10 Iulie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

Foto: A început construcția la Biserica Mănăstirii Putna

1466 – A început construcția bisericii Mănăstirii Putna

Conform Letopisețelor putnene și Cronicii moldo-polone, la 10 iulie 1466 a început zidirea bisericii Mănăstirii Putna, cu hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ștefan cel Mare, concepută în plan triconic dezvoltat, cu menirea de a servi ca necropolă domnească marelui voievod și familiei sale.

A fost ctitorită de Ștefan cel Mare după cucerirea cetății Chilia. Piatra de temelie a fost pusă pe o veche vatră sihăstrească, în locul unde a căzut săgeata din arcul voievodului, care a tras de pe Dealul Crucii. Manuscrisul Letopisețului de la Putna II spune: „În anul 6974 [1466] iulie 10, s-a început să se zidească, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfânta mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Putna”. Lucrările vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfințire având loc la 3 septembrie. Poetul Mihai Eminescu a denumit Mănăstirea Putna „Ierusalimul Neamului Românesc”.

1606 – A încetat din viață Ieremia Movilă

1555 – 10 iulie 1606, Iași, Moldova

Domnitor al Moldovei de două ori, între august 1595–mai 1600, respectiv între septembrie 1600–30 iunie 1606. Boier moldovean, frate cu Mitropolitul Gheorghe Movilă, urcat pe tron de cancelarul polonez Zamoyski în locul lui Ștefan Răzvan, fiind tot timpul protejatul polonezilor. Detronat de Mihai Viteazul în mai 1600, s-a menținut în Cetatea Hotinului, de unde și-a recuperat tronul, tot cu ajutorul polonezilor, în septembrie 1600, când Mihai a fost învins în Transilvania la Mirăslău. În timpul domniei sale a fost refăcută economia distrusă de războaiele antiotomane ale predecesorului său, Aron Vodă și a fost ridicată Mănăstirea Sucevița, devenită ulterior necropola familiei Movilă.

1606 – Simion Movilă a devenit domn al Moldovei

Simion Movilă (? – 14/24 septembrie 1607) a fost fiul lui Ioan Movilă și frate cu Domnul Ieremia Movilă și cu Mitropolitul Gheorghe Movilă. A fost Domn al Moldovei între 10 iulie 1606–24 septembrie 1607, având anterior două domnii în Țara Românească, între octombrie 1600–3 iulie 1601 și august 1601–august 1602. După moartea lui Ieremia Movilă, a obținut acordul sultanului de a urca pe tronul Moldovei, în locul nepotului său Constantin Movilă. Cât timp a fost domnitor în Moldova, a avut relații de dușmănie cu polonezii, care, încercând zadarnic să-l detroneze prin intermediul turcilor, au reușit să-l otrăvească.

1819 – S-a născut Alexandru Romalo

10/22 iulie 1819, Iași, Moldova – 7 iulie 1875, București

Judecător, politician. De mic s-a remarcat prin pasiunea pentru studiu, primind la 3 iulie 1838 premiul Academiei Mihăilene, „Clas de Emineție au meritat în filozofie Romalo Alecsandru”. A studiat la Paris, cu o bursă oferită de Casa Școalelor, la Facultatea de Drept, unde în 1843 a obținut diploma de Bacalaureat în Drept, iar în 1845, licențiat în Drept. Grigore Alexandru Ghica Vodă i-a conferit rangul de Spătar, a fost membru al Comitetului Unirii de la Bârlad, semnând Doleanța Unioniștilor Moldoveni către Comisiunea Europeană, întrunită la București în 22 aprilie 1857. A fost, apoi ministru al Cultelor în Guvernul Mihail Kogălniceanu din Iași (1860–1861), primul președinte al Curții de Conturi, fiind numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la data de 18 iulie 1864, continuând să dețină funcția și sub domnia lui Carol I, până în 1868, când s-a retras din viața publică, din cauza problemelor de sănătate.

1862 – S-a născut Tudor de Flondor

10 iulie 1862, Storojineț, Bucovina, Imperiul Austriac/Ucraina – 22 iunie 1908, Steglitz-Zehlendorf, Germania

Compozitor, jurist, economist, și politician, pe timpul Imperiului Austro-Ungar. A fost instruit în învățământ privat de Adolphina Wohlfarth ca pianist și la liceu în Cernăuți ca violonist. A urmat studii de Jurisprudență la Universitatea din Cernăuți și la Universitatea de Agricultură din Viena, Științe economice, în același timp și Academia de Muzică și Artă Dramatică (Akademie für Musik und darstellende Kunst) cu accent pe Teoria muzicii și Contrapunct, pentru a deveni compozitor (1884–1888). A studiat cu profesorul Robert Fuchs, care de asemenea a fost profesorul tânărului George Enescu. După studiile din Viena s-a stabilit la conacul său din Rogojești, unde a fost ales primar (1889–1905). A fost vicepreședinte al Junimii, directorul de cor și dirijor al societății Armonia din Cernăuți și al societății România Jună, deputat al Dietei Bucovinei, apoi al Consiliului imperial (Reichsrat). A compus numeroase operete, lucrări corale, serenade, dar, de asemenea, muzică instrumentală și vodeviluri: Arvinte și Pepelea, Cântul haiducesc, Florile Bucovinei, La o viorică, Mândruliță de de-mult, Nunta țărănească, Rusaliile, Somnoroase păsărele, Visurile. 

Tudor de Flondor/Mihai Eminescu – Somnoroase păsărele • Corul Academic Radio, Dirijor Dan Mihai Goia, Solist Nicolae Simonov

1872 – A apărut gazeta muncitorească Uvrierul

Revista a fost editată la București, de un grup de muncitori tipografi uniți într-o asociație sindicală. Inițial gazeta s-a intitulat Analele tipografice, pe al cărei frontispiciu era scris în mod semnificativ: Unirea e putere, apărând între 1869–1872, când și-a schimbat numele, la 10/22 iulie, în Uvrierul. 

1872 – S-a născut Aristide Demetriade

10 iulie 1872, Valea Raței/Murgești, Buzău – 21 februarie 1930, București

Actor de teatru și film și regizor, pionier al filmului românesc. A studiat în paralel Facultatea de Drept și Conservatorul de Artă Dramatică. După terminarea studiilor a fost angajat la Teatrul Național din București, unde a rămas până la moartea sa, survenită la numai 58 de ani, pe scenă. A jucat, printre altele în Răzvan și Vidra de B.P. Hașdeu, Despot Vodă de Vasile Alecsandri, Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan, Hamlet și Iuliu Cezar de William Shakespeare, Ruy Blas de Victor Hugo etc. A fost unul dintre pionierii filmului românesc, regizând peliculele Înșir’te mărgărite (1911, alături de Gr. Brezeanu), Independența României (1912), Scheci cu Jack Bill (1913) și Oțelul răzbună (1913).

Independența României (1912) • Regia Aristide Demetriade sau Grigore Brezeanu, scenariul Petre Liciu, Aristide Demetriade, Constantin Nottara. Cu: Aristide Demetriade, Constanța Demetriade, Constantin Nottara, Aurel Athanasescu, Jeni Metaxa-Doro, George Ciprian, Aristizza Romanescu, Sonia Cluceru, Maria Filotti, Elvira Popescu etc.

1873 – S-a născut Ion Th. Simionescu

Ion Theodor Simionescu; 10 iulie 1873, Fântânele, Bacău – 7 ianuarie 1944, București

Geolog și paleontolog, profesor universitar, membru titular (din 1911) al Academiei Române. A studiat la facultatea de Științe Naturale a Universității din Iași, unde a fost elevul chimistului Petru Poni și al geologului Grigore Cobălcescu. Specializându-se în geologie și paleontologie, Simionescu a devenit în 1900 profesor la Universitatea din Iași la vârsta de numai 27 ani. După 29 de ani de activitate, a fost chemat la Universitatea din București, pentru a-i succeda la catedra de Geologie profesorului Sabba Ștefănescu. În afara activității didactice și de cercetare, a devenit cunoscut și prin numeroasele sale cărți și activități de popularizare a științei în rândul publicului larg. A fost autorul primului și singurului Tratat de geologie din literatura de specialitate din România în care, ca bază de tratare, a folosit preponderent materialul oferit de pământul românesc. A fost fondator, împreună cu Petru Bogdan, a Revistei științifice. A fost învestit cu supreme demnități științifice, începând cu cea de președinte al Societății Române de Științe, președinte al Societății de Geologie și terminând cu aceea de președinte al Academiei Române.

1888 – S-a născut Harilaos Metaxa

10 iulie 1888, Urziceni, Ialomița – 12 aprilie 1944, București

Arheolog, membru corespondent (din 1934) al Academiei Române. Studiile superioare le-a urmat la București, devenind în anul 1927 asistent universitar. În cariera sa, a fost și asistent la Muzeul Național de Antichități. S-a specializat în epoca romană și numismatică. A fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Vasile Pârvan, alături de care s-a ocupat de săpăturile de la Ulmetum și Histria. A fost membru al Accademia Pontificala Romana (de Arheologie), al Academiei germane de Arheologie și al Academiei de Științe din Lisabona. A primit Premiul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române în anul 1932.

1893 – S-a născut Anton Crihan

10 iulie 1893, Sîngerei, Basarabia, Imperiul Rus/Moldova – 9 ianuarie 1993, Saint Louis, Missouri, SUA

Avocat, autor, economist, politician, profesor universitar și publicist basarabean. Este reprezentantul unei vechi familii de boieri români moldoveni, menționată încă din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Și-a făcut studiile universitare la Facultatea de Economie a Universității din Odessa. A obținut titlul de Doctor în Economie la Universitatea Sorbona din Paris, în 1934. A fost deputat în Sfatul Țării și a votat Actul Unirii, subsecretar de stat al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Moldovenești, deputat în Parlamentul României (1919, 1920, 1922, 1932), subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, conducător al Comisiei agrare și a instituției de stat Casa noastră, care a înfăptuit reforma agrară în Basarabia. A fost apoi profesor la Universitatea Politehnică din Iași și la Facultatea de Agronomie din Chișinău. În anii de după cel de-al doilea război mondial a emigrat din România în Iugoslavia, apoi la Paris și într-un final s-a stabilit în Statele Unite. Dintre lucrările sale: Capitalul străin în Rusia, Chestiunea agrară în Basarabia până la revoluția din 1917, Cum s’a făcut unirea Basarabiei cu România, Romanian Rights to Bessarabia According to Certain Russian Sources (Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse rusești). A fost distins cu Ordinul Ferdinand I în grad de Ofițer și cu Ordinul național Steaua României în grad de Ofițer.

1895 – S-a născut Alexandru Bogza

10 iulie 1895, Brăila – 30 decembrie 1973, Câmpulung Moldovenesc, Suceava

Muzician și filosof, fratele scriitorilor Geo Bogza și Radu Tudoran/Nicolae Bogza. A urmat Conservatorul de Muzică din București, la clasa Dimitrie Cuclin, după care a fost profesor de muzică la diferite licee din țară, între 1923–1951. Opera sa filosofică, rămasă nepublicată în cea mai mare parte, constă în principal din lucrările Realismul critic (peste 4.000 de file de manuscris) și Philognosius şi Kalegnosis (2 volume), expusă sub forma unui dialog în care intervin personaje alegorice.

1903 – S-a născut Alexandru Mironescu

Alexandru Constantin – Codin Mironescu; 10/23 iulie 1903, Tecuci – 20 ianuarie 1973, București

Om de știință, eseist, filosof, scriitor, profesor universitar, colecționar de artă din perioada interbelică, membru corespondent (din 1935) al Academiei de Științe din România. A urmat cursurile de Fizică și Chimie ale Facultății de Științe a Universității București, obținând licența (1926), apoi Doctoratul în Filosofie. A continuat cu studii științifice aprofundate la Paris, a susținut, la Sorbona, teza Sur l’action des organomagnésiens sur le furfurol et l’éther pyromucidique (Asupra acțiunii organomagnezienelor asupra furfuralului și a eterului piromucid) și a obținut titlul de Docteur en Sciences Physiques (1929). Întors în țară, a devenit asistent universitar la Catedra de Chimie organică a Facultății de Științe de la Universitatea București. A debutat cu studiul Spiritul științific în 1934, cu romanul Oamenii nimănui, prefațat de Panait Istrati în 1935. A colaborat la Revista Fundațiilor Regale, a susținut conferințe pe teme filosofice la Radio București și la Fundația Culturală Regele Carol, a participat, alături de Sandu Tudor, Paul Sterian, Benedict Ghiuș etc., la întrunirea spirituală organizată la Cernăuți de Mitropolitul Tit Simedrea, considerată astăzi nucleul originar al Rugului Aprins. În 1949 a fost înlăturat, din motive politice, de la Universitate, devenind simplu profesor de liceu. Lua parte cu regularitate la activitățile grupării spirituale Rugul Aprins. A fost arestat, la 14 iulie 1958, împreună cu fiul său și alți membri ai Rugului Aprins și condamnat la 20 de ani de închisoare, din care a făcute peste 5 ani. Opere publicate: Destrămare, Certitudine și adevăr, Ziduri între vii. O poveste care nu e un roman, un roman care nu e o poveste, Kairós. Eseu despre teologia istoriei, Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins, Poeme filocalice, Floarea de foc (Mărturisiri), Valea lui Iosafat, Ruth. Coborâți la prima?.

1913 – România a declarat război Bulgariei

Cel de-al doilea război balcanic (16 iunie–18 iulie 1913) s-a purtat între Bulgaria pe de o parte și, în principal Grecia și Serbia pe cealaltă. Dar, având dispute teritoriale și politice în trecut cu Bulgaria, România a intrat în războiul balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru și Turcia. Participarea României la cel de-al doilea război balcanic a constat într-o intervenție militară în perioada 10–31 iulie 1913 și semnarea unui tratat de pace la 10 august la București. Astfel, primul ministru Titu Maiorescu a supus Regelui Carol I Decretul de mobilizare al armatei române nr. 4751 din 20 iunie/3 iulie 1913, care a fost aprobat. Mobilizarea a început în noaptea de 22/23 iunie (5/6 iulie). Au fost chemate sub drapel contingentele 1901–1911 pentru unitățile operative, 1895–1900 din miliții și 1897–1909 pentru marină. România a chemat sub arme un număr de 509.820 de oameni, adică șase procente din populația țării. Principele Ferdinand, inspector general al armatei, a fost numit prin Decretul regal nr. 4639 din 22 iunie/5 iulie 1913, Comandant al armatei de operații în războiul balcanic. La conducerea Ministerului Armatei se afla generalul de divizie Constantin Hârjeu, având ca șef de Stat Major pe generalul de divizie Alexandru Averescu. La 27 iunie/10 iulie s-a declarat oficial starea de război între România și Bulgaria. La 28 iunie/11 iulie Armata Română a trecut Dunărea. Regele Carol I, în calitate de comandant suprem al Armatei, și-a stabilit cartierul general la Corabia.

1920 – S-a născut Teodor Oroveanu

10 iulie 1920, Râmnicu Sărat – 5 martie 2005, Ploiești

Inginer, profesor universitar, membru corespondent (din 1991) al Academiei Române. A lucrat ca inginer la Atelierele Centrale din Câmpina, Centrala Industrială a Metalurgiei Prelucrătoare, Institutul de Mecanica Fluidelor, după care a devenit profesor la Institutul de Petrol și Gaze, șef al Catedrei de Hidraulică; a ținut cursuri la Freiburg, Toulouse, Paris, Rennes, Moscova, Baku. A fost membru al Academiei Internaționale de Astronautică din Paris și membru al Societății de Matematică Aplicată și de Mecanică din Germania. Lucrări: Scurgerea fluidelor prin medii poroase neomogene, Transportul petrolului.

1925 – S-a născut Titus Mesaros

10 iulie 1925, Baciu, Cluj – 23 iulie 2006, București

Regizor de film documentar și scenarist. A absolvit Școala de Literatură și Critică literară „Mihai Eminescu”.Autor a peste 100 de filme documentare, a debutat în 1963 cu 4000 de trepte spre cer, urmat de Oamenii noștri, Ultima treaptă, Metamorfoze, De la străbuni la strănepoți, Septembrie în Portul Euxin, Sub soarele de mai, Colibaba, Bucureștiul văzut de la un metru, Craiova văzută din car, Theodor Aman, Sticlarii din Poiana Codrului, Pe Bistrița la vale, Sub aripa aviației și multe altele.

STUF (1966) • Regia Titus Mesaros, Imaginea Wiliam Goldgraber, Muzica Carl Orff (fragmente din „Carmina Burana”)

1927 – Congresul Conducătorilor Mișcării Studențești Legionare

A avut loc la Mănăstirea Neamț. Corneliu Zelea Codreanu, cu sprijinul lui Fănică Anastasescu, a impus punctul de vedere al Legiunii Arhanghelului Mihail.

1928 – S-a născut Florin Niculiu

10 iulie 1928, Hudești, Dorohoi/Botoșani – 22 mai 1997, București

Pictor, personalitate distinctă a artei românești, colorist și desenator, membru al Uniunii Artiștilor Plastici (din 1956). A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București cu maeștrii Nicolae Dărăscu, Alexandru Ciucurencu, Camil Ressu.

A participat la expozițiile de stat – anuale și bienale – la București și de asemenea la expoziții de grup în alte orașe din România. A avut expoziții personale în București la Galeria Simeza (1964, 1982), Galeria Amfora (1968), Muzeul de Artă Națională (1979), Galeria Catacomba (1993); în Constanța la Galeria Tomis (1983); în Mamaia (1983); în Botoșani (1986) și în Iași (1989). A fost distins cu Prix National (Festivalul Internațional de Pictură la Cagnes-sur-Mer, Franța, 1970), Premiul pentru pictură al Uniunii Artiștilor Plastici (1976), Premio „Pace 83” al Centrului Cultural „Caravaggio” din Roma (1983), Premiul „Margareta Sterian” (1995).

Biografie ilustrată: Niculiu Florin [Artindex]

1929 – S-a născut Marin Ioniță

10 iulie 1929, Jugureni–Uliești, Dâmbovița – 7 mai 2018, București

Prozator, jurnalist. În timpul cursurilor liceale în Găești, a participat la Cenaclul „I.C. Vissarion”. A urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, absolvită în 1954, iar în perioada 1956–1960, Facultatea de Filologie a Universității din București. A fost agent agricol, șef de fermă, ofițer de artilerie, învățător, profesor, ziarist, ceea ce i-a permis să cunoască medii și episoade de viață diverse, pe care le va reflecta cu talent în proza sa. A debutat literar, încă din liceu, în Almanahul tinerilor scriitori (1953). A colaborat la Contemporanul, Luceafărul, România literară, Viața românească, Cronica, Convorbiri literare, Argeș, Kalende, Iașul literar etc. A fost profesor în Pitești, corespondent de Argeș al ziarului România liberă, apoi realizator TV la Antena 1 Pitești, pentru emisiunile culturale. A condus cenaclul Sind Junior de la Casa Sindicatelor Pitești, a fost consilier editorial al revistei Argeș și președintele Asociației Arte. Artiști. Știință. A debutat editorial în 1955 cu volumul de nuvele Rădița, urmat de cele de povestiri Sile voiajorul, Cine știe mortul?. Primul roman a fost Un șlep în derivă (1978), urmat de numeroase alte volume: Rugurile din zori, Bătrânul și umbra, Capul lui Decebal, Hotel Boccaccio, Os de domn, Amurgul zeilor, Hotel tranzit, Floarea paștelui, Roata lumii. Roman de buzunar, Colivia cu maimuțe, Kiseleff 10. Fabrica de scriitori, Nu trageți în dinozauri, Intersecția lupului, Cuibul cu năpârci, Dinozaura etc. A primit, în 1959, premiul Uniunii Scriitorilor, iar în 1964 pe cel al revistei Luceafărul.

1932 – S-a născut Ioan Pușcaș

10 iulie 1932, Treznea, Sălaj – 4 aprilie 2015, Șimleu Silvaniei, Sălaj

Medic și cercetător în gastroenterologie. În 1962, a devenit medic secundar în Spitalul din Oradea, apoi s-a transferat la Spitalul din Șimleu Silvaniei, unde a devenit medic specialist și medic primar de boli interne. Aici a introdus endoscopia digestivă optică. A urmat un curs de perfecționare la Spitalul Bichat din Paris (1976) și unul de specializare în endoscopie digestivă, la Clinica Universității Leiden, din Olanda (1977). A fost primul medic român care a folosit videoendoscopia optică (1980) și, tot pentru prima dată în țară, videoendoscopia electronică (1985). Din 1987 a fost directorul Spitalului din Șimleul Silvaniei, iar în 1990 a condus și Centrul de Cercetări și Asistență medicală. A fost și profesor universitar la catedra de Boli interne și gastroenterologie a Facultății de Medicină din Oradea. La începutul anilor ’70, a descoperit primul medicament care bloca aciditatea în celulă, brevetat sub denumirea Ulcosilvanil, medicament cu care a vindecat de ulcer, potrivit declarațiilor sale din mass-media, numeroase personalități ale vremii, printre care un frate al liderului comunist Nicolae Ceaușescu, dar și pe Fidel Castro. Bogata sa activitate științifică, recunoscută pe plan național și internațional, a fost prezentată în peste 600 de comunicări științifice în reviste de specialitate din țară și străinătate, la congrese naționale și mondiale. A publicat 17 cărți de specialitate, mare parte din ele fiind traduse în engleză, portugheză, spaniolă, japoneză. De-a lungul carierei sale medicale, a obținut două medalii de aur pentru descoperiri medicale și a avut 42 de brevete de invenții. Din 1992, a fost președinte al filialei Asociației Foștilor Deținuți Politici Sălaj și al Asociației refugiaților, deportaților, exilaților si strămutaților din Sălaj.

1933 – S-a născut Carmen Dobrescu

10 iulie 1933, Giurgiu – 22 decembrie 2022, Brașov

Regizoare, scenografă de teatru și operă. A urmat cursurile de Regie Operă ale Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București (1952–1957), unde i-a avut profesori pe Panait Victor Cotescu, Eugen Gropșianu, asistenți Hero Lupescu, Jean Rânzescu. A fost căsătorită cu Horia Popescu, scenograf de teatru și operă. Și-a început cariera în 1957, regizor artistic la Televiziunea Română, dar și pe scenele de operă din țară. A realizat emisiuni și filme muzicale, de la folclor și varietăți până la spectacole de operă sau de teatru (montate special pentru tv), filme-eseu, filme-portret ale unor personalități muzicale din țară sau străinătate, peste 50 de titluri de operă și operetă pentru scenă. A fost director și regizor al Operei Brașov (1979–1984, respectiv 1993–2000). Alături de colectivul Operei Brașov, a participat la turnee internaționale: Luxemburg, Germania, Olanda, Austria, Marea Britanie, Elveția și Italia. Opera Brașov a fost singura instituție de profil din România invitată la Festivalul Mozart din Salzburg 2000, participând cu un spectacol Mozart (regia Carmen Dobrescu, conducerea muzicală Ilarion Ionescu-Galați). A regizat filmul de operă La Cenerentola de Gioachino Rossini (Premiul pentru Cel mai bun spectacol de operă-film al UCMR, 1995, respectiv al Galei Premiilor Naționale de Televiziune APTR, 1996). A realizat regia artistică pentru filme în coproducție cu N.C.R.V. Olanda. A fost lector la Conservatorul de Muzică din București și profesor universitar la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov. A fost distinsă cu Ordinul Muncii cl.III (1967), Ordinul Național Pentru Merit în grad de Cavaler (2002).

Gioachino Rossini – La Cenerentola • Regia Carmen Dobrescu, scenografia Horia Popescu. Corul și orchestra Teatrului Muzical Brașov, Dirijor Dan Rațiu, Dirijor cor Mircea Oros, cu: Robert Nagy, Marian Pop, Gheorghe Roșu, Oana Andra, Lăcrămioara Schuller, Cristina Soreanu, Gabriel Oană

1941 – Luptele Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică

Divizia 1, fiind subordonată Corpului 54 german s-a îndreptat spre Bălți, contribuind la ocuparea orașului pe 12 iulie.

În aceeași zi, Batalionul III/Regimentul 7 Dorobanți din Divizia 13 Infanterie a intrat în Soroca după o luptă scurtă.

1941 – S-a născut Constantin Răuță

10 iulie 1941 – 12 iunie 2020

Om de știință, disident, stabilit în SUA. A absolvit Facultatea de Electronică și Construcții în 1966, apoi a lucrat în anii ’70 ca inginer la IPROCHIM București și la Ministerul Chimiei, domeniu coordonat de Elena Ceaușescu și de Securitate (ca orice sector economic strategic, cel chimic se afla sub controlul Direcției de Informații Externe, DIE, din Departamentul Securității Statului, DSS). A acceptat să devină colaborator al DIE pentru a i se permite să plece la studii în străinătate. A primit numele conspirativ „Călin”, fiind instruit pentru executarea unor misiuni „anti-NATO„. A rămas în Statele Unite în 1973, în timpul pregătirii unei vizite pentru Nicolae Ceaușescu. A organizat și participat la numeroase proteste împotriva încălcării drepturilor omului în România, a fost prezent la audieri în Congresul SUA, a vorbit la posturile de radio Vocea Americii și Europa Liberă, devenind o figură emblematică a emigrației românești. A fost judecat pentru trădare, fiind condamnat în lipsă la moarte. A lucrat timp de 24 de ani la centrul de cercetări al NASA Goddard Space Flight Center Greenbelt din Maryland și pentru Marina SUA, fiind implicat și în dezvoltarea sistemului de protecție antirachete balistice (sistemul SM-3, mai cunoscut ca scutul antirachetă) sau în proiectul telescopului spațial Hubble. Sentința de condamnare la moarte a fost anulată în instanță abia în 2010.

1942 – S-a născut Nicolae Pârvulescu

10 iulie 1942, Sălcuța, Dolj – 2 noiembrie 2021

Profesor, istoric literar și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2007), Filiala Craiova. A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu, în 1965. A fost profesor la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“ din Târgu Cărbunești, la Școala Generală Ișalnița și, cea mai mare parte a carierei, la Liceul Industrial nr. 1 (în prezent Grupul Școlar „Traian Vuia“ din Craiova), fiind și director al acestui liceu (1999–2005). Zeci de generații de elevi l-au apreciat, l-au avut model, datorită modului de predare captivant, a spiritului său enciclopedic, cât și prin prisma poveștilor savuroase cu care-și delecta clasele. A fost și inspector școlar de Limba și literatura română în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj. În tinerețe, a publicat câteva articole în ziarul Înainte. A debutat editorial cu romanul Aniversare (1982), urmat de Fotoliul vacant (2 vol.), un volum de Exerciții gramaticale pentru examenele de admitere. După ce s-a pensionat, a mai publicat volumele Instanțe (2 vol.), Bravo lui, Cât văd ochii, Teza lui Costel și Academie Agramată.

1943 – S-a născut Toma Michinici

10 iulie 1943, Pitești – 15 mai 2000, București

Rebusist, poet, prozator, publicist, autor de piese de teatru și scenarii radiofonice, critic literar, critic de artă. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București. Încă din studenție a colaborat cu revista Rebus. Și-a făcut ucenicia în presă la revista Flacăra, unde a fost colaborator, corector, redactor și șef de secție. A publicat volume de rebus și enigmistică, jocuri distractive: Tineri, să ne cunoaștem țara! și Tineri, să ne cunoaștem patria socialistă! (pe teme de geografie și turism), Enigma (în colaborare cu Nicolae Andrei și Mircea Guja), Evrika!, Corabia enigmelor, Planeta albastră; versuri: Impresia unei seri și Bruma. A întemeiat Compania TIMpress (1991), Cafeneaua rebusistă (1993), Fundația Rebus TIM (1994) și a editat sute de reviste, almanahuri și suplimente de profil ale unor publicații, între care Rebus (op)TIM și Revista Fundației TIM. Editura Sfera din Bârlad i-a dedicat numărul 110 al colecției Biblioteca Rebus, intitulat Toma Michinici, de Serghei Coloșenco (2015) și figurează în volumul O istorie a elitelor rebusiste, de Vasile Turculescu (2018). Unul dintre cei mai mari rebusiști români, a publicat mii de careuri de cuvinte încrucișate și probleme de enigmistică.

1945 – S-a născut Andrei Voiculescu

10 iulie 1945, București

Jurnalist, nepotul poetului Vasile Voiculescu. Din adolescență a prins pasiunea muzicii, a colectat viniluri, și-a vândut bicicleta și a transformat-o în discuri. A început să-și construiască o cariera „subversivă” de DJ. A avut o rubrică lunară în revista Steaua, emisiune la Radio București și Radio Vacanța, a fost redactor la Televiziunea Română, a participat la constituirea Club A. Plecat legal din România, prin căsătorie, în 1974, a început să lucreze la Radio Europa Liberă, secția în limba română, în iulie 1975, ca prezentator și redactor muzical. S-a pensionat în 1996, iar din 2000 s-a întors în București.

1949 – S-a născut Eugen Cristian Motriuc

10 iulie 1949, Hunedoara – 27 iulie 2017, București

Actor de teatru și film. A debutat în 1977 în rolul Hernandez din spectacolul Pâine amară, de Claude Spaark, pe scena Teatrului Național din București. A continuat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț unde, timp de cinci ani, a interpretat roluri în spectacolele Nevestele vesele din Windsor de William Shakespeare, Program special L.B. de Stephen Poliakoff, Mihai Viteazul de Eugen Mandric și Paul Findrihan, D’ale Carnavalului de Ion Luca Caragiale. În 1983, Dinu Săraru l-a adus la Teatrul Mic din București, fiind distribuit în primul spectacol, Richard al III-lea de Shakespeare, montat de Silviu Purcărete. Pe scenele Teatrului Mic și Teatrului Foarte Mic a jucat, timp de trei decenii, peste 20 de roluri. A apărut și în filme: Dumbrava minunată, Liliacul înflorește a doua oară, Patul conjugal, Începutul adevărului/Oglinda, Această lehamite, Magic in the Mirror: Fowl Play, Detectiv fără voie, Amen, Examen, Poarta albă (2014). S-a retras din teatru în 2007, cu spectacolul Război cu Troia nu se mai face, în regia lui Florin Călinescu, montat pe scena în care și-a lăsat cea mai bună parte din ani și cel mai mult din suflet, Teatrul Mic.

Liliacul înflorește a doua oară (1988) • Regia Cristina Nichituș. Cu: Emilia Popescu, Adrian Titieni, Mircea Bucur, Rodica Mandache, Costel Constantin, Eugen Cristian Motriuc, Ion Besoiu, Anca Sigartău

1951 – S-a născut Vasile Șeicaru

10 iulie 1951, Oancea, Galați

Autor și interpret de muzică folk. A debutat în formația Cristal ca solist vocal în 1970, a devenit apoi membru al Cenaclului Flacăra, desfășurând o susținută activitate solistică (1978–1984). Din 1990 a evoluat în exclusivitate solo, efectuând numeroase turnee în țară și peste hotare (Germania, China, Coreea, Rusia, Statele Unite, Canada, Suedia). A participat la cele mai importante manifestări folk naționale: Festivalul Primăvara Baladelor, unde a fost laureat pentru piesa Dacă toate-acestea fi-vor învățate, Festivalul Național de Muzică Folk Om Bun, în cadrul căruia a primit în 1996 Marele Premiu pentru întreaga activitate, dar și internaționale: Festivalul Rock Pop Folk de la Moscova, unde a primit premiul presei pentru piesa Lumina, a susținut prin țară concerte live, spectacole de autor organizate de o echipă completă (manager, sunetiști, tehnicieni).

Lumina

1952 – S-a născut Mădălin Voicu

Mădălin Ștefan Voicu; 10 iulie 1952, București

Violonist și dirijor, fiul violonistului Ion Voicu. A studiat Vioara la Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu”, Facultatea de Muzică și Canto, apoi a urmat studii universitare de master, și specializări postuniversitare în Arta dirijorală. A concertat împreună cu tatăl său, și cu alții, în țară și în străinătate. A dirijat Orchestra Oltenia Craiova, Orchestra „Paul Constantinescu” Ploiești, Orchestra de Cameră București și orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești. A fost profesor de Muzicologie la Academia de Muzică ”Attaturk” din Izmir (Turcia). Este membru de onoare al Academiei franceze de arte, știință și litere. A fost distins cu Ordinul Național Serviciu Credincios, în grad de Cavaler (2004). A fost politician, deputat din partea Partidei Romilor, a Partidului Democrației Sociale din România (PDSR) și din partea PSD. În mai 2010 a fost exclus din PSD.

Johann Sebastian Bach – Dublu Concert în Re Minor • Orchestra Națională Radio, Dirijor Mădălin Voicu, Soliști Gabriel Croitoru și Simina Croitoru

1955 – Comitetul pentru Energia Nucleară

Prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903/1955, s-a înființat, pe lângă Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române, Comitetul pentru Energia Nucleară care „va asigura baza materială pentru cercetările în domeniul fizicii nucleare și aplicarea lor în domeniile științei și tehnicii“. Doi ani mai târziu a fost pus în funcțiune reactorul nuclear de cercetări VVR-S de la Măgurele.

1960 – Iolanda Balaș – al zecelea record mondial

Iolanda Balaș a sărit 1,86 de metri în înălțime, la București, stabilind al zecelea record mondial.

1960 – A încetat din viață Gavriil Galinescu (15 decembrie 1883 – 10 iulie 1960)

Dirijor, profesor, folclorist, muzicolog și compozitor.

1971 – A încetat din viață Olga Sturdza (Olga Mavrocordat; 27 septembrie 1884 – 10 iulie 1971)

Sculptoriță, descendentă a domnitorilor fanarioți, filantroapă; a fondat și condus Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război; deținută politic.

1991 – Muzeul Național Cotroceni

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 478/10 iulie 1991 privind funcționarea Muzeului „Cotroceni”, a fost înființat Muzeul Național Cotroceni, ca instituție de reprezentare națională, în subordinea Ministerului Culturii. La 27 decembrie 1991, latura veche a Palatului a fost deschisă marelui public, iar, ulterior, prin H.G. nr. 1279/20 decembrie 2001 privind transmiterea complexului „Palat Cotroceni” din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor și a Regiei Autonome ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în administrarea Administrației Prezidențiale, muzeul a fost transferat în subordinea Administrației Prezidențiale.

Muzeul este amenajat în cadrul unui monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Palatul Regal Cotroceni, care a integrat remarcabil o parte din arhitectura medievală a mănăstirii ctitorite de domnul Țării Românești, Șerban Cantacuzino, către finele veacului al XVII-lea. Specificitatea îi este conferită de îmbinarea caracteristicilor unui spațiu memorial, cu o istorie de aproape 350 de ani, cu cele ale unui muzeu de artă decorativă. Saloanele și apartamentele sale au o deosebită putere evocatoare, accentul fiind pus nu doar pe valoarea intrinsecă a diferitelor artefacte, ci și pe semnificația lor din perspectiva raporturilor cu personalitățile care au locuit în aceste încăperi de-a lungul timpului.

Mai mult: Muzeul Național Cotroceni 

1994 – Echipa României la Campionatului Mondial de Fotbal din SUA

Campionatul Mondial de Fotbal 1994, ediția cu numărul 15 a turneului, s-a ținut în Statele Unite ale Americii, între 17 iunie–17 iulie. Printre starurile acestui turneu s-au numărat brazilienii Romario și Bebeto, italianul Roberto Baggio, românul Gheorghe Hagi și columbianul Carlos Valderrama.

La CM 1994, Echipa României a înregistrat cea mai bună performanță din istoria naționalei, a ajuns până în sferturile de finală după ce a învins cu 3-2 Argentina; a pierdut calificarea în semifinale în fața Suediei, unde ar fi putut întâlni Brazilia.

1995 – Executivul României a stabilit valoarea certificatelor de privatizare

Prin Legea nr. 55/15 iunie 1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, s-a stabilit transferul efectiv și cu titlu gratuit, către cetățenii români îndreptățiți, al acțiunilor aferente cotei de 30% din capitalul social al societăților comerciale cu capital de stat, cât și prin vânzarea acțiunilor emise de aceste societăți.

Prin Hotărârea nr. 499/10 iulie 1995 pentru aprobarea Normelor metodologice privind distribuirea cupoanelor nominative de privatizare, în vigoare de la 1 august s-a stabilit modul de distribuire a certificatelor de privatizare și valoarea unică a cuponului nominativ de privatizare la 975.000 lei, iar cea a carnetelor cu cinci certificate de proprietate la 25.000 lei.

1997 – Bill Clinton și Jacques Chirac – cetățeni de onoare ai Bucureștiului

La data de 10 iulie 1997, Președinții Statelor Unite ale Americii și Franței, Bill Clinton, respectiv Jacques Chirac au fost desemnați, la propunerea Secretarului General al Capitalei, cetățeni de onoare ai Bucureștiului, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.

1998 – A încetat din viață Grigore Bradea (1 martie 1947 – 10 iulie 1998)

Sculptor, profesor.

1999 – A încetat din viață Mihai Cioroianu – Galiani (28 septembrie 1967 – 10 iulie 1999)

Alpinist, instructor; a murit în timpul ascensiunii pe vârful K1, lovit de o avalanșă de pietre.

2002 – A încetat din viață Paul Ioachim (6 octombrie 1930 – 10 iulie 2002)

Actor de teatru și film, dramaturg și regizor; fondatorul și directorul Teatrului „George Ciprian” din Buzău.

2007 – A încetat din viață Răzvan Givulescu (15 septembrie 1920 – 10 iulie 2007)

Geolog, paleobotanist; membru de onoare al Academiei Române.

2010 – A încetat din viață Gruia Stoia (10 februarie 1944 – 10 iulie 2010)

Etnomuzicolog; redactor-șef al Redacției Muzicale a Radioului public; membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

2017 – A încetat din viață Augustin Buzura (22 septembrie 1938 – 10 iulie 2017)

Psihiatru, prozator și eseist contemporan, scenarist; fondator și conducător (1990–2003) al Fundației Culturale Române, apoi al Institutului Cultural Român (2003–2004); fondator al revistei Cultura; membru titular al Academiei Române.

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită