~ Personalitatea zilei ~

 

Ștefan cel Mare

1438-1439, Borzești – 2 iulie 1504, Suceava

 

Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea (1449–1451) și al soției sale Oltea, s-a născut cel mai probabil în anul 1438. A fost Domn al Moldovei între anii 1457–1504, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române, fiind considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar.

După moartea tatălui său, Ștefan s-a refugiat în Transilvania, la curtea lui Iancu de Hunedoara și s-a familiarizat cu tacticile militare ale acestuia, care îmbinau elemente de artă militară din estul, centrul și apusul Europei. Cu ajutorul boierilor credincioși tatălui său, din sudul Moldovei și o forță militară pusă la dispoziție de către Vlad Țepeș, l-a învins pe Petru Aron la Doljești (Dolhești), cucerind tronul Moldovei în 12 aprilie 1457. A găsit o țară sărăcită, sfâșiată de luptele dintre diverșii pretendenți la domnia Moldovei și care plătea tribut turcilor începând cu anul 1456.

În asemenea circumstanțe, domnitorul a trebuit să inițieze ample măsuri de redresare a situației social-economice. Pentru a-și asigura suportul politic necesar stabilității guvernării, Ștefan cel Mare a eliminat tendințele marii boierimi de anarhie și de nesupunere față de puterea centrală, a favorizat consolidarea economică a țărănimi libere (răzeșii), a încurajat clasa negustorească și legăturile comerciale externe. În plus, a acordat o atenție aparte structurilor militare tradiționale ale țării: „Oastea cea mică” – structură militară permanentă, și „Oastea cea mare” – chemată numai în caz de atac extern, susținând introducerea unei discipline mai riguroase și ameliorarea dotării. Măsurile sale militare au vizat și întărirea capacității defensive a țării, prin consolidarea și modernizarea cetăților Hotin, Tighina, Soroca, Chilia, Cetatea Albă, Suceava, Neamț, Crăciuna.

Fortărețe ridicate de Ștefan cel Mare, sub asediul timpului

Victoriile militare spectaculoase ale lui Ștefan cel Mare, repurtate practic împotriva tuturor vecinilor săi (turci, tătari, maghiari, poloni) au fost pregătite întotdeauna de o politică externă foarte abilă, ce a permis voievodului ca, înconjurat de trei adversari redutabili (Ungaria, Polonia și Imperiul Otoman), să nu se angajeze niciodată într-un conflict pe două fronturi. Diplomatic, Ștefan cel Mare a purtat negocieri și a încheiat alianțe, în funcție de împrejurări, cu o serie de state puternice din estul, centrul și vestul Europei (Hanatul de Crimeea, Imperiul Otoman, cnezatul de Moscova, Polonia, Ungaria, Veneția, Statul Papal). La acestea se adaugă și tratativele inițiate în vederea organizării unei alianțe antiotomane cu Uzun Hassan, șahul statului turcoman din Anatolia orientală și Iranul Occidental.

Domnia lui Ștefan cel Mare a fost marcată de numeroase conflicte în care numărul ostașilor atacatori era mai mare decât cel al apărătorilor. A făcut față acestor atacuri prin strategii și tactici eficiente, care îmbina apărarea inițială cu contraatacurile ulterioare, decisive, asupra forțelor atacatoare: atacul de flanc, încercuirea, folosirea combinată a cavaleriei grele cu infanteria sau cavaleria ușoară, ambuscada într-un teren împădurit, înțelegerea secretă cu locuitorii dintr-o cetate asediată, lupta cu unitățile de cavalerie descălecate, în funcție de necesitățile câmpului tactic, atacarea prin surprindere a cantonamentelor de noapte ale adversarilor etc. Datorită disproporției de forțe dintre Moldova epocii lui Ștefan cel Mare și puternicii ei vecini, arta militară moldovenească din acele timpuri a fost prin excelență defensivă, bazată pe folosirea unui număr maxim de combatanți, furnizat nu prin angajarea de mercenari (ca în centrul și vestul Europei), ci prin ridicarea la luptă a populației.

A dispus de o armată estimată la maximum 50.000 oameni, o cifră considerabilă pentru Europa acelor timpuri. Totodată, el nu s-a lăsat niciodată asediat într-o cetate sau oraș, ci și-a asigurat libertatea de mișcare pentru a-și mobiliza supușii. Luptele sale de hărțuială pregăteau întotdeauna terenul pentru bătălia decisivă cu forțele atacatoare, între timp slăbite și demoralizate.

Prosperitatea economică a țării i-a permis lui Ștefan cel Mare punerea în aplicare a unei politici de construire a unor edificii religioase, cu important rol cultural-artistic, dar și militar. Acest fapt este considerat realizarea cea mai perenă a domniei voievodului moldovean. Epoca lui Ștefan cel Mare rămâne una de referință în istoria artei moldovenești, deoarece atunci se pun bazele așa-numitului stil moldovenesc în arhitectura și pictura religioasă. Arta iconografică din perioada sa este ilustrată de frescele din biserica de la Lujeni (astăzi în Ucraina), Dolhești, Bălinești, Sf. Nicolae din Rădăuți, Pătrăuți, Voroneț și Sf. Ilie. Primele ansambluri complete ce s-au păstrat din vechea pictură a bisericilor ctitorite de Ștefan sunt cele de la Pătrăuți (1487), Voroneț (1488), Sf. Ilie (1488), la care mai poate fi adăugat și cel de la Milișăuți, distrus odată cu biserica în primul război mondial. Zugrăveala din altarul și naosul bisericii mănăstirii Neamț (1497) constituie ultimul ansamblu de pictură care a mai rămas din epoca lui Ștefan cel Mare.

Spunea Grigore Ureche în cronică: „Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fără giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă” []. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Ștefan cel Mare și Sfânt, după canonizarea sa în 1992, în ziua morții sale, 2 iulie 1504.

Văzut de contemporanii lui europeni ca un șef de stat care a reușit să se mențină la cârma țării 47 de ani, pe plan intern el a simbolizat stabilitatea, continuitatea, dezvoltarea economică, dreptatea, încât la înmormântarea sa în Moldova „jale era, că plângea toți ca pe un părinte al său […]” [Grigore Ureche].

Calitățile sale de organizator, protector al culturii și promotor al ortodoxiei, diplomat și conducător de oști, au fost recunoscute pe plan intern și extern încă din timpul vieții sale, rezistând la trecerea timpului. La 3 februarie 1531, la nici trei decenii de la trecerea în neființă, Ștefan al III-lea, principele Țării Moldovei, era amintit de Sigismund I, regele Poloniei (1506-1548), ca „Stephanus ille magnus” (acel mare Ștefan). Bernard Wapowski, cartograful și istoriograful oficial al aceluiași rege, consemna că domnul moldovean era „principele și războinicul cel mai vestit” din epoca sa. Doctorul Matteo Muriano, trimis de Veneția la Suceava, în vara anului 1502, spre a-i acorda asistența medicală principelui moldovean, consemna în raportul său că acesta „este un om foarte înțelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este îndurător și drept, veșnic treaz și darnic”.

Totodată, aceste calități au devenit un subiect central al tradiției populare. Conform acesteia, voievodul este numit „cel Sfânt”, atribuindu-i-se însușiri supranaturale, inclusiv cea de apărare a țării și a poporului său, chiar și după moartea sa. Această credință populară a fost consacrată în mod oficial în luna iunie 1992, prin decizia de canonizare a lui Ștefan cel Mare adoptată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.

Mai mult: Ștefan cel Mare [Wikipedia]; Ștefan cel Mare (1457-1504) [Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava]

 

***** [In English] *****

Stefan the Great

1438-1439, Borzești – 2 July 1504, Suceava

 

Stephen III, better known as Stephen the Great (Romanian: Ștefan cel Mare), was Voivode (or Prince) of Moldavia from 1457 to 1504. He was the son of and co-ruler with Bogdan II, who was murdered in 1451 in a conspiracy organized by his brother and Stephen’s uncle Peter III Aaron, who took the throne.

Following the death of his father, Stefan sought shelter in Transilvania, ruled at the time by Iancu de Hunedoara (1441-1456), where he became familiar with his military tactics that combined elements of Eastern, Central and Western European military art. Later he found the support of Vlad III Țepeș (the Impaler), Voivode of Wallachia, he returned to Moldavia, forcing Aaron to seek refuge in Poland in the summer of 1457. Teoctist I, Metropolitan of Moldavia, anointed Stephen prince. He attacked Poland and prevented Casimir IV Jagiellon, King of Poland, from supporting Peter Aaron, but eventually acknowledged Casimir’s suzerainty in 1459.

He found the country depleted and torn apart by the fights between the various pretenders to the throne of Moldavia, a country that had been paying dues to the Ottoman Empire since 1456.

The ruler had to take extensive measures to remedy the social and economic situation. To gain the political support he needed for steady governance, Stefan cel Mare annihilated the aristocrats’ penchant for anarchy and disobedience to the central government, facilitated the economic strengthening of the free peasants (yeomen), and encouraged the merchants and foreign trade agreements. Moreover, he manifested particular interest in the traditional military structures of the country, advocating the introduction of a more rigorous training routine and improved weaponry. His military measures were also directed at strengthening the country’s defence capacity, by consolidating and restoring the Hotin, Tighina, Soroca, Chilia, Cetatea Albă, Suceava, Neamt and Crăciuna fortresses.

His qualities as organiser, protector of the arts and promoter of Orthodoxy, as skilful diplomat and armed forces leader, have been acknowledged both in the country and abroad while he was still alive and they have passed both the test of time and the analyses of modern historiography.

More on: Stefan the Great [Wikipedia]

 

#StefancelMare #istoriaromanilor #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality