8 Februarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în București după dubla alegere drept Domn al Principatelor Române

 

1531 – A încetat din viață Doamna Stana

1506 – 8 februarie 1531

Fiica domnului muntean Neagoe Basarab și a Despinei Milița, soția domnului Moldovei Ștefan cel Tânăr (Ștefăniță). Căsătoria celor doi a fost o întâmplare; domnului moldovean îi fusese promisă Ruxandra, fiica cea mare, luată însă de Radu de la Afumați. După o serie de conflicte armate, cei doi domni s-au împăcat, Ștefăniță s-a căsătorit cu cea de-a doua fiică. Domnul Moldovei a murit subit (14 ianuarie 1527) și o acuzație extrem de gravă a căzut asupra Doamnei Stana. Grigore Ureche afirma că „pre acest Ștefan vodă l-au otrăvit doamnă sa” (Letopisețul Țării Moldovei), iar Radu Popescu: „de acest domn scriu moldovenii că l-au omorât doamnă-sa […] (zău, de treabă jupâneasă moldoveancă să-și omoare bărbatul!)” (Istoriile domnilor Țării Românești). Afirmații preluate de mai mulți istorici și puse pe baza răzbunării unei Doamne umilite. A părăsit Moldova și s-a alăturat mamei sale la Sibiu. După puțin timp s-a călugărit, primind numele monahal Sofronia.

1796 – Primul Consulat General francez la București

Relațiile dintre români si francezi sunt străvechi, de la cavalerii lui Jean Nevers, care au luptat împotriva turcilor alături de Mircea cel Bătrân, la numeroșii comercianți și intelectuali francezi care au călătorit în Principatele Române (sec. XVII–XVIII). Încă din 1762 a fost creditată ideea unor consulate franceze în Principatele române, care să ajute comerțul, prin mijlocirea unor firme stabilite Ia Iași, Galați, București și Giurgiu, dar și să se creeze un consulat general, pentru a facilita corespondența politică cu Constantinopolul și pentru a pune în valoare resursele naturale ale principatelor. Izbucnirea revoluției franceze a amânat însă, aceste tendințe. În 1796 s-au reluat negocierile pentru înființarea unor consulate în Principate; fără a se aștepta rezultatul negocierilor, a fost trimis la București Claude Emile Gaudin, cu titlul de agent confidențial pe lângă domnul Munteniei. În urma unor intrigi, Directoratul l-a înlocuit la 8 februarie 1796 cu Constantin Stamate, numit Consul general al Republicii Franceze în provinciile turcești situate dincolo de Dunăre. Turcia s-a opus numirii lui Stamate, în locul acestuia fiind numit și trimis în Principate Carra Saint-Cyr. Prin decretul din decembrie 1796 guvernul francez l-a numit pe Charles Fleury consul general la București, iar prin decretul din 20 martie 1797 pe Louis Parrent vice consul la Iași.

1859 – Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în București

În urma dublei sale alegeri ca domn al Principatelor Române, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a intrat în București în 8 februarie, prin zona Băneasa, fiind întâmpinat cu pâine și sare și aclamat de 100.000 de oameni. Mitropolitul Nifon al Valahiei l-a întâmpinat pe noul domnitor în Catedrala mitropolitană din București,

iar după închinare în fața Sfântului Altar, domnitorul, împreună cu mitropolitul și tot clerul, a intrat în sala de ședințe, unde, în prezența deputaților și a poporului, domnitorul a pronunțat, cu mâna pe Sfânta Evanghelie, în fața icoanei Preasfintei Treimi următorul jurământ: „Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”

Atmosfera prilejuită de sosirea Domnitorului Cuza la București a fost descrisă într-o scrisoare trimisă de D.A. Sturdza lui Vasile Alecsandri: „Rezultatul întregii acestei călătorii este că toți românii din cele două Principate se vor lăsa mai curând tăiați în bucăți decât să revie la vechea stare de lucruri […]. La București, de pildă, el e omul cel mai popular. N-am văzut nici o dată salutându-se un suveran cu mai multă dragoste și serbări publice ca în această primă capitală a României”.

1860 – Adoptarea alfabetului latin în Principatul Munteniei

Toate înscrisurile în limba română au fost inițial redactate în alfabetul chirilic și ulterior în cel latin. Prin influența slavă, locuitorii teritoriilor românești au împrumutat liturghia slavonă și scrierea chirilică, iar slava veche (slavona) a devenit limbă „de cancelarie”. Introducerea oficială a alfabetului latin a avut loc în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. De fapt, în școlile din Muntenia fusese introdus cu 10 ani mai devreme, iar din 1830 și mai ales după 1840 în toate teritoriile locuite de români fusese adoptat neoficial un alfabet de tranziție în care caracterele chirilice erau amestecate cu cele latine.

Într-un articol din Revista de lingvistică și cultură românească, conferențiarul universitar Dumitru Draica afirma: „În 1858 și 1859 au decis Eforiile Școlilor din Muntenia și Moldova introducerea generală, în școală, a alfabetului latin. În Muntenia, în anul 1860, la 8 februarie, Ion Ghica a publicat, în Monitorul oficial, ordinul prin care alfabetul latin era introdus în administrație și în învățământ, din 1860 și în Transilvania a devenit oficial și general sistemul ortografic acceptat de Comisia filologică de la Sibiu, iar în 1862, în Moldova, a fost introdus alfabetul latin printr-un ordin dat de V. A. Urechia, ministru al Instrucțiunii. Astfel, după Unirea din 1859, a fost introdus alfabetul latin, ca formă oficială de scriere a limbii române, în toate provinciile românești. Trecerea spre alfabetul latin s-a făcut, așadar, treptat în tipografii, procesul de înlocuire a alfabetului chirilic cu cel latin nu a fost unul ușor, lipsit de dispute, adesea, aprige, adoptarea scrierii cu alfabet latin a limbii române a însemnat depășirea unor mari obstacole”.

1869 – Dieta Bucovinei a votat o lege privitoare la controlul școlilor

Legea a fost autorizată la 8 februarie 1869, și a fost precursoare a Legii învățământului adoptată de Parlamentul Austriac, promulgată la 14 mai 1869. Învățământul primar era scos de sub controlul bisericii și etatizat. Legea a avut grave repercusiuni asupra învățământului românesc din Transilvania, astfel că predarea în limba română s-a restrâns numai la unele sate, făcându-se după manuale și metode ineficiente.

1880 – Recunoașterea independenței României de Marile Puteri

La 8/20 februarie 1880, reprezentanții diplomatici britanic, francez și german la București au înaintat ministrului român al afacerilor externe notele de recunoaștere a României ca stat independent de către marile puteri, Marea Britanie, Franța și Germania. Independența de stat a României a căpătat astfel consacrarea internațională.

1880 – Relații diplomatice România – Marea Britanie

Relațiile diplomatice între România și Marea Britanie, după recunoașterea independenței României, au fost stabilite, la nivel de legație. William A. White, primul trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Marii Britanii în România și-a remis scrisorile de acreditare Domnitorului Carol I, la 8/20 februarie 1880. Cu același rang, a fost acreditat la Londra N. Callimachi-Catargi.

1880 – Relații diplomatice România – Franța

Relațiile diplomatice între România și Franța, după recunoașterea independenței României, au fost stabilite, la nivel de legație, la 8/20 februarie 1880, Mihail Kogălniceanu, fost prim ministru și ministru al Afacerilor Externe, fiind primul ministru plenipotențiar al României la Paris.

1880 – Relații diplomatice România – Germania

Prima Agenţie Diplomatică a României la Berlin a fost înfiinţată în anul 1872. Relaţiile diplomatice dintre România şi Germania au fost stabilite la 8/20 februarie 1880, după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României.

1899 – S-a născut Theodor V. Ionescu

8 februarie 1899, Dorohoi, Dorohoi/Botoșani – 6 noiembrie 1988, București

Fizician și inventator, membru titular (din 1935) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A urmat cursurile Facultății de Științe a Universității din Iași pe care a absolvit-o în 1921. A susținut teza de Doctorat, Viteza sunetului în lichide, unde lega velocitatea sunetului de căldura de evaporare. A aplicat pentru o bursă de stat pentru a studia în Franța, unde, sub îndrumarea lui Francois Croze, și-a dat al doilea doctorat, la Universitatea Nancy (1923). În această lucrare, fizicianul a cercetat spectroscopia cantitativă. O perioadă a lucrat și la Universitatea Sorbona, în laboratorul fizicianului Aime Auguste Cotton. A fost profesor la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași și Universitatea din București, unde a înființat primul laborator și Catedra de Electricitate de la Facultatea de Matematică și Fizică, ulterior devenită Facultatea de Fizică. A avut contribuții în fizica plasmei, fizica ionosferei, efecte legate de fuziunea nucleară etc. În anul 1925 a inventat un microfon bazat pe curenții termoionici (emiși de corpurile încălzite) și un modulator de lumină folosind fenomenul de interferență. A inventat o versiune a magnetronului în jurul anului 1935, înaintea celor din Anglia. În anul 1936 a obținut un brevet de invenție pentru imagini în relief pentru cinematografie și televiziune. În anul 1946, împreună cu fizicianul V. Mihu, a inventat și construit o instalație cu care s-a obținut prima emisie stimulată de tip MASER (amplificator cuantic de microunde) fiind astfel un precursor al MASER-ului inventat în 1954. A fost distins cu Premiul de Stat (1962).

1903 – A încetat din viață Ioan Ianov (24 iunie 1836 – 8 februarie 1903)

Scriitor, avocat și om politic unionist; membru al Societății Junimea; viceprimar al Iașilor; senator.

1918 – Demisia Guvernului Ion I.C. Brătianu (4)

Guvernul Ion I.C. Brătianu (4) a fost un consiliu de miniștri PNL-PCD, prezidat de Ion I.C. Brătianu, cu Take Ionescu vicepremier, supranumit Guvernul Ionel Brătianu–Take Ionescu, care a fost la putere între 11/24 decembrie 1916–26 ianuarie/8 februarie 1918. Practic, a fost guvernul în exil la Iași. În mandatul său, s-a trecut la reorganizarea și înzestrarea Armatei cu echipament modern; tezaurul României a fost transportat la Moscova; proiectul de revizuire a Constituției a consacrat adoptarea reformei agrare și introducerea votului universal; au avut loc Bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz; a izbucnit Criza Diamandi. În fața presiunilor Austro-Ungariei de a semna armistițiul, considerând inacceptabilă încheierea unei păci separate, după Primul Război Mondial, Brătianu a depus mandatul. În locul său a fost format un cabinet de uniune națională, condus de generalul Alexandru Averescu. După demisia guvernului, Take Ionescu a preferat să rămână la Paris, de unde a reușit să aducă însemnate servicii cauzei naționale a românilor, din poziția de președinte al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor, pe timpul lucrărilor Conferinței de Pace. Deși nu a făcut parte din delegația română, prin manevrele de culise a jucat un rol important. Ionescu a făcut lobby-uri agresive pe lângă marile cancelarii occidentale pentru a obține o situație mai favorabilă pentru România.

1925 – S-a născut Eugenia Bosânceanu

8 februarie 1925, Rădăuți-Prut, Botoșani – 24 decembrie 2018, București

Actriță de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1952. Și-a început cariera înainte de a termina facultatea, mai precis, în anul al doilea, când a fost angajată de regizorul Alexandru Finți. După șapte ani de teatru, în 1957, a debutat în cinema cu un rol mic în filmul Ciulinii Bărăganului. Au urmat prestațiile sale din Codin (1963), Comoara din Vadul Vechi (1964) și alte contribuții majore în filmul românesc, precum dublarea vocii actriței italiene care o interpreta pe Vitoria Lipan în filmul Baltagul, apoi rolurile din filmele lui Sergiu Nicolaescu, iar în deplina sa maturitate artistică și în pelicule semnate de mai tinerii regizori, precum Cristian Mungiu și Călin Peter Netzer. A primit Premiul GOPO pentru întreaga sa activitate artistică, în 2015.

Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) • Regia Malvina Urșianu. Cu: George Motoi, Silvia Popovici, Cornel Coman, Eugenia Bosânceanu (Elena Doamna), Melania Ursu, Eusebiu Ștefănescu

1926 – S-a născut Mioara Buescu

8 februarie 1926 – 2006, București

Scenografă și decoratoare. De mică și-a dorit să fie actriță, dar menirea ei a fost alta, tot în teatru. A urmat Institutul „Nicolae Grigorescu” din București, a facut trei ani de pictură, după care s-a transferat la secția de scenografie, atunci înființată, din dorința de a fi cât mai aproape de teatru. A semnat scenografia si decorul pentru mai mult de 70 de spectacole ale Teatrului Țăndărică (1951–1986). Printre acestea: Elefănțelul curios, Cele trei neveste ale lui Don Cristobal, Cabarettissimo, Don Quijote, Frumoasele Pasiuni Electrice, Petrouchka, Renard. A creat păpuși și decoruri și pentru numeroase alte piese ale unor teatre din țară și străinătate.

Les saisons du poulain (Anotimpurile mânzului)

1927 – S-a născut Cornel Popescu

8 februarie 1927

Dirijor, instrumentist și orchestrator. A dirijat Orchestra de Suflători, Orchestra Cornel Popescu. A fost regizor muzical la Radiodifuziunea Română (1962–1967), șef de rubrică în secția Creație Repertoriu a Radio-ului (1967–1969), apoi dirijor al Orchestrei de Muzică Ușoară a Radiodifuziunii Române (1972–1989). Ulterior, s-a stabilit în Canada.

Laurențiu Profeta – Tangoul de-altădată • Orchestra Cornel Popescu: Acordeon – Horia Ropcea, Clarinet – Alin Constantiu, Corn englezesc – Ion Hrițcu, Chitară – Alexandru Avramovici, Mandolină – Cornel Meraru

 

 

1929 – Cronica dramatică la radio

La Radiodifuziunea Română, a fost difuzată în premieră emisiunea Cronică dramatică, realizată de scriitorul Ion Marin Sadoveanu.

 

1930 – Incendiul de la Liceul „Carol I” din Craiova

În noaptea de 7/8 februarie un puternic incendiu a cuprins podul Liceului „Carol I” din Craiova. Din cauza vântului, flăcările s-au propagat spre cupola centrală a clădirii.

După o intervenție de aproape 14 ore, echipajele Secției de Pompieri Craiova au reușit să stingă focul.

1932 – S-a născut Emanoil Petruț

8 februarie 1932, Mărășești, Vrancea – 8 august 1983, București

Actor de teatru și film. A urmat liceul la Focșani, unde a interpretat roluri de compoziție pe scena Teatrului Pastia. După un asemenea spectacol, susținut la matineu, George Vraca l-a sfătuit să se facă actor. În 1948 a fost trimis, pe cheltuiala orașului Mărășești, la Facultatea de Teatru din Iași, după primul an transferându-se la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București, pe care l-a absolvit în 1953. A debutat în filmul În sat la noi, în regia lui Jean Georgescu (1951) și în teatru cu trei roluri în Nepoții gornistului, pentru care a primit Premiul de Stat în 1952. Între 1953–1957 a jucat pe scena Teatrului „Nottara”, apoi pe cea a Teatrului Național București. În cei 18 ani de activitate scenică pe scena Teatrului Național, a interpretat peste 100 de roluri, cele mai multe principale: Arbore din Apus de soare de Barbu Delavrancea, Nehludov din Învierea de Lev Tolstoi, Torvald din Nora de Ibsen, Răzvan din Răzvan și Vidra de B.P. Hașdeu etc. În film, a realizat cu precădere partituri istorice, pe care le-a interpretat cu distincție și intuiția exactă a psihologiei personajului. În 1964 a primit Premiul Festivalului Cinematografic de la Mamaia pentru filmul Tudor, iar în 1971, premiul ACIN pentru filmul Frații.

Tudor (1963) • Regia Lucian Bratu, scenariul Mihnea Gheorghiu. Cu: Emanoil Petruț, George Vraca, Alexandru Giugaru, Lica Gheorghiu, George Măruță, Geo Barton, Olga Tudorache, Amza Pellea, Ernest Maftei etc.

1941 – Testamentul lui Iuliu Maniu

Pe 8 februarie 1941, Iuliu Maniu și-a semnat testamentul la Brașov, în fața notarului dr. Nicolae Ioaneș. Act prin care marele om politic țărănist român lăsa întreaga sa avere bisericii greco-catolice. „Sufletul mi-l închin atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul meu și dincolo de mormânt mult încercatului meu neam românesc, iar iubirea mea o leg cu frații și nepoții mei și cu bunii mei prieteni, care nici întru cele mai grele persecuții nu m-au părăsit în calea grea care mi-a fost hotărâtă de soartă”… De ce a ales Maniu să își redacteze testamentul în 1941? Europa se afla din 1939 în ghearele războiului. Garanțiile anglo-franceze pentru Polonia se dovediseră a fi praf în ochi. România își vedea trupul sfâșiat la răsărit de URSS, în apus de Ungaria iar Cadrilaterul fusese luat de bulgari. Intelectuali (Nicolae Iorga, Virgil Madgearu) și oamenii politici (Armand Călinescu, I.G. Duca etc) fuseseră uciși pentru că erau adversari ai militarismului german. Simțindu-și viața în pericol a luat decizia de a-și lăsa averea unei instituții care putea duce mai departe spiritul democrat pe care el îl cultivase.

1943 – S-a născut Sabin Pautza

Sabin Păuța; 8 februarie 1943, Câlnic–Reșița

Compozitor, dirijor și profesor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În anul 1965 a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, specialitatea Dirijat și Pedagogie muzicală. A fost, de la absolvire, asistent, apoi lector la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași (1966–1984), în acest timp perfecționându-se la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), specialitatea Compoziție și Dirijat orchestră (1970), A obținut titlurile de Doctor în Muzică la London Institue for Applied Research (1995) și Doctor în Compoziție al Academiei de Muzică „Gh. Dima”, Cluj-Napoca (2005). A fost apoi director artistic și prim-dirijor al Plainfield Symphony Orchestra din New Jersey, associate Professor la Atlan Institute din New York, profesor la New York University, St. Rose University (Albany, NY), Rutgers University (New Jersey), Universitatea Emanuel din Oradea. A concertat în cele mai mari săli din Statele Unite, Europa și Australia, printre care: Carnegie Hall din New York, Santa Cecilia din Roma, „Richard Wagner” Jugendfestspieltreffen din Bayreuth, „Chopin” din Varșovia, Philarmonic Hall din Sydney. Deține numeroase premii și distincții românești și internaționale, printre care: Premiul „George Enescu”, al Academiei Române, Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Marele premiu al Televiziunii Române, Premiul „Rudolf Nissim” al Uniunii Compozitorilor Americani, marele premiu „Doctor Martin Luther King Jr.” pentru compoziție. Numele lui Sabin Pautza figurează în Who’s Who in Music (1988–2003) și în volumul, 2000 de oameni de seamă americani publicat de Institutul Biografic American.

Sabin Păutza – Jocuri • Orchestra Națională de Cameră, Dirijor Cristian Florea

1944 – S-a născut Mircea Rucăreanu

8 februarie 1944 – 8 Ianuarie 2020

Jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A absolvit Universitatea din București, Facultatea de Limba și Literatura Română în 1967, după care a fost, timp de cinci ani, profesor de Limba română la o școală generală din Ilfov. A fost corespondent al Radioteleviziunii Române pentru județul Ilfov, redactor acreditat la Guvernul României, din partea Radio România Actualități, coordonator al Secției Partide Politice din cadrul Redacției Informații de la Radio România Actualități.

1944 – S-a născut Mihai Ilie

8 februarie 1944 – 13 martie 2021

Jurnalist. director general adjunct al Societății Române de Radiodifuziune. Inițiator al implementării noilor tehnologii digitale în radioul public, a avut un rol însemnat în dezvoltarea bazei tehnice a Radioteleviziunii române. El a fost cel căruia i se datorează retehnologizarea Controlului General Tehnic al radioului și aducerea la zi, din punct de vedere tehnic, a cabinelor de emisie existente și azi în sediul central și la studiourile teritoriale. După intrarea în vigoare a Legii 41/1994, când serviciile publice de radio și televiziune au devenit entități distincte, Mihai Ilie a ales Radioul, fiind membru în primul Consiliu de Administrație al nou înființatei Societăți Române de Radiodifuziune, ales de către salariați să-i reprezinte.

1946 – S-a născut Cristina Stamate

8 februarie 1946, București – 27 noiembrie 2017, București

Actriță de film, radio, televiziune, scenă și voce, supranumită „sufletul teatrului de estradă din București”. Deși părinții ei au încurajat-o să aleagă actoria, meseria tatălui său, ea și-a dorit să devină avocat. S-a pregătit pentru facultatea de Drept, dar a încercat și la Teatru. Și a reușit – a intrat, la vârsta de 17 ani, la Institutul de Artă Teatrală ṣi Cinematografică fiind studentă la clasa regizorului Alexandru Finți ṣi mai apoi a Sandei Manu, absolvind în 1967. A fost repartizată la Teatrul din Arad, unde a debutat în spectacolele de revistă. După doi ani a revenit în Capitală, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București, unde a jucat timp de aproape jumătate de secol în foarte multe spectacole de revistă printre care: Vivat Revista, Hohote în Herăstrău, Comedie pe Titanic, Revista Revistelor, Vara nu-i ca iarna, Arca lui Nae și Vasile, Bufonii regelui, Dai un ban, dar face, Idolii femeilor, Nimic despre papagali, Poftă bună lui Tănase, Te aștept diseară pe Lipscani, Ura… și la gară, O seară la revistă, Scandal în paradis etc. Și-a pus în valoare simțul umorului, ironia și autoironia. A avut numeroase roluri în spectacole la Teatrul Național de Televiziune ṣi la Teatrul Național Radiofonic, nu a lipsit nici de pe marele ecran, făcând parte din distribuția filmelor de comedie Grăbește-te încet și Secretul lui Bachus, ambele în regia lui Geo Saizescu. A fost căsătorită timp de 11 ani cu actorul Dan Ivănescu. Într-un interviu declara că, după divorț, a trăit o iubire neîmpărtășită pentru Ștefan Bănică. A scris o carte și a fost profesoară de teatru pentru copii. Deși a suferit de boli grave ale inimii, după ce a fost operată pe cord deschis a continuat să mai joace pentru un timp. S-a stins din viață la 73 de ani.

Grăbește-te încet (1982) • Regia Geo Saizescu. Cu: Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Tania Filip, Cornel Vulpe, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Sebastian Papaiani, Ileana Stana Ionescu, Cristina Stamate (Sofia), Nicu Constantin, Radu Gheorghe, Geo Saizescu, Nae Lăzărescu, Temistocle Popa etc.

1953 – S-a născut Constantin Severin

Constantin Lazarovici; 8 februarie 1953, Baia de Aramă, Mehedinți

Artist plastic, poet, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990. A absolvit Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (1977), cursul International Writing Program de la Universitatea Iowa, SUA (în 2015) și cursul Puterea Culorii la KLC School of Design, Londra (2016). A lucrat pentru diverse publicații românești, a fost colaborator al posturilor de radio BBC și Europa Liberă, redactor al revistei internaționale de cultură Levure littéraire, din Paris.

A publicat peste 800 de articole, eseuri și interviuri pe teme culturale, de teoria și critica artei, politică internă și internațională, precum și alte subiecte de interes național și internațional. Ca artist vizual, este membru al Asociației de Artă Ottawa, Canada, co–fondator al Grupului Internațional de Artă 3rd Paradigm și fondator al Grupului Expresionismul Arhetipal, lucrările sale fiind prezente în numeroase colecții și galerii străine (Germania, Finlanda, Italia, Anglia, SUA, Elveția etc.). Dintre scrierile sale: Duminica realului, Zid și neutrino, Improvizații pe cifraj armonic, Orașul Alchimic, Iubita lui Esto, Imperiul Sacru. Mănăstiri și biserici din nordul Moldovei, Bibliotecarul Infernului etc. A fost distins cu Premiul pentru jurnalism cultural al Ministerului Culturii din Romania (1998), Premiul Internațional Messina Città d’Arte (Messina, Italia, 2011), Meritul Bucovinei al Consiliului Județean Suceava (2018). A fost Ambasador UNESCO al Eurointegrării prin artă, în 2008.

Galerie de pictură: Constantin Severin [SINGULART]

1954 – S-a născut Puiu Nistoreanu

8 februarie 1954, Moinești, Bacău

Economist. A urmat cursurile Academiei de Studii Economice din București (ASE), Facultatea de Comerț, specializarea Economia Serviciilor de Alimentație Publică și Turism (ESAPT) absolvite în 1987, cu lucrarea de diplomă Amenajarea în scopuri turistice a zonei Moinești–Județul Bacău. A fost cercetător, profesor universitar, formator și specialist în administrarea afacerilor–turism și servicii (managementul, marketingul, producția și comercializarea produselor turistice, dezvoltare durabilă, dezvoltare locală și regională), eseist și jurnalist de turism. Este inițiatorul disciplinei Ecoturism și turism rural în învățământul academic românesc; unul dintre pionierii studierii fenomenului turismului rural și ecoturismului din România.

1967 – S-a născut Florin Niculescu

8 februarie 1967, București

Violonist de muzică de jazz stabilit în Franța din 1991. S-a născut într-o familie de muzicieni: tatăl, Corneliu Niculescu, membru al trupei lui Gheorghe Zamfir, a fost tot violonist, mama, pianistă, iar o soră este violoncelistă. De la vârsta de 6 ani a urmat cursurile școlii de muzică „Dinu Lipatti” din București, iar apoi liceul de muzică „George Enescu”. În 1995 s-a alăturat trupei lui Romane, iar în 2001 a fost invitat de către Biréli Lagrène să se alăture proiectului său, Gipsy Project, proiect inspirat de Quintette du Hot Club de France. Este un virtuoz violonist și un nume de referință al scenei internaționale de jazz. În 2015, a primit titlul de Cavaler în Arte și Litere, una dintre cele mai importante distincții culturale ale Franței. Dintre albumele sale: Djangophonie, Django Tunes, Gipsy Ballad, MORE.

Regina Vioara / Queen Violin • Paris Jazz Quartet & Florin Niculescu

1979 – A încetat din viață Alexandru A. Philippide (1 aprilie 1900 – 8 februarie 1979)

Poet, scriitor, traducător; membru titular și președintele Secției Literare a Academiei Române; laureat al premiului „Herder” (1967).

1983 – A încetat din viață Grigore Baștan (23 ianuarie 1922 – 8 februarie 1983)

General al armatei române; comandant al primului batalion de parașutiști; președinte al Comisiei Centrale de Parașutism din România.

1985 – A încetat din viață Ioan Sima (19 decembrie 1898 – 8 februarie 1985)

Pictor, avocat; membru al Uniuni Artiștilor Plastici din România, filiala Cluj.

1987 – A încetat din viață George Meniuc (20 mai 1918 – 8 februarie 1987)

Poet, prozator, eseist, publicist, director de revistă, traducător basarabean.

1990 – Reorganizarea Centrului de Informații Externe

Prin Decretul nr. 111/8 februarie 1990 al Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost reorganizat Centrul de Informații Externe, subordonat Departamentului Securității Statului. În prezent, Serviciul de Informații Externe.

1990 – Stabilirea de pensii pentru răniții și urmașii celor decedați în timpul revoluției

Prin Decretul nr. 76/8 februarie 1990 privind stabilirea unor pensii minime pentru răniții și urmașii celor decedați în timpul revoluției al CFSN.

 

1990 – S-a reînființat Uniunea Armenilor din România

Uniunea Armenilor din România s-a constituit la 25 ianuarie 1919, cu scopul de a-i ajuta pe armenii refugiați în România după Genocidul din 1915, dar și-a încetat activitatea după 1945. Prin Decizia Judecătorească nr. 156/8 februarie 1990 s-a reînființat Uniunea Armenilor din România, ca organizație obștească cu scopul de a apăra și promova interesele comunității armene din România, cu statut oficial din aprilie 1990.

1990 – A fost înregistrată Asociația culturală a bulgarilor din România

În data de 31 decembrie 1989, în curtea bisericii bulgare Sf. Proroc Ilie din București, un grup de bulgari – entuziaști, foști elevi și cadre didactice ale Școlii pedagogice bulgare „Hristo Botev” din București – a hotărât fondarea unei Asociații a Bulgarilor din România, care să continue tradițiile și activitățile bulgarilor din România de-a lungul timpului.

Prima organizație a bulgarilor din țara noastră a fost înregistrată la Tribunalul București la 8 februarie 1990.

1991 – Noua Lege a salarizării

Parlamentul a adoptat Legea salarizării nr.14/8 februarie 1991, care a intrat în vigoare la 11 martie 1991 și a determinat modul de stabilire a salariilor și rolul statului în protecția socială a salariaților.

2006 – A încetat din viață Chiril Tricolici (28 septembrie 1924 – 8 februarie 2006)

Prozator; autor de romane de factură polițistă și psihologică, precum și romane pentru copii și adolescenți.

2009 – A încetat din viață Marian Cozma (8 septembrie 1982 – 8 februarie 2009)

Handbalist; campion al României și Ungariei la handbal masculin și câștigător al Cupei Cupelor EHF; ucis la Veszprém, în Ungaria.

2020 – A încetat din viață Radu Iftimovici (28 aprilie 1931 – 8 februarie 2020)

Medic, cercetător virusolog, istoric al medicinei, profesor universitar, eseist, biograf și dramaturg; a avut o activitate deosebită în popularizarea științei; membru titular al Academiei de Științe Medicale.

2021 – A încetat din viață Edita Maria Simon (Edita Maria Simon Slakovits; 29 august 1937 – 8 februarie 2021)

Solistă de operă; conferențiar universitar la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, clasa de Canto principal și la Universitatea din Oradea, Departamentul Muzică.

2022 – A încetat din viață Ion Minoiu (12 august 1931 – 8 februarie 2022)

Pictor, ceramist și artist decorator; autorul unor importante lucrări de artă monumentală; membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București.

2022 – A încetat din viață Anca Verești (12 august 1933 – 8 februarie 2022)

Actriță, a jucat pe scena Teatrului „Bulandra” timp de 33 de ani; fosta soție a actorului Victor Rebengiuc.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită