20 Decembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Prima atestare documentară a cetății Sibiu

 

1191 – Prima atestare documentară a cetății Sibiu

Primele așezări în zona Sibiului au fost castrul roman Cedonia din zona Gușterița și o așezare de origine slavă. Orașul a fost înființat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela.

Prima mențiune documentară referitoare la ținuturile sibiene datează din 20 decembrie 1191, într-un document ecleziastic emis de Papa Celestin al III-lea, sub numele Cibinium, care a recunoscut, la rugămintea regelui Béla al III-lea existența Praepositura Cibiniensis (Prepozitura Sibiului), scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei.

1740 – S-a născut József Benkő

20 decembrie 1740, Brăduț, Covasna – 28 decembrie 1814, Aita Medie–Aita Mare, Covasna

Pastor reformat, istoric, filolog, botanist, geograf și scriitor secui. Cu vederi iluministe, a făcut studii privind istoria medievală a Transilvaniei, fiind un un susținător al latinității limbii române. Una din preocupările sale istorice a fost legată de Episcopia de Milcov. Lucrarea sa, intitulată Milkovia, sive antiqui Episcopatus Milkoviensis per terram Transsilvanicam, maxima dioeceseos suae parte olim exporrecti, explanatio [Milcovia, sau străvechea Episcopia Milcovului din pământul Transilvaniei, cea mai mare parte a eparhiilor lor fiind excomunicată, explicație], scrisă în anul 1771, a fost publicată la Viena în anul 1781.

1768 – S-a născut Veniamin Costache

20 decembrie 1768, Roșiești, Vaslui – 18 decembrie 1846, Mănăstirea Slatina, Suceava

Cărturar, traducător și poet, mitropolit al Moldovei (1803–1806, 1812–1842). A învățat mai întâi la Academia Vasiliană din Iași, apoi la Seminarul de la Mănăstirea Neamț și s-a călugărit la 15 ani, la dorința tatălui său, care era bolnav. A fost ales episcop de Huși la vârsta de 24 de ani și s-a ocupat de îmbunătățirea școlilor și bisericilor, dar a făcut și alte fapte generoase, care i-au atras iubirea tuturor celor care-l cunoșteau și l-au făcut cunoscut și simpatizat în toată Moldova, ceea ce a făcut ca, în 1803, la moartea lui Iacob Stamate, să se ridice pe scaunul Mitropoliei. În această înaltă demnitate, Veniamin a dus o activitate neobosită și s-a arătat totdeauna însuflețit de cea mai mare dragoste pentru țară. A sprijinit și îndrumat activitatea de tipărire de carte bisericească în limba națională, a înființat și organizat învățământul românesc de toate gradele în Moldova. Datorită condițiilor istorice, mitropolitul Veniamin a fost de două ori caimacam (locțiitor de domn). A inițiat construcția monumentalei Catedrale mitropolitane de la Iași, numeroase mănăstiri și schituri din Moldova, între care Neamț, Agapia, Miclăușeni, Durău, Sihăstria sau Slatina, îl consideră mare ctitor. Din opera sa: Tâlcuirea celor șapte taine, Istoria Vechiului și a Noului Testament, Iubitorul de înțelepciune, Oglinda omului celui dinlăuntru, Îndeletnicire despre buna murire.

1808 – S-a născut Ioan Popazu

20 decembrie 1808, Brașov – 18 februarie 1889, Timișoara

Cărturar, episcop ortodox al Episcopiei Caransebeșului, colaborator al mitropolitului Andrei Șaguna. Între 1833–1836 a studiat teologia la Universitatea din Viena, ca bursier al Colegiului Sfânta Barbara. La terminarea cursurilor (1836), a fost numit secretar episcopesc, un an mai târziu fiind hirotonit de episcopul Vasile Moga ca preot celibe la Biserica Sf. Nicolae din Schei. A fost protopop și paroh timp de 14 ani la Biserica din Brașovul Vechi, protopop primar actual în districtul Bârsei. A lucrat la renovarea a numeroase biserici, a mers cu delegația condusă de Andrei Șaguna la Viena, care urma să prezinte împăratului o petiție de 16 puncte prin care românii își cereau drepturile. A participat la revoluția de la 1848. În 1863 a devenit protosinghel în Biserica Schimbării la Față din Sibiu și apoi Arhimandrit la Biserica Sfânta Treime din Brașov, apoi președinte al Consistoriului, regalist în Dieta transilvăneană, care l-a ales deputat în senatul de la Viena, unde a luptat, alături de Șaguna, pentru drepturile neamului și ale bisericii sale. În 1865 Șaguna a înființat episcopia de la Caransebeș în fruntea căreia a fost numit mitropolit Popazu, recunoscut de împărat și hirotonit de Andrei Șaguna în 15 august la Biserica din Rășinari.

1837 – A apărut România – Gazeta politică, industrială, comercială și literală

Primul cotidian românesc, cu profil preponderent informativ, politic și social, sub redacția lui Aaron Florian și Gheorghe Hill, a apărut la București, la 20 decembrie 1837/1 ianuarie 1838. Prezenta știri din viața românilor de pe ambii versanți ai Carpaților, precum și evenimente din întreaga lume. Apăreau și „tot felul de înștiințări de lucruri ce sunt de vânzare și se caută spre a se cumpăra”, care erau publicate pentru „30 parale pe rând”.

1837 – S-a născut Constantin Ene

20 decembrie 1837, Bacău – 7 noiembrie 1877, Rahova

Maior, erou al Războiului de Independență. A condus primul eșalon de atac pentru cucerirea cetății Rahova. În timpul luptei un glonț i-a străpuns pieptul, rănindu-l grav.

Ultima sa dorință a fost să fie înmormântat la Bacău, unde se afla familia sa. Înmormântat provizoriu la Ghigen (un sat de lângă Rahova), corpul său a fost adus la Bacău și reînhumat cu onoruri militare la data de 17 noiembrie 1877 în Cimitirul Central din Bacău.

1842 – Gheorghe Bibescu a fost ales Domn al Țării Românești

După ce a condus opoziția față de domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica, Gheorghe Bibescu a fost ales domn al Țării Românești, la 20 decembrie, de Obșteasca Adunare Extraordinară, cu circa 69% dintre voturi. Alegerea s-a făcut pentru că Bibescu era favoritul consulului Rusiei la București și nu s-a ținut cont că el nu îndeplinea două condiții impuse de Regulamentul Organic: nu avea patruzeci de ani împliniți și nu putea să facă dovada că familia sa deținea rangul de boier de trei generații, deși era descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu. A domnit în Țara Românească în perioada 1 ianuarie 1843–13/25 iunie 1848. A adus în țară primele patru tunuri (dăruite de sultan) cu care a înființat prima baterie de artilerie din istoria modernă a României. A mărit armata Munteniei din punct de vedere numeric, a reorganizat poliția unor orașe, a modernizat regimul temnițelor, a pus ordine în finanțele țării, a eliberat din robie țiganii care aparțineau Bisericii și așezămintelor publice, a înlăturat un număr de abuzuri din administrație, din domeniul relațiilor agrare și din justiție. A abdicat în iunie 1848.

1846 – Inaugurarea localului Bibliotecii Române din Paris

Societatea studenților români, înființată la 2 decembrie 1845 la Paris, în frunte cu Ion Ghica (președinte), C.A. Rosetti și Scarlat V. Vârnav (secretari), a organizat în 8/20 decembrie 1846 o Bibliotecă română, fondată de Scarlat V. Vârnav în propria locuință de la Paris. A devenit și sediul Societății studenților români.

 

1852 – S-a născut Ion Mincu

20 decembrie 1852, Focșani – 6 decembrie 1912, București

Arhitect, inginer, profesor și deputat, ales membru post-mortem (din 2012) al Academiei Române. A urmat Școala Națională de poduri și șosele din București, pe care a absolvit-o în 1875 cu diplomă de inginer. Între 1877–1884 a studiat la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, obținând diploma de arhitect. Întors în țară, a început o carieră didactică și și-a adus aportul la înființarea Școlii de arhitectură, a Societății Arhitecților Români al cărei membru fondator și președinte a fost. A fost profesor la Atelierul de Proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București, fiind întemeietorul școlii naționale românești de arhitectură. A fost deputat în Parlamentul României. Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff și vila Robescu din Sinaia. Dintre lucrările sale: Casa Lahovary, Școala Centrală de Fete, Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța, Palatul Administrativ din Galați.

1879 – S-a născut I.G. Duca

Ion Gheorghe Duca; 20 decembrie 1879, București – 29 decembrie 1933, Sinaia

Jurist și om politic liberal. A studiat cinci ani la Paris, în trei ani și-a luat licența, iar în următorii doi a obținut titlul de Doctor în Drept și Științe politice, la Sorbona, cu teza Societățile cooperatiste în România (tipărită în 1902, în limba franceză, la Paris). Pe când se afla la studii în Franța, a fost inițiat în francmasonerie. A intrat în Camera Deputaților ca reprezentant al Partidului Național Liberal în 1908, iar din 1914 a servit ca ministru. A deținut funcțiile de ministru al Educației (1914–1918), ministru al Agriculturii (1919–1920), ministru al Afacerilor externe (1922–1926), ministru al Afacerilor interne (1927–1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie–30 decembrie 1933, la această ultimă dată fiind asasinat la Sinaia de așa-numiții „nicadori” din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară. Și-a scris memoriile despre experiența sa ca ministru în timpul primului război mondial, publicate în trei volume.

1880 – Lascăr Catargiu a fost desemnat președinte al Partidului Conservator

Partidul Conservator a fost între 1880–1918 una dintre cele două forțe politice principale din România (cealaltă fiind Partidul Național Liberal), fiind la guvernare timp de 14 ani, mai mult de o treime din existența sa. În urma morții, survenite la 7 septembrie 1880 a lui Manolache Costache Epureanu, primul președinte al PC, pe 20 decembrie, clubul central din București și delegații din provincie l-au ales în fruntea partidului pe Lascăr Catargiu, care a conturat și un nou statut al partidului. Potrivit acestuia, Adunarea generală și Comitetul dirigent erau organele centrale ale Partidului Conservator. Adunarea generală se compunea din delegații comitetelor județene și din parlamentarii conservatori în funcție la momentul respectiv. Aceștia din urmă făceau parte și din Comitetul dirigent, care mai reunea un președinte și zece membri. Lascăr Catargiu a rămas, la rândul lui, în această poziție până la moarte.

1889 – S-a născut Ion Iancovescu

20 decembrie 1889, București – 22 decembrie 1966

Actor de teatru și film, regizor și animator al scenei teatrale românești. A fost, mai ales, ctitorul a șapte edificii teatrale în București, printre care: Teatrul Excelsior (azi, sediul Teatrului de Comedie), Teatrul Mic, Teatrul Fantasio și Teatrul Modern (Teatrul Casei Centrale a Armatei). Elogiat de-a lungul carierei de personalități precum Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Tudor Vianu și Liviu Rebreanu, descoperitor și mentor al unor actori ca Grigore Vasiliu-Birlic și Radu Beligan, Ion Iancovescu a fost dat afară din Teatrul Național după instalarea regimului comunist, de directorul de atunci al instituției, Zaharia Stancu. A fost urmărit și arestat de autorități, dar a avut ocazia de a apărea, în ultimii ani de viață, în câteva producții importante ale cinematografiei românești. Înlăturarea sa din teatru a avut motive politice; securitatea l-a arestat și anchetat în două rânduri pentru vorbele sale de spirit, lansate liber într-o lume ocupată, încruntată și foarte atentă la tot ce mișca. Iată un exemplu: Prin 1950, Ion Iancovescu, Șerban Cioculescu, Ion Barbu și Radu Beligan se aflau la o masă în braseria de la Athénée Palace. Ușa s-a deschis brusc și un june gazetar de la Scînteia a venit spre ei debordând de entuziasm: „Ați auzit ? În curând, în Uniunea Sovietică pâinea va fi gratis!” „Da, dar cu ce preț…”, a replicat trist Iancovescu. Până să fie înlăturat din teatru, a apărut pe scenă de mai mult de 18.000 de ori, și în filme: Culesul viilor, Țigăncușa de la iatac, Afacerea Protar, Două lozuri, Faust XX. A fost distins cu Ordinul Muncii cl.II (1953).

Afacerea Protar (1955; după piesa de teatru Ultima oră de Mihail Sebastian ) • Regia Haralambie Boroș. Cu: Ion Iancovescu (I.D. Borcea), Ion Finteșteanu, Radu Beligan, Ioana Zlotescu, Constantin Ramadan, Ion Lucian, Nicolae Gărdescu

1891 – S-a născut Scarlat Struțeanu

20 decembrie 1891, București – 5 februarie 1947, București

Estetician, critic și istoric literar; profesor, membru al Societății Scriitorilor Români din 1923. După absolvirea studiilor secundare la liceele Sf. Sava și „Gh. Lazăr” din București în 1912, a urmat o scurtă carieră militară, încheiată cu gradul de căpitan. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București, absolvind în 1919 și obținând titlul de Doctor în Filologie în 1924, cu teza Încercarea critică asupra comicului dramatic la Caragiale. S-a căsătorit cu Fulvia, fiica lui Ioan Slavici. A fost asistent al lui Mihail Dragomirescu (1919–1927) la catedra de Estetică a Universității București și profesor la liceele „Mihai Viteazul” și Sf. Andrei din București. A colaborat la Adevărul literar și artistic, Convorbiri literare, Flacăra, Letopiseți (pe care a fondat-o împreună cu Perpessicius și Dragoș Protopopescu), Mișcarea literară, Ramuri, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar și a semnat cronica literară din Mișcarea literară. A publicat câteva lucrări de estetică și de critică literară: Teoria imitațiunii și a clarului confuz în estetică, Istoria națională romanțată în opera lui Al. Odobescu și a îngrijit ediții din scrierile lui Ioan Slavici, Alexandru Odobescu, I.L. Caragiale, și Petre Ispirescu.

1892 – S-a înființat Institutul Medico-Legal din București

Întemeiat din inițiativa medicului legist și profesor Mina Minovici, Institutul a fost inaugurat la data de 20 decembrie 1892 de către același Mina Minovici, în prezența primarului Bucureștiului, Pache Protopopescu, și a ministrului de justiție Alexandru Marghiloman. Denumirea inițială, Morga orașului, a fost schimbată șase ani mai târziu (1898), clădirea devenind Institutul medico-legal, primul de acest fel din lume. Schimbarea denumirii a fost hotărâtă de către medicul Minovici, în dorința de a iniția o rețea națională de institute specializate în sectorul medicinei legale. Se căuta izolarea serviciilor și a personalului legist de sistemul de sănătate publică și de cel psihiatric. Institutul Medico-Legal era destinat spre a servi învățământului medicinii legale, expertizelor cerute de instanțele judiciare și nevoilor orașului.

A funcționat într-un imobil ridicat în 1892 în București, pe strada Cӑuzași, și demolat în septembrie 1985. Cuprindea o sală de autopsie cu 8 mese, o bibliotecă, un amfiteatru, săli de lucrări practice, laboratoare de anatomie patologică, criminalistică, fotografie judiciară și un muzeu alcătuit de profesorul Minovici. Din 1924 poartă numele întemeietorului său.

1904 – A demisionat Guvernul Dimitrie A. Sturdza (3)

Consiliu de miniștri liberal, prezidat de Dimitrie A. Sturdza, care a guvernat în perioada 14 februarie 1901–20 decembrie 1904. Deși în timpul mandatului său a adoptat măsuri economice care au dat rezultate foarte bune, a fost subminat de „Ocultă”, o grupare din interiorul PNL care susținea ascensiunea lui Ionel Brătianu în fruntea partidului, la presiunile căreia, primul ministru a fost forțat să demisioneze, antrenând demisia Guvernului.

1904 – S-a născut Aurelian Sacerdoțeanu

20 decembrie 1904, Costești, Vâlcea – 7 iunie 1976, București

Istoric, specialist în istoria medievală a românilor, în practica și teoria arhivistică. A urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere (1923–1927) și ale Școlii Superioare de Arhivistică din București; a beneficiat de o bursă și un stagiu de specializare la École Roumaine din Franța, iar în 1930 a obținut titlul de Doctor în Istorie. A fost unul dintre inițiatorii colecției naționale Documente privind istoria României. A fost director general al Arhivelor Statului, director al revistei Hrisovul, timp de aproape două decenii, profesor la Școala Superioară de Arhivistică, apoi la Institutul de Arhivistică. După desființarea acestuia a trecut la Catedra de Arhivistică din cadrul Facultății de Istorie a Universității din București (1950) unde a lucrat până la pensionare, în 1970. A îndeplinit timp de 15 ani, funcția de director general al Arhivelor Statului (1938–1953). Contribuțiile sale științifice sunt axate pe istoria evului mediu, științele auxiliare ale istoriei, cu deosebire arhivistica, cronologia și sigilografia. A fost distins cu Premiul de Stat „Gheorghe Asachi” și Meritul cultural în grad de cavaler, cl.II. Din lucrările sale: Marea invazie tătară și sud-estul european, Considerații asupra istoriei României în Evul Mediu. Dovezile continuității și drepturile românilor asupra teritoriilor actuale, Unirea Românilor, Introducere în cronologie, Îndrumări în cercetările istorice etc.

1905 – S-a născut Nicolae Comșa

20 decembrie 1905, Făget–Valea Lungă, Alba – 18 noiembrie 1946. Cluj

Scriitor, preot ortodox, profesor. A urmat Liceul Sf. Vasile cel Mare din Blaj și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Ferdinand I” din Cluj, la specialitățile Limba română și Limba latină (1925–1928). Revenind la Blaj după terminarea facultății, a fost numit profesor de Limba română la Liceul Sf. Vasile cel Mare. Pentru a deveni preot, s-a înscris în 1929 la Academia de Teologie din Blaj. A fost hirotonit preot în 1932 de către Episcopul Valeriu Traian Frențiu. În perioada 1942–1946 a fost director al Bibliotecii Centrale Arhidiecezane, depunând aici o intensă activitate, inventariind și catalogând fondul de carte al Bibliotecii. A scris piese de teatru, cărți și articole. A fost membru în diferite colegii redacționale la mai multe reviste din perioada interbelică și colaborator la diferite publicații din țară. Cele mai reprezentative lucrări ale sale sunt: Dascălii Blajului, Episcopul Ion Inochentie Micu, Corespondența între Ion Micu Moldovan și Ion Bianu și Manuscrisele românești din Biblioteca Centrală din Blaj.

1915 – S-a născut Natalia Dumitresco

Natalia Dumitrescu; 20 decembrie 1915, București – 3 iulie 1997, Chars, Franța

Pictoriță abstractă româno-franceză. În anul 1939 a absolvit Academia de Arte Frumoase din București, clasa Francisc Șirato. În același an, s-a căsătorit cu un coleg de Academie, Alexandru Istrati. Prima sa expoziție personală a avut loc la București, în 1946. Un an mai târziu, împreună cu Alexandru Istrati, a plecat la Paris, cu o bursă oferită de statul francez. Cei doi s-au instalat într-un atelier din Rue Impasse Ronsin, în vecinătatea atelierului lui Constantin Brâncuși (1948). În anul 1965 au obținut cetățenia franceză. În ultimii 9 ani de viață ai lui Brâncuși, Natalia și soțul ei au avut grijă de marele sculptor, motiv pentru care acesta i-a numit beneficiarii testamentului său. A realizat ilustrațiile la cartea Histoire de Brigands, scrisă de Brâncuși și publicată în anul 1969. Alături de Alexandru Istrati a reorganizat atelierul lui Constantin Brâncuși la Centrul Georges Pompidou (1977). Împreună cu Pontus Hultén și Alexandru Istrati a scris o monografie despre Constantin Brâncuși, publicată în noiembrie 1987, în limba engleză, lucrarea fiind tradusă ulterior și în limba franceză. Între 1956–1980 a participat la diverse manifestări artistice de avangardă, desfășurate la galeriile Denise René, Colette Allendy și Arnauds. A fost asociată, după cel de-al doilea război mondial, cu salonul Réalités Nouvelles, o mișcare influențată de arta pictorilor Vasili Kandinski și Alberto Magnelli, alți pictori expresioniști abstracți asociați fiind Serge Poliakoff și Alexandre Istrati. După un număr de ani de muncă în alb și negru, ea a abordat pictura de culori, în care arată originalitate și o mare prospețime a culorilor, în compoziții. Lucrările sale artistice pot fi văzute în diferite muzee din lume, precum: Pompidou, Guggenheim, Basel, New York, Washington etc. Ea și soțul ei sunt îngropați în cimitirul Montparnasse din Paris, același cimitir în care este înmormântat și Constantin Brâncuși.

Biografie ilustrată: Natalia Dumitresco [WikiArt]

1909 – Legea privind sindicatele funcționarilor statului

Elaborată de ministrul Industriei și Comerțului, Mihai Orleanu, sub al cărui nume a ramas cunoscută, Legea Orleanu a fost votată de către Camera Deputaților în 20 decembrie 1909 și adoptată la 2 ianuarie 1910, pe fondul opoziției crescânde dintre mișcarea sindicală care se formase și puterea politică, atât liberalii cât și conservatorii fiind combatanți ai sindicatelor, pe care le considerau un atentat la ordinea socială. Muncitorii au numit-o Legea scelerată. Era explicit îndreptată împotriva „sindicatelor, asociațiunilor profesionale, a funcționarului statului, județelor, comunelor și stabilimentelor publice”. Acestora le era interzis dreptul de a se asocia sau de face grevă, precum și contractul colectiv de muncă. Aceasta lege însă, lăsa să se înțeleagă că nu interzice salariaților particulari să se asocieze. În expunerea de motive se arata chiar că este îngăduită asocierea acestora, inclusiv să declare grevă.

1921 – S-a născut Israil Bercovici

20 decembrie 1921, Botoșani –   15 februarie 1988, București

Dramaturg, regizor, biograf, și memorialist, poet. S-a născut într-o familie săracă  din clasa muncitoare și a primit o educație tradițională evreiască. În timpul celui de-al doilea război mondial a făcut muncă silnică până la sosirea armatei sovietice în România. După război și-a început cariera în limba idiș, în ziare, radio, în special săptămânalul IKUF-Bleter (1946–1953), unde a publicat prima sa poezie în limba idiș și Revista Cultului Mozaic din RPR (Jurnalul Culturii Evreiești, cunoscut și sub numele de Tsaytshrift). Jurnalul a fost lansat în 1956 și a avut secțiuni în limba română, idiș și ebraică. Bercovici a editat secțiunea idiș (1970–1972). A servit Teatrul Evreiesc de Stat din România, ca secretar literar, între anii 1955–1982.

1922 – S-a născut Elena Curelaru

Elena-Steluța Curelaru; 20 decembrie 1922, Dorohoi – 31 iulie 2003, Dorohoi

Poetă, prozatoare, pictoriță. A urmat Școala Normală din Turnu-Severin (1937–1944). A fost învățătoare la Darabani, referent principal la Secția Financiară din Dorohoi, salariată la Arhivele Statului, educatoare la Școala Generală nr. 1 Crișan, com. Hilișeu-Horia. A fost membră a cenaclurilor literare Septentrion (Dorohoi) și „G. Călinescu” (Iași) și a cenaclului de arte plastice „Artur Verona”. A colaborat cu versuri la ziarul Clopotul (Botoșani) și la revista Cuvânt și suflet (Iași). A fost prezentă în viața artistică în expoziții personale la Botoșani, Dorohoi, Bacău, Iași, Tulcea, Măcin, Isaccea, Olanda – unde a fost și premiată, participând și la numeroase expoziții colective; a obținut numeroase și valoroase premii și diplome. Volume publicate: Troița de lumină, Arborele memoriei.

1922 – S-a născut Randolph Lewis Braham

Adolf Ábrahám; 20 decembrie 1922, București – 25 noiembrie 2018, New York City, SUA

Istoric american de origine română, născut într-o familie de evrei din Transilvania. A copilărit în Dej, unde a urmat școala elementară evreiască și gimnaziul românesc „Petru Rareș”, unde s-a distins la învățătură. A urmat un timp și lecții tradiționale de Talmud Tora, a făcut ucenicie într-un atelier de tâmplărie. În urma dictatului de la Viena a fost trimis într-o unitate de muncă forțată a armatei pe frontul ucrainean, făcând săpături în zona Colomeea și Stanislavov (1943–1945). Ulterior, capturat de armata sovietică, a fost deținut într-un lagăr de prizonieri. În acest timp în 1944 familia sa, a fost deportată de administrația din Ungaria în lagărele de exterminare din Polonia. 13 din 15 membri ai familiei, între care și părinții săi, au fost omorâți. După război a emigrat întâi în Germania, unde a urmat doi ani cursuri la Universitatea din München în domeniul științelor politice, apoi în SUA (1947). În 1948 a obținut licența, iar în anul următor masteratul în Politologie la City College din New York. A fost profesor emerit la City University din New York și este cunoscut pentru cercetările sale în domeniul politicii comparative și al istoriei Holocaustului în Ungaria și România.

1925 – Noua reglementare a Curții de Casație și Justiție

Prima lege organică a Curții de Casație a fost promulgată, de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza în ianuarie 1861. Înalta Curte de Casație și Justiție și-a început activitatea la București în martie 1862, suferind ulterior mai multe modificări (în 1864, 1870, 1877, 1905, 1906, 1910). În urma adoptării noii Constituții din 1923, a fost adoptată Legea nr. 144/19 decembrie 1925 pentru Curtea de Casație și Justiție, votată de Camerele Parlamentului la 19 decembrie și publicată în Monitorul Oficial nr. 282/20 decembrie 1925, urmând a intra în vigoare la 1 ianuarie 1926.

1927 – S-a născut Constantin Bărbulescu

20 decembrie 1927, Turnu Severin – 15 februarie 2010

Economist și inginer, profesor universitar, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române, un ilustru francmason. A deținut pe rând funcțiile de șef de catedră, decan și prorector, fiind primul rector ales liber al Academiei de Studii Economice București, după evenimentele din 1989, funcție pe care a deținut-o până în 1996, dar și diferite funcții de conducere ale unor organisme științifice de prestigiu interne și internaționale. A făcut parte din Comisia numită de Guvernul României pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piață. A avut o amplă activitate pedagogică, a gândit restructurarea învățământului superior economic românesc potrivit noilor condiții ale economiei de piață. A fost și senator în legislatura 1990–1992, pentru FSN.

1929 – S-a născut Al Căprariu

Alexandru Căprariu; 20 decembrie 1929, Cluj – 4 februarie 1988, Cluj Napoca

Poet. A absolvit în 1952 Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj; elev al Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1951–1952), a fost exmatriculat pentru lecturi interzise din Tudor Arghezi și Lucian Blaga. A debutat cu poezie în Almanah literar în 1949 și a colaborat la Steaua, Tribuna, Contemporanul, România literară, Luceafărul etc. A fost redactor la Tribuna, director al Editurii Dacia. A debutat editorial cu volumul de versuri Orizonturi, urmat de Cercurile dragostei. Alte volume: Mica autobiografie, În timp ce pământul se-nvârte, Marea autobiografie, Asfințiturile zilnice, Reîntoarcerea menestrelului.

1932 – S-a născut Mihai Maximilian

20 decembrie 1932, Galați – 14 decembrie 1998, București

Textier de muzică ușoară și de estradă, scenarist pentru spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tanase”, căsătorit cu Stela Popescu. Făcea parte dintr-o nobilă familie de oameni dedicați scenei. Bunicul său fusese Vladimir (Velimir) Maximilian, care debutase în „teatrul lejer“ (operetă), pentru ca apoi să se dedice comediei și dramei, dragostea pentru scenă concretizându-se și într-un volum apărut în 1913, Despre teatru, actor și public. Vladimir Maximilian a avut un singur fiu, pe Puiu Maximilian – și el a îmbrățișat această mirifică lume a scenei ca regizor. La rândul său, Puiu Maximilian a avut doi fii, pe Ion Maximilian și pe Mihai „Puiu“ Maximilian, ambii slujitori ai muzei Thalia, însă în moduri diferite: primul ca regizor și al doilea ca textier al genului revuistic.

Mihai Maximilian – Codițele (1978) • Stela Popescu

1934 – S-a născut George Apostu

20 decembrie 1934, Stănișești, Tecuci/Bacău – 13 octombrie 1986, Paris

Sculptor. A absolvit în 1959 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a studiat sculptura cu Ion Lucian Murnu și Constantin Baraschi. A debutat în 1964 cu o expoziţie personală de sculptură în grădina Casei Scriitorilor din Bucureşti, îndrumat şi încurajat de criticul de artă Petru Comarnescu. Începând cu 1964 și până când s-a stins din viață, a avut numeroase expoziții personale în România și în străinătate (Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). Alături de sculptură, a expus desene şi pasteluri şi a executat decoruri pentru piese de teatru. Începând cu 1964 și până când s-a stins din viață, a avut numeroase expoziții personale în România și în străinătate (Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). În 1983 i s-a atribuit un atelier de creație de către primăria orașului Paris.

Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe pozițiile unei concepții originale, rezultat al culturii plastice și al temperamentului său, care avea forța să individualizeze forme de largă circulație, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. În anul 2001, în Parcul Kiseleff din București a fost organizată Zona Apostu, care reprezintă un ansamblu sculptural de opt lucrări, unele dintre ele transpuse în bronz după originalele în lemn și piatră artificială.

Biografie ilustrată [Artindex]

1935 – S-a inaugurat Monetăria Națională

Administrație publică comercială cu personalitate juridică proprie și gestiune autonomă, înființată prin Legea nr. 391/22 februarie 1935, promulgată prin Decretul regal nr. 392, într-un local din strada Fabrica de Chibrituri nr. 30, construit în acest scop.

Clădirea a fost demolată acum câțiva ani.

1935 – S-a născut Valeriu Lazarov

Valeriu Lazarov Lesner; 20 decembrie 1935, Bârlad – 11 august 2009, Madrid

Producător român de televiziune, stabilit în Spania. Între 1953–1957 a studiat regia la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. (IATC). Totuși, principala lui profesie a fost nu de actor, ci de om de televiziune. Astfel, în 1966 a participat la Festivalul de televiziune de la Monte Carlo, cu filmul Omul și camera. În 1968 a înregistrat emisiuni la TVE, postul public de televiziune din Spania, la invitația directorului general al postului, Juan Jose Roson. Tot în 1968, Lazarov a avut primul succes la TVE, cu spectacolul muzical El irreal Madrid, cu care a obținut premiul Nimfa de Aur, la festivalul de la Monte Carlo. Ulterior, s-a stabilit în Spania, fugind de regimul comunist român. A muncit peste 10 ani în domeniul televiziunii din Spania, iar din 1979 a început colaborarea la televiziunea națională italiană, RAI, pentru a realiza o serie de programe, Tilt, a început să lucreze pentru Silvio Berlusconi, la Canale 5, unde a ajuns director de producție, președintele Consiliului de administrație și director al centrului de producție Videotime. În 1989 a revenit în Spania, unde a condus postul Tele 5, până în 1994. A înființat compania de producție Prime Time Communications, fiind cunoscut ca omul care a revoluționat divertismentul românesc de televiziune, după anii ’90. Din creațiile sale: Genialii, serialul Chiquititas, cea mai longevivă emisiune, Surprize, surprize (difuzată timp de nouă ani la TVR), Din Dragoste, Iartă-mă, Sub alt chip, Imprevizibilii, Ploaia de stele, Babilonia etc., lansând vedete ca Andreea Marin, Mircea Radu sau Raluca Moianu.

Întâlniri creative – Remember Valerio Lazarov

1935 – S-a născut Daniel Drăgan

20 decembrie 1935, Glodeni, Dâmbovița – 25 martie 2016, Brașov

Prozator, dramaturg, memorialist, nuvelist, poet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor,președinte al Societății Patronilor de Edituri din România, pentru două legislaturi. A urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1953–1955) și Facultatea de Ziaristică din București (1977–1982). A debutat cu poezie în 1953. Opera sa cuprinde 25 de romane, volume de povestiri, teatru, eseuri, memorialistică. A inițiat și a condus revistele ASTRA, Brașovul literar și artistic, Coresi. A înființat și a condus Editura Arania și Fundația Culturală Arania. Opere: Doi ori doi, Podul, Tare ca piatra, Părintele Thom, Diavolul, aproapele nostru, Subreta.

1935 – S-a născut Dan C. Jipa

20 decembrie 1935, București – 28 septembrie 2020, București

Geolog și profesor universitar, membru corespondent (din 2014) al Academiei Române. Absolvent al Institutului de Petrol, Gaze și Geologie Tehnică București, Facultatea de Geologie Tehnică (1958), a devenit Doctor în Geologie în 1994, cu teza Studiul fenomenului de sedimentare laterală pe baza exemplelor din Carpații Românești. A fost succesiv: inginer geolog la Întreprinderea de Prospecțiuni a Comitetului Geologic, cercetător științific principal la Institutul Geologic al României, cercetător științific principal, secretar științific, director științific (1998–1999), președinte/membru al Consiliului Științific la Institutul Național de Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar. A efectuat lucrări de prospecțiuni și cartări geologice, precum și studii sedimentologice în depozite clastice marine (fosile si actuale) și fluviale, studii texturale (granulometrie, morfometrie), studiul structurilor sedimentare, reconstituiri paleo-ambientale, studii ambientale în depozite actuale (contaminări cu petrol a solului și apei subterane, impactul lucrărilor de explorare pentru petrol, alimentarea artificială a plajelor), sedimentologie aplicată la acumulările de minerale grele. A participat la simpozioane internaționale, programe de cercetare și misiuni în străinătate. A fost membru al Societății Geologice a României, al Societății Paleontologilor din România, International Association of Sedimentologists, Editor șef al revistei Geo-Eco-Marina. A publicat 120 de lucrări științifice și 9 cărți, trei dintre acestea fiind distinse de Academia Română cu premiul „Grigore Cobălcescu” (1961 și 2007) si cu premiul „Gheorghe Munteanu Murgoci” (2009). A predat cursul de Sisteme sedimentare și modele de facies la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București.

1937 – Alegeri parlamentare în România

Au fost ultimele alegeri ale României înainte ca Regele Carol al II-lea să dizolve Parlamentul și ultimele alegeri cu vot universal pentru bărbați. Practic, au fost ultimele alegeri libere de până la Revoluția din 1989. Până la următoarele alegeri conform constituției democratice din 1923, România a trecut prin trei dictaturi. Primul tur al alegerilor a fost pentru Adunarea Deputaților, în 20 decembrie, celălalt pentru Senat, în 22 decembrie. În timpul primei runde, au avut loc ciocniri la Orhei și Târgu Mureș, soldate cu moartea a patru persoane și cu 300 de arestări.

Partidul Național Liberal a câștigat alegerile cu 1.103.352 de voturi, pe al doilea loc fiind Partidul Național-Țărănesc cu 626.612 de voturi, iar pe al treilea loc Partidul Totul pentru Țară cu 478.368 de voturi. Alarmat, regele Carol al II-lea a demis guvernul liberal și l-a numit premier pe Octavian Goga.

1940 – S-a născut Maria Mănucă

Maria Ciocan; 20 decembrie 1940, București

Medic, pictoriță, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 1997), a Asociației „Medici-Pictori” (din 1998) și a Uniunii Scriitorilor din România (din 2006). A urmat Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (1957–1963) și ulterior, cursurile de Pictură ale Școlilor Populare de Artă din Iași, clasa Ghiță Leonard (1975–1978) și București, clasa Nicolae Pascu (1977–1978). A fost medic internist, specialist, s-a specializat la Institutul „Cantacuzino” și la Spitalul Fundeni din București, după care a fost medic primar, șefă a Laboratorului de microbiologie-virusologie la Direcția de Medicină Preventivă din Iași, până în 1998. Este soția criticului și istoricului literar Dan Mănucă.

A avut numeroase expoziții personale în țară și în străinătate, între 1977 (debut) și 2012, la Iași, București, Cluj-Napoca, Suceava, iar peste hotare la New York, Veneția, Amsterdam, Ierusalim, Chișinău și a avut peste patruzeci de participări la expoziții de grup. A colaborat cu versuri la Convorbiri literare, Cronica, Luceafărul, Acasă, Dacia literară, Baaadul literar, Dor de Dor, Poezia, Lumina (Pancevo) etc.

Poezie și galerie de tablouri: Maria Mănucă http://mariamanuca.ro/tablouri.php [Maria Mănucă]

1943 – S-a născut Ruxandra Sireteanu

20 decembrie 1943, Craiova – 18 februarie 2014, București

Importantă actriță de teatru și film. A debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din Platon Krecet, în regia lui Alexandru Finți. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, la clasa  Ion Finteșteanu – Sanda Manu. În 1965, la examenul de absolvire, a jucat rolurile Tofana din Patima Roșie de Mihail Sorbul și Fata, Iubita, Nevasta din Omul care s-a transformat în câine de O. Dragun, regia Andrei Șerban. A jucat la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul de Stat din Oradea, Teatrul „Nottara” din București. A susținut multe recitaluri de poezie atât în România cât și în Suedia și Grecia. A jucat în filme: O lumină la etajul zece, Divorț… din dragoste, Păcală se întoarce.

Discurs într-un ciorap de Pușa Roth, dupa Nina Cassian

1943 – S-a născut Magda Ursache

20 decembrie 1943, București

Scriitoare și critic literar. A urmat Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău și în 1967 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, cu Diplomă de merit. A fost redactor la Secția Poezie în redacția revistei Cronica și asistentă la catedra de Limba română la Universitatea „Al.I. Cuza”. A debutat în revista Cronica în anul 1968, cu o recenzie la volumul Rod de Cezar Ivănescu. Debutul editorial a fost cu volumul A patra dimensiune (eseuri despre poezia contemporană) în 1973. A primit Premiul Festivalului literar „Mihai Eminescu” pentru Luceafărul, ediție critică (2002), Medalia omagială „Nichita Stănescu” (2006), Premiul pentru proză al revistei Convorbiri literare (2006), Premiul pentru publicistică al revistei Acolada (2009), Premiul revistei Contemporanul. Ideea europeană (2009).A publicat romane: Universitatea care ucide, Astă vară n-a fost vară…, Strigă acum…, Conversație pe Titanic, Rău de România, Bursa de iluzii; ediții critice: Mircea Eliade, Meșterul Manole, studii de etnologie și mitologie, Mihai Eminescu. Doina, Mihai Eminescu. Luceafărul; antologii: Duh si slovă, antologie de poezie creștină, Mircea Eliade, Arta de a muri; publicistică: Bolile spiritului critic. Eseuri atipice, Pe muchie de hârtie, Să citiți bine! eseuri lirice, epice și dramatice.

1944 – A încetat din viață Nicolae Cartojan (4 decembrie 1883 – 20 decembrie 1944)

Scriitor, biograf, cercetător literar, istoric literar, pedagog și publicist; specialist în literatura română veche; profesor la Universitatea din București; membru titular al Academiei Române.

1946 – Etatizarea Băncii Naționale a României

Regimul comunist a impus etatizarea BNR și apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice, prin Legea pentru etatizarea și organizarea Băncii Naționale a României publicată în Monitorul Oficial nr. 298/28 decembrie 1946.

Realizată pentru ca această instituție „să-și armonizeze țelurile cu politica economică a statului”, a fost primul pas în preluarea controlului comunist asupra tuturor instituțiilor bancare și de credit, publice sau particulare, asupra creditului și emisiunii de monedă, precum și asupra producției și distribuției mărfurilor. Guvernator al BNR a fost numit profesorul universitar Tiberiu Moșoiu (PNL-Tătărescu), iar viceguvernator, Aurel Vijoli (PCR).

1946 – S-a născut Andrei Codrescu

Andrei Perlmutter; 20 decembrie 1946, Sibiu

Eseist, pedagog, poet, romancier, scenarist evreu american de origine română. A emigrat în Statele unite în 1966, iar din 1981 a devenit cetățean american. A debutat ca poet de limbă română, iar după emigrarea în SUA s-a afirmat ca scriitor în limba engleză, publicând poezii, lucrări cu caracter memorialistic și eseuri. A fost colaborator la National Public Radio, editor al revistei literare Esquisite Corpse. În 1989 s-a întors în țara natală ca să transmită Revoluția Română în direct pentru programul de știri ABC’s Nightline. Articolele sale au fost reluate în revista Dilema. A descris această experiență în cartea Gaura din steag (The Hole in the Flag) desemnată de suplimentul literar al ziarului New York Times drept Notable Book of the Year.

1950 – S-a născut Ioan Flora

20 decembrie 1950, Satul Nou, Pancevo, Banatul Sârbesc/Serbia – 3 februarie 2005, București

Om de cultură, filolog, poet și traducător român originar din Serbia, membru și secretar al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Serbia. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București în 1973. A predat Limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea și la revista Lumina, apoi redactor șef la Ediția Libertatea la Pancevo/Novi Sad. A debutat cu poemul Des în pagina culturală a ziarului Libertatea, singurul ziar de limbă română din Serbia, care apărea la Pancevo/Novi Sad. Cartea sa de debut în poezie, intitulată Valsuri, a fost publicată în 1970. În 1993 s-a stabilit cu familia la București. Dintre volumele sale de poezie: Iedera, Starea de fapt, O bufniță tânără pe patul morții, Tălpile violete, Discurs asupra struțocămilei, Iepurele suedez, Trădarea metaforei.

1957 – S-a născut Marian Râlea

20 decembrie 1957, Turda

Actor de teatru, televiziune și film. A absolvit Academia de Teatru și Film, București, promoția 1982. A fost realizatorul emisiunilor Abracadabra la TVR 1 și SuperAbracadabra la PRO TV. În 1990, la Festivalul de Teatru „I.L.Caragiale” a fost desemnat cel mai bun actor de comedie pentru rolul Lysander din piesa Visul unei nopți de vară. A jucat peste 50 de roluri pe scenele teatrelor Studioul Casandra, Teatrul Mic, Teatrul Municipal Ploiești, Teatrul de Comedie București, Teatrul Odeon, Teatrum Mundi, Teatrul „Bulandra” etc. și în filme: Buletin de București, O vară cu Mara, Șobolanii roșii, Razboiul Sexelor, Iubire și Onoare, Îngeri pierduți, #Selfie 69, Moromeții 2, Sacrificiul, Miracol etc.

Cuscrii (2014) • Regia Radu Potcoavă. Cu: Paul Ipate, Ioana Blaj, Luminița Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Râlea (Ionel Ungureanu), Gabriela Popescu

1958 – A încetat din viață Constantin Brăiloiu (13 august 1893 – 20 decembrie 1958)

Etnomuzicolog, compozitor, critic muzical și profesor; considerat teoreticianul etnomuzicologiei moderne, cu un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală; a întemeiat Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor Români; a fost fondator și conducător al Arhivei Internaționale de Muzică Populară de la Geneva; membru corespondent al Academiei Române.

1963 – A încetat din viață Paul Constantinescu (30 iunie 1909 – 20 decembrie 1963)

Compozitor clasic, violonist, dirijor; profesor la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” din București; membru corespondent al Academiei Române.

1966 – A încetat din viață Mihail Sorbul (Mihail Smolski; 16/28 octombrie 1885 – 20 decembrie 1966)

Autor dramatic și romancier interbelic, primul laureat al Premiului național pentru literatură dramatică (1937).

1973 – Inaugurarea noului edificiu al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București

Proiectul inițial (1964–1973) a fost semnat de arhitecții Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu și structura de rezistență de inginerul Alexandru Cișmigiu. Clădirea Teatrului Național, care a fost construită cu trei săli de spectacol, respectiv: Sala Mare, în corpul A și Sala Mica și Sala Atelier în Corpul C, a fost inaugurată succesiv între 20 decembrie 1973 și 1976.

Clădirea a rămas neterminată la exterior, deoarece Nicolae Ceaușescu nu a agreat niciuna dintre variantele de frescă prezentate pentru a fi executate pe pereții rămași în zidărie aparentă, se pare că din cauză că nu apărea și el reprezentat. Ulterior, cărămida aparentă din zona rezervată frescelor a fost îmbrăcată cu un placaj din marmură de Rușchița.

1976 – S-a născut Lucian Viziru

20 decembrie 1976, București

Actor și cântăreț. A fost solist în trupa Gaz pe foc, a înființat trupa DarkTown pentru care semnează muzica și versurile, fiind și solistul trupei. A jucat în seriale de televiziune.

Număr stelele

1983 – A încetat din viață Slavomir Popovici (19 ianuarie 1930 – 20 decembrie 1983)

Regizor de film documentar; filmele sale sunt veritabile poeme filosofice pe teme antropologice esențiale: timpul, trecerea, riturile.

1989 – Revoluția anticomunistă și anticeaușistă din România – Ziua a cincea

La Timișoara, ziua de 20 decembrie a însemnat ieșirea întregului oraș în stradă. Toate marile întreprinderi s-au unit, iar mulțimea s-a revărsat pe străzi. Centrul orașului a fost ocupat de coloane impresionante de muncitori. În Piața Operei o sută de mii de manifestanți striga împotriva regimului: „Jos cu Ceaușescu!”, „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Libertate!”, „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”.

Au fost înlăturate lozincile ceaușiste și comuniste. Oamenii s-au îndreptat spre Comitetul Județean pentru a dialoga cu autoritățile. Zeci și zeci de mii de oameni se îndreptau spre centru. Armata, cei de la M.I. și trupele de Securitate nu aveau ce face. Nu puteau provoca cel mai mare masacru din Europa secolului XX. Forțele de ordine au primit ordine să se retragă în cazărmi pentru a întâmpina confruntările cu manifestanții, dar și pentru a pregăti planul de a elimina Revoluția. Din rândurile mulțimii, s-a organizat un comitet care a intrat în sediu pentru a prezenta cererile timișorenilor: „demisia lui Ceaușescu, demisia guvernului, alegeri libere, înființarea unui centru de anchetă pentru lămurirea opresiunii de la Timișoara, tragerea la răspundere penală a celor care au dat ordin să se tragă în oameni, punerea în libertate a deținuților politici, morții să fie dați familiilor pentru a fi îngropați creștinește, reforma învățământului, libertatea presei, a radioului și a televiziunii”.

Autoritățile comuniste au pregătit o manifestație pro-Ceaușescu, iar pentru asta, în balconul Operei erau deja montare microfoane și stații de amplificare; în momentul în care cei care și-au asumat să fie liderii revoluției au ajuns acolo, au ocupat balconul. Lorin Fortuna a fost unul din personajele centrale ale Revoluției din decembrie 1989, de la Timișoara. A înființat în ilegalitate, în balconul Operei, pe 20 decembrie, alături de Claudiu Iordache, Frontul Democratic Român (dizolvat în februarie 1990). El s-a adresat mulțimii: „Cetățeni ai Timișorii, cei pe care ne vedeți aici ne-am constituit într-un comitet de acțiune al Frontului Democratic Român. Drepturile și libertatea se câștigă în mod organizat. Fără violență! Vă rugăm foarte mult, nu mai spargeți vitrine, nu provocați încăierări, nu atacați armata! Armata colaborează, ați văzut. Așteptăm să vină reprezentanții autorităților să discutăm în mod organizat cu ei. Cetățeni ai Timișorii! Prima condiție pe care o punem guvernului român este jos familia Ceaușescu! Dar pentru aceasta vom lupta pașnic, pașnic, nu uitați, pașnic. A doua condiție cerem: eliberarea imediată a arestaților! A treia condiție este identificarea morților. Vă rog, în acest moment, un minut de reculegere pentru victimele de la Timișoara! În genunchi, toată lumea! Armata, să stea pe loc! Armata să stea pe loc!” Lorin Fortuna, a luat locul prim-secretarului Radu Bălan, la conducerea județului și devenit personajul numărul unu în Timiș până pe 21 ianuarie 1990. În fața a peste 100.000 de oameni, s-a proclamat Timișoara primul oraș liber al României.

Timișoara, 20 decembrie 1989

În balconul Operei a urcat și primarul, căruia i s-a înmânat lista cu revendicările mulțimii. Primul ministru, Constantin Dăscălescu, a făcut câteva promisiuni vagi în unele chestiuni minore, dar a declarat că revendicările majore, ca demisia lui Ceaușescu și a guvernului, vor trebui să aștepte întoarcerea din Iran a președintelui. În acest timp, întors în țară din Iran, Nicolae Ceaușescu a emis un decret prezidențial pentru constituirea stării de necesitate pe teritoriul județului Timiș, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism și de distrugere a unor bunuri obștești”. Într-o intervenție televizată și radiodifuzată, Nicolae Ceaușescu s-a adresat populației declarând că evenimentele de la Timișoara sunt opera unor „huligani”, „grupuri fasciste și antinaționale”. În cadrul aceluiași discurs, a anunțat că, întrucât manifestanții au atacat unitățile militare, acestea au fost obligate să se apere, folosind armamentul din dotare.

Discursul lui Ceaușescu despre “huliganii” din Timișoara

Timișoara era singură! Radio Europa Liberă anunța evenimentele de la Timișoara, presa occidentală a relatat despre ceea ce se întâmplă în România. Timișorenii așteptau să se ridice și restul țării. „Azi în Timișoara, mâine în toată țara!” era una din lozincile preferate ale manifestanților.

În noaptea de 20/21 decembrie, muncitori din Craiova, Calafat, Băilești și Caracal au fost îmbrăcați în uniforme de gărzi patriotice, înarmați cu bâte și trimiși cu trenuri speciale spre Timișoara spre a înăbuși revolta. Ajunși acolo și înțelegând despre ce este vorba, aceștia au fraternizat cu timișorenii.

1989 – A încetat din viață Ioan Moraru (88 septembrie 1927 – 20 decembrie 1989)

Medic, cercetător; copreședinte, alături de Mihail Kuzin (Uniunea Sovietică) și Bernard Lown (Statele Unite), al organizației Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear, căreia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace în anul 1985; membru post-mortem al Academiei Române.

1999 – A încetat din viață Valeriu Munteanu (4 octombrie 1921 – 20 decembrie 1999)

Filolog, lexicograf și traducător; profesor de Limba suedeză și Limba daneză la Universitatea București.

2000 – Ion Iliescu a depus jurământul pentru al treilea mandat de președinte al României

A câștigat alegerile din 2000 în urma nemulțumirilor populației față de reformele economice dure din precedenții patru ani duse de guvernarea de centru, precum și de instabilitatea politică și de luptele interne din coaliția de guvernare. Având de ales între Vadim Tudor și Iliescu, populația a preferat să se abțină sau să voteze cu Iliescu.

2001 – Monedele Istoria aurului – Tezaurul de la Pietroasa

Banca Națională a României a pus în circulație, în scop numismatic, patru monede din aur cu valoarea nominală de 500 de lei, denumite Istoria aurului – Tezaurul de la Pietroasa.

2004 – Traian Băsescu a depus jurământul pentru primul mandat de președinte al României

La alegerile prezidențiale din decembrie 2004, Traian Băsescu a reușit să îl învingă pe Adrian Năstase, fost premier în perioada 2000–2004, în al doilea tur de scrutin, după ce în primul s-a clasat pe a doua poziție. A depus jurământul de președinte aproape de miezul nopții, după dispute aprinse în camerele reunite pentru numirea președinților Senatului și Camerei Deputaților.

2012 – A încetat din viață Adrian Neculau (30 august 1938 – 20 decembrie 2012)

Psiholog, profesor universitar; inițiator de școală în psihologia socială; profesor emerit al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

2014 – A încetat din viață Erzsébet Ádám (5 ianuarie 1947 – 20 decembrie 2014)

Actriță de teatru și film română de etnie maghiară; a jucat pe scena Teatrului Național din Târgu Mureș.

2015 – A încetat din viață Sorin Medeleni (18 mai 1952 – 20 decembrie 2015)

Actor de teatru și film; și-a dedicat 37 de ani din carieră scenei Teatrului Mic din București.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită