10 Octombrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: A început construcția la Palatul Universității București

 

1636 – Bătălia de la Salonta

Confruntarea s-a desfășurat în vremurile tulburi și violente ale Războiului de 30 de ani, în ultimii ani ai Contrareformei, pe fondul rivalității dintre fostul principe al Transilvaniei, Ștefan Bethlen sr. (28 septembrie 1630–26 noiembrie 1630) și principele în exercițiu, Gheorghe Rákóczi I (1648–1660). Ștefan Bethlen a încercat să-l înlocuiască pe Gheorghe Rákóczi I, cu sprijinul Pașei de la Buda, care i-a promis și acordul Porții Otomane, față de care Principatul Transilvaniei era de jure vasal. În 1636, poziția lui Gheorghe Rákóczi I era deja atât de stabilă, încât nu a acceptat tentativa celor doi de a-l înlocui și i-a învins pe turci, consolidând situația politică a principelui Transilvaniei, dar a recunoscut suzeranitatea otomană și să plătească un tribut anual de 40.000 de taleri.

1821 – A încetat din viață Dionisie Fotino

Dionysios Foteinos Moraitis / Διονυσίου Φωτεινού; 1777, Patras, Peloponez, Grecia – 10 octombrie 1821)

Istoric grec stabilit în Țara Românească în 1804, secretar al domnitorului Ioan Gheorghe Caragea. A fost profesor de muzică la București, fiindu-i dascăl al lui Anton Pann. A scris Istoria generală a Daciei saŭ a Transilvanieĭ, Țerei Muntenescǐ și a Moldovei, în limba greacă.

1824 – S-a născut Ioan Pușcariu

10 octombrie 1824, Sohodolul Branului, Transilvania, Imperiul Austriac/Brașov – 24 decembrie 1911, Bran, Comitatul Făgăraș, Austro-Ungaria/Brașov

Istoric si scriitor, membru titular (din 1900) al Academiei Române. A făcut parte din familiile nobiliare ale românilor din Transilvania, de aceea el și-a adăugat și apelativul „cavaler de”. A studiat la Brașov și la Sibiu (la Colegiul „Brukenthal”), și-a definitivat studiile teologice în Sibiu și Cluj, a revenit la Sibiu unde a obținut diploma în Drept. A devenit avocat, plecând la Făgăraș și ocupând mai multe funcții în administrația Transilvaniei, ca șef al Poliției, în Sibiu și Făgăraș, consilier al ministrului Religiei și Educației Publice. A devenit apoi judecător la Budapesta. A fost unul dintre animatorii vieții culturale a românilor transilvăneni, membru fondator al ASTRA, coordonând activitatea acesteia la Sibiu și Făgăraș, a creat nenumărate instituții financiare de credit, a făcut parte din conducerea Fundației Gojdu. Politic, a făcut parte din Dieta de la Sibiu dar și din cele de la Cluj și mai apoi în Parlamentul de la Budapesta. A scris un studiu de gramatică a limbii române dar și un studiu al istoriei nobilimii românești din Transilvania, care au fost publicate la Sibiu.

1841 – S-a născut Ion I. Câmpineanu

10 octombrie 1841, București – 15 noiembrie 1888, București

Politician liberal. Tătăl său a fost unul dintre boierii progresiști din Țara Românească, cu preocupări culturale, participant la Revoluția de la 1848. După ce s-a licențiat în Drept la Paris, a fondat alături de alți politicieni Partidul Național Liberal. A îndeplinit mai multe funcții guvernamentale și publice, dintre care cele mai importante au fost: ministrul Justiției, ministrul Finanțelor, ministru de Externe, ministrul Domeniilor, primar al Bucureștiului (21 noiembrie 1886–aprilie 1888). A fost primul Guvernator al Băncii Naționale (1880–1882, 1888), cea mai importantă funcție politică a sa. Pe atunci guvernatorul era numit de guvern pe o perioadă de cinci ani, trebuia să fie cetățean român și să dețină minimum 40 de acțiuni. Pe durata mandatului său în fruntea BNR a realizat regulamentul interior al instituției, a organizat imprimeria băncii, a coordonat confecționarea primelor bilete de bancă, a cecurilor, a acțiunilor și a sigiliului BNR și a început acțiunile pentru construirea palatului BNR prin achiziționarea terenului și încheierea contractului cu doi renumiți arhitecți francezi. S-a stins din viață la 47 de ani.

1846 – S-a născut Dimitrie Brândză

10/22 octombrie 1846, Bivolu/Viișoara, Botoșani – 3 august1895, Slănic Moldova

Medic, naturalist și botanist, profesor universitar, membru titular (din 1879) al Academiei Române. După ce a terminat cursurile Academiei Mihăilene, a absolvit pe cele ale Facultăților de Științe Naturale și Medicină ale Universității din Paris, la vârsta de numai 20 de ani, a ocupat  prin concurs catedra de Botanică şi Zoologie la Universitatea din Iaşi, obținând Doctoratul în Medicină în 1869. În paralel, a fost medic, custode al Muzeului de medici și naturaliști din Iași, în 1874, fiind transferat la Universitatea din București, la catedra de Științe naturale și desfășurând o activitate multilaterală. A introdus în premieră lucrări practice de microscopie, a organizat excursii cu scop ştiinţific şi didactic şi a introdus terminologia botanică în limba română. În 1875 a început să dezvolte colecția botanică a Facultații de Știinte Naturale, iar un an mai târziu a fost ales membru al Societății Geografice Române. A întemeiat Institutul Botanic (1891; bombardat în 1944), a fondat și condus Grădina Botanică din București, care astăzi îi poartă numele. A elaborat manuale de Zoologie, Botanică și Geologie. A fost preocupat, de asemenea, de problemele sănătății publice, publicând lucrări despre folosirea unor plante în medicină și despre trichineloză. A scris: Curs elementar de istorie naturală, Fragmente din florea României, Vegetația României și exploatării ei, Contribuțiuni noui la florea României, Florea descriptivă a Dobrogei.

1847 – S-a născut Gheorghe Dima

28 septembrie/10 octombrie 1847, Scheii Brașovului – 4 iunie 1925, Cluj

Compozitor, dirijor și pedagog, membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. A urmat Politehnica din Karlsruhe (Germania), în această perioadă descoperindu-și atracția către muzică. La 21 de ani, a început să ia lecții de canto, armonie și contrapunct cu profesori renumiți din Baden, Viena, Graz și Leipzig. Între anii 1872–1874, a studiat la Conservatorul din Leipzig, unde a și debutat în cariera muzicală, ca interpret de lieduri și oratorii, a fost artist liric la Klagenfurt și Zürich. După întoarcerea în orașul natal, a fost profesor de muzică și dirijor, director al Școlii de Gimnastică și Cântări. În anul 1881 s-a stabilit la Sibiu unde, timp de aproape două decenii, a predat la catedrele de muzică vocală și instrumentală de la Seminarul Teologic, Școala Normală, Școala Civilă de fete ASTRA. A dirijat corul catedralei ortodoxe și corul Societății Hermannstädter Mannergesang Verein. Ultimii șapte ani din viață i-a petrecut la Cluj unde, cu sprijinul lui Tiberiu Brediceanu, a primit misiunea de înființare a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică, fiind profesor de Ansamblu coral și cel dintâi director (1919–1925) al Conservatorului. A compus muzică vocal-simfonică: Hora pe versuri de Vasile Alecsandri, balada Muma lui Ștefan cel Mare; muzică de cameră: Când te voi uita?, Într-un album; muzică corală: Între piatra Detunata, Două inimi nu-mi dau pace, Liturghia Sf. Ioan Crisostom, Primăvara și Ziua ninge pe versuri de Vasile Alecsandri, Cântece populare și melodii vechi românești; muzică vocală (lieduri): A venit un lup din crâng pe versuri de George Coșbuc, De ce nu-mi vii?, Somnoroase păsărele și Peste vârfuri pe versuri de Mihai Eminescu etc.

Gheorghe Dima – Ziua ninge (Versuri Vasile Alecsandri) • Corul Academic Radio, dirijor Dan Mihai Goia

1857 – A început construcția Palatului Universității din București

Palatul Universității a fost construit după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, înalt de 6 etaje, în stil neoclasic, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava, între 10/22 octombrie 1857–14/26 decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912–1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budești, iar împodobirea exterioară a palatului a fost realizată de către Karl Storck, împreună cu asistentul său, Waibel, și un elev al său, Paul Focșeneanu, relieful de pe frontonul central al palatului fiind întocmit în stil clasic, din piatră de Rusciuc.

Inaugurat în data de 14/26 decembrie 1869, palatul a fost la început sediul facultăților Universității București, dar și sediul altor instituții de învățământ: Senatul Universității, Academia Română, Biblioteca Centrală, Școala de Arte frumoase, Pinacoteca, Muzeul de Antichități și de Istorie Naturală.

1859 – S-a născut Ioan Boeriu, baron de Polichna

10 octombrie 1859, Vaida-Recea, Comitatul Făgăraș/Recea, Brașov – 2 aprilie 1949, Sibiu

Militar de carieră. A urmat Școala de Cadeți de Infanterie (Kadettenschule) al armatei comune austro-ungare din Sibiu (Armata Comună avea un sistem școlar paralel și independent de învățământul public). A fost Feldmarschalleutnant în Armata Comună a Austro-Ungariei, ridicat la rangul de baron, comandant al regimentului de infanterie 76, decorat cu Ordinul Maria Terezia, apoi general de corp de armată în România Mare. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, care a consfințit unirea. Dar baronul Ioan Boeriu a luat parte și la o acțiune deosebit de temerară. Împreună cu Iuliu Maniu, în toamna anului 1918, s-a angajat într-o tentativă de a restaura ordinea în Viena. Capitala Austriei era în pragul revoluției bolșevice, iar armata era în descompunere. Iuliu Maniu și Ioan Boeriu s-au prezentat la Ministerul de Război și au cerut să li se subordoneze armata aflată în cazărmile Carol și Ferdinand. Acele unități militare erau formate mai ales din români. Militarii au fost organizați sub umbrela unui Senat Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților, prezidat de baronul Ioan Boeriu. Ei au reinstaurat ordinea în Viena și în Praga, iar soldații români au impresionat prin disciplină și prin vitejie. A fost distins în 1921 cu Marea Cruce a Ordinului Coroanei României, acordat de Regele Unirii, Ferdinand I. A fost membru al Senatului României, membru în Comitetul Central al despărțământului ASTRA.

1861 – A încetat din viață Moise Nicoară (30 noiembrie 1784, Giula, Regatul Ungariei, Imperiul Habsburgic/Ungaria – 10 octombrie 1861, București)

Jurist, profesor, traducător, scriitor, luptător pentru drepturile românilor din Banat și Crișana; primul român din Imperiul Austriac care a avut o pregătire școlară de rang universitar

1866 – S-a născut Nicolae Vermont

Isidor Grünberg; 10 octombrie 1866, Bacău – 14 iunie 1932, București

Pictor și gravor, evreu convertit la religia creștină ortodoxă. A studiat la Școala de arte frumoase din București, cu Theodor Aman, fiind primul student evreu al acestei instituții, apoi la München și la Paris. Ostil conformismului academic, Vermont s-a atașat mișcării de înnoire a grupului pictorilor independenți, numărându-se printre membrii fondatori ai societăților Ileana și Tinerimea artistică, în cadrul cărora a expus cu regularitate. În pictura de piesaj, a lăsat imagini din Câmpulung și din Oltenia, de un lirism pur și delicat, valorificând atât spontaneitatea și acuitatea observației, cât și virtuozitatea desenului. Atras de compoziție, a excelat în pictura de gen inspirată din viața oamenilor simpli, pe care a zugrăvit-o cu multă căldură emoțională: Emigranții, Coșarul, Bragagiul.

Biografie ilustrată [Artindex] 

1872 – Ion Creangă a fost exclus definitiv din rândurile clerului ortodox

După ce, timp de 12 ani, a fost dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, Ion Creangă a fost exclus definitiv din rândurile clerului, deoarece „și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean”, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. Sentința nr. 265/11 octombrie 1871 avea să-l excludă din cler. În 15 iunie 1872, Mitropolia a eliberat documentul cu numărul 1.182, prin care Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a fost informat că „diaconul Ion Creangă, profesorul din Iași, prin faptele sale incorigibile și incompatibile cu caracterul de cleric, fiind judecat de autoritatea bisericească a fost exclus dintre clericii altarului“. A doua sentință de excludere din cler, din 10 octombrie 1872, avea să fie definitivă, prin „efortul” deosebit al protopopului C. Buțureanu. În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.

1880 – S-a născut Zoltán Adorjáni

10 octombrie 1880, Vânători (Héjjasfalva), Mureș – 28 iulie 1933, Acățari (Ákosfalva), Mureș

Scriitor, poet, folclorist, redactor maghiar din Transilvania, cadru didactic. Nuvelele și poeziile sale au fost publicate în ziare rurale. Primul Pas, cartea sa de poezii a fost publicată în Târgu Mureș în 1909. Tot aici a apărut colecția Cântece funerare în 1914. Ca profesor în Acățari a editat Revista Educațională în 1923-1924.

1882 – S-a născut Gheorghe Cristescu

10 octombrie 1882, Copaci, r. Ghimpați, Vlașca, Ilfov/Giurgiu – 29 noiembrie 1973

Politician comunist; membru fondator și primul secretar general al Partidului Comunist din România (1921–1924); supranumit Plăpumarul. Era proprietarul unui atelier de confecționat de plăpumi. Activ în cercurile socialiste încă din 1898, a devenit curând un membru de frunte al Partidului Muncitoresc Social-Democrat Român, până în 1899, când partidul s-a desființat. În 1900, s-a alăturat conducerii singurului grup supraviețuitor al Partidului, cercul său socialist de la București, România Muncitoare (condus de Christian Rakovsky). Între 1910–1916 a fost unul dintre liderii PSDR, apoi a activat în mișcarea sindicală.(1908–1920). A început să pună sub semnul întrebării politicile partidului după decizia luată de Federația Comunistă Balcanică, în timpul Conferinței de la Viena din 1923, prin care se recomanda ca Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei și Dobrogei de Sud (sau întregii Dobroge) să li se acorde dreptul de a se separa de România. A cerut partidului să-și revizuiască programul în raport cu aceste puncte și, astfel, să reia activitățile legale. A fost grav persecutat pentru opiniile sale politice, fiind arestat și închis în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră (1950–1954). Eliberat la prima amnistie a prizonierilor politici, și-a petrecut anii rămași într-un relativ anonimat, numele său a fost șters, opiniile sale incomode au fost cenzurate și a fost supus supravegherii Securității până la moarte.

1896 – A apărut, la București, Povestea vorbei

Revistă săptămânală literară, continuatoarea revistei Vatra (1894–1896), Povestea vorbei a fost scoasă de Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici și George Coșbuc între 10 octombrie 1896–4 mai 1897, sub deviza întoarcerii la „obârșia culturală a noastră„. Printre colaboratorii statornici ai revistei Povestea Vorbei s-au aflat Simion Sanielevici cu eseuri critice, Cincinat Pavelescu, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, D. Kanu. Aici a publicat și I.L. Caragiale, iar Dumitru Stăncescu și Arthur Gorovei au publicat culegeri de folclor. Tot aici a debutat literar și Ion Minulescu, sub pseudonimul I.M. Nirvan.

1906 – S-a născut Ilie Ardelean

10 octombrie 1906, Gyula – 9 ianuarie 1972, București

Medic, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române. A studiat Medicina la Universitatea din Cluj, iar în anul 1933, a intrat preparator la Catedra de Igienă a Facultății de Medicină din Cluj. În perioada 1936–1938, s-a specializat ca igienist la Universitatea Harvard din SUA, bursier al Fundației Rockefeller. A desfășurat activități științifice la institute de învățământ superior din New York, Albany și Boston. A devenit profesor la Facultatea de Medicină din Cluj în 1948, fiind numit șef al catedrei de Igienă Generală și Comunală, apoi decan al Facultății de Igienă al Institutului de Medicină și Farmacie din București. A fost directorul Institutului de Igienă și Sănătate Publică din București, șeful Secției de Igienă Comunală din același institut. A contribuit la studiul infecțiilor pneumococice și streptococice, în domeniul igienei muncii, în profilaxia toxiinfecțiilor alimentare, în domeniul igienei mediului. A coordonat primul manual unic de igienă generală și comunală din România. Este considerat întemeietorul igienei experimentale din România. A fost președintele Societății de Științe Medicale și al Societății de Igienă din România. Dintre cele 250 de lucrări științifice publicate, pot fi enumerate: Combaterea microorganismelor de coroziune din instalațiile de alimentare cu apă, Contribuții la documentarea medico-sanitară în sistematizarea unui teritoriu cu profil agrozootehnic, Elemente de biometeorologie medicală.

1906 – S-a născut Constantin Manolache

10 octombrie 1906, Bârlad – 10 ianuarie 1977, București

Entomolog, membru corespondent (din 1938) al Academiei de Științe din România, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. A urmat studii universitare la Facultatea de Științe, secția Științele naturii, (1926–1930) la București, unde, în 1937 și-a susținut Doctoratul, cu teza Cercetări cantitative asupra microfaunei frunzarului de Laxcix (Valea Zgaburei-Sinaia) și Stejar (Căscioara-Vlașca). În 1962 a obținut titlul de Doctor Docent. A fost conferențiar și profesor la Institutul Agronomic din București. A scris peste 250 de lucrări în domeniul sistematicii entomologice, biologiei, ecologiei și combaterii insectelor dăunătoare. În domeniul zoologiei a început, încă din 1933, studiul sistematicii și al ecologiei amfipodelor de apă dulce din România, nestudiate până atunci. A descris specii și subspecii noi pentru știință: Niphargus valachicus, Niphargus carpathicus Affinis, Niphargus carpathicus variabilis, Niphargus foreli somesensis, Synurella intermedia, Rivulogammarus balcanicus dacicus, Niphargus aquilex moldavicus etc.

1907 – S-a născut Constantin Nisipeanu

10 octombrie 1907, Craiova – 5 mai 1999, București

Poet suprarealist și traducător. A folosit pseudonimul C. Olteanu. A debutat în 1928 în Bilete de papagal și a fost unul dintre fondatorii revistei avangardiste Radical din Craiova, unde a debutat și Eugen Ionescu. A fost redactor al editurii unu, director al Muzeului Peleș din Castelul Peleș, îndrumător la Muzeul de Literatură din București. A debutat editorial în 1933 cu volumul Cartea cu grimase. Din scrierile sale: Metamorfoze, Spre țara închisă în diamant, Femeia de aer. Un poem și două desene, Moș Ioniță Făt-Frumos, Stăpâna viselor, Păstorul de umbre, Păsări de fum, Arbori cu aripi de harfe, Pădurea de oglinzi, Tristețea firului de iarbă etc.

1914 – A încetat din viață Carol I al României (Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen; 8/20 aprilie 1839, Sigmaringen – 27 septembrie/10 octombrie 1914, Sinaia)

Domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România; în cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), a obținut independența țării, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii; membru de onoare, protector și președinte de onoare al Academiei Române

1914 – Principele Ferdinand a devenit rege al Regatului României, sub denumirea Ferdinand I al României

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865 – 1927) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Începând cu 1889 a devenit Principe de Coroană al Regatului României. S-a căsătorit în 1892, la Sigmaringen, cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoată a reginei Victoria. La 10 octombrie 1914, prințul Ferdinand I a urmat la tron Regelui Carol I. A jurat credință României și a promis că va fi „un bun român“. A condus România în timpul primului război mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, încheind procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, s-a încoronat ca primul Rege al României Mari, alături de Regina Maria.

1914 – S-a născut Constantin Săvulescu

10 octombrie 1914 – 10 ianuarie 2001

Subinginer proiectant la Uzinele Malaxa, cu o experiență de 9 ani la Centrul de cercetare și producție de aparatură științifică al Academiei Române. A participat, în 1945, la conceperea și producerea prototipului unui automobil popular, de concepție românească; numele mașinii urma să fie Malaxa, dar proiectul nu s-a concretizat. A lucrat la proiectarea și realizarea automobilelor românești din generația VI și VII, care au fost distinse cu diplome și medalii la Expozițiile internaționale de la Belgrad (1937) și Milano (1940). În 1985 Asociația Artiștilor Fotografi i–a publicat o lucrare de referință și astăzi: Cronologia ilustrată a fotografiei din România. Perioada 1834–1916.

1915 – S-a născut Liana Pasquali

10 octombrie 1915, Rijeka, Austro-Ungaria – 10 iunie 2010, Cagliari, Italia

Harpistă, stabilită în Italia, soția scriitorului maghiar László Lőrinczi. A studiat la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, apoi și-a continuat studiile la Paris, unde a fost singurul student străin al lui Marcel Tournie, un celebru profesor de harpă. A debutat la Paris, apoi s-a mutat la Cluj în 1947, unde a cântat la Opera Română și a predat la Conservatorul de muzică. Din 1955 a locuit la București. La invitația lui Egizio Massini, a devenit harpistă la Opera Română, dar în același timp a predat la Conservatorul din București. La vârful carierei sale, a evoluat la Salzburg în 1956, unde a cântat piese de Mozart și Debussy sub conducerea dirijorului Igor Markevici. În România ca solistă a colaborat cu dirijori celebri precum George Georgescu, Constantin Silvestri, Alfred Alessandrescu, Theodor Rogalski, Mircea Basarab, Mihai Brediceanu și Iosif Conta. A avut studenți renumiți ca Ion Ivan Roncea, Elena Ganțolea și Tatiana Bunea. Este autoarea mai multor transcripții pentru harpă (de exemplu, operele lui Johann Sebastian Bach și dansurile maghiare ale lui Ferenc Farkas).

Alexandr Dargomîjski – Rusalka (1954) • Soprană Ioana Nicola, Harpă Liana Pasquali

1921 – S-a născut Dan Cernovodeanu

10 octombrie 1921, Ploiești – 25 noiembrie 1999, Paris

Istoric, heraldist, specialist în vexilologie (studiul steagurilor țării). A absolvit Facultatea de Istorie, avându-l printre profesori pe Aurelian Sacerdoțeanu. După instaurarea comunismului, a fost condamnat la 5 ani de închisoare (1949–1954), iar apoi la încă 8 ani (1959–1967), fără a fi grațiat în 1964. În 1978, a reușit să părăsească țara și să se stabilească la Paris. A luat doctoratul la Sorbona. A avut o însemnată contribuție în cunoașterea istoriei Tricolorului național, a stemelor provinciilor românești, a diferitelor emisii monetare de pe teritoriul țării noastre. Membru fondator și președinte al Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” din Iași. Cea mai importantă lucrare a sa: Știința și arta heraldică în România.

1926 – A fost înființat Partidul Național Țărănesc, PNȚ

S-a format la București, prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (înființat în mai 1881, prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc (fondat în 1918, în vechiul Regat, prezidat de Ion Mihalache). S-a adoptat programul de guvernare al noului partid, care îmbina doctrinele celor două partide componente: țărănistă și națională. În fruntea Delegației Permanente, ca prim for de conducere a noului partid, a fost ales Iuliu Maniu, secondat de Ion Mihalache.

1928 – S-a născut Gheorghe Ola

10 octombrie 1928, Cluj – 1995

Fotbalist care a jucat în poziția de mijlocaș la Sportul Studențesc și ulterior antrenor al echipelor Viitorul București, Steaua București, Sportul Studențesc București, Olimpia Satu Mare, FC Farul Constanța și al Echipei naționale de fotbal a României în 1972.

1928 – S-a născut Mircea Neagu

10 octombrie 1928, Pietroșani, Teleorman – 2017

Compozitor și profesor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din 1954. A studiat la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” București, promoția 1948–1953. A fost profesor de Teoria muzicii-Dirijat cor la Școala Populară de Artă București; șeful Serviciului Muzical la Casa Centrală a Creației Populare București, lector la catedra de Armonie din cadrul institutului pedagogic, Facultatea de Muzică București. A compus 29 de lucrări corale lirice, 16 madrigale, 3 creații vocal-simfonice, 22 creații corale ample (poeme, balade, suite), 32 de lucrări corale de voci egale (feminine și bărbătești), 22 de cântece pentru copii și școlari, 48 de lucrări religioase, 20 de colinde, 6 cântece ostășești, 7 cântece lirice pentru voce și pian, 28 de cântece patriotice. A obținut 31 de premii la concursurile naționale (1951–1989), dintre care: Premiul UCMR (1965, pentru Românie, țara mea de dor; 1974, pentru suita corală în 3 părți Din Bihor, pe versuri populare; 1984, pentru Horia, poem dramatic), Premiul UCMR (1974), Premiul UCMR pentru lucrarea Liturghia Ortodoxă, alcătuită din 36 de lucrări originale (2008) și a fost distins cu Ordinul Muncii cl.III (1964), Ordinul Meritul cultural cl.V (1967), Ordinul Meritul cultural cl.II (1968), Medalia Meritul cultural cl.I (1968).

Mircea Neagu – Miorița • Grupul Vocal Cantus

1929 – S-a născut Mihai Gavrilă

10 octombrie 1929, Cluj

Fizician român stabilit în străinătate, profesor universitar, membru corespondent (din 1974, repus în drepturi în 1990) al Academiei Române. A absolvit, în 1953, Facultatea de Matematică și Fizică a Universității din București, secția de Fizică, specialitatea Radiotehnică. Student fiind, a fost încadrat asistent de cercetare la laboratorul de optică al profesorului Eugen Bădărău. În 1953 a fost admis aspirant cu frecvență la Universitatea din București, sub îndrumarea profesorului Șerban Țițeica. Și-a susținut în 1958 teza de doctorat Teoria efectului fotoelectric relativist, care va deveni primul articol din România publicat in extenso în Physical Review. Numit lector (1956) la catedra de Termodinamică, Fizică statistică și Mecanică cuantică a Universității din București, a devenit conferențiar și apoi profesor. Și-a desfășurat activitatea științifică la catedră, antrenând în proiectele inițiate de el pe colegii mai tineri, precum și în cadrul unor vizite și stagii efectuate la centre științifice de prestigiu: Joint Institute for Nuclear Research, JINR Dubna; Joint Institute for Laboratory Astrophysics, JILA Boulder, Colorado; International Centre for Theoretical Physics, ICTP Trieste; University of Pittsburgh, Pitt Pennsylvania. A adus contribuții fundamentale la studiul teoretic al interacției sistemelor atomice cu radiația electromagnetică. Este considerat un continuator al școlii românești de fizică cuantică fondată de Șerban Țițeica.

1930 – S-a instalat Guvernul Gheorghe Mironescu (2)

Consiliu de miniștri național-țărănesc, prezidat de Gheorghe Mironescu, care a guvernat între 10 octombrie 1930–4 aprilie 1931. Acest guvern a contractat un împrumut extern de peste 1 miliard de franci cu dobândă de 10,23% pe an, demarând un program de investiții pentru modernizarea a 10.000 km de drumuri; a avut loc prima „curbă de sacrificiu” (salariile în domeniul public au fost reduse cu 10-25%).

1931 – A încetat din viață Elie Radu (20 aprilie 1853, Botoșani – 10 octombrie 1931, București)

Inginer constructor de poduri și șosele, pedagog; unul dintre întemeietorii ingineriei de construcții din România; membru de onoare al Academiei Române

1932 – S-a născut Tatiana Iekel

10 octombrie 1932, Iași – 10 mai 2017, București

Actriță de teatru, voce, film și televiziune. A fost repartizată la Teatrul Mic imediat cum a terminat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. Aici a jucat fără întrerupere, cu mare dragoste și un talent inegalabil, până la vârsta pensionării. A fost soția actorului Florin Piersic, împreună cu care a avut un fiu, actorul Florin Piersic Jr. A jucat peste 70 de roluri pline de substanță și apreciate foarte mult de public pe scena Teatrului Mic din București. A jucat și în filme: Tată de duminică, Marele singuratic, Mai presus de orice, Un etaj mai jos.

Parental advisory (Consultanță parentală)

1935 – S-a născut Manole Auneanu

10 octombrie 1935, Galați – 27 decembrie 1993, București

Scriitor, publicist și plastician. S-a născut într-o familie de armeni (Aunian). Și-a luat licența în Filologie la Universitatea din București. A fost redactor-șef al revistei de satiră și umor Urzica, redactor la Viața Nouă din Galați, publicist-comentator, la Scînteia, secretar general de redacție la Informația Bucureștiului și publicist-comentator la Magazin. După Revoluția Română din 1989, a demisionat din funcția de șef la Urzica și a fondat pe cont propriu prima revistă privată postdecembristă, Baricada, o publicație de opoziție față de puterea fesenistă și fedesenistă, cu articole grele, pamflete, caricaturi politice etc. O culegea la Târgoviște și o tipărea la Giurgiu, deoarece în București nu mai avea acces la nicio tipografie. În aprilie 1990 a pus bazele Companiei Auneanu Libri­press, având un sector de presă și editură Excelsior. A editat revistele periodice Ghilotina și Apostrof, apoi primele publicații de astrologie din presa post-belică: Horoscop Magazin, Horus și Repere literare. La 14 iunie 1990, minerii i-au devastat redacția. Din volumele sale: Cerul era aproape (Premiul revistei Luceafărul pentru debut, 1961) Destinul îngerilor, Aventura nocturnă (etichetată de critică „oaia neagră a anilor ‘70”, pentru oglindirea bolnavă a societății românești aflată în declin; tradusă în mai multe limbi străine), Noaptea disperaților, Convorbiri cu alter ego.

1937 – S-a născut Aurelian Octav Popa

10 octombrie 1937, Amara, Bolgrad, Basarabia/Ucraina

Clarinetist, compozitor și dirijor. După absolvirea Conservatorului din București, a urmat stagii de perfecționare la Paris și în SUA, apoi cursurile de dirijat susținute de Sergiu Celibidache la Trier. A obținut premii la concursuri internaționale: Primăvara la Praga (1959), fiind primul instrumentist român care a obținut Premiul I în străinătate, apoi Premiul special la Budapesta, Premiul I la clarinet și Premiul II – general la Birmingham, Premiul II – Concurs de muzică contemporană Utrecht și Premiul II la Geneva. A cântat în România, în primă audiție, piese camerale ale unor compozitori importanți ai secolului XX: Bartok, Stravinski, Berg, Schönberg, Messiaen, Honegger și concerte cu orchestra. A realizat o serie de concerte pentru clarinet românești: Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Ștefan Niculescu, Adrian Iorgulescu, Wilhelm Berger, Cornel Țăranu, Tiberiu Fatyol, Alexandru Pașcanu, Mihnea Brumariu etc. La Festivalul „George Enescu” a participat în toate ipostazele: membru al orchestrei, în muzica de cameră, solist, dirijor al Orchestrei din Constanța și al Ansamblului de suflători al Filarmonicii „George Enescu”. A efectuat turnee ca solist și dirijor, cu Orchestra din Constanța, Orchestra din Cannes, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională Radio.

Gioachino Rossini – Teme și variații pentru clarinet și orchestră [Clarinet Concertos]

1938 – S-a născut Szilagyi Istvan

10 octombrie 1938, Cluj

Scriitor maghiar din Transilvania, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1968, membru al departamentului de literatură al Academiei Maghiare de Arte din 2009. A studiat la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1958–1963). A fost angajat la revista Utunk, unde a îndeplinit din 1968 până în 1989 funcția de redactor-șef adjunct. Din 1990 a fost redactor-șef al revistei Helikon până când s-a pensionat. În prezent locuiește și scrie la Cluj-Napoca. A debutat în 1963 cu proză în revista Utunk. A publicat volume de nuvele: Sorskovács (Făurarul sorții), Ezen a csillagon (Pe această planetă); romane: Üllő, dobszó, harang (Forjă, tobă, clopot), Kő hull apadó kútba (Cad pietre în fântâna seacă), Hollóidő (Vremea corbului); povestiri: Jámbor vadak (Fiare blânde) etc. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1976, 1991 și 2002), a primit titlul de Artist al Națiunii și a fost distins cu premiul ”Kossuth” și cu premiul ”Attila József”.

1942 – S-a născut Radu Vasile

10 octombrie 1942, Sibiu, România – 3 iulie 2013, București)

Istoric, poet, economist, om politic PNȚcd, senator, prim ministru. Nu s-a putut înscrie la facultate (dosar necorespunzător, în plină epocă stalinistă), absolvind mai întâi cursurile Școlii Tehnice Sanitare, în 1962. După relativul dezgheț din anii ’60 a urmat Facultatea de Istorie a Universității București, absolvind cu rezultate excelente în 1967. A fost repartizat la Muzeul Satului, a intrat prin concurs cercetător stagiar la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, tot prin concurs a ajuns în învățământul universitar, asistent, apoi lector la catedra de Istorie Economică de la ASE. În 1977 a devenit Doctor în Istorie dar, nefiind membru al PCR, nu a avansat în ierarhia universitară, fiind promovat conferențiar abia în 1990, când a fost ales prodecan la Facultatea de Comerț, devenind  profesor universitar în 1993, „la termen”. În plan politic, a fost membru PNȚ-CD din 1990, membru supleant al BCCC, purtător de cuvânt, senator de Bacău, secretar general, director al ziarului Dreptatea, vicepreședinte al Senatului României, prim-ministru al României (1998–1999). A publicat numeroase volume istorice, pamflete, eseuri: Economia mondială: căile și fazele modernizării, Valută și economie, Monedă și politică fiscală, Între echilibru și recesiune: teorie și practici de macrostabilizare, Pacientul român – pamflete politice, Buricul președintelui și literare: Fabricius, Echilibru în toate (poezie), Cursa pe contrasens – Amintirile unui Prim-Ministru, Tunica Ruptă etc.

1943 – S-a născut Radu Nițu

10 octombrie 1943, Caracal, Olt

Prozator. A urmat Facultatea de Filologie a Universității Timișoara, secția Limba și literatura germană (196l–1966). A fost profesor in comuna Hălchiu, Brașov și la Școala Comercială Brașov, corespondent comercial la Autotractor Dacia din Brașov, referent la Universal tractor din București, translator la Antrepriza Montaj Reparații Centrale Termice București. A obținut brevet de pilot la Școala de Aviație „Mircea Zorileanu” din Brașov (1968). A debutat cu reportaje în Viața studențească (1965). A colaborat cu articole de cultură arhaică și populară la Orizont, Astra, Brassai Lapok, Karpaten Rundschau, România pitorească, Almanahul Coresi (Brașov). Romanul de debut, Vâlva codrului (1974), a marcat orientarea definitivă spre proză a autorului, materializat ulterior în Pădurea nu doarme, Dincolo și Ora incertă.

1943 – A încetat din viață Sever I. Zotta (Sever Ritter von Zotta; 14 aprilie 1874, Chisălău, Cozmeni, Bucovina/Ucraina – 10 octombrie 1943, Orsk, Rusia)

Arhivar, genealogist, istoric și publicist; a înființat, împreună cu Gh. Ghibănescu, la Iași, Societatea de Istorie și Filologie; membru corespondent al Academiei Române

1946 – Tratatul Conferinței de pace de la Paris cu România

Proiectul inițial al Tratatului de pace cu România a fost publicat simultan la Moscova, Washington, Paris și Londra la data de 31 iulie 1946. Tot atunci au fost publicate și proiectele tratatelor de pace cu Italia, Ungaria, Bulgaria și Finlanda. După încheierea Conferinței de pace de la Paris (29 iulie–15 octombrie, 1946), în următoarele două luni, la New York, au fost redactate textele finale ale tratatelor. ♣ Textul Tratatului de pace cu România a fost dat publicității mai întâi la Washington DC, la 17 ianuarie 1947, iar la 20 ianuarie a fost semnat, la Departamentul de Stat, de James F. Byrnes. La 29 ianuarie 1947, a fost semnat și de Vyacheslav M. Molotov, iar la 4 februarie și de șeful Foreign Office-ului, Ernest Bevin. Ceremonia semnării Tratatului între România și Puterile Aliate și Asociate a avut loc la Paris, în ziua de 10 februarie 1947.

1949 – S-a născut Mariana Popa

10 octombrie 1949 – 4 ianuarie 2021

Balerină. A făcut parte din colectivul teatrului „Alexandru Davila” din Pitești timp de peste 40 de ani, fiind una dintre cele mai longevive balerine din România. A activat atât în corpul baletului în spectacole precum: Stelele Piteștiului, Cântăm bucuria vieții, Do-Re-Mi și va mai fi, Zâmbete pe portativ, dar și ca actriță în: Lambada tinereții, Umor sponsorizat, Toată lumea mulțumită, Bunica nu se mai mărită. A lucrat alături de regizori cunoscuți precum Constantin Zărnescu, Alexandru Darian, Livio Belegante și de coregraful Dorin Oancea. A făcut parte din echipa care a înființat în 1958 secția de estradă a Teatrului „Alexandru Davila”. Această secție, construită de mai mulți artiști, a debutat cu piesa Prima seară, primul cântec de Mircea Rățescu și Constantin Zărnescu.

1954 – A început procesul torționarilor de la Pitești

Fenomenul Pitești a fost cel mai cutremurător episod al regimului comunist – un experiment bazat pe tortură permanentă care avea ca scop dezumanizarea totală a individului și distrugerea completă a personalității acestuia. După demascarea experimentului, partidul trebuia să găsească țapi ispășitori. Procesul lui Eugen Țurcanu și a grupului de torționari pe care l-a condus a avut loc în perioada septembrie–noiembrie 1954, iar completul de judecată a fost condus de Alexandru Petrescu, cel care prezidase și la procesul lui Iuliu Maniu. Pe motiv că Partidul le va recompensa meritele, torționarii au fost puși să-și povestească cu lux de amănunte toate crimele. S-au strâns mii de pagini (care au dispărut după proces). Scenariul procesului: torționarii erau agenți ai liderului legionar în exil Horia Sima, la ordinul căruia au încercat prin violență și din pricina lipsei de vigilență a gardienilor, bineînțeles regretabilă, să distrugă Partidul Comunist, orânduirea și guvernarea muncitorească a patriei. Totul trebuia să pară ca o acțiune fascistă. Au fost selectați torționarii care au avut vreo legătura cu Mișcarea Legionară (fie ea chiar și cea mai mică, cum este și cazul lui Eugen Țurcanu), restul reușind să scape. Procesului s-a ținut într-un loc secret, nu a scăpat nimic la presă. La 17 decembrie 1954, Eugen Țurcanu a fost executat chiar de către regimul pe care l-a servit ucigând, în primul rând, orice urmă de umanitate din el.

Mai mult: Fenomenul Pitești, pandemoniul închisorilor comuniste de Tudor Curtifan [Historia]

1959 – S-a născut Michael Klein

10 octombrie 1959, Amnaș, Sibiu – 2 februarie 1993, Krefeld, Renania de Nord-Westfalia

Fotbalist, a jucat pe postul de fundaș stânga la echipele de club Corvinul Hunedoara, Dinamo București și KFC Uerdingen 05. În septembrie 1981 a debutat în echipa națională a României, pentru care a jucat în 90 de partide și a marcat 5 goluri (1982–1993). A fost considerat cel mai bun căpitan al Corvinului și apoi al Naționalei.

1963 – Tratatul cu privire la interzicerea experiențelor nucleare în atmosferă

A intrat în vigoare Tratatul cu privire la interzicerea experiențelor nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă, semnat la 5 august 1963, la Moscova, de către SUA, URSS și Marea Britanie. România a semnat Tratatul la 8 august 1963.

1964 – Ceremonia de deschidere a Jocurile Olimpice de Vară de la Tokyo

A XVIII-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat la Tokyo, Japonia în perioada 10 octombrie–24 octombrie 1964. Au participat 93 de țări și 5.140 de sportivi care s-au întrecut în 163 de probe din 19 sporturi.

România, la a șaptea ediție a Jocurilor Olimpice la care a participat, s-a clasat pe poziția a 14-a în clasamentul pe medalii, cu 12 medalii: 2 de aur: Iolanda Balaș – săritura în înălțime (1,90 metri) și Mihaela Peneș – aruncarea suliței (60,54 metri, un nou record mondial), 4 de argint și 6 de bronz.

1967 – Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea și folosirea spațiului cosmic

A intrat în vigoare Tratatul privind Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea și folosirea spațiului cosmic, a Lunii și a altor corpuri cerești, semnat de URSS, SUA și Marea Britanie la 27 ianuarie 1967. A fost ratificat de România la 31 ianuarie 1968.

1964 – A încetat din viață Jacques Byck (19 octombrie 1897, București – 10 octombrie 1964, București)

Lingvist și filolog, profesor universitar la catedra de Limba română a Universității din București; împreună cu Alexandru Graur, a coordonat culegerea Studii de gramatică

1967 – S-a născut Laura Stoica

Adriana Laurenția Stoica; 10 octombrie 1967, Alba Iulia – 9 martie 2006, Sinești, Ialomița

Cântăreață, compozitoare de muzică pop rock și actriță, considerată drept cea mai importantă solistă de rock pe care a dat-o România și una dintre cele mai puternice și originale personalități feminine ale scenei muzicale autohtone. În perioada 1987–1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, reușind foarte repede să intre în preferințele publicului. Din dscografie: Un actor grăbit, Focul, Nici o stea, S-a schimbat, Dă, Doamne, cântec, Vino. A decedat, mult prea devreme, în urma unui accident de circulație alături de viitorul ei soț, bateristul Cristi Mărgescu și copilul lor nenăscut.

Un actor grăbit

1967 – S-a născut Bogdan Uritescu

10 octombrie, 1967, Brăila

Actor de film, voce și teatru, regizor, scenarist, cascador și instructor de arte marțiale – specialitatea Kung-Fu, prezentator de televiziune, fiul actorului Valentin Uritescu. A absolvit Academia de teatru și film București în anul 1993, specialitatea Actorie. S-a specializat în cascadorie, în tot ceea ce implică arte marțiale, alpinism, acrobații, mașini, moticiclete și efecte pirotehnice, fiind cunoscut pentru rolurile sale în filme de acțiune. Este prezentator la emisiunea Digi Animal Club pe programul Digi Animal World. A colaborat cu Teatrul „Ion Creangă” din București, în piesele Harap Alb (actor și coregraf al scenelor de luptă), Făt Frumos… (autor, regizor, actor și coregraf pentru scene de luptă), Călătorie spre soare-apune (actor și coregraf al scenelor de luptă). Îl putem vedea în Mincinosul de Carlo Goldoni, în Visul unei nopți de iarnă de Tudor Mușatescu, producții ale unei companii private de teatru, numită Dracula. A jucat în numeroase filme, dintre care: Harababura, Înnebunesc și-mi pare rău, Balanța, Pepe și Fifi, Ochii care nu se văd, Furia, Amen, Trăgător de elită, Paznic de temut, Bunraku etc. În 1986 a primit Premiul ACIN pentru interpretare masculină, cu personajul Mișu din filmul Al patrulea gard de lângă debarcader în regia Cristinei Nicolae.

Furia (2002)

1967 – A încetat din viață Mihail Macrea (19 iulie 1908, Săcel, Sibiu – 10 octombrie 1967)

Istoric, arheolog, profesor universitar; specialist în istoria antică și arheologia clasică

1968 – A apărut primul număr al revistei săptămânale de literatură și artă România literară

România literară a fost înființată inițial la Iași în 1855, sub direcția lui Vasile Alecsandri (1 ianuarie 1855–3 decembrie 1855). Actuala serie a apărut începând din 10 octombrie 1968, fiind editată de Uniunea Scriitorilor din România, o continuare a Gazetei literare, ca principala publicație a Uniunii Scriitorilor.

1969 – S-a născut Liviu Surugiu

10 octombrie 1969, Roșiorii de Vede, Teleorman

Scriitor și scenarist, principalele genuri abordate în creațiile sale fiind science fiction-ul, ficțiunea speculativă și thrillerul religios. La 14 ani a scris prima versiune a viitorului roman Atavic, sub forma unei povestiri. A debutat în Jurnalul SF cu povestirea Visându-l pe Mart Senson (1995, Premiul JSF-Atlantykron). A colaborat cu alte povestiri în Jurnalul SF, colecția CPSF Anticipația și SuperNova, printre care: Începutul, Daniel, Adevărul despre Woopy, Mâinile lui Solomon, Burta, Castelul Câinilor, Alcoolama (în colaborare cu Ionuț Bănuță), Îngeri și Câini, Visus, multe dintre ele fiind recompensate cu premii la diverse concursuri de gen. După o perioadă petrecută în străinătate, a revenit în țară, a reînceput să scrie și să publice, revenind în același timp la textele mai vechi. În 2013 a fost finalist al concursului de scenarii de film organizat de HBO în colaborare cu TIFF. În 2015 a câștigat premiul pentru cel mai bun roman cu Atavic, iar în 2016 premiul pentru cel mai bun roman cu ERAL și premiul pentru cel mai bun volum de povestiri cu Rămășițele viselor.

1975 – S-a născut Liliana Corobca

10 octombrie 1975, Săseni, r.Călărași, RSS Moldovenească, URSS/Moldova

Scriitoare, editoare, cercetătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 2007), membră PEN Club România (din 2017). Este absolventă a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova (1997) și Doctor în Litere la Universitatea din București (2001). A fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București, este editor, expert în domeniul Exilului românesc și cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. A publicat mai multe cărți despre cenzura din România: Controlul cărții. Cenzura literaturii în regimul comunist din România, Cenzura pentru începători. Die Zensur. Für Anfänger, Monolog in Drei Akten și a editat: Epurarea cărților în România. Documente (1944-1964), Instituția cenzurii comuniste în România (1949-1977), vol. I. Cunoscută și pentru activitatea ei literară, este un autor prolific, unele dintre romanele sale fiind premiate și bestselleruri, traduse în italiană, germană, slovenă: Negrissimo, Kinderland (Premiul pentru Proză pe anul 2013 al Uniunii Scriitorilor; dramatizat la Teatrul de stat din Ljubljana în 2017), Imperiul fetelor bătrâne, Caiet de cenzor, Capătul drumului, Buburuza. A beneficiat de burse și rezidențe de creație în Germania, Austria, Polonia, Franța. În 2014 a reprezentat România la Vilenica International Literary Festival din Slovenia, Festivalul Internațional de Literatură din Leukerbad și la Târgul de Carte de la Frankfurt. A publicat volume de specialitate: Personajul în romanul românesc interbelic, Un an în Paradis, Iluzia cristalizării. Comunism, exil, destine, Liliana Corobca în dialog cu Radu Negrescu‑Suțu, Ionesco. Elegii pentru noul rinocer și a editat: Alexandru Busuioceanu. Un roman epistolar al exilului românesc. Corespondență (1942-1961) (2 vol.), Poezia românească din exil (antologie, prefață și note),  Golgota românească. Mărturiile bucovinenilor deportați în Siberia (în colaborare) etc. A primit Premiul Prometheus pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul Cristal la Festivalul Internațional de la Vilenica, Premiul „Dimitrie Onciul” al Fundației Culturale Magazin istoric.

1977 – A încetat din viață Dumitru A. Isăcescu (8 ianuarie 1904, Galați – 10 octombrie 1977, București)

Chimist, conferențiar la Facultatea de Medicină din București, membru corespondent al Academiei Române

1987 – A fost demolată biserica Sfânta Treime–Dudești din București

Biserica se afla în partea de sud-est a Capitalei, pe fosta Cale Dudești, care lega Calea Văcărești de Poșta Vitan. Biserica și acea Cruce de Piatră din apropiere, marcau hotarul de sud al moșiei Pantelimon. Ulterior, Crucea de Piatră a devenit numele popular al vechiului cartier din jurul bisericii cunoscut pentru bordelurile sale. A fost zidită, conform pisaniei, înainte de 30 septembrie 1804, de către „Jupan Păun Plugarul cu frații săi Petru, Hristea, Miu și Ene”. Aspectul exterior al bisericii se apropia de stilul neoclasic propriu începutului de secol XIX, cu elemente baroce adăugate ulterior, a avut o școală primară și casă parohială. La 9 octombrie 1987, ora 6.00 dimineața, preotul paroh a fost anunțat telefonic, de funcționarii Primăriei sectorului 3 că biserica se va demola, deși anterior, ca să evite eventuale proteste, dăduseră asigurari că nu se va întampla aceasta. Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Teoctist, a solicitat pentru preotul paroh o audiență la Primaria Capitalei, care a confirmat. Au fost proteste din partea enoriașilor, iar acțiunea de demolare a început hoțește, în noaptea de 9/10 octombrie. În vacarmul general provocat de basculantele și muncitorii de la ICRAL Vitan, au dispărut majoritatea obiectelor de cult, mobilier și cărți bisericesti. O mică parte a fost transportată și depozitată în conditii improprii în turnul clopotniță al bisericii Țarca din Calea Vitan. Tâmpla din lemn sculptat a fost dusă la biserica cimitirului parohial din Fântânele, Dâmbovița.

1987 – A încetat din viață Dana Dumitriu (9 septembrie 1943, București – 10 octombrie 1987, București)

Critic literar și prozatoare

1989 – Interviul lui Dan Petrescu la Europa Liberă

Dizidentul Dan Petrescu a fost intervievat la 10 octombrie 1989 la postul de radio Europa Liberă, de Neculai Constantin Munteanu. A oferit un interviu ad–hoc despre situația dezastruoasă din România. Începînd din 1988, ca urmare a atitudinii deschis anticomuniste și anticeaușiste, după ce a trimis postului Europa liberă o scrisoare de protest împotriva modului în care erau anchetați și tratați scriitorii români, scriitorul Dan Petrescu a fost concediat din postul de bibliotecar la BCU „M. Eminescu” Iași, iar în octombrie 1989 a intrat în greva foamei și arest la domiciliu. Dan Petrescu și Liviu Cangeopol scriseseră o carte intitulată Ce-ar mai fi de spus. Convorbiri libere într-o țară ocupată, o virulentă critică a regimului comunisto–ceaușist. O serie de personalități culturale, din România și din diaspora, l-au susținut, printre acestea s-au numărat și Mariana Marin, Monica Lovinescu sau Paul Goma. După Revoluția din 1989 Dan Petrescu a activat în Grupul pentru dialog social, a fost implicat în viața civică și în activități editoriale, a desfășurat o intensă activitate publicistică.

Interviul: Un interviu telefonic cu disidentul Dan Petrescu la Iași [Radio Europa Liberă]

1993 – S-a născut Vlad-Dragoș Aicoboae

10 octombrie 1993, Dorohoi, Botoșani

Canotor. A început canotajul la 17 ani, după ce a renunțat la handbal. La prima sa participare la nivel internațional, Campionatele Mondiale de Juniori 2010, echipajul de patru rame fără cârmaci (Toader Andrei Gontaru, Marius Vasile Cozmiuc, Vlad-Dragoș Aicoboae și Cosmin Răzvan Boguș) a cucerit medalia de aur. La Campionatele Mondiale de Juniori de la Eton (2011, Marea Britanie), perechea de două rame fără cârmaci Aicoboae–Gontaru a obținut medalia de aur. În 2014, echipajul de patru rame format din Aicoboae, Gontaru, Cozmiuc și Adrian Damii a cucerit medalia de bronz la Campionatele Mondiale U23 desfășurate în Varese (Italia. Același echipaj a obținut locul 3 la Cupa Mondială din 2015, desfășurată la Lucerna (Elveția). Perechea Aicoboae–Gontaru a mai câștigat o medalie de aur la dublu rame, la Campionatele Mondiale U23 din 2015, desfășurate la Plovdiv în Bulgaria. Legitimat la C.S. Dinamo București, a fost desemnat să faca parte din echipajul masculin de 4- care a reprezentat Romania la Rio 2016. În 2019, a fost inclus În Samurai 2020, programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obțne medalii la cea de a XXXII-a ediței de vară a JO Tokyo 2020.

1993 – A încetat din viață Constantin D. Chiriță (8 august 1902, București – 10 octombrie 1993, București)

Inginer silvic și pedolog; promotorul concepției ecologice de cercetare a solurilor; s-a numărat printre fondatorii Institutului de Cercetări Forestiere; membru titular al Academiei Române

1993 – A încetat din viață Nicolae I. Manolescu (11 aprilie 1907, Adjudul Vechi, Vrancea – 10 octombrie 1993, București)

Inginer, specialist în transporturi feroviare și în sinteza numerică, structurală și cinematică a mecanismelor; membru corespondent al Academiei Române

1995 – A încetat din viață Nicu Vladimir (8 decembrie 1950 – 10 octombrie 1995, București)

Muzician folk, membru, pentru o scurtă perioadă, a Cenaclului Flacăra, participant la Festivalul folk din Sighișoara

2005 – S-a inaugurat Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” din București a fost constituit prin Hotărârea de Guvern nr. 902/4 august 2005 și are ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea și publicarea documentelor referitoare la Holocaust.

Inaugurarea INSHR-EW a avut loc la 10 octombrie 2005, cu ocazia celei de-a doua comemorări a Zilei Naționale a Victimelor Holocaustului din România.

2005 – A încetat din viață Alexandru Mandy (Armand Abram Penchas; 9 august 1914, Craiova – 10 octombrie 2005, București)

Compozitor de muzică ușoară și de revistă

2006 – Agenția Spațială Română a marcat Săptămâna mondială a spațiului cosmic

Organizată sub egida Academiei Române, manifestarea a avut ca scop dezvoltarea relațiilor de cooperare internațională în domeniul spațial. Marcată anual între 4–10 octombrie, aceste zile punctând două evenimente: lansarea primului satelit realizat de om, Sputnik 1 (4 octombrie 1957) și semnarea Tratatului privind principiile care guvernează activitățile statelor în domeniul explorării și utilizării pașnice a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești (10 octombrie 1967).

2008 – Televiziunea Română a lansat postul TVR 3

Lansat pe data de 10 octombrie 2008 la ora 20:00, TVR 3 este un post generalist, care reflectă evenimente din comunități regionale și locale. Grila TVR 3 este formată din producții ale studiourilor teritoriale TVR Iași, TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Timișoara, TVR Târgu Mureș și TVR București.

2008 – A încetat din viață Ilie Purcaru (5 noiembrie 1933, Râmnicu Vâlcea – 10 octombrie 2008, Tuzla, Constanța)

Publicist și poet, gazetar; a reînființat și condus revista Ramuri; redactor la Scînteia, Contemporanul, Luceafărul

2010 – A încetat din viață Mattei Dogan (16 octombrie 1920, Curtea de Argeș – 10 octombrie 2010, Paris)

Politolog și sociolog francez de origine română; membru de onoare din străinătate al Academiei Române

2012 – S-a inaugurat Sky Tower, cea mai înaltă clădire de birouri din România

Situată pe Bulevardul Barbu Văcărescu, în zona Pipera din București, clădirea are 37 de etaje, o înălțime de 137 de metri și 60 de metri de structură subterană cu 5 etaje de locuri de parcare și depozitare, o suprafață construită supraterană de 50.000 de metri pătrați și o suprafață construită pe fiecare etaj de 1.150 de metri pătrați. Toate zonele de birouri sunt iluminate natural, iar etajele superioare beneficiază de ascensoare de mare viteză, care ating o viteză maximă de 6 metri pe secundă. Proprietara clădirii este Compania Raiffeisen Property Holding Internațional.

Sky Tower București

 

Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești

Stabilită prin Legea nr. 168/2017, la inițiativa Comisiei pentru agricultură, se sărbătorește anual pe 10 octombrie. Prin această lege se dorește încurajarea producției agricole naționale pentru consumatorii români, precum și pentru comercianți; de asemenea, se dorește îmbunătățirea statutului producătorului român în lanțul alimentar scurt și încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone și de produse tradiționale.

 

2019 – Demiterea Guvernului Viorica Dăncilă

Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis de Parlamentul României în urma unei moțiuni de cenzură intitulată Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgență! inițiată de 237 de parlamentari PNL, USR, PMP, PRO România, ALDE, UDMR, minorități naționale, împotriva guvernului Dăncilă. Moțiunea a fost adoptată de Parlament cu 238 de voturi „pentru”; numărul necesar pentru adoptarea moțiunii fiind de 233 de voturi.

2020 – A încetat din viață Liviu Grăsoiu (26 mai 1943, București – 10 octombrie 2020)

Istoric și critic literar; publicist și jurnalist de radio și de televiziune; autor de scenarii radiofonice și de film

2021 – A încetat din viață Cornel Drăgușin (26 martie 1926, București – 10 octombrie 2021, București)

Antrenor de fotbal, care a îndeplinit funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a României (1975–1976), dar și al reprezentativelor din Iraq și Siria

2021 – A încetat din viață Sergiu Pavel Dan (27 iunie 1936, Blaj – 10 octombrie 2021)

Critic și istoric literar, eseist, publicist, traducător și profesor universitar; fiul prozatorului Pavel Dan

2022 – A încetat din viață Doru Ana (28 februarie 1954, București – 10 octombrie 2022)

Actor de teatru și film, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi

----------

*Ediție revizuită și adăugită