28 Iunie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Anexarea de URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța – dezarmarea unor soldați români

 

1358 – Primul privilegiu comercial cunoscut, acordat negustorilor brașoveni pentru Țara Românească

Ludovic I de Anjou, regele Ungariei, a acordat negustorilor brașoveni liberă trecere pentru negoțul lor cu Țara Românească: „să puteți trece slobod și netulburat cu mărfurile voastre și orice fel de lucruri, între Buzău și Prahova, adică din locul în care se varsă în Dunăre rîul numit Ialomița (Iloncha) pînă în locul unde se varsă, de asemenea, în Dunăre rîul numit Siret, și să nu vă poată opri nimeni pe nedrept în această trecere a voastră“. S-a confirmat astfel existența unui drum comercial care pornea din Transilvania pe Valea Prahovei și pe Valea Buzăului spre Dunăre. Istoricul Vasile Pârvan, îl numește Drumul mare de plai și apreciază că e „o cale străveche pe care s-au scurs cu circa șapte secole după Hristos locuitori din ambele părți ale Carpaților“. În Țara Bârsei și Muntenia, ruta se numea Drumul Brăilei, în schimb, în porturile dunărene i se spunea Drumul Brașovului și reprezenta porțiunea finală a marelui drum continental ce lega Buda de Dunăre și Marea Neagră. Privilegiul din 1358 pomenește și care era ruta acestui drum: Brașov–Rucăr–Câmpulung–Târgoviște–Gura Ialomiței–Brăila. Altă variantă era: Brașov–Timișul de Jos–Predeal–Valea Prahovei–Valea Ialomiței–Brăila. Aceste axe principale aveau ca deviație secundară Drumul Teleajenului, denumit de istoricul Cezar Popescu Drumul cel mare al Brașovului: Calea Zizinului–Tabla Buții–Vălenii de Munte–Bucov–Gherghița–Orașul de Floci–Brăila.

1529 – A încetat din viață Domnița Maria (? – 28 iunie 1529, Suceava)

Prima soție a voievodului Moldovei, Petru Rareș; este înmormântată la Mănăstirea Putna.

1581 – A ieșit de sub tipar Evanghelia cu învățătură sau Cazania a II-a

Carte de cult și de învățătură creștină, a fost ultima și cea mai de seamă carte românească tipărită de diaconul Coresi.

Din această scriere, care a avut o largă circulație în epoca veche, s-au păstrat nouă exemplare.

Mai mult: Coresi, Evanghelie cu învățătură, Brașov, 1581 [Tipărituri vechi românești]

1686 – Tratatul Hallerian de la Viena

Tratat prin care Transilvania a fost nevoită să intre sub protecția Vienei, care l-a recunoscut drept principe pe Mihai Apafi al II-lea. Eforturile diplomatice ale Vienei pentru ocuparea Transilvaniei au început în primăvara anului 1685, cu misiunea iezuitului Antide Dunod, însărcinat să realizeze o alianță antiotomană între Transilvania și Țara Românească, sub protecția împăratului. Întâmpinat cu reticență de nobilimea transilvăneană, care a înțeles adevăratul scop al lui Dunod, iezuitul a fost forțat să spună cât se poate de clar scopul misiunii sale: „Nolentes volentes, proteget vos Sua Majestas” (Vreți nu vreți, veți fi protejați de Maiestatea Sa).

Principele Transilvaniei, Mihail Apafi, a încercat să contrabalanseze ofensiva Vienei prin păstrarea relațiilor cu Poarta și prin încheierea unei alianțe cu Țara Românească. Nemulțumiți de mersul anevoios al negocierilor, în toamna anului 1685, austriecii au trimis primele trupe pe teritoriul Transilvaniei, iar Dunod i-a cerut dietei de la Alba Iulia să rupă toate legăturile cu turcii și polonezii. În anul următor, o nouă armată imperială a pătruns pe teritoriul Transilvaniei și a învins trupele trimise să o oprească. În aceste condiții, reprezentanții stărilor din Transilvania au semnat Tratatul Hallerian (după numele diplomatului austriac care a impus termenii tratativelor), prin care provincia a fost silită să accepte protecția împăratului austriac și să îi cedeze acestuia cetățile Chioar, Hust, Gurghiu și Brașov. Tratatul cuprindea 21 de prevederi. Primul punct preciza că împăratul a luat Transilvania sub protecția sa, locuitorii obligându-se să lupte cu imperialii contra otomanilor. Al doilea punct prevedea că teritoriile luate de la otomani urmau să revină celor care le ocupau. Prin punctul 19 se impuneau garnizoane imperiale la Deva și Cluj, drept garanție pentru respectarea tratatului prin care vechile legături cu Poarta erau înlocuite cu suzeranitatea împăratului de la Viena.

1848 – Revoluția de la 1848 în Țara Românească – Intervenția Imperiului Rus

La 28 iunie 1848, armata Rusiei țariste a ocupat orașul Iași și a cerut oficial intervenția Imperiului otoman, care l-a trimis pe Soliman pașa cu o armată. Forțele reacționare au răspândit zvonul că armata țaristă intrase în Muntenia. Guvernul provizoriu din Țara Românească a părăsit în grabă Bucureștiul, retrăgându-se la Târgoviște. Dorința populară în favoarea revoluției, a adus guvernul înapoi la București.

1871 – S-a născut Ion D. Berindey

28 iunie 1871, București – 29 septembrie 1928, București

Arhitect și urbanist. A frecventat pentru scurtă vreme cursurile Școlii de poduri și șosele, apoi a plecat la Paris, unde a frecventat cursurile arhitectului Duray. A urmat Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, Secția de Arhitectură, avându-i profesori pe Charles Girault, Honoré Daumet, Pierre Esquié (1889–1897). Cu diploma de arhitect oferită de guvernul francez, s-a întors în țară în același an și a devenit unul din promotorii proeminenți ai stilului arhitectural neo-românesc. A fost arhitect-șef al Serviciului Tehnic al Ministerului Afacerilor Interne, a fost ales vicepreședinte al Societății Arhitecților din București, i-a fost încredințată direcțiunea Expoziției Generale Române din 1906, fiind numit inspector general al lucrărilor din Câmpul Filaretului, când a fost înființat și Parcul Carol I. Pentru Expoziția Generală Română din 1906, a proiectat Pavilionul Casei Staadecker și Pavilionul Comisiunii Europene a Dunării. Numeroase clădiri de patrimoniu din București au fost proiectate de Berindey, care a fost unul dintre cei mai prolifici și faimoși arhitecți români din prima jumătate a secolului al 20-lea: Palatul Culturii din Iași, Palatul Cantacuzino – actualul Muzeu Național „George Enescu”, Casa Assan din Piața Lahovary, Casa Ion Kalinderu, Vila Amiral Vasile Urseanu – acum Observatorul Astronomic, Hipodromul de la Băneasa etc.

1873 – A încetat din viață Andrei Șaguna (20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809– 28 iunie 1873)

Mitropolit ortodox al Transilvaniei; militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania; fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov; membru de onoare al Academiei Române.

 

Ziua Ziaristului Român

Organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, care a ales data de 28 iunie ca fiind emblematică pentru importanța pe care ar trebui să o aibă profesia de jurnalist în România, ziua în care Mihai Eminescu, la momentul acela, cea mai puternică voce publică a fost scos cu forța din viața publică și băgat în cămașa de forță. A fost ziua în care, practic, presa a fost arestată. Este o zi de reculegere și reflecție asupra propriei meniri profesionale și a propriei istorii, deoarece – istoria a dovedit-o – presa poate fi arestată.

1883 – Arestarea și internarea lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a fost arestat la Baia Mitrașevschi și internat la spitalul doctorului Alexandru A. Suțu.

Lui Mihai Eminescu i s-a pus diagnosticul de nebun în vara lui 1883 pentru că încurca planurile secrete de alianță ale Regelui Carol I și ale elitei politice conservatoare și liberală, cu Austro-Ungaria și Germania. Eminescu, ca redactor șef la Timpul, publicația conservatorilor români, milita deschis împotriva unei alianțe cu Viena și pentru unirea Transilvaniei cu România, fiind implicat activ în conducerea Societății secrete Carpații, care se înarma pe ascuns și acționa pentru un război de eliberare în Ardeal. „Mai potoliți-l pe Eminescu!” – acesta a fost mesajul junimistului P.P. Carp, pe care îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, Titu Maiorescu. Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianță (Austro-Ungaria, Germania si Italia), care a fost incheiat pe 18/30 octombrie 1883. Eminescu trebuia eliminat din presă și viața culturală a țării.

Pentru poetul al cărui geniu era recunoscut de opinia publică, eliminarea din prim planul vieții politico-culturale era dificil de realizat, pur și simplu i s-a înscenat nebunia. În dimineața zilei fatidice de 28 iunie, soția lui Slavici, gazda lui Eminescu, i-a scris lui T. Maiorescu că acesta ar fi înnebunit. În aceeași zi, pe la ora 6:30, însoțit de ing. Simțion (un apropiat de-al său), Maiorescu s-a deplasat la ospiciul privat al doctorului Suțu (Soutzo) și a convenit cu acesta ca Eminescu să fie internat aici, pentru o lună de zile. Pentru a-l atrage în cursă, i-a scris un bilet, chemându-l să-i facă o vizită. Ajuns la Maiorescu, Eminescu a fost trimis, cu o birjă, acasă la ing. Simțion, sub pretextul transmiterii unui bilet. Aici a fost așteptat de haidamacii doctorului Suțu, urcat într-o dubă și dus la ospiciu. „Acolo, nu va mai fi gazetar, ci numai un biet smintit. Planul fusese îndeplinit cu succes. Gazetarul Eminescu era „ocrotit” într-o casă de sănătate”. [C.L. Cernăianu].

Mihai Eminescu – Cel mai bun documentar despre Eminescu, prezentat de Andrei Gheorghe

1888 – S-a născut Paul Teodorescu

Pavel Theodorescu; 28 iunie 1888, Bacău – 17 ianuarie 1981, Mănăstirea Dintr-un Lemn, Vâlcea

General, ministru, membru titular (din 1936) al Academiei de Științe din România, membru corespondent (din 1938) al Academiei Române. A urmat Școala de Infanterie și Academia Militară Saint-Cyr din Franța, unde a fost coleg cu Charles de Gaulle. Arhivele rețin faptul că geniul militar, care avea să fie viitorul lider al Franței, a fost întrecut la studii doar de românul Paul Teodorescu. A fost, pe rând sublocotenent (1908), locotenent, căpitan, maior, locotenent-colonel, colonel, general de brigadă, general de divizie (1940). A fost comandant al Academiei Militare din București, Subsecretar de Stat la Ministerul Apărării Naționale, Ministrul Aerului, Marină în patru guverne consecutive, atașat militar la Lisabona, Madrid și Londra, dar și posesor al brevetului nr. 50 de ascensiune pe Mont Blanc. A fost distins cu titlul de membru al Legiunii de onoare din Franța. Deposedat de regimul comunist de casa din Domenii, după o decadă de muncă silnică la Canal, a trăit până spre sfârșitul anilor ’60 într-un subsol, ajutat de familie și de pensia fostei sale guvernante. Pregătindu-și în 1968 vizita în România, Președintele De Gaulle a cerut să-și vadă fostul coleg. În câteva zile regimul i-a repartizat Generalului Teodorescu un apartament în Drumul Taberei și i-a instituit o pensie…

1901 – S-a născut Grigore Ghidionescu

28 iunie 1901, Geneva, Elveția – 12 februarie 1968, București

Compozitor, pianist. Studiile muzicale le-a început la Școala de Muzică din Geneva (1911, Pian), continuând la Conservatorul din București (1916–1917) cu Teophil Demetriescu și la Cluj Napoca (1926–1927) cu Ilie Sibianu și Marțian Negrea. A urmat cursuri de perfecționare la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din București cu Theodor Rogalski și Constantin Bugeanu. A urmat și Facultatea de Drept din Cluj, obținând titlul de Doctor în Științe economice și politice (1930). A fost pianist-concertist de muzică de cameră în Cluj și București. A susținut numeroase concerte-medalion cu lucrări proprii. A activat ca funcționar administrativ (șef de secție) la diverse instituții publice din Cluj și București. A fost distins cu Premiul II (medalia de argint) la Internationaler Wettbewerb din Budapesta (1928) și Mențiunea I la Premiul național de compoziție „George Enescu” din București (1943). A scris piese orchestrale pentru muzică de filme documentare și pentru jurnale cinematografice. A compus muzică vocal-simfonică: Zamolxe, Amintirile pământului; muzică de cameră: Legendă românească pentru vioară și pian, Nocturnă pentru vioară, violoncel și pian, Sextet pentru suflători și pian; muzică de pian: Mică suită pentru pian, Sonata nr. 1 pentru pian, Baladă pentru pian; muzică vocală: Doină, Cântec de leagăn, 6 Lieduri pe versuri de Mihai Beniuc etc.

1912 – S-a născut Elisabeta Rizea

28 iunie 1912, Domnești, Argeș – 6 octombrie 2003, Pitești

Eroină a luptei anticomuniste din România, nepoată a liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1948. A fost arestată și torturată de autoritățile comuniste în 1952 și 1961. Vina ei a fost că i-a ajutat cu hrană și informații pe cei din munți, că i-a tăinuit pe cei care se grupaseră în jurul anticomuniștilor, colonelul Gheorghe Arsenescu și locotenentul Toma Arnăuțoiu. Gheorghe Rizea, soțul ei, se afla și el printre cei cunoscuți drept Haiducii Muscelului. Grupul se formase în 1947 și avea în componență „mari industriași și proprietari de fabrici și mori, avocați, foști deputați și ofițeri deblocați care s-au înarmat și au depus jurământul în fața starețului Pimen Bărbierul cu mâna pe cruce și cu cealaltă pe carabină”, după cum se specifică în fondul Tribunalului Militar București în dosarul lor. A executat 12 ani de închisoare la Pitești și Jilava.

Elisabeta Rizea – Viteaza din Nucșoara

1916 – A încetat din viață Ștefan Luchian (1/13 februarie 1868 – 28 iunie 1916)

Pictor, supranumit poetul plastic al florilor; membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

1919 – Semnarea Tratatului de la Versailles

A fost un tratat de pace, creat ca rezultat al negocierilor de 6 luni purtate la Conferința de Pace de la Paris din 1919, care a dus la încheierea oficială a primului război mondial între forțele Aliaților (Franța, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) și cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria). Tratatul este urmarea armistițiului semnat la 11 noiembrie 1918, în pădurea din Compiègne, ce a pus punct luptelor, fiind semnat la 28 iunie 1919. Tratatul a fost ratificat de către Liga Națiunilor la 10 ianuarie 1920, iar de România la 14 septembrie 1920. Privitor la România, Tratatul prevedea încetarea tuturor drepturilor, titlurilor, privilegiilor de orice natură asupra cablului Constanța–Istanbul, care a intrat în posesia României. Germania era obligată să renunțe la Tratatul de la București din 24 aprilie/7 mai 1918. În problema Dunării, Tratatul prevedea menținerea Comisiei Europene a Dunării și înființarea pentru traseul Brăila–Delta Dunării până la Marea Neagră a unei Comisii Internaționale a Dunării.

1919 – S-a născut I.D. Sîrbu

Sîrbu Desideriu; 28 iunie 1919, Petrila, Hunedoara – 17 septembrie 1989, Craiova

Prozator, eseist, dramaturg, filozof, publicist și romancier. Născut în familia unui miner, a urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj. În anii ’40 a activat în Cercul Literar de la Sibiu, ca membru fondator, iar în 1947, a devenit cel mai tânăr conferențiar universitar din țară, dar a fost scos din Universitate, epurat de noua orânduire, care îl considera un „filosof cu idei reacționare”. Motivul real se pare că a fost refuzul unui denunț abominabil împotriva mentorului său, Lucian Blaga, care în acel moment îi conducea teza de doctorat. A fost profesor în învățământul liceal, redactor la revista Teatru, apoi la Revista de pedagogie în București. Datorită unei presupuse colaborări cu revoluționarii maghiari în 1956, a fost arestat și condamnat politic la șapte ani de închisoare. Din 1964, i s-a stabilit domiciliul obligatoriu la Craiova; s-a angajat secretar literar la Teatrul Național, sub supravegherea Securității locale și centrale. A publicat, după o lungă perioadă de interdicție, piese de teatru: La o piatră de hotar, Arca bunei speranțe, Întoarcerea tatălui risipitor, Sâmbăta amăgirilor, A doua față a medaliei; povestiri: Șoarecele B. și alte povestiri, Povestiri Petrilene și două romane pentru copii. Dupa 1989 cărțile sale au provocat o adevărată emoție în rândul intelectualilor români și au constituit exemple de literatură de sertar. Un rol semnificativ în promovarea operei sale l-a avut soția, Elisabeta Sîrbu, modelul personajului Limpi din romanul Adio Europa. Victor Petrini, personajul principal al romanului lui Marin Preda Cel mai iubit dintre pământeni, pare a fi modelat în parte după I.D. Sîrbu. S-au publicat postum romanele: Adio, Europa! – un roman alegoric, De ce plânge mama? – roman pentru copii, Dansul ursului – roman pentru copii și bătrâni, Lupul și catedrala – roman distopic.

1920 – Relații diplomatice România – Finlanda

România a recunoscut independența Finlandei la 8 aprilie 1920. Relațiile diplomatice dintre România și Finlanda au fost stabilite, la rang de legație, la 28 iunie 1920 și ridicate la rang de ambasadă la 1 august 1963.

1922 – S-a născut Marcel Guguianu

28 iunie 1922, Bârlad, Vaslui – 12 iunie 2012, București

Sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1956. A frecventat cursurile și lucrările Școlii de belle arte din București (1941–1945), la clasa lui Corneliu Medrea. A funcționat ca profesor de desen și caligrafie la școli din Bârlad: Liceul „Gh. Roșca Codreanu”, Liceul Comercial de băieți, Liceul Industrial de băieți. Între 1954–1956 a lucrat la Iași, ocupându-se cu restaurarea unor monumente istorice din Iași și din Bârlad. Din 1948 a participat cu lucrări de sculptură la expozițiile anuale și bienale. S-a mutat în București în 1956. A participat la expozițiile din Budapesta, Odense, Roma, San Marino, Napoli, Aradjelovač, Belgrad, Montpellier, Paris, Sao Paolo, New York, Ankara, Mali, Washington, Sevilla, Miami. A fost membru al Diviziei Culturale a Băncii Mondiale. A avut numeroase expoziții personale în țară, dar și în Danemarca, Italia, Franța, SUA etc. S-a creat o colecție muzeală, care-i poartă numele, la Contess Madelaine din New York și Fundația „Marcel Guguianu”.

Biografie ilustrată: Guguianu Marcel [Artindex]

1923 – Legea proprietății literare și artistice

Legea nr 126/28 iunie 1923 asupra proprietății literare și artistice proclama principiul respectării și garantării proprietății creațiilor intelectuale.

1928 – Congresul al IV-lea al Partidului Comunist Român

A avut loc la Ciuguev, lângă Harkov, URSS. Membrii Congresului l-au desemnat ca secretar general pe Vitali Holestenko (Barbu), membru al Partidului Comunist Ucrainean. În anul 1923, Partidul Comunist și-a însușit teza Cominformului în problema națională și a dreptului la autodeterminare, adoptând o rezoluție sugerată de Buharin, care a rămas în vigoare în întreaga epocă interbelică; conform acestei rezoluții, adoptate în timpul când secretar general era Gheorghe Cristescu, România era declarată un stat multinațional, „o creație artificială a imperialismului apusean”. Ca urmare, rezoluțiile partidului au menționat continuu dreptul națiunilor conlocuitoare la autodeterminare „până la completa separare de statul existent în prezent”. Reunirea Basarabiei cu țara nu a fost niciodată recunoscută. La acest congres, s-a adoptat și teza reunirii Bucovinei cu Ucraina.

1928 – S-a născut Paul Urmuzescu

28 iunie 1928, București – 19 februarie 2018, București

Compozitor și regizor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București și a lucrat ca inginer de sunet și redactor la Radiodifuziunea Română. Apoi, până în 1979 a condus departamentul muzical al programelor de divertisment și a fost producător la Televiziunea Română. A fost director muzical la prima ediție a Festivalului Internațional Cerbul de Aur din Brașov. A semnat regia muzicală pentru multe producții la Teatrul Național Radiofonic și la Teatrul Masca din București. A compus lucrări simfonice, muzică electronică, muzicaluri, o operă, muzică de film, de teatru radiofonic și de teatru, muzică pentru filme de desene animate și pentru teatrul de păpuși. Din lucrările sale: Titanic Vals, Inscripție la hora unirii, Zborul păsării măiastre, Florile iubirii, Eminescu, Simfonia nr. 1, Simfonia nr. 2, Albă ca Zăpada, Bagatela pentru trio de flaut, Boite a Musique pentru harpă, Eseuri muzicale (A, B, C).

Paul Urmuzescu / Vlaicu Bîrna – Marea cântă • Ilinca Cerbacev

1936 – S-a născut Eva Behring

28 iunie 1936, Stettin/Szczecin, Polonia – 26 ianuarie 2004, Berlin

Istoric literar, specialistă germană în domeniul literaturii române, profesoară universitară. A absolvit Facultatea de Limba Română a Universității București în 1961, având profesori, printre alții, pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti. Și-a luat Doctoratul în Filologie cu lucrarea Lirica de dragoste a lui Mihai Eminescu în lumina imaginilor și metaforelor sale. Din lucrările sale: Rumänische Schriftsteller im Exil: 1945–1989 (Scriitori români din exil: 1945–1989), Die Tanzende Katze: Rumänische Erzähler Des 20. Jahrhunderts, Rumanische Literaturgeschichte: Von den Anfangen bis zur Gegenwart, Konstanz, Reinventând Europa (coautor), Rumänien und die deutsche Klassik etc.

1938 – S-a născut Rodica Braga

Rodica Besoiu; 28 iunie 1938, Alba Iulia – 18 august 2022, Sibiu

Scriitoare, membră (din 1979) a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu. A urmat Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, După absolvire a fost profesoară de Limba și literatura română și bibliograf la biblioteca Institutului Pedagogic din Baia Mare. Din 1970 s-a stabilit la Sibiu. A fost căsătorită cu criticul și istoricul literar Mircea Braga, având împreună doi copii. A debutat literar în anul 1971, în revista Tribuna, iar în anul 1972 a debutat editorial cu volumul de schițe și nuvele, Sângele alb al pietrelor. A scris și publicat romane: Nisipul memoriei (Premiul pentru debut acordat de filiala Sibiu a USR, 1978), Dincolo de dragoste, Singurătatea pământului, Fluturele negru, Și va fi ziua a opta…, Adagio (Premiul Cartea Anului 2007 al filialei Sibiu USR), Vară de sidef; schițe, nuvele, parabole: Eternități de o clipă, Commentarius perpetuus (2 vol., în colaborare cu Mircea Ivănescu), Anul 2000 – simple exerciții de sinceritate; volume de poezie: Neliniștea cuvintelor, A doua neliniște, Stacojiu, Visul bufniței, Făptura de raze, Umbra din cuvânt, Trupul de fum al zilei, Sabie de lumină, Poeme în mi bemol; cărți pentru copii: Prietenii lui Arthur (Premiul național pentru creație literară pentru copii, 1986), Împăratul-vrăjitor sau Poveste cu un lup alb etc. A primit Premiul Opera Omnia, acordat de USR Filiala Sibiu (2005).

1940 – Anexarea Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța de URSS

Răspunsul Guvernul României, în urma notelor ultimative nefiind cel așteptat, în noaptea de 27/28 iunie 1940, guvernul sovietic a trimis Guvernului României o a doua notă ultimativă:

„Guvernul URSS consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primește propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicație a domnului Davidescu, propune:

În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești.

Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de Nord a Bucovinei.

În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinau, Cetatea Albă.

Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

Să numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și al URSS, cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menționată nu mai târziu de 28 iunie, ora 12:00 ziua (ora Moscovei).”

În această notă nu se mai discuta de frontierele dintre cele două țări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei și Bucovinei de către armata română. Prins într-un clește și abandonat de aliații tradiționali, Guvernul României a luat una dintre cele mai discutabile decizii, care va avea consecințe nefaste pentru milioane de români și va pecetlui soarta țării pentru următoarea jumătate de secol. La ora 11:00, Gheorghe Davidescu i-a comunicat lui Molotov:

„Guvernul român, pentru a evita gravele urmări ce le-ar avea recurgerea la forță și deschiderea ostilităților în această parte a Europei, se vede silit să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic”.

Pentru armata română a început umilinţa retragerii fără un foc de armă de la hotarele întemeiate de Muşatini şi, în acelaşi timp, calvarul. Pentru că bandele de cazaci şi trupele regulate ale Armatei Roşii nu au respectat nici măcar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hărţuind trenurile regimentare, batjocorind, în scopul provocării, ofiţerii şi trupa. Şi nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră impusă tot de Moscova, depăşind-o şi înaintând pas cu pas în adâncimea teritoriului. Ocuparea Basarabiei, a nordului Bucovinei, a fost însoțită și de ocuparea abuzivă a ținutului Herța, parte integrantă a Vechiului Regat.

28 iunie 1940. Rusia Sovietică anexează Basarabia și Bucovina de Nord

Prin ceea ce poate fi numit Dictatul de la Moscova, România a pierdut un teritoriu de 50.762 kmp, cu o populație de 3,9 milioane de locuitori. Nordul Bucovinei, ținutul Herța, părțile de nord și de sud ale Basarabiei au fost încorporate RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei a fost unit cu o parte a RSSA Moldovenești, din stânga Nistrului (cealaltă parte a fost și ea integrată Ucrainei) și au format RSS Moldovenească (2 august 1940).

Aceste evenimente s-au petrecut în context geopolitic mai larg, în care, prin pactul expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră, în mod imperialist, sferele de influență teritorială în Europa Răsăriteană

Ocuparea Basarabiei de către URSS – 28 iunie 1940

1940 – S-a născut Petru Gherghel

28 iunie 1940, Gherăești, Neamț

Cleric romano-catolic român, care a condus timp de peste 40 de ani Episcopia Romano-Catolică de Iași mai întâi ca administrator apostolic și apoi ca episcop (1990–2019). A urmat Seminarul Catolic din Iași, în 1965 fiind hirotonit preot la Alba Iulia. A activat ca vicar parohial în Barticești și Rădăuți, a fost numit profesor de Teologie morală la Seminarul Catolic „Sf. Iosif” din Iași, iar în martie 1975 a fost numit rector al Seminarului. A fost numit provicar (administrator apostolic), al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București (februarie 1978–martie 1990). În timpul păstoririi sale, s-au ridicat biserici, moderna clădire a Seminarului din Iași, s-au deschis parohii noi, au fost hirotoniți aproape 150 de preoți, au fost trimiși mai mulți preoți la studii în străinătate etc. În 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a ales și numit Episcop de Iași. A fost reorganizată Dieceza de Iași și și-au reluat activitatea sau au apărut numeroase instituții bisericești: Curia Diecezană, Tribunalul Bisericesc, Consiliul Prezbiteral, Comisia pentru Cler, Comisia Liturgică, Comisia Biblică, Departamentul de Istorie a Bisericii Catolice din Moldova, Oficiul Diecezan pentru Cateheză, Centrul Misionar Diecezan etc. S-a reluat învățământul religios în școli. S-au înființat Seminarul Teologic Liceal din Iași, Liceul Catolic „Sf. Iosif” din Bacău, Colegiul Sanitar, Școala de Cântăreți Bisericești, Școala Postliceală „Fericitul Ieremia” din Iași etc. Din anul universitar 2002–2003, în învățământul universitar din România, a început să funcționeze o nouă facultate în cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași: Facultatea de Teologie Romano-Catolică, cu trei secții, cu dublă specializare: Teologie romano-catolică didactică–Asistență socială; Teologie romano-catolică didactică–Limba și literatura română; Teologie romano-catolică didactică–Limbi și literaturi străine (engleză). A fost decorat în decembrie 2000 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Ofițer.

1942 – S-a născut Olga Morărescu Mărginean

Olga Melania Morărescu; 28 iunie 1942, Craiova

Artist plastic. În 1963 a absolvit Facultatea de Desen la Insitutul Pedagogic al Universității București, avându-i profesori pe Grigore Spirescu și Viorel Mărginean, cel care i-a devenit ulterior soț. În 1982 a absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei, secția Desen-Muzeologie, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, profesorii săi fiind: Vasile Drăguț, Radu Florescu, Răzvan Theodorescu. Din 1963 este profesoară de arte în București și autoare de studii și referate științifice. Artista a participat la multiple expoziții colective și individuale iar lucrările sale fac parte din colecții private din țară și străinătate și din colecții de stat: Muzeul de artă contemporană Galați, Muzeul de artă Tulcea, Muzeul de artă Târgul Mureș, Palatul Parlamentului, Palatului Cercului Militar București etc.

Imagini: Olga Morărescu Mărginean [WikArt]

1943 – S-a născut Dan Perianu

Dan Corneliu Ion Marius Perianu; 28 iunie 1943, Oravița – 27 august 2019, Reșița

Inginer, un neobosit cercetător al istoriei industriei reșițene și al patrimoniului cultural industrial din zona Banatului Montan. A urmat Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timişoara, Secţia Maşini Termice pe care a absolvit-o în 1965. Din acelaşi an a lucrat neîntrerupt la Uzina de Construcţii de Maşini Reşiţa, fiind şef al Serviciului de Organizare a Producţiei, şef al Compartimentul Patrimoniu, secretar al Consiliului de Administraţie al UCMR, şi, în ultimii ani, până la pensionare (2007), consilier al directorului general al societăţii. Pasionat de istorie, de cultură în general, a fost autor de cărți și articole despre istoria uzinelor din Reșița, despre locomotive cu aburi, despre căile ferate bănățene și nu numai, colaborator foarte activ al conferintelor organizate în cadrul Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și a Bibliotecii Germane „Alexander Tietz”, mare meloman, iubitor al muzicii de operă, mare patriot bănățean și reșițean. Din volumele publicate: Istoria uzinelor din Reşiţa, 1771–1996, Istoria locomotivelor şi a căilor ferate din Banatul Montan, Contribuție la istoricul metalurgiei în Banat. Aniversări 2002, Personalităţi ale culturii tehnice şi industriale din Banatul Montan. Dicționar etc.

1944 – S-a născut Ion D. Ion

28 iunie 1944, Poiana, Dâmbovița – 30 ianuarie 2014

Pictor. A urmat un liceu de artă în București, fiind coleg cu Sorin Dumitrescu. A făcut ucenicie în pictura bisericească încă de pe vremea liceului, când a lucrat la mănăstirea Văratec. După absolvirea la București a Școlii de Arte Frumoase, tânărul artist plastic s-a dedicat picturii bisericești, activitate în care a obținut și atestat. A pictat în bisericile: Ciocman și Sânmihaiu Almașului (Sălaj), Tur, Boghiș, Homorodu de Jos, Vama (Satu Mare) și Popești (Bihor). Prin anii ’70 a ajuns în Țara Oașului unde a pictat Biserica din Tur. A îndrăgit atât de mult zona încât s-a stabilit pe aceste meleaguri. El a fost inițiatorul expozițiilor de artă plastică la Muzeul Țării Oașului din Negrești-Oaș, contribuind la constituirea grupării pictorilor negreșteni și realizarea expozițiilor Art Bunavestire. De a lungul activității sale profesionale a expus lucrări de pictură în județul natal, Dâmbovița, la Baia Mare, Negrești-Oaș, București, Sighetu Marmației, Timișoara, Târgoviște etc., dar și în străinătate în Franța și Polonia. A realizat și lucrări de artă monumentală în biserici din țară, dar și din Serbia.

Biografie ilustrată: Ion D. Ion, un pictor profund original care rămâne în sufletul Ţării Oaşului de Vasile Andreica [Informația zilei]

1951 – S-a născut Virgil Mihaiu

28 iunie 1951, Cluj

Scriitor, poet, eseist, jazzolog, promotor cultural, profesor universitar, diplomat. În 1974 a absolvit secția Engleză-Germană/facultativ Spaniolă-Portugheză la Facultatea de Litere a Universității Clujene. A fost membru al redacției revistei de cultură Echinox. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România în 1981. Din 1993 a fost membru de onoare al Asociației Criticilor de Jazz din Statele Unite (JJA). În 1994 a fondat Jazzographics, primul grup de jazz-poetry româno-britanic, împreună cu muzicienii Alan Tomlinson, Harry Tavitian și Corneliu Stroe. A aderat la PEN-Club România, a fondat Cursul de Estetica Jazzului la Academia de Muzică din Cluj, devenind primul est-european cooptat în redacția revistei-pivot a jazzului mondial, Down Beat, Chicago, și membru al Societății „F. Scott Fitzgerald”, New York. A fost primul director al Institutului Cultural Român din Lisabona (2006–2012) și ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia. Dintre volumele publicate: Legea conservării adolescenței, Suedia și alte stări de spirit, Cutia de rezonanță, Jazzorelief, Jazzografii pentru îmblânzit saxofoniste, Aur din coama Ariadnei, Lusoromână punte de vânt.

1954 – S-a născut Vasile Iova

28 iunie 1954, Râpa, Bihor – 9 aprilie 2020, Arad

Interpret de muzică populară, profesor. A absolvit Liceul Pedagogic din Oradea și Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. S-a stabilit în Arad, unde a fost profesor de Muzică la mai multe instituții de învățământ. A colaborat cu formații și interpreți de valoare, dar în memoria iubitorilor de gen a rămas mai ales cu duetele realizate alături de cântărețul arădean Ghiță Baciu. În repertoriul său figurau piese cunoscute, precum: Târnăviță, târnăviță, Mândruță cu casa-n colț, Până-i lumea n-oi muri, Din Țara Crișurilor, Mult mă judecă lumea etc.

Vasile Iova – Pică frunza din păduri

1954 – S-a născut Mircea Rusu

28 iunie 1954, Săcele

Actor de film, radio, teatru, televiziune și voce. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1986, la clasa Ion Cojar. A jucat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, în rolurile titulare din Troilus și Cresida de William Shakespeare, Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri; Teatrul Național Arad – Nae Girimea din D’ale carnavalului de I.L. Caragiale; Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște – Eduard Damson în Darul Gorgonei de Peter Shaffer; Teatrul Levant București – Axel în Pelicanul de August Strindberg; Teatrul Metropolis București – Azilul de noapte de Maxim Gorki, Teatrul descompus de Matei Vișniec; Teatrul „Bulandra” București – Laertes în Hamlet de William Shakespeare, Richard în Totul în grădină de Edward Albee; la Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, unde a realizat cele mai multe roluri, fiind în prezent director general adjunct al teatrului. A jucat în spectacole TV și filme: Șarpele (1996, debut) Detectiv fără voie, Ambasadori, căutăm patrie, Black Sea, My friend Christi, Renovare, Iubire elenă, Trei zile până la Crăciun, Kira Kiralina, Cine a ucis Craciunul?.

Stare de fapt (1995) • Regia Stere Gulea. Cu: Oana Pellea, Mircea Rusu, Dan Condurache, Răzvan Vasilescu, Șerban Celea, Luminița Gheorghiu, Mara Grigore, Cornel Scripcaru, Silviu Stănculescu

1959 – S-a născut Alex Leo Șerban

28 iunie 1959, București – 8 aprilie 2011, București

Critic de film, eseist, prozator, traducător și artist vizual. A absolvit Facultatea de Limbi și literaturi străine din cadrul Universității din București în 1983, fiind apoi bursier al Ministerului Culturii franceze (1992), International Visitor în SUA (1996) și bursier GE/NEC (2003–2004). A predat un curs pentru masteranzi la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. A debutat în 1976 cu un poem în Chicago Review, SUA. Începând cu 1982 a fost prezent (cu eseuri, poezie, proză, traduceri) în majoritatea publicațiilor culturale românești: Secolul 20, România literară, Luceafărul, Contrapunct, Litere, Arte & Idei, Lettre internationale, Idea etc. și în câteva străine: Cahiers du cinema, Cover Magazine, Film Comment. A colaborat la Elle, Idei în dialog, Libertatea, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Ziarul de duminică, LiterNet. A fost realizator și moderator al emisiunii Fotograme de pe TVR Cultural, conferențiar la Lincoln Center, la Universitățile Umea, Humboldt, Pittsburgh și la Teatrul Național din București, a prezentat Retrospectiva Lucian Pintilie de la Londra (2004), a curatoriat și prezentat Festivalul de film românesc Romanian Cinema: A Journey organizat de ICR Londra (2007) și retrospectiva Shining Through a Long, Dark Night de la Lincoln Center (2008).

1962 – S-a născut Anișoara Cușmir-Stanciu

28 iunie 1962, Brăila

Atletă la Clubul Steaua București, a stabilit recorduri mondiale la săritura în lungime în 1982 și 1983, cu 7,15 m și respectiv 7,43 m. În 1984, la Olimpiada de la Los Angeles, a cucerit medalia de aur. A bătut de 6 ori recordul mondial, a fost un fenomen în atletismul românesc, iar săritura ei în lungime care a atins 7,43 metri a devansat toate previziunile vremii. După retragerea din activitatea competițională a devenit antrenoare la Secția de atletism a Clubului Steaua.

1969 – A încetat din viață George Fotino (31 iulie 1896 – 28 iunie 1969)

Jurist și istoric, specializat în istoria dreptului românesc; a luptat în primul război mondial, fiind decorat cu Ordinul Virtutea Militară; membru corespondent al Academiei Române.

1975 – S-a născut Cătălin Badiu

Cătălin Constantin Badiu; 28 iunie 1975, București

Medic specializat în chirurgie cardiovasculară de ultimă generație. După Bacalaureat, a studiat un an la Facultatea de Biochimie din cadrul Universității București. În 1996 a repetat Bacalaureatul la Liceul din Schweinfurt, Bavaria, Germania, fiindcă diploma de liceu din România nu era recunoscută acolo. A urmat cursurile Facultății de Medicină din cadrul Universității „Ludwig Maximilian“ din München (1997–2002). După un an de practică și mai multe examene, în 2004 a obținut Licența de liberă practică. Și-a dat doctoratul în Științe Medicale la Universitatea Tehnică din München. Încă din ianuarie 2004 a activat la Centrul German al Inimii din München, mai întâi ca rezident, apoi specialist, medic primar. Reîntors din Germania după 20 de ani, s-a implicat în dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare. Are la activ peste 1.000 de intervenții pe cord deschis. Din 2015 este medic primar Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul Universitar de Urgență București și colaborator–medic primar Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul Monza.

1977 – „Desființarea” Cenzurii

Plenara CC al PCR a hotarât desființarea cenzurii în forma ei de până atunci, trecând întreaga răspundere pentru conținutul publicațiilor, programelor de radio și tv, redactorilor-șefi, redacțiilor și editurilor, pe lângă care s-a decis constituirea unor consilii de conducere, formate din activiști, specialiști, muncitori. Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor a activat 28 de ani în România, din 1949 până în 1977, când o parte dintre cenzori au fost transferați la Consiliul Culturii și Educației Socialiste, unde și-au continuat activitatea. După desființarea formală a instituției, sistemul cenzurii comuniste a continuat să supravegheze activitatea editorială, atribuții de cenzură având în continuare Uniunea Scriitorilor și Securitatea Statului, iar în vârful acestei ierarhii Secția de Propagandă și Agitație a Partidului Comunist și cenzorul principal al țării, Nicolae Ceaușescu. „[…] numai în comunism, Cenzura a avut caracter instituțional. Instituția ca atare s-a născut în România în 1949 și a fost desființată în 1977. Două precizări: în fond, sub diferite forme, Cenzura a existat și după 1977, cu alte cuvinte, în toate regimurile comuniste; și niciodată instituția n-a fost numită pe numele ei firesc, adică Cenzură” [Nicolae Manolescu].

1982 – Vizita fostului președinte al Statelor Unite, Richard Nixon în România

Richard Nixon a vizitat România în 1967, când era doar candidat la Președinția SUA, în 1969, a revenit în România în calitate oficială, iar în 1971 Nicolae Ceaușescu i-a întors vizita în Statele Unite ale Americii. Fostul președinte american a vizitat în 1982 și alte state ale blocului sovietic. Vizita sa în România, între 28–30 iunie, nu a avut un caracter oficial, având calitatea de invitat personal al președintelui Nicolae Ceaușescu.

Au avut discuții pe subiecte de politică externă. Oficialii Ambasadei SUA la București au declarat că vizita a fost strict privată.

1984 – Nicolae Ceaușescu a fost reales în funcția de Președinte al RSR

1986 – Palatul Pionierilor și Șoimilor Patriei din București

Este amplasat în apropierea Parcului Tineretului, fiind o clădire concepută pe direcția liniilor hexagonului și compusă din 17 corpuri, cu rosturi de tasare între ele, datorate dificultăților geotehnice de teren cu caracteristici specifice luncii Dâmboviței. A fost finalizat în 1985, iar de la 1 septembrie copiii din învățământul preuniversitar au început activitățile educaționale și artistice în noul spațiu.

Pe Ceaușescu îl așteptau cu mic, cu mare, în data de 15 septembrie, la inaugurarea oficială, dar acesta n-a mai apărut… Inaugurarea oficială a fost amânată aproape un an și jumătate, având loc la 28 iunie 1986. În prezent, poartă denumirea Palatul Copiilor.

1987 – S-a născut Bogdan Stancu

28 iunie 1987, Pitești

Fotbalist care evoluează ca atacant. A jucat la FC Argeș, Unirea Urziceni, Steaua București, Galatasaray, Bursaspor, în prezent, la Gençlerbirliği SK. A jucat pentru Steaua București în grupele UEFA Champions League, contabilizând 4 meciuri, și în UEFA Europa League, unde a marcat 6 goluri în 9 meciuri. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru România U21 și România. A debutat în naționala României în 2010, acumulând 53 de participări.

1990 – Guvernul Petre Roman (1) și-a încetat activitatea. S-a instalat Guvernul Petre Roman (2)

Guvernul Petre Roman (1) a fost primul guvern al României după căderea comunismului, condus de Petre Roman, în activitate între 27 decembrie 1989–28 iunie 1990. A luat măsuri privind reorganizarea instituțională a statului; a organizat primele alegeri libere (!) (20 mai 1990); s-a confruntat cu Fenomenul Piața Universității; a fost determinat de Mineriada din iunie 1990 să se remanieze; majoritatea miniștrilor nu s-au regăsit în următorul guvern.

Remaniat într-o formulă complet schimbată, Guvernul Petre Roman (2) a guvernat în perioada 28 iunie 1990–16 octombrie 1991. Avea misiunea să adopte un pachet de măsuri privind mecanismele economiei de piață.

1991 – Ultima sesiune a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER)

S-a desfășurat la Budapesta și au participat Bulgaria, Cehoslovacia, Cuba, Mongolia, Polonia, România, Ungaria, URSS și Vietnam. S-a adoptat Protocolul privind desființarea organizației, hotărâre care a intrat în vigoare la 90 de zile de la ratificarea acestuia. CAER a fost creat la 25 ianuarie 1949, la Varșovia, de către șase țări socialiste: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria și URSS; au mai devenit membre ale CAER: RDG (1950), Mongolia (1962), Cuba (1972), RS Vietnam (1978).

1991 – A fost inaugurată, la București, Casa Americii Latine

În prezent, aici se află sediul Institutului Diplomatic Român.

1993 – Andrei Șerban a demisionat din funcția de director al Teatrului Național București

Andrei Șerban a fost directorul Teatrului Național București între 1990–1993. Unul dintre motivele acestei decizii a fost indiferența factorilor de decizie față de cultură.

1994 – Cererea de suspendare din funcție a președintelui Ion Iliescu

Procedura de suspendare din funcţie a fost folosită o singură dată, în 28 iunie 1994, împotriva Preşedintelui României la acea dată, Ion Iliescu. 167 de parlamentari au depus în Parlamentul României cererea de suspendare din funcție a președintelui Ion Iliescu, invocând încălcarea gravă de către Ion Iliescu a Constituţiei, atunci când a declarat, în aprilie 1994, la Satu Mare, că deciziile judecătoreşti definitive şi irevocabile de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra imobilelor naţionalizate nu au temei legal şi ca atare nu ar trebui executate. Moţiunea a fost respinsă prin votul majorităţii de atunci, PDSR–PUNR–PRM–PSM–PDAR. În paralel cu demersul de suspendare a președintelui, opoziția iniţiase şi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Văcăroiu, şi aceasta fiind respinsă.

2000 – A încetat din viață Adriana Fianu (19 octombrie 1928 – 28 iunie 2000)

Critic literar, memorialistă, personalitate a lumii literare românești; redactor al revistei România literară; executor testamentar al lui Al. Rosetti.

2006 – A încetat din viață Romulus Zaharia (15 februarie 1930 – 28 iunie 2006)

Prozator, reporter, om de film; interzis de autoritățile comuniste, supus unor persecuții fizice și morale, nevoit sǎ plece din țară, împreunǎ cu familia, stabilit în SUA (1988–2003).

2021 – A încetat din viață Florin Condurățeanu (12 martie 1950 – 28 iunie 2021)

Jurnalist; a lucrat atât în presa scrisă, cât și în televiziune, având peste 40 de ani de carieră jurnalistică.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită