Jean Georgescu (1904-1994) - cover
Personalitatea zilei

Jean Georgescu

(12/25 februarie 1904 – 8 aprilie 1994)

~ Personalitatea zilei ~

 

Jean Georgescu (1)Jean Georgescu

12/25 februarie 1904, București – 8 aprilie 1994, București

 

Jean Georgescu a fost regizor și scenarist de film, actor, pionier al cinematografului românesc.

După absolvirea studiilor la Conservatorul Regal de Artă Dramatică, a debutat ca actor în anii ’20, jucând în diferite companii teatrale alături de actori de renume, printre care Elvira Popescu. În cinematografie și-a început cariera tot ca actor, în filmul Țigăncușa de la iatac (1923), unde interpreta rolul unui „bonjurist” (pelicula nu s-a păstrat).

Și-a manifestat pasiunea pentru cinematografie în anii în care această artă începea să evolueze și în țara noastră, fiind un pionier al celei de-a șaptea arte în România. A început să scrie inițial scenarii de film: Milionar pentru o zi (1924, pe care l-a și regizat, cu sprijinul operatorului Nicolae Barbelian), Maiorul Mura (1928, regia Ion Timuș) și Așa e viața (1928, regia Marin Iorda), apoi să regizeze.

Maiorul Mura (1928) • Scenariul Jean Georgescu, Regia Ion Timuș. Cu: Victor Antonescu, Elvira Godeanu, Marietta Sadova, Gheorghe Timică, Jean Georgescu

La începutul anilor ’30, cineastul s-a îndreptat spre Paris, unde a rămas până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Și acolo a realizat filme în calitate de regizor-scenarist, printre care mediumetrajele La miniature (1933), Ça colle (1933), în care rolul principal era interpretat de Fernandel, aceasta fiind una dintre aparițiile pe ecran ce l-au consacrat pe celebrul actor francez de comedie, L’Heureuse aventure (1935), inclus în Top 100 des films IMDb de 1935 și Les amis de St. Hubert (1937).

Reîntors în România în 1939, și-a îndreptat atenția către I.L. Caragiale, realizând primele filme care au adaptat piese de teatru și povestiri scurte scrise de acesta, în calitate de scenarist și regizor. O noapte furtunoasă rămâne și astăzi un reper al istoriei cinematografiei românești.

O noapte furtunoasă (1943) • Scenariul și regia Jean Georgescu. Cu: Alexandru Giugaru, Maria Maximilian, George Demetru, Florica Demion, Radu Beligan, Miluță Gheorghiu

A realizat Visul unei nopți de iarnă (1946), o adaptare a piesei lui Tudor Mușatescu, care s-a bucurat de mare succes.

Visul unei nopți de iarnă (1946) • Scenariul și regia Jean Georgescu. Cu: Maria Filotti, Dendrino, Mișu Fotino, Alia Valentina, Radu Beligan etc.

Alte producții caragialiene au fost realizate după 1945: Lanțul slăbiciunilor (scurtmetraj, 1952), Vizita (scurtmetraj, 1952), Mofturi 1900 (1965).

Lanțul slăbiciunilor (1952) • Scenariul și regia Jean Georgescu. Cu: Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Eugenia Bădulescu

În filmul Directorul nostru, realizat în 1955, Grigore Vasiliu Birlic a realizat un rol de comedie memorabil. Filmul, care satiriza moravurile și birocrația din instituții, i-a adus regizorului Jean Georgescu interdicția de a mai lucra pe platouri. O creație cinematografică curajoasă, beneficiind de o scurtă perioadă de slăbire a cenzurii, după moartea lui Stalin, Directorul nostru este considerată astăzi una dintre cele mai importante producții cinematografice românești din toate timpurile.

Directorul nostru (1955) • Regia Jean Georgescu. Cu: Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu-Birlic, Constantin Ramadan, H. Nicolaide, Horia Șerbănescu, Mișu Fotino, Florica Demion, Zizi Șerban, Olga Tudorache, Iurie Darie, Puiu Călinescu

După aventura cu Directorul nostru, Jean Georgescu n-a mai putut realiza niciun film timp de opt ani. Mai întâi a fost înlăturat de la realizarea filmelor Două lozuri și Telegrame, iar în 1959 a fost chiar dat afară efectiv din cinematografie și obligat să ducă o viață mizeră. Nu se putea angaja nicăieri și nici nu putea beneficia de pensie, neavând încă vârsta necesară. „Eu am lucrat toată viața. O singură dată am întrerupt, mai exact am fost întrerupt, în așa-zisul deceniu obsedant, când am fost dat afară din cinematografie. Nimeni nu știe de ce, eram laureat al Premiului de Stat […] Am avut câțiva studenți care m-au ajutat […] Și atunci mi-am vândut și lucruri pe nimica […]“, povestea ulterior Jean Georgescu.

În viața personală, a fost silit să divorțeze de soția sa franțuzoaică. Era în continuare respectat de confrați, mai ales de foștii studenți. A reușit să revină pe marile ecrane, cu „ajutorul” lui Nene Iancu…

Mofturi 1900 (1964) • Scenariul și regia Jean Georgescu. Cu: Grigore Vasiliu-Birlic, Geo Barton, Ion Lucian, Mircea Crișan, Cella Dima, Alexandru Giugaru etc.

Ultimul său lung metraj a fost Pantoful Cenuşăresei (1969). A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971).

A murit la 90 de ani.

Mai mult: Jean Georgescu [cinemagia]

 

Un secol de cinema. Maeștrii. Jean Georgescu Fragment [TVR, 1991]

 

***** [In English] *****

Jean Georgescu (2)Jean Georgescu

12/25 February 1904, Bucharest – 8 April 1994, Bucharest

 

Jean Georgescu was a film director and screenwriter, actor, and pioneer of Romanian cinema.

After graduating from the Royal Conservatory of Dramatic Art, he debuted as an actor in the 1920s, playing in various theater companies alongside renowned actors. He also began his career in cinema as an actor, in the film ”Țigăncușa de la iatac” (The Gypsy Girl from the Bedroom 1923), where he played the role of a „bonjurist” (the film has not survived).

He initially began writing film scripts: Millionaire for a Day (1924), Major Mura (1928) and That’s Life (1928), then directing.

Așa e viața / That’s Life (1928) • Regia Marin Iorda

With the support of the operator Nicolae Barbelian, he made his first film, Millionaire for a Day. He was most notable for directing films including In Our Village (1951, in collaboration with Victor Iliu).

In the early 1930s, the filmmaker headed to Paris, where he remained until the outbreak of World War II. There he also made films as a director-screenwriter, including the medium-length films La miniature (1933), Ça colle (1933), in which the main role was played by Fernandel, this being one of the screen appearances that established the famous French comedic actor, L’Heureuse aventure (1935), included in the IMDb Top 100 films of 1935, and Les amis de St. Hubert (1937).

Returning to Romania in 1939, he turned his attention to the great playwright I.L. Caragiale, making the first films that adapted plays and short stories written by him, as screenwriter and director.

Vizita (1952) • Scenariul și regia Jean Georgescu. Cu: Grigore Vasiliu Birlic și Florica Demion

He was awarded the Order of Cultural Merit class I (1971).

*****

 

Bubico Scenariul și regia Jean Georgescu. Cu: Grigore Vasiliu Birlic și Cella Dima

 

#JeanGeorgescu #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality

1 comentariu la „Jean Georgescu