2 Noiembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: În București s-a generalizat tramvaiul electric, renunțându-se la cel cu cai

 

1639 – Domnul Munteniei, Matei Basarab, a fost mazilit de sultan

Matei Basarab (Brâncoveanu) (1580 – 25 aprilie 1654) a fost domnul Țării Românești între 7/17 septembrie 1632–9/19 aprilie 1654. Domnia i-a fost marcată de confruntări cu Vasile Lupu, domnul Moldovei, care a încercat, în mod repetat, să-l detroneze pe voievodul muntean servindu-se de intrigi, denunțuri la Poarta otomană și atacuri militare. Corupând câțiva înalți dregători turci, profitând de problemele externe ale Imperiului Otoman, Lupu a reușit să obțină prin intrigi detronarea de către sultan a lui Matei la 2/12 noiembrie 1639. În replică, acesta i-a putut câștiga de partea sa pe demnitarii otomani, de la care a obținut executarea dregătorilor care îl sprijiniseră pe domnitorul Moldovei, iar pe de altă parte a respins atacul lui Vasile Lupu la Ojogeni pe Prahova (decembrie 1639).

1659 – S-a încheiat domnia lui Gheorghe Ghica în Moldova

Gheorghe Ghica (3 martie 1600–2 noiembrie 1664), a fost domn al Moldovei între 3/13 martie 1658–2 noiembrie 1659 și al Țării Românești între 20 noiembrie 1659–1 septembrie 1660. A fost fondatorul familiei Ghica; a venit în Moldova înaintea domniei lui Vasile Lupu, ocupându-se cu negoțul, a fost adus la curte, devenind Vornicul cel Mare al Țării de Jos și în fine, a fost trimis Capuchehaia – reprezentantul permanent al domnitorilor Vasile Lupu și Gheorghe Ștefan la Constantinopol. La mazilirea lui Gheorghe Ștefan, i s-a acordat domnia Moldovei. La încheierea domniei din Moldova a fost numit Domn în Țara Românească.

1664 – A încetat din viață Gheorghe Ghica (3 martie 1600 – 2 noiembrie 1664)

Domn al Moldovei (3/13 martie 1600–2 noiembrie 1659) și al Țării Românești (20 noiembrie 1659–1 septembrie 1660); fondatorul familiei Ghica.

1765 – Marele Principat al Transilvaniei

În urma insistențelor Dietei transilvane dominate de nobili maghiari, titlul de Principat al Transilvaniei a fost transformat în Marele Principat al Transilvaniei, printr-o diplomă a Curții din Viena.

Decretul, semnat de împărăteasa Maria Tereza la 2 noiembrie 1765, recunoștea contribuția provinciei la lupta „Creștinătății împotriva turcilor” și se stipula explicit că Transilvania „nu este supusă niciunui alt regat sau altei stăpâniri”, aluzie evidentă la pretențiile unor nobili maghiari, ci „este cârmuită de propriile sale legi, magistrate și instituții și administrată de guvernatorul și consiliul provincial sub supravegherea noastră, din care pricină, ca să nu lipsească acestui Principat nimic din strălucirea și magnificența de care se bucură alte provincii de sub stăpânirea noastră”. În toată această perioadă, însă autonomia principatului s-a diminuat, iar Dieta nu mai era decât o cameră de înregistrare a deciziilor imperiale.

1784 – Răscoala țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan

În ziua de 2 noiembrie, Crișan a adunat iobagii răsculați în afara satului Curechiu (actualmente în județul Hunedoara), încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia. Țăranii, speriați de intervenția trimișilor nobilimii, se temeau că, mergând la Alba Iulia, le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea țăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crișan a reușit să îi convingă să atace nobilimea. Mulțimea iobagilor s-a îndreptat spre Crișcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac, fiind uciși aproape toți nobilii întâlniți în cale, iar clădirile care le aparțineau fiind devastate și jefuite. Familia nobiliară Kristyori, cea mai afectată de atac, avea origini românești, dar se maghiarizase în decursul timpului. În jurul orei 15, în aceeași zi, iobagii au atacat orașul Brad, unde, după ce au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistență, au distrus toate bunurile nobiliare găsite. De la Brad oastea răsculaților s-a împărțit în două, o parte plecând spre Ribița, alta spre Mihăileni.

1816 – A încetat din viață Gheorghe Șincai (28 februarie 1754 – 2/24 noiembrie 1816)

Istoric, filolog, traducător, poet; reprezentant al Școlii Ardelene; spirit iluminist, cu o contribuție fundamentală în răspândirea culturii în mediul rural din Transilvania; a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tiparită a limbii române.

1846 – A început turneul lui Franz Liszt în țările române

Turneul a început în Banat, la Timișoara. În sala festivă a Palatului Municipal, pe 2 noiembrie, Franz Liszt a interpretat următoarele bucăți muzicale: Andante din Lucia din Lamermoor (Donizetti-Liszt), Fantezie din opera Norma (Bellini-Liszt), Andante cu variațiuni de Ludwig van Beethoven, Ave Maria și Regele ielelor de Franz Schubert, Fantezie pe cântece maghiare de Franz Liszt și Marșul lui Rákóczy, în prelucrarea sa.

A urmat un al doilea recital, în 4 noiembrie, tot la Timișoara, iar repertoriul abordat a cuprins lucrările: Uvertura la opera Wilhelm Tell de Gioacchino Rossini, Păstrăvul de Franz Schubert, Hexameron de Franz Liszt, Variații de bravură pe o temă din Puritanii de Vicenzo Bellini, o mazurcă și o poloneză de Frédéric Chopin, Fantezie pe cântece maghiare de Franz Liszt și, la final, Marșul lui Rákóczy. Succesul a fost deplin. Liszt a primit nenumărate buchete de flori, o cunună din lauri dar și poezii tipărite.

Franz Liszt – Hungarian Fantasy / Fantezia Ungară • London Philharmonic Orchestra, Dirijor James Conlon, Pianist François-René Duchâble

1854 – A încetat din viață Anton Pann

Antonie Pantoleon Petrov; cca 1796–1798, Sliven, Imperiul Otoman/Bulgaria – 2 noiembrie 1854, București

Poet român de origine bulgară sau aromână, profesor de muzică religioasă, protopsalt, compozitor de muzică religioasă, folclorist, literat și publicist. După moartea tatălui, familia s-a stabilit la Chișinău, unde Antonie, în vârstă de 10 ani, a intrat în corul Bisericii mari. După doi ani au ajuns la București, a fost paraclisier la Biserica Olari, cântăreț II (defteriu) la Biserica Cu Sfinți de pe Calea Moșilor. S-a înscris auditor la „școala de muzichie” a dascălului grec Dionisie Fotino, apoi la școala deschisă pe lângă Biserica Șelari de dascălul Petru Efesiul, care i-a transmis nu numai cunoștințele de bază ale artei muzicale, ci și meșteșugul tiparului, în 1819 devenind „director” al tipografiei. A tradus cântările bisericești din grecește în românește. În timpul anului 1821, s-a refugiat la Brașov, adăpostindu-se pe lângă Biserica Sf. Nicolae din Șchei, unde cânta la strană. A fost „dascăl de muzichie” la școli de cântări bisericești din București, Râmnicu Vâlcea etc. A scris numeroase lucrări specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii, a editat culegeri religioase și folclorice. A fost cel care a pus pe muzică versurile poeziei Un răsunet, scrisă de Andrei Mureșanu prin 1842, acum imnul nostru național. A editat culegerea de proverbe Povestea vorbii.

1856 – S-a născut Victor Vasilescu

2 noiembrie 1856, Solca, Bucovina/Suceava – 26 februarie 1938, Cernăuți, România/Ucraina

Compozitor. A urmat școala primară la Solca, studiind teorie-solfegii, muzică psaltică cu Casian Vasilescu. Gimnaziul superior l-a urmat la Suceava unde s-a împrietenit cu Ciprian Porumbescu, sub îndrumarea lui Ștefan Nosievici. În 1887 a terminat studiile Facultății de Drept a Universității din Cernăuți. A cules, prelucrat și publicat folclor. În neobosita sa activitate pe tărâm cultural a întemeiat numeroase coruri, formate din mici funcționari și țărani la Solca, Suceava, Câmpulung Moldovenesc și Vicovul de Sus, antrenându-i „nu numai într-o acțiune de propagandă artistică, dar și într-una de agitație socială și națională” [L. Rusu]. A fost dirijor al corurilor societăților Arboroasa, Astra, Junimea, Armonia, Lumina. Opera sa, care cuprinde circa 140 de lucrări de muzică corală, s-a născut dintr-un contact direct cu cultura populară.

1863 – S-a înființat Școala Superioară de Litere din București

Demersurile de creare în Principatele Române, la jumătatea secolului al XIX-lea, a facultăților și a universităților laice și publice își aflau corespondentul în mișcarea generală din Europa centrală și estică, de afirmare a statelor și a identităților naționale, precum și de clădire și consolidare a noilor lor instituții reprezentative. Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Principatelor Unite, a semnat la 30 octombrie actul de înființare a Școlii Superioare de Litere. Programa inițială a Școlii Superioare de Litere a fost prevăzută în Regulamentul său, publicat în Monitorul Oficial, nr. 219/2 noiembrie 1863.

Un an mai târziu, la înființarea Universității din București, la inițiativa Regelui Carol I, Școala Superioară de Litere a devenit parte a noii structuri academice, sub titulatura Facultatea de Litere și Filosofie, pe care a păstrat-o până la reforma din 1947. Instituția, al cărei prim decan a fost latinistul August Treboniu Laurian, președinte al Academiei Române, a adus laolaltă principalele domenii umaniste: Filologia, Filosofia și Istoria. Din anul 1874, facultatea și-a diversificat oferta de cursuri (Arheologie, Filologie comparată, Psihologie), iar începând cu 1877 s-au format catedrele corespondente, coordonate de personalități ale timpului, printre care Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Lor li s-au adăugat în timp, cu contribuții majore la dezvoltarea facultății și a ofertei de conferințe și de cursuri, Mihail Dragomirescu, Ovid Densusianu, Tache Papahagi, Titu Maiorescu, Constantin Dimitrescu-Iași, Ioan Bogdan, Lazăr Șăineanu, Nicolae Iorga, Vasile Pîrvan, Simion Mehedinți, Ioan Bianu (președinte al Academiei Române), Alexandru Rosetti, Nicolae Cartojan, Ștefan Ciobanu, I.A. Candrea, Petre P. Negulescu, Constantin C. Giurescu, Ramiro Ortiz și numeroși alții. Începând cu 1899, au fost înființate seminarele specializate, apoi institute de cercetare și reviste științifice, pentru ca, din 1905, facultatea să acorde și doctorate. În anul 1892, s-au pus bazele primei biblioteci specializate, iar în 1907, s-a deschis biblioteca facultății, cu un fond bogat de carte.

1864 – Înființarea Școlii de Belle-Arte din București

Prima școală de arte din București, Școala de Belle Arte, a fost înființată prin decretul dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 2/14 noiembrie 1864, ca urmare a demersurilor făcute de pictorii Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu.

Theodor Aman a condus Școala de Belle Arte din București, în calitate de director, până la sfârșitul vieții sale. Tot lui i-a fost încredințată și conducerea Pinacotecii Statului.

1868 – S-a născut Dionisie Erhan

Dimitrie Erhan; 2 noiembrie 1868, Bardar, Ialoveni, Basarabia, Imperiul Rus/Moldova – 17 septembrie 1943, Chișinău

Cleric ortodox basarabean, episcop de Cetatea-Albă–Ismail, unul dintre luptătorii pentru realizarea statului național unitar român. La 15 ani a intrat frate în Mănăstirea Suruceni (1883), unde a și căpătat cunoștință de carte. În 1890 a fost întărit frate rasofor, primind tunderea în monahism în 1899, schimbându-i-se numele în Dionisie. A fost hirotonosit ierodiacon, econom al mănăstirii, ieromonah, stareț, egumen. A fost ridicat la rangul de arhimandrit, apoi de exarh al mănăstirilor din Basarabia, în 1918 fiind ales arhiereu al Ismailului. În primul parlament al României Întregite a fost ales, aproape cu unanimitate, senator al județelor Cetatea-Albă și Ismail. Din 1920 a fost ales vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titlul de Tighineanu, rămânând mai departe stareț al mănăstirii Suruceni, pe care a reînnoit-o cu totul. În 1934 a fost validat titular al Episcopiei Cetatea-Albă–Ismail, unde a păstorit până în 1940 când Basarabia a fost ocupată de armata sovietică. În perioada 1940–1941 a slujit ca locțiitor al Episcopiei Argeșului, la 1941 a demisionat din funcția de episcop al Cetății-Albe–Ismail din motive de sănătate și vârstă înaintată, întorcându-se la mânăstirea de metanie pe care o a găsit-o jefuită și devastată. La 25 octombrie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinților pe Sf. Ierarh Dionisie – Episcopul Dionisie Erhan al Cetății-Albe-Ismail cu zi de pomenire la 17 septembrie.

1872 – S-a născut Cincinat Pavelescu

20 octombrie/2 noiembrie 1872, București – 30 noiembrie 1934, Brașov

Poet și epigramist, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri. A debutat în Biblioteca familiei cu poezia Visuri triste, semnată P.C. de la Milcov (1891). A urmat, în perioada 1891–1895, Facultatea de Drept a Universității din București și cursuri la Sorbona, în vederea pregătirii pentru elaborarea tezei de doctorat (susținută la București în 1897), Despre agenții diplomatici. În 1892 a publicat poezia Fecioara, în Literatorul, revistă literară înființată de Alexandru Macedonski, devenind din 1893 codirector, alături de Macedonski și principesa Maria D. Ghica. A început cariera juridică în 1899, ca ajutor de judecător la Plăinești (azi Dumbrăveni, Vrancea), judecător supleant la Tribunalul Neamț și la Râmnicu-Sărat, Snagov, Ocolul VI București, apoi judecător în comuna urbană Corabia, Romanați, judecător și consilier la Curțile de Apel din Chișinău și Brașov. A fost prim-redactor al revistei Convorbiri critice. În perioada războiului a ajuns la Paris, unde a editat Le courier franco-roumain, politique, économique et littéraire. În 1911 a publicat unicul său volum de Poezii, iar în 1925, un volum de Epigrame. Critica literară l-a socotit, în unanimitate, „maestru al epigramei românești”. A fost distins cu Premiul Național pentru poezie (1927).

Îți mai aduci aminte, doamnă? Versuri Cincinat Pavelescu • Jean Moscopol

1873 – S-a născut Dimitrie Paciurea

2 noiembrie 1873, București – 14 iulie 1932, București

Sculptor, ales post-mortem membru (din 2012) al Academiei Române. A studiat la Școala de Arte și Meserii, secția Mecanică, apoi Sculptură (1890–1894), avându-l profesor pe sculptorul Wladimir Hegel, care i-a insuflat cultul pentru formă, și care l-a sprijinit să își continue studiile la Paris (1896–1900).

A studiat la Școala de Arte Decorative și Industriale din Paris, la Școala de Belle-Arte în atelierele lui Gabriel Thomas și Jean-Antoine Injalbert, în cadrul Academiei Julian, în atelierele lui William Bouguereau și Gabriel Ferrier. A debutat în 1894 la Expoziția artiștilor în viață, fiind apoi prezent la Saloanele Oficiale, la manifestările Cercului artistic și ale Tinerimii artistice și se află printre membrii fondatori ai Societății Arta română (1919). Stilul său simbolic și reprezentațional contrastează puternic cu stilul simplificat până la esența pură al contemporanului și conaționalului său Constantin Brâncuși. A creat lucrări monumentale: Omul primitiv, Gigantul, Sfinxul, Zeul Pan, sculptură: Christ încoronat cu spini, seria Himere, portrete, compoziții: Fata cu ulciorul.

Biografie ilustrată: Dimitrie Paciurea [Wikipedia]

1882 – S-a născut Ioan Flueraș

2 noiembrie 1882, Chereluș, comitatul Arad – 7 iunie 1953, închisoarea Gherla

Rotar, publicist, fruntaș social-democrat din Arad, vicepreședinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Primii patru ani de școală i-a urmat la școala confesională română unită din Chereluș. Din lipsa mijloacelor materiale, părinții l-au dat ucenic la un meșter din Pâncota. În anul 1901 a absolvit examenul de calfă, fapt care i-a dat dreptul de a se angaja ca lucrător calificat. Tot atunci s-a înscris în Partidul Social Democrat, în rândurile căruia a activat până la moarte. A trăit între anii 1903–1918 la Budapesta. Între 1918–1920 a fost membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei și Banatului, în care a deținut portofoliul Sănătății. A redactat ziarul Tribuna Socialistă. Neînțelegându-se cu socialiștii din Vechiul Regat, a fost ales deputat la alegerile din 1928 pe listele Partidului Național Țărănesc. A fost președinte al Confederației Generale a Muncii între 1926–1938, când sindicatele au fost interzise în România. A fost arestat de autoritățile comuniste în iunie 1948 și condamnat la 15 ani temniță grea pentru crimă de înaltă trădare. A fost omorât în închisoarea din Gherla în 1953 de către alți deținuți.

1889 – S-a născut Miron Neagu

2 noiembrie 1889, Loamneș, Sibiu –1973

Editor, culegător și interpret de folclor, fondatorul primei edituri românești din Ardeal. A urmat cursurile Facultății de Teologie la Sibiu, unde s-a stabilit cu familia la 1900. După absolvirea Facultății, a fost dascăl la Făgăraș, iar după hirotonisirea din 1918, preot paroh în Retiș, Sibiu. Împreună cu Ion Lazăr, a înființat în 1922 la Făgăraș o tipografie, la care însă a renunțat după șase ani și s-a mutat la Sighișoara, fiind atras de mediul cultural al orașului. Aici a înființat în anul 1928 o tipografie și o librărie, una dintre primele cărți tipărite la Tipografia Miron Neagu fiind Pe Murăș și pe Tărnave – doine și strigături culese de Horia Teculescu. Pasionat culegător și interpret de folclor, a susținut lunar concerte pe scenă sau la radio, ca solist sau împreună cu corurile sighișorene Carmen, Astra și Doina Târnavelor conduse de Ilarion Cocișu și Laurean Herlea. S-a dedicat trup și suflet vieții culturale sighișorene. A ridicat un edificiu în centrul orașului Sighișoara (1935–1936), unde a deschis librărie, tipografie și legătorie – prima și cea mai importantă tipografie românească din Transilvania, dotată cu tehnologie de ultimă oră, importată din Germania. În 1936, a deschis și la Mediaș prima librărie românească. Până în 1943, când a suspendat temporar activitatea din pricina războiului, Editura Miron Neagu tipărise peste 20 de titluri: Monografia județului Târnava Mare, Destine de Lucia Demetrius, Papucii lui Mahmud de Gala Galaction, Cartea anilor tineri de Grigore Popa, Poezii de Teodor Mureșanu, Brume de Vlaicu Bîrna, Oameni și cărți de Octav Șuluțiu, Legea munților de Dan Botta, Manifestul Revoluției Naționale de Sorin Pavel, Petre Țuțea, Ioan Crăciunel, Gh. Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuța etc. A colaborat cu Radiodifuziunea Română până la vârsta de 82 de ani. Dacă toți editorii ar fi fost ca Miron Neagu, „Mozart nu ar fi murit la 36 de ani, Shakespeare nu ar fi încetat să scrie tragedii la 49 de ani și Eminescu nu ar fi fost nevoit să ceară sinecure de la mai marii zilei” [George Sbârcea].

1898 – S-a născut Leon Daniello

2 octombrie 1898, Budapesta, Austro-Ungaria – 27 martie 1970, Cluj

Medic; cadru didactic la Facultatea de Medicină din Cluj; membru corespondent (din 1965) al Academiei Române. A fost descendent al unei vechi familii grănicerești, cu numele strămoșesc Dănilă. A urmat Facultatea de Medicină a Universității din Budapesta (1917–1918); a întrerupt studiile după două semestre, din cauza războiului, fiind încorporat în armata austriacă. A continuat studiile universitare la Facultatea de Medicină din Cluj (1918–1922), devenind Doctor în Medicină în 1922. A urmat cursuri de specializare în pneumoftiziologie la Spitalul „Wilhelmin” din Viena, la clinicile conduse de Ernst von Romberg și E. Sauerbruch din München, unde s-a specializat în fiziopatologie pulmonară, ftiziologie și radiologie medicală. A lucrat la Spitalul Charité și la Institutul ”Pasteur” din Paris. În anul 1930, a susținut teza de Docență, Studiu critic despre debutul ftiziei adultului. A vizitat pentru documentare numeroase stațiuni sanatoriale din Franța, Elveția, Germania, Italia. Din 1921, a fost preparator, apoi asistent, conferențiar și profesor (1942–1967) la Clinica 1 Medicală condusă de profesorul Iuliu Hațieganu, fiind primul profesor universitar de Pneumoftiziologie din învățământul medical românesc. Alături de dr. Iuliu Hațieganu, s-a ocupat de organizarea profilaxiei antituberculoase la studenți, înființând, la Cluj, primul dispensar studențesc din România și unul dintre primele din Europa (1926). Din lucrările sale: Profilaxia individuală și tratamentul tuberculozei pulmonare, Tuberculoza, dușmanul neamului, Silicoza și silicotuberculoza (în colaborare cu S. Copcea și L. Prodan – 1953, Premiul de Stat), Tratamentul insuficienței respiratorii etc.

1900 – Premiera operei Petru Rareș de Eduard Caudella

Operă în trei acte, pe un libret de Theobald Rehbaum, după o nuvelă de Niculae Gane, tradus în limba română (în versuri) de A. Steuermann. Premiera a avut loc la Teatrul Național din București, la 2 noiembrie 1900. [Constantin Dimitrescu în revista Muzica, supliment nr. 6, 1956].

Eduard Caudella – Petru Rareș • Tenorul Ion Iorgulescu în rolul principal

1902 – Prima societate fraternală românească din America

Societățile fraternale ale românilor din America (borturi) s-au întemeiat folosind experiența adusă de acasă, a societăților civile, alternative, românești din Banat, Ardeal și Bucovina și utilizând ca model practic organizațiile fraternale, religioase ori seculare întemeiate de grupuri etnice ajunse în America înaintea românilor.

Astfel, prima societate fraternală a românilor-americani a fost înființată la 2 noiembrie 1902, sub numele Carpatina, în Cleveland, Ohio. A fost urmată de multe altele, ca Vulturul din Homstead, Pennsylvania, Deșteaptă-te Române din Detroit etc.

1904 – S-a născut Iosif Romulus Boto

2 noiembrie 1904, Tăut, Bihor – 1995

Compozitor și dirijor român de origine maghiară, profesor universitar. Studiile muzicale le-a început în cadrul fanfarei Regimentului 93 Infanterie din Oradea, a absolvit Conservatorul orășenesc din Oradea, cu Cornel Givulescu, Francisc Hubic, Elemer Szallay și Tita Mărcuș și Conservatorul din București, având profesori pe Ion Nonna Otescu, Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Alfred Alessandrescu și Ștefan Popescu. A fost dirijor de coruri, fanfare și orchestre, precum și profesor – a predat Teorie-Solfegiu și Muzică instrumentală la Conservatorul Orășenesc din Arad, unde a fost și director (1937–1947) și Teorie-Solfegiu, Dirijat coral și Instrumente de suflat la Școala Populară de Arte din Oradea. A compus piese pentru fanfare: Virtuți străbune, Marșul armelor, Floricele din Bihor și coruri: Trăiască România, Steagul țării, Apărătorii patriei, În pădurea dorului, În liniștea sării (pe versuri de Mihai Eminescu) etc. A scris lucrări didactice. Activitatea muzicală i-a fost răsplătită prin Ordinul Meritul Cultural cl.IV (1965) și cl.III (1973). Deși este considerat compozitorul cântecului Treceți, batalioane române, Carpații, acesta datează din timpul primului război mondial, fiind inclus în lucrarea La Arme. Cântecele ostașului, culeasă de GTN–Libri, 1916.

Floricele din Bihor – dirijor și compozitor Iosif Romulus Boto (1971)

1908 – S-a născut Dimitrie Berea

2 noiembrie 1908, Bacău – 14 ianuarie 1975, Paris

Pictor român, stabilit în Franța. Elev al lui George Bacovia în liceu, a studiat la Facultatea de Arhitectură din București, unde a fost remarcat de Nicolae Tonitza. Împreună cu profesorul Theodorescu-Sion și un coleg și prieten, a fondat o academie de pictură nonconformistă Ileana, care a ajutat la dezvoltarea tinerilor talentați.

A devenit în anii ’30 cel mai promițător tânăr artist plastic al României și s-a remarcat ulterior ca portretist. A fost invitat de guvernul italian să se înscrie la Academia Regală de Arte Frumoase din Roma, timp în care a expus, a călătorit la Paris. În anii ’50 a devenit cetățean francez, a expus alături de Picasso și Matisse. În anii ’60, călătorind des la New York, a devenit pictor oficial al vedetelor de la Hollywood. Oameni politici, staruri de cinema, capete încoronate ale lumii și scriitori de succes l-au căutat pentru a le realiza portretul. Șapte mari tablouri ale sale decorează Consulatul Regatului Unit al Marii Britanii din New York. Peste ocean, în statul american Kentucky, un muzeu îi poartă numele, unde sunt expuse cele mai multe dintre operele sale.

Dimitrie Berea, celebrul pictor uitat de România

1912 – S-a înființat Comisia de atletism, alergări pe jos și concursuri

Parte din Federația Română a Societăților Sportive, precursoarea Federației Române de Atletism de azi, a 19-a federație pe lista mondială, care din 1923 s-a afiliat la Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism (IAAF).

1912 – S-a născut Gheorghe Ivănescu

20 octombrie/2 noiembrie 1912, Vuțcani, Fălciu/Vaslui – 3 iunie 1987, Iași

Lingvist și filolog, profesor universitar; membru corespondent (din 1965) al Academiei Române. Licențiat în Filologie modernă la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași, în 1933, a urmat studii postuniversitare la École Pratique des Hautes Études din Paris (1934–1935) și la Școala Română din Roma (1935–1937). A obținut titlul de Doctor în Filologie în 1945. A fost specialist în istoria limbii române și în lingvistică generală. A fost asistent universitar, apoi profesor la Universitatea din Iași, cercetător științific, profesor de Lingvistică romanică și generală la Universitatea din Timișoara, profesor de Lingvistică românească și indoeuropeană la Universitatea din Craiova, după care a revenit la Universitatea din Iași, ca profesor de Lingvistică indo-europeană. Din lucrările sale: Problemele capitale ale vechii române literare, Originea românilor, Curs de sintaxa limbii române moderne, Istoria limbii române, Gramatica comparată a limbilor indoeuropene, Lingvistica generală și românească etc.

1913 – S-a născut Ion Șerfezi

2 noiembrie 1913 – 6 aprilie 1992

Dirijor, compozitor și pedagog. A fost profesor la Conservatorul din București (1941–1983), la Liceul Militar Muzical (1945–1946) și la Conservatorul Astra din București (1946–1947), dirijor de cor la diverse formații de amatori, al Ansamblului Armatei din București, al Corului Patriarhiei Române din București. A compus muzică corală: Cântece și coruri școlare; a scris lucrări teoretice: 112 solfegii pentru avansați; ediții critice: Solfegii alese din autori români și străini. A colaborat la revistele Muzica, Forum, Akademos etc.

1916 – Trupele Puterilor Centrale au ocupat orașul Târgu Jiu

În timpul celei de A doua bătălii de la Târgu Jiu (29 octombrie/11 noiembrie–4 noiembrie/17 noiembrie), în seara zilei de 1/14 noiembrie, apărarea forțelor române a fost ruptă, iar a doua zi forțele germane au ocupat orașul Târgu Jiu. Inamicul a pătruns în Câmpia Olteniei.

1916 – S-a născut Laurențiu Fulga

Laurențiu Ionescu; 2 noiembrie 1916, Fulga de Jos, Prahova – 16 noiembrie 1984, București

Prozator, dramaturg, eseist, jurnalist, publicist, scriitor și traducător. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, luând licența în anul 1941. A participat la al doilea război mondial, fiind mobilizat pe front încă din anul 1941; grav rănit la Odessa, declarat mort la Cotul Donului, prizonier. A revenit în țară cu Divizia Tudor Vladimirescu, ceea ce mai târziu îi va aduce gradul de general. A fost jurnalist la reviste militare: Glasul armatei, Educația artistică și Viața militară (unde a fostt redactor-șef adjunct) și consilier artistic la Teatrul Armatei, până în anul 1961, când s-a dedicat exclusiv scrisului. Din 1968, până la sfârșitul vieții a fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. A debutat în 1937 cu proză scurtă în Bilete de papagal. A colaborat la Viața Literară, Revista Fundațiilor Regale, Revista Literară, Universul Literar, Meșterul Manole, Gazeta Literară, Viața militară, Viața Românească, Luceafărul etc. A debutat editorial în 1942, cu volumul de nuvele Străinul paradis, urmat de: Eroica, Steaua Bunei Speranțe, Concertul pentru două viori, Alexandra și infernul, Doamna străină, Moartea lui Orfeu, Fascinația, E noapte și e frig, seniori etc.

1916 – S-a născut Paul Erdös

Erdös Imre Pál; 2 noiembrie 1916, Hurezu Mare, Satu Mare – 17 noiembrie 1987, Satu Mare

Grafician de naționalitate maghiară. Și-a și-a dezvoltat timpuriu talentul în pictură și desen, întâi la școala de pictură din Baia Mare, ca elev al lui János Thorma, János Krizsán și András Mikola și apoi la Budapesta, unde, în special, suprarealismul și apoi simbolismul neoclasicist al lui C. Molnár au influențat dezvoltarea viziunii sale artistice. Gravurile sale în lemn și tablourile pariziene au fost publicate în Satu Mare sub formă de album. Portretele făcute unor scriitori celebri ai vremii au fost publicate în albumul Artiștii fără mască (1942) și albumul Cu creionul la maieştrii scrisului (1942). În 1944, a fost deportat la Auschwitz din cauza originii sale evreiești. Deși a supraviețuit după ce a trecut prin opt lagăre naziste, a suferit răni pe viață. Și-a reluat cariera artistică la Satu Mare, unde i-au apărut în 1946 o serie de autoportrete. Cariera sa grafică s-a dezvoltat după 1945. Seria sa de autoportrete a fost publicată sub formă de album, Lumini și umbre (1946) cu o prefață de Benedek Marcell. Ulterior a publicat compoziții de desen din Ţara Oaşului și Maramureş. A ilustrat coperți de cărți ale poeților români și maghiari și a fost angajat permanent al presei culturale și cotidiene maghiare din România. Pe lângă picturile și seria de gravuri ale sale, coperțile sale de cărți, ilustrațiile de carte și desenele din ziare sunt, de asemenea, semnificative. A fost distins cu Premiul de Stat (1962), titlul de Maestru Emerit al Artei din RPR (1964), Ordinul Steaua Republicii Socialiste România cl.III (1971).

Biografie ilustrată: Paul ERDÖS, grafician [Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu]

1916 – A încetat din viață Mircea, Principe al României (13 ianuarie 1913 – 2 noiembrie 1916)

Cel de-al treilea băiat și cel mai mic copil al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria. A murit de febră tifoidă, în plin prim război mondial, în timp ce în apropierea Bucureștiului se dădeau lupte, iar trupele inamice se apropiau de oraș.

1918 – Consiliul Național Român Central a început activitatea la Arad

Consiliul s-a întrunit în 20 octombrie/2 noiembrie în casa lui Ștefan Cicio Pop, care a fost numit președintele consiliului.

De la această dată, consiliul a început formarea organizațiilor teritoriale, comitatense, cercuale și comunale, prin intermediul cărora consiliul nu doar a orientat, ci a condus efectiv viața politică din Transilvania.

1918 – S-a născut Alex Vraciu

Alexander Vraciu; 2 noiembrie 1918, East Chicago, Indiana, SUA – 29 ianuarie 2015, West Sacramento⁠(d), California, SUA

Aviator american de origine română, fiu al unor imigranți români, ofițer în US Navy (Marina americană), considerat unul dintre eroii forțelor armate americane în timpul celui de-al doilea război mondial. A copilărit în România. La începutul anilor 1941 a absolvit DePauw University din Greencastle, Indiana, iar în luna iunie, s-a înrolat aviator în Marina Militară a SUA. A fost un as al US NAVY, care a distrus în perioada celui de-al doilea război mondial 19 avioane. O dată a doborât în opt minute șase avioane de vânătoare japoneze.

1918 – A încetat din viață N.I. Apostolescu (Nicolae I. Apostolescu; 4 mai 1876 – 2 noiembrie 1918)

Critic și istoric literar, comparatist – inițiatorul metodei comparatiste de tip pozitivist în cercetarea literară românească.

1919 – Alegeri parlamentare pentru primul Parlament al României Mari

Alegerile s-au desfășurat între 2–4 noiembrie pentru Adunarea Deputaților și 7–9 noiembrie pentru Senat, fiind pentru prima dată când cetățenii din toate provinciile românești au ales un singur Parlament al României.

Alegerile din 1919 s-au desfășurat în baza a trei legi electorale. Prima, publicată în 16 mai 1918, a înlocuit principiul votului censitar cu cel al votului universal. Primul articol al legii spunea că „toți cetățenii români majori vor alege prin vot obștesc obligatoriu, egal, direct și secret“. Trebuie să subliniem că dreptul la vot îl aveau doar bărbații, femeile fiind exceptate de la exercitarea acestui drept.

Absența la vot era sancționată cu o amendă între 20–500 de lei. Legea fiind valabilă doar în Vechiul Regat și în Basarabia, în august 1919 s-a publicat câte o lege electorală pentru Transilvania, respectiv Bucovina, care impuneau scrutinul majoritar.

1920 – A fost înființată Societatea Compozitorilor Români

La sediul Conservatorului bucureștean, s-a materializat inițiativa creării unui organism profesional care să apere și să garanteze prioritățile fundamentale ale creatorilor de muzică, Societatea Compozitorilor Români. A fost ales primul Comitet de conducere și a fost adoptat Programul asociației, care prevedea „să ajute dezvoltarea producțiunii muzicale românești”, să promoveze tiparul și execuția lucrărilor, să apere drepturile de autor ale membrilor ei și în final „să se ocupe de orice chestiune care ar atinge muzica sau muzicanții români”.

Între cei care au semnat actul de naștere al nou fondatei organizații se numărau: Ion Nonna Otescu, Alfred Alessandrescu, Constantin Brăiloiu, Dumitru Georgescu-Kiriac, Mihail Jora, Filip Lazăr, Dimitrie Cuclin, Constantin C. Nottara, Mihail Andricu, Theodor Rogalski. Nefiind prezenți în Capitală, transilvănenii Gheorghe Dima, Tiberiu Brediceanu și Ion Vidu au comunicat în scris acceptul integrării lor, iar George Enescu – aflat în străinătate, dar fiind la curent și sprijinind proiectul și demersul constituirii, a anunțat acceptul său de a deveni președintele Societății. Acum, Uniunea Compozitorilor Români.

1925 – S-a născut Nicolae Teică

2 noiembrie 1925, Corbenii Balșului – ?

Scriitor, traducător, editor şi director de editură. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, absolvind în anul 1949. Din 1935, a fost redactor la Editura Cartea Rusă, apoi la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, Editura Minerva, în redacția Biblioteca pentru toți, pe care a condus-o până la pensionare. A debutat cu articole în ziare şi reviste, publicând apoi poezii în revista Tânărul scriitor. În 1961, i-ai apărut romanul Căprioara de smalț , care l-a consacrat. A avut o prodigioasă activitate de traducător din M.I. Fetisov, Majtenyi Erik, I.S. Nikitin, M. Stelmah, Jaroslava Blazkova, Estela Canto, Terențiu, Seneca, Plaut, Emile Zola, Frederic Mistral, Chiril Covalgi etc., primind premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru traduceri.

1926 – S-a născut Ștefan Sevastre

2 noiembrie 1926, Nicorești, Tecuci/Galați – 23 decembrie 2017, București

Pictor, profesor de pictură, reprezentant al abstracționismului geometric. A absolvit Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” la clasa Jean Alexandru Steriadi în 1951. A fost profesor de Desen la Școala Generală nr. 111 „George Bacovia” și profesor de Pictură la Liceul „Nicolae Tonitza”, ambele din București. A participat la numeroase expoziții de grup între 1953–2014 și a avut câteva expoziții personale: Pictură și desen (1964, Galeria Galateea, București), Configurații și suprematism (1992, Sala Cinemateca, București), Retrospectiva la 70 ani (1996, Galeria Gheorghe Pătrașcu, Tecuci), Dimensiuni ale abstractului, la 80 ani (2006, Galeria Dialog, București – împreună cu compozitorul și prietenul Dumitru Capoianu). A primit Ordinul național Pentru Merit în grad de Comandor (2000).

Biografie ilustrată: Ștefan Sevastre, pictor [Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu]

1928 – S-a născut Liviu Ionescu

2 noiembrie 1928 – 13 noiembrie 2000

Compozitor și dirijor. S-a pregătit cu profesorul, dirijorul și compozitorul Constantin Silvestri. A fost director adjunct al formațiilor radio. Și-a asumat „concertele populare”, susținute în medii muncitorești, pe cele de protocol – formula ascunde sintagma „programe cu tematică angajată”, cultul personalității. Și-a dirijat propriile creații, ale confraților, a adus în fața publicului creație de secol 20: Dellapicola, Aurel Stroe, multă operă: în special Gluck. Și datorită vocilor excepționale ale distribuțiilor, Yolanda Mărculescu, Octav Enigărescu etc., sălile erau mai mereu luate cu asalt de public. Implicarea lui Liviu Ionescu în înregistrări a fost substanțială [Daniela Caraman Fotea – Cronica muzicală online, 2009].

1929 – Tramvaiul electric s-a generalizat în București

La 9 decembrie 1894 s-a dat în folosință în Capitală primul tramvai electric, între Obor și Cotroceni. Prima linie a purtat numărul 14, pentru că până la data respectivă, funcționau deja 13 linii de tramvaie cu cai. S-a adoptat extinderea liniilor de tracțiune electrică, o vreme au circulat și tramvaie cu cai și electrice, iar în 2 noiembrie 1929 a încetat circulația tramvaielor cu cai.

De pe urma primului tramvai, n-au mai rămas decât câteva șine, pe străzile Ion Ghica și Smârdan. După 1944, au dispărut și acestea. Se crede că ar fi fost predate aliaților sovietici ca fier vechi, în cadrul despăgubirilor de război.

1933 – S-a născut Ferenc Fábián

2 noiembrie 1933, Gălăuțaș, Maramureș/Harghita – 9 martie 1979, Oradea

Actor și regizor român de etnie maghiară. A absolvit Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu Mureș în 1956, majoritatea actorilor acelei promoții fiind repartizați la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara. A devenit actorul principal al companiei teatrale și a jucat acolo timp de peste două decenii, până la moartea sa. A excelat atât în tragedii, cât și în comedii, jucând roluri importante din dramaturgia universală: capelanul din Sfânta Ioana și Richard din Discipolul diavolului de George Bernard Shaw, Satin din Azilul de noapte de Maxim Gorki, Zoltán Szakhmáry din Chef boieresc de Zsigmond Móricz, rolul titular din Volpone de Ben Jonson, Ashton din Îngrijitorul de Harold Pinter, János Bolyai din Seara lui Bolyai János de István Kocsis, Henry Bolingbroke din Richard al II-lea de William Shakespeare, Biberach din Banul Bánk de József Katona, rolul titular din Unchiul Vania de Anton Cehov și Pietre Gralla din Act venețian de Camil Petrescu. S-a remarcat și ca regizor. A avut roluri importante în cinematografia română: De bună voie și nesilit de nimeni, Alarmă în Deltă, Bunicul și doi delincvenți minori, Buzduganul cu trei peceți, Vlad Țepes, dar și ungară.

Buzduganul cu trei peceți (1977) • Regia Constantin Vaeni. Cu: Victor Rebengiuc, Toma Caragiu, Vasile Nițulescu, Ștefan Sileanu, Olga Bucătaru, Cornel Coman, Ferenc Fábián [căpitanul Moise Székely], Constantin Fugașin, István Gyarmati

1941 – Postul Radio Iași a emis pentru prima oară, sub numele Radio Moldova

În 1941, inginerul Emil Petrașcu, alături de jurnalistul Alexandru Hodoș, fost director adjunct de programe la Radiodifuziune, a propus instalarea la Iași a postului de 5 kW, produs de firma italiană Magnetti Marelli. La 2 noiembrie, într-o zi de duminică, răsunau – pentru prima dată în eter – cuvintele „Aici Radio Moldova”, pe lungimea de 259 de metri, aceste prime cuvinte fiind rostite de crainicul Petre P. Andrei. Postul Radio Moldova de la Iași, denumit Radio Moldovița în 1944, a fost singurul post teritorial care a funcționat în timpul regimului antonescian, funcționând ca principal post de propagandă românească și anti-propagandă sovietică.

Ocupația sovietică a Basarabiei din iunie 1940, a însemnat închiderea postului Radio Basarabia. Personalul și arhiva au fost retrase la Huși, dar nu și emițătorul de 20 kw. Cadavrele angajaților de la emițător au fost găsite într-un puț părăsit din curtea postului, iar clădirea, cu tot ce se afla în ea, a fost aruncată în aer. Din anul 1984 și până la căderea regimului comunist (22 decembrie 1989), postului de radio i-a fost anulat dreptul de a emite. Radio Iași este unul dintre cele mai cunoscute posturi regionale din sistemul radioului public românesc și se adresează locuitorilor din județele: Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea, din Republica Moldova și Ucraina.

1945 – S-a născut Mihai Voiculescu

2 noiembrie 1945, Giurgiu – 29 august 2016

Medic specializat în nefrologie și hepatologie, profesor universitar, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale. A fost medic primar medicină internă și nefrologie la Centrul de medicină internă și nefrologie din Institutul Clinic Fundeni și profesor la UMF „Carol Davila“ București. A fondat Școala de Nefrologie la Institutul Clinic Fundeni (1995). A introdus noi metode terapeutice în România: terapia de substituție renală continuă (proceduri de hemofiltrare, hemodiafiltrare continuă veno-venoasă) și dializa hepatica de tip MARS, metode care au permis recuperarea pacienților cu insuficiență renală acută sau insuficiență hepatică, supraviețuirea pacienților cu insuficiență hepatică până la efectuarea transplantului hepatic. În 2003, a fost președintele Asociației Române pentru Studiul Ficatului (ARSF) și, din 2005, președintele Asociației Române pentru Studiul Bolilor Ereditare Renale și al Asociației Române pentru Nefrologie și Acces Vascular. A fost membru în: Societatea internațională de dializă peritoneală (ISPD), Societatea internațională de nefrologie (ISN), Asociația europeană pentru studiul ficatului (EASL), Asociația europeană pentru boli renale, dializă și transplant (ERA-EDTA), Asociația americană de nefrologie (ASN). A fost laureat al Academiei Romane cu premiul „Gheorghe Marinescu” și decorat cu Ordinul Serviciul Credincios.

1946 – S-a născut Petre (Pierre) Lupu

2 noiembrie 1946, Mogoșești, Iași

Actor de film, radio, teatru, televiziune și voice-over. A cochetat cu arta din tinerețe. În paralel cu liceul, a urmat și cursurile Școlii Populare de Arte din Iași la secțiile Pictură și Regie de teatru. A urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din Iași (1964–1965), în toamna lui 1965 ajungând în București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie, la clasa Ion Finteșteanu – Sanda Manu, promoția 1969. A fost actor la Teatrul Dramatic din Constanța, la Teatrul de Stat din Sibiu, iar din 1975 până în prezent la Teatrul „Bulandra” din București. A colaborat cu Teatrul Țăndărică și cu Teatrul de Televiziune al TVR. Este unul dintre fondatorii Sindicatului Artiștilor și Tehnicienilor din Teatrul „Bulandra”, precum și membru al UNITER din 1990. A îmbinat aparițiile pe scenă cu roluri în filme ca: Nea Mărin miliardar, A doua cădere a Constantinopolului, Trenul vieții, Divorț… din dragoste și altele. În ultimii ani, a dublat în română producții americane și străine de animație și nu numai, notabile fiind serialele Phineas și Ferb, Să-nceapă aventura și Violetta, precum și filmele Ratatouille, Madagascar 3: Fugăriți prin Europa și Paddington.

Secretul armei secrete (1988) • Regia Alexandru Tatos. Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Carmen Galin, Mitică Popescu, Horațiu Mălăele, Dem Rădulescu, Manuela Hărăbor, Aristide Teică, Coca Bloos, Petre Lupu, Sandu Gruia și mulți alții

1946 – A încetat din viață Francisc Hubic (21 octombrie 1883 – 2 noiembrie 1946)

Preot greco-catolic, compozitor, dirijor; a compus muzică vocal-simfonică, de cameră, vocală, corală.

1950 – România a aderat la Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid

Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid a fost adoptată și deschisă spre semnare de Adunarea generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția 260A (III) din 9 decembrie 1948 și a intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951, conform dispozițiilor art. XIII. România a aderat la Convenție la 2 noiembrie 1950 prin Decretul nr. 236/1950 privind aderarea la Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, aprobată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 9 decembrie 1948, publicat în Buletinul Oficial al României nr. 110/2 decembrie 1950, dată la care a intrat în vigoare.

1955 – S-a născut Răzvan Ionescu

2 noiembrie 1955, București

Actor de teatru, teolog, teatrolog, scriitor și profesor universitar. Este licențiat în teologie și teatru. A urcat pe scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul „Bulandra” și Teatrul Național din București, jucând în: Îmblânzirea scorpiei, Menajeria de sticlă, Dimineața pierdută, Câinele grădinarului, Anton Pann. A apărut în filmul Doi haiduci și o crâșmariță. Scriitor, a publicat: Timpul omului din eternitatea Domnului, România și Julieta la fix, Când sfinții mergeau la teatru. A primit Marele premiu de interpretare cu recitalul de poezie și chitară clasică Rime de mătase la prima ediție a Galei tânărului actor, Costinești, 1983, Premiul de Interpretare pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul de Teatru „Lucian Blaga” 1995.

Doi haiduci și o crâșmariță (1993) • Regia George Cornea. Cu: Lucian Nuță, Manuela Hărăbor, Olga Tudorache, Constantin Codrescu, Szabolcs Cseh, Ion Haiduc, Răzvan Ionescu [Mitriță], Mihai Mereuță, Florina Luican, Silviu Stănculescu

1964 – S-a născut Valter Popa

2 noiembrie 1955, București

Chitarist, membru al formației Iris. A început să studieze chitara de la 14 ani, iar în liceu, s-a alăturat formației Strop. În 1985 a  intrat în trupa Iris, ca al doilea chitarist care să îl susțină ritmic în concerte pe Ion (Nuțu) Olteanu, iar după plecarea acestuia, a devenit titular. Odată cu venirea lui Valter, componența Iris s-a stabilizat: Cristi Minculescu (solist vocal), Valter Popa (chitară), Doru Borobeică (bas) și Nelu Dumitrescu (baterie), formulă care va rezista vreme de 27 de ani. În discografia Iris se găsesc câteva piese instrumentale, în care chitara solo a lui Valter are prim planul: Adaggio (prelucrare după Tomaso Albinoni), Preludiu, 4 Motion, Epilog (compoziții proprii), Mistreated (preluare după Deep Purple) etc. După scindarea din 2017 a formulei clasice Iris, continuă să activeze cu aripa Iris: Cristi Minculescu, Valter & Boro.

IRIS – Adágio

1964 – S-a născut Daniel Gherasim

2 noiembrie 1964, București

Fost fotbalist care a jucat pe postul de portar, antrenor. A debutat la Olt Scornicești, a fost împrumutat trei ani la Universitatea Craiova,            apoi a jucat pentru Steaua București, cu care a câștigat de șase ori Campionatul României (1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998) și o dată Cupa României (1992). A participat la 134 de meciuri în Divizia A, 10 meciuri în Cupele europene, fiind cooptat, pentru două meciuri la Echipa Națională. A fost asistent-antrenor la Steaua (1997–1998).

1965 – S-a născut Cătălina Curceanu

2 noiembrie 1965, Brașov

Fiziciană, profesoară universitară, cercetătoare. Fiind interesată de științele exacte, încă din copilărie, a urmat Lliceul de matematică-fizică „Horia Hulubei” din Măgurele, pasiunea pentru fizică fiind datorată profesorilor foarte buni de la liceu. A studiat fizica la Universitatea din București, absolvind ca șefă de promoție în 1989.

A fost cercetătoare la CERN, studiind pentru lucrarea de doctorat, pe care a susținut-o la Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN HH). A mai fost lector de onoare, invitat în 2016 la Australian Institute of Physics, în prezent cercetător principal la Istituto Nazionale di Fisica Nucleare din Italia, la filiala din localitatea Frascati, unde conduce o echipă de 20 de fizicieni, matematicieni și informaticieni, axată pe studiul experimental al fizicii nucleare (cu aplicații în studiul găurilor negre) și al cromodinamicii cuantice de energii joase. A fost declarată Personalitatea anului 2010 de Accademia di Romania din Roma, Distinguished Sir Thomas Lyle Fellowship, oferit de Universitatea din Melbourne (2016), Premiul Visiting International Scholar Award, conferit de University of Wollongong din Australia (2017), Premiul Emmy Noether Distinction for Women in Physics, conferit de European Physical Society (2017), Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

1976 – A încetat din viață Szilágyi Domokos (2 iulie 1938 – 27 octombrie 1976)

Poet și eseist român de etnie maghiară; din cauza agravării bolii și-a pus capăt zilelor.

1998 – A încetat din viață Ștefan Pascu (14 mai 1914 – 2 noiembrie 1998)

Istoric; membru titular al Academiei Române; membru supleant al CC al PCR.

2005 – A încetat din viață Lena Constante (Elena Constante; 18 iunie 1909 – 2 noiembrie 2005)

Artistă plastică (artă decorativă și ilustrație de carte), folcloristă; deținută politic a regimului comunist, în lotul Pătrășcanu; scriitoare (memorialistică de detenție) și scenografă; una dintre fondatorii teatrului Țăndărică; soția lui Harry Brauner.

2014 – Alegeri prezidențiale în România (primul tur)

Alegerile prezidențiale au avut loc în două tururi de scrutin, la 2 noiembrie 2014 și la 16 noiembrie 2014. Pentru al doilea tur s-au calificat premierul în funcție, Victor Ponta (Alianța PSD–UNPR–PC), cu 40,44% din voturi, respectiv primarul Sibiului, Klaus Iohannis (ACL), cu 30,37%.

Alegerile au fost marcate de cozi lungi de așteptare la secțiile din străinătate. Conform Constituției României, art. 83, mandatul președintelui este de 5 ani, cu posibilitatea înnoirii sale o singură dată.

2018 – A încetat din viață Pilică Popescu (Constantin Popescu; 3 septembrie 1928 – 2 noiembrie 2018)

Handbalist și cel mai titrat antrenor de handbal feminin din România, câștigând trei titluri de campion mondial cu echipa națională feminină; primul campion mondial din istoria handbalului românesc; președintele Comisiei de Istorie și Statistică a Federației Române de Handbal.

2019 – A încetat din viață Leo Iorga (Leonard Iorga; 2 decembrie 1964 – 2 noiembrie 2019)

Muzician; vocalist al formațiilor Pacific, Cargo, Compact, Schimbul 3, Pacifica, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean și Compact B.

2019 – A încetat din viață Ion Arieșanu (8 septembrie 1930 – 2 noiembrie 2019)

Scriitor, ziarist, editor și critic de artă.

 

Comemorarea eroilor martiri Horea, Cloșca și Crișan

Horea, Cloşca şi Crişan (numele populare ale lui Vasile Nicula, Ion Oargă şi Marcu Giurgiu), au fost declaraţi martiri şi eroi ai naţiunii române, pentru rolul, curajul, eroismul şi sacrificiul lor din timpul răscoalei ţărăneşti din Transilvania din 1784, acțiune de revoltă a țărănimii iobage împotriva constrângerilor feudale la care era supusă, prin Legea nr. 138/21 iulie 2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloşca şi Crişan martiri şi eroi ai naţiunii române şi pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliş.

 

2021 – A încetat din viață Ștefania Popescu (5 aprilie 1942 – 2 noiembrie 2021)

Profesoară de Limba română; autoare de cărți, manuale, culegeri destinate elevilor de clasele V-VIII (Gramatica practică a limbii române).

2021 – A încetat din viață Nicolae Pârvulescu (10 iulie 1942 – 2 noiembrie 2021)

Profesor, istoric literar și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Craiova.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită