Biserica Sf. Gheorghe, Curtea Domnească Hârlău -cover
Amintirile zilei Istoria românilor

28 Octombrie în istoria românilor

Biserica Domnească Hârlău, Bătălia de la Șelimbăr, Casa Orașului București, Andrei Ciurunga, Eugen Mandric, Ilarion Ciobanu, Gabriel Amiraș, Ștefania Rareș, Roxana Briban

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Biserica Sfântul Gheorghe de la Curtea Domnească din Hârlău

 

1492 – S-a terminat construirea bisericii de la curtea domnească din Hârlău

Biserica cu hramul Sf. Gheorghe din Hârlău, ctitorită de Ștefan cel Mare, a fost construită în mai puțin de cinci luni. Acest lucru este atestat de pisania scrisă în limba slavonă cu următorul text: „Binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit acest lăcaș întru numele sfântului și slăvitului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a și început a se zidi în anul 7000 (1492), luna mai 30 și s-a sfârșit în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 30 și șasele curgator”.

1492 Biserica Domnească Hârlău

Este prima biserică moldovenească cu pictură exterioară – în timpul domniei lui Petru Rareș biserica a fost pictată în frescă pe exterior de zugravul Gheorghe din Tricala. Ferestre gotice monumentale din pronaos au fost astupate cu tencuială, în scopul de a se mări suprafeța ce trebuia pictată, rămânând doar două ferestre de mici dimensiuni.

1599 – Bătălia de la Șelimbăr

Purtată între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul, aliată cu un corp de secui, și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory, la 18/28 octombrie 1599. Bătălia a început la ora 9, cu un schimb intens de focuri de artilerie. Cele 18 tunuri ale lui Mihai, deși amplasate dominant, au avut inițial un tir greșit. Artileria cardinalului, superioară numeric (circa 40-50 de tunuri) a ripostat foarte puternic. În finalul pregătirii artileriei, un nobil de origine română, Daniel Zalaschi, a trecut de partea armatei lui Mihai, făcându-i cunoscută poziția dispozitivului inamic. Atacul l-a dat Mihai Viteazul pe flancul stâng, grupul de oaste al lui Baba Novac încercând să scindeze oastea cardinalului. În ciocnire a căzut Ștefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului. Gáspár Kornis, comandantul locotenent al oștii cardinalului a reușit să-l respingă pe Baba Novac. Mihai a reluat atacul cu partea centrală a oștirii sale, formată din mercenari unguri și secui de sub comanda lui Gheorghe Makó. Aceștia au pătruns în dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii și acționând atât în sprijinul lui Baba Novac, cât și împotriva lui Moise Székely, reușind să respingă dreapta și centrul oștirii transilvănene. Profitând de succes, voievodul român și-a întărit trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci și moldoveni și l-a angajat în bătălie și pe Aga Lecca. Linia întâi a lui Gáspár Komis a fost străpunsă, soarta bătăliei înclinându-se de partea lui Mihai Viteazul.

1599 Bătălia De La Șelimbăr. Gravură Georg Kopp, Sec.17
Bătălia de la Șelimbăr. Gravură de Georg Kopp, sec.XVII

În jurul orei 3 după-amiază, armata principelui cardinal Andrei Báthory, rămasă fără comandant și atacată din flanc, s-a dezorganizat și a intrat în derută. Dezastrul a fost aproape total. Apărătorii sași ai cetății Sibiu urmărind cu atenție, de pe creneluri, desfășurarea bătăliei, au salvat 350 de ostași sași care făceau parte din oastea cardinalului, trăgându-i cu funiile, peste ziduri, în interiorul cetății. Au căzut peste 3.000 de oameni din rândurile oștirii transilvănene, alții 1.000 fiind răniți și prizonieri. Pierderile armatei lui Mihai Viteazul au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuți, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului și depuse într-o groapă comună. Locul înhumării se cheamă și astăzi Movila lui Mihai. Seara, Mihai Viteazul a ordonat urmărirea pâlcurilor de soldați, pentru a-i împiedica să se regrupeze și să creeze probleme. Cardinalul Báthory a fugit spre Moldova, însă pe drum, în munți, a fost capturat de secui, care l-au decapitat la 31 octombrie. Capul cardinalului i-a fost dus lui Mihai Viteazul.

1599 Mihai Viteazul și Capul Lui Bathory. Pictură Theodor Aman
Mihai Viteazul și capul lui Bathory. Pictură de Theodor Aman

Mihai Viteazul și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească. Prin toate localitățile sibiene, prin care a trecut domnitorul român în drumul său spre Alba Iulia, populația l-a primit cu entuziasm.

1843 – Inaugurarea primului sediu propriu al primăriei Bucureștiului, Casa Orașului

Construcția, proiectată de către arhitectul Xavier Villacrosse, a fost înălțată pe malul drept al Dâmboviței. Cu această ocazie s-a scris pe piatra de fundație, din marmură a edificiului: „Alexandru Dimitrie Ghica voevod. Întru prea fericitele sale zile s-a clădit această Casă a Orașului după planul arhitectonului său Csavie Vilacros [Xavier Villacrosse] de meșterul Andrei Stamate prin osârdia prezidentului Sfatului Orășenesc d-lui paharnicului și cavalerului conte Scarlat Roset ș-a mădularilor acestui Sfat, d-lui sărdarului Pîrvu Asan, boierului de neam Theodor Balabun, neguțătorului Ioan Iliad și secretarului acestui Sfat d-lui pitarului Constantin Pencovici în piața Grigorie Ghica Voevod la anul 1842, septembrie 6-București” [Curierul românesc, 11 sept. 1842]. Localul a fost inaugurat cu „ceremonial deosebit” la 28 octombrie 1843 și a găzduit serviciile Sfatului și ulterior ale Consiliului Municipal și ale Primăriei, până la dărâmarea sa în anii 1880–1882, când s-au efectuat lucrările de canalizare și rectificare a cursului Dâmboviței.

1867 – S-a născut George Udrischi

28 octombrie 1867, Fălticeni – 24 decembrie 1958, București

Medic veterinar chirurg, membru de onoare (din 1946) al Academiei Române. Între 1886–1892 a studiat la Școala superioară de medicină, iar în anii următori, la aceași școală a avut mai multe funcții didactice: șef de lucrări, profesor suplinitor, profesor. S-a specializat la Berlin, Paris și Bruxelles, unde a lucrat alături de profesori precum Fröhner, Henrick, Almy. 1867-1958 George Udrischi Medic VeterinarA fost membru al Academiei veterinare din Paris și membru corespondent al Societății de medicină veterinară din Berlin. Creatorul unei puternice școli veterinare românești, s-a remarcat prin faptul că a fost primul chirurg din lume care a amputat unul din membrele anterioare la cal, totodată a imaginat o proteză funcțională pentru membrul amputat. Lucrările sale de specialitate au accentuat diferite aspecte chirurgicale veterinare, printre care pot fi enumerate: anestezia cu stovaină, studierea unor antiseptice (bacilol, protargol, tonoform), a imaginat mai multe tehnici operatorii originale în tratarea herniei, calculozei veziculare, malformațiilor digestive. Din lucrările sale: Operațiunea criptorchidiei la cal, Amputation du membru anterieur chez le cheval, prothese orthopedique, Patologie chirurgicală.

1880 – Înființarea Cassei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie

1880 Cassa De Depuneri, Consemnațiuni și Economie

Prin Decretul de înființare a Cassei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, publicat în Monitorul Oficial nr. 242/1880, Casa de Depuneri și Consemnațiuni și-a schimbat denumirea în Cassa de Depuneri, Consemnațiuni și Economie.

1903 – S-a născut Constantin Constantinescu

28 octombrie 1903, Trușești, Botoșani – 23 februarie 1985, Iași

Profesor, compozitor, dirijor și muzicolog. A desfășurat o îndelungată și bogată activitate în domeniul învățământului și creației muzicale din țara noastră. A funcționat la Conservatorul „George Enescu” și la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. A desfășurat și o bogată activitate cultural-artistică, ca dirijor și animator al vieții muzicale ieșene. A lăsat creații mai puțin cunoscute în domeniul muzicii de teatru, lucrări simfonice, vocal-simfonice și corale.

1907 – S-a născut Giorgio Caragață

Gheorghe Caragață; 28 octombrie 1907, Corbasca, Tecuci/Bacău – 9 octombrie 1978, Florența, Italia

Lingvist, profesor universitar, stabilit în Italia,. A studiat Filologie modernă la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, avându-i profesori pe Alexandru Philippide, Iorgu Iordan, Garabet Ibrăileanu etc. Trimis de Iorgu Iordan ca bursier al Statului la Școala Română din Roma, a lucrat sub îndrumarea romanistului Giulio Bertoni. În anul 1935 și-a susținut teza de doctorat Pluralele românești și italienești în „-ora”. A devenit lector la Universitatea din Florența, recomandat de Giulio Bertoni și Claudiu Isopescu, cel care a întemeiat studiile de limbă română în învățământul superior din Italia. A fost profesor la această universitate timp de 44 de ani, până la moarte. În paralel cu bogata activitate didactică, a publicat lucrări în domeniul lingvisticii române și romanice, făcând și anchete în teren pe teritoriul Italiei. În 1958 a luat poziție față de teza sovietică privind existența unei limbi moldovenești, publicând în italiană broșura Câteva documente cu privire la unitatea limbii române. A fost membru fondator al Societății Academice Române, academia românilor din exilul anticomunist, înființată în Italia după război. Din scrierile sale: Pluralele românești și italienești în „ora”, Formele de salutare în limba română, Breve sguardo sullo sviluppo della letteratura romena, La distribuzione odierna delle lingue italiana e tedesca nell’Alto Adige in base ai censimenti 1890-1939, Letteratura romena, estratto dalla storia delle letterature moderne d’Europa e d’America, Sul romeno ”dunăre”.

1918 – A încetat din viață Constantin Giurescu (10 august 1875 – 15/28 octombrie 1918)

Istoric; conferențiar de Istoria modernă a românilor la Facultatea de Litere a Universității din București; membru titular al Academiei Române.

1920 – Semnarea Tratatului de la Paris

După o lungă și complicată tergiversare, unirea Basarabiei cu România a fost recunoscută de jure prin Tratatul semnat la Paris, în ziua de 28 octombrie 1920, între Franța, Imperiul Britanic, Italia și Japonia pe de o parte și România, pe de altă parte. Cuprinzînd un preambul și nouă articole, textul tratatului stipula, în primul articol, că „Înaltele Părți Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa pînă la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina și Basarabia, și acest vechi hotar”. Următoarele articole precizau modalitățile de stabilire a frontierei pe teren, respectarea drepturilor minorităților, modalitățile de dobîndire și renunțare la cetățenia română, trecerea gurii Chiliei sub jurisdicția Comisiei Europene a Dunării și asumarea de către România a părții proporționale ce revine Basarabiei din datoria publică a Rusiei, precum și din celelalte angajamente financiare ale statului rus. Problema ratificării acestui tratat a generat noi complicații în atît de dificila „chestiune basarabeană”.

1920 Semnarea Tratatului De Pace, Paris

În 1922, Tratatul a fost ratificat de către România și Marea Britanie, iar peste doi ani de către Franța. În martie 1927, după semnarea unor aranjamente comerciale și a unui Pact de amiciție și colaborare cordială între România și Italia, a intervenit și ratificarea de către această țară a tratatului pe care-l semnase în urmă cu cinci ani. Încheind un acord cu URSS, în ianuarie 1925, cu privire la insula Sahalin, Japonia a preferat menținerea unor bune relații cu Moscova, și, în consecință, nu a ratificat niciodată tratatul din 1920. Lipsa ratificării Japoniei a determinat ca un tratat care prevedea, în mod expres, că va intra în vigoare după depunerea ratificării de către toate statele semnatare, să fie lipsit de eficiență din punct de vedere juridic. În plus, nerecunoașterea de către Uniunea Sovietică a Tratatului din 1920 (deși în text se prevedea chiar aderarea Rusiei Sovietice la acest act) a făcut ca acesta să aibă doar o valoare morală.

1920 – S-a născut Andrei Ciurunga / Robert Cahuleanu

Robert Eisenbraun; 28 octombrie 1920, Cahul, România Mare/Republica Moldova – 6 august 2004, București

Poet, memorialist, deținut politic în închisorile regimului dictatorial comunist; unul dintre cei mai mari poeți ai temnițelor comuniste. Debutul literar a fost la 11 ani (1932) când profesorul și directorul liceului „Ion Voievod”, Constantin Radu, i-a publicat în Tinerimea Moldovei, prima poezie, despre Unirea Principatelor Românești, semnată pentru prima dată cu Robert Cahuleanu, adoptat „din profundă simțire românească”, cum a declarat mai târziu. Debutul editorial s-a produs cu placheta de versuri Melancolie (1936), colaborând ulterior la Basarabia, Basarabia literară, Raza. După pierderea Basarabiei, familia Eisenbraun s-a refugiat la Brăila; Robert a continuat să scrie, publicând în revistele brăilene Expresul, Ancheta și Înainte, tot sub pseudonimul Robert Cahuleanu. Prima arestare, în noiembrie 1945, s-a datorat unui articol publicat în Expresul, în care îi îndeamna pe români să respingă comunismul, ca unul din „autorii morali” ai manifestației din 8 noiembrie 1945. 1920-2004 Poet Andrei CiurungaI s-a impus, de către județeana de partid, să renunțe la pseudonimul Robert Cahuleanu, deoarece orașul Cahul nu mai aparținea României; atunci a apărut pseudonimul Andrei Ciurunga. În 1947 a tipărit o plachetă de versuri anticomunistă, Poeme de dincoace. S-a mutat la București, s-a angajat la Flacăra, colaborând și cu Contemporanul, Viața Românească, Ateneu, Ramuri, Tribuna, Urzica etc. A fost arestat în 1950 și condamnat la 4 ani de închisoare pentru „crima de uneltire împotriva păcii”, pentru volumul Cântece de dor și război. A trecut prin închisorile Uranus, Galați și Jilava, a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Ca să nu uite poeziile compuse mintal în închisoare, inventase o formă fixă de poezie, decastihul, cu numai două rime; ajungea să-și amintească un singur vers pentru a reconstitui întregul. A cusut pe pânză, în căptușeala unui pieptar, primul vers – versul-cheie – al câtorva sute de decastihuri, din care, peste ani, a publicat un volum. A fost eliberat în 1954, după un supliment de 100 de zile la cei 4 ani de condamnare oficială. Întors în București, a lucrat ca om de serviciu, portar, magaziner de șantier, după un timp, contabil și pedagog pentru elevii de liceu. Autoritățile au reușit să stabilească legătura între versurile care circulau printre condamnații de la Canal și autorul acestora, Andrei Ciurunga. În 1958 a fost arestat din nou și a primit o condamnare de 18 ani de muncă silnică, pentru că a lăsat să circule poemele concepute la Canal. A executat pedeapsa în Balta Brăilei și la Gherla, fiind eliberat odată cu toți deținuții politici, în iulie 1964. Abia în 1967 a fost reprimit în Uniunea Scriitorilor și a început să-și publice opera, atât cât i-a permis cenzura. Din scrierile sale: Poemele dezrobirii, Decastihuri, Vinovat pentru aceste cuvinte, Gestul împăcării, Toată țara-i școala mea, Poemele cumplitului canal, Memorii optimiste (Evocări și versuri din închisori), Lacrimi pentru Basarabia, Poeme din iad pentru îngeri, N-aveți un surâs în plus, Poeme cu umbre de gratii etc.

1920 – S-a născut Valentina Rusu-Ciobanu

28 octombrie 1920, Chișinău – 1 noiembrie 2021, Chișinău

1920-2021 Valentina Rusu-ciobanu Pictoră. Autoportret în Ochelari
Autoportret în ochelari

Artistă plastică basarabeană. A urmat Școala de Arte din Chișinău (1938–1940) și a frecventat Academia de Arte Plastice din Iași (1942–1944). Creația sa se remarcă atât prin mijloacele expresive, considerate de critici neconvenționale, inovatoare, cât și printr-o profundă notă poetică. A avut expoziții personale la Chișinău (1961, 1984, 2000), a participat la numeroase expoziții internaționale la Moscova, Sofia, Varșovia, Montreal, București, în Irak și Siria. A fost laureată a Premiului de stat, Artist al poporului din RSSM, Maestru Emerit în Artă, Ordinul Meritul Cultural, în grad de Mare Ofițer – Artele Plastice (2020) etc.

Biografie ilustrată: Rusu Ciobanu Valentina [Artindex]

1923 – S-a născut Mihail Petroveanu

28 octombrie 1923, București, România – 4 martie 1977, București

Critic și istoric literar. A urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București, secția Franceză-Română (1944–1947), perioadă în care a debutat, cu cronici literare, în Studentul român (1945). A fost, în timp, redactor la Contemporanul, asistent la Catedra de Estetică a Institutului de Teatru, Arte Plastice și Muzică, redactor pentru emisiunile literare la Radiodifuziunea Română, redactor-șef de secție și redactor-șef adjunct la ESPLA, redactor și redactor-șef adjunct la Viața Românească și Gazeta literară, redactor principal al publicației pentru străinătate Revue Roumaine / Roumanian Review / Rumanische Rundschau / Rumînskaia Literatura. În 1958, a strâns în primul său volum, Pagini critice, articolele și cronicile literare apărute în diverse ziare și reviste culturale, fiind, la acea dată, un nume deja cunoscut. Studiile ulterioare le-a strâns în volumele Profiluri lirice contemporane, Studii literare și Traiectorii lirice. A mai scris monografiile Tudor Arghezi, poetul, George Bacovia. A fost soțul poetei Veronica Porumbacu; cuplul a murit în timpul cutremurului din 1977, împreună cu familiile Baconsky și Gafița, aflate în vizită.

1924 – A încetat din viață Eduard de Max (Eduard Alexandru Max; 14 februarie 1869 – 28 octombrie 1924)

Actor francez de origine română; a lucrat exclusiv în cinematografia franceză; considerat unul dintre cei mai de seamă tragedieni ai timpului său.

1926 – Înființarea Societății de Difuziune Radiotelefonică din România

Regele Ferdinand I a emis Decretul regal nr. 245/28 octombrie 1926 de aprobare a statutului și prospectului de emisiune a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România. Regele Ferdinand I a contribuit esențial la înființarea radioului public din țara noastră, prin exprimarea, la Castelul Peleș, a acordului scris pentru înființarea Societății de Difuziune Radio Telefonică din România, la doar șase ani distanță de primele posturi care au emis din Marea Britanie și din Franța. Primul semnal în eter al radioului avea să fie lansat la 1 noiembrie 1928.

1926 – S-a născut Emil Băcilă

28 octombrie 1926, Blaj – 31 Mai 1990, Cluj-Napoca

Pictor, grafician, artist decorator, profesor universitar. 1926-1990 Emil Băcilă Pictor. AutoportretA sudiat la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1948–1954) și a urmat o specializare la Academia Belle Arte – Pietro Vanucci, Perugia, Italia (1965). A debutat expozițional la Regionala clujeană de artă (1953). A devenit cadru didactic la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”, a avut 6 expoziții personale la Cluj și Botoșani, a participat frecvent la expoziții regionale, județene și republicane cu lucrări de pictură și artă decorativă, la expoziții de grup, la Cluj, București, Bistrița, Aiud, Dej, Petroșani, Hunedoara, Timișoara. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Cluj. A fost distins cu ordinul Meritul Cultural cl.V (1968), Ordinul Meritul Cultural, în grad de Mare Ofițer (2020).

Biografie ilustrată: Emil Băcilă [emilbacila.com]

1928 – S-a născut Ion Mihai Pacepa

28 octombrie 1928, București – 14 februarie 2021, SUA

General de securitate, fost șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) a României comuniste și consilier personal al președintelui Nicolae Ceaușescu. În anul 1978 el a cerut azil politic în Statele Unite, a devenit cetățean american, unde a lucrat pentru comunitatea de informații a SUA în diferite operații împotriva fostului bloc sovietic. 1928 Ion Mihai Pacepa GeneralGuvernul american a descris activitatea lui Pacepa ca „o importantă și unică contribuție adusă Statelor Unite”. Regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu i-a dat două condamnări la moarte, în contumacie, pentru crimă de înaltă trădare și a pus un premiu de două milioane de dolari pe capul său. Yasser Arafat și Muamar al-Gaddafi au pus, de asemenea, câte un premiu de un milion de dolari pentru asasinarea generalului în SUA. În anii 1980, Securitatea a oferit teroristului Ilici Ramirez Sanchez zis Carlos Șacalul, un milion de dolari pentru a-l omorî pe general în SUA. Nu a putut fi identificat. A scris cărțile: Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (Orizonturi roșii. Memoriile unui fost general de securitate), Red Horizons: the 2nd Book. The True Story of Nicolae and Elena Ceaușescus’ Crimes, Lifestyle, and Corruption (Orizonturi roșii. Crimele, corupția și moștenirea Ceaușeștilor), The Kremlin Legacy, The Black Book of the Securitate, Programat să ucidă: Lee Harvey Oswald, KGB-ul și asasinarea lui Kennedy, Disinformation.

1929 – Prima transmisiune în direct Ateneul Român – Radiodifuziunea Română

Spectacolul Festivalul cehoslovac, organizat de Ziua Națională a Cehoslovaciei la Ateneul Român, a fost transmis în direct la Radiodifuziunea Română.

1930 – S-a născut Eugen Mandric

28 octombrie 1930, Dângeni, Botoșani – 4 decembrie 2012, București

Publicist, scenarist și producător de film, membru al Uniunii Scriitorilor din România. 1930-2012 Eugen Mandric PublicistA absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București (promoția 1952). A fost redactor-șef al revistei Cinema, director general al Studioului Cinematografic București și director al Casei de Filme 3, redactor la Studioul de filme documentare „Al. Sahia” din București, comentator și realizator de jurnale de actualități. A scris scenarii de film: Lupeni ’29, Buzduganul cu trei peceți, O lume fără cer. A comentat 4.000 km peliculă pentru jurnale de actualități și filme documentare ale Studioului „Alexandru Sahia” (1961–1973).

Buzduganul cu trei peceți (1977) • Scenariul Eugen Mandric, Regia Constantin Vaeni, Cu: Victor Rebengiuc, Toma Caragiu, Ștefan Sileanu, Olga Bucătaru, Cornel Coman etc.

1931 – Principele Nicolae s-a căsătorit cu Ioana Doletti-Săveanu

Principele Nicolae al României (3 august 1903, Sinaia – 9 iunie 1978, Lausanne) a fost cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria, fratele mai mic al regelui Carol al II-lea. S-a căsătorit pe 28 octombrie 1931, la oficiul stării civile din comuna Tohani, județul Buzău, fără consimțămîntul regelui Carol II-lea al României, cu Ioana Doletti-Săveanu, fiica unui mic proprietar, Dumitrescu, fostă noră a politicianului liberal N.N. Săveanu.

1931 Principele Nicolae Căsătorit Cu Ioana Doletti-săveanu

Căsătoria a creat un conflict cu Carol al II-lea, la cererea acestuia, mariajul fiind declarat nul de Tribunalul Ilfov în decembrie același an. Principele Nicolae nu a recunoscut decizia, ceea ce a condus în cele din urmă la decăderea principelui din drepturile de membru al Casei Regale și exilarea sa din România. Nicolae și-a continuat viața pînă la capăt alături de Ioana, sub numele de Nicolae Brana. Ioana (n. 1902), a murit la 17 februarie 1963, iar Nicolae s-a recăsătorit cu Theresa Figuita de Mello și a decedat la 74 de ani, fară urmași.

1931 – S-a născut Ilarion Ciobanu

28 octombrie 1931, Ciucur, Tighina, România/Ciucur–Mingir,  Moldova – 7 septembrie 2008, București

Celebru actor de film, ocazional regizor. A copilărit la Constanța, la 12 ani a intrat băiat de prăvălie, după care o urmat „o lungă caravană de meserii: hamal, țăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, șofer, marinar, pescar” până în 1958, când a intrat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, 1931-2008 Ilarion Ciobanu Actorpe care însă nu l-a absolvit, pentru că a avut de ales între a face Setea sau a urma institutul. În anii ’50 a avut și o carieră de rugbist, a început la Știința București, apoi la Dinamo București, unde a cunoscut consacrarea ca sportiv și la Progresul București. Jucător de linia a II-a, era socotit atunci un înaintaș de temut, greu de trecut, pe cât de dur, pe atât de corect. A fost singurul actor român care s-a dedicat în totalitate filmului. A semnat, de asemenea, regia a două filme. După debutul în Setea au urmat mai bine de 50 de filme în care a deținut roluri principale: Poveste sentimentală, Răscoala, Columna, Mihai Viteazul, Cu mîinile curate, Ultimul cartuș, Toate pînzele sus, Avaria, Râdeți ca-n viață, O vară cu Mara, Crucea de piatră, Terente, regele bălților.

Cu mîinile curate (1972) • Regia Sergiu Nicolaescu. Cu: Ilarion Ciobanu, Alexandru Dobrescu, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, George Constantin, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Sebastian Papaiani, Aimee Iacobescu

1936 – S-a născut Gabriel Amiraș

25 octombrie 1936, Cluj

Pianist concertist și profesor universitar stabilit în Germania. A concertat in Germania, Spania, Franța, Italia, Elveția, Austria etc. și în toate țările blocului de Est, din URSS până în fosta Iugoslavie. A colaborat cu mari dirijori ai României și cu nume sonore ale artei dirijorale internaționale, ca: Hans Swarowski, Edgar Tons, Klaus Pringsheim, Kurt Adler, Brien Brockles, Edgar Doneaux, Gilbert Varga, Michiyoshi Ionue etc. 1936 Pianist Gabriel AmirașS-a stabilit în 1993 în Germania, câștigând concursul pentru postul de profesor universitar C4 la Hochschule für Musik Trossingen, după o prodigioasă activitate la Conservatorul din Cluj-Napoca, Academia de Muzica București, Conservatoire Supérieur de Musique Paris și Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Graz (Austria), o consistentă carieră pedagogică, care i-a însoțit cariera concertistică de-a lungul celor peste 30 de ani de profesorat, transformându-l într-un creator de școală și unul dintre cei mai importanți pedagogi ai Conservatoarelor de Muzică din Cluj și București. Printre discipolii săi de marcă se numără Dana Borșan, Viniciu Moroianu, Sorin Dogariu, Luiza Borac, Ștefan Agoston, Christian Beldi, Andrei Deleanu, Remus Manoleanu, Adriana Bera, Roxana Gheorghiu, Lena Vieru, Dolores Chelariu, Cristina Popescu-Stănești etc. Cu o carieră pedagogică de peste 40 de ani și o activitate scenică de peste 50 de ani, Gabriel Amiraș este unul dintre cei mai importanți pianiști, dascăli și gânditori ai muzicii, atât în cadrul peisajului artistic românesc, cât și internațional.

Sergei Prokofiev – Concertul pentru pian Nr. 3 în do major • Orchestra Filarmonică Bacău, Dirijor Ovidiu Bălan, Pian Gabriel Amiraș

1936 – A încetat din viață Bogdan Amaru (Alexandru Pârâianu; 12 aprilie 1907 – 28 octombrie 1936)

Prozator, dramaturg, eseist.

1938 – S-a născut Leonida Brezeanu

Leonida Constantin Brezeanu; 28 octombrie 1938, Teișani, Prahova – 22 mai 2022

Dirijor, compozitor și etno-muzicolog, membru corespondent (din 2000) al Academiei Americano-Române de Arte și Științe din USA și Canada. A studiat teoria muzicii și armonia, în particular, cu compozitorii Dumitru Milcoveanu și Paul Constantinescu (1956–1958). Și-a completat educația muzicală la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București (1958–1963), sub îndrumarea unor maeștri ca Ioan Șerfezi, Dragoș Alexandrescu, Emilia Comișel, Gheorghe Dumitrescu, Zeno Vancea, Tudor Ciortea, Miriam Marbé, Ioan D. Vicol, Alfred Mendelsohn etc. A fost dirijor de orchestră și folclorist-orchestrator la Orchestra Populară Flacăra Prahovei a Filarmonicii de stat din Ploiești, profesor de pian la Liceul de Muzică din Ploiești, dirijor al Ansamblului de cântece și dansuri al Casei de Cultură din Câmpina, secretar al Asociației de folklor a județului Prahova, instructor principal cu probleme de artă la Comitetul de Cultură al jud.Prahova etc. A mai dirijat Ansamblul folcloric Prahova, Ansamblul Crăițele din Valea Doftanei, Ansamblul folcloric Marama din Ploiești etc., cu care a participat la numeroase turnee în Polonia, Italia, Bulgaria, Turcia, Franța, Grecia. A compus muzică de scenă, instrumentală și vocală, A primit Premiul I la Concursul de creație corală, Giurgiu (1979) și Premiul I la Concursul Național Cântarea României (1981, 1983, 1987, 1989) pentru muzica operetelor Toamna se numără… bobocii și muzicalul Cu cine am onoarea? (compuse în colaborare cu compozitorul Florin Comișel pe un libret de Cezar Țipa), și opereta-vodevil Papură Vodă.

Leonida Brezeanu – Romanian Fantasy / Fantezie românească • ArtOn String Quartet (Vioară: Ondin Brezeanu, Gabriel Silviu Gherasimescu, Violă: Manuela Buciumaș, Violoncel: Magdalena Sokola

1938 – S-a născut Mircea Nicolae Rusu

28 octombrie 1938, Brașov

Critic, cercetător și istoric literar. A studiat la Școala Medie Tehnică de motoare auto-aero din București, transferându-se la Liceul de Aviație al Ministerului Forțelor Armate, unde era deja angajat. În anul 1964 a devenit licențiat al Facultății de Filosofie a Universității din București, secția de Filosofie generală și Ziaristică. A debutat în ziarul Drum nou din Brașov (1962), cu reportaje, recenzii și cronici de filme. A fost, de tânăr, muncitor, magaziner, proiectant și constructor în domeniul aviației la Brașov, coleg de atelier cu Ludovic Spiess; apoi a fost instructor de aeromodele la Palatul Pionierilor din Brașov, funcționar al Uniunii Scriitorilor, la București, tehnoredactor, redactor apoi șef al secției de Critică a revistei Luceafărul. În 1983 a fost dat afară din presă de Eugen Florescu și colaboratorii lui pentru curajul de a refuza să scrie articole festiviste și omagiale. A debutat editorial în 1969 cu volumul Utopica. A susținut rubrica de istorie literară la Săptămâna, a condus cenaclul literar al revistei Amfiteatru. A semnat sute de studii și cronici în revistele Luceafărul, Viața studențească, Amfiteatru. Din 1992 s-a stabilit în Statele Unite unde a fost redactor-șef al revistei de cultură și spiritualitate românească Lumină lină (Gracious light) din New York. Aici a publicat numeroase reportaje, eseuri, unele traduse și în limba engleză. De asemenea, a semnat prefețe la volume de Silvia Cincă și Cristian Petru Bălan.

1941 – S-a născut Ion Mărgineanu

28 octombrie 1941 (an nesigur), Lopadea Veche–Mirăslău, Alba

Scriitor, membru al Uniunii scriitorilor din România, filiala Sibiu/Alba-Hunedoara, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Societății Scriitorilor Români din Cernăuți (Ucraina). A urmat Facultatea de Filologie a Universității Bucuresti, absolvită în 1963. 1941b Ion Mărgineanu ScriitorA fost profesor la Liceul din Sebiș, Arad, apoi metodist, director la Casa de Creație din Arad, ziarist la Sf. Gheorghe, metodist și inspector principal cu probleme de carte și literatură la Comitetul de Cultură al județului Alba, iar după 1989 a fost ales președinte al Inspectoratului județean pentru cultură Alba, consilier, consilier șef și primul director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național al județului Alba. Activează de asemenea în cadrul unor organizații culturale din Bulgaria, Serbia, Franța și Italia. A debutat în revista Familia, cu poezie (1965), a colaborat la Tribuna, Steaua, Transilvania, Convorbiri literare, Astra, Ateneu, Contemporanul, Luceafărul, Flacăra. Albina etc. precum și la diferite ziare județene. Scrierile sale au fost traduse în peste 10 limbi, printre care și chineză ori tailandeză. Debutul editorial a fost cu volumul de versuri Asfințit de vise (1971). Este autor a peste o sută de cărți de poezie, proză, teatru și folclor, dintre care: Stele în munți, Muntele cu făclii, Cântecul inimii, Cu fața spre iubire, Scrisori din Apuseni, Iubire doar pentru iubire, Ca floarea soarelui, iubirea, Lumea dintre două inimi etc. Este inițiator și fondator, alături pe Gh. Maniu al Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, din 1981.

1941 – S-a născut Vasile Dem Zamfirescu

Vasile Demetru Zamfirescu; 28 octombrie 1941, București

Psihanalist, profesor universitar, editor, eseist și traducător. A urmat Facultatea de Filosofie, secția Pedagogie, a Universității din București (1960–1965), iar în 1975, la îndemnul lui Constantin Noica, a absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea Germană/Engleză. În 1975 a devenit Doctor în Filosofie la Universitatea din București cu teza Etică și psihanaliză. 1941a Vasile Dem ZamfirescuA fost cercetător științific la Institutul de Filosofie al Academiei Române și la Laboratorul de Antropologie al Institutului „Victor Babeș”, a predat timp de 10 ani disciplinele: Psihanaliză Filosofică, Filosofia Inconștientului, Tehnica Psihanalizei (la secția Psihologie), Psihanaliză și Pedagogie (secția Pedagogie) la Facultatea de Filosofie și Facultatea de Psihologie și Științele Educației ale Universității București, iar din 1998, a fost profesor, șef al catedrei Introducere în Psihanaliză și Elemente de Tehnică a Psihanalizei la Facultatea de Psihologie a Universității „Titu Maiorescu”. A debutat în practica psihanalitică în 1988, iar din 1990 a devenit membru fondator, vicepreședinte (1994–1998) și președinte (1998–2006) al Societății Române de Psihanaliză, apoi membru direct al Asociației Psihanalitice Internaționale (IPA), psihanalist formator și supervizor. A fost membru fondator, director (2008–2010) al revistei Psihanaliza și al Editurii Trei, unde s-a ocupat de traducerea operelor complete ale lui Sigmund Freud și Carl Gustav Jung, contribuind la promovarea în rândurile cititorilor români și a altor opere importante din domeniul psihologiei, psihoterapiei și psihanalizei. A publicat numeroase cărți și manuale de psihologie: Etică și psihanaliză, Etică și etologie, În căutarea sinelui (Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru eseu), Filosofia inconștientului, Povestiri de psihoterapie românească, Nevroză balcanică, etc. a tradus mult din literartura de specialitate.

1943 – S-a născut Ștefania Rareș

28 octombrie 1943, Dumbrăveni, Botoșani/Suceava

Cântăreață de muzică populară. A început să cânte în 1959, în Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, din Suceava. În 1961, în urma unui concurs, a intrat în Ansamblul Perinița din București, pentru a reprezenta Moldova și Bucovina. În același an a plecat în primul turneu internațional, în: Iugoslavia, Italia, Elveția și Franța. De-a lungul carierei a cântat și în alte țări: Mexic, Japonia, Vietnam, Mongolia etc. Din 1970, a făcut parte din Ansamblul Rapsodia Română din Capitală, pentru mai mult de două decenii. A abordat și alte genuri muzicale, cum ar fi romanța și opereta. A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural (1968), apoi Medalia Muncii, Ordinul Național Serviciu Credincios cl.III (2002).

Ștefania Rareș – Tinerețe, bob de aur [Tezaur folcloric, TVR]

1948 – Suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma

Prin Decretul-lege nr. 177/4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase, Guvernul a stabilit că toate cultele catolice din țară vor putea funcționa legal numai în baza Statutului de organizare, conducere și administrare al Cultului catolic de toate riturile din România, supus aprobării. Proiectul de statut urma să fie întocmit de către cultul religios respectiv, iar aprobarea o acorda Guvernul. În urma interzicerii Bisericii Române Unite s-a făcut încă o încercare și, în baza numitului decret lege, Cultul Catolic de toate riturile din România: latin, bizantin, armean și rutean a întocmit un statut comun, care, la 27 octombrie 1948, a fost înaintat Ministerului Cultelor, însoțit de o adresă, semnată, în numele episcopatului catolic, de către episcopii Iuliu Hossu, greco-catolic și Márton Áron, romano-catolic. Statutul nu a fost aprobat, iar ministrul Teohari Georgescu a dispus arestarea episcopilor greco-catolici din România și suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma.

Decretul susmenționat mai prevedea că „dacă jumătate din membrii unei religii trec la altă religie întreg patrimoniul imobiliar trece la acea religie, urmând a se calcula o despăgubire pentru diferența cuvenită celor care nu au acceptat trecerea”. Între 18–29 octombrie au fost arestați toți episcopii uniți și o parte dintre vicari, canonicii, protopopii și preoții de la Blaj. În ziua de 29 octombrie 1948 toți deținuții au fost duși la Sibiu, unde li s-a cerut, în audiențe individuale, trecerea la ortodoxie. În urma refuzului colectiv, clericii au fost transportați la București. Separându-se preoții de episcopi, primii au fost duși la seminarul monahal al mânăstirii Neamț, iar ceilalți la reședința patriarhală de la Dragoslavele. Până la 9 noiembrie numărul persoanelor reținute la Neamț a crescut la 25, nou-veniții fiind cu toții preoți cu funcții de conducere. Prin arestarea acestora, statul urmărea accelerarea procesului de „reintegrare” a credincioșilor în biserica ortodoxă și în același timp prevenirea organizării rezistenței greco-catolice. Ambele grupuri de arestați au fost vizitate de delegații ortodoxe: episcopii, de însuși patriarhul Justinian, iar preoții în zilele de 20 și 25 noiembrie de arhimandritul Teoctict Arăpașu. În același timp a fost introdus un preot ortodox în mijlocul celor de la Neamț, ca să-i spioneze timp de 2 săptămâni. Delegațiile au propus trecerea la ortodoxie în schimbul libertății, dar rezultatul obținut a fost slab: doar patru preoți au decis să „revină” la biserica ortodoxă.

1952 – A încetat din viață Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 – 28 octombrie 1952)

Economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică; în sociologie a înfățișat o orientare spiritualistă și ortodoxă, apropiată de înțelegerea românească și țărănească a existenței, îmbogățită, în filosofie, prin modelul ontologic românesc; a colaborat la emisiunea Universitatea Radio de la Radiodifuziunea Română; ministru în Guvernul Ion Antonescu; condamnat pentru „crime de război” la opt ani de temniță grea, s-a stins în închisoarea Aiud.

1955 – S-a născut Viorica Zaharia

28 octombrie 1955 – 7 februarie 2015

Pictoriță. A fost absolventă a Facultății Luceafarul din București, clasa profesorilor Ilie Boca și Teodor Moraru și licențiată a Facultății de Arte, București, Facultatea de Pictura si Arta Decorativă, secția Pictură. 1955-2015 Viorica Zaharia PictorițăÎn anul 2000 a devenit membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Bacău, Secția Pictură.

Imagini: Picturi Viorica Zaharia [violetabluemoon.blogspot]

1960 – A încetat din viață Peter Neagoe (7 noiembrie 1881 – 28 octombrie 1960)

Scriitor și pictor american, originar din Transilvania; a scris volumul Sfântul din Montparnesse dedicat lui Constantin Brâncuși.

1965 – A încetat din viață Lucian Grigorescu (1 februarie 1894 – 28 octombrie 1965)

Pictor postimpresionist; apreciat ca fiind cel mai latin dintre pictorii români; membru corespondent al Academiei Române.

1967-2017 Alice Caracostea Actriță1967 – S-a născut Alice Caracostea

28 octombrie 1967, București – 3 septembrie 2017

Actriță de teatru. A absolvit Academia de Teatru, la clasa Dem Radulescu – Dinu Manolache. A jucat pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” București, cu roluri în piese precum Ecaterina cea mare, Moartea unui comis volajor, Bădăranii. A jucat sub bagheta unor regizori consacrați precum Victor Ioan Frunză, Gelu Colceag, Ion Cojar și Dinu Cernescu.

1969 – S-a născut Cosmin Șofron

Cosmin Sebastian Șofron; 28 octombrie 1969, București

Actor și regizor de teatru și televiziune. A jucat în filme încă de la vârsta de 7 ani, sub îndrumarea regizorului Lucian Bratu, apoi cu Maria Callas-Dinescu, Nicu Stan, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu, și mulți alții. A urmat liceele PTTR și „Tudor Vladimirescu”. A fost înrolat militar în toamna lui 1988, la o unitate militară din Slobozia, iar Revolutia din 1989 l-a prins încă satisfăcându-și stagiul militar, la CCA București. A absolvit Academia de Teatru și Film București (actuala UNATC) în 1997, la clasa clasa Alexandru Repan – Mitică Popescu – Victor Ștrengaru. A debutat în teatru în 1988 în spectacole de revistă la Estrada Armatei sub îndrumarea regizorală a lui Nicolae Frunzetti. A jucat la Teatrul Masca în: Clovnii, Mantaua, A murit moartea, măi, Prințesa din Castelul de aramă, Comedia erorilor; Teatrul „Nottara”: Thomas Becket, Viforul, Anselmo; la Teatrul „Bulandra”: Ultimele Știri, Marginea Eternității; Teatrul Excelsior: Aladin și lampa sa, Prâslea și merele de aur; Opera Națională din București: Don Pasquale etc. A debutat în film cu rolul principal în Ritmuri, scenariul și regia Lucian Bratu. A apărut apoi în: Lumini și umbre (serial TV), Vreau să știu de ce am aripi, Marele premiu, Extemporal la dirigenție, Liceenii în alertă, Stare de fapt, The Midas Touch, Homicide conjugal, Rendez-vous avec la mort, Triunghiul morții, În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură, La Femme De L’Ombre etc. Are o bogată activitate artistică atât în radio cât și în televiziune.

Triunghiul morții (1999) • Regia Sergiu Nicolaescu. Cu: Valentin Teodosiu, George Alexandru, Sergiu Nicolaescu, Silviu Stănculescu, Maia Morgenstern, Ilinca Goia, Iurie Darie, Eusebiu Ștefănescu, Ion Dichiseanu, Cristian Șofron, Ștefan Velniciuc

1971 – S-a născut Roxana Briban

28 octombrie 1971, București – 20 noiembrie 2010, București

Soprană, solistă a Operei Naționale București (2000–2009) și colaboratoare a Operei de Stat din Viena (2003–2010). A fost solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, încă de la 6 ani, cu care a susținut peste 300 de concerte în țară și străinătate. A absolvit Universitatea de Muzică din București la clasa Maria Slătinaru-Nistor în anul 2000. 1971-2010 Roxana Briban SopranăA debutat ca solistă a Operei Naționale din București, cu rolul Contesei din opera Nunta lui Figaro de W.A. Mozart. Începutul carierei internaționale a fost marcat de debutul la Wiener Staatsoper, în anul 2003, cu rolul Micaela, din opera Carmen de Georges Bizet. De atunci, a devenit invitată permanent a scenei vieneze, încheind contracte până în stagiunea 2009–2010. A rămas fidelă scenei bucureștene în timp ce a fost invitată în teatre precum Volksoper Wien, Deutsche Oper Berlin, Theatre Capitole du Toulouse, Teatro Municipal Santiago de Chile și Het Muziektheater din Amsterdam, la Zurich, la Roma, Dresda, Madrid, Atena, Bangkok, Singapore sau Seul. În octombrie 2009, a cântat pentru ultima oară la Opera de Stat din Viena, interpretând rolul Contesei Almaviva din opera Nunta lui Figaro. Ultima apariție în fața publicului a avut loc la Varșovia, în Polonia, pe data de 1 decembrie 2009, cu ocazia Zilei Naționale a României. După aproape un an de inactivitate profesională artista a decis să-și pună capăt zilelor.

Giuseppe Verdi – Il Corsaro Non so le tetre immagini

1974 – S-a născut Nelly Ciobanu

Nelea Ciobanu-Mărgineanu; 28 octombrie 1974, Cania, Cantemir, Republica Moldova

Cântăreață de muzică ușoară din Moldova. În 2009 a fost aleasă de juriul de specialitate și de televoting să reprezinte Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2009 cu piesa Hora din Moldova. A participat la semifinala a doua a concursului, calificându-se în marea finală de pe 16 mai. Din 2007 prezintă o emisiune de divertisment la Moldova 1, Vedete la bis. A devenit artistă a poporului (2011).

Moldova Mea – Muzica Eugen Oleinic, Versuri Ana Condrea • Nelly Ciobanu

1974 – A încetat din viață Ion Huber-Panu (15 februarie 1904 – 28 octombrie 1974)

Inginer geolog; profesor la Institutul Politehnic din București, Institutul de Mine din București/Institutul de Petrol, Gaze și Geologie din București; membru corespondent al Academiei Române.

1977 – Legea privind normele de adresare în comunism

În plenara CC al PCR din 26 octombrie s-a hotarât adoptarea unui proiect de lege care să elimine din vocabularul românilor apelativele „domnule”, „doamnă”, „domnișoară”, din dorința de a exprima egalitatea supremă între oamenii muncii ai Republicii Socialiste. Două zile mai târziu, Marea Adunare Naţională a adoptat Legea nr. 29/28 octombrie 1977 privind normele de adresare în relațiile dintre cetățenii Republicii Socialiste România. Legea impunea folosirea exclusivă a cuvintelor „tovarăș”, „tovarășă” sau „cetățean”, „cetățeancă”, „în relaţiile de muncă şi de serviciu, în raporturile cu unităţile economice, social-culturale, cu organele administraţiei şi celelalte organe de stat, cu organizaţiile de masă şi obşteşti”. De asemeni se impuneau „noţiunile de „oameni ai muncii” sau „personal muncitor” în loc de „angajaţi” sau ”salariaţi””.

1979 – S-a născut Dan Alexa

28 octombrie 1979, Timișoara

Fost fotbalist, care a jucat în postul de mijlocaș defensiv, antrenor. A început să joace fotbal la vârsta de 8 ani, la CSS Caransebeș, la mai multe cluburi de renume, cum ar fi: Politehnica Timișoara, UMT Timișoara, Rocar București, Universitatea Craiova, Dinamo București (cu care a câștigat un titlu de campion al României și două Cupe ale României), la echipa chineză, Beijing Hyundai și din nou la Politehnica Timișoara, fiind ales aici cel mai bun jucător al sezonului 2009–2010. A jucat și în echipa națională de fotbal a României (2004–2011), în șase meciuri, marcând două goluri. Și-a început cariera de antrenor la ACS Poli Timișoara în 2014, în timp antrenând numeroase echipe, printre care: Rapid, ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, Poli Timișoara, CSM Reșița, FC Brașov, în prezent la CS Tunari.

1981 – A încetat din viață Eugen Pora (13 iunie 1909 – 28 octombrie 1981)

Zoolog, ecofiziolog și oceanograf; membru corespondent al Academiei de Științe din România; membru titular al Academiei Române.

1988 – A încetat din viață Veaceslav Harnaj (7 noiembrie 1917 – 28 octombrie 1988)

Inginer specializat în apicultură, om de știință, profesor universitar; fondatorul apiculturii moderne românești; a înființat primul combinat apicol din lume.

1991 – A încetat din viață Ilie G. Murgulescu (27 ianuarie 1902 – 28 octombrie 1991)

Chimist, profesor universitar; rector al Institutului Politehnic Timișoara și al Universității din București; membru titular și președinte (1963–1966) al Academiei Române.

1991 – A încetat din viață Petre Solomon (15 februarie 1923 – 28 octombrie 1991)

Poet, traducător, eseist și publicist; a dat versiunile românești ale unor opere fundamentale din literatura universală (Shakespeare, Dickens, Byron, Graham Greene, Jack London, Walter Scott, Shelley, Tagore, Mark Twain).

1997 – A fost inaugurat Athénée Palace Hilton București

Hotelul a fost construit între 1912–1914, după planurile arhitectului francez Theophile Bradeau, pe locul unde cu un secol în urmă se afla Hanul Gherasi. A fost prima clădire cu mai multe etaje din București, dar și prima clădire cu structură din beton armat. Fațada sa era una în stil clasic, bogat decorată cu stucaturi. Când s-au finalizat lucrările, în 1914, avea 149 de camere și 10 apartamente decorate în stilul Ludovic al XIV-lea. A fost extins în 1936 și în 1965.

1997 Hotelul Athénée Palace Hilton

Închis în 1994, Athénée Palace a fost cumpărat la licitație de către Hilton Worldwide, una din cele mai vechi și extinse lanțuri hoteliere din lume, care a început o renovare și extindere de 42 milioane dolari, redeschizând hotelul ca Athénée Palace Hilton. A fost inaugurat la 28 octombrie 1997, iar la data de 14 mai 1998 a fost inclus în rețeaua de hoteluri Hilton, fiind primul hotel de cinci stele din România.

1999 – A încetat din viață Dinu Giurgiu (22 septembrie 1943 – 28 octombrie 1999)

Compozitor de muzică ușoară; instrumentist în formații de muzică ușoară din București; profesor de instrumente de suflat; dirijor la Casa Pionierilor.

2001 – A încetat din viață Ion Popescu-Negreni (2 ianuarie 1907– 28 octombrie 2001)

Pictor, profesor la Institutul de Arte Plastice din București.

2003 – A încetat din viață Emilia Petrescu (12 mai 1925 – 28 octombrie 2003)

Soprană, profesoară universitară; solistă și membră a cvartetului vocal al Filarmonicii „George Enescu” din București; arta sa a strălucit pe scene din România, dar și din Germania, Franța, Elveția, Cehia și SUA.

2008 – A încetat din viață Dina Cocea (27 noiembrie 1912 – 27/28 octombrie 2008)

Actriță de teatru și film cu o prestigioasă activitate la Teatrul Național București și Teatrul Național Radiofonic; având apariții rare, dar memorabile, pe micul sau marele ecran.

2018 – Cutremur în România

La ora 03.38, zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 5,8 grade Richter, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.

2021 – A încetat din viață Pavel Coruț (17 iunie 1949, Glăvăneștii Vechi, Iași – 28 octombrie 2021, București)

Ofițer de informații și contrainformații, jurnalist, scriitor; a publicat peste 175 de cărți, romane de ficțiune, de non-ficțiune, de dragoste, motivaționale și de poezii.

2021 – A încetat din viață Marian Voinea (27 iunie 1964 – 28 octombrie 2021)

Artist plastic constănțean.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită

1 comentariu la „28 Octombrie în istoria românilor

  1. Pingback: 28 octombrie în istoria românilor | RomaniaEv

Lasă un răspuns