~ Personalitatea zilei* ~

 

Iuliu Maniu

8 ianuarie 1873, Bădăcin–Pericei, Sălaj – 5 februarie 1953, închisoarea Sighet

 

Om politic, deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, președinte al Partidului Național-Țărănesc, membru de onoare (din 1919) al Academiei Române.

Familia Maniu era o veche familie nobiliară ardeleană din Sălaj, cel mai cunoscut membru al ei fiind Laurențiu Man, înnobilat de către împăratul austriac Leopold I, prin diploma din 7 decembrie 1699. Teodor Man, bunicul patern al lui Iuliu Maniu, a fost căsătorit cu Ileana, soră a lui Simion Bărnuțiu, figură emblematică a românilor ardeleni, patriarhul intelectualității românești din Transilvania și conducătorul politic și ideologic al revoluției de la 1848, iar tatăl său, Ioan Maniu, a fost luat în grijă de unchiul său Simion Bărnuțiu încă de la vârsta de doi ani, imediat după moartea tatălui său. Studiile teologice, apoi cele juridice, ale tânărului Ioan (primul membru al familiei care își schimbă numele din Man în Maniu), încununate în 1862 cu titlul de Doctor, vor fi permanent încurajate, stipendiate și supravegheate atent de către Bărnuțiu. Încă din 1861, Ioan Maniu devenise jurist la Șimleul Silvaniei.

Ioan Maniu s-a căsătorit cu Clara, fiica vicarului Demetriu Coroianu, având doi băieți, Cassiu și Iuliu și trei fete, Sabina, Cornelia și Elena. Născut și crescut în atmosfera naționalist-luminată a familiei sale, tânărul Iuliu nu avea cum să nu-și dedice viața emancipării românilor din Ardeal și îndeplinirii idealului de unitate națională, un vis caee părea îndepărtat, dar pe care Iuliu Maniu l-a realizat.

Și-a efectuat studiile la Universitatea din Cluj, Facultatea de Drept (1891–1896), pe care le-a continuat la Budapesta și la Viena, unde a devenit Doctor în Drept în anul 1896. Din timpul studenției a rămas nu doar cu solide cunoștințe juridice, ci și cu legături personale create cu personalități de marcă ale viitorului, cum ar fi Miron Cristea, primul patriarh al României (1925-1939), și Edward Benes, ajuns, după 1918, ministru de Externe și chiar președinte al Cehoslovaciei.

Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat al Mitropoliei greco-catolice și profesor de Drept civil la Academia Teologică greco-catolică din Mica Romă a Transilvaniei.

Iuliu Maniu, omul care a adus Transilvania acasă [Digi24]

Și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania. A debutat totodată ca membru, iar apoi președinte al Societății Academice „Petru Maior”, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în comitetul de conducere al PNR.

În 1915 a fost încorporat în Armata Comună austro-ungară și trimis pe frontul italian, de unde a fost demobilizat în 1918, întorcându-se la Arad.

În toamna anului 1918, s-a angajat într-o tentativă de a restaura ordinea în Viena. Capitala Austriei era în pragul revoluției bolșevice, iar armata era în descompunere. Iuliu Maniu și Ioan Boeriu s-au prezentat la Ministerul de Război și au cerut să li se subordoneze armata aflată în cazărmile Carol și Ferdinand. Acele unități militare erau formate mai ales din români. Militarii au fost organizați sub umbrela unui Senat Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților, prezidat de baronul Ioan Boeriu. Ei au reinstaurat ordinea în Viena și în Praga, iar soldații români au impresionat prin disciplină și prin vitejie.

Împreună cu personalități de primă mărime ale Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania, precum Gheorghe Pop de Băsești și Ștefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat, s-a numărat printre organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, fiind membru în Consiliul Director desemnat de participanți.

În 2 decembrie a fost ales un organ reprezentativ cu activitate permanentă, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului, și ținuturilor românești din Ungaria și compus din 15 membri ai Sfatului (zece membri ai Partidului Național Român – printre care Iuliu Maniu, doi ai Partidului Social-Democrat și trei independenți), care așa cum a hotărât Marele Sfat Național, „va aduce la îndeplinire hotărârile Adunării Naționale, va prelua și va dirigui viața de stat, va îngriji serviciile publice și în acest scop va fi în drept de a ordona și a lua toate măsurile pe care le va găsi necesare”. A fost apoi deputat al primului Parlament al României Mari,

A fost președinte al Partidului Național-Țărănesc  (1926–1933, 1937–1947) și prim-ministru al României de trei ori:

În perioada 10 noiembrie 1928–7 iunie 1930, cabinetul a organizat alegerile parlamentare din 12 decembrie, PNȚ obținând cel mai mare scor electoral înregistrat vreodată de un partid politic din România interbelică, 77,76%. Activitatea cabinetului a fost din start marcată de criza economică globală – scăderea nivelului de trai, creșteri de taxe și impozite, producția industrială scăzută cu 37% – s-a adoptat o politică economică de atragere a capitalului străin („porțile deschise”); s-a adoptat Legea Mihalache; s-a semnat Protocolul Litvinov; a avut loc Greva minerilor de la Lupeni (22 de morți și 58 de răniți). Principele Carol sosind inopinat în țară, Maniu a demisionat deoarece Carol a evitat să își ia angajamentele propuse (renunțarea la Elena Lupescu și la camarilă etc.);

În perioada 13 iunie 1930–8 octombrie 1930, Maniu a acceptat să formeze noul guvern  în urma angajamentelor Regelui, care, însă nu le-a respectat, apărând astfel divergențe politice  între Rege și prim-ministru în privinţa „ordinii constituţionale. În semn de protest, primul ministru a demisionat invocând probleme de sănătate;
În perioada 20 octombrie 1932–12 ianuarie 1933), Cabinetul a renunţat la politica „porţilor deschise” prin stabilirea limitelor cantitative ale importului în scopul protejării producţiei naţionale. Regele a refuzat să contrasemneze decretele de destituire din funcţie a prefectului Politiţiei şi comandantului Jandarmeriei, membri ai camarilei, motiv pentru care ministrul de Interne, I. Mihalache, a demisionat; din solidaritate, primul ministru a demisionat la rândul său.

Iuliu Maniu – Un mare erou al României

La 15 decembrie 1938 a redactat, împreună cu alți fruntași ai Partidului Național Țărănesc, nemulțumiți de atitudinea Regelui Carol al II-lea și măsurile luate de acesta în ceea ce privește conducerea statului și a destinului nației române, Memorandumul românilor din Ardeal, Banat, Crișana, Maramureș adresat MS Regelui Carol la 15 decemvrie 1938.

În martie 1944, Iuliu Maniu și Dinu Brătianu au trimis o scrisoare mareșalului Ion Antonescu cerând ieșirea României din război: „[…] Astăzi trebuie să constatați că, după pierderile enorme rezultate din război, țara noastră este amenințată de un pericol la care nu mai poate face față. Armatele germane înfrânte nu ne mai pot asigura în contra unei invazii rusești și concursul pe care l-am mai putea da să o împiedicăm va fi cu totul insuficient. A coopera mai departe cu armatele germane ar fi să sacrificăm în mod inutil ceea ce ne-a mai rămas ca putere militară și să provocăm din partea armatelor bolșevice victorioase represalii și distrugeri iresponsabile […]”. După 23 august 1944, Maniu a luptat împotriva preluării țării de către comuniști, proces pe care a refuzat să-l accepte, încrezător în sprijinul marilor puteri occidentale.

A colaborat cu toți marii oameni politici ai vremii: Dr. Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băseşti,  Regele Ferdinand I, Alexandru Vaida-Voevod, Ion Mihalache, Nicolae Iorga, Constantin Argetoianu etc.

În Ședința extraordinară a Comitetul Central Executiv al PNȚ din 30 noiembrie 1946 Maniu a prezentat rezultatele reale ale alegerilor, falsificate de comuniști: PNȚ – 81% (335 mandate /repartizate 33, după falsificare); PNL – 12% (49/2 mandate); PSDInd. – 3% (12/0 mandate); Comuniștii – 3% (12/348) etc. A solicitat anularea imediată a acestor alegeri și convocarea corpului electoral pentru noi alegeri. De asemenea, a solicitat Regelui Mihai I  să nu legitimeze frauda prin prezența la deschiderea oficială a Parlamentului.

La 19 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor a ridicat imunitatea parlamentară a demnitarilor ţărănişti, pentru a putea fi arestaţi. La 30 iulie 1947, printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri s-a decis dizolvarea Partidului Naţional Ţărănesc. În aceeaşi zi a fost convocată Adunarea Deputaţilor, în cadrul căreia, pe baza unui raport întocmit de Teohari Georgescu, s-a aprobat dizolvarea – cu 294 de voturi pentru şi unul împotrivă. Jurnalul stabilea: „Partidul Naţional-Ţărănesc de sub preşedinţia domnului Iuliu Maniu este şi rămâne dizolvat pe data publicării în Monitorul oficial a prezentului Jurnal. Aceeaşi decizie de dizolvare include şi toate organizaţiile judeţene, de plasă şi comunale ale sus menţionatului partid, organizaţiile militare, de tineret, de femei şi orice alte organizaţii sau asociaţii conduse de acest partid”.

După înscenarea de la Tămădău, Iuliu Maniu a fost luat din sanatoriul doctorului Ion Jovin, aflat la Bucureşti, pe bulevardul Dacia şi depus în secret la închisoarea Malmaison din Calea Plevnei. Acuzaţiile aduse lui Maniu au vizat, în fond, condamnarea întregii sale activităţi politice: de la cea desfăşurată în timpul dominaţiei ungare asupra Transilvaniei, când a fost un „colaborator” al autorităţilor de la Viena şi Budapesta în politica de oprimare a poporului român, la unirea din 1918, când a căutat să „împiedice” acest act istoric punând tot felul de condiţii, la perioada interbelică, în care s-a dovedit un „reacţionar şi un sprijinitor al fascismului”. Acuzaţiile au continuat cu anii războiului, când a fost un un „susţinător” al lui Antonescu şi al luptei armate împotriva Uniunii Sovietice, până la perioada de după 23 august, când a adunat în jurul său pe toţi „fasciştii şi reacţionarii”, pe „trădătorii de ţară” şi „agenţii imperialismului”. Sentința: 9 pedepse însumând 104 ani de închisoare, plus de două ori muncă silnică pe viață.

Procesul lui Iuliu Maniu

Mai întâi, Maniu a fost trimis la închisoarea din Galaţi, după care a fost transportat la penitenciarul din Sighet, unde se aflau şi alte personalităţi politice şi culturale precum Constantin Argetoianu, Gheorghe Brătianu, Gheorghe Tătărescu, Simion Mehedinţi, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Silviu Dragomir şi alţii. Asupra deţinuţilor, majoritatea având o vârstă extrem de înaintată, s-au exercitat presiuni fizice şi morale, fiind supuşi unui regim de distrugere fizică. După şase ani de detenţie, starea de sănătate a lui Iuliu Maniu s-a deteriorat foarte grav și a decedat în închisoarea Sighet, fiind aruncat la groapa comună din Cimitirul săracilor.

În data de 12 noiembrie 1998, prin decizia nr. 40/1998, Curtea Supremă de Justiție a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii, pronunțată în 1947.

Mai mult: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Iuliu_Maniu

Și: Iuliu Maniu: morala și politica de Dan Falcan [Historia.ro]

 

Atunci şi acum: Casa memorială Iuliu Maniu [TVR1]

 

#Iuliu Maniu #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită