~ Personalitatea zilei* ~

 

Nicolae Bălcescu

29 iunie 1819, București – 29 noiembrie 1852, Palermo

 

Nicolae Bălcescu a fost istoric, scriitor și revoluționar, membru post mortem al Academiei Române.

Născut într-o familie de boieri, nu foarte înstăriți, a studiat la Colegiul Sfântul Sava din 1832, fiind pasionat de istorie și avându-l profesor pe Ion Heliade Rădulescu.

La 19 ani s-a înrolat în armată, iar în 1840 s-a implicat, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu–Naționalul într-un complot revoluționar condus de prietenul său, Dimitrie (Mitică) Filipescu, „conspirația Filipescu”, care a fost descoperită. A fost încarcerat timp de trei ani, până la plecarea domnitorului Ghica și venirea lui Bibescu, la Mănăstirea Mărgineni, devenită loc de detenție pentru „uneltitorii contra intereselor statului”, perioadă în care s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală care avea să-l chinuie tot restul vieții.

După ce a fost eliberat, a înființat împreună cu Ion Ghica și Christian Tell o organizație secretă numită Frăția, a călătorit prin toate teritoriile locuite de români: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum și prin Franța și Italia și a studiat istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, al unei reviste de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia, apărută din 1844.

La scurt timp după eliberarea din detenție, în 1843, frecventând casa boierilor Florești, a cunoscut-o pe Luxița (Alexandrina Florescu), cu care a avut o scurtă, dar frumoasă poveste de dragoste. Căsătorită de la 16 ani cu Filip Krijanowski, unul dintre ofițerii ruși aflați sub comanda generalului Kiseleff la București, a divorțat după doar trei luni, din cauza comportamentului brutal al soțului. Îndrăgostită de revoluționarul Bălcescu, Luxița a păstrat relația secretă, iar iubirea lor a rezistat în timp, aproape clandestină. În 1847, au călătorit separat către Transilvania, de unde au început un periplu prin Europa. Au mers la Viena, în Italia, vizitând Veneția, Florența, Pisa, Roma, Napoli și Palermo. Drumurile celor doi s-au despărțit. Luxița a ajuns la Paris, a trebuit să plece spre București, pentru înmormântarea tatălui său, Iordache. Era însărcinată, dar nu voia ca Nicolae Bălcescu să afle că îi poartă copilul. A plecat la Budapesta, unde l-a adus pe lume pe Bonifaciu (mai 1848), fără a-l mai vedea vreodată pe Bălcescu. Familia a sprijinit-o să-și crească băiatul.

În Franța, Bălcescu s-a implicat în revoluția din februarie 1848, dar s-a întors la București pentru a participa la revoluția din 11 iunie fiind, timp de două zile, ministru de externe și secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluționari. A fost de partea liberalilor, dorind împroprietărirea țăranilor și vot universal.

După înfrângerea Revoluției de la București, toți conducătorii ei au fost exilați. Arestat de autoritățile Imperiului Otoman, care au înăbușit revoluția, a reușit să evadeze și să treacă în Transilvania, de unde, expulzat de autoritățile habsburgice, a trecut prin Trieste, Atena și a ajuns la Constantinopol, apoi, la Debrețin, s-a întâlnit cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, încercând un aranjament pacificator între revoluționarii români transilvani și cei maghiari. La 2/14 iulie 1849 era la Pesta, unde, în urma tratativelor dintre reprezentanții guvernului Ungariei – prim ministrul Szemere Bertalan și guvernatorul Ungariei Kossuth Lajos și reprezentanții emigrației române – Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac, a fost semnat Pactul de pacificare. Documentul a fost redactat în limba franceză (Projet de Pacification) și apoi tradus pentru părți în română și maghiară. Guvernul maghiar se obliga să asigure românilor: dreptul de a folosi limba română în administrație, justiție și învățământ; independența Bisericii Ortodoxe; prezența românilor în administrația de stat; să abolească corvezile și prestațiile feudale; să redea țăranilor pământurile luate prin forță. Românii – prin cei doi reprezentanți – se angajau să depună armele în două săptămâni (beneficiind de o amnistie generală) dar și să contribuie la „apărarea independenței Ungariei față de Curtea imperială”. Proiectul era însoțit în același timp de un „tratat” care stipula formarea legiunii române.

Importanța documentului rezidă în faptul că pentru prima dată cele două Principate române au fost menționate cu numele România, cu 10 ani înainte ca Alexandru Ioan Cuza să fie ales Domn al Principatelor Unite. Pactul, tardiv, nu a mai fost de nici un folos celor două revoluții, imperiile de la apus și răsărit, dându-și mâna, și-au perpetuat dominația.

A ajuns apoi la Paris, unde a încercat să coaguleze forțele revoluționare aflate în exil pentru întemeierea unei confederații europene, dar medicii i-au recomandat să meargă în Italia, pentru că tuberculoza de care suferea începuse să se agraveze, iar clima mai blândă i-ar fi putut ușura suferința.

Nicolae Bălcescu – Destinul unui revoluționar

Ca istoric, marea sa operă a fost Românii supt Mihai Voievod Viteazul, pe care a scris-o în exil (începând cu 1849), rămasă în manuscris și publicată de Alexandru Odobescu, în 1861–1863.

În 1851, Bălcescu a aflat că avea un fiu; se afla deja la Palermo, singur și grav bolnav. În ultima scrisoare, i-a cerut iertare Luxiței pentru toate suferințele îndurate din pricina vieții lui agitate. Luxița Florescu și-a adoptat oficial propriul fiu când a împlinit 10 ani și s-a ocupat cu multă atenție de educația lui, având grijă ca Bonifaciu să știe cine i-a fost tatăl și să îi cinstească memoria. A devenit directoarea unui institut catolic de caritate din București, ducând o viață modestă până la moartea sa, în 1898. Bonifaciu a absolvit Liceul Louis-le-Grand din Paris și Facultatea de Litere la Academia din Rennes, obținând, în 1872, licența. Întors în țară în 1873, a fost profesor de Istorie universală la Facultatea de Litere din Iași, apoi profesor de Istorie și de Limba franceză la Liceul Sfântul Sava din București.

Pe 29 noiembrie 1852 – în jurul orei 19,30, departe de patrie şi singur, la Palermo (în Italia), a încetat din viaţă. A doua zi consulul otoman, reţinând banii ce s-au găsit asupra sa, a angajat doi hamali care au purtat trupul lui Nicolae Bălcescu spre Mânăstirea capucinilor iar mai apoi a fost încredinţat gardianului cimitirului, pentru a fi înmormântat plătindu-se taxa de 12 tari. Din păcate, locul exact în care se află acesta încă nu se cunoaşte cu precizie, o ipoteză lansată fiind groapa comună din Cimitirul Rotoli.

Lecţia sa de istorie a învins timpul: „Mântuirea poporului român va să vie numai prin unirea şi luminarea lui. Poporul român va cunoaşte zile slăvite numai atunci când toată patria română va fi un singur simţământ şi o singură lege”.

Mai mult: Nicolae Bălcescu [Wikipedia]

 

Nicolae Bălcescu – Corespondența Teatru radiofonic (1977) • Traian Stănescu, Ion Marinescu, Matei Alexandru, Corado Negreanu, Silviu Stănculescu, Ion Pavlescu, Matei Gheorghiu, Sergiu Demetriad, Dan Condurache

 

***** [In English] *****

Nicolae Bălcescu

29 June 1819, Bucharest – 29 November 1852, Palermo

 

Nicolae Bălcescu was a Romanian Wallachian soldier, historian, journalist, and leader of the 1848 Wallachian Revolution.

At the age of 19, he joined the Wallachian Army, and, in 1840, took part, alongside Eftimie Murgu and Cezar Bolliac, in Mitică Filipescu’s conspiracy against Prince Alexandru II Ghica. The plot was uncovered, and Bălcescu was imprisoned in Mărgineni Monastery, where he remained for the following two years.

While in Paris (1846), he became leader of the Romantic nationalists and liberal-radical group Societatea studenților români (the Society of Romanian Students), which reunited Wallachians and Moldavians — it also included Ion Brătianu, Alexandru C. Golescu, Ion Ionescu de la Brad, C. A. Rosetti and Mihail Kogălniceanu.

In 1848, after taking part in the uprising in France, Bălcescu returned to Bucharest in order to take part in the 11 June revolution. He was, for just two days, both Minister and Secretary of State of the provisional government. His advocacy of universal suffrage and land reform was not shared by many revolutionaries.

Bălcescu’s most important work is Românii supt Mihai-Voievod Viteazul (Romanians under the Rule of Michael the Brave), which he wrote in exile in 1849.

More on: Nicolae Bălcescu [Wikipedia]

 

#NicolaeBalcescu #istoriaromanilor #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită