~ Personalitatea zilei* ~

 

Foto: Statuia lui Tudor Vladimirescu din Țânțăreni

 

Tudor Vladimirescu

7 iunie 1780, Vladimir, Gorj – 27 mai/8 iunie 1821, Târgoviște

Liderul revoluționar de la 1821 din Țara Românească, Tudor Vladimirescu a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor.

S-a născut într-o familie de moșneni. Ajutat de preotul Pîrvu Cihoiu, a învățat să scrie și să citească. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu din Craiova. A învățat carte și limba greacă în casa boierului, care a făcut din inteligentul și destoinicul băiat administrator de moșie și apoi l-a antrenat în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite.

Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului, intrând în rândurile pandurilor – armată cu obligații semipermanente, după obiceiul județului în care se născuse.

În timpul ocupației militare (1789–1790), austriecii organizaseră în Oltenia cete de voluntari numite panduri. Tudor, care ajunsese să comande aproape totalitatea pandurilor, s-a distins în luptele de la Rahova, Negotin și Fetislam. Pentru actele sale de bravură, împăratul i-a trimis un inel cu inițialele sale.

În timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti, Tudor a fost ridicat la rangul de mare comis, iar în a doua domnie a fost numit vătaf de plai la Cloșani (1806–1811). După Pacea de la București (1812), corpul pandurilor avea să fie dizolvat de vodă Caragea.

În timpul războiului ruso-turc (1806–1812), Tudor a participat ca voluntar în armata țaristă alături de pandurii săi din zona Olteniei, remarcându-se prin curaj și pricepere. A obținut gradul de locotenent, precum și ordinul „Vladimir”, clasa a III-a. De aici, relațiile bune pe care le va menține cu autoritățile rusești, mai ales că, potrivit unui document din 1815, el era chiar „sudit” rus, adică locuitor al Țării Românești, dar aflat sub protecția unei puteri străine, în această calitate beneficiind de anumite facilități fiscale și jurisdicționale. În 1820, cu sprijinul consulului rus, a obținut din nou vătășia plaiului Cloșani.

În aceste lupte Tudor a obținut reputația de viteaz și a dobândit experiența militară care avea să surprindă așa de mult lumea în 1821.

În timp, Tudor a făcut avere făcând comerț și arendășie de moșie. A exportat vite, cereale în Ardeal și Țara Ungurească. Avea și o cârciumă, făcută pe moșia sătenilor din Balta.

În perioada 14 iunie–26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace (1814–1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glogoveanu), decedată la Viena și pentru a-i aduce în țară fetița. Cunoscător al limbii germane, a putut urmări problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din insula Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneți, furându-i toate bucatele.

Prezent apoi în capitala țării pentru susținerea unui proces de moșie în fața Divanului, Tudor a aflat de hotărârea organizației Eteria de a porni mișcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica poporul la luptă, a avut unele discuții cu reprezentanții Eteriei pentru cooperare militară – „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.

La 15 ianuarie 1821 s-a constituit Comitetul de oblăduire, care i-a poruncit lui Tudor să ridice „norodul la arme“, scopul acestei acțiuni fiind răsturnarea stăpânirii otomane și cucerirea independenței țării.

Dar programul lui nu se limita doar la cucerirea independenței, ci mergea până la revendicări sociale, cum ar fi egalitatea tuturor în fața legii și abolirea privilegiilor boierești. Conținutul prea revoluționar al Proclamației de la Padeș i-a speriat pe boieri, care au trimis corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor a spus „pesemne dumneata pă norod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie. […] Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor a asigurat în permanență pașalele de la Dunăre și Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod“.

Locuri, oameni și comori – Tudor Vladimirescu: „Patria este norodul” [TVR3]

Intrând în București în fruntea „adunării poporului“ – o armată de trei mii de panduri și o mie cinci sute de arnăuți, la 21 martie – la stânga lui mergea un preot cu crucea în mână iar la dreapta Dimitrie Macedonski, comandantul arnăuților, a fost primit cu entuziasm de către masele populare din capitală. A trecut peste voința boierilor și a intrat în București, înaintea lui Alexandru Ipsilanti. Dar a doua zi după sosirea lui Ipsilanti, trupele lui Vladimirescu s-au retras la Cotroceni. El însuși, împreună cu o mână de oameni, a rămas la București până la 31 martie/12 aprilie, după care s-a mutat la Cotroceni.

Prezența lui Alexandru Ipsilanti la București în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acțiunea lui fusese dezavuată (ca și a românilor de altfel) de către Rusia, l-au pus într-o situație dificilă. Țarul i-a autorizat pe turci să reprime revolta și aceștia au intrat în țară. Atunci Tudor a preluat conducerea țării, fiind numit de popor Domnul Tudor.

În cele două luni de zile cât a domnit la București, Tudor a încercat să facă ceva și pentru țărănimea căreia îi promisese eliberarea de sub stăpânirea boierilor. Pe de-o parte a încercat să pună capăt abuzurilor administrative și judecătorești, pe de altă parte a intrat în tratative oficiale cu turcii de îndată ce și-a dat seama că mișcarea eteristă nu mai avea susținerea Rusiei. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa țara de primejdia unei ocupații turcești. A stat la Cotroceni până la 15/27 mai.

I-a cerut conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, așa cum promisese inițial, pentru ca Țara Românească să nu fie transformată în teatru de război. Conducătorii eteriștilor au pus la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Golești, la 21 mai Tudor a fost învinuit de colaborare cu otomanii împotriva eteriștilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată. A fost dus de șefii eteriștilor la Mitropolia de la Târgoviște unde, în noaptea de 27 spre 28 mai, a fost omorât pe malul iazului ce curge pe lângă oraș, iar trupul a fost aruncat într-un puț de lângă grădina Geartol.

Mai mult: Tudor Vladimirescu [Wikipedia]; Tudor Vladimirescu  [Enciclopedia României]; Ce știați și ce nu despre Tudor Vladimirescu? De ce a fost asasinat Domnul Tudor? [Historia]

 

Tudor (film artistic, 1963) • Regia Lucian Bratu. Cu: Emanoil Petruț, George Vraca, Alexandru Giugaru, Lica Gheorghiu, Olga Tudorache, Amza Pellea, Ion Besoiu, Ernest Maftei, Ion Dichiseanu etc.

 

***** [In English] *****

Tudor Vladimirescu

7 June 1780, Vladimir, Gorj – 27 May/8 June 1821, Târgoviște

 

Tudor Vladimirescu was a Romanian revolutionary hero, the leader of the Wallachian uprising of 1821 and of the Pandur militia.

He was born in a family of landed peasants. At the age of 12, he was sent to Craiova, in service to boyar Ioan Glogoveanu, where he would later learn rhetoric, grammar and the Greek language. He became administrator of the boyar’s estate and, in 1806, was named vătaf (leader of the local militias) at Cloșani.

Tudor’s experience as a servant made him familiar with customs, habits and objectives of landowners; this insight helped him walk the fine line between conflicting interests of boyars and peasants in the first months of the uprising against the Phanariotes.

Later, Tudor enrolled in the Russian army and took part in the Russo-Turkish War, 1806–1812. Consequently, he was awarded the Order of St. Vladimir 3rd degree and given Russian protection and immunity from prosecution under both Wallachian and Ottoman legislation. After the war, Tudor returned to Oltenia.

He traveled briefly to Vienna, in 1814, to attend a lawsuit involving Glogoveanu’s wife’s patrimony. The trip coincided with the Peace Congress, and it is believed that Vladimirescu followed the treaties’ outcome. Back in the country in 1815, Tudor learned that Ada Kaleh Ottoman garrison, who roamed Mehedinți and Gorj, had also destroyed his household from Cerneți.

From 1812 to 1821, Vladimirescu slowly built a follower base. The Pandurs respected his military skills, and many sources point out his charisma and outstanding negotiating abilities. He would also have been familiarized with the outcomes of the First and Second Serbian Uprising.

Prince Alexandros Soutzos’ death in January 1821 led to the forming of a temporary Comitet de Ocârmuire („Governing Committee”), three regents – all of them members of the most representative indigenous boyar families, of which the most prominent was Caimacam Grigore Brâncoveanu. The Comitet, motivated against competition and denied Phanariotes rulers’ favors, decided to quickly manoeuver anti-boyar and anti-Phanariot sentiment in Wallachia (and especially in Oltenia), acting before the newly appointed Scarlat Callimachi could claim his throne. Therefore, an agreement between it and the Pandurs was reached on the 15th: Dimitrie Macedonski was awarded the post of lieutenant to Tudor.

On the very same day, Vladimirescu sent a letter to the Ottoman Court of Mahmud II, stating that his objective was not the rejection of Ottoman rule, but that of the Phanariot regime, and showing his willingness for preservation of the traditional institutions. The statements were meant to buy Tudor time against Ottoman response, as he was already in negotiations with the Greek Anti-Ottoman revolutionary society Philikí Etaireía (having probably been in contact with it from around 1819). Together, they produced a plan for insurrection, with the two Etairist representatives (Giorgakis Olympios and Iannis Pharmakis) assuring the Wallachians of Russian support for the common cause. It is apparent that Tudor was not himself a member of the Etaireía: the rigid command structure of the Brotherhood would have excluded the need for any negotiations.

Tudor travelled to Padeș where he issued his first proclamation (23 January). It included references to Enlightenment principles (notably, the right to resist oppression), but was also an almost millenarianist appeal to peasants, promising a „spring” to follow „winter”.

In February the demands were detailed by more documents. They included: the elimination of purchased offices in the administration, with the introduction of meritocratic promotion, the suppression of certain taxes and taxing criteria, the reduction of the main tax, the founding of a Wallachian Army, and an end to internal custom duties. In line with these, Tudor asked for the banishment of some Phanariote families and forbidding future Princes to hold a retinue that would compete with local boyars for offices. Calls by boyars in the Divan for Tudor to cease such activities (expressed by envoy Nicolae Văcărescu) were met with a vehement refusal.

The army, swelled up in numbers as it advanced, occupied Bucharest on 21 March – here, Tudor issued another important proclamation, one that expressed yet again his commitment to peace with the Ottomans.

The meeting between Ypsilanti and Tudor brought a new compromise. Tudor considered himself liberated from the provisions of the January agreement, as Russia was now an enemy of the Etaireía; Ypsilanti tried to persuade him that Russian support was still possible. The country was divided into a Greek administration and a Wallachian one, with Tudor’s declaring itself neutral in the face of large Ottoman armies preparing to cross the north of the Danube. Ottoman actions had been prompted by Russian threat of intervention in Wallachia.

Tudor’s army retreated towards Oltenia in May, as the Ottomans occupied Bucharest without meeting resistance. Tudor was no longer capable of maintaining the discipline and cohesion of his own troops, some of whom had resorted to robbery. To ensure discipline, he imposed hangings of those found guilty. In the meantime, Etaireía members, led by Alexander Ypsilantis developed a plot to remove Tudor.

Following treason, Tudor was arrested in Golești on 21 May. On the night of 27 to 28 May, following accusations of collaboration with the Ottomans against Etaireía, he was tortured and killed by Etaireía in Târgoviște, his mutilated body being thrown into a cesspit. Tudor’s collaboration with the Ottomans was never confirmed.

More on: Tudor Vladimirescu [Wikipedia]

 

#TudorVladimirescu #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality

----------

*Ediție revizuită și adăugită