~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Intrarea armatelor germano–austro-ungare de ocupație în București

 

Sfântul Nicolae

Sărbătorit în calendarul creștin-ortodox, romano-catolic, greco-catolic, lutheran, anglican

Sfântul Nicolae din Mira (în mod tradițional: 15 martie 270 – 6 decembrie 343), cunoscut și sub numele de Nicolae de Bari, a fost un episcop creștin timpuriu al orașului maritim antic grecesc Mira din Asia Mică, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, care a dăruit toată averea sa săracilor. Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos, Kleeschen în Luxemburg și Sânnicoară în unele părți pe la noi, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari (unde se află moaștele sale). Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

 

1607 – Lupta de la Ștefănești

După moartea lui Ieremia Movilă (1606), tronul Moldovei a fost ocupat de fratele său, Simion Movilă, fostul domn al Țării Românești. Moartea acestuia (14 septembrie 1607) a deschis seria unor aprige lupte pentru tron între partizanii lui Constantin, fiul lui Ieremia Movilă, și cei ai lui Mihăilaș, fiul lui Simion Movilă, facțiuni boierești care căutau să acapareze dregătoriile și puterea în cadrul regimului boieresc, din punct de vedere extern marcând începutul conflictului dintre Polonia și Poartă pentru dominația asupra Moldovei. Lui Simion Movilă i-a urmat fiul său, Mihăilaș (Domn al Moldovei de două ori: 24 septembrie 1607–octombrie 1607 și noiembrie 1607 – decembrie 6 decembrie 1607), care după câteva săptămâni a fost gonit de Constantin (Domn al Moldovei de două ori: post 30 iunie/10 iulie–ante 20/30 iulie 1606 și 11/21 decembrie 1607–ante 21/31 decembrie 1611), care s-a menținut foarte puțin în scaun. Abia la 6/16 decembrie 1607, prin lupta de la Ștefănești – cu ajutor militar furnizat de palatinii poloni, rudele sale – Constantin l-a înfrânt hotărâtor pe Mihăilaș, ocupând scaunul domnesc, pe care îl va păstra până în 1611.

1827 – S-a născut Nicolae Rosetti-Bălănescu

6 decembrie 1827, Iași – 11 mai 1884, Paris, Franța

Jurist, om politic. A studiat la Facultatea de Drept din Paris, după care s-a întors în Moldova, unde, până la Unirea Principatelor, a fost ispravnic de Suceava și pârcălab al județului Covurlui. Adept al Unirii, a fost deputat în Divanul ad-hoc și în Adunarea Electivă a Moldovei, a devenit unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Alexandru Ioan Cuza. După recunoașterea Unirii a fost desemnat șef al diplomației românești; fiind unul dintre miniștrii preferați de Cuza, a rezistat în fruntea Ministerului Afacerilor Străine timp de trei guverne succesive – Nicolae Kretzulescu (1), Mihail Kogălniceanu și Nicolae Kretzulescu (2). În acest timp a mai deținut portofoliul Controlului și s-a numărat printre primii membri a nou-înființatului Corp ponderator (Senatul). De mandatul său se leagă încheierea a două convenții româno–austriece privind extrădarea și reglementarea serviciului telegrafic, dar și crize diplomatice care puteau avea consecințe nefaste pentru țară, după deciziile privind secularizarea averilor mănăstirești și lovitura de stat din 2 mai 1864. După ce și-a prezentat demisia din fruntea diplomației, a fost numit membru în Consiliul de Stat. A renunțat să mai facă politică la nivel înalt după abdicarea lui Cuza. Spre sfârșitul vieții s-a stabilit la Paris, unde a decedat la vârsta de 57 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse.

1831 – S-a născut Dimitrie I. Berindei

6 decembrie 1831, Roșiorii de Vede – 27 mai 1884, București

Politician, membru fondator al Partidului Național Liberal. A fost primul absolvent român al Académie des Beaux-Arts de Paris, Département d’Architecture (1871–1928). La Paris, a colaborat la revista Junimea română. A fost deputat, ministrul Lucrărilor publice, unul dintre fondatorii Creditului Funciar Rural, membru al Comitetului Arheologic înființat în 1864 pe lângă Muzeul Național de Antichități. A fost căsătorit cu Ana Slătineanu, cu care a avut mai mulți copii, printre care arhitectul Ion D. Berindey.

1835 – S-a născut Nicolae Kalinderu

6 decembrie 1835, București – 16 aprilie 1902, Ciulnița, Argeș

Medic, profesor universitar, colecționar de artă, membru corespondent (din 1890) al Academiei Române. Începând din 1853, a studiat la Facultatea de Medicină din Paris, fiind influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur. În 1863, în urma unul concurs, a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris. A lucrat ca intern și extern în spitalele din Paris și a devenit membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. După ce și-a susținut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, șef de serviciu la Spitalul Brâncovenesc, unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice și fiziopatologice în medicina românească internă; împreună cu Victor Babeș a inițiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei. În timpul războiului de independență a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele fiind numit în 1878 șef al diviziei I medicale de la Spitalul Brâncovenesc. În 1887, Nicolae Kalinderu a fost numit profesor în cadrul Facultății de Medicină din București. Din lucrările sale: Memoriu asupra leprei în România, Despre cosmetice, Tubercolosa în raport cu unele profesiuni, Influenza unor maladii ale cordului asupra desvoltărei tuberculosei.

1852 – S-a născut Roman Ciorogariu

Romul Nicolae Ciorogariu; 6 decembrie 1852, Pecica, Arad – 21 ianuarie 1936, Oradea

Episcop, jurnalist, membru de onoare (din 1921) al Academiei Române și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. În 1873 s-a înscris la Academia de Drept din Oradea, a petrecut însă mai mult timp în casa prim-pretorului David Nicoară din Aletea, ca institutor particular și cancelist. În toamna anului 1874 a început serviciul militar, făcând stagiul de voluntar în faimosul Regiment românesc de infanterie Nr. 50 din Alba-Iulia. În anul următor a fost admis la Institutul Teologic din Arad. După finalizarea cursurilor teologice (1877), Consistoriul Diecezan din Arad i-a oferit o bursă pentru a se specializa ca profesor de teologie la Universitatea din Lipsca (Leipzig), cu specializarea Pedagogie și Psihologie. După finalizarea cursurilor universitare, s-a întors la Arad. A fost profesor la Institutul de Teologie, director al Seminarului Teologic, apoi vicar eparhial de Oradea, iar din 1920 a devenit primul episcop ortodox de Oradea. A susținut construirea localurilor Preparandiei și Institutului Teologic din Arad, a contribuit la demersurile în vederea înființării Academiei Teologice din Oradea, a Societății pentru femei Altarul, a Școlii de Cântăreți din Oradea, a unei tipografii pentru cărți bisericești și a ziarului Tribuna poporului. A fost editor al ziarului Tribuna și redactor al revistei Biserica și școala. A fost senator de drept al României, a fost rănit în urma exploziei unei bombe artizanale plasate la 8 decembrie 1920, în Senatul României de un grup de anarhiști. A fost distins cu Coroana României și Marea cruce cu cordon, oferite de Regele Ferdinand I, titlul Cavaler al Însemnului Onorific pentru Merit, Comandor al Vulturului Românesc, ordinul Steaua României.

1864 – Prima sesiune a Corpului Ponderator

Prin plebiscitul din 23 mai/4 iunie–26 mai/7 iunie 1864 s-a propus introducerea Corpului Ponderator, redenumit ulterior Senat, ca o a doua cameră a Parlamentului și alcătuit din membri de drept – capi ai bisericii și ai unor autorități publice și din membri numiți de domnitor – reprezentați ai județelor și înalți funcționari ai statului.

A fost instituit prin promulgarea Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris din 3/15 iulie 1864 de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, conform unui sistem parlamentar bicameral. După cinci luni, la 6 decembrie 1864, întemeietorul bicameralismului românesc, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, deschidea cea dintâi ședință a primei sesiuni parlamentare din prima legislatură a Senatului, adresând mesajul tronului, în care preciza că misiunea noii instituții este să evite „ciocniri între puterile statului, să mențină aceste puteri în echilibru și să nu aducă nici o atingere Pactului fundamental și libertăților publice ale României”.

1864 – S-a născut Nicodim Munteanu

Nicolae Munteanu; 6 decembrie 1864, Pipirig, Neamț – 27 februarie 1948, București

Al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939–1948), membru de onoare (din 1918) al Academiei Române. În 1890 a absolvit Seminarul Veniamin din Iași, iar în 1895 Academia duhovnicească din Kiev, fiind tuns în monahism la mănăstirea Neamț, sub numele de Nicodim și hirotonit ierodiacon la Iași în 1894. A fost hirotonisit ieromonah (preot călugăr), numit mare ecleziarh și predicator al catedralei mitropolitane din Iași, ridicat la rangul de arhimandrit (1898) și apoi a preluat funcția de vicar administrativ. Între 1903–1909, a funcționat la Galați ca director al Seminarului Sf. Andrei și tot în același interval de timp a publicat primele sale predici, în volumele Cuvântări liturghice, Călăuza creștinului în Biserică. În 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei, unde a tipărit Biblia ilustrată (1936) și a tradus 24 cărți din Vechiul Testament, pentru ediția sinodală a Bibliei din 1936. Textul acestei Biblii va sta la baza edițiilor Bibliei din anii 1968, 1975 și 1982. De asemenea, a tradus Psaltirea (trei ediții), Evangheliile și Noul Testament integral (cinci ediții) și peste o sută de lucrări teologice și de spiritualitate din limba rusă; Biblia sinodală din 1944 este, în cea mai mare parte, realizarea sa. În urma morții patriarhului Miron Cristea în anul 1939, a fost chemat ca Patriarh al României, păstorind până la moarte. A susținut Familia Regală a României și a fost un important anti-comunist, refuzând să ajurte regimul comunist sprijinit de sovietici în procesul de instalare în România în 1945–1947.

1865 – În cadrul Dietei de la Cluj, s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria

Dieta feudală de la Cluj a avut loc între 20 noiembrie/2 decembrie–24 noiembrie/6decembrie 1865. La 20 august/1 septembrie 1865 Împăratul Franz Iosif a semnat un rescript imperial prin care desființa Dieta de la Sibiu și convoca o nouă Dietă, conform art. XI din legea din 1791, având drept obiect de dezbatere numai problema „uniunii Ungariei și Transilvaniei”.

S-a ajuns astfel la situația descrisă de mitropolitul Andrei Șaguna astfel: „în compunerea ei [a Dietei], românii, peste un milion, abia au 13 deputați, pe când ungurii și secuii, 539 mii, numără față de ei 194 membri dietali”. Autonomia principatului era, astfel, desființată, urmând ca interesele acestui teritoriu locuit majoritar de români să fie discutate și hotărâte de Dieta de la Budapesta.

1879 – Relații diplomatice România – Italia

În 1873 s-a deschis prima agenție diplomatică română la Roma, devenită apoi Reprezentanța Diplomatică a României în Regatul Italiei prin Legea din 2/14 februarie 1879. La 24 noiembrie/6 decembrie 1879, Italia a recunoscut independența României și l-a numit pe contele Giuseppe Tornielli-Brusati di Vergan în calitate de Trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la București; în răspuns, la 3/15 februarie 1890, România l-a numit pe Nicolae Kretzulescu ca Trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Roma. În timpul celui de-al doilea război mondial, relațiile diplomatice dintre cele două țări nu au fost întrerupte.

1881 – S-a întemeiat Societatea Politehnică din România

Prima Societate trainică de ingineri și tehnicieni români – Societatea Politehnica, s-a constituit la 6/18 decembrie 1881, la ora 10.00, în sala de așteptare a clasei I din Gara de Nord, sub președinția colonelului ing. Ștefan Fălcoianu, director general al Căilor Ferate Române, care studiase la Paris Ingineria și Școala de Stat Major.

La ședința inaugurală au participat 34 de membri, care l-au desemnat președinte pe inginerul-inspector general Dimitrie Frunză, fostul director al construcției liniei ferate Buzău–Mărășești. Societatea Politehnica a fost recunoscută de utilitate publică prin Decret Regal, la 25 ianuarie 1882, iar prin legea promulgată la 9 martie 1883, era declarată persoană morală și juridică.

1885 – S-a născut Tina Barbu

Aretina Rușavețeanu; 6 decembrie 1885, Mârșa/Avrig, Sibiu – 21 martie 1949, București

Actriță de teatru. La 16 ani era slujnică la un conac, fiind descoperită de omul politic liberal Vasile Morțun care i-a facilitat intrarea la Conservator; ulterior acesta a susținut-o pentru a-și continua studiile teatrale la Paris. A fost angajată de Al. Davila la Teatrul Național din București, având o carieră scurtă (1908–1913). După căsătoria cu moșierul și omul politic liberal Constantin Rușavețeanu, a abandonat cariera teatrală și s-a retras la conacul moșiei de la Rușavățu, Buzău. A fost una dintre cele 8.528 de victime ale decretului 83 pentru „lichidarea moșierimii ca clasă” și „îngrădirea” țăranilor mijlocași, considerați „agenți ai capitalismului”, care trebuiau anihilați cu instrumentele „luptei de clasă”. Toți aceștia au fost ridicați de organele de Securitate în noaptea de 2/3 martie 1949, deportați în locuri dinainte stabilite, pe termen nedeterminat. Ridicată de la moșia sa din Rușavățu și neasigurându-i-se asistența medicală necesară pe timpul transportului, a intrat în comă diabetică.

1890 – A încetat din viață Anton Mocioni (16 ianuarie 1816 – 6 decembrie 1890)

Ofițer, politician; deputat în parlamentul de la Budapesta; președinte al Clubului parlamentar al naționalităților; fondator al băncii Albina din Sibiu.

1893 – S-a născut Dan Bădărău

6 decembrie 1893, Iași – 2 iulie 1968, București

Filosof, membru corespondent (din 1963) al Academiei Române. Studiile universitare le-a început la Universitatea din Iași, unde a obținut licența în Drept în 1917 și le-a continuat la Universitatea din Paris (Sorbona) unde a obținut licența (1919) și Doctoratul (1924) în Filosofie. Revenit la Iași, a fost numit conferențiar la Catedra de Filosofie a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași, și ulterior profesor. De numele lui se leagă înființarea, la Iași, a Societății de Filosofie. În 1949 s-a mutat la București, unde a fost director al Institutului de Istorie al Academiei Române, șef de secție la Centrul de Logică al Academiei. În studiile sale a abordat teme vaste și diferite ale filosofiei între care logica, gnoseologia și istoria filosofiei. A publicat: Essai sur la pensée, L’individuel chez Aristotel, Filosofia lui Dimitrie Cantemir, G.W. Leibniz. În paralel cu activitatea publicistică de specialitate, a colaborat la ziarul ieșean Opinia cu diferite studii, articole și recenzii. A fost interesat de istoria Iașului și a scris, împreună cu Ioan Caproșu, cartea Iașul vechilor zidiri. A participat la campania din 1913 a Rrăzboiului balcanic precum și la primul război mondial (1916–1918) cu gradul de căpitan-aviator de rezervă și a fost decorat cu ordine și medalii române și străine.

1894 – S-a născut Henri Catargi–Togo

6 decembrie 1894, București – 19 iulie 1976, București

Pictor. A urmat liceul la Paris, și, deoarece tatăl său i-a condiționat studiul picturii de absolvirea unei facultăți practice, și-a luat licența în drept la Sorbona. La revenirea în țară, a frecventat Academia Liberă de Pictură, avându-i profesori pe Gheorghe Petrașcu și Jean Al. Steriadi. În 1920 s-a reîntors la Paris, pentru a studia la Academia Julian. Acolo i-a cunoscut pe pictorii postimpresioniști francezi Édouard Vuillard, Paul Sérusier, pictorii Felix Vallotton, Maurice Denis, dar și pe Theodor Pallady, care a avut o mare influență asupra creației sale. Prima sa expoziție personală a avut loc la Paris, în 1922, după care artistul a început să își câștige faima atât în Europa, cât și în România, expunând la București, dar și la Moscova, Belgrad, Praga, Berlin, New Delhi, Cairo, Londra și Tokyo.

Arta lui Catargi a evoluat într-un mod destul de puțin obișnuit, lucrările din prima perioadă de creație au fost lucrări care țin mai mult de avangardă decât de modernism. Spre sfârșitul vieții, împins de nevoile materiale, a început să picteze în manieră realistă personaje în costume naționale, cu broboade, bibliotecare, reușind să se adapteze într-un mod superior tuturor condițiilor impuse de ideologie. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română (1964).

Biografie ilustrată: Henri Catargi [Gaby, my heart to your heart]

1894 – S-a născut Ștefan Manciulea

6 decembrie 1894, Straja, Alba – 12 iulie 1985, Blaj, Alba

Istoric, geograf, folclorist, unul din marii dascăli ai Blajului, reprezentant al Școlii Ardelene. A urmat gimnaziul, liceul și Facultatea de Teologie Greco-Catolică la Blaj. Ca elev la Blaj, a luat contact cu Badea Cârțan, trimis cu cărți, clandestin, de Ioan Bianu de la București, la canonicul Ioan Micu Moldovan. Pentru scurt timp a fost învățător și preot în satul natal și în Hăpria. A avut bucuria să-și conducă sătenii, la Adunarea Națională din 1 Decembrie. În 1919, cu o bursă din partea Consiliului Dirigent, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie, secția Istorie-Geografie a Universității București, având profesori pe Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan, Simion Mehedinți etc., absolvind în 1921. A fost profesor la liceul „Moise Nicoară” din Arad, în 1927 a fost hirotonisit preot și numit paroh greco-catolic la Straja, apoi profesor de Geografie la Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj, director al Bibliotecii Arhidiecezane, iar din 1938, inspector secundar în Ținutul Mureș. În 1936 a devenit Doctor în Geografie, cu teza Granița de Vest, apreciată cu „summa cum laude” și pentru care a primit Premiul „Năsturel” al Academiei Române, iar în semn de prețuire Nicolae Iorga a tradus cartea și a publicat-o în limba franceză. În perioada interbelică, a fost conferențiar universitar la Cluj și Timișoara. Scos de la catedră, fără drept de semnătură, de la începutul regimului comunist, a fost condamnat la 7 ani de închisoare grea pentru „apartenență la biserica greco-catolică română și pentru publicarea de lucrări științifice ațâțătoare de ură rasială între naționalitățile conlocuitoare din țară”, fiind aruncat în închisorile de la Aiud, Gherla, Jilava, Cavnic, Caransebeș. Eliberat în 1964, a fost nevoit să lucreze ca laborant, om de serviciu, îngrijitor, iar după pensionare, și-a continuat singur, cu modestie și tenacitate o parte din cercetările începute și întrerupte. A publicat zeci de lucrări de geografie, geopolitică și demografie istorică, de istorie modernă a Transilvaniei și de istoria culturii. A colaborat la Revista istorică, Buletinul Societății Regale Române de Geografie, Anuarul Institutului de Istorie Națională din Cluj, Revue de Transylvanie, Transilvania, Cultura Creștină etc.

1897 – S-a născut Oscar Walter Cisek

6 decembrie 1897, București – 30 mai 1966, București

Scriitor, diplomat și critic de artă, autor de nuvele, povestiri, poeme și eseuri în limbile română și germană. Tatăl său era un comerciant originar din Boemia, iar mama sa, germană. A urmat mai întâi Școala Evanghelică din București, apoi a absolvit studii de germanistică și istoria artei la Universitatea din München. S-a remarcat cu o serie de articole și eseuri publicate în revista literară Gândirea, fiind un important critic de artă în perioada interbelică. A contribuit la popularizarea curentelor modernist și avangardist din România anilor 1920. După 1930 a intrat în corpul diplomatic al Regatului României, fiind numit atașat cultural și de presă în Austria, Cehoslovacia și Germania, apoi consilier de presă la Ministerul Propagandei, de la începutul ocupației sovietice și până la instalarea regimului comunist din România fiind consul general al României la Berna, Elveția. A colaborat la publicațiile brașovene Kronstäder Zeitung și Klingsor, dar și la Ideea europeană, Contimporanul, Prager Presse, Adeverul, Revista Fundațiilor Regale, Bukarester Lloyd etc. A fost închis de regimul comunist, după ce a fost eliberat, s-a stabilit la București și a reînceput să scrie. Mai târziu a fost reabilitat, fiindu-i recunoscută calitatea de scriitor.

1903 – S-a născut N. I. Herescu

Niculae I. Herescu; 6 decembrie 1903, Turnu Severin – 19 august 1961, Zurich, Elveția

Latinist, poet, prozator, eseist, traducător. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie, secția Limbi clasice, a Universității din București, a urmat studii de specializare la Paris (1927–1929) și a devenit Doctor în Litere în 1929. A fost profesor secundar, asistent, conferențiar și profesor de Limba și literatura latină la Universitatea din București, profesor la Universitatea din Lisabona, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București, președinte al Societății Scriitorilor Români, director al Fundațiilor Culturale Regale Carol I. A debutat, ca poet, cu un Sonet, în revista craioveană Năzuința (1922). A colaborat, mai ales cu traduceri din clasicii antici, sau cu eseuri dedicate lor, la Adevărul literar și artistic, Cele trei Crișuri, Cuget clar, Familia, Flamura, Gândirea, Galeria artei, Năzuința, Orpheus, Ramuri, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, precum și la reviste de specialitate din străinatate: Acta Philologica, Orphaeus, Revue de philologie, Revue des etudes latines. Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională.

1905 – S-a născut Adrian Dimitriu

23 noiembrie/6 decembrie 1905, Hârja, Bacău – 7 februarie 1994, București

Avocat, om politic social-democrat. Licențiat în Drept și Filosofie al Universității din București, a devenit membru al Partidului Social Democrat Român (PSDR) din 1927, fiind secretarul personal al liderului, Constantin Titel Petrescu. A candidat pentru alegerile legislative în 1933 în București și în 1937, cap de listă la Bacău. După 23 august 1944 i s-a încredințat președinția organizației municipiului București. Subsecretar de stat la Ministerul Industriei de Război în timpul guvernului Petru Groza, a demisionat ca urmare a disputelor din partid legate de fuziunea cu PCR. Continuând ideologia lui  C. Titel Petrescu, a fost unul dintre membrii fondatori ai Partidului Social Democrat Independent (1946), în care a deținut funcția de secretar general. A fost arestat în noaptea demnitarilor (5/6 mai 1948), la 22 ianuarie 1952 fiind condamnat la muncă silnică pe viață pentru „crimă de înaltă trădare” pe motiv că ar fi desfășurat „politică contra partidului„. A fost eliberat în aprilie 1956, acțiune facilitată de intervenția Partidului Laburist din Marea Britanie, care a cerut eliberarea unor membri ai PSD. Din momentul punerii în libertate, a fost atent monitorizat de Securitate pentru a se evita posibile „derapaje” politice. După decembrie 1989 a făcut demersuri pentru reconstituirea PSDR (1990), fiind președinte de onoare al formațiunii.

1909 – S-a născut Ilie Lăcătușu

6 decembrie 1909, Crăpăturile/Țepești–Tetoiu, Vâlcea – 22 iulie 1983, București

Preot ortodox, mărturisitor, membru al Mișcării Legionare, deținut politic, al cărui trup a fost descoperit în anul 1998, neputrezit și răspândind bună mireasmă, fiind considerat făcător de minuni. A absolvit Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea (1930) cu Diploma de Virtute și Facultatea de Teologie din București. În anul 1931 s-a căsătorit cu învățătoarea Ecaterina Popescu, având cinci copii. În 1934, a fost hirotonit preot al Parohiei Osica de Jos (Olt), apoi numit preot-paroh în satul Buicești ( Olt). În anul 1942 a fost detașat în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria, la Odessa și la Parohia Sersenița (Rîbnița). A fost arestat de două ori: prima dată între 1952–1954 – încadrat în colonia de muncă MAI Galeșu, la Canal, colonia Peninsula (în celebra „brigadă a preoților”), mutat la închisoarea din Târgu Ocna, din cauza înrăutățirii stării de sănătate, totul fără să fi avut nici măcar o zi de condamnare. A doua oară, 1959–1964 – a fost arestat și condamnat pentru cinci ani, fiind trimis la muncă silnică în colonia Periprava din Delta Dunării, în „lotul preoților olteni”, fiind eliberat cu calificarea de zidar și cu starea sănătății mult înrăutățită. După ce a fost eliberat, i s-a stabilit domiciliu forțat la Bolintin (raionul Titu), unde a fost obligat să lucreze ca zidar, apoi a slujit în parohiile Gârdești (Teleorman), Cucuruzu (Răsuceni, Giurgiu). Anii grei de închisoare i-au afectat foarte mult sănătatea și din acest motiv și-a petrecut sfârșitul vieții în spital. Aflat pe patul de spital, el a cerut ca soția sa, dacă aceasta va înceta din viață peste 15 ani, să fie îngropată lângă el. În prezent, moaștele părintelui Ilie Lăcătușu se află în cripta de la cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul bucureștean Giulești, unde fusese înmormântat. Trupul său neputrezit a fost pus într-un sicriu nou, din sticlă, pentru a putea fi văzut de oricine.

1912 – A încetat din viață Ion Mincu (20 decembrie 1852 – 6 decembrie 1912)

Arhitect, inginer, profesor și deputat; membru fondator și președinte al Societății Arhitecților din România; întemeietorul școlii românești de arhitectură; membru post-mortem al Academiei Române.

1915 – A încetat din viață Emanuil Grigorovitza (15 februarie 1857 – 6 decembrie 1915)

Filolog, critic și istoric literar, traducător și prozator; reprezentant de seamă al culturii bucovinene; considerat primul germanist modern din România.

1916 – Armatele germano–austro-ungare au ocupat orașele București și Ploiești

În timpul primului război mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareșalul german Anton Ludwig August von Mackensen, au ocupat Bucureștiul,

iar trupele germane au ocupat Ploieștiul (23 noiembrie/6 decembrie), unde 26 de instalații de rafinare a petrolului, ca și toate sondele și rezervoarele din schele și rafinării, fuseseră distruse de români la cererea guvernelor englez și francez, pagubele ridicându-se la peste 9 milioane de lire sterline.

În București a sosit o delegație germană, condusă de prințul Schaumburg-Lippe, fostul atașat militar al Germaniei în România, care a cerut să se semneze capitularea orașului. Primarul Emil Petrescu, în prezența reprezentanților guvernului (plecat la Iași) a semnat declarația de capitulare în fața inamicului. Trupele germane, austro-ungare, bulgare și turcești au intrat în pas de defilare în capitala României, dinspre Chitila, pe Calea Griviței, iar centrul orașului s-a animat de curioși.

Constantin Bacalbașa, cunoscut jurnalist și om politic, a inventariat cel puțin cincizeci de ordonanțe militare prin care bucureștenilor li se raționaliza sau confisca, după caz, toată agoniseala. În același mod au procedat ocupanții și cu produsele strategice ale României: petrol, cereale, lemn, material rulant, unități de producție industrială și agricolă, mașini de scris, până și microscoape. Cu binecunoscuta lui rigoare, ocupantul a înființat zece secțiuni de supraveghere și control a vieții orașului. Orice abatere era pedepsită cu moartea. Desigur, au fost și excepții, când viața unora a fost răscumpărată cu ajutorul banilor sau a altor monede de schimb…

1916 – Iași – capitală de Război

Odată cu predarea Bucureștiului trupelor germano-austro-ungare în 23 noiembrie/6decembrie, Iași a devenit oficial capitala României neocupate. Orașul nefiind aproape deloc pregătit pentru o asemenea situație, adăpostirea instituțiilor centrale și a sutelor de mii de refugiați punea probleme destul de grele. Lipsind clădirile mari ale Bucureștilor, găsirea spațiilor dorite pentru ministere, comandamente militare, legațiile țărilor străine, miniștri și somitățile capitalei era foarte grea, trebuind sa fie înduplecați și proprietarii clădirilor, unii din protipendada locală.

Cu tactul și prin bunăvoința localnicilor, în câteva zile musafirii s-au cazat, instituțiile centrale, instalate în sedii provizorii, intrând în lucru. În ziua dezastrului din 12/25 noiembrie, într-un tren se urca și Regina Maria cu copiii și o parte din personalul palatului regal, plecând iute spre Iași, ca „ultima expresie a catastrofei“ [Nicolae Iorga]. Ajunsă în gara Grajduri, duminică 13/26 noiembrie, a rămas acolo vreo două săptămâni, din lipsa unui spațiu de cazare la Iași. Pe lângă dânsa treceau trenuri și iar trenuri spre Iași, unele cu ostași către front, altele cu răniți și mii de refugiați sau cu feluriți parveniți și îmbogățiți, numai trenul regal stătea…

Iași, capitală de război 1916–1918

1931 – S-a născut Alexandru Stark

6 decembrie 1931, Târgoviște – 29 octombrie 1992, Paris

Reporter radio și TV, scenarist, jurnalist, scriitor, traducător și publicist.A fost licențiat în Jurnalism. A debutat la radio la emisiunile pentru copii iar din 1958 a realizat emisiuni de televiziune. A fost o perioadă corespondent radio la Moscova, apoi realizator de emisiuni la TVR (1963–1990). A fost apoi corespondent la Paris. Cărți publicate: Mașini electronice de spus „noapte bună” și alte cronici inverse, Reportaj despre un reportaj, Dați-mi voie să vă întreb, Aventuri pe diagonală… De la sfârșit la început, Ultima întâlnire.

1931 – S-a născut Nicolae Angelescu

6 decembrie 1931, Rociu, Argeș – 27 septembrie 2014

Medic chirurg, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale și membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România. Din 1954 a început studiile la Facultatea de Medicină din București. După absolvire a devenit preparator în Clinica de Urologie Panduri, condusă de profesorul Theodor Burghele. A devenit Doctor în Medicină în 1970 cu teza Tratamentul crizei acute de rejet în transplantul renal experimental, un subiect de o mare noutate pentru epoca respectivă. A parcurs treptele ierarhiei universitare la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București – șef de lucrări, conferențiar în Clinica de Chirurgie a Spitalului 23 August (în prezent, Spitalul Sf. Pantelimon). Din 1984 a condus Clinica de Chirurgie de la Spitalul Colțea, iar în 1992 a primit titlul de profesor universitar. A fost șef al acestei clinici și profesor consultant până la pensionare, în 2003. A format echipe chirurgicale pentru investigații ecografice și de endoscopie digestivă și intervențională. A introdus pentru prima dată în București, după 1992, abordarea minimului invaziv în chirurgia generală, fiind un promotor al acestui tip de chirurgie. A publicat 26 de cursuri universitare, manuale și monografii, ca autor unic sau în colaborare, dintre care: Tratat de patologie chirurgicală și Patologie chirurgicală pentru admiterea în rezidențiat; peste 400 de lucrări științifice, în România și în străinătate, dintre care 111 sunt indexate în baze de date internaționale Pubmed. A fost secretar general (1988–1995), apoi președinte (1995–2002) Societății Române de Chirurgie, redactor șef al revistei Chirurgia, membru de onoare al Asociației Franceze de Chirurgie, secretar adjunct al Eurosurgery, reprezentant al României în Uniunea Medicală Balcanică. A fost membru în: Societatea Europeană de Chirurgie Digestivă, Societatea Europeană de Chirurgie Experimentală, Societatea Europeană de Chirurgie Oncologică, Academia de Chirurgie din Franța.

1931 – S-a născut Aurora Cornu

6 decembrie 1931, Provița de Jos, Prahova – 14 martie 2021, Paris

Scriitoare, actriță, regizoare de film și traducătoare, stabilită în Franța. Spirit independent, a fugit de trei ori de acasă, ultima dată definitiv la vârsta de 14 ani.. A fost adoptată de un unchi, tatăl ei murind în închisoare după ce a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru adăpostirea unui general fugar al armatei regale (un alt unchi al ei). A absolvit Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București. A lucrat pentru secțiunea poezie a revistei Viața Românească. Primul ei soț a fost scriitorul Marin Preda, cu care a fost căsătorită între 1955–1959/1960. A „fugit” în vest în timp ce era la festivalul de poezie din Knokke-Het Zoute, Belgia. S-a stabilit la Paris, unde s-a împrietenit, printre alții, cu emigranții români Mircea Eliade, Emil Cioran și Jean Parvulesco. A fost colaboratoare la programul literar difuzat la Radio Europa Liberă de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. În timp ce trăia în Franța, s-a căsătorit cu Aurel Cornea, inginer de sunet de televiziune român născut în Franța, care a fost ostatic al pro-iranienilor șiiți musulmani, gruparea Hezbollah, timp de zece luni și jumătate, în Liban, în 1986. A murit la vârsta de 89 de ani, în spitalul Broca din Paris, după ce a fost infectată cu COVID-19. A publicat: Studenta, Distanțe, La Déesse au sourcil blanc, Poezii, Romanian Fugue in C Sharp: A Novel and Nine Stories, Marin Preda, Scrisori către Aurora.

1937 – S-a născut Mihai Drăgan

6 decembrie 1937, Viișoara–Târgu Trotuș, Bacău – 1 noiembrie 1993, Iași

Filolog, critic și istoric literar; domeniul său preferat fiind critica criticii și istoriei literare, membru al Uniunii Scriitorilor din România. S-a licențiat în 1960 la Facultatea de Filologie a Universității din Iași, a devenit Doctor în Filologie în anul 1972. A fost profesor la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. În anul 1972 a primit Premiul pentru critică și istorie literară al Uniunii Scriitorilor, iar în ianuarie 1998 a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor. Lucrări publicate: Aproximații critice, G. Ibrăileanu, B.P. Hasdeu, Reacții critice, Mihai Eminescu – interpretări (2 vol.), Clasici și moderni, Eminescu tânăr sau „A doua mea ființă”. 

1939 – Inaugurarea noului local al Școlii Superioare de Război

Lucrările de construcție ale clădirii din Panduri, astăzi important monument istoric al Bucureștiului, au început în 16 august 1937, după planurile arhitectului Duiliu Marcu. Lucrările efective de construcție au fost executate de antrepriza Inginer Emil Prager, și au fost finalizate în anul 1939.

Festivitățile pentru inaugurarea sediului Școlii Superioare de Război și sărbătorirea semicentenarului instituției au avut loc la 6 decembrie 1939, în prezența suveranului României, regele Carol al II-lea, a membrilor guvernului, autorităților civile și militare din capitală.

1940 – S-a născut Nicolae Baltag

6 decembrie 1940, Dorohoi, Botoșani – 20 februarie 1975, București

Poet, reporter și critic literar, fratele poetului Cezar Baltag. După studii liceale la Pitești, a absolvit, în 1966, Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, cu teza Concepția despre poezie a lui Ion Barbu. A colaborat la revistele Luceafărul, Gazeta literară, Contemporanul, Argeș și Radio-Teleșcoală, deținând în Scînteia tineretului o rubrică permanentă intitulată Cronica debuturilor. Dovedind un gust literar sigur, capabil să detecteze filoane ale talentului, a reușit în aceste articole (mare parte neadunate în volum) să ofere diagnostice corecte despre poeți (pe atunci necunoscuți), ca Gheorghe Istrate, Marin Mincu, Ion Drăgănoiu, Florica Mitroi, Titus Vâjeu, Marius Robescu, Dan Rotaru etc. La scurt timp după moarte, în 1978, a apărut singurul său volum, Polemos, îngrijit de Gheorghe Istrate și cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion.

1941 – Între România și Marea Britanie s-a instituit starea de război

În urma declarației de de război a Marii Britanii, Guvernul român, ca răspuns, a notificat Guvernul Marii Britanii că a luat act, cele două state fiind în stare de război.

1944 – Guvernul Constantin Sănătescu (2) și-a depus mandatul. A depus jurământul Guvernul Nicolae Rădescu

Guvernul Constantin Sănătescu a fost un Consiliu de miniștri de largă colaborare politică; a guvernat, în formule diferite între 23 august 1944–4 noiembrie 1944 (1) și, respectiv, 4 noiembrie–5 decembrie1944 (2). În această perioadă, s-a semnat Convenția de armistițiu din 12 septembrie 1944 – ieșirea din războiul antisovietic și angajarea în lupta împotriva Germaniei, plata a 300 mil. USD despăgubiri de război, anularea dictatului de la Viena, stabilirea graniței româno-sovietice din 28 iunie 1940. S-a confruntat cu provocările Partidului Comunist Român, susținut de Uniunea Sovietică, care a solicitat să-i fie acordate două ministere strategice, Ministerul de Interne și Ministerul de Război, pierzând și încrederea liderilor partidelor liberal și țărănist, care îl percepeau prea moderat față de comuniști. Miniștrii PNȚ și PNL au demisionat la 2 decembrie, Constantin Sănătescu fiind obligat să-și depună mandatul.

Guvernul Nicolae Rădescu a fost un Consiliu de miniștri de uniune națională, care a guvernat între 6 decembrie 1944–28 februarie 1945. A fost ultimul guvern democratic al României până la Revoluția din 1989. PNȚ și PNL dețineau împreună 7 ministere, iar FND, 8 ministere. Încă din prima zi de mandat, generalul și-a expus programul de guvernare în fața ziariștilor. Principalele obiective erau: strângerea relațiilor cu Uniunea Sovietică, îndeplinirea integrală a condițiilor Armistițiului, restabilirea ordinii în țară. A fost marcat de o profundă criză politică determinată de campaniile FND organizate în tentativa de a prelua puterea.

1949 – Începutul Experimentului Pitești

Fenomenul Pitești a reprezentat un experiment care consta în distrugerea psihică a individului. Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul lui Anton Makarenko. Presupunea „reeducarea” tuturor opozanților politici în spiritul comunist, prin ștergerea vechii identități a fiecăruia și înlocuirea ei cu una nouă, tipic bolșevică. Deținutul nu trebuia să se „vindece” după eliberare, urmând a-și însuși un comportament comunist. Planul a fost posibil doar cu ajutorul torturii neîntrerupte și a sistemului torționar, când cel ce tortura stătea în aceeași celulă cu victima, până la îndeplinirea obiectivului propus. Suferința continuă făcea ca deținutul să își piardă personalitatea și demnitatea umană, ajungând la slăbiciune interioară. Astfel, tortura deținuților era un mijloc, și nu un scop. Prin denunțare, datorită torturii neîntrerupte, cei chinuiți ofereau și numele altor așa-ziși „colaboratori” ai fostelor partide, mai ales ai Gărzii de Fier. Astfel, cei denunțați erau arestați la rândul lor de către Securitate și trimiși la Pitești, pentru reeducare. O parte din deținuți, deveneau din victime „călăi” (torționari).

Toate victimele experimentului au fost inițial trecute printr-un interogatoriu, în timpul căruia tortura fizică a fost aplicată ca mijloc de a revela detalii intime din viața personală a fiecăruia, acest proces fiind denumit „demascarea externă”. A doua etapă, „demascarea internă”, avea ca obiectiv dezvăluirea numelor celor care se purtau mai puțin brutal sau oarecum indulgent față de ei în detenție. Umilirea publică era aplicată, de obicei în faza a treia, „demascarea morală publică”; deținuții erau siliți să denunțe toate convingerile, ideile și valorile personale. Deținuții erau siliți să accepte noțiunea că membrii propriilor familii aveau tot felul de trăsături criminale, grotești; au fost obligați să scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instanțe de comportament pervers. Pe lângă violența fizică, deținuții supuși „reeducării” erau obligați să facă diferite munci umilitoare pe timp îndelungat (de exemplu, să curețe podeaua cu o cârpă ținută între dinți). Prost hrăniți și ținuți în condiții degradante și nesanitare, deținuții nu aveau permisiunea să aibă contact cu lumea din afara penitenciarului, erau forțați să-și acopere ochii dacă ieșeau din celule. Tratamentul la care noii veniți erau supuși de către veteranii „reeducării” includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligați să mănânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ținute la spate, și chiar siliți să mănânce fecale sau băgați cu capul în găleți cu urină.

În penitenciarul Pitești, au murit în urma torturilor la care au fost supuși, între 100 și 200 deținuți, fără a se cunoaște deocamdată numărul total al acestora. În orice caz, cauza morții era falsificată în certificatul de deces, pentru a nu rămâne dovezi posterității.

Căderea – Fenomenul Pitești

1950 – S-a născut Gheorghe Păun

6 decembrie 1950, Cicănești, Argeș

Matematician, informatician și om de cultură, membru titular (din 2012) al Academiei Române și membru al Uniunii Scriitorilor. A studiat la Facultatea de Matematică a Universității din București (1969–1974), unde a obținut și titlul de Doctor în Matematică în anul 1977, cu teza Simularea unor procese economice cu ajutorul teoriei limbajelor formale. A fost cercetător la Universitatea din București, cercetător științific principal la Institutul de Matematică al Academiei Române și a lucrat la Universitatea din Sevilla. Principalele sale domenii de cercetare sunt teoria limbajelor formale și aplicațiile sale, lingvistică computațională, calcul bazat pe ADN și calcul celular/membranar (Membrane Computing), inițiat de el în 1998, aceste modele purtând numele de sisteme P (P Systems), cu P de la Păun. În 2016 a fost înființată International Membrane Computing Society (IMCS), al cărei președinte de onoare este. A ținut conferințe la peste 120 de universități, a publicat peste 500 de articole științifice (multe în colaborare cu peste 100 de cercetători din țară și din lume), peste 50 de cărți de matematică și informatică, de popularizare a științei, despre jocuri logice, de literatură (SF, romane, memorii și poezie, eseuri). În prezent, este redactor-șef al revistei lunare de cultură Curtea de la Argeș. Din 2006 este membru titular al Academiei Europei.

1952 – A încetat din viață János Scheffler (29 octombrie 1887 – 6 decembrie 1952)

Episcop romano-catolic al Diecezei de Satu Mare, deținut politic, s-a stins în închisoarea Jilava; beatificat în 2011, cu sărbătoarea pe 6 decembrie.

1952 – A încetat din viață Dumitru Popovici (25 octombrie 1902 – 6 decembrie 1952)

Critic și istoric literar, editor; unul dintre cei mai importanți cercetători ai iluminismului românesc.

1957 – S-a născut Tudor Dumitrescu

6 decembrie 1957, București – 4 martie 1977, București

Pianist și compozitor de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor a fost considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români. La patru ani a început studiile de vioară și apoi de pian sub îndrumarea tatălui său. După ce a absolvit Liceul de muzică din București, a urmat Conservatorul din București, unde i-a avut profesori pe: Lidia Cristian, Gheorghe Halmoș, Cella Delavrancea, Dan Grigore etc. Între 1972–1973 a participat la cursurile Universității de muzică „Franz Liszt” din Weimar (având profesori pe Dieter Zechlin și František Rauch), iar apoi a fost elevul pianistului Nikita Magaloff la Geneva. A debutat ca pianist în timpul liceului, participând la concertele de tineret susținute de Ateneul Român la Radioteleviziune și la Festivalul Național al Tinerilor Muzicieni. A fost remarcat pentru prima oară în afara țării la ediția din 1973 a Festivalului Interforum, organizat la Fertőd, Ungaria cu Sonata de Franz Liszt. A susținut recitaluri peste hotare la Weimar, Geneva și în Polonia. Discografia sa cuprinde înregistrări din concert efectuate de Radiodifuziunea Română. În calitate de compozitor a scris mai multe piese pentru pian, lieduri, dar și o lucrare pentru violoncel solo. S-a stins din viață la 4 martie 1977, victimă a cutremurului devastator care a lovit Bucureștiul. Ca un omagiu adus reputatului pianist și compozitor, din 1988 a fost înființat un festival internațional de interpretare instrumentală care îi poartă numele.

Tudor Dumitrescu – Preludiu pentru pian în Do diez minor • Eljona Sinjari

1963 – A încetat din viață Ioan Anestin (Ion Valentin Anestin; 24 decembrie 1900 – 6 decembrie 1963)

Pictor, sculptor, scenograf, gravor, caricaturist, jurnalist, dramaturg și critic de artă; a realizat desene politice și caricaturi, portrete-șarjă din lumea teatrului; nepotul scriitorului Victor Anestin.

1967 – A intrat în producție Întreprinderea de Motoare Electrice Pitești

A fost inaugurată la Pitești, Fabrica de motoare electrice, IMEP. Fabrică specializată în producerea motoarelor electrice pentru electrocasnice și utilizare industrială. Furniza motoare electrice pentru Uzina Mecanică Cugir încă din 1968 pentru fabricarea mașinilor de spălat semiautomate Albalux.

1971 – A încetat din viață I.M. Rașcu (Ion Rașcu; 19/31 martie 1890 – 6 decembrie 1971)

Hagiograf, istoric și critic literar, comparatist, biograf, traducător, poet simbolist, promotor cultural și profesor; fondator și redactor, împreună cu Alfred Hefter-Hidalgo, al revistei Versuri și Proză.

1975 – A încetat din viață Dinu Pillat (Constantin Pillat; 19 noiembrie 1921 – 6 decembrie 1975)

Prozator, critic și istoric literar; fost deținut politic, implicat, alături de alți intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept procesul Noica-Pillat, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej.

1976 – S-a născut Ionel Dănciulescu

6 decembrie 1976, Slatina, Olt

Fost fotbalist care a evoluat pe postul de atacant. Și-a început cariera de jucător profesionist la Electroputere Craiova, după care a jucat la Dinamo București, Altay Izmir, Steaua București (cu care a câștigat Divizia A în 1997–1998, 2000–2001, Cupa României în 1999 și Supercupa României în 2001), revenind în final la Dinamo București (cu care a câștigat Divizia A în 2001–2002, 2003–2004, Liga I în 2006–2007, Cupa României în 2003, 2004, 2012 și Supercupa României în 2012). A jucat pentru Echipa Națională, U21 (1996–1997) și România (1999–2009). În cariera sa de fotbalist, a înscris peste 200 de goluri, aflându-se pe poziția a 2-a în clasamentul din toate timpurile al golgheterilor Ligii I. După retragerea din activitate, a fost Director general al clubului Dinamo București, manager sportiv la Farul Constanța, funcții din care a demisionat.

1984 – A încetat din viață Valeria Boiculesi (12 iunie 1919 – 6 decembrie 1984)

Poetă, traducătoare, publicistă.

1985 – S-a născut Florina Chintoan

Florina Maria Bîrsan, 6 decembrie 1985, Cluj-Napoca

Jucătoare de handbal profesionistă care evoluează în postul de pivot. A început să joace handbal la vârsta de 12 ani, la 17 ani, debutând la echipa de senioare U Cluj, cu care a câștigat medalia de argint (2010, 2011, 2012) și medalia de bronz (2007, 2013) în Liga Națională. Echipa a fost semifinalistă (2007) la Cupa României și finalistă (2013) la Supercupa României. Între 2004–2016 a fost componentă a Echipei Naționale, pentru care a marcat 151 de goluri în 111 meciuri. Este căsătorită, din 2009, cu luptătorul Rareș Chintoan. În sezonul 2018–2019, Florina a luat o pauză, devenind mamă. Din 2021 evoluează la clubul Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

1991 – A încetat din viață Vladimir Colin (Jean Colin; 1 mai 1921 – 6 decembrie 1991)

Prozator, traducător; considerat a fi cel mai important scriitor român de literatură științifico-fantastică și fantezie.

☺1994 – A încetat din viață Dragoș Rusu (8 decembrie 1910 – 6 decembrie 1994)

Jurist; autor de lucrări de drept internațional și administrativ și privind istoria gândirii juridice românești; membru de onoare al Academiei Române.

1997 – A încetat din viață Eugen Cicero (Eugen Ciceu; 27 iunie 1940 – 6 decembrie 1997)

Pianist de jazz; a colaborat cu Orchestra Electrecord; stabilit în RFG din 1962.

1998 – S-a constituit Casa Națională de Asigurări de Sănătate, CNAS

Sistemul național de sănătate era coordonat în mod centralizat de Ministerul Sănătății, prin intermediul direcțiilor sanitare județene. În urma reformelor din domeniul sănătății de după 1990, în iulie 1997, a fost adoptată de Parlamentul României și promulgată de Președintele României Legea nr.145/24 iulie 1997 Legea asigurărilor sociale de sănătate și a intrat în vigoare, cu toate prevederile, începând cu 1 ianuarie 1999 dar a existat o perioadă de tranziție în anul 1998 în care Direcțiile Sanitare Județene și Ministerul Sănătății au administrat fondurile de asigurare.

2000 – Magistrații militari au început judecarea foștilor milițieni implicați în uciderea inginerului Gheorghe Ursu

Gheorghe Ursu (1 iulie 1926, Soroca, Basarabia – 17 noiembrie 1985, penitenciarul din Calea Rahovei, București) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza loviturilor pe care le-a primit în timp ce se afla în arestul Inspectoratului General al Miliției (IGM). Printr-o hotărâre din 2019, care nu era definitivă, Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, foștii ofițeri de Securitate judecați pentru crime împotriva umanității în dosarul disidentului Gheorghe Ursu, au fost achitați. Procesul s-a reluat în 2021. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în 27 iulie 2023 să respingă ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile din acest dosar, torționarii fiind astfel achitați definitiv.

2002 – A încetat din viață Dan Amedeo Lăzărescu (30 noiembrie 1918 – 6 decembrie 2002)

Avocat, scriitor, traducător de limbă engleză și om politic, membru al Partidului Național Liberal, fost deținut politic în perioada comunistă, deputat și senator.

2005 – Sistemul de Apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România

Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea Sistemului de Apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România a fost semnat la București, la 6 decembrie 2005 și la Washington, D.C., la data de 13 septembrie 2011, în două exemplare originale, fiecare în limbile română și engleză, ambele texte fiind egal autentice. Este primul acord de acest gen semnat de Washington cu un fost stat comunist din Europa de Est.

2007 – A încetat din viață Marius Tupan (18 aprilie 1945 – 6 decembrie 2007)

Prozator, eseist și dramaturg; redactor șef al revistei de cultură Luceafărul.

2007 – A încetat din viață Adriana Popescu (4 februarie 1954 – 6 decembrie 2007)

Artistă decoratoare; a fost unul din cei mai importanți artiști români ai sticlei.

2009 – Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale

În al doilea tur de scrutin s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoană și președintele în exercițiu Traian Băsescu, ultimul câștigând un nou mandat cu 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%.

Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituțională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.

2010 – A încetat din viață Sergiu Luca (5 aprilie 1943 – 6 decembrie 2010)

Violonist american de origine română, celebru pentru varietatea repertoriului; renumit ca un pionier al muzicii vechi; de-a lungul carierei a cântat și a înregistrat atât la viori baroc, cât și la viori moderne; fondator al mai multor festivaluri de muzică de cameră importante.

2015 – A încetat din viață Laza Cnejevici (7 aprilie 1936 – 6 decembrie 2015)

Interpret de muzică populară, cantautor, instrumentist, profesor și căutător de talente; mare rapsod al cântecului bănățean.

2017 – Mărțișorul în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității

Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, întrunit la Jeju (Republica Coreea) în perioada 4–9 decembrie 2017, a votat înscrierea Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțișorul) – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria – în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

2018 – A încetat din viață Vasile Adamescu (5 septembrie 1944 – 6 decembrie 2018)

Profesor și artist, care suferea de surdocecitate (surdo-mut și orb); profesor la școala de nevăzători din Cluj-Napoca; autorul mai multor cărți de specialitate.

2020 – Alegeri parlamentare

Campania electorală din 2020 a fost una atipică, deoarece partidele au fost nevoite să își desfășoare activitățile online, din cauza pandemiei.

Rezultatele finale, anunțate la 10 decembrie au fost următoarele: PSD – 28,9%; PNL – 25%; USR PLUS – 15%, AUR – 9%. PMP și Pro România nu au intrat în Parlament.

 

Zilele Colindului din România

(6–31 decembrie)

Instituite prin Legea nr. 171/23 iunie 2021 pentru instituirea zilelor colindului din România, emisă de Parlamentul României și publicată în Monitorul Oficial nr. 622/24 iunie 2021, un prim pas în strategia de salvgardare a colindelor pe teritoriul României și în comunitățile de români de pretutindeni.

Zilele Colindului pot fi marcate de autoritățile administrației publice centrale și locale, de către societatea civilă, precum și de către persoane fizice sau juridice, prin organizarea de evenimente educative, de voluntariat, cu caracter social. Ministerul Culturii întocmește un calendar de evenimente iar unitățile de învățământ, unitățile de cult, centrele comunitare și instituțiile culturale pot participa la acțiuni de promovare a practicării colindului, precum și de identificare și creare a fondului de colinde.

Mai mult: De unde vin colindele? Din zorii întrupării vechii Dacii! [Identitatea.ro]

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită