie domniei mele și părinților mei întru veci pomenire, iar Împăratului celui de vecie, celui neputred, celui înțelept, celui nevăzut, unul Dumnezeu, aceluia să fie cinstea și măria întru vecia de veac. Amin. […] Și s-au început a se zidi din luna lui iulie 10 și s-au săvârșit în luna lui octombrie 20, iar din zidirea lumei leat 7147, iar de la Hristos 1638”.

Biserica a fost sfințită la 26 octombrie, ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

1821 – S-a născut Eufrosina Popescu – Marcolini

Eufrosina Vlasto; 20 octombrie 1821, București – 3 noiembrie 1900

Actriță, a activat atât în teatrul dramatic, cât și în cel liric, cultivând o artă interpretativă realistă. Dovedind de timpuriu aplecarea pentru cântec, dans și recitare, în 1834 a devenit elevă a Școlii de muzică vocală, declamație și literatură a Filarmonicii din București, prima de acest gen din Țara Românească. La 16 ani, s-a măritat cu polcovnicul Theodor Popescu, aghiotant al voievodului Alexandru Ghica, dar, după numai câțiva ani de căsnicie, a rămas văduvă. A continuat studiile muzicale la Viena și Paris. Adoptând numele de Marcolini, a obținut mare succes pe scenele lirice din Italia și Franța (Veneția, Florența, Milano, Nisa). După aproape două decenii de carieră muzicală, care au făcut-o cunoscută în Europa, artista a revenit în țară, pentru a se dedica artei dramatice. Și timp de alte trei decenii, Eufrosina Popescu a fost cea mai apreciată actriță din teatrul românesc, făcând parte din diferite asociații actoricești. A creat roluri din dramaturgia românească, piesele lui Vasile Alecsandri, V.A. Urechia, Gheorghe Sion, Alexandru Macedonski, dar și din piese aparținând repertoriului universal: Vicleniile lui Scapin de Molière, Nunta lui Figaro de Pierre Caron de Beaumarchais, Don Carlos de Schiller etc.

Mai mult: Eufrosina Vlasto Marcolini Popescu, O carieră sub semnul premierei [Yorik.ro]

1828 – S-a născut Ion Catina

20 octombrie 1828, București – 29 iulie 1851, București

Poet și traducător. O figură populară printre pașoptiști, era tânărul Catina, fiul unui cafegiu de pe Podul Mogoșoaiei. La 17 ani, colabora cu poezii la Curierul românesc și frecventa saloanele literare ale vremii. C.D. Aricescu l-a cunoscut în 1846 la Ion Heliade-Rădulescu. Era considerat „un geniu”. La 11 iunie 1848, Catina a fost cel care a citit, pe Ulița Lipscani, Proclamația de la Islaz. Tot el a propus titlul Pruncul român pentru ziarul scos în timpul revoluției de C.A. Rosetti și Enrich Winterhalder. Și-a dezvăluit aici, în câteva articole, într-un stil ardent și declamatoriu, concepția democratică și revoluționară. În timpul revoluției, a fost comisar de poliție în Pitești. A fost închis la Văcărești, împreună cu fratele său, Constantin, și el participant la revoluție, care a murit în închisoare. A murit de tuberculoză, la numai 23 de ani. Nu a scris prea mult. Un volum, apărut în 1848, cuprindea 28 de poezii, cele mai multe publicate anterior în Curierul românesc. Anterior, apăruse Zoe, dramatizare după nuvela cu același titlu a lui Costache Negruzzi. O altă dramă, Dan (1847), urma să fie tipărită de Asociația literară. C.D. Aricescu vorbește și de un Țepeș Vodă, din același an. A tradus din Hugo și din Beranger.

1828 – S-a născut George Baronzi

20 octombrie 1828, Brăila – 28 mai 1896, București

Poet, prozator, gazetar și traducător. A ocupat o serie de slujbe în administrația județelor Dâmbovița, Vlașca, Covurlui, Ialomița și la Craiova. Autor prodigios de poezie, proză și teatru, traducător productiv, Baronzi a fost unul dintre aceia care și-au făcut din scris o preocupare de-o viață. A debutat timpuriu, în 1844, cu drama Eleonora. A colaborat, timp de jumătate de secol, la diferite publicații, a scris la Curierul românesc, a fost redactor al revistei România, a editat, împreună cu George Sion, foaia Zioa; a fost redactor la publicațiile Moș Ion, Presa română, Vocea Covurluiului, apărute la Brăila și Galați, a condus Vocea poporului. A publicat și în Patria, Concordia, Românul, Naționalul, Dâmbovița, Unirea, Revista Carpaților, Constituționalul, Buciumul, Ghimpele, Literatorul, Revista literară etc. A fost un autor prodigios, care a scris poezie, proză, teatru, fără ca activitatea lui să se fi bucurat de o apreciere deosebită din partea contemporanilor. A publicat volume de versuri: Cugetările singurătăței, Nopturnele, Danubianele, Zânele Carpaților, Fabule alese, Legende și balade.

1829 – S-a născut Iosif Hodoș

20 octombrie 1829, Bandu de Câmpie, Mureș – 28 noiembrie/9 decembrie 1880, Sibiu

Istoric, om politic, avocat, publicist, unul dintre fruntașii mișcării naționale a românilor transilvăneni, membru fondator al Academiei Române (1866). Împreuna cu fratele său Zaheu Hodoș, cu vărul său, Alexandru Papiu Ilarian și cu frații Radu și Nicolae Popea, toți elevi la Liceul Academic Piarist din Cluj, a participat la organizarea unei societăți de lectură care „prin cultivarea limbii române și a celorlalte instrumente de cultură națională, avea de scop să pregătească emanciparea politică a neamului nostru”. A studiat Dreptul în Italia, la Padova alături de Alexandru Papiu Ilarian și de Simion Bărnuțiu. În anul 1848, când avea numai 19 ani, încredințându-i-se viceprefectura ținutului Zarand, a participat la toate actele naționale, politice și culturale din acest ținut. A fost ales secretar general al adunării naționale de pe Câmpia Libertății, din 3–5 mai 1848. Între 1869–1878, pe perioada a trei mandate, a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde a susținut autonomia și integritatea Transilvaniei pentru care a fost felicitat de brașoveni, sibieni, craioveni și bucureșteni. Se numără printre membrii fondatori ai Societății literare române, societate care se va transforma ulterior în Academia Română, fiind secretar general al Academiei Române până la moarte A publicat la Pesta, în 1871, studiul de drept intitulat Românii și constituția Transilvaniei. Din însărcinarea Academiei Române, a tradus și editat operele lui Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae și Istoria Imperiului Otoman. A colaborat la Revista Carpaților editată de Gheorghe Sion în 1861 și la Foaie pentru minte, inimă și literatură.

1850 – S-a născut Ioan Boroș

20 octombrie 1850, Carei, Satu Mare – 29 ianuarie 1937, Lugoj

Preot greco-catolic, istoric, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. A urmat studii gimnaziale în Carei și Beiuș, teologice la Universitatea din Viena (1869–1873). A avut diferite funcții în Cancelaria Episcopiei unite din Lugoj, a fost paroh în Zăbrani, Arad, secretar apoi canonic al Episcopiei Lugoj, vicar general, apoi vicar capitular, arhiereu, președintele Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice, secția Banat. A publicat peste 130 de articole în: Preotul Român (Gherla), Unirea (Blaj), Transilvania (Sibiu), Răsunetul (Lugoj) și a participat la alcătuirea Enciclopediei Române (vol.I-III, Sibiu, 1898–1904). A fost autorul unor lucrări de liturgică și de istorie locală: Ritual sau explicarea riturilor sacre ale Bisericii grecești catolice, Rugăciunea Domnului sau Tatăl nostru, Sematismul istoric al diecezei Lugojului, Unirea românilor din Lugoj. Istoria parohiei în anii 1836-1860, Evenimentele revoluției de libertate din anii 1848-1849 desfășurate în Lugoj, Rapoartele vechiului Județ Caraș și alte informațiuni despre revoluția lui Horea în Analele Banatului.

1860 – Diploma din octombrie

Diploma din octombrie (Oktoberdiplom), promulgată în data de 8/20 octombrie 1860 de Împăratul Franz Joseph I, a fost un act organic care a încheiat perioada neoabsolutistă care a urmat Revoluției de la 1848 și a fost deschisă era de guvernare constituțională (regimul liberal) în Imperiul Austriac (1860–1867). Potrivit prevederilor diplomei, a încetat regimul militar din Transilvania, iar Marele Principat al Transilvaniei a redevenit stat autonom în cadrul imperiului, cu Guvern și Dietă proprii, în cadrul Imperiului Habsburgic.

1868 – S-a născut Gheorghe Domășnean

20 octombrie 1868, Mehadia, Austro-Ungaria/Caraș-Severin – 18 septembrie 1940, Timișoara

General în Armata Comună austro-ungară, apoi general de divizie în România, politician și primar al Timișoarei. A urmat Școala reală militară inferioară din Eisenstadt, Școala reală militară superioară din Biserica Albă, pe care a absolvit-o cu calificativul eminent și Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După absolvire, a fost repartizat în 1890 ca locotenent în regimentul de infanterie grăniceresc din Caransebeș, de unde a fost trimis la Școala de Război din Viena, pe care a terminat-o pe primul loc. A activat cu gradul de căpitan în cadrul Statului Major al Armatei Imperiale și Regale la Biroul de Operațiuni, maior al Statului Major și la Ministerul Imperial și Regal de Război. În timpul primului război mondial, a participat la a patra bătălie de la Isonzo și pe frontul din Tirol, fiind distins Cavaler al Ordinului Imperial Leopold cl.III și cu Crucea de Merit Militar cl.III, cu decorație de război. După război, a intrat în serviciile militare românești la gradul de general de divizie și s-a pus la dispoziția Consiliului Dirigent de la Sibiu, condus de Iuliu Maniu. În această calitate a organizat patru divizii românești, precum și jandarmeria din Banat și Transilvania, când armata română a intrat în Ardeal, fiind șef al Statului Major al armatei din noile provincii. S-a retras din serviciul militar activ la sfârșitul anului 1920 și a fost decorat cu Ordinul Coroanei României în clasa de Mare Ofițer. Ulterior a intrat în politică, devenind primar al Timișoarei (9 martie 1929–23 decembrie 1929). A realizat: mutarea liniei ferate Timișoara–Buziaș care traversa orașul, terminarea lucrărilor clădirii Capitol destinată inițial Filarmonicii, susținerea înființării Episcopiei, devenită ulterior mitropolie și construirea catedralei.

1872 – S-a născut Pericle Papahagi

20 octombrie 1872, Avdela, Grecia – 20 ianuarie 1943, Silistra, Bulgaria

Filolog, lingvist și folclorist de origine aromână, membru corespondent (din 1916) al Academiei Române. În 1891 a devenit student la Facultatea de Litere a Universității din București. Începând din 1905, a făcut studii de specializare la Leipzig, cu filologul Gustav Weigand, luând titlul de Doctor în Litere în 1908. A fost profesor la liceul român din Bitolia și pentru un an și 8 luni director, ulterior funcționând la școli secundare din Salonic, Giurgiu, precum și la Silistra, unde a obținut titularizarea și a fost director. A debutat în 1892, cu Cântece de leagăn la macedoromâni, în Revista nouă a lui B.P. Hașdeu. A editat revista Dunărea (1923) și a colaborat la Analele Academiei Române, Analele Dobrogei, Arhiva, Convorbiri literare, Frățil’ia, Grai bun, Grai și suflet, Jahresbericht des Instituts für Rumänische Sprache zu Leipzig, Peninsula Balcanică, Revue historique du sud-est europeen, Vieața nouă, Viața românească, Byzantion, Revistă armânească. A fost un neobosit culegător de folclor și cercetător în domeniul aromânei, editor al celor mai vechi texte aromânești: Jocuri copilărești, Meglenoromânii. Studiu etnografico-filologic, Graie aromâne, Aromânii din punct de vedere istoric-cultural, Aromânii din punct de vedere istoric-cultural, Urme românești în toponimia Peninsulei Balcanice.

1879 – A încetat din viață Ion Strat

1836, Roman, Moldova – 20 octombrie 1879, București

Jurist, economist, profesor universitar, politician și diplomat. A urmat studii superioare în drept în Germania, la Heidelberg și Berlin (1855–1859), încheiate cu titlul de Doctor în Drept, obținut în ultimul an de facultate. A fost primul rector al Universității din Iași, primul șef de catedră universitară de Economie Politică, primul decan al Facultății de Drept (toate acestea la doar 24 de ani), ministru de finanțe și diplomat. A contribuit la afirmarea Economiei Ppolitice în cadrul științelor, la antrenarea studenților în asimilarea cunoștințelor economice necesare modernizării economiei. A scris Tratatul Completu de Economie Politică, primul tratat universitar de economie politică (1870), a pus bazele instrucției și educației economice universitare.

1880 – S-a născut Nicolae Matei Condiescu

20 octombrie 1880, Craiova – 15 iunie 1939, București

General, istoric literar și scriitor; membru (din 1922) și președinte al Societății Scriitorilor Români (1935, 1938); membru de onoare (din 1938) al Academiei Române. A absolvit Școala Fiilor de Militari (1900) din Craiova, Școala de Ofițeri (1902) și Școala Superioară de Război (1914) din București. A participat la campania din Bulgaria (1913), a fost comandant al Școlii Ofițerilor de Rezervă din București. A activat în Marele Cartier General în timpul Războiului de reîntregire națională (1916–1918), a fost numit adjutant regal al prințului Carol, însoțindu-l într-o călătorie în jurul lumii; a fost ministru al Armatei (1930–1931). A debutat în anul 1895, cu proză în Revista idealistă din Craiova, în anul 1897 a publicat versuri în ziarul Voința Craiovei, a colaborat la Foaia pentru toți și la Foaia populară, iar la începutul anului 1899 – la doar 19 ani – a publicat placheta de versuri Din lacrămi. După călătoria cu prințul Carol a realizat lucrarea Peste mări și țări. În anul 1921 a fost înființată Fundația Principele Carol, iar în 1923 generalul N.M. Condiescu a fost ales secretar general onorific al acestei instituții de mecenat, devenind astfel prieten și ocrotitor al scriitorilor români. A fost, de asemenea, membru al Societății Regale de Geografie, secretar general al Fundațiilor Culturale Regale și președinte de onoare al Societății Scriitorilor Olteni. A făcut parte din Consiliul de Administrație al Radiodifuziunii – prezidat de Alexandru Mavrodi (1932), președinte al Consiliului de Administrație al radioului (1933–1937), funcția de vicepreședinte fiind deținută de Liviu Rebreanu.

1880 – S-a născut Augustin Bena

20 octombrie 1880, Pianu de Jos, Alba – 10 ianuarie 1962 Cluj

Compozitor, profesor, dirijor, preot, mare animator al vieții cultural-teatral-muzicale din Transilvania. A luat bacalaureatul în 1900, devenind cunoscut ca dirijor al corului elevilor, cu care a interpretat, printre altele, Canțoneta italiană, compoziție proprie pentru cor bărbătesc pe versuri de Vasile Alecsandri,  prima sa lucrare executată în public și în calitate de dirijor. Între 1900–1903 a studiat teologia la Sibiu, s-a înscris, prin concurs, la Academia Regală de Muzică din Berlin – Charlottenburg (Akademische Hochschule für Musik), unde a studiat compoziția cu Max Bruch, al cărui elev favorit a devenit. După absolvire, în 1905 s-a înscris la Conservatorul din București, pentru studiul muzicii românești sub îndrumarea lui Dumitru Kiriac și Alfonso Castaldi. A revenit la Sibiu, ca profesor de muzică și cântare la Teologia din Sibiu, la Școala de Fete ASTRA, Școala de Gospodărie, directorul Uniunii de Cântări din Sibiu și Econom la Teologia din Sibiu. La Năsăud, a avut o bogată activitate componistică, dirijorală, didactică. A înființat primul teatru stabil din Transilvania. În primul război mondial a fost mobilizat ca preot militar cu grad de căpitan în armata Austro-Ungară și a căzut prizonier în Polonia pe frontul rusesc. După Marea Unire a fost profesor la catedra de Teorie, solfegii, armonie si dirijat la Conservatorul din Cluj. A obținut la Cluj titlul de Doctor în Filosofie și Litere cu teza Limba română la sașii din Ardeal, a fost directorul, apoi rectorul Academiei de Muzică și Artă Dramatică din Cluj și la Timișoara în refugiu, inspector al învățământului muzical secundar din Transilvania, apoi din întreaga țară. Activitatea sa componistică a cuprins peste 200 de piese din genuri muzicale variate: corale, piese religioase, muzică vocală, muzica de operă, muzică de cameră, muzică simfonică, lucrări didactice. Pentru meritele sale didactice și componistice a fost decorat cu Ordinul Coroana României, în grad de cavaler.

La fântână • Pro Arte – Corul Universității București, dirijat de Ligia Balica Vascan

1882 – S-a născut Bela Lugosi

Béla Ferenc Dezső Blaskó; 20 octombrie1882, Lugoj, Austro-Ungaria – 16 august 1956, Los Angeles, SUA

Actor american originar din Transilvania (pe atunci parte din Imperiul Austro-Ungar). S-a născut la Lugoj, de unde și pseudonimul Lugosi. Înainte de emigrare, a avut o carieră actoricească lungă, cu roluri în piese Shakespeariene: Hamlet, Macbeth, Regele Lear, Richard al treilea, Îmblânzirea scorpiei. În 1931 a obținut cetățenia americană. A devenit celebru cu rolul Dracula, având încă dificultăți cu limba engleză, pronunția sa din film adaugând o notă în plus de autenticitate personajului. În bună parte din cauza accentului său puternic, a reușit doar cu greu să supraviețuiască în SUA, rămânând sărac toată viața lui, în ciuda talentului său actoricesc excepțional. A jucat în peste 100 de filme de groază și thriller dar numai în roluri secundare; astfel de filme au fost: Night of Terror, The Gorilla, Night Monster, One Body Too Many. A fost îngropat în California, în costumul de scenă al lui Dracula din filmul din 1931, așa cum a cerut. Se zice că a fost așa de sărac când a murit încât un alt actor american a plătit pentru înmormântarea lui.

Dracula (1931) Mirror scene

1886 – S-a născut Dimitrie Marmeliuc

20 octombrie 1886, Liteni, Suceava – 1 noiembrie 1970, București

Istoric literar, folclorist, publicist și profesor universitar, cu un rol proeminent în unirea Bucovinei cu România, senator, deputat, primar al Cernăuțiului. Studiile universitare le-a făcut la Viena, devenind Doctor în Filologie clasică în 1913. A fost profesor universitar la Facultatea de Litere din Cernăuți, director al Teatrului Național din Cernăuți și primar al orașului, profesor la Universitatea București și apoi cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei RSR. A colaborat la: Junimea literară, Limba română, Orpheus, Studii clasice etc. Opera sa cuprinde domenii variate, de la folclor la lingvistică și de la istoria literară, vizând mai ales Antichitatea, la publicistica militantă: Figuri istorice românești în cântecul poporului român, Clasicismul greco-roman și cultura românească, Aspecte din viața culturală a Bucovinei, Drama istorică la Sofocle și Euripide.

1893 – S-a născut Ion Crețu

20 octombrie 1893, Bălțați, Iași – 18 ianuarie 1970, București

Editor, istoric literar și traducător. După ce a urmat la București, între 1907–1915, cursurile Seminarului „Nifon Mitropolitul”, în 1918 a absolvit Facultatea de Litere a Universității din Iași. A lucrat în redacția ziarului Patria din Cluj, devenind apoi profesor la Tecuci, Râmnicu Sărat, la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, aici fiind și director (1938–1940). A predat și la alte școli din București până în 1954, când s-a pensionat. A fost cofondator al colecției Biblioteca școlară. A colaborat la Limba română, Luceafărul, Viața românească, Revista de istorie și teorie literară, Biserica Ortodoxă Română, Gazeta literară etc. Cele două monografii pe care le-a publicat, Viața lui Eliade (1939) și Mihail Eminescu (1968) au un pronunțat caracter de popularizare.

1895 – S-a născut Alexandru Rosetti

20 octombrie 1895, București – 27 februarie 1990, București

Lingvist și filolog, editor, pedagog, istoric al limbii române, profesor universitar, membru titular (din 1948) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Litere (1916–1920), întrerupte în timpul războiului când a fost mobilizat pe front și rănit în luptele de la Mărășești. I-a avut profesori pe Ovid Densusianu, Ion Bianu, I.A. Candrea, Dimitrie Onciul. Și-a susținut doctoratul la Sorbona cu teza Recherches sur la phonétique du roumain au XVI-e siècle (1926). A fost profesor la Facultatea de Litere din București, patron spiritual al școlii românești de lingvistică. S-a ocupat de editarea operelor complete ale scriitorilor și cronicarilor români ca Miron Costin, Ion Neculce, Grigore Ureche sau Ion Luca Caragiale. A fost directorul Fundației Regale pentru Literatură și Artă a regelui Carol al II-lea, cea mai prestigioasă editură din România din epoca interbelică (1933–1947). A înființat, în 1963, Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectologie al Academiei. A fost membru corespondent al Academiei Suedeze de Științe.

1902 – S-a născut Vladimir Dumitrescu

20 octombrie 1902, București – 11 aprilie 1991, București

Arheolog specializat în arheologia preistorică a sud-estului Europei, unul dintre întemeietorii arheologiei moderne din România. A urmat Facultatea de Filosofie și Litere a Universității București, secția Istorie-Geografie, absolvind cu calificativul Magna cum laude în 1923. S-a specializat la Accademia di Romania din Roma (1926–1928), a devenit Doctor în Filosofie și litere cu teza L’Etá del ferro nel Piceno în 1928 și Docent în 1965. În perioada 1923–1935 a fost conservator la Muzeul Național de Antichități, ocupând apoi funcția de director al instituției (1935–1945), precum și pe aceea de șef de secție la același muzeu, care se va transforma mai târziu în Insitutul de Arheologie. De asemenea, a mai deținut și funcțiile de referent la Direcția Presei și Informațiilor de pe lîngă Președinția Consiliului de Miniștri, secretar general în Ministerul Cultelor etc. A condus șantierele arheologice de la Sultana, Drăgușeni, Atmăgeaua tătărască, Traian, Rast, Cârna, Basarabi, Hăbășești, Târpești, Căscioarele etc. A fost conferențiar la Facultatea de istorie a Universității București și deținut politic (1952–1955), fiind cunoscut publicului larg prin volumul intitulat Închisorile mele (1994), redactat ca urmare a condamnării sale drept „criminal politic” în perioada comunistă. A fost membru al Consiliului Permanent al Uniunii internaționale de științe pre și protoistorice, al Institutului Italian de pre și protoistorie, Florența, Membru al Institutului German de Arheologie.

1912 – A încetat din viață Stroe S. Belloescu (20 sau 23 martie 1838, Câmpina, Prahova  – 20 octombrie 1912, Bârlad, Vaslui)

Profesor, autor de manuale școlare, politician, filantrop

1915 – Premiera primului poem simfonic românesc, Acteon de Alfred Alessandrescu

Creația lui Alfred Alessandrescu, nu foarte numeroasă, a culminat cu poemul simfonic Acteon (distins în 1916 cu Premiul I „George Enescu”), lucrare care relevă o perfectă stăpânire a formei și mijloacelor de expresie, la care se adaugă unele trăsături ale impresionismului francez. Premiera a avut loc la Ateneul Român, interpretată de Orchestra Ministerului Instrucției Publice, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu.

Alfred Alessandrescu – Acteon

1917 – A început la Chișinău Congresul Ostășesc

A fost convocat între 20–27 octombrie de Comitetul Central Ostășesc Român și au participat 898 de delegați, reprezentând circa 300.000 de soldați aflați pe toate fronturile și în toate armatele rusești. A fost prezidat de Vasile Cijevschi și s-a desfășurat în casa eparhială din Chișinău. În adunările din 21 și 22 octombrie, Congresul a declarat „autonomia Basarabiei și alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului local, denumit Sfatul țării, precum și 44 de ostași din sânul Congresului ca deputați în Sfatul Țării”. A fost documentul Rezoluțiile Congresului Ostășesc Moldovenesc, care prevedea, printre altele, „să se recunoască faptul că forma cea mai potrivită a conducerii Rusiei este Republica Federativă Democratică”, „să se declare autonomia teritorială și politică a Basarabiei” și în cel mai scurt timp „să se alcătuiască Sfatul Țării, format din 120 de deputați”.

1919 – S-a înființat clubul de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț

La 20 octombrie 1919, un grup de elevi și profesori de la Liceul „Petru Rareș” a înființat Asociația Sportivă Ceahlăul, primul club sportiv din Piatra Neamț. În 1926, echipa Ceahlăul devine campioană a Moldovei, iar după câteva luni își schimbă titulatura în Ceahlău Foot-Ball Club.

1920 – A început greva generală din România

Greva generală a proletariatului din România s-a desfășurat între 20–28 octombrie. Au participat cca 400.000 de salariați, a cuprins toate ramurile industriei și transporturilor și a fost prima grevă politică generală a proletariatului din întreaga Românie. A fost declanșată de refuzul guvernului de a satisface cerințele muncitorilor formulate de Consiliul General al Partidului Socialist al României. Printre cerințe erau incluse recunoașterea sindicatelor muncitorești și eliminarea cenzurii.

1924 – S-a născut Valentin Silvestru

Marcel Moscovici; 20 octombrie 1924, Scânteia, Iași – 25 noiembrie 1996, București

Prozator, dramaturg, publicist, critic de teatru și de film și istoric teatral, scriitor satiric. A urmat, la București, Facultatea de Litere și Filosofie, al cărei licențiat a devenit în 1949. Debutul în presă a avut loc în 1943, cu un articol despre Henrik Ibsen, publicat în ziarul Ecoul, iar cel editorial în 1949, cu nuvela Trenul regal. A fost reporter la cotidienele Victoria, România liberă, colaborator la Contemporanul, redactor la Rampa, Flacăra, Lumea, director artistic al Studioului Cinematografic București, redactor-șef al publicației Probleme de cinematografie, profesor de estetică la Institutul de Teatru din București, șef al secției de artă și cronicar dramatic la Contemporanul. A scris scenarii radiofonice, pentru filme de televiziune: Arta conversației; documentare (despre Lucia Sturdza Bulandra); de desene animate: Căsuțe ascunse; sau artistice, folosind uneori propriile-i proze: Tufă de Veneția. A tradus din mari scriitori spanioli și francezi, ca Lope de Vega, Cervantes, Federico Garcia Lorca, Prosper Merimee, Anatole France, Aime Cesaire, dând versiuni în limba română, mai ales pentru texte utilizate în spectacole teatrale. Din operele sale: Bordeiul de la Poarta Albă, O femeie aprigă, Jurnalul cu file violete, Când plouă, taci și-ascultă.

Tufă de Veneția (1977)

1926 – S-a născut Florica Cruceru

20 octombrie 1926, Mănăstirea, Călărași – 3 mai 2021, București

Critic și istoric de artă; expertă în arta românească modernă, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, la clasa Nicolae Dărăscu (frecventând în următorii doi ani și clasa lui Camil Ressu), fiind nevoită să își întrerupă studiile în anul III din motive politice, părinții ei primind domiciliu obligatoriu în Vrancea. A fost o vreme profesoară de liceu la Panciu. Și-a reluat studiile universitare abia în 1960, a absolvit secția de Istoria și Teoria Artei a aceluiași Institut, iar în 1978 a devenit Doctor în Istoria Artei. Din 1961 s-a stabilit la Constanța, fiind primul director al Muzeului de Artă din Constanța, pe care l-a condus-o mai bine de două decenii, până în 1984. Meritul său major a fost schimbarea profilului muzeului, dintr-unul cu lucrări de factură realist-socialistă, cum fusese constituit, într-unul dedicat prioritar perioadei interbelice, fără a neglija arta contemporană, datorită unei politici susținute de achiziții. A înființat noi secții ale Muzeului de Artă, între care: Expoziția permanentă de grafică și sculptură Babadag, Casa memorială Panait Cerna, Muzeul de Artă Medgidia, Muzeul de sculptură „Ion Jalea” Constanța, Secția de Artă Populară din Dobrogea (actualul Muzeu de Artă Populară Constanța). La plecarea din funcție, a lăsat un patrimoniu de 6.640 de opere, majoritatea semnate de cele mai importante nume ale artelor plastice românești. A publicat lucrările: Muzeul de Artă Limanu, Muzeul de Artă Constanța, Stavru Tarasov, Nicolae Tonitza în muzeele din Constanța și Topalu, Artele plastice în Dobrogea 1878–1940, Artele la malul mării, Dicționarul artiștilor din spațiul românesc 1700–1920. Pictori, sculptori, gravori, zugravi, iconari, scenografi, decoratori, istorici de artă (în colaborare) etc.

1927 – S-a născut Oskar Pastior

20 octombrie 1927, Sibiu – 4 octombrie 2006, Frankfurt pe Main

Poet german, sas din România. La 17 ani, a fost deportat în Uniunea Sovietică, alături de majoritarea cetățenilor români de etnie germană, fiind repartizat la un colhoz. Aici a muncit până în anul 1949, când i s-a permis să se întoarcă acasă. A scris poezii și în lagăr, pe hârtie din saci de ciment. Întors acasă, și-a câștigat existența cu munci ocazionale, a urmat liceul la fără frecvență, a luat bacalaureatul, a făcut stagiul militar într-o unitate de muncă, până în 1955, când a trecut examenul de admitere la Universitatea din București. Ca student, a început să publice cu asiduitate versuri, în special în ziarul de limbă germană Neuer Weg. Locuința sa și a soției sale (scenografa și pictorița Roswitha Capesius) devenise un loc de adunare al unui cerc de prieteni artiști între care poetul student Georg Hoprich, Richard Adleff și criticul literar, eseistul și traducătorul Dieter Fuhrmann. Între 1960–1968 a fost redactor la secția germană a radiodifuziunii române. În 1968 s-a stabilit în Germania, până la moartea sa, trăind la Berlin, ca scriitor liber profesionist. În 2009 a devenit celebru în calitate de colaborator al scriitoarei Herta Müller (laureată a Premiului Nobel pentru Literatură din acel an) și ca model pentru personajul Leo Auberg din romanul ei Atemschaukel (Leagănul respirației).

1928 – S-a născut Pompiliu Marcea

20 octombrie 1928, Colibași, Gorj – 27 martie 1985, București

Critic și istoric literar. A studiat la Facultatea de Filologie a Universității din București (1950–1954). După absolvire, a urmat o carieră universitară la aceeași facultate, până la titlul de profesor universitar și șef al Catedrei de Istoria literaturii române. În anul 1967 a devenit Doctor în Filologie. A fost redactor la Editura pentru Literatură, director la Editura pentru Literatură Universală și activist în aparatul CC al PCR. A predat temporar ca lector de Limba română la universitățile din Paris, Köln, Bonn, Aachen și Düsseldorf. A debutat în 1958 cu o recenzie în revista Luceafărul, colaborând apoi la revistele Gazeta literară, România literară, Scrisul bănățean, Viața Românească, Contemporanul, Ramuri, Amfiteatru, Flacăra, Cahiers roumains d’études littéraires, precum și la publicații din străinătate: Zeit und Kultur, Kurier der Bochum Universität, Les amis de Panait Istrati, Slovenske Pohlady. Debutul său editorial a fost o monografie dedicată scriitorului socialist Alexandru Sahia (1961), urmată de Ioan Slavici, Convorbiri literare, Opera lui Mihail Sadoveanu (Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române, 1965), Lumea operei lui Sadoveanu (Premiul Asociației Scriitorilor din București, 1976) și patru culegeri de articole publicate în presa literară. A elaborat și prefațat antologia tematică Național și universal, a îngrijit și prefațat ediții ale operelor lui I.I. Mironescu, Alexandru Vlahuță, Alexandru Sahia, Ioan Slavici, Grigore Alexandrescu, Mihail Sadoveanu, I.L. Caragiale, Tudor Vianu și Calistrat Hogaș. A fost unul dintre susținătorii fervenți ai publicării Operelor Complete ale lui Mihai Eminescu sub egida Academiei Române. A fost decorat în 1964 cu Ordinul Muncii cl.III.

1930 – S-a născut Ioan Grigorescu

20 octombrie 1930, Ploiești – 26 martie 2011, Ploiești

Scriitor și publicist. A absolvit Institutul de Literatură „Maxim Gorki” de la Moscova, fiind membru UTC. A fost corespondent de presă în Polonia (1956–1958), timp în care a învățat limba poloneză, a fost trimis apoi ca bursier UNESCO la Institutul Superior de Jurnalistică din Strasbourg. A fost unul dintre cei mai cunoscuți corespondenți de presă. A publicat 15 volume de proză și reportaje de călătorie, între care Zigzag pe Mapamond, Paradisul murdar, Dilema americană, Al 5-lea punct cardinal. De asemenea, a scris 20 de scenarii pentru filme artistice de lung-metraj. A fost vicepreședinte al Radioteleviziunii Române în perioada 1966–1970, autor al unui serial TV de călătorie, una dintre cele mai longevive emisiuni de televiziune, Spectacolul lumii.

1931 – A doua conferință balcanică

A avut loc la Istanbul între 20–26 octombrie. Din punct de vedere politic, celor șase state participante (România, Albania, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria și Turcia) le era greu să-și stabilească obiective comune. Ca urmare, au fost obținute rezultate doar în domeniul economic.

1932 – S-a instalat Guvernul Iuliu Maniu (3)

Consiliu de miniștri al PNȚ, prezidat de Iuliu Maniu, care a guvernat între 20 octombrie 1932–12 ianuarie 1933. Portofoliul Externelor era deținut de Nicolae Titulescu. În perioada guvernării Maniu, resursele bugetare ale statului s-au înjumătățit; s-a impus a doua „curbă de sacrificiu” (impozit de 15% pe salarii, creștere a fiscalității); s-a adâncit criza economică și s-au amplificat conflictele sociale, statul nu mai putea asigura plata regulată a salariilor și pensiilor. Renunțând la „politica porților deschise”, Cabinetul Maniu a inițiat măsuri cu caracter protecționist, printre care și Legea vămilor.

1932 – S-a născut Cornel Vena

20 octombrie 1932, Sibiu – 21 aprilie 2017, Australia

Atlet, primul campion național la pentatlon modern; stabilit în Australia din 1956. A făcut parte din prima generație de pentatloniști români, formată în anul 1953, la Institutul de Cultură Fizică București; în același an s-a impus la prima competiție națională, după care a fost căpitanul echipei naționale a României, ocupantă a locului 8 la Campionatele Mondiale din 1954 și a locului 7 la Campionatele Mondiale din 1955. Legitimat la echipa de club Știința București, a fost unul dintre artizanii excelentei prezențe olimpice românești, la Melbourne, în 1956, ocupând locul 14 la individual și locul 6 cu echipa României. În plus, în proba de scrimă de la Melbourne, Cornel Vena a câștigat 29 dintre cele 35 de dueluri programate, totalizând un record de 111 puncte. Acest scor, precum și procentajul de 82,9%, reprezintă și astăzi cele mai bune performanțe obținute la scrimă, de către un pentatlonist, la Jocurile Olimpice. După Jocurile Olimpice de la Melbourne, a ales calea libertății, rămânând în Australia, unde a format o echipă de pentatlon modern, fiind campion național al Australiei în 1957 și campion național australian la spadă și floretă. Deși șters din literatura de specialitate de către regimul comunist, Cornel Vena a fost reabilitat în 1997, când i s-a decernat, de către Instituția Președintelui României, Ordinul Meritul Sportiv.

1933 – S-a născut Ion Bălu

20 octombrie 1933, Poiana Câmpina–Câmpina, Prahova – 26 martie 2021, București

Critic și istoric literar, biograf, profesor de Literatură română. A fost licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București, precum și în Drept (1964). Și-a susținut teza de doctorat în Filologie, în 1969, având ca temă Opera lui George Călinescu între anii 1919 și 1931. Sub semnătura sa au apărut numeroase cărți, fiindt specialist în evaluarea și fixarea operei critice, epice, poetice și dramaturgice a lui George Călinescu, a vieților și operelor unor scriitori români renumiți: Nicolae Labiș, Cezar Petrescu, Marin Preda sau Ion Creangă. A scris volume biografice extrem de documentate, Viața lui George Călinescu și Viața lui Lucian Blaga, în patru volume. În colaborare cu fiica poetului și filozofului Lucian Blaga, Dorli Blaga, a publicat un volum de non fiction sau istorie literară, pornind de la dosarul de supraveghere al poetului de către Securitate.

1933 – S-a născut Ion Dichiseanu

20 octombrie 1933, Adjud, Putna/Vrancea – 20 mai 2021, București

Actor de teatru și film și scriitor. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. După absolvire, a plecat cu toată promoția la Teatrul din Botoșani. Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului „Nottara”, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru TV și teatru radiofonic. A publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză. Din filmele în care a jucat: Porto-Franco, Tudor, Titanic Vals, Cântecele mării, Dimitrie Cantemir, Muschetarul român, Toate pânzele sus!, Drumuri în cumpănă, Neînvinsă-i dragostea, Supraviețuitorul, Mamaia.

Ultima frontieră a morții (1979)

1937 – S-a născut Vlad Georgescu

20 octombrie 1937, București – 13 noiembrie 1988, München

Istoric. Născut într-o familie boierească, în ciuda opreliștilor datorate trecutului politic al familiei, a reușit să intre și să absolve Facultatea de Istorie a Universității din București. A obținut titlul științific de Doctor în Istorie în 1970. La încheierea studiilor universitare a fost repartizat cercetător la Muzeul Româno-Rus, condus de așa-numitul Prinț Roșu, Scarlat Callimachi. Când Muzeul Româno-Rus a fost desființat, în 1963, a fost transferat la Institutul de Studii Sud-Est Europene. A predat istorie la: University of California, Los Angeles (1967–1968), University Columbia, New York (1973), University of Maryland și Rutgers University. A fost premiat de Academia RSR pentru opera sa istorică. S-a stabilit în Occident în 1979, după ce în 1977 a fost ținut în arest timp de două luni, sub acuzația de trădare, în urma publicării unui text critic la adresa regimului. A devenit colaborator, apoi director al departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă din München (1982–1988). Ca istoric, a publicat în Occident Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre (prima ediție, 1984), de asemenea Istoria ideilor politice românești. În SUA a publicat cartea Political ideas and enlightement in the Romanian Principalities (1750-1831), la Columbia University Press, scrisă pe baza tezei sale de doctorat, susținută la București în 1970, intitulată Gândirea social-politică în Principatele Române în epoca luminilor. În 1987, a fost publicată în Statele Unite cartea lui Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roșii (Red horizons), cu dezvăluiri despre sistemul comunist din România, îndeosebi despre regimul Ceaușescu. Vlad Georgescu s-a hotărât să vorbească despre această carte și să difuzeze în serial fragmente din carte în cadrul unei emisiuni. Inițiativa era periculoasă, și Georgescu a fost chiar avertizat de soacra sa: „M-am întâlnit cu generalul X și mi-a spus: «nu difuza cartea lui Pacepa. Dacă o difuzezi, vei fi lichidat în mai puțin de un an»”. În pofida avertismentului, a decis să vorbească despre carte, iar un an mai târziu, în iulie 1988 a fost diagnosticat cu cancer, o tumoare intracraniană care i-a fost fatală. Se presupune că a fost asasinat prin iradiere de agenți ai Securității române. Alți doi directori ai secției române a postului de radio Europa Liberă (Noel Bernard și Mihail Cismărescu/Radu Gorun) muriseră de cancer în condiții misterioase și s-a vorbit de asemenea că decesele lor ar fi fost cauzate de iradieri.

Interviu cu Vlad Georgescu (1988) [Arhiva Istorică Radio Europa Liberă]

1938 – S-a născut Vasile Voia

20 octombrie, 1938 Slatina-Nera, Caraş Severin

Critic literar, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1963) și a devenit Doctorat în Litere în 1978. A fost profesor universitar al al Facultăţii de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, unde a predat cursuri ca: Romanul modern şi literatura existenţialistă, Formele liricii moderne, Principii ale comparatismului românesc, Teoria literaturii comparate, Hermeneutica lui Mircea Eliade. A publicat volumele: Novalis (debut editorial, 1981), Proza românească în perioada dintre cele două războaie mondiale, antologie comentată, Tentaţia limitei şi limita tentaţiei. Glose la mitul faustic, Literatură comparată. Principii teoretice şi studii aplicate, Liviu Rusu, Goethe, Aspecte ale comparatismului românesc, Invalizii zeului Apollo. Introducere în poezia modernă. A tradus din Hans Georg Gadamer, Walter Biemel etc. Este prezent în volume colective: Studii despre Coşbuc, Cercetăti de literatură comparată, Le comparatisme roumain, Hugo Meltzl und die Anfange der Komparatistik etc.

1939 – S-a născut Dumitru Matcovschi

20 octombrie 1939, Vadul-Rașcov, Soroca, Regatul României/Șoldănești, R. Moldova – 26 iunie 2013, Chișinău

Poet, prozator, academician și dramaturg din Republica Moldova, un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. A urmat Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea Istorie și Filologie. A fost redactor la ziarul Moldova socialistă, redactor-șef adjunct la saptămânalul Cultura, redactor-șef al revistei Nistru (redenumită Basarabia în 1988). Opera sa a fost recunoscuta în critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. Este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru.

1939 – S-a născut Dan Scurtulescu

20 octombrie 1939, București – 14 iulie 2008

Critic muzical, violonist și profesor. După absolvirea Conservatorului din București în 1965, și-a început cariera muzicală ca violonist. A activat în Orchestra de Cameră a Radioteleviziunii, instrumentist apoi concert-maestru, desfășurând și o activitate solistică, dublată de apariții în concerte camerale. O importantă latură a activității sale a fost cea pedagogică, activând atât în învățământul liceal cât și în învățământul superior, în țară și în străinătate. Spiritul critic, vasta cultură muzicală și experiența acumulată l-au ajutat să devină unul dintre criticii importanți ai României. A publicat de-a lungul timpului numeroase cronici, în cotidiane, în reviste de specialitate, pe site-uri specializate din Internet, completate și cu participări la emisiuni de radio și de televiziune și cu mai multe volume. În ultimii doi ani a fost cronicarul principal al revistei Actualitatea muzicală, unde a recenzat cu consecvență concertele simfonice și recitalurile din capitală.

1940 – S-a născut Doina Artemiza Boceanu

20 octombrie 1940, Câmpina, Prahova – 28 aprilie 2021

Artistă plastică, profesoară; membră a Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Brașov. A absolvit Facultatea de Arte plastice a Universității București în 1969. A fost profesoară la Școala generală nr. 7 , din Brașov (1971–1995). A participat la tabere de creație și documentare ale UAP și ale Societății naționale a profesorilor de Arte plastice: Tulcea, Calica, Horezu, Câmpeni (Alba), Tarna-Mare, Sulina, Portița, Mănăstirea Cocoș, Jurilovca. Debutul național a avut loc la Expoziția republicană a profesorilor de arte plastice  București 1973, iar cel internațional la Expoziția de artă brașoveană Tours 1990 (Franța). A avut 30 de participări la Expozițiile Filialei Brașov a UAP (1970–2010). A participat la 5 expoziții de grup cu artiștii brașoveni la Galați, Baia-Mare, Sibiu, Covasna, Tg. Mureș și internațional cu un grup brașovean la Gand, Mouscron, Bruxelles (Belgia, 1990, 1991, 1993,1995). A avut expoziții personale de Artă decorativă la Brașov (1973, 1980), Pictură (Brașov 1978) și internațional, 11 expoziții de Artă decorativă în Gand, Wemmel, Rieme, Sleidinge (Belgia, 1990–1995).  

1940 – A încetat din viață George Plopu (25 septembrie 1857, Semlac, Arad – 20 octombrie 1940, Arad)

Unul dintre cei mai buni specialiști români în drept urbarial și composesoral;  membru de onoare al Academiei Române

1942 – S-a născut Costel Constantin

20 octombrie 1942, Galați

Actor de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa Beate Fredanov, în 1964. A debutat ca actor la Teatrul Național din Iași, unde a activat în perioada 1965–1969, cu rolul Călugărul tânăr din Beckett de Jean Anouilh, interpretând roluri importante în piese de Sofocle, Anouilh, T. Williams, Brecht, Marin Sorescu, C. Teodorescu etc. Din 1969 a devenit actor al Teatrului Național din București, unde a apărut în numeroase roluri principale din piese de Shakespeare, Ostrovski, Gogol, Vallejo, Wasserman, Caragiale etc. Primul rol într-un film l-a avut în pelicula Porțile albastre ale orașului, (1973), în regia lui Mircea Mureșan. Au urmat: Tănase Scatiu, Ultima noapte a singurătății, Ediție specială, Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii, La răscrucea marilor furtuni, Ana și hoțul, Liniștea din adâncuri, Amurgul fântânilor, Liliacul înflorește a doua oară, O lebădă iarna, Campioana, Pepe și Fifi, Omul zilei, Dulcea saună a morții, Eu sunt Adam etc. În iunie 2023 s-a retras de pe scenă.

O lebădă iarna (1983)

1946 – S-a născut Dan Ardelean

20 octombrie 1946, Arad

Compozitor și dirijor de muzică ușoară. A urmat Școala Populară de Artă, unde a studiat cu Ecaterina Tulbure, Elena Moise, Peter Freimann și Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (1964–1969), cu profesorii: Victor Iușceanu, Gheorghe Dumitrescu, Myriam Marbe, Carmen Petra-Basacopol, Ovidiu Varga, Emilia Comișel, Irina Lărăescu, Mircea Buciu, etc. A debutat ca pianist în 1964 în Arad, iar ca dirijor în 1970 la București. Din 1972 este dirijor la Teatrul de revistă „Constantin Tănase” București, iar din 1984 colaborează cu orchestra RTV. Orchestra Romanticii, dirijată de Dan Ardelean, participă de un sfert de veac la Festivalul Crizantema de Aur, acompaniind, de-a lungul timpului, concurenții, invitații și secțiunea de creație.

Povești în Jazz la Mogoșoaia

1951 – S-a născut Dan Stuparu

20 octombrie 1951, Râmnicu Vâlcea – 28 aprilie 2013

Maestru (sensei, 8 DAN) al artelor marțiale din România (karate tradițional), antrenor, arbitru național și internațional de categoria A (pentru stilurile kata și kumite), S-a remarcat ca pionier al karate-ului tradițional în România. La vârsta de 21 de ani a început, la Brașov, practicarea artelor marțiale, îndrăgind în special stilul karate-do tradițional. Doi ani mai târziu, a devenit elevul unui reputat profesor la acea vreme, Sensei Ilija Iorga, sub îndrumarea căruia și-a perfecționat tehnicile și stilul de luptă. În timp, s-a transformat dintr-un practicant valoros de karate într-un bun antrenor. A fost unul dintre fondatorii și primul conducător al Federației Române de Karate Tradițional și director tehnic al acesteia. Recunoașterea sa i-a adus onoarea de a deveni vicepreședinte al Federației Europene de profil și președinte al Federației Balcanice. Cariera sa a însemnat nu doar antrenamente și funcții de conducere, ci și activități de arbitru internațional la stilurile kata și kumite. A fost totodată absolvent al Școlii Internaționale de antrenori din San Diego, SUA. În 1995, a fost numit antrenor emerit al sportului, devenind și antrenorul lotului național de karate tradițional.

1951 – S-a născut Dana Duma

20 octombrie 1951, Brașov

Critic de teatru și film, publicistă. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, Secția Teatrologie-Filmologie (promoția 1974). A fost profesoară universitară la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, directoare a revistei Film, editată de Uniunea Cineaștilor din România, secretar al Asociației criticilor de film din cadrul UCIN. Este editor in Chief al revistei Close Up: Film and Media Studies, editată de UNATC. Din scrierile sale: Autoportretele filmului, Gopo, Woody Allen, bufon și filosof, Benjamin Fondane cineast, Istoria filmului românesc de animație. 1920–2020.

1958 – A încetat din viață Constantin Moisil (8 decembrie 1876, Năsăud – 20 octombrie 1958, București)

Istoric, profesor de istorie, arheolog și numismat; directorul Cabinetului Numismatic al Academiei; considerat părintele numismaticii românești; membru de onoare al Academiei Române

1961 – A încetat din viață Constanța Erbiceanu (11 noiembrie 1874, Iași – 20 octombrie 1961, București)

Pianistă, profesoară de pian, om de cultură, socotită întemeietoare a școlii pianistice românești

1985 – A încetat din viață Marius Robescu (20 martie 1943, București – 20 octombrie 1985, București)

Poet și traducător

1994 – A încetat din viață Dumitru Velciu (11 noiembrie 1923, București – 20 octombrie 1994, București)

Istoric literar, bibliograf și economist

1997 – Petre Țuțea a fost reabilitat de Curtea Supremă de Justiție

Filosoful anticomunist Petre Țuțea a fost reabilitat de două ori de justiția din România: prin Decizia nr. 15/20 octombrie 1997 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 241/20 decembrie 1957 a Tribunalului Militar a Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond și a deciziei 57/22 februarie 1958 a Tribunalui suprem–Colegiul Militar, cu achitarea tuturor inculpaților vinovați de uneltire contra ordinii sociale în Dosarul din care face parte și Petre Țuțea și de Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998 a Curții Supreme de Justiție, prin care s-a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 179/29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond și a deciziei penale nr. 540/21 noiembrie 1959 a Tribunalului suprem–Colegiul Militar, prin care Petre Țutea era condamnat la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică.

2004 – A încetat din viață Vasile Constantinescu (18 decembrie 1943, Mitoc, Botoșani – 20 octombrie 2004, Iași)

Poet, prozator și eseist

2010 – A încetat din viață Nicolae Popa (13 august 1919, Târpești-Petricani, Neamț – 20 octombrie 2010, Târpești-Petricani)

Meșter popular și poet renumit pentru Muzeul Popular ridicat cu eforturile proprii în curtea casei sale; măștile populare create de către Nicolae Popa sunt cunoscute în întreaga lume

2011 – A început cel de-al 12-lea recensământ al populației și locuințelor din România

Desfășurat între 20–31 octombrie, a avut ca rezultat o populație stabilă de 19.042.936 de persoane și 8,5 milioane de locuințe. Recensământul anterior a fost efectuat în martie 2002 (populația stabilă fiind de 21.680.974 persoane).

 

2013 – A încetat din viață Ion Stanciu (2 octombrie 1950, Lanuri–Ziduri, Buzău – 20 octombrie 2013, București)

Poet; profesor la Colegiul Economic din Buzău

2015 – A încetat din viață Vasile Ilica (11 noiembrie 1924, Broscăuții Noi, Storojineț, Regatul României/Stari Broskivți, Storojineț, Ucraina – 20 octombrie 2015, Oradea)

Publicist, scriitor, cercetător asupra masacrelor antiromânești din nordul Bucovinei, veteran de război

2016 – A încetat din viață Valeriu Moisescu (1 aprilie 1932, Câmpina – 20 octombrie 2016, București)

Regizor de teatru și profesor universitar; mai bine de 25 de ani regizor al Teatrului „Bulandra”

2016 – A încetat din viață Constantin Frățilă (1 octombrie 1942 în București – 20 octombrie 2016)

Fotbalist; golgeter în sezonul Diviziei A 1963–1964, marcând același număr de goluri ca și Cornel Pavlovici, 19

2018 – A încetat din viață Mihail Bălănescu (9 noiembrie 1922, Tohani–Gura Vadului, Prahova – 20 octombrie 2018, București)

Inginer și fizician; director tehnic și cofondator al Institutului de Fizică Atomică; viceguvernator al International Atomic Energy Agency (AIEA) din Viena; membru de onoare al Academiei Române

2020 – A încetat din viață Virgil Bulat (24 februarie 1940, Răduleni, Soroca, Basarabia, URSS/Moldova – 20 octombrie 2020, Cluj-Napoca)

Poet, eseist și traducător, fost deținut politic

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită