Marioara Voiculescu (1885-1976) -cover
Personalitatea zilei

Marioara Voiculescu

(9 iulie 1885 – 3 martie 1976)

~ Personalitatea zilei* ~

 

Marioara Voiculescu (1)Marioara Voiculescu

9 iulie 1885, București – 3 martie 1976, București

 

Actriță și regizoare, una dintre cele mai bune actrițe din primele decenii ale secolulului XX, considerată o adevărată „vedetă”, comparată în epocă cu cele mai celebre interprete ale scenei europene, Eleonora Duse, Sarah Bernhardt și Rejane.

Fata de 16 ani de origine modestă, care a suferit de pe urma despărţirii părinţilor săi, a ajuns pe băncile Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din București, la sugestia scriitorului Zaharia Bârsan, cu dispensă, având doar 14 ani. A studiat cu Aristizza Romanescu și Petre Liciu (1900–1903).

S-a căsătorit cu fiul unui bancher ploieştean din familia Ionescu Quintus, avocat, poet, şef de partid politic şi extrem de visător. A devenit mamă la 17 ani, deși nu dorea, încercând să avorteze şi născând înainte de termen un fiu care a fost lumina vieții ei pentru toată viaţa, Paul Voiculescu Quintus. Pentru că soţul o adora prea mult, a divorţat. Al doilea soţ, cu 20 de ani mai în vârstă, bogat şi foarte gelos, a murit timpuriu într-un accident de automobil.

Marioara Voiculescu (3) Salomeea
În rolul Salomeea

A debutat oficial pe scena Naționalului bucureștean la 13 ianuarie 1904, rolul principal, Gina din Casta-Diva de Haralamb Lecca. L-a avut ca maestru pe Paul Gusty, s-a format ca actriță sub direcția lui Alexandru Davila, la Teatrul Național și în Compania acestuia. A devenit societara Teatrului Național la doar 19 ani, iar Alexandru Davila a ridicat-o la rangul de „Mareșală a Teatrului Românesc”. Alături de Tony Bulandra, Ion Manolescu, Lucia Sturza Bulandra a făcut parte din „Compania Davila”, care promova naturalețea pe scenă.

N-a fost numai frumoasă, curtată şi iubită, a fost o actriţă cultivată. Avea o memorie excepţională şi a muncit cu ambiţie. Şi-a înlăturat depresiile luând în mână o carte, pentru că avea patima lecturii.

A deschis drumuri noi în teatrul românesc. După ce a văzut cum joacă Agatha Bârsescu, şi-a dat seama ce este teatrul: „Mi-am dat seama că teatrul este o carieră nebănuit de grea şi că numai anumite fiinţe sunt miruite de Dumnezeu. Am înţeles că ceea ce vroiam să învăţ e un lucru nespus de dificil, şi că, dacă nu ajungi ceea ce a ajuns marea artistă din faţa mea, mai bine să renunţi la tot şi să te înfunzi în ceaţa vieţii unde toţi oamenii seamănă unii cu alţii”. Marioara Voiculescu (4)A fost Ofelia (Hamlet) şi Julietta (Romeo și Julieta) de Shakespeare, Principesa de Eboli (Don Carlos de Schiller), Lulu „Peer Gynt” (în travesti) și Nora (Ibsen), Doamna Alving (Wedekind), Salomeea lui Wilde, Iudith, Sapho, Penthesileea, Lucreţia Borgia şi Margueritte Gauthier, Oana din Apus de soare, Getta din Fântâna Blanduziei, Anca din Năpasta, Tofana din Patima roșie și multe alte roluri.

Sanda Manu despre Marioara Voiculescu Rezistența prin cultură [arhiva TVR]

A fost prima femeie din România care a fondat şi condus propria companie de teatru în 1912, „Compania Marioara Voiculescu”, despre care Ion Manolescu povestea în Amintirile sale: „Marioara Voiculescu, în afară de marele ei talent, a avut în conducerea trupei mult tact şi un spirit de admirabilă colegialitate. N-au fost intrigi, n-au fost rivalităţi meschine. Am muncit cu toţii cot la cot şi ne-am bucurat împreună. Cine-i subvenţiona compania? Publicul care umplea sălile”. În 1914, s-a asociat cu soții Bulandra în „Compania Marioara Voiculescu–Bulandra”, pe care le-a cedat-o în 1916, revenind la Teatrul Național. Marioara Voiculescu (2)A fost protagonistă și coregizoare, pentru primele producții de filme românești, a lui Leon M. Popescu. A regizat filmele: Amorurile unei prințese, Detectivul, Dragoste de marinar, Răzbunarea, Spionul, Viorica; a jucat în filmele: Dragoste la mănăstire, Amorurile unei prințese, Detectivul, Dragoste de marinar, Fedora, Răzbunarea, Spionul, Viorica.

A fost o profesoară de o mare sensibilitate, învăţându-și studenţii ceea ce ea deprinsese de la Paul Gusty, mentorul ei. Le-a arătat cum se face un gest, cum se face un pas, cum se armonizează un gest şi cu un cuvânt, un cuvânt cu un pas, o atitudine cu o privire. A fost profesoara actrițelor Olga Tudorache și Carmen Stănescu. Tot ea a intuit că Liviu Ciulei va face carieră în teatru și l-a acceptat ca student.

Liviu Ciulei despre Marioara Voiculescu Rezistența prin cultură [arhiva TVR]

La sfârşitul războiului, Marioara Voiculescu îşi propusese, împreună cu George Vraca, Ion Manolescu şi A. Pop Marţian, să reprezinte spectacolul Oedip Rege de Sofocle pe ruinele Teatrului Naţional bombardat de nemţi, ca mod de a protesta împotriva barbariei şi a morţii. Neputând fi realizat în acel spaţiu, spectacolul a fost reprezentat într-o sală închisă şi apoi în turnee în întreaga ţară. Regia fusese semnată de Victor Bumbeşti şi Victor Eftimiu.

Marioara Voiculescu. Portret Magdalena Rădulescu
Portret de Magdalena Rădulescu

În 1953 i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”. În 1965 a apărut volumul său Jurnal. Memorii, ediție îngrijită de criticul de teatru Florica Ichim. Marioara Voiculescu JurnalA vrut să joace până în ultima clipă a vieţii ei, dar a fost înlăturată în 1947, când Zaharia Stancu, directorul vremelnic al Teatrului Naţional a pensionat-o forțat, pentru că a refuzat să joace în piese „comuniste”. Scria în Jurnal: „Eu am suferit până la ultima picătură de sânge. Directorii m-au ţinut departe de scenă. Ceream să joc un rol gratis. Am suferit atâta, încât am fost aproape de sinucidere”.

Viaţa sa frumoasă, boemă, opulentă s-a transformat în calvar. În Jurnal povesteşte cum, o dată, găsind pe strada un fruct s-a repezit şi a muşcat din el, după care, făcându-i-se ruşine l-a pus într-o sacoşă şi l-a dus acasă. În timp ce unii actori recitau poeme cu Stalin la Radio, ca să trăiască bine, Marioara Voiculescu îşi număra cu demnitate banii pentru mâncare.

A murit în sărăcie, cu dorul scenei în suflet.

Mai mult: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marioara_Voiculescu; https://www.ziarulmetropolis.ro/marioara-voiculescu-teatrul-e-o-cariera-grea-numai-pentru-fiinte-miruite-de-dumnezeu/https://deieri-deazi.blogspot.com/2017/02/amintiri-vesele-si-triste-cu-marioara.html

 

Rezistența prin cultură – Lecția unei mari actrițe

 

#MarioaraVoiculescu #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality