~ Amintirile zilei* ~
Foto: Bătălia de la Posada în Cronica lui Johann de Thurocz
1330 – Bătălia de la Posada
Bătălia de la Posada (9–12 noiembrie 1330) a încheiat conflictul militar dintre Regatul Ungariei și Țara Românească – declanșat în septembrie de Carol Robert de Anjou. Campania a început prin ocuparea fără dificultăți majore a Severinului și a continuat cu înaintarea către Argeș, capitala Țării Românești. Zona fiind pustiită, oastea slăbită și înfometată nu a cucerit cetatea, s-a încheiat un armistițiu urmând să se retragă spre Transilvania. Oastea lui Basarab I a atacat oștirea ungară condusă de Carol Robert de Anjou, care se retrăgea prin defileele Carpaților Meridionali. Surprinse într-o ambuscadă și izolate într-una dintre văile înguste ale munților, trupele lui Carol Robert au fost aproape nimicite de către oștenii voievodului într-un măcel.
Regele însuși și-a salvat viața cu mare dificultate, travestindu-se în hainele unuia dintre credincioșii săi.
Bătălia a fost menționată în mai multe lucrări: Chronicon pictum / Cronica pictată de la Viena (cca. 1360), Chronica Hungarorum (cca. 1486) a lui Thurocz, Annales seu cronici incliti regni Poloniae (cca. 1455–1480) lui Jan Długosz, precum și alte lucrări ungare, poloneze și germane din secolele XV-XVI, care reproduc în principiu relatarea cronicii vieneze, dar încă nu se știe cu exactitate locul unde a avut loc, denumirea fiind introdusă de Nicolae Iorga (probabil în Banatul de Severin). Această luptă a marcat emanciparea Țării Românești de sub tutela coroanei maghiare, victoria de la Posada reprezintă actul de naștere al Țării Românești, momentul apariției primului stat românesc medieval.
1376 – Primele mărturii păstrate despre existența statutelor de breaslă din Transilvania
Primele statute de breaslă datează din timpul lui Ludovic de Anjou și au reglementat cele mai de seamă probleme în legătură cu viața economică și juridică a breslei, cu alegerea staroștilor și raporturile acestora față de membrii breslei și față de conducerea orașului.
Sunt menționate patru orașe din Transilvania de Sud (Sibiu, Sighișoara, Sebeș, Orăștie) în care existau 19 bresle și 25 de branșe meșteșugărești: brutari, pielari, tăbăcari, cizmari, fierari, curelari, blănari, mănușari, cuțitari, frânghieri, dogari, croitori, trăistari și alții.
1563 – A încetat din viață Despot-Vodă
Ioan Iacob Heraclid; 1511, Grecia – 5 noiembrie 1563, Suceava
Domn al Moldovei (18 noiembrie 1561–9 noiembrie 1563), de origine greacă, născut pe insula Creta sau Samos, unde tatăl său era marinar. 
După o viață aventuroasă în vestul Europei – la Universitatea din Montpellier, la curtea regelui Henric al II-lea, în armata lui Carol al V-lea, în Germania, Danemarca, Suedia, Prusia, Polonia – a ajuns la curtea domnitorului Moldovei, Alexandru Lăpușneanu, uneltind să-i ia tronul. Ajuns pe tron, Despot și-a asigurat protecția sultanului, prin urcarea tributului la 50.000 de scuzi. A emis primul taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental. Încercările lui de a reforma moravurile decăzute ale țării, marginalizarea boierilor și aducerea de consilieri occidentali, dar și împovărarea poporului cu noi impozite, i-au grăbit căderea. Amenințat din toate părțile s-a refugiat în Suceava; după un asediu de trei luni, a deschis porțile Hatmanului Tomșa, care l-a ucis cu buzduganul, după care trupul său a fost decapitat, iar capul său împăiat a fost trimis la Constantinopol.
Istoria lui Despot a fost dramatizată de Vasile Alecsandri în drama sa, Despot-Vodă.
1818 – S-a născut Ion Codru-Drăgușanu
9 noiembrie 1818, Drăguș, Comitatul Făgăraș, Marele Principat al Transilvaniei, Imperiul Austriei/Brașov – 26 octombrie 1884, Sibiu, Regatul Ungariei
Scriitor, memorialist, călător. A studiat la școala din sat, la Școala Grănicerească Germană din Viștea de Jos și a urmat un semestru la Colegiul Sf. Sava din București, fiind însă mai mult un autodidact. 
Plecat din Transilvania în 1835, a făcut mai multe călătorii în Europa (1838–1846), după care a fost institutor la Ploiești, a îndeplinit diverse funcții administrative în Transilvania, culminând cu cea de vicecăpitan al districtului Făgăraș. A fost participant la revoluția de la 1848 în Țara Românească, deputat de Hațeg în Dieta de la Sibiu, secretar al Comitetului Școlar Grăniceresc, vicepreședinte al Despărțământului Făgăraș al Astrei. Prima sa lucrare tipărită este un Cuvânt scolastic, apărută în ziarul Universul (1848). A colaborat la Foaie pentru minte, inimă și literatură, Concordia, Albina, Telegraful român, Federațiunea, Gazeta Transilvaniei, Familia, Transilvania etc. Reputația sa literară a fost întemeiată de Peregrinul transelvan (1865), unul dintre cele mai interesante jurnale de călătorie ale epocii postpașoptiste. A fost străbunicul matern al deputatului Ion Rațiu.
1857 – Jalba deputaților din Adunarea ad-hoc a Moldovei
Un număr de 15 deputați clăcași, în frunte cu Ioan Roată, au întocmit și supus Adunării ad-hoc o jalbă în care solicitau, printre altele, desființarea „boierescului” (a clăcii), arătând suferințele și dorințele clăcașilor moldoveni: 
„ […] Până în ziua de astăzi, toate sarcinile cele mai grele numai asupra noastră au fost puse și noi mai nici de unele bunuri ale țării nu ne-am îndulcit, iar alții, fără să fie supuși la nici o povară, de toată mana țării s-au bucurat; câtu-i Dunărea de mare și de largă curge râul sudorilor noastre, se duce peste mări și peste hotare, acolo se preface în râuri de aur și de argint și curg iarăși înapoi de se revarsă în țeara noastră, iar noi nici rânduială, nici dreptate nu am avut”. Deși prezentată la 9/21 noiembrie, jalba n-a intrat în discuție decât la 18/30 decembrie, fiind respinsă. Ioan Roată s-a numărat printre sprijinitorii amendamentului lui Costache Negri, relativ la împroprietărirea țăranilor prin acordarea unei indemnizații stăpânilor de moșii.
1872 – A încetat din viață Alexandru Hasdeu (Alexandru Hâjdău; 30 noiembrie 1811 – 9 noiembrie 1872)
Scriitor român din Basarabia; efor al școlilor din județul Hotin; a avut o contribuție importantă la unificarea principatelor române; membru fondator al Academiei Române; tatăl lui Bogdan Petriceicu Hașdeu.
1877 – Armata română a cucerit reduta otomană de la Rahova
Bătălia de la Rahova s-a încheiat după trei zile: în prima zi, complexul sistem de redute al cetății Rahova fusese iremediabil avariat, trupele române exercitând un control de la distanță asupra redutei principale. În ziua următoare, s-a trecut la misiuni de recunoaștere în teatrul de operațiuni și la evaluarea condiției precare a oștilor adverse.
În noaptea de 8/9 noiembrie comandantul otoman al dispozitivului a decis părăsirea pozițiilor din interiorul redutelor, sub acoperirea salvelor de artilerie. Atacat prin surprindere de batalionul 1 Mehedinți, sub comanda căpitanului Constantin Merișescu, convoiul otoman în retragere a fost obligat să reia lupta. Intervenția generalului maior Meyendorff și abilitățile logistice ale colonelului Crețulescu au contribuit la demontarea planurilor otomane de retragere, astfel încât, în dimineața zilei de 9 noiembrie, lupta pentru ocuparea Rahovei s-a sfârșit cu victoria trupelor române.
1883 – S-a născut Marin Simionescu-Râmniceanu
9 noiembrie 1883, Focșani – 25 martie 1964, Focșani
Dramaturg, prozator, eseist, critic și istoric literar, membru corespondent (din 1919) al Academiei Române. A urmat studii de filosofie și estetică la Universitatea din Charlottenburg-Berlin. A colaborat la Ramuri, Adevărul literar și artistic, Sămănătorul, Flacăra, Rampa etc. Avea un spirit erudit, preocupat de varii domenii. În perioada interbelică, a fost director al Fundațiilor Culturale Române. Unul dintre personajele celebre ale literaturii române, Tănase Scatiu, a fost inspirat de Dimitrie Simionescu Lungu Râmniceanu, tatăl scriitorului și rudă a scriitorului Duiliu Zamfirescu. Din operele sale: Propilee artistice, Istoria artelor. Scurtă expunere a evoluției stilurilor și a caracteristicei celor mai însemnați artiști, Martirolog profan, Considerații stilistice asupra arhitecturii bizantine, Bucureștii, metropola culturii.
1895 – Școala de Aplicație a Școlii Normale Superioare și-a deschis oficial cursurile
Alexandru Odobescu, director al Școlii Normale Superioare din București, a depus eforturi oficiale în sensul organizării unei Școli de Aplicație a Școlii Normale Superioare, destinată pregătirii practice a viitorilor învățători și profesori. La 5 octombrie 1895 s-au finalizat demersurile juridice privind înființarea Școlii de Aplicație a Școlii Normale Superioare, inaugurată la 9 noiembrie, în casele Atanasovici din Calea Rahovei nr. 46, cu două clase de elevi. În prezent, Colegiul Național „I.L. Caragiale”.
1897 – S-a născut Basil Munteanu
Vasile Munteanu; 9 noiembrie 1897, Brăila – 1 iulie 1972, Paris
Istoric și critic literar, filolog, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române. A absolvit în cadrul Universității din București Filologia modernă (Franceza) cu Magna cum laude (1920). A fost bibliotecar la Biblioteca Academiei, membru al Școlii Române din Fontenay-aux-Roses, În 1939 a devenitt Doctor în Litere la Universitatea din București. 
A fost profesor de Literatură comparată la Facultatea de Litere din București și titularul Catedrei de Limbă și Literatură Franceză, timp de câteva decenii secretar de redacție al Revistei de literatură comparată. Fiind un autor bilingv, a scris cu egală ușurință în limba română și în limba franceză. După ce s-a refugiat în Franța în 1946 (cu ocazia plecării în Franța ca membru al delegației României la Conferința de Pace din Paris) s-a semnat cu numele Basil Munteano. Din scrierile sale: Panorama de la littérature roumaine contemporaine (Panorama literaturii române contemporane, 1938), tradusă în mai multe limbi europene, Istoria literaturii franceze, Solitude et contradictions de Jean Jacques Rousseau, Fantezii panteiste, Permanențe românești: Discursuri și portrete.
1899 – S-a născut Gheorghe Ștefan
9 noiembrie 1899, Băteșani, Vâlcea – 29 februarie 1980, București
Istoric și arheolog, profesor universitar, membru corespondent (din 1952) al Academiei Române, 
membru al Academiei de Științe Sociale și Politice (din 1970). A absolvit cursurile Universității din București și a fost membru al Școlii Române de la Roma (1926–1928), specialist în filologia clasică. A fost asistent al lui Vasile Pârvan, apoi profesor pe la diverse licee din țară, iar din 1948 profesor titular la catedra de Istorie Veche a României și în două rânduri decan al Facultății de istorie. În afara colaborărilor la diverse sinteze, precum Istoria României (vol.I, 1960), Dinogeția (vol.I, 1967) etc., este autorul volumului Formarea poporului român și a limbii sale (1973), dar și al mai multor studii pe aceași temă publicate în reviste de specialitate.
1901 – S-a născut Liviu Rusu
9 noiembrie 1901, Sărmașu, Austro-Ungaria/Mureș – 17 decembrie 1985, Cluj-Napoca
Psiholog, estetician, cercetător și istoric literar, comparatist, profesor universitar. A studiat la Facultatea de Drept (1920–1921), apoi la Facultatea de Litere și Filosofie (1921–1925) ale Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj. A început cariera universitară încă din timpul studenției, fiind numit preparator. A debutat în 1925 în ziarul Națiunea, din Cluj, cu critică literară. 
În 1928, a devenit asistentul renumitului psiholog Florian Ștefănescu-Goangă, la Institutul de Psihologie din Cluj și Doctor în Filosofie, specialitatea Psihologie, la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj. S-a specializat în Germania, la Leipzig, Berlin, Hamburg. A fost conferențiar, din 1931 Docent în Psihologie cu teza Aptitudinea tehnică și inteligența practică, devenind una dintre personalitățile de marcă ale vieții universitare clujene, recunoscut totodată și pe plan internațional. A publicat studii de psihologie în Revista de psihologie, în volume colective sau personale: Principiile de bază ale psihologhiei aplicate, Problema orientării profesionale. După o specializare la Paris, în 1935 a susținut un doctorat în estetică, la Universitatea Sorbona, cu teza principală Essai sur la creation artistique. Contribution a une esthetique dynamique, cea secundară fiind Le sens de l’existence dans la poésie populaire roumaine. A fost profesor titular de Estetică la Facultatea de Filosofie și Litere din Cluj, fiind înlăturat în 1948. A fost bibliotecar, alături de Lucian Blaga, la Academia RPR, Cluj; a lucrat în paralel și la Institutul de Lingvistică.
1908 – S-a născut Lucian Boz
9 noiembrie 1908, Hârlău, Iași – 14 martie 2003, Sydney, Australia
Critic literar, eseist, poet și traducător, unul din reprezentanții de seamă ai Generației 1927. A urmat Facultatea de Drept din București, obținând licența în 1934. În 1930 a debutat la Facla. A fost redactor al ziarelor Dimineața, Adevărul și săptămânalului Cuvântul Liber. În 1932, a publicat eseul Eminescu. Încercare critică, atrăgând atenția lui George Călinescu, care i-a scris un comentariu elogios. A înființat revista literară Ulise. Debutul literar l-a făcut la revista Premiera în 1937. A fost prieten apropiat cu Eugène Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ion Vinea, George Călinescu, Ștefan Baciu, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Grigore Cugler și a multor alte personalități ale literaturii române. După suprimarea ziarelor Adevărul și Dimineața de către Guvernul Octavian Goga, în 1937, a plecat la Paris, unde a urmat cursuri de drept economic la École Pratique de Hautes-Etudes (Sorbona), pe care nu le-a putut termina din cauza războiului, după care a participat la mișcarea de Rezistență. A fost arestat de Gestapo și a ajuns, împreună cu soția sa, în lagărul La Cité de la Muette (un Sammellager, adică lagăr de adunare) de la Drancy, de unde urma să fie trimiși în Germania. Au fost salvate doar 12 persoane, între care și soții Boz, prin intervenția Legației române de la Paris. Întors în țară, a creat, în asociație cu Martin Econom, cotidianul în limbă franceză L’Information Internationale, și a devenit redactor al cotidianului Finanțe și Industrie. În 1946 a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde a colaborat ocazional la Le Monde, ulterior plecând la Geneva, de unde a emigrat în Australia. Din operele sale: Cartea cu poeți, Masca lui Eminescu, Moartea abstractă și alte nuvele, O săptămână a poeziei, Piatra de încercare.
1911 – S-a născut Victor Buescu
9 noiembrie 1911, Coțofenii din Față, Dolj – 5 iunie 1971, Lisabona, Portugalia
Filolog clasicist, traducător și poet, stabilit din anul 1943 în Portugalia. A absolvit Liceul „Carol I” din Craiova în 1929, obținând cea mai mare medie din țară la examenul de bacalaureat, apoi a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie, secția Limbi clasice a Universității din București (1929–1933), absolvind cu Magna cum laude. A continuat studiile la École Pratique des Hautes Études din Paris, fiind apoi lector de Limba română la Universitatea Sorbona. 
Întors în România, a fost numit asistent la Catedra de Limba greacă, apoi la cea de Limba latină ale Universității București. A susținut în 1939 teza de doctorat cu titlul Les „Aratéa” de Cicéron, la care lucra din Franța. A fost numit în anul 1943 lector de Limba română la Facultatea de Litere a Universității din Lisabona, la recomandarea profesorului Herescu și a predat în cadru organizat până în 1946, când lectoratul a fost desființat, după care a continuat să țină cursuri libere pentru cei interesați până la sfârșitul vieții. A debutat cu articole rebusistice în 1929, publicând primele sale studii de specialitate în anul 1934 în Revista clasică. A colaborat cu note și recenzii din literatura latină și portugheză în revistele Viața Românească, Ion Maiorescu, Buletinul Institutului de Studii Latine (la care a îndeplinit funcția de prim-redactor), Vremea, Revista Fundațiilor Regale, Dacia rediviva etc. A publicat studii de filologie clasică și română în reviste de specialitate din București, din Portugalia, din Franța, din Italia și din Spania: Revista clasică (București), Revue des Études Latines (Paris), Humanitas (Coimbra), Revista da Faculdade de Letras (Lisabona), Euphrosyne (Lisabona) și în volume academice omagiale sau într-o serie de publicații de filologie romanică din diferite țări europene.
1914 – S-a născut Eftimie Luca
Victor Luca; 9 noiembrie 1914, Schitu, Neamț – 4 noiembrie 2014, Roman
Cleric ortodox, teolog, arhiepiscop, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. A urmat Școala de cântăreți bisericești la Iași (1930–1933), Seminarul Teologic monahal din mănăstirea Cernica (1934–1941), fiind tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu și hirotonit ierodiacon în 1941. În anul 1949 s-a licențiat în Teologie la Institutul Teologic din București. 
I s-a încredințat stăreția Mănăstirii Bistrița-Neamț (1949–1966), în paralel fiind exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului și Hușilor. În 1966 a devenit arhimandrit și stareț al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, restaurând biserica Sf. Gheorghe și alte clădiri din incintă. Din 1972 a fost ridicat pe treapta de Arhiereu–Vicar al Eparhiei Romanului și Hușilor, iar din 1978, Episcop titular al Eparhiei Romanului și Hușilor, apoi Episcop al Eparhiei Romanului și, în final, Arhiepiscop. În cei mai mult de 600 de ani de existență ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Arhiepiscopul Eftimie a avut cea mai lungă arhierie (42 de ani). A fost decorat în 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer.
1916 – A încetat din viață Ion Dragalina (16 decembrie 1860 – 24 octombrie/9 noiembrie 1916)
General al Armatei Române; comandant al Școlii Militare de Infanterie din București; comandant al Diviziei I de Infanterie; a murit eroic, rănit în luptele care au avut loc pe Valea Jiului, în primul război mondial.
1918 – Ultimatumul Consiliului Național Român Central adresat trupelor de ocupație
La 27 octombrie/9 noiembrie, Consiliul Național Român Central a decis să solicite ultimativ trupelor de ocupație ale Antantei să părăsească teritoriul României în 24 de ore și preluarea „puterii depline de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal și Țara Ungurească”. Nota diplomatică, redactată de Vasile Goldiș, solicita guvernului maghiar să-i transmită Consiliului autoritatea politică, administrativă și militară a celor 23 de comitate din Transilvania și a părților românești din comitatele Bichiș, Cenad și Ugocea și a fost trimisă la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, termenul de îndeplinire fiind fixat la 12 noiembrie 1918, la ora 18:00. Concomitent s-a declarat a doua mobilizare și în noaptea următoare, Armata Română a reînceput operațiunile militare împotriva puterilor centrale. Trupele au primit ordin să treacă simultan în Transilvania, Muntenia și Dobrogea. Trupele franceze din corpul expediționar comandat de generalul Franchet d’Esperey au forțat Dunărea la Giurgiu, îndreptându-se spre București. Totodată, armata germană, comandată de mareșalul August von Mackensen, a început retragerea spre Transilvania.
1918 – S-au declanșat operațiile militare pentru Apărarea Marii Uniri
27 octombrie/9 noiembrie 1918–20 martie 1920
Operațiile militare pentru Apărarea Marii Uniri includ totalitatea acțiunilor militare desfășurate de Armata României, în perioada de la declararea celei de-a doua mobilizări, la 27 octombrie/9 noiembrie 1918 și demobilizarea armatei, la 20 martie 1920.
Principalele operații s-au desfășurat în decursul războiului Româno-Ungar din 1919 (15 aprilie–6 august). Aceste acțiuni militare pot fi grupate în trei operații importante: alungarea forțelor inamice de pe teritoriul Vechiului Regat; apărarea frontierei de est și nord-est amenințată de trupele sovietice ruse; dezarmarea trupelor austro-ungare din Bucovina, Transilvania, Crișana și Maramureș și înfrângerea trupelor sovietice maghiare care au inițiat operații militare împotriva României la data de 15 aprilie 1919. În paralel, conducerea superioară a armatei, a contribuit la desfășurarea negocierilor dintre România și Antanta cu privire la stabilirea „liniilor de demarcație” cu Ungaria în 1918-1919 și la retragerea trupelor aliate din Banat și Dobrogea.
1918 – S-a născut Teohar Mihadaș
9 noiembrie 1918, Turia, Grecia – 29 noiembrie 1996, Cluj
Educator, eseist, poet și prozator din România, de origine aromână. A studiat la liceul român din Grevena (Grecia), la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni și a luat bacalaureatul la Blaj. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București în 1943. 
A participat la luptele din zona Gurahonț în toamna anului 1944. A fost profesor de Limba română, Limba franceză, Limba latină și Filosofie la școli din Bistrița și Năsăud până în 1948, când a fost arestat, fiind suspectat de activitate împotriva noului regim. Pentru a se întreține a efectuat, până în 1961, diferite munci sezoniere (culegător de zmeură, săpător de fântâni, paznic etc.) în zona Bistrița, iar ulterior a lucrat la Cluj ca muncitor, om de serviciu etc. Din 1964 a fost secretar literar girant la Teatrul Național din Cluj, redactor-șef la revista Tribuna. Din cauza opiniilor sale, a fost persecutat de către autoritățile comuniste, fiind încarcerat timp de 7 ani. A fost unul dintre cei care au semnat a treia scrisoare deschisă a Doinei Cornea către Nicolae Ceaușescu împotriva sistematizării satelor. Din scrierile sale: Ortodoxie păgână, Tărâmul izvoarelor, Elegii, Nimburi, Pâinile punerii nainte, Frumoasa risipă, Înstelatele oglinzi, Pe muntele Ebal, Steaua câinelui, Străinul de la miezul nopții, Catrene, În colț lângă fereastră etc. A primit Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca (1975).
Ziua Națională a Surzilor din România
1919 – A luat ființă Asociația Amicală a Surdo-Muților din România
Fondată prin asocierea voluntară a unui grup de persoane cu handicap, sub patronajul Reginei Maria. Primul Președinte a fost Alexandru Clarnet, iar din comitetul de conducere a făcut parte și prințul Henry Ghica, fiul surd al lui Constantin Ghica.
Este marcată ca Ziua Națională a Surzilor din România din 1995, la Congresul Asociației Naționale a Surzilor din România.
1922 – S-a născut Mihail Bălănescu
9 noiembrie 1922, Tohani–Gura Vadului, Prahova – 20 octombrie 2018, București
Inginer și fizician, membru de onoare (din 2011) al Academiei Române. În perioada celui de-al doilea război mondial a urmat Facultatea de Construcții-Instalații a Politehnicii din București, absolvită în 1945 cu calificativul Magna cum laude. După absolvire, a fost inginer la Inspecția de Poduri Cluj, șef de secție la Regionala CF Oradea, proiectant la Direcția Superioară Politică a Armatei, director de construcții-investiții în Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă (Ministerul Culturii). 
În 1949 l-a întâlnit pe fizicianul Horia Hulubei, care i-a devenit mentor și cu care a lucrat până la trecerea acestuia în neființă, în 1972. La Institutul de Fizică Atomică, angajat cu jumătate de normă inițial, a parcurs toate treptele ierarhiei până la funcțiile de decizie – inginer-șef, director tehnic. La 36 de ani (1958), a fost arestat, având o condamnare în contumacie de zece ani de muncă silnică pentru că ajutase cu bani luptătorii din Munții Apuseni. În pofida sentinței judecătorești de eliberare pentru lipsă de probe și prescrierea faptelor, a fost trimis la închisoarea de la Periprava, timp de 4 ani, apoi a lucrat ca muncitor necalificat. În 1963 a revenit la IFA, în urma intervențiilor lui Horia Hulubei și Gheorghe Gaston-Marin, unde a făcut cercetare și management științificfiind succesiv inginer șef, director tehnic și director al Programului național de cercetare-dezvoltare a aplicațiilor tehnicilor și tehnologiilor nucleare. În 1977 a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al RSR în Argentina. În perioada 1992–1993 a exercitat un mandat de Guvernator al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică de la Viena.
1922 – A încetat din viață Alexandru Locusteanu (20 iulie 1848 – 9 noiembrie 1922)
Medic veterinar, profesor, ctitor al medicinei veterinare românești; fondator și președinte al Societății de Medicină Veterinară și al Asociației Generale a Medicilor Veterinari.
1925 – S-a născut Ion Cristoreanu
9 noiembrie 1925, Tritenii de jos, Cluj – 22 iulie 1995, București
Cântăreț de muzică populară. După terminarea studiilor liceale la Aiud și Turda, și-a satisfăcut stagiul militar la Timișoara, unde, timp de doi ani a fost interpret de muzică clasică la Opera Română din Timișoara. Din 1949 stabilit la București, devenind solist vocal al Ansamblului Ciocârlia, cu care a participat la turnee în țară și în străinătate, apoi al Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii de Stat. Împreună cu Angela Moldovan, a participat la Festivalul Mondial al Tineretului Moscova 1957, unde a fost primit medalia de aur. De-a lungul carierei, a interpretat și înregistrat la radio, televiziune și casa de discuri Electrecord, zeci de doine și jocuri din Câmpia Transilvaniei și din Banat. A colaborat cu orchestre conduse de mari dirijori, precum Ionel Budișteanu, Radu Voinescu, Constantin Arvinte, Victor Predescu sau Paraschiv Oprea. A fost căsătorit cu actrița Valeria Matei-Cristoreanu (mult timp crainică la Radio București), cu care a avut o fiică, Ioana. A fost distins cu Ordinul Muncii cl.III (1957) și Ordinul Militar cl.III (1967).
A mea mandră-i bănățeană
1928 – A apărut primul număr al revistei Radiofonia
Publicație oficială a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România, a cărei emisie inaugurală a avut loc cu câteva zile mai înainte, la 1 noiembrie.
1929 – S-a născut Eugeniu Iordăchescu
9 noiembrie 1929, Brăila – 4 ianuarie 2019
Inginer constructor, inventator și profesor, supranumit „inginerul Raiului”, care a propulsat România în rândul primelor țări din lume care a aplicat procedee de translatare a clădirilor. A absolvit Institutul de Construcții din București, Facultatea de Poduri și Construcții Masive, devenind inginer în anul 1953. A obținut titlul de Doctor Inginer în anul 1984, cu tema Concepția, calculul, proiectarea și tehnologia lucrărilor de deplasare a clădirilor. 
A fost inginer proiectant la Institutul de Proiectări al Ministerului Industriei Ușoare (proiecte pentru Combinatul de cauciuc Jilava, Fabrica de încălțăminte Guban Timișoara, Fabrica de țesături Sfântul Gheorghe), fiind avansat director tehnic, apoi director general în Primăria Municipiului București (1962–1972) și la Institutul Proiect București (1972–1983). A realizat izolarea antiseismică a acceleratorului de la Centrul de Fizică Nucleară de la Măgurele, prin folosirea izolatorilor antiseismici tip Cerber. A fost cadru didactic în învățământul superior: asistent la catedra de Rezistența materialelor și Mecanică aplicată a Institutului de Petrol, Gaze și Geologie și la Institutul de Construcții din București. El a fost inițiatorul și coordonatorul unui amplu proces de mutare prin translație a unui număr de 29 de clădiri, dintre care 13 biserici sau mănăstiri care urmau a fi demolate din ordinul lui Nicolae Ceaușescu în anii ‘80: Schitul Maicilor din București (construit în 1725), biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă și clopotnița acesteia, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reșița, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ștefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domnița Bălașa, biserica Mănăstirii Râmeț, Palatul Sinodal.
A publicat manuale: Culegere de probleme de rezistența materialelor, Translația construcțiilor; peste 40 de articole în reviste de specialitate din țară și străinătate, și a participat la diferite conferințe și congrese științifice (Stanford, Paris). Este autorul a trei brevete de invenție în domeniul construcțiilor: Procedeu și instalație pentru ridicarea și deplasarea construcțiilor; Procedeu și instalație pentru ridicare, rotire și deplasare a construcțiilor; Procedeu și dispozitive pentru protecția antiseismică a construcțiilor. A fost decorat cu Ordinul Muncii cl.III și distincția Crucea patriarhală pentru mireni (2016).
1930 – S-a născut Aurel Rău
9 noiembrie 1930, Josenii Bârgăului, Bistrița-Năsăud
Poet, prozator, traducător și eseist. După terminarea Facultății de Filologie din Cluj (1953), a lucrat ca redactor, apoi redactor-șef la revista Almanahul Literar ,unde a colaborat din primul an de studenție (Steaua, din 1954). 
A debutat cu versuri în suplimentul literar al ziarului Lupta Ardealului (1949). A colaborat la majoritatea revistelor literare din țară. Mai puțin semnificativ, volumul de debut, Mesteacănul (1953), a fost urmat de Focurile sacre, Unde apele vorbesc cu pământul, Turn cu ceas, Micropoeme și alte poezii, Cuvinte deasupra vămii, Flori din cuvinte, În povești cu Ion Creangă, Piatra scrisă, Octavian Goga cenzurat. A tradus din Saint-John Perse, Machado, Giorgos Seferis, Konstantinos Kavafis etc. A primit Premiul Academiei pentru poezie (1969), Premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România (1971), Premiul Opera Omnia al Filialei Cluj a USR (2000) și a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural cl.III (1971).
1933 – S-a încheiat mandatul Guvernului Alexandru Vaida-Voievod (4)
Consiliu de miniștri național-țărănist, prezidat de 
Alexandru Vaida-Voievod, care a guvernat în perioada 14 ianuarie–9 noiembrie 1933. A avut de înfruntat ample tensiuni sociale și mișcări de protest, reprimate în forță de autorități (greva petroliștilor de pe Valea Prahovei, greva de la Ateliere CFR Grivița), care au determinat cabinetul să renunțe la aplicarea unei a treia „curbe de sacrificiu” planificate. A fost aprobat Planul de la Geneva; a avut loc reorganizarea Micii Înțelegeri. A elaborat un pachet de legi pentru protecție socială; a izbucnit scandalul politic Afacerea Skoda.
1933 – S-a născut Lucian Pintilie
9 noiembrie 1933, Tarutino, Cetatea-Albă, România/Ucraina – 16 mai 2018, București
Regizor de teatru și film. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul „Bulandra” din București, printre care se pot enumera câteva montări antologice: 
Copiii soarelui, Proștii sub clar de lună, Cezar și Cleopatra, Biedermann și incendiatorii, Inima mea e pe înălțimi, D’ale carnavalului, Livada cu vișini, Revizorul (spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6, Reconstituirea, film care a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului. Personalitate de marcă și personaj singular în peisajul teatrului și cinematografului românesc contemporan, după scandalul interzicerii piesei Revizorul, a primit un pașaport și a fost invitat de regimul comunist să emigreze. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru și de operă montate pe câteva din scenele importante ale lumii. A revenit după 1990 în țară și a montat: Balanța, O vară de neuitat, Prea târziu, Terminus Paradis, După-amiaza unui torționar, Niki Ardelean, colonel în rezervă.
(coproducție româno-franceză, 1994) • Regia Lucian Pintilie. Cu: Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonț, Olga Tudorache, Marcel Iureș, Răzvan Vasilescu etc.
[Din cauza restricțiilor de vârstă, filmul se poate vedea numai direct pe YouTube]
1937 – S-a născut Paul Rezeanu
9 noiembrie 1937, Breaza, Prahova – 1 martie 2021, București
Istoric și critic de artă, expert în artă modernă și profesor universitar, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, membru ICOM–UNESCO Paris, Secția de Istorie și Critică de Artă din 1982. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București (promoția 1964), unde a obținut și titlul de Doctor în Istoria Artei cu teza Artele Plastice în Oltenia (1821–1944). 
A fost cercetător științific la Filiala din Craiova a Academiei Române, secția de Istoria artei, director al Muzeului de Artă din Craiova, până la pensionare (2004), în paralel, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Craiova, unde a predat cursuri de Istoria Artei și Istoria și Spiritualitatea Bizanțului. A făcut parte din echipa de evaluare a casei de licitații Grimberg din București, ca expert în pictorii din Oltenia și Ion Țuculescu, Constantin Brâncuși, Theodor Aman, Eustațiu Stoenescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Ipolit Strâmbu și Ion Sălișteanu. A făcut parte dintre organizatorii expozițiilor retrospective Brâncuși de la București și Craiova (1976), New York (1990), Paris și Philadelphia (1995), văzând peste 90% din operele lui Brâncuși aflate în muzeele și colecțiile de artă din întreaga lume. A fost apropiat lui V.G. Paleolog, Barbu Brezeanu, Petru Comarnescu, Constantin Antonovici, C.S. Nicolaescu-Plopșor, i-a cunoscut pe Ștefan Georgescu-Gorjan, Petre Pandrea, Milița Petrașcu, Natalia Dumitrescu, Irina Codreanu-King, Sidney Geist, Carola Giedion-Welcker etc., precum și cu Jeana Brâncuși și Vasile Blendea (nepoții sculptorului). A publicat peste 120 de articole științifice în reviste sau volume de specialitate și, între 1971–2014, peste 30 de cărți de istorie și istoria artei, dintre care: Artele plastice în Oltenia, Constantin Lecca, Eustațiu Stoenescu, Pictorul Stoica Dumitrescu, Brâncuși la Craiova, Artiști plastici craioveni, Caricaturistul N.S. Petrescu – Găină, Istoria artelor plastice în Oltenia, Brâncuși. Tatăl nostru etc.
1938 – A fost promulgat noul cod comercial
Codul Comercial Carol al II-lea a fost promulgat cu Înaltul Decret Regal nr. 3.884/9 noiembrie 1938 și publicat în Monitorul Oficial nr. 262/10 noiembrie 1938.
1941 – S-a născut Alexandrina Halic
9 noiembrie 1941, Timișoara
Actriță de teatru, radio, voce. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, Facultatea de Teatru, secția Actorie, în anul 1963. 
A jucat o viață roluri de copii și adolescenți, Dorothy, David Copperfield, Tom Sawyer, prinț ori cerșetor, pe scena Teatrului „Ion Creangă” din București. Anterior, a fost angajata Teatrului „Mihai Eminescu” (1963–1964) și a interpretat rolurile Oana din Apus de soare după Barbu Delavrancea, Gena din Titanic Vals, de Tudor Mușatescu etc. Ea a fost și vocea personajului Omide, în filmul Maria Mirabela (1981). Colaborarea sa cu Radio România a început în anul 1961, când a participat la mai multe emisiuni pentru copii: Profesorul Știe Tot, Bună dimineața, copii!, Povești pentru copii, jucând totodată în producții de teatru radiofonic, dintre care, cele mai recente: Fluierașul fermecat, Cuore – inimă de copil sau De la Apenini la Anzi, și Stăpânul pământului, al apelor și al văzduhului etc.
Interviu cu Alexandrina Halic, vedeta teatrului pentru copii [COOLtura, TVR1]
1942 – S-a născut Michaela Tonitza Iordache
9 noiembrie 1942, Craiova – 13 martie 2010, București
Teatrolog, profesoară universitară, nepoata pictorului Nicolae Tonitza. Bursieră Herder a Universității din Viena (recomandată de Tudor Arghezi), a avut o carieră impresionantă, fiind unul dintre întemeietorii catedrei de Teatrologie la Universitatea Națională de 
Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, director artistic și secretar literar la Teatrul Mic și Teatrul „Ion Creangă”, iar între 1986–1999 director al Teatrului Țăndărică din București. A fost soția actorului Ștefan Iordache (din 1970), cu care a trăit o poveste de dragoste de excepție. A scris, împreună cu George Banu, Arta teatrului, publicând ulterior volumele Despre joc și Eliza Petrăchescu. A realizat importante dramatizări după romane ca Maestrul și Margareta după Bulgakov, Evreul Suss după Leon Feuchwanger, Patul lui Procust după Camil Petrescu, Clipa după Dinu Sararu, Un om de afaceri după Shalom Alehem, Adunarea Păsărilor, după Farrin Udin Attar, Lolita după Vladimir Nabokov, Oblomov după Goncearov. Spectacolul Maestrul și Margareta, montat de Cătălina Buzoianu, i-a marcat, în 1980, cariera lui Ștefan Iordache la Teatrul Mic.
Oblomov Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” • Regia Alexandru Tocilescu, Dramatizare Mihaela Tonitza Iordache. Cu: Mihai Constantin, Sebastian Papaiani, Mihai Verbițchi, Luiza Cocora, Virginia Mirea, Șerban Celea, Ion Besoiu, Constantin Ghenescu, Irina Petrescu, Gheorghe Ifrim, Șerban Pavlu
1943 – S-a născut Mihai Maxim
9 noiembrie 1943, Vorniceni, Botoșani – 2 august 2017
Istoric și profesor universitar specializat în istoria relațiilor româno-otomane și a Imperiului Otoman. Student al Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași din 1961, în 1963 a beneficiat de o bursă care i-a permis specializarea în domeniul studiilor orientale în URSS, la Facultatea de Studii Orientale a Universității din Baku (Azerbaidjan), ulterior Universitatea Lomonosov din Moscova, specializându-se în osmanistică. 
După revenirea în țară s-a bucurat de o carieră academică îndelungată, începând în 1968 ca asistent stagiar, apoi asistent titular, lector, conferențiar și profesor universitar din 1993 la Facultatea de Istorie a Universității din București. Începând cu ultimii ani ai secolului trecut a fost pe rând visiting-professor la Columbia University, la Universitatea din Istanbul și la Universitatea din Veneția, a îndrumat din funcția de coordonator științific pe mulți doctoranzi din diferite țări precum România, Italia, Japonia, Turcia și Iran. Și-a dedicat cariera științifică studiului relațiilor româno-otomane, realizând peste 100 de titluri, pe baza documentelor inedite din arhivele de la Istanbul aducând numeroase contribuții asupra studiului obligațiilor economice ale Moldovei și Țării Românești față de Imperiul Otoman în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Din lucrările sale: Culegere de texte otomane, Limba turco-osmană. Curs practic, Țările Române și Înalta Poartă. Cadrul juridic al relațiilor romano-otomane în Evul Mediu, Noi documente turcești privind Țările Române și Înalta Poartă (1526-1602) etc. A fost director fondator al Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” și membru de onoare al Academiei Turce de Istorie.
1943 – S-a născut Corneliu-Mihail Lungu
9 noiembrie 1943, Răsuceni, Vlașca/Giurgiu
Istoric, arhivist și profesor. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în 1967. 
Timp de doi ani și jumătate a fost profesor de liceu, iar din 1970 a ocupat, prin concurs, postul de arhivist la Arhivele Naționale unde a lucrat aproape 40 de ani. Aici a avut contact direct cu documentele istorice, descoperind valoarea acestora pentru clarificarea trecutului zbuciumat al neamului românesc. A devenit Doctor în Istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai” în 1998. A condus Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale (1992–2002), Director General al Arhivelor Naționale (2002–2007), funcție cu rang de ministru secretar de stat. A fost profesor la Facultatea de Arhivistică din București și la Universitatea din Craiova.
1956 – S-a născut Liliana Hinoveanu
Liliana Hinoveanu-Ursu; 9 noiembrie 1956, Vânjuleț, Mehedinți – 2 martie 2017
Jurnalistă, scriitoare, om de cultură, formatoare, realizatoare dedicată de emisiuni a postului Radio Oltenia. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Craiova. 
A debutat în revista Danubius din Drobeta Turnu-Severin, în 1975, iar editorial cu volumul de versuri pentru copii Poveste de Paști (1996). Au urmat alte volume de versuri: Spre o altă pedeapsă, Transfer de imagine, Perfuzii cu cerneală, Gara Noiembrie / November Station, Doar împrumutând zborul, Camera Dezastru, dar și un volum de proză – Proza9 (2016). A colaborat cu poezii, proză, cronici și interviuri la reviste literare precum Luceafărul, Ramuri, Mozaicul, Noul Literator, Oltart și a apărut în diverse antologii. A primit Premiul pentru poezie al revistei Ramuri, în 1984. Ultimul său volum de versuri a fost lansat pe 7 decembrie 2016, și se numește Labirint indus.
1961 – România a devenit membră a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, FAO
Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO – Food and Agriculture Organization of the United Nations) este o agenție specializată, cu sediul la Roma, al cărei scop principal este eliminarea foametei pe scară mondială, îmbunătățirea alimentației, prin coordonarea activităților guvernelor în domeniul agriculturii, silviculturii și în industria piscicolă. De asemenea FAO vine în sprijinul țărilor prin programe de cercetare, specializare, dezvoltare și aplicații practice și acordă ajutor în cazuri de dezastru.
1961 – S-a născut Mihail Gavril
9 noiembrie 1961, Fălticeni, Suceava
Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala București. În 1996 a fost licențiat la Academia de Artă Luceafărul, secția Pictură și în 1998 la Universitatea de Artă București, secția Artă monumentală.
A avut numeroase expoziții personale în București, Iași, Suceava, Fãlticeni, Sinaia, Bușteni, Montreux (Elvetia), Liege (Belgia), Barcelona (Spania), New York etc. A primit Premiul Galeriei de Artă Avanpost (1993), Diploma de excelență la Concursul Internațional de arta „Nicolae Tonitza”, Bârlad (1996), Premiul Fundației Seymour-Obermer art Forum Montreux (Elveția, 2007).
Biografie ilustrată: Mihai GAVRIL, pictor [Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu]
1968 – Relații diplomatice România – Perú
Legăturile oficiale dintre România și Republica Perú datează încă de la sfârșitul secolului al XIX lea, Peru numărându se printre primele state latino-americane care au recunoscut independența României. Relațiile diplomatice dintre România și Peru au fost stabilite la 10 octombrie 1939, la nivel de legație, au fost întrerupte în martie 1942, în contextul celui de-al doilea război mondial și restabilite ulterior, la 9 noiembrie 1968, la nivel de ambasadă.
1970 – S-a născut Theo Anghel
9 noiembrie 1970, București
Scriitoare de fantasy. A debutat în 2014, cu primul volum al seriei Am murit, din fericire – Întoarcerea, lansat la Târgul de Carte Gaudeamus. Volumul a fost ales printre cele 10 titluri finaliste dintre sutele înscrise la un concurs de debut literar, fiind lansat oficial în 2014. 
Seria s-a întregit ulterior cu încă trei volume. Lansarea celei de-a doua serii fantasy, Păcatele fiului, i-a consolidat statutul de autoare de fantasy contemporan românesc. Seria continuă să fie în topul bestseller Quantum. A fost editor pentru diverse site-uri literare, realizator la postul de radio online Vocativ, iar din anul 2015 este redactor la editura Quantum Publishers, unde a contribuit la lansarea pe piața de carte românească a multor autori. Are București ca reședință stabilă, dar momentan locuiește în Suedia.
1977 – A încetat din viață Kovacs Györgyi (22 februarie 1910 – 9 noiembrie 1977)
Actor de teatru și film; a jucat pe scena Teatrului Național din Cluj și la Târgu-Mureș; Artist al Poporului.
1983 – A încetat din viață Nicolae S. Petrulian (7 ianuarie 1902 – 9 noiembrie 1983)
Geolog, profesor universitar; membru titular al Academiei Române; membru al Societății Franceze de Mineralogie și Cristalografie.
1986 – Teoctist Arăpașu a devenit Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, fostul mitropolit al Moldovei și Sucevei, IPS Teoctist a devenit locțiitor de patriarh, iar la 9 noiembrie, în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc, a fost ales Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și cel de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost înscăunat la 16 noiembrie 1986.
1986 – A încetat din viață Teodora Lucaciu (17 noiembrie 1926 – 9 noiembrie 1986)
Soprană, profesoară; prim-solistă soprană la Opera Română din București; stabilită din 1978 în Ecuador.
1990 – A încetat din viață Ștefan Berceanu (26 septembrie 1914 – 9 noiembrie 1990)
Medic și dramaturg, membru post-mortem al Academiei Române.
2012 – A încetat din viață Iurie Darie (Darie Maximciuc; 14 martie 1929 – 9 noiembrie 2012)
Actor de scenă, film, radio, televiziune și voce; dotat cu talent la desen, dar având și reale însușiri pentru scenă, s-a remarcat și în emisiunile de televiziune pentru copii; a interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice.
2013 – A încetat din viață Nicolas Ciuchindel (4 septembrie 1963 – 9 noiembrie 2013)
Artist digital, designer și ilustrator, specializat în orologeria de lux, care s-a afirmat în marea lume a designului parizian.
Ziua Limbii Ucrainene
Instituită prin Legea nr. 213/27 iulie 2018 pentru instituirea zilei de 9 noiembrie – Ziua Limbii Ucrainene, care prevede ca „în localitățile în care trăiesc membri ai comunității ucrainene se pot organiza manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și organizațiile neguvernamentale interesate pot sprijini logistic și/sau financiar organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile”.
2018 – A încetat din viață Nicolae Ioan Bordașiu (22 mai 1924 – 9 noiembrie 2018)
Preot ortodox, mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste (1955–1964); a făcut parte din grupul de tineri „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim; paroh al Bisericii Sf. Silvestru.
2020 – A încetat din viață Ion Bulei (30 martie 1941 – 9 noiembrie 2020)
Istoric, profesor și diplomat.
2021 – A încetat din viață Titi Udrea (Constantin Udrea; 21 mai 1933i – 9 noiembrie 2021)
Rugbyst, arbitru internațional; secretar general adjunct al Federației Române de Rugby; președinte al Comisiei Centrale de Arbitri; președinte al Comisiei de Competiții al FRR.
2022 – A încetat din viață Michael Shafir (4 ianuarie 1944, București – 9 noiembrie 2022)
Politolog și journalist româno-israelian, considerat unul dintre cei mai mari specialiști în antisemitism și Holocaust în Europa centrală și de Est.
2023 – A încetat din viață Lya Benjamin (16 mai 1931 – 9 noiembrie 2023)
Istorică română de etnie evreiască; autoare sau editoare a numeroase volume de documente, studii și antologii despre istoria evreilor din România și cercetarea și documentele publicate privind perioada Holocaustului.
#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories
---------- *Ediție revizuită și adăugită
Pingback: 9 noiembrie în istoria românilor | RomaniaEv