~ Personalitatea zilei* ~
Marga Barbu
Margareta-Yvonne Butuc; 24 februarie 1929, Ocna Șugatag, Maramureș – 31 martie 2009, București
Marga Barbu a fost actriță de film și teatru, supranumită „amazoana filmului românesc”.
S-a născut într-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost directorul salinelor din localitate, iar mama, balerină cu studii la Viena. Prima sa pasiune a fost dansul, dorind să meargă pe urmele mamei. A fost angajată la Opera Română, dar la vizita medicală a descoperit o afecțiune cardiacă ce-i interzicea efortul, ceea ce a determinat-o să renunțe la o carieră de dans. Urmând diferite cursuri de actorie, dans și filosofie, a ales în final actoria. În 1950 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și până la pensionare a fost actriță la Teatrul Nottara. S-a căsătorit cu actorul Constantin Codrescu, dar nu pentru mult timp.
A debutat în cinematografie în 1953 cu Nepoții gornistului, realizat în 1953 de regizorul Dinu Negreanu. Dar viitorul ei avea să fie determinat de cea de-a doua căsătorie, cu cunoscutul scriitor Eugen Barbu – scenarist, împreună cu Nicolae Paul-Mihail, al tuturor filmelor haiducești care aveau să-i aducă celebritatea. A devenit celebră cu rolul Anița din seria Haiducilor în regia lui Dinu Cocea: Haiducii (1966),
Haiducii (1966) • Regia Dinu Cocea. Cu: Ion Besoiu, Marga Barbu, Amza Pellea, Toma Caragiu, Jean Constantin, Fory Etterle, Ion Finteșteanu etc.
Răzbunarea haiducilor (1968), Răpirea fecioarelor (1968), Săptămâna nebunilor (1971), Haiducii lui Șaptecai (1971), Zestrea domniței Ralu (1972).
Săptămâna nebunilor (1971) • Regia Dinu Cocea. Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Toma Caragiu, Constantin Codrescu, Aimée Iacobescu, Carmen Maria Strujac, Colea Răutu etc.
La fel de cunoscută, în rolul Agatha Slătineanu din seria Mărgelatu în regia lui Doru Năstase: Drumul oaselor (1980),
Drumul oaselor (1980) • Regia Doru Năstase. Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Ion Marinescu, Iurie Darie, Ernest Maftei etc.
Trandafirul galben (1981), Misterele Bucureștilor (1983), Masca de argint (1985), Colierul de turcoaze (1985), Totul se plătește (1986).
Colierul de turcoaze (1985) • Regia Doru Năstase. Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, Szabolcs Cseh, Alexandru Repan, Ion Besoiu, George Motoi, Ovidiu Iuliu Moldovan etc.
A avut roluri de compoziție, cel mai cunoscut fiind în Domnișoara Aurica, regia Șerban Marinescu (1986, Premiul Asociației Cineaștilor pentru Interpretare feminină).
Domnișoara Aurica (1985) • Regia Șerban Marinescu. Cu: Marga Barbu, Marcel Iureș, Gheorghe Visu, Dan Condurache, Dorel Vișan etc.
Vreme de aproape trei decenii, filmele cu haiduci deveniseră o supapă pentru realizatori și public deopotrivă. Cenzorii comuniști le aprobau aproape fără discuție, iar spectatorii aveau parte de spectacol! S-au succedat diverși eroi în fruntea afișului, dar prezența feminină a rămas constantă – de șase ori Anița, de șase ori Agatha, de două ori Zulnia… în total, de paisprezece ori Marga Barbu, acoperind aproape integral perioada de maximă putere creatoare a actriței: de la treizeci la șaizeci de ani.
A mai jucat, de asemenea, în Bietul Ioanide de Dan Pița (1980, Premiul ACIN) și Comoara din Carpați, regizat de Cornel Todea. Ultimul film în care a apărut a fost Lacrima cerului (1989).
Bietul Ioanide (1980) • Regia Dan Pița. Cu: Ion Pacea, Constantin Codrescu, Marga Barbu, Petre Gheorghiu, Octavian Cotescu, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuță, Beate Fredanov, Carmen Galin, Ion Caramitru etc.
A reprezentat cinematografia românească la numeroase Festivaluri și evenimente internaționale: Festivalul de film de la San Sebastian (1966), Festivalul de film de la Karlovy Vary (1966), Festivalul de film de la Moscova (1969), Festivalul de film de la Sarajevo (1969), Zilele filmului în RF Germania (august 1968), Zilele filmului românesc în URSS (1965), Zilele filmului românesc la Roma (1967), etc.
În afara carierei impresionante în cinematografie, Marga Barbu a fost și o mare actriță de teatru. Din 1952 și până în 1993 a jucat pe scena Teatrului „Nottara” (fostul Teatru al Armatei), în roluri memorabile. Rolul său preferat a fost cel al Cleopatrei din piesa Antoniu și Cleopatra de William Shakespeare sau roluri de comedie în Mâța-n sac, Mizerie și noblețe, etc.
A fost distinsă în 2004 cu Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de cavaler.
A fost fascinată nu doar de lumea scenei, ci și de limbile străine. După spectacole, învăța singură, astfel că a ajuns să cunoască opt limbi străine, printre care greaca și japoneza.
S-a stins din viață la 80 de ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din București.
Mai mult: Marga Barbu [Wikipedia]
Tatăl risipitor (1974) • Regia Adrian Petringenaru. Cu: Toma Caragiu, Marga Barbu, Gheorghe Dinică, Florin Zamfirescu, Ion Marinescu, Leopoldina Bălănuță etc.
***** [In English] *****
Marga Barbu
24 February 1929, Ocna Șugatag, Maramureș – 31 March 2009, Bucharest
Marga Barbu (born Margareta-Yvonne Butuc) was a Romanian theater and film actress, nicknamed the „amazon of Romanian film”.
She was born into a family of intellectuals, her mother was a ballerina who studied in Vienna. Her first passion was dancing, wanting to follow in her mother’s footsteps. She was hired at the Romanian Opera, but during a medical check-up she discovered a heart condition that prevented her from performing, which led her to give up a dancing career.
After taking various acting, dance and philosophy courses, she finally chose acting. In 1950 she graduated from the „Ion Luca Caragiale” Institute of Theater and Cinematography in Bucharest and until her retirement she was an actress at the „Nottara” Theater.
She made her film debut in 1953 with Nepoții gornistului, directed by Dinu Negreanu. But her future would be determined by her second marriage, to the well-known writer Eugen Barbu – screenwriter, together with Nicolae Paul-Mihail, of all the outlaw films that would bring her fame. She became famous with the role of Anița in the Haiduks series directed by Dinu Cocea.
Răpirea fecioarelor (1968) • Regia Dinu Cocea. Cu: Emanoil Petruț, Marga Barbu, George Constantin, Toma Caragiu, Olga Tudorache, Gheorghe Ionescu-Gion, Florin Scărlătescu
Equally well-known for her role as Agatha Slătineanu in the Mărgelatu series directed by Doru Năstase, she also had supporting roles, the most famous being in Domnișoara Aurica, directed by Șerban Marinescu (1986, Filmmakers Association Award for Female Performance). She also starred in Bietul Ioanide (1980, ACIN Award) and Comoara din Carpați. Her last film appearance was Lacrima cerului (1989).
Lacrima cerului (1989) • Regia Adrian Istrătescu Lener. Cu: Șerban Ionescu, Marga Barbu, Gheorghe Dinică
She had an impressive career in film, playing in more than 35 movies, in addition she was also a great theater actress. From 1952 to 1993 she played on the stage of the „Nottara” Theater, in memorable roles. Her favorite role was that of Cleopatra in the play Antony and Cleopatra by William Shakespeare or comedy roles in Mîța-n sac, Mizerie și noblețe, etc.
She was awarded the National Order of Faithful Service in 2004, with the rank of knight.
*****
Trandafirul galben (1981) • Regia Doru Năstase. Cu: Florin Piersic, Marga Barbu, George Motoi, Ion Dichiseanu, Ioana Pavelescu, Traian Stănescu etc.
#MargaBarbu #personalitateazilei #romanifrumosi #todayspersonality
---------- *Ediție revizuită și adăugită
Pingback: 31 Martie în istoria românilor
Pingback: Dinu Cocea
Pingback: 20 Februarie în istoria românilor
Pingback: 23 Aprilie în istoria românilor
Pingback: 17 Octombrie în istoria românilor
Pingback: Colea Răutu
Pingback: Mihai Mereuță
Pingback: 4 Decembrie în istoria românilor
Pingback: Leopoldina Bălănuță
Pingback: Alexandru Giugaru
Pingback: 3 Februarie în istoria românilor
Pingback: Emanoil Petruț
Pingback: 31 Martie în istoria românilor
Pingback: Ilinca Tomoroveanu
Pingback: 1 Iulie în istoria românilor
Pingback: 29 Decembrie în istoria românilor
Pingback: Emanoil Petruț