4 Decembrie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: A fost promulgat Codul Civil Cuza

 

Sfânta Mare Muceniță Varvara / Sfânta Varvara / Sfânta Barbara

Calendarul creștin-ortodox / calendarul romano-catolic / calendarul greco-catolic

Sfânta Varvara a fost o fecioară martiră creștină din Nicomedia (azi Izmir, Turcia), care a trăit în vremea împăratului păgân Maximian. Ea se numără printre așa-numiții Patrusprezece ajutători, invocați cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Este considerată patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor, muribunzilor etc.

 

1671 – S-a născut Antioh Cantemir

4 decembrie 1671, Bârlad, Moldova – 1726, Mănăstirea Golia

Fiul domnitorului Constantin Cantemir și fratele marelui cărturar, Dimitrie Cantemir, a fost de două ori domnitor al Moldovei (1696 – 1700; 1705 – 1707). Cronicarul Ion Neculce ni-l descrie pe Antioh ca fiind un „om mare la trup, cinstit, chipeș, la minte așezat, judecător drept” și mai spune că nu era un om studios dar nici prost. Nu era lacom după avere, nu-i plăceau minciunile și nici vicleniile și era un bun vânător și ostaș.

1691 – Diploma leopoldină

Actul promulgat de Leopold I (1658–1705), împărat al Imperiului Habsburgic, rege al Ungariei și al Boemiei, prin care Principatul Transilvaniei a fost subordonat direct Curții de la Viena în urma succeselor militare și politice contra Imperiului Otoman, care din 1529 și până la acea dată a deținut suzeranitatea politică asupra principatului.

Principatul Transilvaniei a obținut un statut politic separat de cel al Regatului Ungariei, din care a făcut parte înainte de ocupația otomană. Erau confirmate privilegiile celor trei națiuni politice (maghiari, sași și secui), precum și drepturile celor patru religii recepte (catolică, luterană, calvină și unitariană). Leopold I a devenit tutore al principelui Transilvaniei, Mihai Apafi al II-lea, iar apoi (la majoratul acestuia și renunțarea la domnie în 1697) principe al Transilvaniei. Diploma Leopoldină a ținut loc de constituție a Transilvaniei un veac și jumătate, până după revoluția din 1848 (martie 1849).

1784 – Răscoala țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan:

Maiorul Stoianich a pornit de la Hălmagiu cu 60 de soldați din Regimentul Orosz în urmărirea răsculaților, spre Baia de Criș. Pentru a face față numărului foarte mare țărani răsculați, de câteva mii de oameni, maiorul a recurs la o stratagemă: a simulat o înțelegere, în care însă românii n-au avut încredere, văzându-i pe soldați că înaintează. A urmat o nouă luptă, soldată cu morți și răniți. În total, din cele 92 de sate românești ale Zarandului, maiorul aprecia că a adus la supunere 83. La 6 decembrie urma să plece spre Mihăileni peste Ribița pentru a face joncțiunea acolo cu trupele vicecolonelului Kray, care veneau peste Brad și Crișcior.

1855 – S-a deschis Școala de mică chirurgie, la Spitalul Oștirii de la Mihai Vodă din București

În 1842, Nicolae Kretzulescu, care obținuse la Paris titlul de Doctor în Medicină, deschisese la Spitalul Colțea din București, o școală de mică chirurgie. În 1850, s-a deschis la Spitalul Oștirii din București Școala militară de mică chirurgie. Școala de mică chirurgie de la Colțea s-a redeschis în 1853, sub conducerea doctorului Gheorghe Polizu, la Filantropia. Domnitorul Barbu Știrbei a aprobat propunerea doctorului Kretzulescu de a se uni cele 2 școli de mică chirurgie și la 4 decembrie 1855 s-a deschis, la Spitalul Oștirii de la Mihai Vodă, Școala de mică chirurgie, sub conducerea lui Carol Davila. Un an mai târziu, s-a transformat în Școala de Chirurgie, curicula sa universitară fiind similară cu cea a școlilor secundare de medicină din occident. În calitate de director al acestei unități de învățământ, Carol Davila a structurat cursurile după principii militare, elevii participând în mod efectiv atât la pregătire medicală, cât și la exerciții de simulare și aplicații în teren, cu materiale sanitare de campanie. Școala de Chirurgie s-a transformat ulterior în Școala Națională de Medicină și Farmacie, cu o durata de 8 ani (5 de studii și 3 de practică).

1861 – Conferința de la Constantinopol

Franța, apoi Rusia, Italia și Prusia au fost de acord cu unirea deplină a Principatelor Române. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza aștepta hotărârea Conferinței de la Constantinopol (13/25 septembrie – 4/16 decembrie 1861) convocată în acest scop. Cum era de așteptat, încă din prima ședință, Poarta a cerut dreptul de intervenție în Principate, în cazul unor noi încălcări ale Convenției de la Paris, iar Austria a admis unirea doar pe durata domniei lui Al.I. Cuza. La începutul lunii noiembrie 1861, firmanul Unirii a fost prezentat, dar în condiții considerate în țară inacceptabile. Fermitatea lui Al.I. Cuza, reacția energică Camerelor și a guvernelor, poziția intransigentă a agentului român la Constantinopol, Costache Negri și atitudinea favorabilă a majorității Marilor Puteri garante și-au făcut în cele din urmă efectul. La capătul Conferinței, Poarta a elaborat un nou firman (4/16 decembrie 1861) prin care a renunțat la condițiile anterioare, Austria însă păstrându-și vechea poziție.

1864 – Codul Civil Cuza

Normele de drept civil existente la acea epocă erau în multe privințe depășite sub aspectul conținutului, iar sub aspectul formei (sistematizării) erau dispersate, lipsite de unitate. Până la unificarea legislativă, în Țara Românească era aplicabilă Legiuirea Caradja (1818) iar în Moldova, Codul Calimah (1817). În scopul depășirii acestor neajunsuri, pentru crearea unui drept civil modern în conținut și formă, Alexandru Ioan Cuza a cerut Comisiei Centrale de la Focșani să treacă la alcătuirea unui nou cod. Noul Cod Civil urma să fie un instrument important de unificare a principatelor.

Codul Civil al lui Cuza a fost decretat la 26 noiembrie 1864, promulgat la 4 decembrie 1864 și pus în aplicare la 1 decembrie 1865. A fost o culegere unitară de norme juridice, alcătuit după modelul Codului napoleonean și al Codului Civil italian, dar având la bază și unele prevederi ale vechiului drept românesc. Reglementa raporturile dintre persoane fizice și raporturile dintre persoanele fizice și cele juridice; cuprindea 1.914 articole și era împărțit în trei cărți. A fost în vigoare în Principatele Unite Române și ulterior în România, din 1 decembrie 1865 și până în 1 octombrie 2011, cu modificări și completări ulterioare.

1864 – Constituirea Corpului de Advocați

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea nr. 1.709/4 Decemvrie 1864 pentru corpul de Advocați, publicată în Monitorul Oficial, nr. 0/4 decembrie 1864, considerată actul de naștere al avocaturii moderne în România. La Art. 1. Prevedea: „Nimeni nu va putea esercita profesiunea de advocatu pe lângă tribunale, curți sau curtea de casațiune de nu va fi românu sau naturalisat românu, și nu va avea diploma de studiul dreptului, de la o facultate de dreptu română, sau de la una din facultățile străine”.

1883 – S-a născut Nicolae Cartojan

4 decembrie 1883, Călugăreni, Vlașca/Giurgiu – 20 decembrie 1944, București

Autor, biograf, cercetător literar, istoric al literaturii române vechi, pedagog și publicist, membru titular (din 1941) al Academiei Române. A urmat Facultatea de Litere, având profesori pe Titu Maiorescu, Nicolae Iorga și Ion Bianu (1902-1907). Ultimul l-a angajat după absolvirea facultății la secția Manuscrise a Bibliotecii Academiei Române. A fost profesor de Limba și literatura română la Școala Comercială și Gimnaziul „Ion Maiorescu” din Giurgiu și după război în București, la liceele „Matei Basarab” și „Gheorghe Lazăr”, la Seminarul Central și la Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu”, la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie. Între 1912–1914 a urmat cursuri de specializare la Universitatea din Berlin și a luat examenul de Docență la Catedra de Istorie a literaturii române în 1921. A fost, pe rând, asistent, conferențiar, profesor titular al Facultății de Litere din București, primul profesor de Literatură română veche al Universității București, creatorul acestei specialități. Era cel mai aplicat exeget al cărților populare, acoperind, în studiile consacrate acestora, originile, motivele, temele, filiația, circulația, mediile sociale de receptare în Europa și Peninsula Balcanică. A editat 29 de scriitori români în colecția Clasicii români comentați și a publicat lucrări fundamentale asupra literaturii române vechi: Cărțile populare în literatura românească. Ca membru al Comisiei Internaționale de Istorie Literară Modernă din Paris, a colaborat la realizarea unui Repertoriu cronologic al literaturilor moderne (Répertoire chronologique des littératures modernes, 1935), coordonat de Paul van Tieghem.

1885 – S-a născut Nicolae Neamțu-Ottonel

4 decembrie 1885 – 1 iunie 1982, București

Actor de film, radio, voce, scenă și televiziune, regizor. A jucat pe scenă la Teatrul Mic, fiind cunoscut pentru rolurile la Teatrul Radiofonic. Numeroase piese înregistrate au fost scoase la Electrecord, pe discuri de vinil: Despot Vodă de Vasile Alecsandri, Bălcescu de Camil Petrescu, Un Domn pribeag de Nicolae Iorga, Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu, Șoseaua Nordului de Eugen Barbu, Ion de Liviu Rebreanu. A jucat în filme ca Amor fatal, Cetatea Neamțului, Brigada lui Ionuț, Desfășurarea, După concurs, Telegrame, Străinul, Răscoala, Departe de Tipperary etc. A fost distins cu titlul de Artist emerit (înainte de 1960).

Departe de Tipperary (1973) • Regia Manole Marcus. Cu: Fory Etterle, Ilarion Ciobanu, Maria Clara Sebok, Victor Rebengiuc, Ernest Maftei, Nicolae Neamțu-Ottonel [Iuliu Maniu], Peter Paulhoffer, Constantin Dinulescu etc.

1888 – A apărut la București revista Fântâna Blanduziei

Foaie literară și politică săptămânală, înființată de Ion Gorun (Alexandru I. Hodoș) și frații săi Ulpiu și Nerva Hodoș, condusă de un comitet de redacție în frunte cu poetul Mihai Eminescu, care a semnat primul său articol, intitulat chiar Fântâna Blanduziei. Motto–ul revistei a fost versul eminescian „Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul”.

1890 – S-a născut Marius Nasta

4 decembrie 1890, București – 5 aprilie 1965, București

Medic, unul dintre fondatorii școlii române de ftiziologie, membru titular (din 1955) al Academiei Române. Și-a început cariera pe frontul primului război mondial în lupta cu holera. Mentorul și maestrul său a fost profesorul Ion Cantacuzino, conlucrarea cu acesta fiind „evenimentul cel mai important și hotărâtor al vieții sale”, îndrumându-i pașii pe calea cercetării. A condus secția de tuberculoză a Institutului „I. Cantacuzino”, a înființat, și condus ca prim director, Institutul de Ftiziologie în cadrul vechiului Spital Filaret, unde a concentrat activitatea de îngrijire a bolnavilor de tuberculoză precum și cercetarea în domeniul ftiziologiei. S-a consacrat îngrijirii bolnavilor, cercetării medicale și învățământului, până la sfârșitul vieții dedicându-se luptei împotriva flagelului tuberculozei. A impulsionat apariția a două publicații proprii ale Institutului de Ftiziologie: Cercetări de Ftiziologie și Buletin Informativ, primite cu larg interes de specialiști, cu apariție constantă până în 1989. A fost primul redactor șef al revistei Ftiziologia.

1890 – A încetat din viață Simeon Mangiuca (2 septembrie 1831 – 4 decembrie 1890)

Folclorist, jurist, profesor; autorul uneia dintre primele cercetări de folclor comparat din Banat; membru de onoare al Academiei Române.

1901 – S-a născut Alexandru Finți

4 decembrie (incert) 1910, Craiova – 8 septembrie 1972, București

Actor și regizor de teatru. A avut o carieră de peste 50 de ani în teatru. A jucat și regizat la Teatrul Armatei (acum, Teatrul „Nottara”). A fost profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, printre actorii pe care i-a format fiind Amza Pellea, Florin Piersic, Constantin Dinulescu, Eusebiu Ștefănescu, Corneliu Revent, Petru Ciubotaru, Sergiu Tudose și Adela Mărculescu. A jucat într-un singur film, Manasse (1925). A fost pentru o perioadă director al Teatrului Armatei. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural cl.II, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” (1967).

Manasse (film mut, 1925) • Regia Jean Mihail. Cu: Romald Bulfinsky, Maria Ciucurescu, Iosef Kamen, Ion Constantiniu, Pèpè Georgescu, George Aurelian, Alexandru Finți [Lazăr], Dorina Demetrescu

1902 – A încetat din viață Ioan Rațiu (19 august 1828 – 4 decembrie 1902)

Avocat, om politic transilvănean, militant pentru cauza românilor ardeleni și lider al mișcării de emancipare națională; fondator și președinte al Partidului Național Român; unul dintre inițiatorii Pronunciamentului de la Blaj și al Memorandumului din 1892; deținut politic.n

1907 – S-a născut Ioan Suciu

4 decembrie 1907, Blaj, Austro-Ungaria – 27 iunie 1953, închisoarea Sighet

Episcop român greco-catolic și predicator. În tinerețe, a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Clubului Sportiv din Blaj. La vârsta de 17 ani s-a hotărât să devină preot; a fost trimis la Roma, la Colegiul Bizantin „Sf. Atanasie”, alături de Tit Liviu Chinezu, unde a obținut titlurile de Doctor în Filosofie și Doctor în Teologie, primind inelul universității, în semn de apreciere deosebită. După încă șase ani de studii la Institutul Angelicum, a fost hirotonit preot, la Roma. În țară, a fost numit profesor de Religie și Limba italiană la liceul comercial de băieți, apoi la catedra de Morală și Pastorală a Academiei de Teologie din Blaj. A înființat revista pentru copii Marianistul, răspândită în toate școlile din Ardeal, mai târziu, aceasta fiind înlocuită cu Tinerimea Nouă, adresată unui cerc mai larg de cititori, inclusiv studențimii. În 1940 a fost numit episcop, fiind hirotonit episcop titular de Moglena (Slatina, Bulgaria) și auxiliar al episcopului Valeriu Traian Frențiu de la Oradea. S-a afirmat ca unul dintre cei mari oratori ai Bisericii și prieten de suflet al tinerilor, fiind cunoscut ca episcopul tineretului. În anul 1947 a fost numit de Sfântul Scaun în funcția de administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș. La 27 octombrie 1948, Ministerul de Interne, în frunte cu miniștrii Teohari Georgescu și Stanciu Stoian, au luat decizia arestării episcopilor greco-catolici numiți „bandiți”, între „focarele de agitație” Blajul fiind menționat pe primul loc. A fost arestat, dus în beciurile Ministerului de Interne, supus anchetelor și unor groaznice torturi, apoi la închisoarea Văcărești, la penitenciarul la Sighetu-Marmației, unde au fost adunați demnitarii vechii Românii (câteva mii), „de unde nu au mai ieșit decât pentru a ajunge în groapa comună a închisorii”. [Vlad Georgescu – Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre]. A trăit și a murit ca un sfânt, nu a fost judecat și nu a avut condamnare, nu se cunoaște locul exact al mormântului. A fost beatificat de papa Francisc în anul 2019, fiind sărbătorit în Biserica Catolică în data 2 iunie.

1910 – S-a născut George Togan

4 decembrie 1910, Mediaș, Târnava Mare/Sibiu – 26 februarie 2003

Istoric, autor de cărți istorice, antologator, literat, publicist, conferențiar, animator cultural. A urmat Facultatea de Drept din București (1930–1932; studii întrerupte, suplinite printr-o pasiune de autodidact). A debutat poetic în Unirea poporului (Blaj, 1929) și editorial cu Istoria bisericii unite din Mediaș, (1936). Era un scotocitor de documente, descoperitor de vestigii istorice. În toamna anului 1934 a scos la București revista de artă Plastica românească, având colaboratori artiști români cu nume prestigioase, precum Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Francisc Șirato și alții. Efectuând cercetări în arhivele din țară și străinătate, a identificat documentele originale de primă atestare documentară a localităților Mediaș, Dumbrăveni, Luduș, Cetatea de Baltă, Târnăveni, Sighișoara, fiecăreia din aceste localități întocmindu-le câte o monografie. Alte scrieri: Monografia Bisericii Unite cu Roma, Ne cheamă Ardealul, Ceea ce nu se uită și Mult iscusita vremii slovă – poezia Unirii (antologii de versuri).

1913 – S-a născut Vlaicu Bârna

4 decembrie 1913, Vaca, Comitatul Hunedoara, Transilvania/Crișan, Hunedoara – 11 martie 1999

Poet, romancier, memorialist, critic literar și traducător. A urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Primele versuri i-au fost publicate în revistele Azi, Viața literară (1934). În 1936 a publicat placheta de poeme Cabane albe, apoi Brume, Turnuri. Ca urmare a Dictatului de la Viena, la București a început să apară publicația Ardealul (16 februarie 1941), sub conducerea dr. Anton Ionel Mureșeanu, secretar general al Asociației Refugiaților și Expulzaților Români din Ardealul de Nord. Timp de patru ani, publicația a atras numeroși colaboratori, care au susținut acțiunea de afirmare a drepturilor românești în Transilvania de Nord ocupată, în ciuda cenzurii aspre în vigoare. Printre colaboratorii foarte activi ai revistei Ardealul, alături de alte nume sonore din cultura românească a epocii, Vasile Copilu-Cheatră, Ion Groșanu, Ion Herescu, Ion Vlasiu, Nicolae Brana, Coriolan Gheție, Ion Th. Ilea, Gabriel Țepelea, Mia Jaleș-Marian, Corneliu Coposu, Zaharia Boilă, Ionel Pop, Mihai Petrovici, se afla și Vlaicu Bârna. În nenumărate rânduri, publicația a fost suprimată de cenzură. Dintre volumele publicate: Tulnice în munți, Când era Horia împărat, Sandala lui Empedocle, Între Capșa și Corso.

1917 – Ședința de deschidere a Sfatului Țării din Basarabia

Sfatul țării a fost organul reprezentativ al populației din fosta Basarabie țaristă, constituit la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 și care a activat până la 27 noiembrie/10 decembrie 1918. În timpul acestei prime ședințe, Ion Inculeț a fost ales președinte. În decursul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de ședințe plenare și două ședințe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Țării și s-a desfășurat în perioada 21 noiembrie 1917–28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, a fost convocată prin Înalt Decret Regal, ținându-și lucrările între 25–27 noiembrie 1918.

 

1918 – S-a născut Viorica Bălan

Viorica Rodica Bălan; 4 decembrie 1918, Iași – 1993

Pictoriță și profesor universitar, membră a Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Iași. A urmat Universitatea Mihăileană, Facultatea de litere și Filozofie, Secțiunea de Franceză și Arheologie (1939–1944) și Academia de Arte Frumoase, Iași (1944–1947) cu profesorii R. Hette, N. Popa, J.L. Cosmovici, R. Simionescu, absolvită cu distincția Cum Laudae. A lucrat la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iași, a fost desenator la Academia RSR, unde a realizat ilustrație de carte, pentru tratate științifice, profesoară la catedra de Pictură a Școlii Populare de Artă din Iași. A pictat acuarele reprezentând peisaje montane, marine, urbane, naturi statice, portrete, autoportrete, prin creația sa demonstrând talentul său de colorist și bun desenator.

Destinul unui artist – Viorica Rodica Bălan

1921 – Clubul de fotbal Politehnica Timișoara

Numit și condus inițial de Universitatea Politehnică Timișoara, clubul a fost fondat de matematicianul Traian Lalescu. În cadrul Adunării Generale a Societății Sportive Politehnica Timișoara din 4 decembrie 1921, s-a organizat oficial clubul de fotbal Politehnica Timișoara. Primul președinte a fost profesorul Victor Vlad.

După două decenii petrecute în ligile regionale, Politehnica a promovat în prima divizie în 1948. A evoluat 44 de sezoane în prima ligă de fotbal a României, a câștigat două Cupe ale României și a fost vicecampioana României de două ori. Clubul a fost desființat în septembrie 2012.

1921 – S-a născut Al.I. Amzulescu

Alexandru I. Amzulescu; 4 decembrie 1921, Valea Stanciului, Dolj – 9 august 2011, București

Etnolog și folclorist. Între 1938–1942 a urmat studii universitare de Literatură la Facultatea de Litere din București. A fost, pe rând, profesor suplinitor în București, cercetător, cercetător principal, secretar științific, șef al sectorului de literatură populară și al sectorului de folclor la Institutul de Etnografie și Folclor. În 1968 a devenit Doctor în Filologie al Universității din București cu teza Balada populară din Muscel, publicată în Studii de folclor și literatură. A fost redactor șef al Revistei de Etnografie și Folclor, a colaborat cu revistele Datini, Demos (Berlin), Limbă și literatură, Memoriile Comisiei de Folclor etc. Din scrierile sale: Balade populare românești, Cântece bătrânești, Repere și popasuri în cercetarea poeziei, Cântecul poporan din Muscel.

1922 – S-a născut Gheorghe Ionescu-Gion

Gheorghe Ionescu; 4 decembrie 1922, Iași – 3 octombrie 1980, București

Actor de teatru și teatru radiofonic. A fost elev al Liceului Național și al Liceului „Mihail Kogălniceanu” din Iași. După susținerea examenului de bacalaureat, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității ieșene. Concomitent cu studiile liceale, a urmat Conservatorul de artă dramatică. A fost actor la Teatrul Național din Iași, Teatrul Tineretului și Teatrul Mic din București, jucând în spectacole ca Antigona de Sofocle, Richard al II-lea și Othello de William Shakespeare, Ofițerul recrutor de George Farquhar, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Hanul de la răscruce de Horia Lovinescu, Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller, Stâlpii societății de Henrik Ibsen etc. În teatrul radiofonic, a jucat în: Cei trei muschetari de Alexandre Dumas, Despot-Vodă de Vasile Alecsandri, Inspectorul de poliție de J.B. Priestley, Palace hotel Thanatos de Andre Maurois, Volpone de Ben Johnson etc. Numele de scenă este alcătuit din numele tatălui – Ionescu și al mamei – Gion. În 1969 și în 1972 a publicat două volume de poezii. A fost distins cu Medalia Meritul Cultural (1967).

J.B. Priestley – Inspectorul de poliție Teatru radiofonic • Willy Ronea, Eugenia Zaharia, Liliana Tomescu, Tudorel Popa, Constantin Brezeanu, Gheorghe Ionescu-Gion [Inspectorul], Vasilica Tastaman

1923 – S-a născut Iancu Fischer

4 decembrie 1923, Iași – 18 octombrie 2002, București

Specialist în filologie clasică, profesor universitar. A studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, fiind discipolul lui Alexandru Graur și unul dintre asistenții săi, după absolvire. A editat, printre altele, operele lui Anton Pann și Grigore Alexandrescu. A făcut studii de fonologie, lexicologie și gramatică latină și română; a tradus din texte clasice. A fost membru fondator și, ulterior, președinte al Societății de Studii Clasice din România. Dintre scrierile sale: Latina dunăreană. Introducere în istoria limbii române, Substantif et adjectif substantié en latin tardif et en roman, Romanitatea românească etc.

1927 – S-a născut Ion Osadcenco

4 decembrie 1927, Cahul – 17 noiembrie 1994, Chișinău

Istoric literar, specialist în domeniul literaturii clasice. A absolvit Facultatea de Istorie și Filologie, secția de Limbă și Literatură, a Universității de Stat din Moldova din Chișinău în 1951. Tot aici a continuat cu studii de doctorand (1951–1954), fiind lector la catedra de Limbă și literatură română a USM. În 1956 a devenit Doctor în Literatură cu teza Costache Negruzzi și nuvelele sale istorice, iar în 1989, Doctor Habilitat în Filologie cu teza Relațiile literare ale Moldovei și Rusiei în secolul XIX. Din 1989 a fost profesor universitar. A fost decan al Facultății de Filologie (1962–1967). Concomitent cu munca didactică a desfășurat o susținută activitate științifică, publicând, din 1953, numeroase articole și studii monografice: Costache Negruzzi: viața și opera, De la cronografie la literatura modernă, Relațiile literare moldo–ruso–ucrainene etc. O parte din studiile despre Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Costache Negruzzi, Alecu Russo etc. au fost incluse în culegeri destinate școlii. A pregătit și editat scrierile lui Costache Negruzzi, a participat la elaborarea unor manuale și programe de literatură română. A primit titlul de Lucrător emerit al școlii superioare din RSSM (1988).

1929 – S-a născut Wilhelm Georg Berger

4 decembrie 1929, Rupea, Brașov – 8 martie 1993, București

Compozitor, muzicolog, violist și dirijor, membru corespondent (din 1991) al Academiei Române. A urmat Conservatorul din București între anii 1948–1952, printre profesorii săi numărându-se Alexandru Rădulescu, Zeno Vancea, Ioan Șerfezi, iar în particular, a studiat vioara cu Cecilia Nitzulescu-Lupu și Anton Adrian Sarvaș. A activat ca violist în Filarmonica „George Enescu” din București, în Cvartetul de coarde al Uniunii Compozitorilor, a fost secretar al Uniunii Compozitorilor. A susținut numeroase emisiuni radiofonice și de televiziune, concerte–lecții, conferințe, comunicări științifice atât în țară cât și în fosta RDG. A publicat eseuri, studii și articole în publicațiile Muzica, Studii de muzicologie, Studii și cercetări de istoria artei, Contemporanul, Secolul XX, România literară. A dirijat Filarmonici și orchestre simfonice din Iași, Brașov, Târgu Mureș și Arad și a făcut parte din jurii naționale și internaționale – la București, Liège, Dresda și Torino. A compus muzică vocal simfonică, muzică de cameră, muzică pentru pian, fiind distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru activitatea sa componistică.

Wilhelm Georg Berger – Concertul nr. 1 pentru vioară • Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, Dirijor Iosif Conta, Violonist Mihai Constantinescu

1933 – S-a născut Eugeniu Ivanov

4 decembrie 1933, Dorobanțu, Constanța – 4 iunie 2021

Fizician, membru corespondent (din 1996) al Academiei Române. A absolvit Universitatea din București, Facultatea de Fizică-Matematică, Secția Fizică în 1955, iar în 1966 a devenit Doctor în Fizică cu teza Studiul stărilor izomere Sn115, sub îndrumarea academicianului Horia Hulubei. De la absolvire, a fost cercetător științific în fizică nucleară, domeniu în care a început să lucreze încă de la înființarea Institutului de Fizică Atomică din București-Măgurele și unde a lucrat neîntrerupt până la pensionare. Și-a continuat pregătirea în centre de cercetare din URSS, Italia și Germania. S-a remarcat prin contribuțiile sale în ingineria nucleară, descoperind noi izomeri nucleari din domeniul microsecundei și milisecundei. A efectuat studii asupra magnetismului nuclear, având rezultate ştiinţifice originale în domeniul izomerilor nucleari, contribuţii însemnate în cercetări multidisciplinare. S-a implicat în studii și cercetări aplicative cu acceleratorul ciclotron în domeniul fizicii suprafeței și a interfeței (în premieră în țara noastră) – bazate pe spectrometria de electroni Auger, pulverizare ionică, retro-împrăștierea particulelor alfa. Din lucrările sale: Sisteme de blocare a fotomultiplicatorului în tehnica fasciculului pulsat, Studiul compoziției elementare a unor mostre de sol lunar prin metode nucleare la Ciclotronul IFIN.

1934 – S-a născut Virgil Moise

4 decembrie 1934, Călimănești, Vâlcea – 5 august 1998, București

Pictor și scenograf de film și teatru, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, București unde l-a avut profesor, printre alții, pe Camil Ressu. A pictat pe întreaga perioadă a vieții în ulei, tempera, acuarelă – compoziții, peisaje rustice și citadine, portrete de personalități, natură statică, schițe in tuș, cărbune, creion, pastel. A participat la peste 20 de expoziții colective de pictură și peste 10 expoziții personale. A realizat decoruri, costume, design de producție pentru numeroase filme, dintre care: Un surâs în plină vară, Balul de sâmbătă seara, Astă seară dansăm în familie, Păcală, Operațiunea Monstrul, Acțiunea Autobuzul. A fost distins cu Premiul pentru scenografie al Festivalului de la Moscova 1975 pentru filmul Actorul și sălbaticii, Premiul Asociației Cineaștilor din România pentru filmul Bietul Ioanide (1980).

La porțile pământului (1966) • Regia Geo Saizescu, scenariul D.R. Popescu, scenografie Virgil Moise. Cu: George Constantin, Marga Barbu, Ilinca Tomoroveanu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Florina Luican etc.

1940 – Acordul economic româno-german, Olwaffen Pakt  (pactul petrolului)

Numit și „Protocolul asupra colaborării româno-germane la realizarea unui plan de 10 ani pentru refacerea economiei românești”, a fost semnat la Berlin, din partea germană de Carl Clodius, iar din partea română de Constantin Grecianu, ministrul României la Berlin, și de V. Dimitriuc, subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naționale pentru problemele petrolului.

Documentul, în opt puncte, stabilea cadrul cooperării economice între Berlin și București, fiind unul din principalele instrumente pentru pătrunderea capitalurilor germane în industria românească. România devenea un important furnizor de materii prime și cel mai mare furnizor de produse agricole al celui de-al treilea Reich. A adâncit dependența față de Germania hitleristă a economiei naționale. Pactul conținea obligația ca țara noastră să livreze petrol și produse petroliere la prețul din 1938 și să achiziționeze armament la prețul zilei. În condițiile de atunci, România nu avea alternativă.

1942 – A încetat din viață Artur Enășescu (Artur A. Enăcescu; 12 ianuarie 1889 – 4 decembrie 1942)

Poet și jurnalist; autorul versurilor a numeroase romanțe compuse de Ionel Fernic; numit de criticul Perpessicius „parnasian al boemei”.

1943 – S-a născut Vintilă Mihăescu

4 decembrie 1943, Caracal

Artist decorator, pictor și grafician, membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Este absolvent al Academiei Naționale de Arte „Nicolae Grigorescu”, Secția Tapiserie, București în 1969 și soțul artistei Viorela Mihăescu. Opera sa artistică include lucrări de pictură, grafică, tapiserie, desen și ilustrație de carte. A participat la expoziții de grup, a avut expoziții personale în București la Galeriile Simeza, Orizont, Căminul Artei, Palatul CEC, la Institutul Italian de Cultură Amsterdam, Galeria BAWAG Bank, Viena, Accademia di Romania, Roma, Biblioteca Română, Paris, Palazzo Dragomani Castiglion Fiorentino, Galeria municipală Lucca, Italia etc. A fost distins cu Premiul special, Quatrienala de Arte 1974, Erfurt, Premiul Legiunii Lazio, Italia 1986, Premiul Salonului Național pentru Pictură 1987, Ordinul și medalia Meritul Cultural (2004) etc.

Galerie de icoane: Atelier – Icoane pe lemn [Vintilă Mihăescu și Viorela Mihăescu]

1949 – S-a născut Mihai Poiată

Mihai Ștefan Poiată; 4 decembrie 1949, Cojușna, raionul Strășeni, Republica Moldova

Autor, cineast, dramaturg, publicist, scenarist, scriitor și om politic român din Republica Moldova. A absolvit în 1972 Facultatea de Filologie, specializarea Jurnalistică, a Universității de Stat din Moldova și a urmat Cursurile Superioare de Scenaristică și Regie ale Comitetului de Stat al URSS pentru Cinematografie din Moscova, specializarea Dramaturgia filmului de ficțiune (1976–1978). De-a lungul timpului a fost redactor, redactor superior la redacția muzicală Radio Moldova, autor și prezentator al emisiunilor Orizont-club, Maraton sonor, Fono-caleidoscop duminical; redactor, membru al Colegiului pentru scenarii, redactor-șef la Studioul Moldova-film; președinte al Concernului de stat Moldova-film; vice-ministru al culturii; lector superior, șef secție Audiovizual al Facultății Regie de la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice; redactor-șef al săptămânalului De facto (ediția română); vicepreședinte al Uniunii Cineaștilor din Moldova; deputat în Parlamentul Republicii Moldova etc. A semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova. A scris piese de teatru: Drumul trece prin casă, Melodia de după perete, O insulă nelocuită pentru cinci persoane; scenarii de film: Voiaj de nuntă înainte de nuntă, O nouă tactică a necuratului (după Povestea lui Stan Pățitul de Ion Creangă, neterminat din cauza morții subite a regizorului Ion Popescu Gopo), Probă de Independență, Fiica polițistului de frontieră (scurt-metraj de animație); volume: Monolog în patru voci, Tentația contactelor imposibile, Reguli de circulație pentru apele subterane, Bereta albă din autobuzul expres etc.

1950 – S-a născut Ion Rițiu

4 decembrie 1950, Târnăveni, Mureș – 2 iulie 2024, Târgu Mureș

Actor de teatru și film. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1975 și, din același an, a devenit actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș. S-a remarcat pe această scenă in zeci de roluri: Tartuffe, Burghezul Gentilom de Molière, Patru Lacrimi de Victor Rozov, O Scrisoare Pierdută de I.L. Caragiale, Mincinosul de Carlo Goldoni, Povestea Dulgherului Și A Frumoasei Sale Soții de Radu Stanca, Ciuta de Victor Ion Popa, Ion de Mihail Sorbul, după Liviu Rebreanu, Luna De Miere de Platon Pardău, Pelicanul de August Strindberg, Îmblânzirea Scorpiei, Richard al II-lea de William Shakespeare, Clinica Amanților de John Chapman și Dave Freeman etc. În 1983 a fost distribuit de regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Duelul, apoi a jucat în alte filme regizate de acesta ca: Noi, cei din linia întâi, Ciuleandra, Mircea, Coroana de foc, Oglinda, Supraviețuitorul etc. A fost căsătorit cu actrița Ilka Kilyen.

Ciuleandra (Coproducție româno-vest germană, 1985) •  Regia Sergiu Nicolaescu. Cu: Ștefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion Rițiu [Puiu Faranga], Anca Szönyi, Cornel Gîrbea etc.

1952 – S-a născut Adrian Georgescu

4 decembrie 1952, Pitești

Scriitor contemporan. A debutat cu poezie în 1968, în timpul studiilor liceale, în revista Amfiteatru și a publicat ulterior în România literară. În 1972 a fost angajat la Societatea Română de Radiodifuziune, unde a fost remarcat imediat de către compozitorul și muzicologul Doru Popovici, care i-a încredințat în emisiunile sale largi spații de difuzare pentru dialoguri purtate cu personalități culturale și artistice ale epocii: Anatol Vieru, Aurel Stroe, Nicolae Balotă, Ana Blandiana, Iosif Conta, Edgar Papu, Emanuel Elenescu, Harry Brauner și alții – dialoguri reunite ulterior în volumul Convorbiri. În 2002, a debutat editorial cu romanul Rebutarea omenirii. Din scrierile sale: Uleiul din candelă, Crime, Romanul îndrăgostirii de mama, Atentatele, Câți oameni sunt eu?, Moartea spionului.

1955 – Concertul inaugural al Filarmonicii de Stat din Cluj

Antonin Ciolan a fost numit dirijor principal al orchestrei simfonice, dirijând primul concert al acesteia, pe data de 4 decembrie 1955. În concert: Preludiul la Maeștrii cântăreți din Nürnberg de Richard Wagner, Concertul nr. 1 pentru orchestră de coarde de Sigismund Toduță, Concertul nr. 2 pentru pian de Serghei Rahmaninov (cu Silvia Șerbescu) și Eroica lui Beethoven.

Sigismund Toduță – Concertul pentru pian și orchestră nr. 1 • Filarmonica de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Dirijor: Emil Simon, Pian: Remus Manoleanu

1957 – Reprimarea Revoltei anti-colectivizare de la Vadu Roșca

În regiunea Galați, care includea județul Vrancea de azi, la sfârșitul lui 1957 și începutul lui 1958 țăranii din comunele Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca s-au opus înființării de Gospodării Agricole Colective (GAC), cerând restituirea cererilor de adeziune făcute anterior sub presiunea activiștilor Partidului Muncitoresc Român (PMR). Au urmat amenințările, bătăile și șantajul, dar oamenii au rezistat. Pe 4 decembrie 1957 Securitatea a deschis focul asupra sătenilor răsculați din Vadu Roșca. Întreg satul a fost înconjurat de soldați, asaltul împotriva țăranilor fiind dat în mijlocul satului. Acolo, oamenii s-au adunat chemați de clopotul de la biserică. S-a tras fără somație, teritoriul fiind transformat în câteva clipe într-o baltă de sânge. Nouă săteni au murit pe loc (Aurel Dimofte, Ionuț Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) și alți 48 au fost răniți. Dintre cei care au scăpat de gloanțe, 18 au fost arestați și condamnați la închisoare.

După ce au început arestările, în localitate a sosit Nicolae Ceaușescu, care, în acel moment, era membru al Biroului Politic al CC al PMR și responsabil, în cadrul acestuia, de Secția Agrară a CC al PMR și de Direcția Superioară Politică a Armatei. Însărcinat cu „pacificarea” satului, Ceaușescu a dizolvat organizația PMR din localitate și s-a implicat în pedepsirea țăranilor vinovați. Tot el a fost chemat să conducă ancheta de după înăbușirea revoltei.

După răscoala din Vadu Roșca, reprimată sângeros de Securitate, țăranii din Răstoca și Suraia au luptat și ei împotriva colectivizării. Au spart primăria, au dat foc cererilor de intrare în colectiv și au încins o horă în jurul lor, în mijlocul drumului.

Mai mult: Vadu Roșca, 4/12/1957: Revoltă anti-colectivizare reprimată în sânge de Petru Clej [RFI]

1958 – S-a născut Gabriela Beja

4 decembrie 1958

Artist decorator textilist, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1990. A absolvit Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Tapiserie, promoția 1981, clasa Emilia Niculescu. Este restaurator-artă monumentală la Transalpin Industries. Din 1995 a participat la restaurarea unor edificii de patrimoniu cultural: Casa Crețulescu, Casa Ghica, Casa Pilat, BNR și Palatul Justiției din Constanța, precum și diverse case și palate boierești aparținând stilurilor arhitecturale eclectic și neoclasic. Din 1984 activează ca artist decorator cu creații proprii în domeniul tapiseriei, în cadrul expozițiilor naționale organizate de UAP în țară și în străinătate, precum și îin cadrul altor expoziții și manifestări artistice de grup. A primit Premiul Tineretului pentru Arta Decorativă (București, 1987).

Biografie ilustrată: Gabriela Beja [Arte textile]

1959 – S-a născut Marcel Pavel

4 decembrie 1959, Independența, Galați

Interpret de muzică ușoară, compozitor și poliinstrumentist. Face parte dintr-o familie de muzicieni. A început studiile muzicale la șase ani, în clasa a IV-a înscriindu-se Școala de Muzică și Arte Plastice din Câmpulung Muscel, la Violoncel și Pian, auxiliar. Este absolvent al Universității Naționale de Muzică București, secția Canto clasic. A susținut nenumărate turnee în străinătate: Olanda, Germania, Italia, Belgia, Franța, Elveția, Austria, Statele Unite ale Americii, Spania, Portugalia, Grecia, Republica Moldova. În 2002 a câștigat selecția națională pentru Eurovision 2002 alături de Monica Anghel cu piesa Tell me why. În finală s-au clasat pe locul nouă, cea mai bună poziție a României în concurs de până atunci.

Albinoni – Adagio • Orchestra Simfonică București, Dirijor George Natsis

1961 – S-a născut George Ostafi

4 decembrie 1961, Suceava – 31 ianuarie 2019

Pictor abstract, caricaturist. A urmat studii superioare tehnice, Construcții de mașini la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, absolvind în 1986. Pentru pictură a fost autodidact. A fost muzeograf, șeful serviciului PR la Muzeul Ținutului Bucovina. A expus în Europa și SUA, fiind o prezență constantă în galeriile din Germania. A fost laureat al unor premii internaționale de grafică satirică, Tokyo 1983, Lecce-Italia 1984, Legnica-Polonia 1986. Tablourile sale au fost în expoziții de grup în Chicago și personale în Germania: Kempten, Bietigheim, Wolfsburg, Ulm, Goettingen, Augsburg, Kirtorf Ober-Gleen; Ucraina – Cernăuți, precum și în nenumărate expoziții în România.

Expoziţia de pictură „In Memoriam George Ostafi OST” [Monitorul de Suceava]

1967 – A încetat din viață Ștefan Szönyi (26 iulie 1913 – 4 decembrie 1967)

Pictor; atras de teme biblice și expresionism în perioada interbelică, un militant reprezentativ al realismului socialist în perioada comunistă.

1970 – A încetat din viață Grete Csaki-Copony (12 octombrie 1893 – 4 decembrie 1990)

Pictoriță săsoaică din Transilvania; stabilită după 1962 la Berlin.

1970 – A încetat din viață Antonin Ciolan (1 ianuarie 1883 – 4 decembrie 1970)

Dirijor, profesor și director al Conservatorului din Iași; membru fondator al Filarmonicii de Stat din Cluj.

1973 – Convenție RSR – SUA privind evitarea dublei impuneri

Convenția dintre Guvernul RSR și Guvernul SUA privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale asupra veniturilor a fost semnată la Washington, la 4 decembrie 1973.

1976 – S-a născut Bobby Stoica

4 decembrie 1976

Pianist, clăpar la trupa Voltaj. Din 1999, momentul în care a intrat în grupul Voltaj, s-a ocupat de sound-ul acesteia, fiind pasionat de muzica pe calculator. În 13 ani de muncă, a construit popularitatea grupului Voltaj. În anul 2009 se afla pe primul loc în topul artiștilor care au încasat cei mai mulți bani. În prezent, își petrece mare parte a timpului în Thailanda, unde deține o proprietate și o bucată de plajă. Cântă prin cârciumile și cluburile locale thailandeze cu soția sa, solista Alexandra Ușurelu.

Voltaj – 3D

1977 – S-a născut Octavian Saiu

4 Decembrie 1977, București

Teatrolog, critic de teatru. A absolvit în 2001 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, secția Teatrologie. A devenit Doctor în Teoria și estetica teatrului în 2008 și Doctor în Literatură comparată în 2010. Este conferențiar universitar la departamentul de Studii Teatrale al UNATC „I.L. Caragiale” București din 2012 și a fost profesor-invitat la Meiji University Tokyo, Consorțiul de la Lisabona – Universitatea Catolică Portugheză și ESSCS (Universitățle din Copenhaga, Giessen, Paris, London, Amsterdam, Lijubliana, Oslo), Central Academy of Drama Beijing, Open University of Hong Kong, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii al Universității București etc. Este secretar general adjunct al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) și președinte al Secției Române AICT – Teatrologie; moderatorul Conferințelor Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, din 2004.

1978 – S-a născut Éva Tófalvi

4 decembrie 1978, Miercurea Ciuc

Biatlonistă, profesoară. Nici nu împlinise 5 ani când s-a urcat pentru prima data pe schiuri. Ar fi dorit să obțină performanțe la schi alpin, dar din motive financiare a ales să se antreneze la schi fond. Practică biatlonul din 1992, iar după trei ani a fost selecționată la lotul național. În 1997 a debutat în Cupa Mondială la biatlon. A participat de șase ori la Jocurile Olimpice: Nagano 1998, Salt Lake City 2002, Torino 2006, Vancouver 2010 și Soci 2014, de trei ori fiind port-drapelul delegației României (Salt Lake City 2002, Vancouver 2010, Soci 2014). A câștigat cursa individuală de 15 kilometri la Cupa Mondială de la Hochfilzen 2008, iar în sezonul 2008–2009, a reușit cea mai bună clasare în Cupa Mondială, locul 11 la general.

1987 – A încetat din viață Constantin Noica (12/25 iulie 1909 – 4 decembrie 1987)

Filozof poet, eseist, publicist și scriitor; mentor spiritual al unor intelectuali români; membru post-mortem al Academiei Române.

1996 – Inaugurarea filialei din România a companiei Microsoft

Pe 4 decembrie 1996 a luat ființă oficial subsidiara locală a producătorului de soft american.

Primul angajat al Microsoft pe piața locală și cel care a și recrutat primii oameni din echipă a fost Silviu Hotăran, CEO al Microsoft în România. Primii membri ai echipei au fost Magda Condruț, Paul Micheș și Ionuț Lopătan.

1997 – România a semnat Convenția privind interzicerea minelor anti-persoană

Convenția privind interzicerea utilizării, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal și distrugerea acestora, adoptata la Oslo, Norvegia, la 18 septembrie 1997 a fost semnată de România cu prilejul conferinței internaționale de la Ottawa, Canada, în perioada 2–4 decembrie.

1998 – A încetat din viață Elisabeta Neculce-Carțiș (25 ianuarie 1923 – 4 decembrie 1998)

Soprană de operă; solistă a Operei Române din București.

2000 – A încetat din viață Horia Bernea (14 septembrie 1938 – 4 decembrie 2000)

Pictor, arhitect; director și întemeietor al Muzeului Țăranului Român; membru al Comisiei Monumentelor Istorice și al Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii.

2004 – A încetat din viață Teo Peter (Teofil Peter; 11 aprilie 1954 – 4 decembrie 2004)

Muzician rock, basist și co-fondator al trupei Compact; a murit în urma unui accident de mașină.

2009 – A încetat din viață Valeriu Sârbu (18 septembrie 1931 – 4 decembrie 2009)

Poet, prozator, eseist, dramaturg; autor de scenarii radiofonice; membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, și primul secretar al filialei după 1989.

2009 – A încetat din viață Marin Mincu (28 august 1944 – 4 decembrie 2009)

Poet, critic literar, istoric literar, semiolog și eseist, profesor universitar.

2012 – A încetat din viață Eugen Mandric (28 octombrie 1930 – 4 decembrie 2012)

Publicist, scenarist și producător de film; membru al Uniunii Scriitorilor din România.

2012 – A încetat din viață Rozina Cambos (17 decembrie 1951 – 4 decembrie 2012)

Actriță română și israeliană de teatru, cinematograf și televiziune; a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Giulești; în 1983 a emigrat în Israel, unde a interpretat pe scenă circa 200 de roluri, a apărut în filme și seriale TV.

2021 – A încetat din viață Tita Bărbulescu (15 februarie 1936 – 4 decembrie 2021)

Interpretă de muzică populară românească; culegătoare de folclor; a cântat cu Orchestra populară Doina Argeșului din Pitești.

2022 – A încetat din viață Cornel Ciupercescu (22 februarie 1945 – 4 decembrie 2022)

Actor de teatru și film; a jucat pe scenă la Teatrul de Stat din Târgu Mureș, Teatrul Municipal din Ploiești, Teatrul Evreiesc de Stat.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită