18 Noiembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Manifestul Consiliului Național Român Către popoarele lumii

 

1393 – Prima mențiune documentară a stolnicului și paharnicului în Moldova

În Evul Mediu, stolnicul (din slavonă „stolu” – masă) era un dregător din Țara Românească și Moldova, dar și în Polonia, Lituania și Rusia țaristă, care se îngrijea de masa domnului și se ocupa de aprovizionarea curții domnești cu produsele alimentare necesare. În împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea pe domn și gusta mâncarea acestuia pentru a se asigura că nu era otrăvită. Aproviziona curtea cu pește și era mai mare peste bucătărie. A făcut parte din sfatul domnesc, dar nu avea o importanță prea mare. Era cel mai mare peste grădinari, pescari și peste toate bălțile formate de brațele Prutului și Nistrului. Stolnicii au dispărut odată cu reformele introduse de Alexandru Ioan Cuza.

Paharnicul era un rang boieresc la curtea domnilor din Țara Românească și Moldova, care desemna dregătorul care avea în grijă băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia, pentru a se convinge că nu este otrăvită.

Dregătoriile de stolnic și de paharnic apar menționate documentar pentru prima dată în 8 ianuarie 1392 în Țara Românească și în data de 18 noiembrie 1393 în Moldova.

1473 – Bătălia de la pâraul Vodna

Bătălia de la Cursul Apei [Pârâul Vodna] a avut loc între 18–20 noiembrie 1473, între Ștefan cel Mare, domnul Moldovei și domnul Țării Românești, Radu cel Frumos. Hotărât să aibă pe tronul Țării Românești un domn aliat, Ștefan cel Mare a organizat o campanie pentru înlocuirea lui Radu cel Frumos cu Basarab cel Bătrân-Laiotă (Laiotă Basarab). O asemenea opțiune se impunea cu necesitate ținând cont că domnul moldovean a încetat, probabil în iunie 1473, plata tributului, declanșând războiul de 13 ani împotriva Imperiului Otoman (1473–1486).

Pentru a asigura succesul planului său, el a obținut, pe căi diplomatice, neutralitatea lui Matia Corvin și a stabilit legături cu Uzun Pașa, hanul turcoman, un opozant al sultanului Mehmed al II-lea. Bătălia decisivă a avut loc pe râul Vodnău (Vodna), afluent al Prahovei, lângă Gherghița, între oastea Voievodului Moldovei, Ștefan cel Mare și oastea lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei, care era sprijinit de oști otomane. Superioritatea lui Ștefan și-a spus în cele din urmă cuvântul, Radu fugind „cu toată oastea sa în cetatea de scaun, numită Dâmbovița” (București). Pierderile oastei muntene și ale detașamentului otoman dat în sprijin s-au ridicat la 6.400 de oameni.

1561 – A început domnia lui Despot Vodă în Moldova

S-a sfârșit Bătălia de la Verbia (17–18 noiembrie) în care Iacob Heraclid Despot, sprijinit de Habsburgi și de nobilimea polonă, l-a înfrînt pe Domnul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu. După ocuparea Sucevei, Ioan Iacob Heraclid (sau Eraclide) Despot (1511 – 5/15 noiembrie 1563) a fost uns Domn și a obținut recunoașterea Porții. A domnit în perioada 18 noiembrie 1561–9 noiembrie 1563. Ajuns pe tron, a luat numele de Ioan-vodă și și-a asigurat grația sultanului prin urcarea tributului la 50.000 de scuzi, precum și protecția ambasadorului Franței. Lui i se datorează emiterea primului taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental. A sfârșit asasinat.

1840 – Premiera comediei Farmazonul din Hârlău

A fost prima scriere dramatică a lui Vasile Alecsandri, o comedie în trei acte și prima piesă originală în limba română, fiind pusă în scenă de Costache Caragiale și trupa lui, la Iași în 18/30 noiembrie. Primii interpreți ai acestei piese au fost actorii: Pandeli (Gânganu), Idieru (Pestriț), Burguillion (Leonil), C. Caragiale (Titirez), Boian (Milescu), Greceanu (Tractirgiul neamț), Hristachi (Comisarul), Smaranda (Aglăița) și Pulheria (Garoafa). Această piesă originală, jucată de o trupă română, care era menită a pune temelia unui teatru românesc, a fost primită de public cu un entuziasm de nedescris.

1856 – S-a născut Iacov Antonovici

Ioan Antonovici; 18 noiembrie 1856, Similișoara Bogdanei, Tutova/Vaslui – 31 decembrie 1931, Huși

Cleric ortodox, teolog, istoric, membru de onoare (din 1919) al Academiei Române. Și-a făcut studiile, cu multe greutăți materiale, la Seminarul din Huși și la Seminarul „Veniamin Costache” din Iași (1872–1879). Revenit în Bârlad, a fost institutor la Pensionul profesorului Ioan Popescu, s-a căsătorit în anul 1880, a fost hirotonisit diacon, apoi preot (1881) al Bisericii Sfântul Ilie din Bârlad. A urmat Facultatea de Teologie din București (1885–1889), în 1892, după licență, devenind paroh al Bisericii Sfântul Ilie din Bârlad. Datorită calităților sale duhovnicești și misionare a primit multe funcții: protoiereu de Tutova, membru și președinte al Consistoriului Eparhial Huși, membru al Consistoriului Superior, profesor de Religie și Filosofie la diferite școli bârlădene. Rămas văduv, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cetățuia din Iași. A fost ales în 1918 Arhiereu-vicar al Eparhiei Hușilor cu titulatura de Bârlădeanul, apoi Arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei și, în 1923, Episcop al Dunării de Jos, cu reședința la Galați, fiind întronizat în prezența Regelui Ferdinand I. În 1924, a fost ales Episcop al Hușilor, păstorind acolo până la moarte. În perioada păstoririi sale au fost alipite la Eparhia Hușilor 12 parohii din cadrul Mitropoliei Basarabiei. A desfășurat o bogată activitate științifică, remarcându-se ca un cercetător al trecutului ținutului natal. A publicat numeroase volume de studii și documente istorice de interes local, o colecție de Documente bârlădene, zeci de articole în periodicele vremii. A fost distins cu Premiul Academiei Române (1906, 1911, 1912). A fost ales membru al Societății istorice române, Societății geografice române, al Societății Internaționale pentru studii istorice și sociologice din Paris etc. Nicolae Iorga îl considera „ultimul dintre episcopii cărturari și patrioți moldoveni care merg pe urmele lui Melchisedec Ștefănescu”.

1860 – Conferința națională a fruntașilor politici români din Banat

A fost convocată de deputatul Andrei Mocioni la Timișoara (18–19 noiembrie). După Unirea Principatelor Române și războiul austro-franco-piemontez soldat cu înfrângerea Austriei (care a determinat o apropiere a împăratului de aristocrația maghiară din Transilvania), fruntașii români au aflat despre tratativele dintre austrieci și unguri privind trecerea Banatului sub administrare maghiară. S-a adoptat o moțiune prin care s-au formulat cerințele de autonomie a Banatului față de Ungaria, teritoriul acestuia urmând să fie numit Căpitanatul român care să cuprindă teritoriile locuite de români și drepturi confesionale, lingvistice și naționale pentru români. În alternativă la autonomie s-a cerut unirea Banatului cu Transilvania, dar încorporarea Banatului la Ungaria fusese deja decisă la Viena.

1864 – Consiliul orașului a aprobat nouă stemă a Bucureștiului

Consiliul Comunal al orașului București din 18 noiembrie 1864 a stabilit o stemă a capitalei, reprezentând, într-un scut în câmp de azur, pe Sfântul Dimitrie. Scutul era timbrat de o coroană murală cu cinci turnuri, având ca tenanți (susținători) la dextra (dreapta) un păstor cu un câine simbolizând pe ciobanul Bucur, fondatorul legendar al orașului, iar la senestra (stânga) un herald purtând armele țării, amintind că urbea este capitala Principatelor Unite. Stema a fost oficial adoptată la 7 decembrie, prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în urma raportului lui Mihail Kogălniceanu, ministru de Interne, Agricultură și Lucrări publice, cât și al aceluia al Consiliului Comunal al orașului București. Stema a fost schimbată în vremea comunismului, pentru a nu apărea în ea elemente religioase, dar după Revoluție a fost readoptată în varianta inițială.

1874 – România a aderat la Convenția de la Geneva privind Crucea Roșie Internațională

Convenția internațională pentru îmbunătățirea soartei militarilor răniți din armatele în campanie (Crucea Roșie) a fost semnată la 10/22 august 1864, la Geneva de reprezentanții puterilor europene, suferind ulterior modificări necesare.

Romania a devenit Parte semnatară la prima Convenție de la Geneva din 1864 și a ratificat-o în 1874. Doi ani mai târziu, la 4 iulie 1876, a luat ființă Societatea Crucea Roșie din România, care și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București [Istoria României în date].

1876 – S-a născut Ion Popescu-Voitești

18 noiembrie 1876, Voitești–Bălănești, Gorj – 4 octombrie 1944, Bălănești

Geolog, paleontolog, stratigraf și tectonician. A absolvit în anul 1898 Facultatea de Științe, secția de Științe Naturale a Universității București, după care a lucrat în mai multe școli și licee din Slatina, Târgu Jiu, Tulcea, Câmpulung Muscel, Buzău, București. Prima sa lucrare, Studiul geologic al văii Argeșului începând mai jos de Boteni și până mai jos de Nămăești, i-a adus Premiul „Hillel” al Academiei Române, iar cu banii obținuți a plecat la Viena, unde a lucrat sub îndrumarea paleontologului Diener și a urmat cursurile tectonicianului Carpaților, Uhlig. A obținut titlul de Doctor în Geologie în 1910, la Paris, cu teza Contribution a l’etude stratigraphique du nummulitique de la depression getique (Contribuții la studiul stratigrafic al Numuliticului din Depresiunea Getică). În timpul primului război mondial, a primit sarcina de a mări producția de petrol și de a găsi un nou masiv de sare. A recomandat adâncirea sondelor de petrol de la Solonț și Moinești, ceea ce a dus la sporirea producției cu zece vagoane pe zi și a descoperit masivul de sare de la Sărata-Bacău. Pionier al cercetărilor geologice românești; a întocmit o sinteză asupra geologiei (1921) și a istoriei geologice (1935) a teritoriului României, având o contribuție deosebit de importantă la dezvoltarea industriei extractive.

1879 – S-a născut Iacob Iacobovici

18 noiembrie 1879, Costești, Botoșani – 29 octombrie 1959, București

Medic chirurg, profesor universitar. Născut într-o familie de origine armeană, a absolvit Facultatea de Medicină din București în 1905, cu teza Arteorologie fetală, distinsă cu Magna cum laudae. Ca student, a obținut Premiul „Hillel” al Academiei Române pentru lucrarea de larg interes Cauzele mortalității primei copilării în România, desfășurând activitate practică în diferite spitale și clinici din București. Din 1907 a fost medic secundar, apoi medic consultant în clinica profesorului Thoma Ionescu de la Spitalul Colțea, bibliotecar la Facultatea de Medicină din București. A fost profesor la Facultatea de Medicină din Cluj și la cea din București. A fost unul dintre fondatorii Facultății de Medicină din Cluj și întemeietorul școlii de chirurgie din Transilvania. A adus contribuții de seamă în chirurgia ulcerului duodenal nerezecabil, în chirurgia de război, în arteriologia fetală, în arteriologia chirurgicală, în chirurgia litiazei biliare, în fiziologia paratiroidelor etc. A preconizat și a introdus în practică operația de rezecție concomitentă a coastei întâi și a nervului frenic, operație care îi poartă numele, „operația Iacobovici”. A organizat Spitalul de Urgență din București, a fost membru fondator al Academiei de Medicină, membru al Academiei de Chirurgie din Paris și al altor societăți similare din străinătate și a fost distins, printre altele, cu Legiunea de Onoare Franceză și cu titlul de medic emerit. Fiind președintele Asociației Generale a Medicilor din țară, rector al Universității din Cluj și reprezentantul acestei instituții și al medicilor în Senat, a avut o importantă contribuție la dezbaterea legilor sanitare și a altor legi care interesau corpul medical și sănătatea publică. I s-a propus de mai multe ori să fie ministru al Sănătății, dar a refuzat, rămânând neînregimentat politic.

1883 – A încetat din viață Vasile Boerescu (1 ianuarie 1830 – 18 noiembrie 1883is)

Ziarist, jurist și un om politic; susținător al ideilor liberale moderate; unul dintre principalii artizani ai Convenției comerciale româno-austro-ungare din 1875.

1904 – S-a născut Mihai Antonescu

18 noiembrie 1904, Nucet, Dâmbovița – 1 iunie 1946, închisoarea Jilava

Avocat, politician de extremă dreaptă. A urmat Facultatea de Drept din București (1922–1926), unde a obținut și doctoratul. Începând din 1929 a fost asistent de Drept internațional la Academia de Studii Comerciale și Industriale din București, profesând în același timp avocatura. În anii ’30 a fost membru al Partidului Liberal. În 1938 l-a cunoscut pe generalul Ion Antonescu, pe care l-a reprezentat într-un proces, apoi i-a devenit prieten și colaborator principal. A participat la guvernarea Ion Antonescu în calitate de ministru al Justiției, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, ministru secretar de stat, președinte ad-interim al Consiliului de Miniștri, ministru ad-interim al Propagandei naționale, ministru al Propagandei naționale, ministru al Afacerilor străine. A fost arestat la 23 august 1944 și a fost predat spre anchetare Uniunii Sovietice. După perioada de detenție în URSS a fost readus în România, judecat de Tribunalul Poporului din București, condamnat la moarte pentru „crime de război” și executat la închisoarea Jilava, împreună cu Ion Antonescu, Constantin Z. Vasiliu și Gheorghe Alexianu.

1905 – S-a născut Grigore Benetato

Grigore Alexandru Benetato; 18 noiembrie 1905, Ialoveni, Basarabia – 9 iunie 1972, București

Medic și fiziolog, patofiziolog de renume mondial, profesor universitar, membru titular (din 1955) al Academiei Române, membru al Academiei de Științe Medicale (din 1969). A fost profesor la catedra de Fiziologie a Facultății de Medicină din Cluj, profesor și șef de catedră la IMF București, director al Institutului de Fiziologie „D. Danielopolu” din București, membru al Societății de Chimie Biologică din Paris, al Societății Regale de Medicină din Londra, al Societății de Fiziologie din URSS. A adus numeroase contribuții, îndeosebi în domeniul fiziologiei glandelor endocrine, fiziologiei musculare, alimentației, conservării sângelui, fiziologiei sistemului nervos, imunologiei, medicinii sportive etc. A fost implicat și în politică în primii ani de după formarea Republicii Populare Române; a fost fondator al Asociației de Prietenie Româno-Sovietică (ARLUS), deputat în Marea Adunare Națională (sesiunea 1952–1957).

1906 – S-a născut Corneliu Baba

18 noiembrie 1906, Craiova – 28 decembrie 1997, București

Pictor, membru titular (din 1990) al Academiei Române. A studiat pentru scurtă vreme la Școala Națională de Arte Frumoase din București (1926). A avut prima expoziție publică în 1934 la Băile Herculane, apoi și-a continuat studiile în Iași, licențiat în Arte Frumoase în 1938. A fost asistent al departamentului de Pictură în 1939, profesor de Pictură din 1946. A debutat oficial la Salonul de Artă din București cu pictura Jucătorul de șah. A fost arestat și închis pentru scurtă vreme la Galata din Iași, anul următor fiind suspendat din postul de la facultate și mutat la București. A fost profesor de pictură la Institutul de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor.

Biografie ilustrată: Baba Corneliu [Artindex]

1907 – S-a născut Mihai Pop

18 noiembrie 1907, Glod–Strâmtura, Maramureș – 8 octombrie 2000, București

Folclorist, antropolog cultural și etnolog, renumit cercetător al culturilor din sud-estul Europei, membru de onoare (din 2000) al Academiei Române. Între 1925–1929 a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, obținând licența în Litere cu o teză elaborată sub îndrumarea lui Ovid Densușianu. A urmat apoi studii de specializare în slavistică la Praga, Cracovia, Bonn și Varșovia, studiind și folcloristica, etnografia, lingvistica și teoria literară universală. A fost profesor suplinitor la Liceul „Spiru Haret” din București, a făcut parte din echipele de cercetare ale școlii sociologice în cadrul Institutului Social Român, condus de Dimitrie Gusti. A participat la anchetele sociologice complexe din Drăguș (Făgăraș), Runcu (Gorj), Cornova (Basarabia), Dâmbovnic (Argeș) etc. (1929–1936), a devenit colaborator al Arhivei de Folklor a Societății Compozitorilor Români, inițiată de Constantin Brăiloiu. A participat împreună cu folcloristul Harry Brauner, la organizarea Institutului de Folclor din București, pe care l-a și condus. A fost profesor de folclor la Facultatea de Limba și Literatura română a Universității din București, președinte al Societății Internaționale de Etnologie și Folclor (1971), președinte al societăților de etnologie din Paris și New York, membru al Academiei Americane de Științe Sociale, precum și al altor numeroase societăți științifice străine. A fost distins cu Ordinul Muncii, cl.III (1957), Ordinul Meritul cultural, cl.II (1968), Premiul internațional Johann Gottfried Herder (1967) etc.

1916 – S-a născut Ion Larian Postolache

Ion Postolache; 18 noiembrie 1916, Adjud, Vrancea – 7 decembrie 1997, București

Poet, traducător. A urmat timp de trei ani cursurile Academiei Comerciale din București, a fost reporter de razboi (1942–1945). A debutat în 1933, în Căminul, revista Liceului Unirea din Focșani, a avut activitate literară în cenaclurile Adonis, Sburătorul al lui E. Lovinescu, Curierul din Sibiu. Din opera sa literară: Fluturi de bronz, Grădina cu cactuși, Amurgul zăpezilor. Bogata sa activitate de traducător s-a concretizat prin lirica sanscrită, imnuri vedice, poezia egipteană veche și multe altele.

1917 – S-a născut Dinu Negreanu

18 noiembrie 1917, Tecuci – 14 noiembrie 2001, San Diego, California

Regizor de teatru și film stabilit în SUA. La începutul cinematografiei socialiste a fost principalul realizator al filmelor de ficțiune cu caracter propagandistic: Viața învinge, Nepoții gornistului, Răsare soarele, Alarmă în munți, Pasărea furtunii. În anii ’50 a fost vicepreședinte al Comitetului Cinematografiei.

Pasărea furtunii (După un roman omonim de Petru Dumitriu, 1957) • Regia Dinu Negreanu. Cu: Mircea Albulescu, Margareta Pogonat, Boris Ciornei, Fory Etterle etc.

1918 – Manifestul Consiliului Național Român Către popoarele lumii

Tratativele româno-maghiare au eșuat, partea maghiară insistând ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ autonom, reprezentat în guvernul maghiar. Cu alte cuvinte, partea ungară nu putea să renunțe la utopia Ungariei Mari.

La 5/18 noiembrie, Consiliul Național Român Central a redactat, prin Vasile Goldiș, Manifestul Marelui Sfat Național din Ungaria și Transilvania, adresat popoarelor lumii, semnat în numele Marelui Sfat al Națiunii Române de Ștefan Cicio Pop. Manifestul făcea cunoscut refuzul autorităților maghiare de a ține seama de revendicările juste ale populației românești și arăta că națiunea română și-a declarat voința de a se constitui într-un stat liber și independent protestând, totodată, împotriva încercării guvernului ungar de a o supune dominației și oprimării. După o prezentare succintă a luptelor românilor din Transilvania împotriva dominației austro-ungare și a deznaționalizării lor, Manifestul declara ferm voința românilor „de a se constitui în stat liber și independent spre a-și putea pune forțele în serviciul culturii și al libertății omenești”. Era făcută publică totodată dorința românilor din Transilvania de a se uni cu România.

Textul Manifestului [documente.bcucluj.ro]

1924 – S-a născut Iordan Chimet

18 noiembrie 1924, Galați – 23 mai 2006, București

Eseist, prozator, poet, scenarist și traducător, asociat cu mișcarea artistică a suprarealismului românesc. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie (licențiat în 1948) și Facultatea de Drept (absolvită în 1957) ale Universității din București. A fost „amicul de corespondență” al lui Michael Ende, autorul german al romanului Poveste fără sfârșit, care a introdus personajul lui Chimet, Elli, în romanul Închide ochii și vei vedea Orașul. În perioada comunistă a făcut parte din asociația clandestină „Mihai Eminescu”. Opera sa i-a fost adesea catalogată greșit drept literatură pentru copii și chiar minimalizată în timpul regimului comunist și după, în ciuda ecourilor externe foarte pozitive. După 1989, Iordan Chimet a considerat ca prioritară educația democratică a românilor. A ințiat la Editura Dacia colecția Ieșirea din labirint, în care a publicat o antologie în patru volume a identității românești, Dreptul la memorie (1992–1993) și Momentul adevărului (1996). A scris poeme și proză: Închide ochii și vei vedea Orașul (continuare a romanului lui Michael Ende), Exil; eseuri: Balada în piatră, Grafica americană. Un portret al Americii, Cele doua Europe, cele doua Românii; antologii: Dosar Mihail Sebastian; memorialistică: Cartea prietenilor mei (2 vol.) etc.

1924 – S-a născut Camilian Demetrescu

Paul Constantin Demetrescu; 18 noiembrie 1924, Bușteni – 6 mai 2012, Gallese, Italia

Pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, critic și teoretician al artei, publicist, memorialist, filosof, medic, membru fondator al Uniunii Artiștilor Plastici. Licențiat al Academiei de Belle arte din București, a urmat și cursuri paralele de medicină și de filosofie.

A participat la diverse expoziții de stat în țară și în străinătate (1950–1969). Pentru o mai mare autonomie, a desfășurat în paralel o intensă activitate publicistică și de critică plastică, în presă și la radio-televiziune. A publicat la Editura Meridiane volumul de estetică Culoarea – suflet și retină (1966). În 1968 i s-a conferit ordinul Meritul cultural, decorație pe care a refuzat-o, ca protest pentru politica culturală oficială. În 1969 a fost nevoit „să se transfere” în Occident și să ceară azil politic; s-a stabilit la Gallese, în Italia. A revenit în România, în anul 2000, cu expoziția 30 de ani de artă în Italia – 1969–2000.

Camilian Demetrescu

1930 – A încetat din viață Aurel Lazăr (5 august 1872 – 18 noiembrie 1930)

Avocat, membru al Partidului Național Român din Transilvania, Banat și Părțile Ungurene; membru al Marelui Sfat Național Român din Transilvania; membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei; deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia; primar al municipiului Oradea.

1931 – Prima emisiune a Radiodifuziunii Române dedicată străinătății

Emisiunea a fost preluată de radiodifuziuni europene.

1933 – S-a născut Gheorghe Iancu

18 noiembrie 1933, Fălăștoaca–Grădiștea, Giurgiu – 25 noiembrie 2016, București

Parașutist, deținător a mai multor recorduri naționale și mondiale. Între 1948–1951, a urmat cursurile Școlii Medii Tehnice CFR, calificându-se în meseria de electrician auto și fiind repartizat la Atelierele auto CFR București. Extrem de curajos și dornic de a se lupta cu înălțimile, în anii 1950–1951 a urmat cursurile Școlii de parașutiști sportivi de la Popești Leordeni, devenind de foarte tânăr, la doar 18 ani, instructor parașutist, iar din 1952 a fost încadrat instructor parașutist la Secția de Parașutism a AVSAP. În același an, la al doilea Campionat național de parașutism, tânărul Gheorghe Iancu a devenit campion național la proba utilitară. În 1956, Gheorghe Iancu și Ion Negroiu, pe atunci militari în termen, au participat la Concursul Internațional de Parașutism de la Tusino, lângă Moscova, obținând rezultate notabile, clasând echipa țării noastre pe un loc fruntaș, apoi, participând la campionatul național, cu o parașută de construcție românească AV-28, și căreia i s-au aplicat fante, a devenit campion național absolut. În anul 1962 a fost numit instructor parașutist și recepționer în cadrul Federației Aeronautice Române din cadrul CNEFS, iar din ianuarie 1963 a fost numit în funcția de comandant al Detașamentului de parașutiști din cadrul FAR, participând la numeroase concursuri interne și internaționale, cu rezultate deosebite. În 1960, a stabilit cel de-al treilea record mondial la lansare pe timp de noapte de la 1.000 m cu deschidere automată și aterizare la punct fix (media 1,45 m). La 31 mai 1961, pe aerodromul de la Strejnic, a stabilit recordul mondial absolut și definitiv la săritura cu parașuta la punct fix, în urma unei lansări cu deschidere întârziată, executată de la 1.000 m, aterizând la 0,00 m de punctul desemnat. De asemenea, a obținut recordurile mondiale pentru salturile de noapte la punct fix, precum și șase recorduri mondiale de grup, un nou record mondial printr-o lansare pe timp de zi de la 600 m, cu deschidere comandată, cu aterizare la 8,11 m de punctul fix, iar în anul 1963 într-o lansare în grup de 9 parașutiști, pe timp de zi de la 600 m, cu deschidere automată, cu aterizare la 4,37 m de punctul fix. Era cel mai titrat parașutist sportiv român, iar pe parcursul perioadei în care a activat ca ofițer a pregătit sute de cadre militare din cadrul aparatului de securitate, elevi din școlile militare, cadre și militari din trupele de securitate, precum și efective care vor încadra Unitatea de Însoțire a Aeronavelor în Zbor (precursoarea USLA).

1934 – Institutul Social Român din Basarabia

Până în 1939, Institutul Social Român din Bucureşti a avut două secții regionale, Institutul Social Banat-Crișana, fondat în 1932, condus de Cornel Grofșorean și Institutul Social Român din Basarabia, constituit în 1934 și condus de Pantelimon Halippa. Institutul Social Român din Basarabia, „al doilea institut social regional” din România interbelică, a fost înființat la 18 noiembrie 1934. Festivitatea de inaugurare a Institutului s-a desfăşurat într-o atmosferă de mare entuziasm şi spirit academic, în sala Primăriei Municipiului Chişinău. La adunarea festivă au fost prezenți reprezentanții înaltei conduceri a Institutului Social Român din Bucureşti: președintele lui, prof.univ.dr. Dimitrie Gusti, şi secretarul general, Alex. Costin, alături de primarul Chişinăului, Ion Costin şi lumea intelectuală din oraş.

1935 – S-a născut Cornel Todea

18 noiembrie 1935, Cluj – 30 august 2012, București

Regizor de teatru și realizator de emisiuni de televiziune. Licențiat al Facultății de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografie București (1959), a fost, pe rând, director al Redacției Teatru–Film la TVR, regizor și director al Teatrului „Ion Creangă”. A montat peste 50 de piese de teatru, puse în scenă la Teatrul Național București, Teatrul „Nottara”, Teatrul Național din Iași, Teatrul Național din Cluj, Teatrul din Piatra Neamț, Teatrul Mic, Teatrul „Bulandra”, Teatrul „Ion Creangă” și peste 200 de spectacole de teatru, emisiuni muzicale, de divertisment, filme artistice și documentare de televiziune. A fost distins cu Premiul pentru cea mai bună regie cu spectacolul Cei mai puternici de August Strindberg (1991), Premiul APTR Cea mai bună piesă TV a anului pentru spectacolul Trei Surori de A.P. Cehov (1993), Premiul UNITER pentru Teatru TV – piesa Totul e un Joc (1998), Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2002).

Anton Pavlovici Cehov – Trei Surori Teatru TV (1993) • Regia Cornel Todea. Cu: Mirela Gorea, Raluca Penu, Ana Ciontea, Adrian Titieni, Maia Morgenstern, Radu Duda, Șerban Ionescu, Valentin Uritescu, Mihai Bisericanu, Claudiu Istodor, Ica Matache etc.

1937 – Inaugurarea clădirii Casei de Cultură a Studenților din București

Ideea construirii unui local destinat studenților a apărut în paginile ziarului Universul, Stelian Popescu, patronul și administratorul întregului trust Universul a pornit la începutul anilor ’30 o campanie de strângere de fonduri în paginile ziarului central. Suma strânsă nu a fost de ajuns, dar pentru a-și onora promisiunea față de cititorii săi, Universul a donat restul de bani.

Clădirea a fost realizată de arhitectul Petre Antonescu, sub antrepriza inginerului Emil Pragher, cu muncă voluntară a sute de studenți legionari.

1940 – S-a născut Mihai Botez

Mihai Horia Botez; 18 noiembrie 1940, București – 11 iulie 1995, București

Matematician; diplomat și disident anti-comunist. Absolvent al Facultății de Matematică din București, a fost matematician cercetător, profesor asociat la catedra de Cibernetică economică, statistici și cercetare din ASE, apoi lector la Facultatea de Matematică, catedra de Statistică și Calculul Probabilităților și profesor (1970). A devenit Doctor în Matematică la vârsta de 26 de ani. A fost director al Centrului de Cercetări Preospective (din 1967), director al Centrului Internațional de Metodologie a Studiului asupra Viitorului și Dezvoltării (1974–1977). Invitat câteva luni la Woodrow Wilson International Center for Scholars, și-a exprimat disidența față de regimul lui Nicolae Ceaușescu, fiind eliminat din învățământ. A scris Memoriul intelectualilor români, citit la Radio Europa Liberă și publicat în revista franceză La Nouvelle Alternative, apoi a dat în revista franceză L’Express un interviu critic la situația din România… fiind numit director al Centrului de Calcul din Tulcea! A primit azil politic în 1988 în SUA, după care a lucrat la o serie de instituții academice, Stanford University, Indiana University, Woodrow Wilson International Center for Scholars. După Revoluția din 1989, a fost ambasador al României la ONU (1992–1994) și în SUA (1994).

1940 – S-a născut Apostol Gurău

18 noiembrie 1940, Independența, Galați – 7 septembrie 2019, Galați

Prozator, eseist, editor, profesor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1984). A fost profesor la liceul „Elena Doamna” din Galați. În 1978 a debutat cu cartea Începutul verii astronomice (povestiri) cu prefața lui Marin Preda, iar în 1981 a publicat primul său roman, Defonia. Au urmat: Sâmbure înflorit, Omul Nopții etc.

1940 – A încetat din viață Ion Inculeț (Ion Constantin Inculeț; 5/17 aprilie 1884 – 18 noiembrie 1940)

Om politic din Basarabia; președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești; ministru; a desfășurat o intensă activitate pentru unirea Basarabiei cu România; membru titular al Academiei Române.

1943 – S-a născut Dan Buciu

Dan Cezar Buciu; 18 noiembrie 1943, București

Compozitor, profesor universitar. A urmat cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, avându-i, printre alții, profesori pe Tiberiu Olah și Dan Constantinescu. Și-a continuat perfecționarea prin specializări în muzică electronică și informatică muzicală cu Aurel Stroe și Dinu Ciocan (1970–1975) și prin participarea la trei stagii de pregătire la celebrul Festival de muzică contemporană de la Darmstadt. Simultan cu aplecarea spre compoziție, s-a afirmat și în domeniul didactic, fiind profesor de Armonie și de Forme și analize muzicale al Universității Naționale de Muzică București, unde a îndeplinit și funcția de rector (2000–2008). A conceput un tratat dedicat armoniei tonale și armoniei modale. In calitate de compozitor, Dan Buciu a fost distins cu 6 premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Romania, premiul special al Fundației Madrigal etc.

Dan Buciu / Mihai Eminescu – Visare • Corul Academic Radio, dirijor Dan Mihai Goia

1946 – A încetat din viață Nicolae Lupu (4 noiembrie 1876 – 18 noiembrie 1946)

Om politic, de profesie medic; activ în Partidul Țărănesc, membru în conducerea Partidului Național-Țărănesc, al Partidului Țărănescu, al Partidul Țărănesc Democrat care a fuzionat cu PCR.

1946 – A încetat din viață Nicolae Comșa (20 decembrie 1905 – 18 noiembrie 1946)

Scriitor, preot, profesor; director al Bibliotecii Centrale Arhidiecezane.

1947 – S-a născut Mariana Gligor

18 noiembrie 1947, Vidra, Alba

Creatoare de costume populare și interpretă la tulnic, din Câmpeni, Alba. Cântă la tulnic de la 7 ani, artă pe care a deprins-o de la tatăl său, meșter de tulnice. La rândul ei, a învățat numeroși tineri meșteșugul cântatului din tulnic. A primit distincția UNESCO de Tezaur Uman Viu, acordată celor care transmit mai departe patrimoniul cultural imaterial local. Dragostea cu care a păstrat datinile strămoșești i-a adus faima și peste hotarele țării. Pe lângă talentul recunoscut cu care cântă la tulnic, Mariana Gligor face adevărate opere de artă din costumele populare pe care le țese la război, precum făceau bunicii odinioară. De-a lungul timpului, a ajuns cu tulnicul, costumele și produsele create de mâinile sale dibace în Germania, Austria, Israel, Spania, Serbia, Franța, Belgia și până în sudul Canadei, aproape de Cascada Niagara.

Grupul de tulnicărese „Apuseni”, prof. Mariana Gligor

1947 – S-a născut Bedros Horasangian

18 noiembrie 1947, București

Scriitor și eseist român de origine armeană, prozator al generației literare ’80, publicist și jurnalist. A urmat Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic București (1965–1970). A început să lucreze ca inginer, dar a renunțat, pentru a se dedica scrisului. A colaborat la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia și director al Centrului Cultural Român din New York. A debutat literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției. A publicat povestiri: Parcul Ioanid, Portocala de adio, Miss Perfumado și alte femei; romane: Sala de așteptare, În larg, Zăpada mieilor; varia: Enciclopedia armenilor, Bonjour, popor!, Integrarea europeană (poezii) etc. În prezent deține rubrica de cronică muzicală în revista Observator cultural.

1950 – S-a născut Cornel Groza

18 noiembrie 1950

Dirijor de cor și profesor. Și-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică din Cluj, a urmat cursurile secției Pedagogie muzicală a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În 1970 a devenit membru al corului de cameră Cappella Transylvanica din Cluj, această experiență fiind decisivă în alegerea unei cariere în dirijat. În 1972 a devenit membru fondator al Corului Filarmonicii de Stat Transilvania, iar din 1986 este dirijorul permanent al Corului Filarmonicii clujene. Prin tehnica sa dirijorală excelentă și simțul fin al sonorității, a contribuit în toți acești ani la clădirea și menținerea succesului permanent al Corului Filarmonicii din Cluj în lumea muzicală românească și nu numai. De ceva timp, și conducător al corului Cappella Transylvanica, Cornel Groza are și o prodigioasă activitate didactică în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, unde pregătește, de peste trei decenii, generații întregi de dirijori de cor care astăzi sunt deja nume consacrate în peisajul muzical autohton.

Paul Constantinescu – Podobie • Corul Filarmonicii de Stat Transilvania, Dirijor Cornel Groza

1950 – A încetat din viață Constantin Iordăchescu (1 aprilie 1893 – 18 noiembrie 1950)

General de divizie al Armatei României, comandant de Diviziei 2 Munte în al doilea război mondial; trecut în rezervă, a fost arestat în 1950; a decedat în detenție în același an, la închisoarea Jilava.

1952 – S-a născut Vlad Rădescu

18 noiembrie 1952, București

Actor de teatru și film. Dorea să devină marinar, ziarist sau arheolog însă a intrat la teatru din prima încercare și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie în 1975 la București, clasa Sanda Manu – Geta Angheluță. A jucat pe scenă la Teatrul Național din Târgu Mureș (1975–1994) unde a ocupat o vreme și postul de director adjunct executiv, la Teatrul Mic din București, a devenit, prin concurs, director general al Teatrului „Nottara” din București (1996–2000). A debutat în film cu rolul titular din Ciprian Porumbescu în regia lui Gheorghe Vitanidis, încă din primul an de facultate (1972). A ocupat diverse posturi didactice la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, Universitatea Ecologică din București, Facultatea de Teatru a Universității „Spiru Haret” din București. Dintre filmele sale: Pe aici nu se trece, Munții în flăcări, La răscrucea marilor furtuni, Burebista, Somnul insulei, Une mere comme on n’en fait plus, Die Deutschen, Der geköpfte Hahn/Cocoșul decapitat, Cendres et sang/Cenușă și sânge, Călătoria lui Gruber, Brâncuși… din eternitate.

Somnul insulei (După un scenariu inspirat din romanul Al doilea mesager al lui Bujor Nedelcovici, 1994) • Regia Mircea Veroiu. Cu: Ovidiu Iuliu Moldovan, Marcel Iureș, Ștefan Sileanu, Elena Albu, Dan Condurache, Mircea Albulescu, Natașa Raab, Costel Constantin,  Vlad Rădescu [Marcel], Rodica Mandache, Ion Chelaru

1955 – S-a născut Cristian Florea

18 noiembrie 1955, Sibiu

Violoncelist, dirijor, manager artistic, profesor și impresar; prim-dirijor al Orchestrei Naționale de Cameră a Moldovei. Maestru în Artă din Republica Moldova. A început să studieze violoncelul sub îndrumarea profesorului Gerhard Miess la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Sibiu. A urmat Liceul de Muzică „George Enescu” București și s-a lansat în viața competițională și artistică. La Concursul Liceelor de artă a obținut Premiul I la muzică de cameră și la 15 ani a debutat ca solist la Ateneul Român, interpretând Concertul în La minor pentru violoncel și orchestră de C. Saint-Saens. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (actuala UNMB), unde i-a avut profesori pe: George Iarosevici, Serafim Antropov, Aurel Niculescu, Paul și Irina Staicu, George Halmoș, Wilhelm Berger. S-a perfecționat cu profesorul Marçal Cervera și a obținut gradația de onoare la Conservatorul de Muzică din Freiburg im Breisgau, Germania. Plecarea din țară i-a oferit posibilitatea de a studia cu mari artiști care i-au influențat dezvoltarea ulterioară: Pierre Fournier, Sandor Vegh, Isaac Stern, Enric Casals, Stefan Popov. În 1986 a fondat Orchestra de Cameră Freiburg, al cărei dirijor a fost. După 1989 a devenit director artistic și dirijor al Filarmonicii de stat din Sibiu, perioadă în care s-a ocupat activ de infrastructura centrelor muzicale Hermania și Sala Thalia. În 1992 a fondat Orchestra Simfonică Europeană și de atunci în fiecare an realizează diferite proiecte: Concertul de Anul Nou, Muzica din filme, concerte extraordinare cu mari artiști: Jose Carreras, Montserrat Caballe, Teresa Berganza, Placido Domingo, Ainoah Arteta. În prezent este dirijorul șef al Orchestrei Naționale de Cameră a Republicii Moldova, ansamblu pe care l-a condus în concertul Festivalului internațional „George Enescu 2011”, urmat de alte invitații pentru evenimente muzicale speciale.

Edward Elgar – Salut d’Amour, Op 12 • Orchestra Națională de Cameră a Sălii cu Orgă din R. Moldova, Solist Cristian Florea

1957 – S-a născut Calinic Dumitriu

Constantin Dumitriu; 18 noiembrie 1957, Iași

Cleric ortodox, care îndeplinește în prezent funcția de arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub numele Calinic Botoșăneanul. În martie 1980, după absolvirea liceului și satisfacerea stagiului militar, a intrat frate la Mănăstirea Putna. A fost tuns în monahism în 1984, sub numele Calinic. A urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu (1985–1989), luându-și licența în 1989 cu lucrarea Parabolele lui Iisus de Joachim Jeremias. În mai 1986 a fost hirotonit ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Iași, iar în august, ieromonah, de mitropolitul Teoctist al Moldovei și Sucevei. Între 1980–1989 a avut diferite ascultări: grădinar, muzeograf, ghid, mare eclesiarh. Noul mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Daniel Ciobotea, l-a numit stareț al Mănăstirii Râșca, cu rangul de arhimandrit (1990–1991). În anul 1991, după alegerea episcopului Pimen Zainea ca arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titulatura de Botoșăneanul (1991–2020), colaborând în această calitate cu mitropoliții Daniel Ciobotea și Teofan Savu. La 21 iulie 2020, a fost ales de Sinodul BOR în postul de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ca succesor al lui Pimen Zainea, fiind întronizat în Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava la 26 iulie 2020. A urmat cursurile Facultății de Medicină a Academiei Mihăilene (1991–1995), apoi pe cele ale Facultății de Drept a Universității „Petre Andrei” din Iași (1994–1998). Tot în 1998 a obținut titlul de Doctor în Filosofie cu teza Tanatologie și nemurire, lucrare publicată în 1999 (Premiul Academiei Române). Este autorul și coordonatorul a numeroase cărți de teologie, monografii etc.

1958 – S-a născut Nicolae Goja

18 noiembrie 1958, Cicârlău, Maramureș

Prozator și ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. A debutat cu povestirea Bărbatul și femeia lui în Tribuna, în 1982. A absolvit Facultatea de Mecanică din Cluj în 1983. A fost inginer mecanic agricol la SMA Cărbunar și SMA Bușag, jurnalist la Graiul Maramureșului din Baia Mare, președintele Fundației Culturale „Vasile Lucaciu” Cicîrlău, organizând Festivalul bienal de literatură „Vasile Lucaciu”, în colaborare cu Primăria Comunei Cicîrlău. A colaborat cu proze, cronici literare la revistele literare Steaua, Graiul Maramureșului, Napoca universitară, Ateneu, Amfiteatru, Luceafărul, Echinox, Contemporanul, Archeus, Nord Literar, Cartea, Familia etc. A publicat volumele: Ilca – educația milei, Iad în raiul de acasă, Clopotul cu două limbi, Fabrica de iarbă, Doi pe o cruce, Cimitirul copiilor, Țara păcălelilor și este prezent în antologia Chef cu femei urâte.

1961 – S-a născut Paul Popescu

18 noiembrie 1961 – 7 mai 2021

Sculptor și profesor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Târgu Jiu. A fost profesor la Liceul de Arte din Târgu Jiu, director al Centrului de cercetare „Constantin Brâncuși“, poziție din care a organizat primele tabere de sculptură și președinte al filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici. Sculptorul a lăsat municipiului o serie de lucrări, cele mai multe din ciclul „Zborul“, temă de care era captivat.

Mai mult: Paul Popescu, sculptor, restaurator, profesor [Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu]

1963 – Premiera filmului istoric Tudor

Regizat de Lucian Bratu după un scenariu de Mihnea Gheorghiu, cu Emanoil Petruț, George Vraca, Amza Pellea, Ion Besoiu, Olga Tudorache, Alexandru Giugaru, Fory Etterle etc. Film de referință în istoria cinematografului românesc, care evocă mișcarea istorică de la 1821 și un model pentru genul filmelor istorice.

Tudor

1963 – S-a născut Nicu Gavriluţă

18 noiembrie 1963, Forăşti, Suceava

Sociolog, antropolog, eseist, scriitor și profesor universitar. Licențiat al Facultății de Filosofie, a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, promoția 1987–1992, a devenit Doctor în Sociologie, cu teza Reprezentări moderne ale timpului social, al aceleiași facultăți în 2003. Din 1992 a urmat o carieră didactică la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social‑Politice a Universității „Al.I. Cuza” Iaşi, urmând treptele ierarhice de preparator, asistent, lector, conferenţiar, profesor (din 2007), decan al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social‑Politice (2008–2016), director de programe al Societății Academice de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor (SACRI), președinte al Societății Sociologilor din România (2012–2014). A publicat: Mama proștilor e mereu gravidă. Sociologia patologiilor cotidiene, Mentalități și ritualuri magico-religioase. Studii și eseuri de sociologie a sacrului, Antropologie socială și culturală, Mișcări religioase orientale.

1967 – S-a născut Felix Alexa

18 noiembrie 1967, București

Regizor de teatru, profesor universitar, fiul regizorului Alexa Visarion. A absolvit Institutul de Teatru (UNATC) în 1991, la clasa Cătălina Buzoianu. A fost asistent de regie, cu Peter Brook, la Bouffes du Nord, Paris. Din 1993, predă la UNATC, la departamentul Regie Teatru. A montat peste cincizeci de spectacole în România, Croația și Coreea de Sud. A primit Premiul Criticii pentru Opera Prima (Pe cheiul de Vest), Premiul Criticii la Gala UNITER (Nunta lui Krecinski), Premiul pentru cel mai bun spectacol de comedie la Festivalul de Comedie de la Galați (Nunta lui Krecinski), Premiul pentru cel mai bun spectacol și Premiul pentru cel mai bun regizor, Festivalul de Teatru Contemporan, Brașov (Filumena Marturano), Premiul pentru cel mai bun regizor al Ministerului Culturii (Jocul dragostei și al întâmplării), Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Comedie de la Galați (Jocul dragostei și al întâmplării), Premiul Criticii AICT, pentru cel mai bun spectacol din „Anul Caragiale” (O noapte furtunoasă), Premiul Ministerului Culturii pentru cel mai bun spectacol (Visul unei nopti de vară), Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Brașov (Jocul regilor). A fost distins cu titlul de Cavaler al Ordinului Meritul Cultural (2004).

Mic dejun cu un campion – Felix Alexa [TVR2]

1969 – S-a născut Nina Vasile

18 noiembrie 1952, București

Poetă, bibliotecară. A terminat Facultatea de Filosofie în 1997, iar în 2000 Masterul de Teorie a Literaturii, ambele la Universitatea București. Este bibliotecară la Biblioteca Metropolitană, scrie poeme, eseuri, recenzii, în revistele ArtPanorama, Luceafărul, Viața Românească, Biblioteca Bucureștilor, și pentru o scurtă perioadă, în Adevărul Literar și Artistic. A debutat cu volumul Albert locuitorul în 1997, urmat de Distanța din miezul nopții, Poeme de putere. Este coordonatoarea atelierului de poezie Poezie în viață.

1978 – România a intrat, ca membru deplin, în Biroul Grupului celor 77 din cadrul UNESCO

Grupul celor 77 este o coaliție liberă a ONU a țărilor în curs de dezvoltare, creată pentru a promova interesele economice ale membrilor ei și pentru formarea unei legături pentru a spori capacitatea de negociere în Națiunile Unite. Grupul a fost fondat pe 15 iunie 1964, prin Declarația Comună a celor Șaptezeci și Șapte de State emisă la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (CNUCD). Până în noiembrie 2013, alte 66 de țări au aderat, însumând 133 de state.

1980 – A încetat din viață Mircea Ionescu (28 aprilie/10 mai 1896 – 18 noiembrie 1980)

Chimist, specialist în domeniul chimiei aplicate în agricultură (chimia plantelor de cultură); membru corespondent al Academiei Române.

1992 – A încetat din viață Radu Tudoran (Nicolae Bogza; 8 martie 1910 – 18 noiembrie 1992)

Scriitor și traducător; autorul unor romane de mare succes; fratele lui Geo Bogza.

2000 – A încetat din viață Anghel Mora (Mihai Diaconescu; 12 mai 1949 – 18 noiembrie 2000)

Regizor de film, scenarist, actor, poet și nuvelist, cântăreț folk; membru al Uniunii Scriitorilor din România.

2002 – Bursa de Valori București admisă membru corespondent al Federației Europene a Burselor de Valori

Adunarea Generală a Federației Europene a Burselor de Valori a hotărât să acorde BVB statutul de membru corespondent al acestei prestigioase asociații, care cuprinde 31 de membri plini și 8 asociați din rândul burselor mari din Europa.

2002 – A încetat din viață Vasilica Istrate (14 noiembrie 1934 – 18 noiembrie 2002)

Scenaristă de film; a avut o colaborare constantă și exclusivă cu regizoarea de film Elisabeta Bostan.

2005 – A încetat din viață Doru Popescu (Valeriu Popescu; 1 decembrie 1938 – 18 noiembrie 2005)

Actor de teatru și film; a jucat pe scenele teatrelor din Târgu Mureș, Ploiești și la Teatrul Mic din București; stabilit în Franța între anii 1970–1995.

2006 – A încetat din viață Ioan-Alexandru Silberg (6 noiembrie 1937 – 18 noiembrie 2006)

Chimist cu importante contribuții în chimia heterociclurilor; membru corespondent al Academiei Române.

2006 – A încetat din viață Gheorghe Vrăneanțu (Ion Gheorghe Vrăneanțu; 28 februarie 1939 – 18 noiembrie 2006)

Pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

2013 – A încetat din viață Eugenia Văcărescu-Necula (20 iulie 1938 – 18 noiembrie 2013)

Dirijoare al Corului de Copii Radio timp de 20 de ani; profesoară.

2018 – A încetat din viață Mihnea Constantinescu (13 decembrie 1961 – 18 noiembrie 2018)

Înalt funcționar și diplomat.

2020 – A încetat din viață Alexandru Mitea (22 noiembrie 1932 – 18 noiembrie 2020)

Actor de teatru, întemeietor al secției române a Teatrului de Nord; îndrumător al generațiilor de actori care au atins scena din Satu Mare, pentru mai bine de trei generații.

2020 – A încetat din viață Draga Olteanu-Matei (24 octombrie 1933 – 18 noiembrie 2020)

Apreciată actriță de teatru, film, radio și televiziune, dar și scenarist și regizor; considerată „marea doamnă a comediei”.

2021 – A încetat din viață Benone Sinulescu (24 mai 1937 – 18 noiembrie 2021)

Renumit interpret de muzică populară și în stilul etno-dance.

2021 – A încetat din viață Boris Petroff (4 noiembrie 1939 – 18 noiembrie 2021)

Actor de teatru și film, regizor, producător și scenarist de film; a jucat pe scenele teatrelor: Teatrul de stat Oradea, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, „Ion Creangă”, „Nottara” și Teatrul evreiesc de stat din București.

2022 – A încetat din viață Anton Moisin (Anton Petru Moisin; 9 septembrie 1944 – 18 noiembrie 2022)

Istoric, preot greco-catolic; profesor de Istorie Bisericească la Institutul Teologic Blaj; a scris sute de cărți de istorie (a omenirii, a României, a Bisericii, a Bisericii Române Unite), de filosofie, de literatură (romane, poezii, eseuri și aforisme), de educație în familie și de formare creștină.

2022 – A încetat din viață Adina Kenereș (Adriana Romoșan; 13 august 1957 – 18 noiembrie 2022)

Prozatoare, eseistă și editoare; împreună cu soțul ei, poetul Petru Romoșan a înființat-o și condus Editura Compania.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită