7 Ianuarie în istoria românilor

~ Amintirile zilei* ~

 

Foto: Guvernul Petru Groza acceptat de SUA și Marea Britanie; sfârșitul Grevei Regale; începutul regimului comunist

 

Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului / Sf. Ioan Botezătorul

(calendar creștin-ortodox / calendar greco-catolic)

Una din figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți din femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți.

 

Crăciunul pe stil vechi

Sărbătorit de bisericile din Ierusalim, Rusia, Moldova, Georgia, Ucraina și Serbia; începând cu 1991, în Rusia se marchează ca sărbătoare oficială.

 

1712 – S-a născut Adolf Nikolaus von Buccow

7 ianuarie 1712, Höxter, Renania de Nord-Westfalia, Germania – 18 mai 1764, Sibiu, Imperiul Habsburgic/România

General austriac de cavalerie, originar dintr-o familie nord-germană. S-a făcut remarcat în războiul austriac de succesiune. A fost numit comandant militar și guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care a îndeplinit-o timp de trei ani, până la moartea sa. În această calitate, a pus în aplicare măsurile de impunere a autorității dispuse de Curtea de la Viena, îndreptate îndeosebi împotriva secuilor și românilor ortodocși din Transilvania. A condus represalii împotriva secuilor, de exemplu Masacrul de la Siculeni (vezi mai jos), a persecutat românii ortodocși din sudul Transilvaniei, dispunând închiderea și distrugerea mănăstirilor ortodoxe. Acțiunile sale au avut drept urmare valurile de emigrări în afara arcului carpatic, din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. A rămas în memoria celor două grupuri etnice drept personaj negativ.

1764 – Masacrul de la Siculeni

Pe granița dintre Imperiul Habsburgic și Moldova existau mai multe treceri, unde Austriecii au înființat un sistem de apărare a graniței, alcătuit din mai multe centre, fiecare centru având alocată o zonă – unul în zona Sibiului (Orlat, Săliște pentru Valea Oltului), unul secuiesc (pasurile de la Vama Buzăului, Oituz şi Valea Trotușului, până la Borsec), unul în Năsăud, pe partea nordică a Transilvaniei, responsabil de zona Bistrița-Iacobeni. În acest scop au fost adunați și înrolați bărbații localnici. Secuii au refuzat să facă parte din acest sistem în lipsa unor libertăți și privilegii, acordate anterior pentru asemenea servicii dar suspendate acum de autoritățile habsburgice. S-au adunat la Siculeni și au scris scrisori de protest ofițerilor austrieci din cetatea-garnizoană de la Miercurea Ciuc. Represaliile, la ordinul Curții Imperiale de la Viena, organizate de generalul Adolf Nikolaus von Buccow, guvernatorul imperial al Transilvaniei, au fost conduse în teren de generalul conte Josip Siskovics. În seara zilei de 7 ianuarie, trupe austriece cu un efectiv de aproximativ 1.300 de soldați s-au deplasat la Siculeni, au atacat cu artileria și au măcelărit mare parte din secuii rebeli, neînarmați. Au fost uciși peste 200 de secui (177 conform autorităților habsburgice) și alte câteva sute au fost arestați. În memoria acestora a fost ridicat monumentul Siculicidium („uciderea de secui”, în latină), construit din bazalt, în anul 1899.

1839 – A apărut publicația Vestitorul bisericesc

Prin străduințele a doi profesori ardeleni care își desfășurau activitatea la Buzău – călugărul Dionisie Romano și tânărul Gavriil Munteanu, cu studii de drept și filosofie la Cluj – la 7 ianuarie 1839 vedea lumina tiparului, la Buzău, Vestitorul bisericesc, Gazetă religioasă și morală.

A fost primul periodic bisericesc, apărând săptămânal. A cuprins „povestiri, anecdote, sentenții și tot felul de articole religioase și morale și alte înștiințări din lăuntru și d’afară care se ating de sfera ei, ori au raport cu scoposul care și l’a pus: de a hrăni duhul religios și moral ce a caracterizat totd’auna pe nația Românească”.

1840 – Primul pension la Chișinău

Primul pension din Basarabia, în care își făceau studiile fiicele de nobili, a fost deschis la 7 ianuarie 1840, în orașul Chișinău, fondatoarele fiind Anastasia și Ecaterina Rizo, pe lângă guvernatorul Basarabiei P.I. Fiodorov.

În anii următori au fost înființate încă trei pensioane la Chișinău, însă acestea nu satisfăceau toate solicitările domnișoarelor dornice de a face carte.

1859 – Proclamația lui Alexandru Ioan Cuza

În 7 ianuarie 1859, după votul din Adunarea Electivă a Moldovei, domnul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, a emis o proclamație către românii din Moldova, prin intermediul ministrului său de stat, Vasile Alecsandri:

„Noi Alexandru Ioan I

Cu mila lui Dumnezeu și voința națională

Domn Moldovei

La toți de față și viitori sănătate

Voința Nației prin legiuitul ei organ, Adunarea Electivă, Ne-au ales Domn Moldovei! Suindu-Ne pe tron cu numele de Alexandru Ioan I, cea întâiu datoria a Noastră este de a ne adresa către Voi, iubiților compatrioți, de a Vă dori pace și fericire și de a Vă spune care sunt cugetările și simțirile Noastre

Înainte de a Ne sui pe tronul la care Ne-au chemat încrederea Nației, Noi, în fața Adunării, am făcut următorul jurământ:

„Jur în numele Prea Sfintei Treimi și în fața Țării mele, că voiu păzi cu sfințenie drepturile și interesele Patriei, că voiu fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei, că în toată Domnia mea voiu priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind de o potrivă pe cei ce m-au iubit și pre cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei de cât binele și fericirea Nației Române.

Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie într-ajutor! […]”.

Textul integral: Proclamația lui Alexandru Ioan Cuza din 7 ianuarie 1859 [CENTENARUL ROMÂNIEI]

1869 – S-a născut Ștefan Orășanu

7 ianuarie 1869, București – 12 noiembrie 1903, București

Istoric și critic literar, poet. A făcut studiile elementare, liceale și universitare la București, fiind licențiat în Litere și Filosofie (1901). A obținut o bursă în Germania, pentru a studia istoria modernă și contemporană în 1902, dar nu a putut beneficia de ea din cauza bolii care, în curând, îi va curma viața. A fost funcționar la Biblioteca Academiei Române, a făcut parte din comitetul de redacție al Convorbirilor literare, iar in 1901 l-a suplinit pe Nicolae Iorga la catedra de Istorie a Universității București. A colaborat la Economia națională, Epoca, Liga literară, Literatorul, Revista societății „Tinerimea română”, România literară, ca poet, dar mai ales ca autor de studii de istorie și istorie literară, cronică dramatică, muzicală și de artă plastică.

1872 – S-a născut Frederic Storck

7/19 ianuarie 1872, București – 26 decembrie 1942, București

Sculptor, profesor universitar, fiul sculptorului Karl Storck. A studiat la Școala de arte frumoase din București, avându-l profesor pe Ion Georgescu, apoi la München. A fost profesor la Școala de arte frumoase din București și membru fondator al societății Tinerimea artistică. A fost soțul pictoriței Cecilia Cuțescu-Storck. A executat, într-o viziune clasică și cu un accentuat simț pentru rolul detaliului, portrete remarcabile: Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Macedonski, Anastase Simu, Regele Carol I al României, Regina Elisabeta, Friedrich von Schiller, Johann Wolfgang von Goethe, Alfonso Castaldi, Florica Condrus, Spiru Haret etc. și sculpturi alegorice: Adevărul pentru Palatul de Justiție din București, Industria, Agricultura pentru Palatul Administrativ din Galați etc. Alte lucrări remarcabile ale sale sunt: Statuia lui Mihai Eminescu prezentă astăzi în Parcul Central al municipiului Galați, Statuia doctorului Constantin Codrescu, amplasată în incinta Spitalului Municipal de Adulți Bârlad, Monumentul funerar Karl Storck și Monumentul funerar Carol Storck din Cimitirul Evanghelic, una din statuile Giganții din Parcul Carol I etc.

Biografie ilustrată: Frederic Storck [Wikipedia]

1881 – S-a născut Irina Lecca

7/20 ianuarie 1881, Piatra Neamț – 30 noiembrie 1953, Mănăstirea Văratec

Profesoară, prozatoare. Familia ei provine din Basarabia, printre rude numărându-se actorul Matei Millo și scriitorul Gr.N. Lazu, frate cu mama sa. A trimis din Piatra Neamț, Tarcău sau Văratec numeroase încercări literare lui Ion Bianu, Liviu Rebreanu, G. Ibrăileanu, Ion Gorun, G.T. Kirileanu etc. A debutat în 1905 cu proză, la Jurnalul femeii. A colaborat cu schițe, povestiri, romane în diferite publicații, precum Neamul românesc literar, Ramuri, Viitorul româncelor, Luceafărul, Revista scriitoarelor și scriitorilor români, Universul, etc. Editorial, a debutat cu romanul Dreptul vieței, apărut în 1908. Între 1912–1913 a semnat articole socio-culturale la rubrica Cronica femenină. Scrisoare către nepoată din Neamul românesc. În Piatra Neamț a fost membră a Ligii Culturale. După moartea soțului, a trăit un timp retrasă la Tarcău, Neamț, iar din 1929 a îmbrăcat haina monahală la mănăstirea Văratec. În răstimpul cât a fost stareță (1940–1942, 1946–1951), s-a preocupat de organizarea unui orfelinat, a atelierelor de țesătorie și broderie, precum și de învățământul seminarial monahal. Pe vremea războiului de Reîntregire, a strâns haine, bani și alimente pentru cei care luptau la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Mai mult: Irina Lecca, o stareță emblematică din ținutul Neamțului  [Mesagerul de Neamț]

1882 – S-a născut Ion Chiru-Nanov

7 ianuarie 1882, Nanov, Teleorman – 22 iulie 1917, Iași

Prozator. A urmat școala primară în localitatea natală (a cărei denumire și-a adaugat-o numelui de familie), gimnaziul la Alexandria, liceul la București, după care a fost institutor, corector la Adevărul și Monitorul Oficial și impiegat la Casa Școalelor. Între 1910–1912 a studiat la Școala Superioară de Științe de Stat. În 1905 a debutat cu o poezie în Duminica (unul dintre suplimentele Adevărului), unde, va mai publica până în 1912, schițe și povestiri. Tot cu schițe și povestiri, plus note de călătorie, a colaborat la Toamna, Țara nouă, Convorbiri critice, Convorbiri literare, Luceafărul, Ramuri, Flacăra, Arta, Doina, Scena, Dreptatea, Cronica etc. Debutul literar l-a făcut cu volumul de nuvele și schițe Păcate vechi (1910). A scos împreună cu G.D. Mugur revista În slujba adevărată. Din cărțile publicate: Așa i-a fost scris…, Peste Dorna, Prăbușirea tronurilor, Pamfil Șeicaru. Un observator modest al vieții, Moara din Repezeanca etc. Inclus în gruparea literară Sămănătorul, a fost distins cu premiul Societății Scriitorilor Români (1912) și apoi cu cel al Academiei Române (1916). A luat parte, voluntar, la primul război mondial, fiind răpus, în plină tinerețe și activitate literară, de tifos exantematic într-un spital din Iași.

1889 – S-a născut Ionel Băjescu-Oardă

7 ianuarie 1889, București – 10 septembrie 1979, București

Compozitor, scriitor, actor în trupele lirico-dramatice din diferite orașe ale țării, cântăreț. A urmat Facultatea de Drept din București, apoi Conservatorul de Artă Dramatică. A fost inițiatorul romanței autohtone, lansând în 1905 celebra romanță Flori de nufăr. A imprimat discuri de muzică ușoară și cuplete la diferite case de discuri. A publicat: Amintiri. Cutreierând trei continente, Louvain, Di Granda – 50 de ani de teatru, 70 de ani de cântec.

Ionel Băjescu-Oardă – Trubadurul • Dorin Teodorescu

1895 – S-a născut Clara Haskil

7 ianuarie 1895, București – 7 decembrie 1960, Bruxelles

Pianistă elvețiană din România. Născută într-o familie de evrei (sefarzi), a fost nevoită, în situația regimului fascist românesc, să se refugieze în 1940 în Franța, iar în 1942 s-a refugiat în Elveția, la Vevey, unde a fost naturalizată ca elvețiană. Primele noțiuni de pian le-a primit de la mama ei, la 5 ani a cântat în fața Reginei Elisabeta a României, la 7 ani, a plecat la Viena, unde a luat lecții de pian cu Richard Robert. În 1905, la numai 10 ani, a dat primul recital public și s-a înscris la Conservatorul din Paris, elevă a renumitului pianist Alfred Cortot. A câștigat mai multe concursuri de interpretare dar a fost silită să-și întrerupă activitatea pentru mai mulți ani, fiind imobilizată în ghips din cauza unei boli a coloanei vertebrale. Abia în 1921 a apărut din nou în public, solistă în recitaluri de pian sau concerte orchestrale, ori însoțind muzicieni prestigioși ca George Enescu, Pablo Casals, Eugène Ysaye, Dinu Lipatti. A interpretat concerte de pian cu cele mai renumite orchestre, sub bagheta unor dirijori vestiți ca Leopold Stokowski, Thomas Beecham, Sergiu Celibidache sau în duo cu celebri instrumentiști, fiind renumită pentru interpretarea repertoriului clasic și romantic, în special pentru concertele și înregistrările cu piese de Mozart, Beethoven, Schumann și Scarlatti. A fost adeseori solicitată să participe la Festivalurile Muzicale din Salzburg. Numele ei a fost păstrat viu de unul din cele mai mari concursuri de pian din lume, Concursul International de Pian Clara Haskil, din Vevey, Elveția.

Mozart – Concertul pentru pian Nr. 20 în Re minor, K. 466 • RIAS Symphonie-Orchester Berlin, Dirijor Ferenc Fricsay (1954)

1900 – S-a născut Sanda Movilă

Maria Ionescu-Aderca; 7 ianuarie 1900, Cerbu, Argeș – 13 septembrie 1970

Poetă și romancieră. În 1924, a absolvit Facultatea de Literatură și Filosofie a Universității din București, cu specializarea Franceză. A fost angajată funcționar public la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. A fost căsătorită cu scriitorul Felix Aderca. Debutul ei literar a avut loc în 1916, în ziarul Universul, cu poezia 8 octombrie, împotriva primului război mondial. A atras atenția lui Eugen Lovinescu, căruia îi datorează atât pseudonimul, cât și faptul că scrierile sale au fost publicate în Sburătorul, din 1921. Prima sa scriere în proză, Pata de umbră, a apărut în Sburătorul literar în 1922, urmată de piesele: Viața, Cel din urmă vis și Gânduri. A debutat editorial cu volumul de poezie Crinii roșii din 1925. A colaborat la reviste: Curierul artelor, Lumea copiilor, Vremea, Revista Fundațiilor Regale, Adevărul literar și artistic, Veac nou, Flacăra, Viața Românească, România Literară sau Luceafărul. A tradus lucrări de Paul Verlaine, Leconte de Lisle, Lev Kassil etc. A publicat poezie: Călătorii, Fruct nou, Versuri; colecții de povestiri: Neuitatele călătorii, Câte se petrec pe mare și romane Desfigurații, Nălucile, Marele ospăț, Viața în oglinzi etc.

1902 – S-a născut Nicolae S. Petrulian

7 ianuarie 1902, Româna–Balș Olt – 9 noiembrie 1983, București

Geolog, membru titular (din 1963) al Academiei Române. A urmat Școala Politehnică București, Secțiunea de Mine și Metalurgie. Bursier datorită rezultatelor sale foarte bune la învățătură, și-a susținut doctoratul în Zurich, cu o teză despre zăcăminte metalifere. S-a întors la Școala Politehnică București în 1929, ca asistent suplinitor la cursul de Metalurgie, a continuat ascensiunea și a devenit, în 1945, decanul Facultății de Mine și Metalurgie, iar în 1946, prorector cu delegație de rector la Școala Politehnică București, funcție în care a rămas vreme de doi ani. După 1948 a mai fost rector la Institutul de Geologie și Tehnică Minieră, Institutul de Mine, Institutul de Petrol, Gaze și Geologie. A fost inițiator al metodei de analiză calcografică a zăcămintelor de minereuri în țara noastră și a avut numeroase contribuții la descifrarea naturii mineralogice a mai multor concentrații de minerale utile. A fost membru al Societății Franceze de Mineralogie și Cristalografie. Din opera sa: Le gisement aurifère de Valea lui Stan, Contribuții geochimice la geneza zăcămintelor de la Leșul Ursului, Studiul mineralogic și geochimic al filonului nou de la Baia Sprie, Zăcăminte de minerale utile.

1905 – S-a născut Ștefan Lupșa

7 ianuarie 1905, Miersig, Bihor – 26 iulie 1964, Sibiu

Istoric, profesor de teologie. A urmat Facultatea de Teologie din Cernăuți (1922–1926), licențiat în 1926 și doctoratul obținut în 1929, a făcut apoi studii incomplete la Facultatea de Filosofie a Universității din Cernăuți și studii de specializare la Facultățile de Teologie catolică și protestantă din Viena. A fost profesor suplinitor, provizoriu, apoi titular la catedra de lstorie bisericească universală și română de la Academia teologică din Oradea (a predat mulți ani și Patrologia, precum și alte discipline), la Academia teologică din Arad, la Timișoara ca rector al Academiei, titular al catedrei de Istoria Bisericii Române de la Academia teologică Andreiană din Sibiu, lector de Limba greacă, duhovnic-conferențiar la același Institut. A lucrat ca diacon, preot, protopop, mai târziu iconom stavrofor, consilier eparhial onorar, membru în Adunarea eparhiala a Episcopiei Oradiei, membru corespondent în secția istorică a ASTRA, apoi a ocupat diferite funcții în cadrul Consiliului Arhiepiscopesc Sibiu. A publicat lucrări, studii și articole care se ocupă cu diferite aspecte ale istoriei bisericești a românilor din Transilvania, Banat și Crișana.

1908 – A încetat din viață Ronetti Roman

Aron Blumenfeld; 1853, Jezierzany, Galiția, Imperiul Austriac/Ozeryany, Ucraina – 7 ianuarie 1908, Iași

Poet, scriitor și dramaturg român de origine evreiască; a semnat și Moise Roman. S-a stabilit în 1868 la Hârlău. A fost învățător la Sadagura, Cernăuți, contabil la Bacău, și-a dat bacalaureatul la Suceava. S-a înscris la Akademie für Philologie în Berlin, apoi a studiat în mai multe orașe din Germania, dar nu a finalizat nicio facultate. La înapoierea în țară s-a angajat pedagog și profesor de limba germană la Institutul lui V.A. Urechia. A debutat cu articole în chestiuni de literatură ebraică în revista Hamagid și literar cu o poezie în Revista literară și științifică (1876). A participat la salonul literar condus de Titu Maiorescu sau la Junimea, unde s-a împrietenit cu I.L. Caragiale și M. Eminescu, alături de care, o scurtă perioadă, a lucrat în redacția ziarului Timpul. A publicat: Domnul Kanitferstan, extras din jurnalul unui trândav, Radu, Două măsuri, piesa de teatru Manasse, Satira jocului, Muza tragediei etc. A fost decorat cu Bene Merenti clasa I (de aur) pentru deosebite merite literare (1905).

1916 – S-a născut Elena Ceaușescu

Lenuța Petrescu; 7 ianuarie 1916, Petrești, Dâmbovița – 25 decembrie 1989, Târgoviște

Politiciană comunistă, odioasa soție a președintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu. Născută într-o familie săracă, după absolvirea celor patru clase primare, s-a mutat cu fratele său în București. În 1939 a intrat în rândurile Partidului Comunist din România, unde l-a întâlnit pe Nicolae Ceaușescu. Cei doi s-au căsătorit în 1947. A deținut funcțiile de membră a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR și prim-viceprim-ministru al Consiliului de Miniștri, având un rol politic tot mai important în Epoca Nicolae Ceaușescu, odată cu trecerea timpului. A beneficiat de cultul personalității alături de Nicolae Ceaușescu, fiind considerată în ultimii ani ai vieții sale unul dintre cei mai puternici oameni din România, datorită statutului său de „primă doamnă tovarășă a țării” și a autorității sale asupra soțului ei. A fost înfățișată drept o importantă cercetătoare chimistă, deși în realitate publicațiile apărute sub numele ei nu îi aparțineau. Printre numeroasele onoruri conferite, a fost și acela de membru titular al Academiei Române.

1926 – S-a născut Mircea Sântimbreanu

7 ianuarie 1926, Băița, Hunedoara – 19 august 1999, București

Scriitor, publicist, scenarist și producător de film. A absolvit Facultatea de Drept (1947) și Facultatea de Filosofie (1951) ale Universității din București. Între 1952–1960 a fost profesor de Istorie la Școala mixtă nr. 2 „La Teiu“, (cartierul Rahova). Experiența cu micii elevi l-a ajutat să înceapă să scrie primele sale cărți pentru copii. Din anul 2000, școala poartă numele „Mircea Sântimbreanu”. A fost director al Editurii Albatros, fiind cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii și pentru promovarea unor scriitori prin publicarea lucrărilor lor la editura pe care a condus-o. Din scrierile sale: Cu și fără ghiozdan, Extemporale și… alte lucrări scrise, Recreația mare, Mama mamuților mahmuri. A jucat în filmele Haiducii și Dacii.

Haiducii (1966) • Regia Dinu Cocea. Cu: Ion Besoiu, Marga Barbu, Amza Pellea, Toma Caragiu, Jean Constantin, Fory Etterle, Ion Finteșteanu, Mircea Sântimbreanu (haiducul Zdrelea) etc.

1928 – Prima legație română din America de Sud, la Rio de Janeiro

Nicolae Titulescu a înțeles importanța țărilor Americii Latine pe arena internațională și, în calitatea sa de ministru de externe al României, a hotărât instalarea de legații române în Brazilia (1927), Argentina (1928), Mexic, Chile și Uruguay (1935) și în Venezuela (1936). România a stabilit relații diplomatice cu Brazilia, la nivel de legație, la 7 ianuarie 1928, fiind prima reprezentare diplomatică română în America Latină. La 9 mai 1974, relațiile diplomatice au fost ridicate la rang de ambasadă.

1935 – S-a născut Ioana Bulcă

Ioana Bulcă-Diaconescu, 7 ianuarie 1935, Podari, Dolj

Actriță de teatru, film, voce și televiziune. În 1957 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București. Din 1959 este actriță a Teatrului Național din București, unde a jucat în: Tartuffe și Femeile savante de Moliére, Înșir’te mărgărite de Victor Eftimiu, Enigma Otiliei după George Călinescu, Un fluture pe lampă și Cartea lui Ioviță de Paul Everac, Apus de soare de Barbu Delavrancea, Richard al III-lea de W. Shakespeare, Gaițele de Al. Kirițescu, D-ale carnavalului de I.L. Caragiale, Troienele (Trilogia antică) în regia lui Andrei Șerban. A jucat și în filme: Moara cu noroc, Partea ta de vină, Răutăciosul adolescent, Mihai Viteazul, Ciprian Porumbescu, Cantemir, Șantaj, Restul e tăcere etc.

Răutăciosul adolescent (1969) • Regia Gheorghe Vitanidis. Cu: Irina Petrescu, Iurie Darie, Virgil Ogasanu, Ioana Bulcă (dr. Maia Dobrin), Horea Popescu, Zizi Șerban etc.

1936 – S-a născut Ioana Citta Baciu

7 ianuarie 1936, Galați – 20 ianuarie 2016, București

Actriță de teatru și film, a jucat la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, la Teatrul „V.I. Popa” Bârlad, la Teatrul „Maria Filotti” Brăila, la Teatrul Național Târgu-Mureș și la Teatrul „Alexandru Davilla” Pitești în piese ca: Oamenii cavernelor, Cântăreața cheală, Vizita bătrânei doamne, Tango, Gaițele, Leul în iarnă, Steaua fără nume, Casa Bernardei Alba, Scandal în culise, Cutia Pandorei, Pană de automobil etc.

Domnul Puntila și sluga sa Matti (1982) • Teatrul Dramatic Galați

1936 – S-a născut Varujan Cozighian

7 ianuarie 1936, Constanța

Violonist. A început studiul viorii la vârsta de nouă ani cu profesorul Aurel Alexandrescu, în 1950, a intrat la Școala Medie de Muzică din București la clasa profesorului George Manoliu, iar din anul 1952 și-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” la clasa Garabet Avachian, absolvind în 1957. În 1954 și-a făcut debutul ca solist, interpretând Simfonia Spaniolă de Eduard Lalo cu Orchestra Cinematografiei. Premii internaționale i-au confirmat talentul și formația solidă: diploma de onoare la Concursul „Ceaikovski”, Moscova 1958; Premiul II la primul concurs internațional „George Enescu” București 1958 și premiul III pentru interpretarea Sonatei a III-a de George Enescu împreună cu pianistul Nicolae Brânduș; Premiul special „Ruggiero Ricci” la Concursul de vioară de la Geneva 1966. A fost numit concert-maestru la Filarmonica „George Enescu” din București (1960–1982), apoi a devenit concert-maestru la Orchestra Simfonică din Bilbao, Spania. Paralel cu activitatea de concert-maestru, a desfășurat o activitate susținută ca solist cu orchestre românești și europene, dar și numeroase recitaluri camerale, având ca partener pe soția sa, pianista Florina Cozighian.

Matei Socor – Concert de cameră pentru șapte instrumente • Mihai Elena, Aurelian Octav-Popa, Dumitru Pană, Varujan Cozighian, George Popovici, George Georgescu, Florina Cozighian

1938 – S-a născut Radu Călinescu

7 ianuarie 1938, București – 27 ianuarie 1984

Scenograf și actor.

A jucat în filmul Întoarcerea din iad; a realizat decoruri pentru Buletin de București, Evadarea; Săptămâna nebunilor; scenografia și decorul pentru Instanța amână pronunțarea, Ciprian Porumbescu, Săptămâna nebunilor etc.

Întoarcerea din iad (1983) • Regia Nicolae Mărgineanu. Cu: Constantin Brânzea, Maria Ploae, Remus Mărgineanu, Ana Ciontea, Radu Călinescu, Valentin Uritescu, Dragoș Pâslaru etc.

1942 – S-a născut Horațiu Rădulescu

7 ianuarie 1942, București – 25 septembrie 2008, Paris, Franța

Compozitor francez de origine română, fondator al muzicii spectrale. A studiat la Conservatorul din București cu Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu și Aurel Stroe. După terminarea studiilor a plecat în Franța, locuind mai tîrziu în Germania și Elveția, fiind un compozitor cunoscut în întreaga lume. A compus în jur de 100 de lucrări, sonate, concerte de cameră etc.

Horatiu Radulescu – Cvartetul de coarde Nr. 5 „Înainte să se nască Universul” • JACK Quartet (2011)

1944 – A încetat din viață Ion Th. Simionescu (Ion Theodor Simionescu; 10 iulie 1873 – 7 ianuarie 1944)

Geolog și paleontolog; profesor la Catedra de Geologie-Paleontologie a Facultății de Științe din Iași și la Catedra de Paleontologie a Universității din București, membru titular și Președinte (1941–1944) al Academiei Române.

1945 – S-a născut Harald Alexandrescu

7 ianuarie 1945, Anadia, Portugalia – 16 iulie 2005, București

Astronom; coordonatorul Observatorului Astronomic Amiral „Vasile Urseanu” din București timp de peste două decenii. S-a născut în Portugalia, unde părinții săi erau refugiați din 1943. Tatăl său, fiind în misiune diplomatică (vice-consul al României la Barcelona, Spania) a luat atitudine de partea aliaților, denunțând poziția de alianțe a României de atunci. Familia a revenit în țară în 1947, tatăl fiind arestat de regimul comunist și încarcerat ca deținut politic, fără proces, între anii 1949–1956. A urmat Facultatea de Matematică-Mecanică a Universității București, secția Astronomie 1962–1967. A fost membru al organizației Tineretului Comunist din România. În 1982 a obținut titlul de Doctor în Matematici, disciplina Mecanică cerească cu teza Mișcarea unui satelit artificial al Pământului. Aplicații în geodezie. A fost cercetător științific la Institutul Astronomic din București al Academiei române, Sectorul Sateliți artificiali (1968–1977). Din 1984 a condus Observatorul Astronomic, cu excepția perioadei 2000–2001, când a fost consilier la Consiliul Național pentru Studiul Arhivelor Securității. A publicat: Considerații asupra stelei variabile NQ Herculis (în colaborare cu H. Minti și Al. Dumitrescu), Determinarea preliminară a direcției spațiale Riga-Cairo, folosind observații simultane asupra satelitului Pageos, Programarea unor calcule de astronomie la calculatorul electronic Olivetti, Camera fotografică AFU-75 (în colaborare cu M. Cirsmaru și Gh. Vass), Efemeride precise ale sateliților artificiali utilizând calculatoarele electronice (în colaborare cu M. Cirsmaru) și a realizat lucrările: Algoritm și biblioteca de programe pentru îmbunătățirea diferențială a orbitelor sateliților artificiali și Algoritm și metodă originală de rezolvare a problemei retrointersecției în geodezie.

1945 – S-a născut Ion-Gheorghe Boldea

7 ianuarie 1945, Lugoj

Inginer și inventator, membru titular (din 2016) al Academiei Române. A absolvit Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara în 1967, urmând o carieră didactică la aceeași facultate, de la asistent la profesor (1991) la catedra de Mașini electrice, ulterior Mașini și acționări electrice avansate. A obținut 22 de brevete de invenții românești și 2 internaționale (USA și Coreea) și a publicat peste 100 articole în publicații din SUA și Anglia. Este recunoscut ca unul din specialiștii de frunte din lume în domeniul mașini și acționări electrice; autorul primului vehicul pe pernă magnetică din lume cu motoare liniare sincrone performante. Membru al asociațiilor profesionale Fellow of IEEE, Academia de Științe Tehnice din România, Academia Europeană de Științe și Arte (din Salzburg), IEEE-IAS, IDC and EMC, este laureat al premiului „Nikola Tesla” „pentru contribuția adusă designului și controlului mașinilor electrice rotative și liniare pentru industria de aplicații” (2015).

1946 – Sfârșitul Grevei Regale

După aproape patru luni, greva regală (21 august 1945–7 ianuarie 1946) a ajuns la final. La presiunile Comisiei Aliate de Control, Petru Groza și Moscova au decis să accepte numirea în guvern a câte unui membru PNL și PNȚ, numai ca miniștri secretari de stat fără portofoliu, să organizeze alegeri libere și să asigure libertatea presei, a cuvântului și a religiei. Pe 7 ianuarie 1946 cei doi miniștri (Mihail Romniceanu, respectiv Emil Hațieganu) au depus jurământul și astfel s-a încheiat Greva Regală. Așadar, Guvernul Petru Groza a primit și recunoaștere din partea SUA și Marii Britanii. În fond, însă, toate aceste angajamente au rămas doar utopii și promisiuni false.

Alegerile din 1946 au fost falsificate, partidele istorice desființate, Occidentul privea intenționat în altă parte iar Regele Mihai I a rămas singur. A început instalarea regimului comunist. Poporul român a continuat să aștepte sprijinul SUA… încă 50 de ani.

1947 – S-a născut Doina Modola

7 ianuarie 1947, Cluj

Critic literar și dramatic, teatrolog, eseistă. A urmat Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” (1965–1969), secția Limba română. A fost corector la Editura Dacia, asistentă la catedra de Limba română pentru străini a Facultății de Filologie din Cluj, cercetător științific la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară. A devenit Doctor în Litere în 1981, cu teza Modalități și forme în dramaturgia românească. Este membră a Asociației Oamenilor de Teatru și Muzică (ATM), a Societății de Științe Filologice, a Societății Române de Lingvistică Romanică (din 1976), a Grupului Român de Lingvistică Aplicată. A debutat în 1971 cu cronici teatrale. A colaborat cu studii și eseuri la Steaua, Tribuna, Teatrul, România literară, Ramuri, Cronica, Transilvania, Tomis etc. A fost prezentă în volume colective: Studii de stilistică, poetică si semiotică, Semiotică și poetică, vol. I, fiind coautoare la manuale de Limba română pentru străini editate de Universitatea „Babeș-Bolyai”. A debutat editorial in 1983 cu volumul Dramaturgia românească între 1900–1918.

1954 – S-a născut Marius-Ioan Piso

7 ianuarie 1954

Fizician și inventator, cercetător. A absolvit Facultatea de Fizică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1982). A obținut titlul de Doctor în Fizică în 1994. A fost cercetător științific la Institutul de Fizică Atomică din București, director executiv și președinte (2004–2022) al Agenției Spațiale Române, ROSA. Este autor a 20 de brevete de invenții, are numeroase lucrări în reviste internaționale. Este membru al Comisiei de Astronautică a Academiei Române. Din lucrările sale: Relativistic action on euclidean discrete space-time, Review on the 2+1 dimensional gravity, Contribuții la studiul structurilor spațiul-timp în teorii de câmp. A fost ales preşedinte al secţiunii Ştiinţe Sociale a Academiei Internaţionale de Astronautică (IAA) – Secţiunea 4, care cuprinde şefi de agenţii spaţiale, personalităţi în drept spaţial, management, diplomaţie, economie, istorie şi în alte discipline societale legate de spaţiu.

1957 – S-a născut Alexandru Ungureanu

7 ianuarie 1957, București – 11 octombrie 2004, Bacău

Scriitor de science-fiction și ziarist. A studiat la secția Tehnologia Transporturilor și Telecomenzi Feroviare a Facultății de Transporturi a Institutului Politehnic București. A avut preocupări literare încă din liceu, frecventând mai toate cenaclurile bucureștene și scriind proză umoristică, poezie și teatru absurd. În 1978 a debutat în cenaclul studențesc Solaris, al Casei de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, pe care l-a și condus (1979–1982). În 1979 a creat primele proze de anticipație, gen care l-a impus rapid prin inventivitate, viziune poetică și romantică, dar și ultramodernă. A debutat publicistic în SLAST cu povestirea Alarmă în sistemele cibernetice în 1981 și a primit Premiul revistei Convorbiri literare pentru povestirea Mașina de visat șerpi. A colaborat la revistele Știință și Tehnică, Ateneu, Convorbiri literare, România literară, Steaua, la fanzinele Paradox, Helion, Fantastic Magazin, Quasar, la almanahurile Anticipația și Convorbiri literare. A debutat editorial cu romanul Marele prag (1984). A publicat povestiri: Scrisoare din Hipercubul 14, Cei dintr-o lacrimă (Premiul al III-lea la secțiunea povestire a concursului Consfătuirii Naționale a Cenaclurilor de Anticipație 1982), Hrană pentru cei din cer, Mașina iluziilor, Artele marțiale moderne (Premiul Helion 1982), Laboratorul mental, Lera cea adevărată, Blestemul, Tudose contra calculator, Jocul politic, Invazia etc.

1958 – A încetat din viață Petru Groza (7 decembrie 1884 – 7 ianuarie 1958)

Avocat și om politic; prim-ministru în primele guverne comuniste ale României (impus/impuse de URSS); președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR (1945–1952).

1962 – S-a născut Florica Lavric

7 ianuarie 1962, Copălău, Botoșani – 20 iunie 2014, București

Canotoare, a activat la cluburile sportive Onești, Viitorul, Steaua București, iar în perioada 1982–1987 a fost componentă a lotului național feminin de canotaj al României; la Campionatele Mondiale a obținut două medalii de argint în barca de patru rame cu cârmaci (4+1), în 1983 și 1985 și o medalie de bronz, cu echipajul de opt rame cu cârmaci (8+1), în 1986; laureată cu aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, în barca de 4+1.

 

1984 – A încetat din viață Costică Acsinte (4 iulie 1897 – 7 ianuarie 1984)

Fotograf de război în primul război mondial; portretist în Slobozia pe timp de pace.

1985 – S-a născut Bănel Nicoliță

7 ianuarie 1985, Făurei, Brăila

Fost fotbalist. A jucat de la 14 ani la clubul din localitate, Unirea Făurei, iar de la 16 ani la Dacia Unirea Brăila, în divizia C. A jucat apoi pentru Steaua București (2004–2012), cu care a câștigat Campionatul național (2004–2005 și 2005–2006), Supercupa României (2006) și Cupa României (2011). A participat, cu Steaua, în grupele UEFA Champions League, de trei ori consecutiv, contabilizând 15 meciuri în această competiție. Putea evolua atât atacant (mai rar), cât și mijlocaș (preferabil dreapta, dar și stânga) sau fundaș dreapta. A fost al doilea stelist ca număr de meciuri (64) în competițiile europene, după Marius Lăcătuș (72). A jucat pentru Echipa Națională: U19 (2003), U21 (2004–2005) și România (2005–2014) în 37 de meciuri. A fost distins cu Medalia Meritul Sportiv cl.II cu o baretă, pentru că a făcut parte din lotul echipei FC Steaua București care obținuse până la acea dată calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006 (2006) și cu medalia Meritul Sportiv cl.II cu 2 barete, pentru calificarea la Euro 2008. S-a retras din activitate și a revenit în orașul natal, acolo unde este președinte al clubului local CS Făurei din liga județeană Brăila.

1990 – Abolirea pedeapsei cu moartea

Prin Decretul-Lege nr. 6/7 ianuarie 1990 pentru abolirea pedepsei cu moartea, pentru modificarea și abrogarea unor prevederi din Codul penal și alte acte normative, intrat în vigoare în 8 ianuarie.

1990 – A încetat din viață Ovidiu Bîrlea (13 august 1917 – 7 ianuarie 1990)

Etnolog, folclorist, prozator și cercetător; fratele istoricului Octavian Bârlea.

1992 – Recensământul populației și al locuințelor din România

A fost efectuat în perioada 7–14 ianuarie. Cifra de 22.810.035 persoane a marcat o creștere cu 1.353.000 a persoanelor înregistrate (respectiv 7,1%) față de recensământul din 1977.

Ponderea populației române în totalul cetățenilor a crescut de la 88,1%, în 1977, la 89,5%.

1993 – A încetat din viață Sile Dinicu (10 decembrie 1919 – 7 ianuarie 1993)

Pianist, dirijor, compozitor și orchestrator; cunoscut în special pentru colaborarea cu orchestrele de estradă ale Radioteleviziunii Române.

1998 – A încetat din viață Alexandru Elian (27 octombrie 1910 – 7 ianuarie 1998)

Istoric și profesor de Teologie; considerat a fi unul dintre cei mai mari bizantinologi români; membru titular al Academiei Române.

1999 – A încetat din viață Constantin Dracsin (20 iulie 1940 – 7 ianuarie, 1999)

Poet și grafician, autodidact, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Artiștilor Plastici Amatori din București; din cauza unei poliomielite din copilărie, nu și-a mai putut folosi mâinile, dar a scris și desenat purtând creionul între dinți.

2004 – A încetat din viață Emil Pintea (16 decembrie 1944 – 7 ianuarie 2004)

Poet si pictor.

2007 – A încetat din viață Sorana Coroamă-Stanca (Sorana-Iosefina-Caterina Plăcințeanu; 24 ianuarie 1921 – 7 ianuarie 2007)

Regizoare și scenaristă, dramaturg, critic teatral și publicist; profesoară universitară; fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Plăcințeanu și a compozitoarei Mansi Barberis; soția scriitorului și actorului Dominic Stanca.

2011 – A încetat din viață Ion Vova (Vladimir Stelian Ionescu; 30 septembrie 1917 – 7 ianuarie 2011)

Actor; realizator de emisiuni și regizor artistic la Radiodifuziunea Română, supranumit Domnul Radio deoarece a lucrat peste 60 de ani în radio și a realizat peste 1.000 de emisiuni.

2013 – A încetat din viață Zvi Yavetz (Hary Zucker; 26 aprilie 1925 – 7 ianuarie 2013)

Istoric și profesor universitar israelian, originar din România; s-a numărat printre fondatorii Facultății de Științe Umaniste a Universității din Tel Aviv.

2013 – A încetat din viață Epifanie Norocel (Gavril Norocel; 14 decembrie 1932 – 7 ianuarie 2013)

Stareț al Mănăstirii Neamț; episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos; episcop al Buzăului și arhiepiscop al Buzăului și Vrancei; membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

2017 – A încetat din viață Nicolae Ionescu-Pallas (30 iulie 1932 – 7 ianuarie 2017)

Fizician; cercetător, istoric și filozof al științei, poet și istoric al muzicii liturgice; membru de onoare al Academiei Române.

 

#amintirilezilei #istoriaromanilor #romanianmusic #romanianvisualart #romanifrumosi #todaysmemories

----------

*Ediție revizuită și adăugită