26 Octombrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Inaugurarea Universității din Iași

 

Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (în calendarul ortodox) / Sf. Dumitru, izvorâtorul de mir (în calendarul greco-catolic) / Sf. Dumitru din Salonic, martir (în calendarul romano-catolic)

Sfântul și marele mucenic Dimitrie (Dumitru) este un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea care a trăit în vremea împăraților Maximian și Dioclețian (284–305), în cetatea Tesalonic (Salonic, în Grecia de azi), unul din marii sfinți mucenici, făcător de minuni și tămăduitor. Ca urmare a faptului că l-a mărturisit pe Iisus Hristos, a fost ucis cu lancea la Tessalonic. A fost martirizat pe la anul 306. Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat, ca și pe Sfântul Gheorghe, drept patron al lor. Marele Mucenic Dumitru este venerat ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți militari, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în Biserica Catolică de rit bizantin și cea de rit roman. Creștinii ortodocși care urmează calendarul iulian îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru la 8 noiembrie.

 

1497 – Bătălia de la Codrii Cosminului

A avut drept combatanți pe Ștefan cel Mare, domnitor moldovean și regele Ioan I Albert al Uniunii Polono-Lituaniene, în urma asediului Cetății Sucevei. Bătălia a avut loc în Codrii Cosminului, la circa 100 km nord de capitala de atunci Suceava (în poloneză Suczawa), între actualele comune Voloca pe Derelui și Valea Cosminului, având ca rezultat o victorie importantă a moldovenilor.

A marcat emanciparea lui Ștefan cel Mare de sub suzeranitatea Poloniei. Locul bătăliei, din ordinul lui Ștefan a fost curățat și în loc a fost sădită o dumbravă, cunoscută în cultura populară sub numele de Dumbrava Roșie. Se spune că din stejarii semănați de polonezi a mai rămas până astăzi doar unul singur, numit de localnici Stejarul lui Ștefan cel Mare.

1624 – S-a născut Dosoftei

Dimitrie Barilă; 26 octombrie 1624, Suceava – 13 decembrie 1693, Żółkiew, Polonia/Jovkva, Ucraina

Cărturar, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. A învățat în Iași, probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, apoi la Școala Frăției Ortodoxe din Liov, unde a făcut studii umaniste și de limbi. A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducator al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea limbii literare românești. Cunoscător de elină, latină, slavonă, poloneză și ucraineană, a scris: Psaltirea în versuri, Dumnezeiasca Liturghie, Poem cronologic despre domnii Moldovei, Viața și petriaceria sfinților. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt.

1673 – S-a născut Dimitrie Cantemir

26 octombrie 1673, Silișteni, Fălciu/Dimitrie Cantemir, Vaslui – 21 august 1723, Dmitrovka, Kiev, Imperiul Rus/ Dmitrovsk-Orlovskiy, Rusia

Domn al Moldovei (martie–aprilie 1693; noiembrie 1710–iulie 1711), personalitate culturală polivalentă, ales membru al Academiei din Berlin (1714) la propunerea filosofului Leibniz. Tatăl său, Constantin vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea i-a ales ca educator pe dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena. Ieremia Cacavelas a fost traducătorul din limba latină în limba greacă (în 1687) a lucrării Vitae Pontificum (Viețile Papilor), scrisă de episcopul Platina. Cacavelas a avut o mare influență asupra formației spirituale a lui Dimitrie Cantemir, a aruncat un văl de misticism asupra spiritului clar al elevului său, acesta a urmărit însă în anii maturității să se dezbare de această înrâurire, părăsind fondul mistic al cugetării. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Domnul muntean Constantin Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale. A fost autor de lucrări de istorie, orientalistică și muzicografie; lucrarea sa Descrierea Moldovei cuprinde prima hartă detaliată a Moldovei, unic document cartografic despre Moldova timp de un secol; a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească și și-a câștigat recunoașterea europeană prin lucrarea Istoria Imperiului Otoman (1716), tradusă și tipărită la Londra, Paris, Hamburg.

Muzică tradițională otomană din secolul al XVII-lea de Dimitrie Cantemir

1807 – S-a născut Barbu Catargiu

26 octombrie 1807, București – 8/20 iunie 1862, București

Jurnalist și politician, descendent direct al Domnului Constantin Brâncoveanu. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie și economie politică la Paris. Revenit în țară în 1834 a frecventat cercurile Societății Filarmonice, alături de Ion Câmpineanu, Ion Heliade Rădulescu etc. Și-a început activitatea politică fiind adversar al domnitorilor Alexandru Ghica și Gheorghe Bibescu, deși cu ultimul era înrudit. Din 1837 a devenit membru în Adunarea Obștească a Țării Românești, a fost numit director la Departamentul Dreptății (Justiție), apoi ridicat la rangul de culcer. Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluționare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în Occident interesându-se de viața civilă și de stat. În timpul domniei lui Barbu Știrbei a ocupat funcții importante și s-a manifestat ca un aprig apărător al boierimii. Calitățile sale oratorice, cultura și energia sa au făcut să devină o personalitate marcantă a conservatorilor. După recunoașterea deplină a Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a desemnat pe Catargiu cu formarea primului guvern unitar al țării. Lucrări: État Social des Principautés danubiennes, Proprietatea în Principatele Moldo-Române, Des différentes classes de la population en Valachie. A fost asasinat în trăsura prefectului poliției, Nicolae Bibescu, la ieșirea din Cameră, după terminarea ședinței, autorul rămânând necunoscut.

1820 – S-a născut Gheorghe Costa-Foru

26 octombrie 1820, București – 28 noiembrie 1876, București

Profesor, jurist și om politic. Doctor în Drept la Sorbona, cu experiență universitară în Saxonia și Austria, a fost autorul unui studiu asupra sistemelor europene de educație contemporană, pe baza căruia s-a început organizarea pe baze moderne a învățământului superior românesc. Tot el a militat pe lângă Caimacamul Țării Românești, Alexandru D. Ghica, pentru începerea lucrărilor la clădirea Palatului Universității, din 1857. A fost primul rector al Universității din București în 1864, numit prin decret al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Politic, a fost membru al Partidului Liberal, aripa moderată. A îndeplinit funcția de ministru de externe, a servit ca agent diplomatic al României la Viena. Este considerat, împreună cu Vasile Boerescu, unul dintre pionierii Dreptului Penal în România.

1843 – S-a născut Gr.H. Grandea

Grigore Haralamb Grandea; 26 octombrie 1843, Țăndărei, Ialomița – 8 noiembrie 1897, Bacău

Poet, prozator, jurnalist și traducător. A studiat la Școala Națională de Medicină și Farmacie și, intermitent, la Liceul Sfântul Sava din București, absolvind în 1865. A urmat apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din Liège, dar nu a absolvit. A avut locuri de muncă temporare: intern la Spitalul Colțea, asistent de chirurg, medic de batalion, profesor de Științe naturale la Școala Națională de Medicină și Farmacie, secretar la Arhivele de Stat, inspector școlar pentru Gorj și Mehedinți și profesor provizoriu la București, Craiova și Bacău, dar pentru perioade de timp semnificative s-a susținut material prin activitatea jurnalistică: redactor la Monitorul Oficial, Dâmbovița, Presa, Timpul și Războiul; redactor-șef la Albina Pindului, Liceul român, Steaua Daciei, Tribuna, Bucegiu, Sentinela etc. Fiind un gazetar pasionat și talentat, a scris pentru majoritatea ziarelor și revistelor importante ale țării, iar orientarea sa politică antiliberală o anunța pe cea a lui Mihai Eminescu. A debutat ca poet în 1859, în „foaia politică și literară” Dâmbovița, pe care a redactat-o. A publicat volume de poezie: Preludele, Poezii. Miosotis, Poezii nouă, Nostalgia. Poezii; romane: Fulga sau ideal și real și Vlăsia sau ciocoii noi; a scris o serie de povestiri, a tradus din Teocrit, Virgilius, Sappho, Anacreon, Seneca cel Tânăr, Ovidiu, Hafez, Dante Alighieri, William Shakespeare, Ludwig Uhland, James Macpherson (Ossian), Aleksandr Pușkin, Thomas Gray, Sully Prudhomme, Jules Verne, Émile Zola, George Sand și Adam Mickiewicz.

1844 – S-a născut Nicolae Beldiceanu

26 octombrie 1844, Preutești, Baia/Suceava – 2 februarie 1896, Iași

Poet și prozator. A urmat cursurile Academiei Mihăilene din Iași. Ca poet, a debutat în ziarul lui B.P. Hasdeu, Lumina, a colaborat la revista Convorbiri literare, cu poezii de factură romantică și pesimistă, la Contemporanul, sub influența căruia a scris cele mai bune poezii ale sale Vechituri, Lăutarul, Amurgul veacului, Dezmoșteniții. A publicat și lucrări arheologice, printre care Antichitățile de la Cucuteni (1885). Volume: Doine, Poliritmice, Tala.

1850 – S-a născut Grigore Tocilescu

26 octombrie 1850, Fefelei–Mizil, Prahova – 18 septembrie 1909, București

Istoric, arheolog, epigrafist și folclorist, membru titular (din 1890) al Academiei Române. După ce a absolvit Facultatea de Drept în București, a făcut o specializare în limbi slave la Praga, unde și-a susținut și Doctoratul în Filosofie, apoi o specializare în Epigrafie și Arheologie la Viena. S-a format ca jurist, filolog clasic, slavist și istoric. A fost profesor de Istorie antică și de Epigrafie la Universitatea București, director al Muzeului Național de Antichități din București, secretar general la Ministerul Învățământului și, de mai multe ori, senator conservator. Unul dintre primii istorici care s-au ocupat de studiul civilizațiilor de pe teritoriul fostei Dacii, a întreprins o amplă campanie de identificare și de strângere de obiecte. Numai în Dobrogea a identificat 60 de cetăți grecești și romane și a adunat 600 de inscripții. A făcut primele cercetări la compexul arheologic de la Adamclisi, despre Tropaeum Traiani spunând că reprezintă un veritabil „certificat de naștere în piatră al poporului român„. A lăsat trei lucrări impresionante: Dacia înainte de romani, Monumentul de la Adamclisi, în colaborare cu O. Benndorf și G. Niemann și Fouilles et recherches archéologiques en Roumanie. Ca folclorist a publicat, în colaborare, o vastă culegere folclorică.

1850 – S-a născut Emanoil Bardasare

Emanoil Panaiteanu-Bardasare; 26 octombrie 1850, Iași – 1935, Iași

Pictor, profesor. A urmat studii la Școala de Belle Arte din Iași, profesor fiindu-i unchiul său, Gheorghe Panaiteanu-Bardasare apoi, în anul 1866, a fost trimis la studii la Berlin, ca bursier al Prințului Carol I. A revenit din Germania după doi ani, publicând litografii la Iași. În perioada 1871–1875, a urmat Academia de Arte Frumoase din München (Germania), studiind pictura cu profesorul G. Schiller. După terminarea studiilor, a fost numit în toamna anului 1877 profesor la catedra de Desen de la Liceul Național din Iași. Printre pictorii care i-au fost elevi pot fi menționați Nicolae Tonitza, Octav Băncilă, Nutzi Acontz, Ștefan Șoldănescu etc. Tablourile lui redau împrejurimile Iașului și alte priveliști moldovene. A fost membru al Societății Cultura Artelor Frumoase din Iași (1881). Lucrările sale se găsesc la Muzeul Național de Artă al României din București, precum și în colecții particulare.

Biografie ilustrată: Gheorghe Panaiteanu-Bardasare [Pictori ieșeni]

1856 – S-a născut Dimitrie Onciul

26 octombrie/7 noiembrie 1856, Straja, Suceava – 20 martie 1923, București

Istoric, membru titular (din 1905) și președinte (1920–1923) al Academiei Române. A studiat la Universitatea din Cernăuți și la Universitatea din Viena, unde a făcut studii de epigrafie latină, diplomatică, paleografie și sigilografie. Tot la Viena, a activat în Societatea studenților români România jună. La sfârșitul anului 1884, a devenit Doctor în Filosofie la Universitatea din Cernăuți, cu teza Despre începuturile ființei de stat românești (Uber die Anfänge des romänischen Staatswesens). A fost profesor la Școala Normală din Cernăuți, la Universitatea din București, decan al Facultății de Litere și Filosofie și director al Arhivelor Statului. A fost cofondator și primul președinte al Comisiei consultative heraldice. A întemeiat școala critică în istoriografia românească. S-a ocupat de problema originii românilor, demonstrând argumentat formarea poporului român pe o arie întinsă de ambele părți ale Dunării și respingând teoria migrațiunii medievale a românilor din Peninsula Balcanică emisă de unii istorici austrieci. A demonstrat, pe bază de documente, că formarea statelor feudale românești a fost o urmare firească a dezvoltării vechilor formațiuni politice locale, combătând teoria neștiințifică a „descălecatului”. Principalele scrieri: Dragoș și Bogdan, fondatorii principatului românesc, Radu Negru și originile Principatului Țării Românești, Originile Principatelor Române, Ideea latinității și a unității naționale etc.

1856 – S-a născut Constantin Costa-Foru

26 octombrie 1856, București – 15 august 1935

Jurnalist, avocat și activist pentru drepturile omului, fiul lui Gheorghe Costa-Foru. A studiat la Heidelberg, apoi la Colegiul Sainte-Barbe din Paris, și în jurul anului 1872 în Dresda. Împreună cu un grup de profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României. Din 1883 a început afaceri cu petrol, devenind printre primii industriași ai Regatului. A fost un susținător vocal al drepturilor omului, și a acuzat antisemitismul în perioada care a urmat după primul război mondial. După ce a publicat broșura La Roumanie et ses prisons, Adunarea generală extraordinară a Sindicatului Ziariștilor din București a hotărât excluderea sa din organizație, considerând „incompatibilă situația de membru în Sindicat a dlui C. Costa-Foru, cu aceea de impresar a tuturor acestor defăimători ai țării și agenți ai intereselor vrăjmașe și de autor al broșurei calominoase la adresa țării, servind de bază tuturor campaniilor calominoase împotriva Statului român”. În 1929 el a fost unul dintre fondatorii a Ligii Drepturilor Omului, lucrând în calitate de secretar al Ligii.

1860 – A fost inaugurată Universitatea din Iași

Inaugurarea, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza, a avut loc la 26 octombrie/7 noiembrie. Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii Vasiliene, înființată de Vasile Lupu, în 1640, urmată, la 1707, de Academia Domnească, fondată de Antioh Cantemir și din Academia Mihăileană, fondată în 1834 de Gheorghe Asachi.

La înființare, universitatea avea trei facultăți: Drept, Filosofie (litere) și Teologie. Primul sediu al Universității din Iași a fost casa Calimah–Ghika, o clădire impunătoare din fosta Ulița Goliei. În acest sediu a ființat până în anul 1897, când a fost inaugurată clădirea din Copou.

Încă de la întemeiere, instituția a reprezentat un simbol național, transilvănenii Simion Bărnuțiu, Petre Suciu, Ștefan Micle și alții aflându-se printre primii profesori ai universității ieșene. Primul rector al Universității a fost profesorul Ion Strat.

1860 – Au fost înființate la Iași Școala de Arte Frumoase și Pinacoteca

Povestea înființării Pinacotecii ieșene a început în iarna anului 1845, când tânărul student progresist Scarlat Vârnav a participat la Paris la o licitație de tablouri aparținând marchizului Alexandre Marie Aquado de Las Marismas. Vârnav a achiziționat din celebra colecție 16 tablouri, cu semnăturile unor mari maeștri europeni, precum: Rubens, Caravaggio, Pietro Liberi, Murillo, Eustache le Sueur, Philippe de Champaigne, Egbert van Heemskerk. Sfătuit de către compatriotul său Gheorghe Panaiteanu-Bardasare „să pună cu ele temelia unui muzeu de tablouri în capitala Moldovei, spre eterna sa memorie”, Scarlat Vârnav a urmat sfatul și a expediat către Iași cele 16 pânze cu speranța „că se va forma, măcar încetul cu încetul, o galerie națională de tablouri” și în capitala Moldovei. Valoroasa achiziție a rămas depozitată în vama Galați, în condiții improprii conservării unor lucrări de pictură, timp de un an.

În 1846 Scarlat Vârnav a revenit în țară și a recuperat tablourile din vamă, după care le-a restaurat și le-a încredințat Bibliotecii Gimnaziului Academic, cu sediul în vechea clădire a Academiei Mihăilene, unde au rămas 12 ani, până la inaugurarea Muzeului Național (Pinacoteca). La acestea s-au mai adăugat câteva tablouri colecționate de către Gheorghe Asachi. Primul director al muzeului a fost pictorul Gheorghe Panaiteanu-Baradasare.

1861 – S-a născut Demetriu Radu

26 octombrie 1861, Uifalău/Rădești, Alba – 8 decembrie 1920, București

Episcop unit de Lugoj, apoi de Oradea, senator. Și-a făcut studiile universitare la Roma, la Institutul Sfântul Atanasiu și la Colegiul de Propaganda Fide, unde a studiat timp de 6 ani, la sfârșitul cărora a obținut titlul de Doctor în Teologie. În 1885 a fost hirotonit preot la Roma. După hirotonire a plecat la București în calitate de paroh al românilor greco-catolici. A fost numit, de către arhiepiscopul romano-catolic Paul Iosif Palma în funcția de profesor la Seminarul Teologic de la Cioplea, iar apoi director al Seminarului Arhiepiscopal de la București, de curând creat, precum și econom general. În calitatea de Episcop unit la Lugoj (1897–1903), a dispus și sprijinit restaurarea Mănăstirii Prislop, devenită loc de pelerinaj pentru credincioși. La Oradea, ca Episcop unit (1903–1920), a reconstruit palatul episcopal, după proiectele arhitectului C. Rimanoczy junior, a refăcut domeniul de la Beiuș, casa de la Holod și reședința de la Stâna de Vale, a contribuit la construirea Bisericii Sfântul Vasile cel Mare și a zidit Biserica Pogorârea Spiritului Sfânt din satul natal, Rădești. A prezidat, împreună cu Ioan Papp, episcop ortodox de Arad și cu Gheorghe Pop de Băsești, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. La 23 mai 1919 i-a găzduit, în Palatul Episcopal de la Oradea pe Regele Ferdinand și Regina Maria. A murit în atentatul cu bombă din Senatul României de la 8 decembrie 1920.

1873 – S-a născut D. Nanu

Dumitru G. Nanu; 26 octombrie 1873, Câmpulung-Muscel – 12 februarie 1943, București

Poet și traducător. Licențiat al Facultății de Drept din București, a urmat și cursurile Școlii Veterinare. În 1891 a debutat cu volumul de poezii Nocturne, publicând apoi versuri și în revista Foaie interesantă, la conducerea căreia a ajuns. A fost profesor suplinitor de Limba franceză în Bacău și Bârlad, a lucrat la revista Făt-Frumos, al cărei fondator a fost, alături de Gheorghe Tutoveanu, Emil Gârleanu, C. Moldoveanu, Ioan Adam și Alexandru Mândru. Revista își propunea să promoveze o literatură cu înalte virtuți educative, bucurându-se de întreaga aprobare a lui Nicolae Iorga. Aici a publicat, chiar din primul număr, unele dintre poeziile sale, de acum cuprizând „acorduri memorabile“ (George Călinescu). Împreună cu Păstorel Teodoreanu, Mihail Dragomirescu și Otilia Cazimir a primit în 1937 Premiul național de literatură. Din operele sale: Nocturne, La focul rampei, Ispitirea de pe munte, Isus vă cheamă, Mișcarea de la Biserica Sf. Ștefan, La mielul alb.

1875 – S-a născut Ioan Ursu

26 octombrie 1875, Cața, Brașov – 6 octombrie 1925, Brașov

Istoric, membru titular al Academiei Române. A umat Facultatea de Litere și Filosofie la București (1894–1898), trecând examenul de licență cu teza Relațiunile politice ale Moldovei cu Ungaria de la începutul sec. XIII până la suirea pe tron a lui Ștefan cel Mare. După absolvire, a fost numit profesor suplinitor de istorie și limba română la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Brăila, apoi la Liceul „Petru Rareș” din Piatra Neamț. Și-a continuat studiile la Berlin (1903–1909), unde și-a luat doctoratul, apoi la München, Paris, Viena și Veneția. Revenit în țară, a fost profesor la Iași, Cluj și București, fiind autorul unor cursuri, între care: Istoria românilor, Concepția istorică. Caracterizarea și împărțirea istoriei românilor. A fondat Revista neamului, militând pentru desăvârșirea statului național unitar român. În 1918 a plecat în Franța, într-o misiune universitară română. La Paris a făcut parte din Comitetul Național al Unității Române. Seriile de conferințe susținute la Paris au fost reunite în volumele Pourquoi la Roumanie a-t-elle fait la guerre și Les Questions Roumains du temps present. În Italia a contribuit la înființarea Legiunii Române. A publicat monografiile lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș, studii privitoare la politica externă a țărilor române în sec. XV-XVII – Din influențele politicii europene asupra istoriei noastre. Moise Vodă 1529 martie–1530 august, precum și la istoria legăturilor Franței cu Orientul – Uno sconosciuto storico veneziano del secolo XVI, Historia Turchea.

1877 – S-a născut Dumitru Karnabatt

26 octombrie 1877, Giurgiu – 1 aprilie 1949

Poet, critic de artă și jurnalist politic, unul dintre reprezentanții minori ai simbolismului. A fost discipolul lui Alexandru Macedonski și Ștefan Petică, reprezentând școala conservatoare și mistică a simbolismului românesc, și a contribuit periodic la ziarul Seara. A fost soțul și, pentru un timp, partenerul literar al scriitoarei Lucrezzia Karnabatt. A avut o carieră controversată, în special în timpul primului război mondial. Rusofob convins și sceptic față de Puterile Antantei, a dat credibilitate Germaniei și Puterilor Centrale. Colaborarea lui, exemplificată de articolele de propagandă pe care le-a scris pentru Gazeta Bucureștilor, i-a adus o condamnare la închisoare în martie 1919. A fost eliberat în ianuarie 1920, dar scandalul a avut repercusiuni, împiedicând cariera sa în presa interbelică. Simbolismul mistic fiind o constantă a operei sale literare. în anii ’30–’40, și-a publicat opiniile admirative pentru catolicism în general, și pentru dogma franciscană în special, credințe reluate în eseurile și poeziile sale finale.

1884 – S-a născut Horia Petra-Petrescu

Horia Dumitru Septimiu Petra-Petrescu; 26 octombrie 1884, Brașov – 12 mai 1962, Sibiu

Poet, prozator, autor dramatic și gazetar. A absolvit Facultatea de Filosofie din Budapesta și Viena. În 1910 a obținut titlul de Doctor în Litere la Leipzig, cu teza I.L. Caragiale’s Leben und Werke (Viața și opera lui Ion Luca Caragiale), prima teză de doctorat despre geniul dramaturgiei românești. A fost secretar la fondul de teatru al ASTRA, președinte al Societății Academice România jună. A debutat la Luceafărul (1903). A colaborat la: Românul, Revista teatrală, Astra, Transilvania etc. A fost redactor al colecției de literatură Biblioteca poporală a Asociațiunii. Din scrierile sale: Probleme teatrale, Îndemnuri, Între două focuri, Gânduri de duminecă și a tradus din Maxim Gorki, Octave Feuillet, José Echegaray, etc. Corespondența sa oficială cu marii scriitori români a fost publicată în patru volume.

1884 – A încetat din viață Ion Codru-Drăgușanu (9 noiembrie 1818 – 26 octombrie 1884)

Scriitor, memorialist, călător; participant la Revoluția de la 1848, vicecăpitan al Comitatului Făgăraș; străbunicul matern al deputatului Ion Rațiu.

1892 – S-a născut Ion Atanasiu

26 octombrie 1892, Iași – 14 aprilie 1949, București

Geolog, profesor universitar, membru corespondent (din 1940) al Academiei Române, membru titular (din 1941) al Academiei de Științe din România. A absolvit Facultatea de Științe din București, obținând și doctoratul în anul 1929. A urcat pe scara ierarhică ajungând în anul 1931 profesor la Universitatea din Iași și în 1940 la cea din București. A scris numeroase lucrări de specialitate. S-a ocupat cu studierea cutremurelor, fiind primul seismolog din România. A contribuit în mod deosebit la îndrumarea cercetărilor geologice referitoare la zăcămintele de petrol și gaze naturale. În colaborare cu academicianul Gheorghe Macovei a elaborat o lucrare de sinteză asupra cretacicului din România.

1894 – S-a născut Silvia Creangă

26 octombrie 1894, Adâncata, Suceava – 31 martie 1952, București

Matematiciană, profesoară, cercetătoare; prima femeie din România care și-a dat doctoratul în matematică. În 1917 a absolvit Facultatea de Științe din Iași, unde i-a avut profesori pe Alexandru Myller, Vera Myller și Victor Vâlcovici. În 1920 a susținut examenul de capacitate pentru învățământul secundar, iar în 1925 a devenit Doctor în Matematică cu teza Direcții ciclificabil conjugate. Curbe cu curbură normală constantă. Din anul 1920 a predat la Liceul de fete din Bacău, apoi la Liceul „Oltea Doamna” din Iași, timp de 24 de ani (până în 1944). Concomitent a fost numită asistentă la Seminarul de Matematică al Facultății de Științe din Iași. A urmat un curs de specializare la Pisa (1926), după care s-a încadrat în cercetare la Școala de Matematică din Iași, publicând studii și articole originale de geometrie, fiind autoare de culegeri de probleme de matematică pentru uzul școlilor. Din 1944 a fost profesoară în București, la un liceu de fete.

1895 – S-a născut M.H. Maxy

Max Hermann – Maxy; 26 octombrie 1895, Brăila – 19 iulie 1971, București

Pictor, scenograf și profesor universitar. A studiat la Școala de Arte Frumoase (1913–1916), avându-i profesori pe Frederic Storck și Camil Ressu. Combatant în primul război mondial, în 1918, împreună cu artiștii I. Ross și I. Steurer, a organizat la Iași o expoziție cu scene de pe front. Prima expoziție personală, a fost vernisată în 1920 la București, iar în 1921 a participat la expoziția Societății Arta Română. Între 1922–1923 a studiat la Berlin, cu Arthur Segal, și el originar din România, devenind membru al celebrei Novembergruppe (Berlin), cu Mattis-Teutsch, Karl Schmidt-Rottluff, Wilhelm Schuler, Ines Wetzel, Arthur Goetz, Josef Capek, Julius Kaufmann etc. A expus, alături de Paul Klee și Louis Marcoussis la galeriile Der Sturm. În 1924 a participat la Expoziția Internațională a grupului Contimporanul, alături de Brâncuși, Klee, H. Arp, Arthur Segal, Marcel Iancu, Victor Brauner, C. Mihăilescu, Milița Petrașcu. A înființat Academia de Artă Modernă și Decorativă, concepută în spirit Bauhaus, care a devenit apoi, Studioul de Artă Decorativă, promovând stilul Art Deco. A fost fondatorul revistei de avangardă Integral, la care vor contribui Filip Brunea-Fox, Ion Călugăru, Ilarie Voronca, Benjamin Fondane și Hans Mattis-Teutsch. Aflat la Paris, a realizat scenografia și costumele la Omul, bestia și virtutea de Pirandello și Saul de Gide. Din 1939, a făcut scenografie pentru Teatrul Evreiesc Barașeum, iar din 1941, odată cu aplicarea legislației antievreiești, a fost directorul teatrului, împreună cu regizorul Alexandru Finți și actrița Beate Fredanov și profesor la Școala de Artă pentru Evrei. A fost director al Muzeului de Artă al României și profesor universitar la Institutul de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu” din București, unde a predat până în 1951 A fost distins cu Ordinul Muncii cl.II (1964).

Imagini: M. H. Maxy [WikiArt]

1900 – S-a născut Virgil Ianovici

13/26 octombrie 1900, Roman – 3 noiembrie 1990, București

Geolog mineralog, membru corespondent (din 1937) al Academiei de Științe din România, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din București, autor a numeroase lucrări privind studiul mineralogic, petrografic, chimic și geochimic al rocilor alcaline din masivul de la Ditrău, al zăcămintelor de minereuri de mangan, al rocilor carbonatate din România, al unor roci efuzive din Carpații Orientali și din Munții Apuseni, al unor zăcăminte de minereuri și minerale utile. A condus lucrările de elaborare a Monografiei geografice a României.

1901 – S-a născut Constantin C. Giurescu

13/26 octombrie 1901, Focșani – 13 noiembrie 1977, București

Istoric, profesor la Universitatea din București, membru titular (din 1974) al Academiei Române. Și-a făcut studiile secundare și superioare la București, ajungând profesor universitar în 1926. În 1931 a fondat Revista istorică română. A fost alături de Gheorghe Brătianu și Petre P. Panaitescu un reprezentant important al curentului Școala nouă de istorie, care s-a remarcat prin opoziția făcută generației anterioare, reprezentată îndeobște de Nicolae Iorga. La capătul anilor ’30 a fost un aderent al Dictaturii regale, deținând mai multe funcții importante în stat. A fondat și a condus Institutul de istorie națională. În 1948 a fost înlăturat din universitate, iar între 1950–1955 a fost deținut politic, în închisoarea de la Sighet. A fost reabilitat ulterior, revenind în facultate (1963) și fiind primit în Academie (1974). A fost autorul primelor studii importante și bine documentate asupra problematicii Sfatului domnesc și a dregătoriilor boierești, în două cărți, Contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1927) și Noi contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1926) și altor scrieri: Viața și opera lui Cuza Vodă, Amintiri.

1907 – S-a născut Vasile Vasilache

26 octombrie 1907, Huși, Vaslui – 4 aprilie 1944, București

Regizor și actor de revistă, compozitor. A jucat la Compania de teatru Toni Bulandra, V. Maximilian și Ion Manolescu, Compania de revistă Alhambra unde l-a cunoscut pe N. Stroe. În perioada interbelică a făcut parte, împreună cu Nicolae Stroe, din cuplul umoristic Stroe și Vasilache, care a delectat publicul românesc prin emisiunile foarte reușite și apreciate din acea perioadă. Cuplul a apărut încă de la prima emisiune Ora veselă, transmisă la Radio București (9 ianuarie 1929). Unele dintre compozițiile muzicale ale lui Vasile Vasilache au devenit populare, fiind cântate și acum: Trurli-Trurli, Du-mă acasă măi tramvai, Pentru tine am plâns, Parcă ieri ne-am iubit, Mi-e sufletul pustiu etc. A murit în bombardamentul din 4 aprilie 1944.

Vasile Vasilache / Nicolae Stroe – Trurli-Trurli • Paula Seling

1912 – S-a născut Valerian C. Popescu

26 octombrie 1912, Negrești, Argeș – 5 iunie 2013, Paris

Medic stomatolog, membru corespondent (din 1963) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Medicină la București, devenind Doctor în Medicină și Chirurgie cu teza Tratamentul fracturilor gâtului femural; osteosinteza extraarticulară (1939). Și-a desăvărșit pregătirea ca extern și intern, prin concurs, în Spitalele Eforiei Civile din București. S-a dedicat stomatologiei și chirurgiei maxilo-faciale la clinica de la Spitalul Colentina. A fost asistent universitar și șef de lucrări. La înființarea Facultății de Stomatologie (1950) a fost numit conferențiar universitar, șef al disciplinei de Chirurgie buco-maxilo-facială și șef de catedră. A elaborat lucrări științifice recunoscute ca originale și preluate în literatura medico-chirurgicală internațională, ca Arthrosplastie temporo-mandibulară, Deutche Zahn, Mund and Kiefer, Les divisions congenitales transversales de la face, Osteotomie vertico-longitudinale dans le micrognatisme, etc. A scris 20 de cărți, printre care: Tehnici curente de chirurgie stomatologică, Chirurgia buco-maxilo-facială, Urgențele în stomatologie, Anestezia în stomatologie, Radiodiagnosticul în stomatologie etc. A publicat 486 de lucrări științifice, a fost redactor-șef al revistei Acta Stomatologica Internationalia, președinte al Societății de Stomatologie din România, președinte al Uniunii Societăților de Științe Medicale din România, al Colegiului Central al Medicilor și Farmaciștilor din România, al Consiliului Superior de Stomatologie al Ministerului Sănătății, membru fondator, ulterior membru titular al Academiei de Științe Medicale din România, membru în Comitetul de experți OMS, membru fondator și vicepreședinte al International Association of Maxillo-Facial Surgery, președinte al Association Franco-Roumaine de Stomatologie et Chirurgie Maxillo-Faciale, președinte, ulterior președinte de onoare al Asociației Stomatologice Internaționale. În 1975 s-a stabilit în Franța.

1917 – Decizia înființării Corpului de voluntari transilvăneni

La 13/26 octombrie 1917, Marele Cartier General Român a hotărât înființarea Corpului voluntarilor transilvăneni. Acesta a fost constituit la 4/17 noiembrie 1917 la Hârlău, sub comanda colonelului Marcel Olteanu.

1920 – S-a născut Adrian Fochi

26 octombrie 1920, Cernăuți – 5 octombrie 1985, București

Folclorist și etnolog. A urmat studii universitare la Cernăuți, la Facultatea de Filologie romanică (1938–1940) și la Universitatea din București, Facultatea de Filologie modernă (1940–1946). A fost asistent la catedra de Limbă italiană a Facultății de Litere din București, profesor de Limba română sau Limba franceză la Râșnov, Conțești-Răcari, documentarist la Institutul de Folclor din București, redactor la Bibliografia internațională de Etnografie și Folclor (SIEF), la Revista internațională de documentare etnografică și folclorică Demos din Berlin, cercetător la Institutul de studii sud-est europene din București, membru în Comisia internațională pentru studierea cântecului popular din Balcani. În 1970 a obținut titlul de Doctor la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, cu teza G. Coșbuc și cultura populară, revenind cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor, de unde s-a pensionat. A colaborat la Analele Academiei RSR, Anuarul de Folclor, Anuarul Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectologice, Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Bulletin, Cahiers roumains d’etudes litteraires, Convorbiri literare, Demos (Berlin), Luceafărul, Literatură și Arte, Noradno stvaralastvo (Belgrad), Osterreichisches Osthefte (Viena), Ramuri, Revista de Etnografie și Folclor, Revista Unesco, România literară” etc. A fost autor al unei monumentale lucrări de referință, Miorița. Tipologie, circulație, geneză, texte (1964), urmată de Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc (2 vol.), Coordonate sud-est europene ale baladei populare românești, Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice, Cântecul epic tradițional al românilor, Valori ale culturii populare românești (2 vol.) etc.

1923 – S-a născut Gavril Creța

26 octombrie 1923, Arad – 10 decembrie 2014, Timișoara

Inginer, profesor universitar. A urmat cursurile Școlii Politehnice din Timișoara, specialitatea Electromecanică, ca bursier al Uzinelor și Domeniilor de Fier din Reșița. În 1947 și-a susținut proiectul de diplomă cu calificativul Magna cum laude. În 1970 a devenit Doctor Inginer cu teza Contribuții la studiul ventilelor monoscaun cu difuzor ale turbinelor cu abur. A lucrat la Uzina Constructoare de Mașini Reșița (UCMR), unde a a proiectat turbine hidraulice și cu abur: la amenajarea hidroenergetică Crăinicel, pe Bârzava (o soluție originală pe plan mondial: două rotoare de turbine hidraulice tip Pelton dispuse în aceeași carcasă, care prelucrau căderile de apă a două râuri cu debite și căderi diferite, cuplate la un generator electric comun); un grup convertizor de frecvență 50/42,5 Hz, de 8750 kW (Premiul de Stat cl.I). Ca inginer proiectant, apoi șef serviciu proiectare, a realizat proiectele celor peste 170 de turbine cu abur, cu puteri între 1–50 MW, fabricate la UCMR de-a lungul unui sfert de secol. Din 1951 a devenit, în paralel, cadru didactic al Institutului Politehnic Timișoara la Facultatea de Mecanică, din 1962 exclusiv, avansând în ierarhia universitară până la profesor (1973). O realizare mai puțin cunoscută a sa, datorită secretului, a fost un turbocompresor pentru hidrogen sulfurat, destinat tehnologiei originale românești de obținere a apei grele cu o etanșare specială. Rotorul acestui turbocompresor, lucrând la 8.000 de rotații pe minut a fost realizat în atelierele Facultății de Mecanică din Timișoara. A fost membru în Comisia de Stat pentru Sistemul Energetic Național, Consiliul Tehnico-Economic, ramura energiei electrice. A publicat cursuri universitare: Turbine cu abur și cu gaze, Etanșări (în colaborae cu V. Cristea, I.D. Dragne, P. Ardeleanu), Turbine cu abur – montare, protecția suprafețelor, exploatare, Tratat de Turbine cu abur și cu gaze, numeroase articole științifice. A fost distina cu Premiul de Stat al RPR cl.I (1951).

1928 – S-a născut Aureliu Busuioc

26 octombrie 1928, Codreanca, Orhei/Strășeni, Moldova – 8 octombrie 2012, Chișinău, Moldova

Poet, prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, publicist, redactor, director, romancier, scenarist, scriitor și traducător din Republica Moldova. S-a născut într-o famile de învățători, a urmat liceul la Timișoara și Școala Militară de Ofițeri Activi de Transmisiuni din Sibiu, pe care a abandonat-o în timpul examenelor finale pentru a fi „repatriat”. Revenit în Moldova în 1949, a studiat la Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. A fost șef de sector la Moldova socialistă, redactor-șef adjunct la Chipăruș, redactor-șef la Tinerimea Moldovei, consultant literar, secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat epigrame, parodii, poezii umoristice în ziarul Tinerimea Moldovei și revista Chipăruș. A avut un dublu debut – placheta pentru copii La pădure și volumul de versuri satirice Prafuri amare (1955). Au urmat plachetele: Piatra de încercare, Firicel de floare rară și Aventurile lui Nătăfleață, Cizmele cocostîrcului, Marele rățoi Max, ultimele destinate copiilor. În 1966 a debutat ca romancier cu Singur în fața dragostei. A tradus din literatura rusă și universală, din operle scriitorilor Alexandru Blok, Anton Cehov, Nicolai Gogol, Alexandr Pușkin, Alexandr Griboedov, Maxim Gorki, Mihail Solohov, Sándor Petőfi, O. Henry, Byron etc. Romanul Singur în fața dragostei (1966) a fost ecranizat la Moldova-film. A fost de asemenea autor al mai multor scenarii de film.

1928 – S-a născut Grigore Smeu

26 octombrie 1928, Runcu, Gorj – 14 octombrie 2020, București

Filosof, estetician, poet, prozator și. A urmat Facultatea de Filosofie a Universității din București (1949–1953). În 1970 a obținut titlul de Doctor în Filosofie, cu o teză de istoria esteticii românești. A fost cercetător științific la Institutul de Filosofie al Academiei Române, parcurgând toate treptele ierarhiei profesionale și ocupând diferite funcții de conducere: șef al sectorului de Estetică, director adjunct (1978–1988). A debutat cu versuri în presa literară, primul studiu a fost tipărit în Cercetări filosofice (1956). Prima carte, Sensuri ale frumosului în estetica românească, a apărut în 1969. A fost urmată de: Previzibil și imprevizibil în epică, Repere estetice în satul românesc, Grădina înclinată, Pelerinaj, Relația social-autonom în artă, Introducere în critica artei de amatori, Sensibilitatea estetică românească, Interdependența valorilor în literatură, Esteticul cotidian în lumea de azi, Marin Preda – o filosofie a naturii, Ceremoniile umbrelor, Istoria esteticii românești (2 vol.).

1931 – S-a născut Mircea Bălău

1931, Șaba, Basarabia

Pictor și grafician în stilul realism-socialist, membru al Uniunii Artiștilor Plastici. A studiat artele plastice la Cluj, Roma și Paris. A fost profesor de Arte plastice la Institutul de Artă din Cluj (1957–1991), decan (1966–1972), rector (1984–1990). A fost președinte al filialei Cluj (1970–1973). În lucrările sale s-a apropiat de lumea satului românesc: ciclul Casa omului, Căpițe și arătură, Monument, se oprește și asupra obiectelor populare: Șiștare, Ciubere, Oale, Linguri și figuri de muncitori.

Biografie ilustrată: Mircea Bălău [Nasui Collections & Archives–Collection, Socialist realism, Propaganda in Art]

1932 – S-a născut Dumitru Rucăreanu

26 octombrie 1932, Ghimbav, Brașov – 3 martie 2013, București

Actor de revistă, film, radio, televiziune și voce. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1956, la clasa Nicolae Bălțățeanu și a fost repartizat la Teatrul Național din Craiova. A jucat încă din timpul facultății pe scena Studioului Cassandra din capitală în spectacole ca Bălcescu de Camil Petrescu, Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais, Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski. La Craiova, timp de trei ani, a jucat în rolul titular în Bărbierul din Sevilla, în Arcul de Triumf de Aurel Baranga etc. S-a mutat la Teatrul de Comedie din capitală și a dat viață la zeci de personaje în Burghezul gentilom de Moliere, Svejk în cel de-al doilea Război Mondial și Mutter Courage de Bertolt Brecht, Un Hamlet de provincie de Cehov, Noapte la Madrid de Calderon de la Barca, Mofturi de I.L. Caragiale, Arma secretă a lui Arhimede de Dumitru Solomon etc. A colaborat cu Teatrul de Revistă, Teatrul Meu. A debutat în cinematografie în 1963, cu pelicula Liniște, urmată de Dragoste la zero grade, Camera albă, Asediul, Aventuri la Marea Neagră, Porțile albastre ale orașului, Toate pînzele sus, Acțiunea Autobuzul, Secretul lui Bachus, Sosesc păsările călătoare, Coana Chirița, Secretul lui Nemesis, Harababura. La ediția din 2010 a Galei Comediei Românești i s-a decernat Premiul de Excelență pentru întreaga carieră.

Dumitru Rucăreanu – Calea Victoriei [Arhiva TVR]

1937 – A încetat din viață Iulian Marțian (Iuliu Marțian; 23 iunie 1867 – 26 octombrie 1937)

Istoric, membru pe viață al Societății ASTRA; președinte al Biroul Consiliului Național Român din Năsăud; membru de onoare al Academiei Române.

1939 – Prima audiție a Suitei a III-a pentru orchestră Săteasca de George Enescu

Prima audiție absolută a avut loc la New York, sub conducerea lui George Enescu, la 2 februarie 1939. În același an, a avut loc și prima audiție în România, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, în 26 octombrie, dirijată de autor.

George Enescu – Suita a III-a pentru orchestră „Săteasca” • Orchestra Radio-Televiziunii Române, Dirijor Constantin Silvestri

1941 – S-a născut Victor Niță

26 octombrie 1941, Grivița, Vaslui – 31 octombrie 2017, București

Scriitor și jurnalist. S-a născut în comuna Griviţa (lângă Bârlad), stabilindu-se însă cu părinţii la Hunedoara. A absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti şi a debutat ca jurnalist în 1974 la Flăcara alături, între alţii, de Adrian Păunescu. Au urmat colaborări cu diverse publicaţii, printre care Expres, Ora, Cotidianul, Europa liberă, Sportul. A publicat un volum de poezie, Turnul Neboisa, numeroase eseuri, critică de artă şi o carte pentru copii. Ultima serie de interviuri cu artişti plastici, rămasă neterminată, este încă vizibilă pe site-ul Cotidianul.

1941 – S-a născut Marin Cârciumaru

26 octombrie 1941, Gura Padini, Olt

Arheolog și profesor universitar. A urmat Facultatea de Geologie-Geografie a Universității Bucureşti (1963–1967). A devenit Doctor în Geologie, cu teza Mediul geografic în Pleistocenul superior și culturile paleolitice din România (1979). S-a specializat, cu burse, la Institutul de Arheologie din Londra, Academia germană (DAAD), Institutul de Arheologie din Perigeux etc. A fost: cercetător științific la Centrul Academiei din Craiova, cercetător științific principal la Institutul de arheologie „Vasile Parvan”. A făcut cercetări arheologice, între 1967–2013, pe șantierele: Peștera Cioarei Boroșteni (Peștișani, Gorj), Lapoș (Prahova), Poiana Cireșului (Piatra Neamț) etc. A fost conferențiar, profesor la Universitatea Valahia din Târgovişte, prodecan (1998–2000), decan (2000–2002) al Facultăţii de Stiinţe Umaniste și prorector (2002–2008) al aceleiași Universități. De asemenea, a fost profesor-invitat la Universitatea Bordeaux I (Franța), Universitatea Liège (Belgia). Este membru al International Société Préhistorique Ariège-Pyrénées din Franţa, al American Biographical Institut, al Comisiei de studiu paleobotanic al zonei euro-siberiene etc. A fost factorul decisiv pentru înființarea Muzeului Evoluției Umane și Tehnologiei în Paleolitic. A publicat zeci de studii, lucrări, volume de specialitate și a primit Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române (1981, pentru cartea Mediul geografic în pleistocenul superior şi culturile paleolitice din România), Ordinul Meritul pentru Invăţământ în grad de Comandor (2004) etc.

1943 – S-a născut Victor Spinei

26 octombrie 1943, Lozova, Strășeni, România/Republica Moldova

Istoric, arheolog, profesor universitar, membru titular (din 2015) și vicepreședinte (din 2015) al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Al.I. Cuza“ în 1966. În 1977 a devenit Doctor în Științe Istorice cu teza Moldova în secolele XI-XIV. A urmat stagii de documentare și specializare în Austria, China, Franța, Germania, Israel, Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Spania, Suedia, URSS. A fost cercetător la Institutul de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol“ din Iași, apoi şef al Sectorului de Arheologie Medievală la Institutul de Arheologie, Filiala Iaşi a Academiei Române, din 1990 este cercetător la Institutul de Arheologie din Iași, pe care l-a condus în calitate de director (2003–2011). A fost profesor la Facultatea de Istorie a Universității „Al.I. Cuza“ din Iași, începând cu 1990, conducător de doctorat la Universitatea „Al.I. Cuza“ și la Institutul de Arheologie din Iași. A coordonat săpături arheologice și a cercetat perioada de început a epocii medievale în spațiul românesc și cel sud-est european, domeniile sale de cercetare fiind: Evul mediu timpuriu în regiunile est-carpatice; populaţia românească la nordul şi sudul Dunării de Jos în perioada medievală; Migraţiile triburilor nomade în estul şi sud-estul Europei la începutul mileniului al II-lea; raporturile politice, economice, culturale şi confesionale ale românilor cu Imperiul bizantin, cnezatele ruseşti, Regatul ungar şi cu confederaţiile tribale turcice şi mongole; producerea şi circulaţia obiectelor de cult în estul şi sud-estul Europei; istoriografie românească şi universală.

1945 – S a născut Constantin Munteanu

Costache Munteanu; 26 octombrie 1945, Fedeleșeni–Strunga, Iași

Scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1976, membru al Uniunii Cineaștilor (1993). A absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București (1969). A fost fizician la Combinatul de Fire și Fibre Sintetice din Săvinești, director al Bibliotecii Județene Neamț, președinte al CPUN al Municipiului Piatra-Neamț, consilier șef la Inspectoratului pentru Cultură al Județului Neamț, din nou fizician la Fibrex SA Săvinești. A debutat cu parodii în revista Amfiteatru în 1969, editorial, cu romanul Zaruri de cretă. (1976). În aproape patru decenii a scris și a publicat opt romane: Ziua magnoliilor viscolite, Cursa rapidă, Teona, Zodia bâlciului, Lacrimile tăcerii; opt piese de teatru: Valea râsului, Iubirea mea cu zurgălăi, Dincolo de munte, Florile amintirilor noastre; douăsprezece scenarii pentru teatru radiofonic: Trenul din zori, Dosarul cu sânziene, Vântul de februarie, Vorbește-mi de tata, Poeme pentru schimbul trei și scenariul pentru film Sezonul pescărușilor, pentru care Constantin Munteanu a fost interzis o bună perioadă de regimul comunist: „Persoana „Tovarăşei” şi asocierile ce s-au făcut, legate de doctoratul în chimie al acesteia, au dus la interzicerea, în 1984, a unui film românesc: Sezonul pescăruşilor, […] urmat de scandal şi cenzură mai severă, în cinematografie, până în 1989” [Maria Neagu, Historia nr. 180].

Sezonul pescărușilor (1984) • Regia Nicolae Oprițescu. Cu: Dan Condurache, Carmen Galin, Dorel Vișan, Gina Patrichi, Marcel Iureș etc.

1946 – S-a născut Dinu Tănase

26 octombrie 1946, Târgu Ocna, Bacău

Regizor de film și scenarist, ocazional producător și director de imagine. A fost directorul Festivalului Indie al producătorilor de film independenți (IPIFF – Independent Producers Indie Film Festival). Dintre filmele regizate: Trei zile și trei nopți, Doctorul Poenaru, Întoarce-te și mai privește o dată, La capătul liniei, Emisia continuă, Damen Tango, Portrete în pădure, Cine a ucis Crăciunul?. A scris scenariul pentru Doctorul Poenaru, Portrete în pădure, pentru care a semnat și montajul, Cine a ucis Crăciunul?. A realizat imaginea pentru filme memorabile ca: Prea mic pentru un război atât de mare, Apa ca un bivol negru, Ilustrate cu flori de câmp, Prin cenușa imperiului, Călătoria lui Gruber.

Doctorul Poenaru (1978) • Regia Dinu Tănase. Cu: Victor Rebengiuc, Ștefan Iordache, Elena Dacian, Gheorghe Dinică etc. 

1947 – A încetat din viață Ion Sava (10 decembrie 1900 – 26 octombrie 1947)

Regizor, dramaturg, pictor, caricaturist; director de scenă la Teatrul Național din București.

1949 – S-a născut Nicolae Dumitru Vlădulescu

26 octombrie 1949, Prilipeț, Caraș-Severin – 29 octombrie 2018, Doman–Reșița, Caraș-Severin

Artist plastic și poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost electrician la mina din Moldova Nouă, apoi decorator la Combinatul Siderurgic Reşiţa (CSR) şi a făcut parte din mişcarea artiştilor plastici din Caraş-Severin, în anii ’70–‘80. După ce s-a impus ca lider al mișcării revoluționare din 21–22 decembrie 1989 de la Reșița şi a activat în CPUN, în 1991 a emigrat în Canada. A revenit la Reşiţa după 2000, având deja o bogată activitate de artist plastic şi poet. A participat cu lucrări de pictură la câteva expoziţii şi şi-a lansat cărţi de poezie. A fost managerul Teatrului de Vest Reşiţa (2008–2017).

1949 – S-a născut Corina Chiriac

26 octombrie 1949, București

Cântăreață de muzică ușoară, compozitoare, actriță, textieră, realizatoare de emisiuni de televiziune. Provine dintr-o familie de muzicieni – tatăl, compozitorul Mircea Chiriac și mama, pianista Elisabeta Chiriac au fost profesori la Conservatorul „Ciprian Porumbescu din București”. Copil fiind, a studiat pianul la început cu mama sa, apoi cu pianista Rodica Suțu, a studiat apoi vioara cu George Manoliu, Petre Munteanu și Ilarion Ionescu-Galați. În 1965 a debutat radiofonic la Casa de cultură a studenților din București, în cadrul concursului Debuturi și a câștigat premiul de popularitate al celui mai tânăr concurent.

Corina Chiriac – Strada Speranței

A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secțiile Actorie, clasa Constantin Moruzan – Mihai Mereuță și Regie clasa Mony Gellelter și Adriana Piteșteanu. A debutat la Teatrul de comedie din București, cu un rol secundar în piesa Sfântul de Eugen Barbu, în regia Sandei Manu. A fost una dintre solistele de mare succes din muzică ușoară din anii ’70–’80. A reprezentat România la a IV-a ediție a Festivalului Internațional „Cerbul de aur” de la Brașov, unde a obținut din partea juriului internațional Cerbul de bronz, intrepretând melodiile Inimă nu fi de piatră (Edmond Deda) și Va veni o clipă (Paul Urmuzescu).

Inimă nu fi de piatră

1949 – S-a născut Dumitru Radu Popa

26 octombrie 1949, București

Scriitor, eseist, traducător, critic literar și publicist. A absolvit în 1972 Facultatea de Filologie a Universității București. A frecventat cenaclurile literare Atlantida și Junimea din București. A fost redactor la revistele Amfiteatru, Tribuna României, la Editura Albatros, a lucrat în redacția revistei Tribuna României. Debutul editorial a avut loc în 1980 cu eseul critic Antoine de Saint-Exupery: Aventura conștiinței. Colaborează cu eseuri și cronică literară la: Amfiteatru, Tribuna României, România literară, Luceafărul, Echinox, Ramuri, Cahiers roumains d’etudes litteraires, Caiete critice etc. A colaborat cu cronici culturale la radio BBC. În 1986 s-a stabilit la New York. A devenit în 1989 Master of Science al Universității Columbia (New York). A publicat volume de proză: Fisura, Zilele săptămânii, Vara oltenilor, Împăratul norilor, Panic Syndrome!, Traversând Washington Square, La Revoluția Română, Sabrina și alte suspiciuni, Lady V. Proze româno-americane, Închide ochii! Povestea seminței etc.

1955 – S-a născut Nicolae Furdui Iancu

26 octombrie 1955, Poiana–Sohodol, Alba

Cântăreț de muzică populară. A studiat la Institutul Pedagogic din Oradea, secția Română-Franceză, iar mai târziu, a absolvit Facultatea de Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A lucrat în învățământ până în 1989. A debutat la sfârșitul anilor ’70, la Festivalul de Folclor din Drobeta Turnu-Severin, unde a câștigat premiul I, prima apariție televizată a fost, în cadrul emisiunii Tezaur folcloric. A înființat în anul 1987 la Alba-Iulia grupul folcloric Crai Nou.

Nicolae Furdui Iancu – La omul cu suflet bun

1959 – S-a născut Aurel Moldoveanu

26 octombrie 1959, Bordești, Vrancea

Solist, compozitor de muzică folk, pop. A urmat Conservatorul din București, secția Pedagogie muzicală. A debutat în Cenaclul Flacăra la Galați, cu Dacă tu ai disparea. În 1996 a debutat la televiziune, la TVR 1, în emisiunea Muzica pentru toți cu primul videoclip, Elegie de toamnă și a scos primul album de colinde, Colindul Colindelor, produs de casa de discuri Electrecord.

Aurel Moldoveanu – La plecarea ta

1960 – Relații diplomatice România – Cuba

În timpul primei vizite a unei delegații guvernamentale românești la Havana, conduse de Gheorghe (Gogu) Rădulescu, ministrul Comerțului Exterior, a fost semnat un Comunicat comun privind stabilirea oficială a relațiilor diplomatice bilaterale, la rang de ambasadă „în scopul unei mai bune cunoașteri reciproce și pentru a contribui la dezvoltarea relațiilor multilaterale între cele două țări”. Tot atunci au mai fost încheiate un Acord de schimburi comerciale și de plăți, un Protocol de colaborare tehnico-științifică, precum și primul Acord de colaborare culturală, valabil și în prezent.

1961 – S-a născut Ioan Pintea

26 octombrie 1961, Runcu-Salvei, Bistrița-Năsăud

Preot ortodox, scriitor, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România (filiala Cluj). Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Ca student a redactat și a fost primul redactor-șef al revistei Logos a Institutului Teologic de Grad Universitar Cluj. Este preot paroh la Biserica Sfinții Trei Ierarhi Bistrița, director la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, redactor-șef la revista Mișcarea literară. A debutat cu un manual, Limba și literatura română (1972) și editorial în Antologia Alpha ’85, ulterior publicând volumele de versuri: Frigul și frica, Mormântul gol, Grădina lui Ion, Casa teslarului, 50. Poeme alese, melci aborigeni/escargots aborigenes; imnografie creștină: Slujba de canonizare a Cuviosului Pahomie de la Gledin, Slujba de canonizare a Sfinților Martiri Năsăudeni; convorbiri, eseuri, jurnale. A îngrijit publicarea a numeroase scrieri de N. Steinhardt, Nicolae Bălan, Radu Săplăcan etc.

1964 – S-a născut Elisabeta Lipă

Elisabeta Oleniuc-Lipă, 26 octombrie 1964, Suceava

Canotoare care a activat la Clubul Dinamo.  A debutat la vârsta de 19 ani la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, California. A fost de 25 de ori campioană națională. La Campionatele Mondiale a cucerit o medalie de aur (Bled 1989 – simplu vâsle), opt de argint (Hazewinkel 1985 – dublu vâsle, Nottingham 1986 – dublu vâsle, Copenhaga 1987 – dublu vâsle, Bled 1989 – dublu vâsle, Viena 1991 – simplu vâsle și dublu vâsle, Indianapolis 1994 – patru vâsle și Milano 2003 – 8+1) și patru de bronz (Lucerna 1982 – patru vâsle, Duisburg 1983 – dublu vâsle, Montreal 1984 – 8+1, Indianapolis 1994 – 8+1). A participat la șase olimpiade, câștigând cinci medalii de aur (Los Angeles 1984 – dublu vâsle, Barcelona 1992 – simplu vâsle, Atlanta 1996 – 8+1, Sydney 2000 – 8+1 și Atena 2004 – 8+1), două de argint (Seul 1988 – dublu vâsle și Barcelona 1992 – dublu vâsle) și una de bronz (Seul 1988 – patru vâsle). A fost portdrapelul delegației României la două Olimpiade (Sidney 2000 și Atena 2004).

În anul 2000, a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului XX de către Federația Internațională de Canotaj, în Elveția a primit medalia „Thomas Keller”, cea mai înaltă distincție din canotaj.  Din partea COSR i-a fost decernat trofeul Colanul de Aur și i-a fost conferit Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de comandor. Este maestră emerită a sportului, președintă a Clubului Sportiv Dinamo București. Din 2004 a fost înaintată în gradul de chestor de poliție (fiind prima femeie general din țară). Din 2009 este președinta Federației Române de Canotaj, a fost fost ministru al Sporturilor (2015–2017), din 2023 este președinta Agenției Naționale pentru Sport cu rang de secretar în stat, considerată cel mai performant șef din istoria sportului dinamovist și românesc.

1964 – A încetat din viață Fănică Luca (Iordache Luca Ștefan; 5 aprilie 1894 – 25/26 octombrie 1968)

Naist virtuoz, vocalist și șef de orchestră; considerat unul dintre cei mai talentați naiști din toate timpurile.

1968 – S-a născut Ecaterina Cuibuș

26 octombrie 1968, Cluj

Alpinistă. Practică alpinismul de la vârsta de 17 ani. Are la activ marea majoritate a traseelor de medie și maximă dificultate din țară atât iarna cât și vara. Din anul 1990 este membru fondator al Clubului alpin român fiind antrenată de maestrul emerit al sportului Nicolae Baticu. Este prima femeie din istoria alpinismului din Romania și a șaptea din lume care a încercat cucerirea colosului himalayan K2 (8.611 m) din Karakorum, prin două expediții consecutive în anii 2001 și 2002. Face echipă cu Bogdan Cuibuș din 1990. Este vicepreședinte fondator al Clubului alpiniștilor profesioniști din România și al Clubului sportiv al alpiniștilor din România, acesta din urmă recunoscut și certificat de Ministerul Tineretului și Sportului.

1972 – S-a născut Andi Moisescu

26 octombrie 1972, București

Jurnalist, realizator și prezentator TV. Este absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității din București. A devenit celebru la un concurs de pe postul Radio Unifan. Prima sa apariție a fost la Radio Costinești apoi la Fun Radio și în final la Pro FM. Din 1996 a început să lucreze în televiziune. A lucrat alături de Florin Călinescu și alți oameni celebri din Pro TV, a realizat emisiunile Marcă Înregistrată, ApropoTV. Din anul 2011 face parte din juriul show-ului Românii au talent.

1980 – S-a născut Cristian Chivu

26 octombrie 1980, Reșița

Fotbalist care a jucat ca fundaș central sau fundaș stânga. Și-a început cariera profesionistă în fotbal la echipa CSM Reșița, a jucat apoi la Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma, Internazionale Milano, a fost component al echipei naționale de fotbal a României între anii 1999–2011. A acumulat 75 de apariții internaționale pentru România, fiind și căpitanul acesteia în 50 de partide. El a făcut parte și din loturile pentru Campionatele Europene din 2000 și 2008. A fost component al Echipei Anului 2002 alcătuită de UEFA, câștigător al premiului Fotbalistul român al anului în 2000, 2002, 2009 și 2010 și câștigător al UEFA Champions League în sezonul 2009/2010. A primit Medalia Meritul Sportiv cl.III în 2008. S-a retras din activitatea competițională în 2014, devenind ulterior expert în fotbal pentru posturile de televiziune italiene Sky Sport și Fox Sports, antrenor.

1987 – Canalul Navigabil Poarta Albă–Midia Năvodari

Este ramura nordică a Canalului Dunăre-Marea Neagră. Are lungimea de 27,5 km, patru hectare de platformă și o adâncime minimă de 4,25 m. Cele mai importante puncte de pe traseul său sunt ecluzele de la Ovidiu și Năvodari și porturile Ovidiu și Luminița. Primul port a fost amplasat lângă ecluza Ovidiu, la km 11 pe malul drept al canalului. Inițial, canalul a fost început prin munca forțată prestată de deținuții politici din lagărul de la Capul Midia, transformat în a doua jumătate a anilor 1960 în șantier național al tineretului și apoi închis.

În noiembrie 1982, s-a reînceput întocmirea documentației tehnice pentru ramura nordică a Canalului Dunăre–Marea Neagră, în vederea realizării Canalului Poarta Albă–Midia Năvodari. Construcția propriu-zisă a început în 1983 și a fost finalizată în octombrie 1987, fiind deschis navigației la 26 octombrie 1987.

1991 – Mormântul Eroului Necunoscut a fost readus și înhumat în Parcul Carol

Sicriul cu osemintele eroului necunoscut a fost din nou reinstalat în Parcul Libertății (Carol), de unde a fost mutat în anul 1957 (pentru a face loc Mausoleului comunist) și dus la Mărășești.

În baza Hotărârii Guvernului nr. 666/20 septembrie 1991, sicriul Eroului Necunoscut a fost exhumat și, pentru o lună, a fost depus în interiorul Mausoleului de la Mărășești, lângă sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, după care a fost depus în Parcul Carol.

1999 – A încetat din viață Teodor Carțiș (24 aprilie 1917 – 26 octombrie 1999)

Compozitor; dirijor al Corului de Copii al Radiodifuziunii Române; director al Casei de discuri Electrecord; soțul sopranei de operă Elisabeta Neculce-Carțiș.

2000 – Ministerul Finanțelor a inaugurat, la București, Școala de Finanțe Publice și Vamă

S-a înființat la 26 octombrie 2000, în baza proiectului de înfrățire „School of Public Finance”, între Ministerul Finanțelor Publice din România și Ministerul Finanțelor din Olanda.

 

Ziua Națională a Auditorului Financiar din România

Se sărbătorește în ziua în care românii îl prăznuiesc pe Sfântul Dimitrie, protector al auditorilor români, fiind stabilită prin Hotărârea nr.53/26 octombrie 2005 privind Ziua națională a auditorului financiar din România, a Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România.

 

2005 – A încetat din viață Jany Holt (Ruxandra Ecaterina Vlădescu-Olt; 13 mai 1909 – 26 octombrie 2005)

Actriță de film franceză de origine română, care a lucrat în principal în cinematografia franceză.

2007 – A încetat din viață Nicolae Dobrin (26 august 1947 – 26 octombrie 2007)

Unul dintre cei mai mari fotbaliști români, un maestru al driblingului și al fentei, un model în executarea paselor și a loviturilor libere; maestru emerit al sportului; a cucerit de trei ori, în 1966,1967 și 1971, titlul de cel mai bun fotbalist al țării.

2008 – A încetat din viață Jakó Zsigmond Pál (2 septembrie 1916 – 26 octombrie 2008)

Istoric, arhivar, profesor universitar, maghiar din România, membru de onoare al Academiei Române.

2017 – A încetat din viață Liviu Dănceanu (19 iulie 1954 – 26 octombrie 2017)

Compozitor, dirijor, publicist și profesor al Universității Naționale de Muzică din București.

2017 – A încetat din viață Nicolae Tomaziu (26 februarie 1916 – 26 octombrie 2017)

Cel mai vârstnic deținut politic al lagărelor comuniste din România și ultimul supraviețuitor care a muncit la Canalul Dunăre-Marea Neagră; a făcut 7 ani de închisoare la Aiud, Văcărești și Canalul Morții fiind eliberat în 1954.

2018 – A încetat din viață Marin Burlea ( 8 ianuarie 1949 – 26 octombrie 2018)

Medic pediatru, profesor; specialist în gastroenterologia pediatrică; politician.

2022 – A încetat din viață Simina Mezincescu (Sanda Simina Sonia Caracaș; 4 noiembrie 1928 – 26 octombrie 2022)

Campioană de curse automobilistice din România interbelică, deținută politică încarcerată între 1959 și 1963, iar după 1989 reprezentantă și șefă de protocol a Casei Regale a României.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită