11 Noiembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Pronunțarea sentinței în procesul „lotului Iuliu Maniu”

 

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Instituită din 2014, prin adoptarea Legii 150/2014, privind modificarea și completarea OUG nr. 82/2006, pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat. Astfel, după articolul 6, a fost introdus un nou articol, care stipulează că în semn de recunoaștere a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României se instituie Ziua Veteranilor, care se organizează, anual, pe 11 noiembrie, prin grija Ministerului Apărării Naționale. România a sărbătorit pentru prima oară această zi în 2014, alăturându-se astfel Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii și altor state din Europa, care la 11 noiembrie își arată recunoștința pentru militarii întorși din misiuni și își comemorează eroii.

 

1498 – S-a încheiat construirea bisericii Curții Domnești de la Piatra Neamț

Biserica Domnească Sf. Ioan Botezătorul din Piatra Neamț a fost zidită între 15 iulie 1497–11 noiembrie 1498, în stilul moldovenesc constituit în epoca lui Ștefan cel Mare, cu puternice influențe ale arhitecturii gotice (contraforturi, socluri profilate, ancadramente etc.) specifice acestui stil, și reprezintă cel mai valoros edificiu din Complexul Curtea Domnească a lui Ștefan cel Mare. Biserica se remarcă prin forma și stilul rafinat, dar și prin structura interioară aparte. Este unul dintre cele mai bine păstrate monumente dintre ctitoriile Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.

1673 – Bătălia de la Hotin

A făcut parte din Războiul polonez-otoman din 1672–1676. Prezența otomană la Hotin risca să devină permanentă, ceea ce ar fi însemnat pierderea statutului de autonomie a Moldovei. Grigore Ghica, domnul Țării Românești (1672–1673 și 25 decembrie 1683–martie 1684), încă din septembrie 1672, când se afla cu trupele la Liov în campania sultanului, i-a propus lui Jan Sobieski, hatmanul Coroanei polone, o alianță antiotomană. Ștefan Petriceicu (domn în Moldova între 20 august 1672–noiembrie 1673; decembrie 1673–februarie 1674), în iarna 1672/1673, i-a cerut regelui polon Mihail Wisniowiecki organizarea unei campanii antiotomane pe valea Prutului, către Dunăre, iar în aprilie 1673, solul domnului Moldovei, Petru Parcevici, oferea regelui polon cooperarea militară a țărilor române împotriva Porții. În mai 1673, Grigore Ghica cerea polonilor, printr-o solie, să pătrundă cu oștile în Moldova și Țara Românească, promițându-le în sprijin 30.000 de ostași, iar în septembrie a sosit la regele polon o nouă solie românească, solicitând grăbirea expediției militare. Oștile polono lituaniene, conduse de hatmanul Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei între 1674–1696), împreună cu o oaste de cazaci zaporojeni au luptat împotriva a 40.000 de turci, care apărau cetatea. Cetatea Hotinului a fost pierdută de către turci, fiind ocupată de armata polonilor. Deși formal de partea turcilor, domnitorii Ștefan Petriceicu al Moldovei și Grigore I Ghica al Țării Românești au trecut de partea polonezilor, sprijinindu-i în luptă.

1722 – Administrația austriacă a introdus în Oltenia obligativitatea prestării unei zile de clacă săptămânal

După Pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718), Oltenia s-a aflat sub ocupația Imperiului Habsburgic timp de aproape 20 de ani, până la Pacea de la Belgrad (18 septembrie 1739), când administrația imperială a părăsit zona. Instrucțiunile trimise de generalul Konigsegg au modificat regimul clăcii, noua hotărâre impunând tuturor țăranilor fără pământ câte 52 de zile de clacă pe an (o zi pe săptămână). Această hotărâre a reglementat obligațiile de clacă ale țăranilor dependenți până la sfârșitul ocupației austriece în Oltenia. Ea s-a lovit însă de împotrivirea țărănimii.

1784 – Răscoala țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan:

Horea a adresat nobilimii refugiate în Deva un ultimatum, care rezuma ideile politice și sociale ale răscoalei: „Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”. Programul cerea și eliberarea țăranilor arestați, preconiza eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”. După această zi, răscoala s-a întins, ajungând și în părțile Aradului, Maramureșului și Sibiului, la ea participând și țărani sași și maghiari. Pentru a câștiga timp, autoritățile militare și civile au semnat armistiții cu răsculații. Au avut loc lupte grele între răsculați și trupele imperiale, succesul fiind de partea țăranilor.

1845 – S-a născut Vasile Stroescu

11 noiembrie 1845, Trinca, Hotin, România/Edineț, R. Moldova – 13 aprilie 1926, București

Cărturar de frunte, jurist, susținător al învățământului școlar și om politic basarabean, care a promovat cultura națională și a neamului, filantrop și membru de onoare (din 1910) al Academiei Române. A studiat dreptul la Universitățile din Moscova, Sankt Petersburg și Berlin, apoi a călătorit prin Europa și Africa. Licențiat în drept, a fost numit judecător la Tribunalul din Hotin. A fost specialist în drept, dar îl preocupa și istoria, literatura, științele agricole. A moștenit de la părinți mai multe moșii, cu suprafața totală de 25.000 ha, mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi, numeroase conacuri. Toate aceste averi le-a pus în serviciul țării, în folosul țărănimii „pe care a iubit-o, a îndrumat-o și a ajutat-o” [Eugen Holban]. Pământurile le-a dat în arendă țăranilor și a făcut donații cooperativelor agricole și forestiere. Grandioasa sumă de bani, obținută din vânzarea imobilelor, a fost transferată fondurilor caritabile pentru construcția de școli, biserici și spitale în toate provinciile românești – dar mai ales în Ardeal, unde școlile confesionale românești erau amenințate de maghiarizare – pentru sprijinirea instituțiilor culturale, pentru tipărirea cărților, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios. A fost ctitor al bisericilor din Șofrâncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuți, fondator al spitalelor din Trinca și Brătușeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor și școlilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni etc. Drept recompensă pentru actele de binefacere și contribuția la trezirea conștiinței naționale, a fost ales președinte de onoare al Partidului Național Moldovenesc (1917), primul președinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei etc.

1858 – Cel mai scump ziar din lume

Un exemplar al ziarului Zimbrulu și Vulturulu, tipărit în 11 noiembrie 1858 la Iași și expediat la Galați va deveni cel mai scump ziar din lume. Pentru că pachetul respectiv cântărea foarte mult, pe primul ziar s-au aplicat opt timbre din a doua emisiune Cap de bour, cu legenda „PORTO GAZETEI”, pe hârtie azurată, obliterate cu ștampila rotundă IASSY MOLDOVA. Este cea mai celebră francatură compusă, deoarece este formată din cinci mărci în ștaif plus o pereche și un exemplar izolat. Era o marcă specială, destinată exclusiv achitării expedierii unui ziar prin poștă. A costat, atunci, cinci parale. Ajuns la destinație, Zimbrulu și Vulturulu a fost vândut unui librar, colecționar de timbre; numele deținătorilor acestui ziar în secolul al XIX-lea nu este cunoscut, nu există documente care să arate primii proprietari. În 1969, proprietarul de atunci al ziarului l-a prezentat, alături de colecția sa de timbre, la o expoziție mondială organizată la Sofia și a câștigat marele premiu. Ulterior, ziarul a intrat în posesia unui colecționar din Elveția. Exemplarul a fost achiziționat la începutul anului 2007 cu suma de 830.000 euro, în urma unei licitații, de Joseph Hackmey, un colecționar evreu din Londra.

1864 – Codul de procedură penală Cuza

Promulgat de Alexandru Ioan Cuza, „Datu în Bucuresci la unu-spră-dece Noembre, anulu una miiă optu sute șese-deci și patru”. A intrat în vigoare de la 2 decembrie 1864, până la 18 martie 1936.

1874 – S-a născut Constanța Erbiceanu

11 noiembrie 1874, Iași – 20 octombrie 1961, București

Pianistă, profesoară de pian, om de cultură. A fost fiica istoricului academician Constantin Erbiceanu, luând de mică contact cu mișcarea junimistă pe care tatăl ei o găzduia de două ori pe lună, ocazie cu care l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Cu înclinații certe către arta muzicală, a luat primele lecții de pian cu mama sa, iar la 8 ani a început să frecventeze cursurile Conservatorului ieșean. Familia s-a mutat la București, Constanța continuând studiile de muzică sub îndrumarea profesorului și compozitorului Zdzisław Lubicz. În 1893, a fost una dintre primele fete absolvente cu bacalaureat din România. A plecat la Leipzig, pentru a continuat studiile muzicale, unde i-a avut profesori de pian pe Carl Reinecke și pe Johannes Weidenbach care, în 1898, a constatat: „Nu mai am ce să te învăț„, absolvind cu mențiunea „Ehrenvoll” [cu onoare]. A avut loc întâlnirea cu pianistul Moritz Moszkowski, sub tutela căruia a debutat în 1900, în sala de concerte Erard din Paris. În 1904 s-a stabilit la Berlin, unde și-a aprofundat studiile de muzicologie, a urmat cursurile Facultății de Filosofie și susținând, în paralel, o bogată activitate concertistică. A concertat la Londra sub îndrumarea maestrului Moritz Moszkowski, care i-a dedicat Concertul pentru pian și orchestră, s-a împrietenit cu compozitorul german Max Reger. În 1929 era deja pianistă concertistă când a fost numită profesor la Conservatorul din București. A renunțat la concerte și s-a dedicat activității pedagogice, fiind una dintre întemeietoarele școlii pianistice românești, creatoarea „metodei Erbiceanu”. Printre elevii săi s-au numărat Valentin Gheorghiu și Silvia Șerbescu.

1879 – Relații diplomatice România – Bulgaria

La 11/23 noiembrie 1879 s-a înființat agenția diplomatică a Bulgariei la București. Primul agent diplomatic al principatului autonom al Bulgariei, negustorul și bancherul Evlogie Georgiev, și-a prezentat scrisorile de acreditare Principelui Carol I. Merită evidențiat faptul că, în ciuda statutului de vasalitate al Bulgariei față de Imperiul Otoman – Bulgaria fiind principat autonom aflat sub suzeranitatea Porții – autoritățile de la București au purces la întemeierea de reprezentanțe diplomatice în această țară, fără a solicita avizul de aprobare (beratul) sultanului față de acest demers.

1883 – S-a născut Ștefan Ciobanu

11 noiembrie 1883, Talmaza, Tighina, Basarabia, Imperiul Rus/Ștefan Vodă, R. Moldova – 28 februarie 1950, București

Istoric, membru titular (din 1918) și vicepreședinte (1944–1948) al Academiei Române. A studiat la Școala normală din Bairamcea și Școala normală din Chișinău, în paralel cu Liceul nr. 1 din aceeași localitate, urmat în particular, pe care le-a absolvit în anul 1905. Până în anul 1907, a fost profesor suplinitor la Liceul nr. 1 din Chișinău, pentru a strânge banii necesari studiilor universitare. S-a înscris la Facultatea de Litere, secția Slavo-rusă, a universității din Kiev, pe care a absolvit-o în anul 1911, fiind remarcat de academicianul Vladimir Peretz, care-l va îndruma pe calea cercetării documentelor privitoare la istoria literaturii și culturii românești aflate în arhivele din Ucraina, Rusia și Polonia. A fost un participant activ la lupta pentru unirea Moldovei cu România. După unire, și-a continuat activitatea în învățământ, fiind director general al învățământului din Basarabia, a predat la Liceul „Alecu Russo”, îndeplinind și funcția de director. A condus revista Școala Basarabiei. Revista pentru educație națională, editată de Directoratul Instrucțiunii Publice la Chișinău. A fost autor al unor lucrări importante despre literatura română veche, cultura românească în Basarabia sub ocupație rusească, demografia Basarabiei, susținător fervent al introducerii limbii române în școlile din Basarabia, Membru al Comisiei Monumentelor Istorice, secția Basarabia, ministru al Cultelor și Artelor în guvernul lui Gheorghe Tătărescu.

1886 – S-a născut Cezar Papacostea

11 noiembrie 1886, Malovište, Macedonia – 5 iulie 1936, Brăila

Scriitor și traducător, profesor universitar, membru corespondent (din 1935) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie din București pe care a absolvit-o în 1908, în clasa profesorului Iuliu Valaori. După absolvire a devenit profesor de Greacă și Latină în liceul din Alexandria, apoi la Seminarul Central din București. În 1922, și-a dat doctoratul cu teza Tradiție și cugetare în literatura greacă, avândul îndrumător pe D. Burileanu. Din 1923, a fost profesor de Limba și literatura elină la Universitatea din Iași unde a avut printre elevi pe Orest Tafrali, Dionisie M. Pippidi, Theofil Simenschy și Niculae I. Herescu. A fost director general al învățământului secundar și superior, secretar general al Ministerului Instrucțiunii Publice. A fondat, împreună cu Iuliu Valaori și D. Evolceanu, revista de studii clasice Orpheus. Din opera sa: Evoluția gândirii la greci, Diodor Sicilianul și opera sa, Cercetări pedagoice și sociale, Între doctrinele și practica politică a partidelor, Platon. Viața. Opera. Filosofia, Sofiștii în antichitatea greacă.

1904 – S-a născut Benedict Menkeș

Benedict M. Menkeș; 11 noiembrie 1904, Rădăuți, Bucovina, Imperiul Austro-Ungar/Suceava – 5 august 1987, Timișoara

Medic și biolog, cunoscut mai ales pentru cercetări multilaterale în embriologie și teratologie experimentală și morfologie, unul din fondatorii învățământului și cercetării medicale la Timișoara, membru corespondent (din 1952) al Academiei Române. A studiat Medicina la Universitatea din București, în timpul studiilor devenind colaborator apropiat al profesorului Francisc Rainer, ca preparator, apoi asistent la Institutul de anatomie. În 1930 a susținut lucrarea sa de doctorat în Medicină și Chirurgie, Inervația arcadei palmare superficiale. În timpul regimului Antonescu, fiind evreu, a fost demis, împreună cu Zalman Iagnov, de la catedra de Anatomie, iar familia sa a fost deportată. În 1945 s-a stabilit la Timișoara, unde s-a numărat printre fondatorii Institutului de medicină local, a predat Histologia, Anatomia patologică și Biologia medicală. A organizat și condus primul colectiv de cercetări medicale al Academiei Române, din Timișoara, a organizat, împreună cu prof. Gheorghe Lupașcu, Baza de Cercetări științifice a Academiei Române în Timișoara, al cărei director a fost până în 1958. În cadrul acesteia, a condus secția de Medicină care a devenit, tot sub direcția sa, secție de Embriologie și Energetică celulară, apoi Centrul de Embriologie Normală și Patologică. A fost membru în colegiul de redacție al revistei Excerpta Medica și membru in consiliul de conducere al Institutului de Embriologie din Utrecht (Olanda), membru activ al Societății Europene de Teratologie, al Societății Europene de Embriologie, al Societății Internaționale de Biologia Dezvoltării, redactor responsabil al seriei de Științe Medicale a revistei Studii și cercetări științifice a Academiei Române, redactor-șef adjunct al revistei Revue Roumaine d’Embryologie et Cytologie, seria de Morphologie et d’Embryologie, editată de Academia Română. A publicat peste 120 lucrări științifice, dar numeroase cercetări ale sale au rămas nepublicate. Din cărțile sale: Cercetări de embriologie experimentală, Probleme de morfopatologie, Anatomia topografică a embrionului uman, Curs de biologie medicală.

1905 – S-a născut Bâzu Cantacuzino

Constantin Cantacuzino; 11 noiembrie 1905, București – 26 mai 1958, Madrid

Aviator, unul dintre aviatorii militari de elită al celui de-al doilea război mondial, membru al familiei Cantacuzino, descendent atât al voievozilor români, al împăraților bizantini Cantacuzino, cât și al domnitorului Constantin Brâncoveanu. A studiat Dreptul și Comerțul, dar și Ingineria spațială la Paris și Strasbourg. Mare amator de sport, excela în motociclism, acrobație aeriană, hochei pe gheață, automobilism, tenis. Ca aviator, a obținut toate brevetele posibile, dar a manifestat și creativitate tehnică, brevetând în Franța un „Dispozitiv care arată simultan ora în unități uzuale de măsurare a timpului și în unități uzuale de măsurare a arcului„. În 1941 a fost numit pilot șef al companiei naționale de transport aerian LARES. Mobilizat pe loc la începerea războiului, a plecat voluntar pe front. A efectuat 608 misiuni aeriene de luptă: cu Escadrila 53 Vânătoare, Grupul 7 Vânătoare și Grupul 9 Vânătoare – împotriva URSS, apoi, după 23 august 1944 împotriva Ungariei și Germaniei. A fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică de război cu spade, clasa Crucea de Aur (1942) pentru următoarele merite: „Pilot de vânătoare, care a dovedit un elan excepțional în îndeplinirea misiunilor. A executat 56 misiuni de războiu și 89 ore de sbor dela începutul operațiunilor. A doborât patru avioane inamice de bombardament” și clasa Cavaler (1944) „pentru curajul și vitejia de care a dat dovadă în lupte aeriene, în executarea celor 105 misiuni, doborînd 2 avioane inamice”. Din 27 august 1944 a zburat de la București la Foggia, Italia, peste teritoriul inamic, salvându-l pe cel mai înalt în grad prizonier american, lt.col James Gunn; împreună cu acesta, a pus la punct și a executat fără nicio pierdere evacuarea tuturor celor 1.053 de prizonieri americani valizi din România, înaintea ocupării Bucureștiului de către trupele sovietice. În total, a avut oficial 220 de lupte aeriene și 68 de victorii aeriene, în realitate un număr mult mai mare, deseori lăsând un coechipier să tragă rafala de grație inamicului deja atins, pentru a înainta în grad sau să obțină o medalie. Până în 1947 a pierdut, prin naționalizare, toată averea, s-a angajat din nou la LARES, iar în 1948 s-a refugiat în Italia și s-a stabilit în Spania. A participat la zeci de show-uri aeriene, a făcut și acrobație aerienă, fiind primit în Aeroclubul Regal spaniol și participând la numeroase mitinguri internaționale între anii 1951–1957.

1910 – S-a născut Mihail Davidoglu

Moise Davidson; 11 noiembrie 1910, Hârlău – 17 august 1987, București

Dramaturg, reprezentant al realismului socialist. A urmat Facultatea de litere și filosofie a Universității din București (1929–1931). După absolvire, a fost profesor de Limba latină, funcționar în ministerul artelor, președinte al Comitetului de Cultură al sectorului I București, a ocupat diverse funcții la Uniunea Scriitorilor. A debutat cu piesa de teatru radiofonic Marinarul smirniot, în 1936. Debutul scenic a avut loc în 1947 la Teatrul Național din București cu drama Omul din Ceatal, scrisă în 1943. Alte piese: Minerii, Horia, Un om în noapte, Ochii dragi ai bunicului, Platforma magică, Suflete în furtună.

Mihail Davidoglu – Spartacus Teatru radiofonic • Costel Constantin, Victor Rebengiuc, Dana Dogaru, Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Monica Ghiuţă, Dan Condurache etc.

1914 – S-a născut Victor Giuleanu

11 noiembrie 1914, Stroiești, Vâlcea – 12 ianuarie 2007

Muzicolog, teoretician, profesor universitar, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1962). A absolvit Seminarul din Râmnicu Vâlcea, apoi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” (1935–1941), Facultatea de Drept (1949–1953) și Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu” (1946) din București. A devenit Doctor în Muzicologie în 1976. A fost profesor de muzică la liceele „Gheorghe Lazăr” și „Matei Basarab” din București, apoi asistent la catedra de Muzică a Facultății Muncitorești de pe lângă Universitatea din București, la disciplina Teoria muzicii și solfegiu de la Conservatorul din București, parcurgând aici toate treptele ierarhiei didactice universitare până la profesor universitar (1967). În paralel a îndeplinit următoarele funcții: șeful catedrei de Teoria muzicii-Dirijat, Pedagogic (1972–1985), decanul Facultății de Compoziție-Dirijat, profesor de muzică (1960–1962), rectorul Conservatorului „Ciprian Porumbescu” (1962–1972) etc. Între anii 1970–1980 a fost director al Societății Internaționale de Educație Muzicală de pe lângă UNESCO (International Society for Music Education). A înființat și condus Facultatea de Profesori de muzică a Universității „Spiru Haret” din București. A scris numeroase lucrări de muzicologie, teorie muzicală, pedagogie muzicală, multe fiind manuale universitare.

1916 – A doua bătălie de pe Valea Jiului

S-a desfășurat între 29 octombrie/11 noiembrie – 2/15 noiembrie 1916 și a avut ca rezultat străpungerea apărării forțelor române și forțarea Munților Carpați de către trupele Puterilor Centrale, prin trecătorile Surduc și Vâlcan, în ea fiind angajate forțele Armatei 1 române și forțele Armatei 9 germane. S-a desfășurat la aproape două săptămâni de la prima bătălie de pe Valea Jiului, încheiată cu victoria forțelor române. În urma analizei efectuate după prima luptă, comandamentul forțelor germane a ajuns la concluzia că cel mai potrivit loc pentru forțarea Munților Carpați era tot Valea Jiului, având în vedere caracteristicile terenului și deficiențele dispozitivului de luptă al forțelor române (în număr mic, front de peste 30 de km, în detașamente izolate, care nu se puteau susține reciproc). Comandamentul german a decis ca străpungerea apărării să se facă printr-un atac frontal masiv, urmat de o învăluire strategică realizată de un corp de cavalerie special constituit pentru această misiune. Forțele destinate erau de cinci divizii de infanterie, două divizii de cavalerie și patruzeci și cinci de baterii de artilerie. Forțele române dispuneau doar de o divizie de infanterie – Divizia 1 Infanterire – și șaptesprezece baterii de artilerie, fără cavalerie. Lupta a durat cinci zile, timp în care forțele române sau retras, apărându-se pe aliniamente succesive sub presiunea forțelor germane, mult superioare ca număr, armament și tehnică de luptă. La 2/15 noiembrie 1916 frontul român a fost străpuns, forțele germane ocupând orașul Târgu Jiu. Pierderea bătăliei a avut un impact strategic major asupra frontului românesc, permițând forțelor germane să debușeze în Câmpia Română, fapt care a dus, în mai puțin de două luni, la ocuparea întregului teritoriu al Munteniei și Dobrogei.

1916 – A încetat din viață Ion Trivale (Iosif Netzler; 13 mai 1889, Pitești – 11 noiembrie 1916, Zimnicea)

Critic literar și traducător; căzut pe front, în primul război mondial

1918 – Armata Română a intrat în Cernăuți

După proclamarea unirii, în toamna anului 1918, situația românilor din Bucovina devenise critică. Adunarea națională a ucrainienilor a hotărât să încorporeze cea mai mare parte a Bucovinei la Ucraina. Concomitent, Rada de la Liov a declarat mobilizarea legiunii ucrainene, încercând să ajungă la o împărțire a Bucovinei cu România. Administrația austriacă a predat puterea asupra Bucovinei reprezentanților Radei și deputatului român Aurel Onciul, favorabil menținerii status-quo-ului, dar care nu avea niciun mandat din partea Consiliului Național Român să negocieze în numele românilor. Cu toate acestea, austriecii au considerat că acesta a fost reprezentant al românilor și au predat puterea ucrainenilor. Din acest moment, ucrainenii au trecut nestingheriți la jefuirea fostelor administrații imperiale. Ei nu recunoșteau dreptul istoric al românilor din Bucovina și se luptau pentru o Ucraină Mare, care să se întindă de la Carpați până în Caucaz. Soldații ucraineni întorși de pe front terorizau populația iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene. În aceste condiții, Consiliul Național a decis să ceară intrarea armatei române în Bucovina. Guvernul român a trimis divizia a 8-a sub comanda generalului Iacob Zadic. Aceasta a trecut în Bucovina la 11 noiembrie 1918 și a intrat în Cernăuți în jurul orelor 14:00, restabilind ordinea, având parte de o primire emoționantă.

1918 – Armistițiul de la Compiegne

Primul război mondial s-a terminat în a 11-a zi a lunii a 11-a din anul 1918, la ora 11, prin acest armistițiu. Tratatul a fost semnat la 29 octombrie/11 noiembrie într-un vagon de tren, în pădurea Compiègne, între Puterile Antantei și Germania și a intrat în vigoare la ora 11:00, punând capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest.

Principalii semnatari au fost mareșalul Ferdinand Foch, comandantul forțelor Antantei, și Matthias Erzberger din partea Germaniei. Germania a recunoscut, între altele, caducitatea Tratatului de pace de la Buftea–București și s-a obligat să-și retragă armata din România.

1918 – S-a constituit Comanda Supremă a Gărzilor Naționale Române din Ungaria și Transilvania

Gărzile Naționale Române au fost constituite în cursul lunilor noiembrie–decembrie 1918 în ținuturile locuite de români dintre Carpați, Tisa și Dunăre, cu scopul de a asigura a ordinea publică și de a apăra drepturile naționale rezultate din principiul autodeterminării, al libertății și unității naționale. Au fost organizate de către Consiliul Național Român Central și subordonate acestuia și, alături de Consiliul Dirigent au avut calitatea de organisme executive. Gărzile Naționale Române s-au constituit și în Bucovina în zona Dornelor. Comanda Supremă a Gărzilor Naționale Române din Ungaria și Transilvania a avut rolul de coordonare a activității tuturor gărzilor naționale.

1923 – S-a născut Dumitru Velciu

11 noiembrie 1923, București – 20 octombrie 1994, București

Istoric literar, economist. A fost licențiat al Facultății de Litere a Universității București în 1947 și al Academiei de Studii Economice în 1962. Deși și-a desfășurat toată activitatea, până la pensionare (1988) ca economist la Centrocoop, pasiunea vietii sale a fost cercetarea cronicilor și a cronicarilor, căreia i-a sacrificat tot timpul sau liber, toate resursele, dând dovada unei curiozități și ale unui spirit analitic plin de inventivitate. A debutat în paginile anuarului Limba și literatura cu o bibliografie a lui Ion Neculce, publicat ulterior în volum. Alte scrieri: Miron Costin. Interpretări și comentarii, Grigore Ureche, Cronicarul Radu Popescu.

1924 – A fost inaugurat Monumentul Unirii de la Cernăuți

Monumentul, inaugurat la 11 noiembrie 1924 în prezența Regelui Ferdinand I al României, a Reginei Maria și a primului ministru Ionel I.C. Brătianu, a fost opera artiștilor români Victor Ștefănescu, arhitect și Teodor Burcă, sculptor și reprezintă chipul în bronz al unui soldat român în plină armătură, având, în stânga un drapel iar în față, stând în genunchi, o fată: Bucovina recunoscătoare. Grupul statuar era așezat pe un postament rotund, iar zidul în formă de semicerc, era încins cu basoreliefuri din bronz, reprezentând scene din istoria românilor, iar în spatele monumentului era așezat pe un soclu, un zimbru din bronz care strivea sub picioare, vulturul austriac cu două capete. Acest monument a fost demolat în 1940 de autoritățile sovietice de ocupație, refăcut în parte în 1941 de români, dar în 1944 a fost distrus iarăși de sovietici. Din acest monument se mai păstrează doar un singur fragment, reprezentînd Bourul care calcă Pajura imperială și se află expus la Muzeul Național de Istorie din București.

Mai mult: Monumentul Unirii, Cernăuți [Monumente ridicate în perioada interbelică în Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilater]

 1924 – S-a născut Vasile Ilica

11 Noiembrie 1924, Broscăuții Noi, Flondoreni, Storojineț, Regatul României/Ucraina – 20 octombrie 2015, Oradea

Publicist, scriitor, veteran de război, memorialist. În anul 1944, fiind elev la liceu a fost silit să se refugieze din Nordul Bucovinei ocupate de sovietici la București. A continuat studiile la Școala de ofițeri de Geniu din București, a lucrat o vreme în Ministerul Afacerilor Interne și apoi pe diferite șantiere de construcții din vestul Țării. S-a stabilit în Oradea. A activat în Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și în Societatea de Cultură „Mihai Eminescu” Cernăuți. Martor direct al evenimentelor ce au culminat cu masacrul de la Fantana Albă, s-a consacrat ca cercetător al crimelor comise de Armata Roșie și NKVD pe teritoriul provinciilor istorice românești Basarabia și Nordul Bucovinei, fiind și autor a mai multor lucrări documentare despre soarta românilor din aceste teritorii aflate sub ocupația URSS: Martiri și mărturii din nordul Bucovinei, Bucovina abandonată, Fântâna Albă, o mărturie de sânge: istorie, amintiri, mărturii, Câteva considerații cu privire la tragicele evenimente petrecute la Lunca – 6/7 februarie 1941, Fântâna Albă – 1 aprilie 1941, Cimitirul Militar Horecea – iulie 1941. A fost totodată și un neobosit militant pentru păstrarea identității românești în teritoriile românești înstrăinate, participând la numeroase manifestări ale românilor nord-bucovineni, până în ziua de 2 aprilie 2012, când autoritățile Ucrainei l-au împiedicat să treacă granița, pentru a sărbătorii Paștele pe plaiurile natale, aproape de mormintele părinților și bunicilor, prilej cu care i sa înmânat ordinul de interdicție.

1928 – S-a născut Cornelia Ștefănescu

Cornelia Smădescu; 11 noiembrie 1928, Caransebeș – 28 iulie 2010

Istoric și critic literar. A copilărit la Teiuș într-o casă care a aparținut pictorului Corneliu Baba. A urmat Facultatea de Filologie a Universității din București (1947–1951). A obținut în 1957 titlul de Doctor în Filologie, cu o teză despre prozatorul Spiridon Popescu, elaborată sub îndrumarea profesorului G. Călinescu. A fost bibliotecară și șef serviciu la Biblioteca Academiei Române, apoi cercetător la Institutul de Istorie Literară și Folclor (devenit apoi Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”), a condus sectorul de Literatură comparată al aceluiași institut (1974–1994). A debutat publicistic în anul 1951 în revista Viața Românească, colaborând cu articole și studii în revistele România literară, Secolul 20, Luceafărul, Manuscriptum, Studii și cercetări de istorie literară și folclor, Revista de istorie și teorie literară etc. A fost membră a colegiului redacțional al revistelor Synthesis și Jurnalul Literar. A debutat editorial cu monografia Mihail Sebastian (1968), publicând apoi volumele Momente ale romanului, Sub scutul soarelui, Ritmuri în piatră, G. Călinescu sau „seriozitatea glumei estetice”, Destinul unei întâlniri. Marcel Proust și românii și Traiectorii. A îngrijit ediții ale operelor lui Mihail Sebastian, Ion Călugăru și George Călinescu și a scris prefețele unor ediții ale operelor lui I.L. Caragiale, N.D. Cocea, Mihail Sadoveanu, Valeriu Ciobanu și Marcel Proust.

1928 – S-a născut Mircea Mureșan

Mircea-Nicolae-Ioan Mureșian, 11 noiembrie 1928, Sibiu – 24 aprilie 2020, București

Regizor de film. Debutul în film l-a făcut după absolvirea în 1955 a Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, cu un film avându-i în distribuție pe Dumitru Furdui și Vasilica Tastaman, Toamna se numără… A dobândit consacrarea cu Răscoala (1965), ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu, film care a primit Premiul pentru debut la Festivalul de la Cannes. Cariera sa cinematografică, inițial sub semnul ecranizărilor, s-a reorientat treptat spre comedie, cu rare excursii în domeniul documentarelor: Baltagul, Bariera, Porțile albastre ale orașului, Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii, Horea, Maria și marea, Miss Litoral, A doua cădere a Constantinopolului, Azucena – Îngerul de abanos și serialele: Toate pînzele sus!, Lumini și umbre. A fost vicepreședinte al Asociației Cineaștilor, ACIN (1974–1989) și președinte al Societății pentru drepturile de Autor.

Răscoala (1965) • Ilarion Ciobanu, Emil Botta, Nicolae Secăreanu, Val Săndulescu, Sandu Sticlaru, Ernest Maftei, Colea Răutu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea etc.

1928 – S-a născut Gheorghe D. Mateescu

11 noiembrie 1928, Pitești – 22 ianuarie 2021, Cleavland, Ohio

Chimist, farmacist și profesor universitar american de origine română, membru de onoare (din 1995) al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din București în 1951. A fost cercetător chimist la Laboratoarele Centrale ale Spitalului Militar din București, asistent la Facultatea de medicină și Farmacie, cercetător principal la Centrul de cercetare Chimie Organică al Academiei de Științe. Din 1964 s-a stabilit în SUA și a lucrat la Case Western Reserve University din Cleveland, SUA, unde și-a susținut Doctoratul în Chimie în 1971. A publicat lucrări fundamentale privind spectroscopia în infraroșu și are contribuții importante în chimia ciclobutadienei, în domeniul sărurilor de piriliu și al rezonanței magnetice nucleare. A introdus în Romania două dintre cele mai importante metode fizico-chimice de analiză, Spectroscopia în Infraroșu și Rezonanața Magnetică Nucleară.

1933 – A apărut Cuvîntul liber

Revista săptămînală politico-literar-teatrală și de artă Cuvîntul liber, a fost o revistă politică de stânga, care a apărut în București, în perioada interbelică (1919–1936), având în timp directori pe C. Graur (1919–1921), Eugen Filotti (1924–1926), Tudor Teodorescu-Braniște (1933–1936), cu colaborarea, în ultima etapă, a lui Nicolae Cocea, Athanase Joja, Petre Pandrea etc. Sub conducerea lui Tudor Teodorescu-Braniște, a apărut între 11 noiembrie 1933–3 octombrie 1936 seria a 3-a a revistei, declarat antifascistă, a apărut în 150 de numere, cu un tiraj între 25 și 35 de mii de exemplare, excepțional pentru un săptămânal din acea vreme. După ce, în septembrie 1936 revista a publicat un articol al lui Lucrețiu Pătrășcanu, guvernul liberal a luat decizia de a interzice apariția revistei.

1933 – S-a născut Ștefan Bănică

11 noiembrie 1933, Călărași – 26 mai 1995, București

Actor complex de teatru și film, comedian, remarcat și ca un bun cântăreț. Copil, a cântat în Corul de copii Radio, a jucat teatru pentru școlari. A absolvit Institutul de Teatru în 1955, la clasa Alexandru Finți, făcânda figurație la teatrele bucureștene. A jucat la Teatrul CFR–Giulești, la Teatrul Regional București și pe scena Teatrului „Bulandra”. Avea o voce foarte frumoasă, a interpretat melodii de neuitat ca Gioconda se mărită, Îmi acordați un dans, Cum am ajuns să te iubesc, Cântecul băiatului, Cine umblă prin vecini, Ce-aveți fetelor cu mine etc. A jucat în piese pentru Teatrul Național Radiofonic și în filme: Dincolo de barieră, Golgota, Tunelul, Împușcături pe portativ, Zile de vară, Vin cicliștii, Cântecele mării, Brigada Diverse în alertă, Brigada Diverse intră în acțiune, Păcală, Fair Play, Septembrie, Nea Mărin miliardar, Singur printre prieteni, De ce trag clopotele, Mitică?, Harababura, Cel mai iubit dintre pământeni.

Leliţă cârciumăreasă • Ştefania Rareş şi Ştefan Bănică [TVR]

1934 – S-a născut Vasile Rebreanu

11 noiembrie 1934, Florești, Bistrița-Năsăud – 28 aprilie 2006, București

Prozator, traducător, dramaturg și eseist. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București (1957). A debutat în 1956 în Tânărul scriitor, și apoi în Viața Românească, în 1955. A fost redactor, apoi șef de secție la revista Tribuna, director la Studioul de radio din Cluj, redactor-șef al Editurii Dacia. În 1990 a înființat Editura Sfinx. A scris: Casa, Călăul cel bun, Pisica roșcată și îngerii, Muntele cărunt, Un caz de iubire la Holywood. A primit cinci premii ale Uniunii Scriitorilor din România și a șase premii internaționale.

1937 – S-a născut Constantin Ionescu-Târgoviște

11 noiembrie 1937, Târgoviște

Medic, expert în diabetologie, membru (din 1992) al Academiei de Științe Medicale din România, membru corespondent (din 2003) al Academiei Române. Absolvent al Facultății de Medicină din București în 1963, a obținut titlul de Doctor în Medicină în 1971. A fost extern, intern, medic secundar, medic specialist și medic primar în medicină internă. A desfășurat, și continuă, o intensă activitate didactică în calitate de lector, conferențiar și apoi profesor universitar la Clinica de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din București. Între 1997–2007 a condus atât Clinica cât și Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „N.C. Paulescu” din București. Este membru în consiliile editoriale a unor publicații de profil, precum Diabetologia, Alternative Medicine, American Journal of Acupuncture, Endocrinology, Romanian Journal of Internal Medicine, Proceedings of the Romanian Academy Series B: Chemistry, Life Sciences and Geosciences etc., inițiatorul și coordonatorul uniunii medicale BlackSeaDiab, președinte al Societății de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, președinte al Asociației Medicale Române, membru de onoare al Academiei de Științe din Chișinău, membru al Academiei de Științe din New York, membru de onoare al Societății Internaționale de Medicină Psihosomatică, al Societății Italiene de Acupunctură, al Asociației Europene pentru studiul Diabetului al Federației Internaționale de Diabet etc. A fost distins cu cea dintâi medalie „N.C. Paulescu” (1995). În 2007 a inițiat Programul Național de Prevenție a Patologiei Metabolice și Cardiovasculare, a inițiat un amplu proiect de fenotipare a diabetului zaharat. A fost distins cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler (2017).

1940 – Reorganizarea administrativ teritorială a Moldovei

După ce Uniunea Sovietica a cotropit, în 28 iunie Basarabia, ca urmare a Pactului Ribentrop-Molotov, autoritățile sovietice au întreprins măsuri energice privind instaurarea noului regim. În luna noiembrie 1940 prezidiul Sovietului Suprem al RSS Moldovenești a stabilit noua delimitare teriorial-administrativă: 6 județe, 58 raioane, 14 orașe, inclusiv 4 de subordonare republicană, 11 orășele și peste 1100 sate, fiind create următoarele raioane: Căușeni, Edineț, Kotovsc (Hîncești), Călărași, Lazovsc (Sîngeri), Leova, Orhei, Rezina, Rîșcani, Florești, Fălești, Vulcănești, Cimișlia.

1940 – S-a născut Virgil Enătescu

11 noiembrie 1940, Brașov – 22 octombrie 2020, Satu Mare

Psihiatru și informatician, inventatorul psihiatriei cibernetice, membru (din 1995) al Academiei de Științe Medicale. Cunoscut ca o somitate în lumea medicală, a ciberneticii, antropologiei, psihiatriei, a știintelor cognitive, a fost inclus în cartea 500 Greatest Geniuses of the 21st Century (SUA). A urmat Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1964. A început activitatea de medic în circumscripția Bârca, din Oltenia, a lucrat pentru un scurt timp la Laboratorul Clinic al stațiunii balneare din Buziaș și apoi la Spitalul Clinic de Urgență „Loius Țurcanu” din Timișoara. Din anul 1970, după ce a dobândit specializarea în psihiatrie s-a stabilit la Satu Mare, unde a fost numit șeful secției de Psihiatrie acuți. A susținut primul doctorat în anul 1977, la Institutul de Medicină și Farmacie Timișoara, definind un nou domeniu, analiza comunicării extraverbale, în care a inclus și studiul desenului. Al doilea doctorat l-a susținut la Academia Română în domeniul Antropologiei culturale. A fost implicat în numeroase proiecte de cercetare, punând bazele informaticii medcale în România. A inițiat conferințele naționale de informatică medicală, MEDINF. A fost președinte de onoare al Informaticii Medicale Românești și președinte ales al Federației Române de Psihoterapie, fiind declarat cercetător științific gradul I. În lunga și prodigioasa lui carieră, a semnat șapte cărți și monografii, a publicat peste 350 de articole științifice a obținut 8 brevete de invenție și 2 certificate de inovator.

1942 – S-a născut Pavel Alaszu

11 noiembrie 1942, Timișoara – 15 septembrie 1995, Arad

Pictor și grafician. A studiat la Facultatea de Arte Plastice a Univestității Timișoara, promoția 1968, având profesori pe Péter Jecza și Romul Nuțiu, a continuat la București 3 ani de facultate în Management Educațional. A fost directorul Centrului de Îndrumare Artistică Arad și președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Arad. A debutat în 1968, după terminarea facultății, la Salonul Anual de Artă al județului Timiș, în același an a expus de asemenea și la Bienala de sculptură și pictură din București și Cluj. Începând cu acest an, a participat la toate expozițiile județene și naționale desfășurate și organizate de Uniunea Artiștilor Plastici, dar și la numeroase expoziții în țară și străinătate.

Biografie ilustrată [Artindex]

1946 – A început procesul organizațiilor din mișcarea de rezistență anticomunistă

Rezistența anticomunistă românească a fost o mișcare populară de luptă împotriva dictaturii Partidului Comunist Român. Mișcarea partizanilor anticomuniști din munții României a constituit un caz aproape unic în Europa de răsărit supusă sovietizării forțate. Grupuri special instruite, conduse de ofițeri de elită, au fost înființate imediat după 23 august 1944, în speranța prevenirii unei ocupații îndelungate a țării. După instalarea prin forță a guvernului procomunist Petru Groza la 6 martie 1945, mișcarea a început să ia amploare, atât cantitativ cât și calitativ, prin ralierea unora dintre ofițerii excluși din armată pentru că erau ostili noului regim. Mișcarea Națională de Rezistență, MNR, a fost activă începând cu anul 1944 și a durat timp de mai mult de treizeci de ani, unii luptători izolați subzistând efectiv până la mijlocul anilor ’70. MNR a fost una dintre mișcările de rezistență cele mai longevive din cadrul Blocului Estic. Este important de subliniat că subiectul reprezintă o descoperire relativ recentă în România, grație deschiderii parțiale a arhivelor Securității, fapt care a permis examinarea de date istorice precise, unele necunoscute istoricilor înainte de anul 2005. Forțele de securitate române au reușit să înfrângă forțele rebele datorită coordonării dintre poliția politică și Miliție, prin infiltrarea informatorilor în grupuri, prin strângerea de informații și prin manipulare. Rezistenții au fost ținta acțiunilor militare desfășurate pe termen lung și în mod sistematic de trupele regulate și bine echipate ale Securității. Forțele acestei instituții mergeau de la secțiune la batalion, ba chiar până la un regiment întreg. Ele includeau vehicule blindate, artilerie, uneori și aviație. Rezistenții sufereau adeseori pierderi serioase, cel mai adesea fiind victime ale trădării din partea celor care îi sprijineau sau din partea informatorilor infiltrați. Partizanii au fost aduși în fața judecății poporului. MNR a fost distrusă în mai multe etape, marcate în special de două mari procese politice. Primul, cunoscut sub numele de procesul Sumanelor Negre, a avut loc între 10–18 noiembrie 1946. Al doilea, popularizat ca procesul MNR, s-a desfășurat în 1948. În procesul Sumanelor Negre, sau al „organizațiilor subversive”, judecat de Curtea Militară de Casare și Justiție, au fost judecați: Haiducii lui Avram Iancu – Divizia Sumanelor Negre, Grupul Înarmat Sinaia, Graiul Sângelui, MNR, fiind condamnate, prin Decizia nr. 2/18 noiembrie 1946, 90 de persoane.

1947 – Pronunțarea sentinței în procesul lotului Iuliu Maniu

Pregătirea populației pentru o condamnare care, oricum, fusese decisă de agenții sovietici, s-a făcut printr-o campanie de înfierare susținută de presa comunistă. Cele 350 de locuri din sala de judecată erau ocupate, de fapt, de muncitori, educați să fie ostili celor din boxă, să se scandalizeze la auzul trădării și crimelor și să ironizeze zgomotos apărarea. La mai puțin de două săptămâni de la debutul procesului, Tribunalul Militar a dat sentința nr. 1.988 prin care inculpații din lotul PNȚ primeau următoarele pedepse: Iuliu Maniu – 9 pedepse însumând 104 ani de închisoare, plus de două ori muncă silnică pe viață; Ion Mihalache – 6 pedepse însumând 67 de ani și o pedeapsă de temniță grea pe viață; Gr. Niculescu Buzești – 5 pedepse însumând 69 de ani, și încă una de muncă silnică pe viață (în contumancie, fiind în Statele Unite); Alexandru Cretzeanu – 3 pedepse însumând 32 de ani, și încă una de muncă silnică pe viață (în contumancie, fiind în Statele Unite); Victor Rădulescu Pogoneanu – 2 pedepse de câte 10 ani și una de 25 de ani temniță grea; Grigore Gafencu – 3 pedepse însumând 32 de ani, și una de 20 de ani muncă silnică (în contumancie, fiind în Statele Unite); Camil Demetrescu – o pedeapsă de 10 ani și alta de 15; Constantin Vișoianu – 2 pedepse de câte 10 ani, la două de câte 12 ani și la una de 15 ani M.S. (în lipsă, fiind în Statele Unite); Ilie Lazăr – 2 pedepse de câte 10 ani și una de 12 ani temniță grea; Vasile Serdici – 2 pedepse a câte 10 ani temniță grea; Radu Niculescu Buzești – o pedeapsă de 5 ani și alta de 10 ani; Ștefan Stoica – o pedeapsă de 5 ani și alta de 8 ani; Nicolae Carandino – 3 pedepse a câte 6 ani, majorată la 8 ani și continuată cu domiciliu obligatoriu pe Bărăgan, până în 1962; Florin Roiu – două pedepse a câte 5 ani; Emil Oprișan – 2 pedepse a câte 3 ani; Emil Lăzărescu – 2 ani închisoare; Ion de Mocsony Stârcea – 2 ani și rejudecat în procesul Pătrășcanu, unde a mai primit o pedeapsă de 15 ani muncă silnică. După pronunțarea sentinței, Iuliu Maniu a fost încarcerat la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 a fost transferat, împreună cu Mihalache și alți național-țărăniști, la Sighet, unde s-a stins din viață la 5 februarie 1953, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.

În data de 12 noiembrie 1998, prin decizia nr. 40/1998, Curtea Supremă de Justiție a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii, pronunțată în 1947. La 1 decembrie 1998 a fost dezvelit Monumentul lui Iuliu Maniu din București. La Bădăcin a fost recuperată casa familiei Maniu, în care s-a amenajat un muzeu.

Penitenciarul Sighet. Celula lui Iuliu Maniu

1948 – S-a născut Anca Florea

11 noiembrie 1948, București – 6 octombrie 2017

Muzicolog și critic muzical, gazetar. A absolvit cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” București, la secția teoretică. A fost primul cronicar muzical angajat la un cotidian – Viitorul românesc, 1990. A colaborat la Luceafărul, Universul, Tineretul liber, Cotidianul, România liberă, Adevărul, Actualitatea Muzicală etc. A fost autoare a a mii de cronici muzicale, interviuri cu celebri muzicieni ai lumii și articole dedicate evenimentelor artistice. Dintre volumele pe care le-a semnat fac parte monografii: Șerban Tassian, Garbis Zobian, Ecuația Brediceanu; Muzică și imagine (primele studii de iconografie muzicală din România – Carol Popp de Szathmári, Theodor Aman, Iosif Iser, Theodor Pallady, pictură murală), Muzică în alb și negru, Reporter printre muzicieni (primul volum de interviuri cu mari muzicieni din țară și din străinătate). A coordonat caietul program al Festivalului „George Enescu” (1998, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009), al Concursului „Lipatti”, al mini-festivalului „George Enescu” organizat la Sinaia de Centrul European de Cultură. A publicat studii de iconografie muzicală în revista Imago musicae editată de Duke University, North Carolina, USA și în Newsletter la New York City University. A primit Premiul Uniunii Compozitorilor (1995, 2002, 2012), Premiul Uniunii Criticilor Muzicali „Mihail Jora” (1994), Premiul Uniunii Interpreților (1994), Medalia aniversară Pro Arte a Fundației Madrigal (1993); Medalia aniversară Radio România muzical (2002), Premiul Academiei Române (2006) etc.

1950 – S-a născut Mircea Dinescu

11 noiembrie 1950, Slobozia

Poet, scriitor și publicist. A studiat la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”. A debutat cu poezie în 1967, în revista Luceafărul și editorial cu Invocație nimănui (1971, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut). A fost redactor la Luceafărul, România literară, încununat cu numeroase premii literare, Premiul Herder, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Poezie, Premiul Academiei Române pentru Literatură etc. Cartea sa, Moartea citește ziarul, a fost refuzată de cenzura comunistă în 1988, dar a fost publicată la Amsterdam. În urma interviului acordat în februarie 1989 lui Gilles Schiller și publicat în cotidianul Libération în care ataca explicit regimul Ceaușescu, a fost supus arestului la domiciliu și i s-a luat dreptul de semnătură. Pe 22 decembrie 1989, a ajuns la televiziune cu coloanele de manifestanți, de unde a anunțat fuga lui Ceaușescu și declanșarea Revoluției. A devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională. După 1990, a înființat revistele de satiră politică Academia Cațavencu, Plai cu boi, Aspirina săracului, a fost membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și fondatorul portului dunărean cultural Cetate. A publicat volume de poezie: La dispoziția dumneavoastră, Democrația naturii, Rimbaud negustorul, O beție cu Marx, Nelu Santinelu, căprar La Cotroceni, Corijent la cele sfinte, Femeile din secolul trecut. Poezii noi (2004–2010), Iubirea mea să scoată țări din criză.

1951 – S-a născut Liviu Russu

Liviu Vladimir Russu; 11 noiembrie 1951, București – 20 noiembrie 2018, București

Sculptor, grafician. A urmat Academia de Arte Plastice București, specializarea Sculptură (1971–1975) și s-a specializat cu Bursa pentru sculptură „Dimitrie Paciurea” (1975–1977) și cu o Bursă pentru sculptură la Roma (1984). A participat la numeroase expoziții de grup (în Italia, Germania, Austria, Franța, Ungaria și în țară), tabere de sculptură, simpozioane și a deschis expoziții personale de Grafică: Cluj-Napoca (1974), Iași (1975); Sculptură: București (1976, 2011), Lugoj (1982), Timișoara (1982), Accademia di Romania, Roma (1984), Beratzhausen (1993) și Hemau (2001) Germania; Desene: Beratzhausen (2008).

Mai mult: Expoziția Liviu Russu „Zidirea” Desen și sculptură [Modernism]

1951 – S-a născut Christian W. Schenk

Christian Wilhelm Schenk; 11 noiembrie 1951, Orașul Stalin/Brașov

Medic chirurg, poet, eseist și traducător bilingv româno-german-maghiar, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Germania, membru al Uniunii Mondiale a Medicilor scriitori. La sfârșitul anilor ’50 au început primele sale încercări literare, debutând cu o poezie în 1961 în revista Luminița, sub atenția primului său mentor literar, Tudor Arghezi. A urmat cu întreruperi și în final la seral liceul la Codlea, a lucrat ca sezonier, operator cinematografic, țesător, primitor-distribuitor (1971–1976) și a luat bacalaureatul în 1974. În 1976 a părăsit România stabilindu-se definitiv în Germania. L-a cunoscut, prin intermediul lui Vasile Copilu-Cheatră pe pictorul Salvador Dali, care i-a influențat decisiv opera și metaforica de mai târziu. A urmat Facultatea de Medicină la Universitatea ”Johannes Gutenberg” din Mainz (1980–1985) și a luat Doctoratul în Medicină cu teza Despre situația handicapaților la locul de muncă (1985). A fost medic asistent, apoi a deschis un cabinet particular în orașul Kastellaun, în prezent locuind în orașul Boppard pe Rin unde continuă să practice medicina. A fost redactor șef al revistei trilingve Convergențe Românești (un articol vehement împotriva așa-numitelor urbanizări sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu a făcut să fie declarat „persona non grata” în 1986). Se străduiește să propage culturile germană și română, cât și legăturile dintre acestea în spațiile culturale Est-Vest. Un mare rol pentru promovarea literaturii române în spațiile de limbă germană l-a avut și înființarea editurii Dionysos. A scris zeci de lucrări literare, de critică și istorie literară, foarte multe traduceri.

1951 – A încetat din viață Nicolae Gr. Mihăescu-Nigrim (21 martie 1871, Gura Sărății, Buzău – 11 noiembrie 1951, București)

Poet, prozator, dramaturg, epigramist, memorialist, publicist, traducător și compozitor, profesor de filosofie

1956 – S-a născut Mihail-Constantin Eremia

11 noiembrie 1956, Giurgiu – 17 aprilie 2006, București

Jurist și profesor universitar. A absolvit Liceul de Muzică din Pitești în 1975, la clasa de Vioară. Apoi în 1988 a absolvit Facultatea de Drept, secția Drept administrativ din cadrul Universității București, clasându-se primul din seria sa. A efectuat studii de doctorat la Universitatea Aix Marseille III din Franța. În 1994 a obținut titlul de Doctor în Drept în București. După absolvire, în 1988, a fost numit jurist la Prefectura județului Giurgiu, a fost transferat la Biroul Național de Administrație Publică (1990), lucrând cu guvernul României. Și-a început activitatea didactică la Facultatea de Drept a Universității București, urcând pe rând treptele ierarhiei didactice: asistent, lector, conferențiar și profesor universitar la Catedra de Drept Public a Facultății. A îndeplinit și funcția de secretar științific la Catedra de Drept Public și apoi de locțiitor al șefului de catedră. Domeniile sale academice și științifice de cercetare au fost teoria generală a dreptului, sociologie juridică, filosofia dreptului, drepturile omului în Europa, dreptul media, drept constituțional, drept internațional umanitar și metodologie juridică. Între 2005–2006 a lucrat ca adjunct al Avocatului Poporului.

1962 – A încetat din viață Ion I. Nistor (16 august 1876, Bivolărie–Vicovu de Sus, distr. Rădăuți, Bucovina/Suceava – 11 noiembrie 1962, București)

Istoric, profesor universitar la Universitățile din Viena, Cernăuți, București; rector al Universității din Cernăuți; militant unionist bucovinean; membru al comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți, în cadrul căruia a redactat Actul Unirii; director al Bibliotecii Academiei Române; fruntaș al Partidului Național Liberal; ministru; membru titular al Academiei Române

1967 – S-a născut Romulus Cristea

11 noiembrie 1967 – 29 aprilie 2020, București

Jurnalist și revoluționar. A studiat la Universitatea Politehnica București, Facultatea Energetică Industrială (1987–1994); Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, Facultatea de Știinte economice (2000–2004); Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, master în Executive Power and Public Administration; Universitatea Bioterra București, Facultatea de Drept (2004–2008); Universitatea București, master în Relații publice și publicitate; Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, secția Managementul Informațiilor de Securitate Națională. A scris peste 20 de cărți din diverse domenii. Și-a petrecut cea mai mare parte din carieră ca redactor la ziarul România liberă. Participant la Revoluția Română din 1989, Cristea este cunoscut pentru un număr de cărți publicate despre acest eveniment, precum și despre manifestațiile din Piața Universității și mineriade: Revoluția 1989, Mărturii de la baricadă, Revoluția Română – Mărturii și documente, 21 decembrie 1989 – Martorii de la baricadă.

1968 – Sesiune a Marii Adunări Naționale

București, 11–15 noiembrie 1968

Marea Adunare Națională a votat în 12 noiembrie Codul de Procedură Penală, publicat în Buletinul Oficial nr. 145/12 noiembrie 1968 și Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de Procedură Penală al Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial nr. 147/13 noiembrie 1968, iar în 13 noiembrie, Legea nr. 33/1968 privind pregătirea tineretului pentru apărarea patriei, publicată în Buletinul Oficial nr. 149/15 noiembrie 1968.

1970 – Convenția ONU privind Imprescriptibilitatea Crimelor de Război și a Crimelor împotriva Umanității

A intrat în vigoare Convenția ONU privind Imprescriptibilitatea Crimelor de Război și a Crimelor împotriva Umanității, adoptată și deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția 2391 (XXIII)/26 noiembrie 1968. România a ratificat Convenția prin Decretul nr. 547/29 iulie 1969 pentru ratificarea Convenției asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor contra umanității, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 26 noiembrie 1968, publicat în Buletinul Oficial al României nr. 83/30 iulie 1969.

1970 – S-a născut Pavel Stratan

11 noiembrie 1970, Nișcani, Moldova

Cântăreț și textier de muzică folk și pop din Republica Moldova. În 1977, a cântat prima dată la chitară pe o scenă școlară, în 1983, a compus primele versuri, iar în 1996 a cunoscut prima lui adevărată experiență scenică în calitate de… scamator. A absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. În 2002, a lansat în Republica Moldova primul album Amintiri din copilărie, album lansat după aceea și pe piața românească Înregistrări: Amintiri din copilărie vol. I, II, III.

Pavel Stratan – Tango

1973 – S-a născut Marius Brenciu

11 noiembrie 1973, Brașov

Tenor stabilit la Bruxelles. A urmat Conservatorul din București, la clasa Ionel Voineag. A fost îndrumat în carieră de soprana Mariana Stoica și de două mari doamne ale cântului: Ileana Cotrubaș și Viorica Cortez. A debutat pe scena Operei Naționale din capitală cu rolul Don Ottavio din Don Giovanni de W.A. Mozart. Încă din primii ani de studenție a cucerit premii naționale și internaționale importante: Concursul Internațional “Julian Gayarre”, Concursul Internațional „George Enescu”, Concursul “BBC-Singer of The World” Cardiff etc., care l-au impus în viața muzicală europeană și i-au adus colaborări cu prestigioase teatre lirice: Opera din Paris, Covent Garden din Londra, Metropolitan din New York, Opera de Stat din Viena, Opera din Munchen, Opera din Tel-Aviv sau Opera din Berlin, sau cu orchestrele filarmonice din București, Bruxelles, Berlin, Munchen, Hamburg, Geneva, Zurich, Paris, Toulouse, Lyon, Lisabona, Monte Carlo, Goteborg, Cardiff, Amsterdam, Tokyo, Tel Aviv, New York, San Francisco, Madrid, Roma, Edinburgh, Londra și multe altele. A colaborat cu dirijori renumiți precum Kent Nagano, Ion Marin, Seiji Ozawa, Zubin Mehta, Claudio Abbado și a cântat alături de interpreți de calibru. Comparat de publicația The Times cu Pavarotti, pe lângă repetoriul de operă – Don Giovanni de W.A. Mozart, La Traviata, Falstaff, Otello de G. Verdi, Boema de G. Puccini sau Evgheni Oneghin de P.I. Ceaikovkski, abordeaza cu succes și un bogat repertoriu vocal-simfonic.

Amilcare Ponchielli – La Gioconda Aria ”Cielo e mar”

1978 – S-a născut Florin Ghioca

11 noiembrie 1978, București

Jurnalist, corespondent de război, editorialist și fotograf. Și-a început cariera de jurnalist la vârsta de 13 ani, fiind declarat cel mai tânăr ziarist din România intrând astfel în Cartea Națională a Recordurilor. A studiat Teatrologie la Facultatea de Litere în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, absolvind în 2003. A lucrat cu cele mai importante publicații din România, Evenimentul Zilei, Cotidianul, Național, Academia Cațavencu, Jurnalul Național, Adevărul. A publicat fotografii în majoritatea ziarelor și revistelor din țară, dar și în câteva publicații din străinătate (SUA, Grecia, Finlanda, Franța, Marea Britanie, Polonia, Afghanistan). Printre personalitățile intervievate de-a lungul carierei jurnalistice se numără: David Lynch, Annie Girardot, Michele Placido, Pascal Bruckner, Frederic Beigbeder, Tom Hardy, Derek Jacobi, Bertrand Tavernier, Armand Assante, Park Chan-wook, Nick Allder, Vladimir Cosma, Jon Anderson, Cesaria Evora. A predat cursuri și seminarii de fotografie de conflict, în cadrul Festivalului de Arte Vizuale Vama Sub Lumini de Oscar din Vama Veche, dar și la București, la Școala de Fotografie Freelancer și Cluj-Napoca. Din august 2014 este și fotograful oficial al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

Florin Ghioca în Clubul de Seară

1995 – A încetat din viață Corneliu Coposu (20 mai 1914, Bobota, Sălaj – 11 noiembrie 1995, București)

Om politic; secretar politic al lui Iuliu Maniu; deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani; președinte al PNȚCD (1990–1995); liderul opoziției din România postcomunistă; senator în Parlamentul României, supranumit Seniorul politicii românești 

1999 – S-a născut Andreea Mihart

Andreea Ana-Maria Mihart; 11 noiembrie 1999, Ploiești

Handbalistă care joacă în postul de inter stâng/ centru. A început să joace handbal la CS Municipal din Ploiești. În 2015 a făcut parte din echipa de junioare II (a câștigat medalia de argint la Campionatul categoriei de vârstă), în 2016 a fost promovată la echipa de senioare a clubului, apoi a jucat pentru CSU Danubius Galați, HC Zalău (cu care a câștigat Medalia de bronz la Cupa României – 2019, 2021) în prezent pentru CSM Târgu Jiu. În 2016 a fost convocată la echipa U18 a României care a luat parte la Campionatul Mondial din Slovacia. A participat cu echipa U20 a României la Scandinavian Open 2018 și s-a clasat pe locul 8 la Campionatul Mondial U20 din Ungaria.

2004 – A încetat din viață David Davidescu (16 septembrie 1916, Sudiți, Ialomița – 11 noiembrie 2004, București)

Inginer agronom, specializat în agrochimie, profesor universitar; cu contribuții remarcabile la controlul stării de fertilitate prin analiza integrală a solului și plantei; membru titular al Academiei Române

2005 – A încetat din viață Tudor Pană (1 ianuarie 1930, Glodeanu-Siliștea, Buzău – 11 noiembrie 2005, București)

Dirijor și violonist virtuoz, șef de orchestră de muzică populară și café-concert

2007 – A încetat din viață Aurel Savin (8 octombrie 1917, Jorăști, Galați – 11 noiembrie 2007, București)

Teolog, jurist și activist al societății civile; președintele și cel care a reînviat activitatea YMCA România

2012 – A încetat din viață Adrian Rusu (3 februarie 1946 – 11 noiembrie 2012, București)

Inginer, profesor universitar; șeful catedrei Dispozitive, Circuite și Aparate Electronice a facultății de Electronică și Telecomunicații din Universitatea Politehnica București; membru corespondent al Academiei Române

2015 – A încetat din viață Aurel Anton (30 martie 1928, Sălbăgel, Timiș – 11 noiembrie 2015)

Șahist selecționat în echipa națională de șah; Maestru al Sportului în 1976 și Maestru Internațional în 1980

 

#amintirilezilei #istoriaRomaniei #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită