~ Personalitatea zilei* ~
Gheorghe Tattarescu
19/31 octombrie 1820, Focșani – 24 octombrie 1894, București
Gheorghe Tattarescu a fost un pictor clasic, pionier al neoclasicismului în pictura românească.
A început să picteze ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu (1799–1880), zugrav de biserici. A continuat studiul picturii la Școala de zugravi din Buzău, fondată de același Nicolae Teodorescu. În 1844, împreună cu unchiul său, a pictat mănăstirea Rătești (Buzău).



Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, a obținut o bursă de studii la Academia di San Luca din Roma (1845–1851), unde i-a avut profesori pe Natale Carta, Giovanni Silvagni, și Pietro Gagliardi, sub îndrumarea cărora s-a format în spiritul academismului Italian, executând copii după Rafael Sanzio, Bartolomé Estéban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni și alții.
Participant la revoluția de la 1848, a pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu aflați în exil, iar în 1851 a pictat portretul lui Nicolae Bălcescu (în trei replici aproape identice).

Idealul eliberării naționale și al edificării unei Românii moderne a fost transpus în compoziții alegorice cu subiect revoluționar: Deșteptarea României, 11 Februarie 1866 – România Modernă, cu subiect patriotic: Unirea Principatelor, sau cu subiect istoric: Mircea cel Bătrân la 1386, Neagoe Basarab în fața Mănăstirii Argeș, Lupta lui Preda Buzescu cu hanul tătar.



O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, creând un stil personal influențat de academismul italian și parțial de iconografia tradițională bizantină. În perioada 1853–1892, cu ajutorul elevilor săi, a pictat, în spirit neoclasic, peste 50 de biserici din București (ex.: Biserica Sf. Spiridon) și Iași (Mitropolia din Iași), precum și Biserica Greacă din Brăila sau biserica mănăstirii Ciolanu din județul Buzău.
Împreună cu Theodor Aman a înființat, în 1864, Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei (1891–1892).







În 1865 a scris lucrarea Percepte și studii folositoare asupra proporțiunilor corpului uman și desene după cei mai celebri pictori.
Casa pe care a cumpărat-o în București în 1855 și în care a locuit timp de aproape 40 de ani a fost transformată în muzeu și a fost deschisă publicului. Înființat în 1951, Muzeul Gheorghe Tattarescu adăpostește o mare parte din lucrările sale.
Mai mult: Gheorghe Tattarescu [Wikipedia]; Sursă fotografii: Gheorghe Tattarescu [WikiArt]
Muzeul Gheorghe Tattarescu
***** [In English] *****
Gheorghe Tattarescu
19/31 October 1820, Focsani – 24 October 1894, Bucharest
Gheorghe Tattarescu, was a Romanian painter and a pioneer of neoclassicism in his country’s modern painting.
He began as an apprentice to his uncle Nicolae Teodorescu, a church painter. He studied at the Painting School from Buzau, when Teodorescu moved there. The Orthodox Bishop of Buzău, helped him obtain a scholarship in Rome, where he was taught by professors from the Accademia di San Luca.
Tattarescu was a participant in the 1848 Revolution in Wallachia. After the revolution, he painted portraits of Romanian revolutionaries in exile such as Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu, Nicolae Bălcescu. Romantic nationalist ideals were the inspiration for his allegorical compositions with revolutionary themes in Romania’s rebirth (1849), the patriotic Principalities’ Unification (1857) and February 11 – The Modern Romania (1866).





In 1864, together with painter Theodor Aman, Tattarescu founded the National School of Fine Arts in Bucharest. He was a professor there for a long time after, and served as the School’s headmaster for two years (1891–1892).
In 1865, he wrote Useful Principles and Studies on Proportions of the Human Body and Drawing after the Most Famous Painters.
More on: Gheorghe Tattarescu [Wikipedia]
Paintings of Gheorghe Tattarescu
#GheorgheTattarescu #personalitateazilei #romanianvisualart #romanifrumosi #todayspersonality #universalvisualart
---------- *Ediție revizuită și adăugită

Pingback: 1 Februarie în istoria românilor
Pingback: Ștefan Luchian
Pingback: Theodor Aman
Pingback: Nicolae Grigorescu
Pingback: 2 Decembrie în istoria românilor
Pingback: Ștefan Luchian
Pingback: 9 Martie în istoria românilor
Pingback: Ștefan Luchian (1/13 februarie 1868 – 28 iunie 1916) – Calendarul zilei – Cronopedia
Pingback: 24 octombrie în istoria românilor
Pingback: 24 octombrie în istoria românilor
Pingback: 26 Octombrie în istoria românilor
Pingback: 27 Noiembrie în istoria românilor
Pingback: 2 Decembrie în istoria românilor
Pingback: 6 Decembrie în istoria românilor
Pingback: 1 Ianuarie în istoria românilor
Pingback: 23 Aprilie în istoria românilor
Pingback: 17 Iunie în istoria românilor
Pingback: 11 Octombrie în istoria românilor
Pingback: Nicolae Bălcescu
Pingback: 11 Decembrie în istoria românilor
Pingback: 9 Martie în istoria românilor